Mere bune si mere putrede poestirea

lui Ion Creanga

Incepea de fiecare data cu mamaie, care zicea clipind siret: “de-amu’-ncepe postu,
Ionele!”
Si-ncepea cu fasole cu ‘muratori’, varza acra au ceapa sparta-n pumni si frecata bine-
bine cu sare “sa-i mai taie din iuteala”, felii de mamaliga rece coapate pe plita in parf de
sare grunjoasa, cartofi copti, orez bulgaresc si-alte minuni de cari nu-mi amintesc
acuma.
Incepea, cum nu, cu tata-mosu’ care se caznea cum putea si el sa nu maraie a ‘anafuri’,
‘biserici’ (era sa zic ‘cristelnite si calapoade, putain et bordel de merde!’ ma scuzati!) ori
‘grijanii’. Nici ‘potochi-te-ar sa te potocheasca’ n-avea permis a zice, ca nu se mai
intelegea cu à batrana zile de-a randu’ ori asta nu se facea-n Post, s-o pui adeca pe
mamaie sa sada suparata.
Incepea, cum va spui, cu-un soi de furnicaturi ce zumzaiau a neliniste si-a nerbdare in
sufletu-mi de copil.

In dimineata de Ignat m-ascundeam in odaie la buna (buna-mi era mama lu’ tataie si-a
avut tot timpul o suta de ani! De-aia-i mai ziceam ‘mamaie batrana’) si-acolo, cu capu-
ntr-o bondita ce traznea a seu de oaie, asteptam sa se stinga junghiul de guitz-a-moarte,
ce trecea ca un cutit prin tot satul.
Veneau la noi nea Neculai a lu’ Grama cu Vasile-a lu’ Suta sa taie porcu’, ca pe tataie
mereu il lua rematismul atunci si nu putea …
Repede-repede si porcul devenea o dihanie ciudata ce ardea-n cuibarul ei de paie, cu
palalai pana-ncer … vedeam asta-n gand si-mpotriva vointei mele, cu tot cu gaura din
gard prin care indraznisem odata a privi macelul.
Ma luau din pat cu forta si radeau cand ma vedeau cocotata calare pe namila parlita si
faceau haz de lacrimile mele neputincioase “las’asa s-ai noroc la anu” ziceau, in timp ce
buna ii boscorodea si ma salva mereu din mijlocu monstrilor care-mi dadeau ca ofranda
codita ne-mbarligata. P-asta io duceam lu’ mamaie tinand-o cat mai departe de mine, ca
semn ca-i timp sa toarne apa fiarta-n oale …pentru spalat.

Nu dupa mult timp, chelfaiam prima bucata de soric care-mi spala cu grasime obrajii si
constiinta de lacrimile compasiunii, asteptand ca tataie sa umfle chisca ce-aveam s-o
alerg frenetic prin zapada, preferand-o oricarei mingi colorate de la oras.

Se facea pomana porcului, din carne prajita marunt in ciaun pe pirostrii, chiar pe locul
sacrificiului. Atuncea aveam voie sa-mi inmoi degetuzu’ (care vream io) in ceasca de
tuica fiarta a lu’ tata-mosu’mieu.

Veneau apoi cozonacii lui Intruder, da’ io trebuia sa ceresesc indelung coca pe care-o
modelam in om-de-zapada si-o mancam pe furis, desi stiam c-ar sa ma doara napraznic
burta, dupa aia. Cozonacii astia erau copti in curte, in cuptor de lut, pe jar de ciocanei si
aromeau de-ti intra-n piele.
Tot atunci mancam ceva special numit ‘calahie’ (cititi precum ‘calarie’). Asta-nsemnand
mierz de paine fierbinte, inmuiet in vin rosh indulcit cu miere…mmmhhh…

Ma rugam si io cu-n cutitash in mana sa fiu lasata sa toc maruntaie pentru toba ori
caltabosi, da’ n-aveam spor decat la tinut de carnati si, cateodata, la pus bucatelele de
carne in masina de tocat …
Asa ca ma duceam in curte la tataie ca tare-mi placea cum mirosea pe langa el cand taia
lemne. Ma alunga si de-acolo, sa nu-mi saie fo aschie-n ochi si sa se nenoroceasca
copkilu. Aveam si-aici o bucurie … ajutam la carat cosu’ cu lemne, si tataie nu mai
contenea cu multumirile ca, vezi treaba, singur nu-l putea cara.
Pentru munca asta mai primeam o bucata de sorici sau vreun colt de prajitura din
taieturile de pe marginile foilor de ‘alba-ca-zapada’ ori un merisor mic si rece.
Uneori, daca se nimerea, aveam si-un strugure din cei pastrati in pod direct pe corzile de
vita infipte bine-n barabule.
Desi eram cpoil cuminte, mai turnam intr-o doara cate-o cana de apa pe trepte, ca tare
mi-era draga mamaie cand aluneca pe jos, cu tot cu ligheanu-i de carnati…

Buna-mi cosea in schimb straitza noua pentru nuci … sa ma mandresc cu ea in ceata de

pitici porniti cu noaptea cap sa strige pe la ferestri “ne dati, ori nu ne dati?”
Ba …ne mai dadeau si cate-o matza pe care-o puneau cu curu-n geam, dar las’ ca si noi
aveam vorbe potrivite si le uram gazdelor cate-n luna si-n soare, inainte de-a o lua la
sanatoasa inotand cu vitejie prin nameti.
Nu-mi amintesc vreodata ca mi-a fost frig asa cum imi e azi, pe timp de iarna.
Buna-mi impletea flanea, caciula, fular si mânusi pe cari le coloram impreuna cu galus ori
buruieni uscate pe care numai ea le stia.
Ma gatea asa si, dupa ce ma descanta si plescaia ciudat din varful buzelor drept amin,
ma trimetea la colindat.
- a cui esti, fa? ma-ntrebau … a lu’vasilica sau a lu’ lenuta?
- a iuliei, raspundeam minunandu-ma ca-mi aminteam ce ma-nvatase mama.
- ni la ea, costica, iete-asa vorbea si ma-sa cand se-ntorcea de la scoala pin vacante …
ptiu, bata-te-ar norocu sa te bata!
… si ma scuipa pe bune de vreo trei ori, indesandu-mi covrigi, mere si nuci in traistuta
fermecata.

*
“am venit si noi o data
la un An cu sanantate
si la Anu sa venim
sanatosi sa va gasim

si la Anu vom ura

un colac daca ne-ti da…”

daca Fericirea s-ar cumpara, pretul ei ar fi in amintiri ca acestea.

da’ io avui mereu mai mult noroc decat portia s-ar cuveni sa-mi fie.: )

sa ne traiesti, Intrusule!
#97895 (raspuns la: #97767) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului