Repere în educație: familie VS.

societate
Prof. consilier școlar Elena-Kassandra Popa
CMBRAE-Școala Gimnazială „I.G. Duca”
București

„Dacă vrem să schimbăm lumea, trebuie să schimbăm familia” – Virginia Satir.

În acord total cu citatul de mai sus, societatea poate fi schimbată exclusiv prin operarea
unor schimbări la nivelul familiei. Dar oare de unde vine puterea familiei în ceea ce privește
dictarea bunăstării unei societăți? Ce are ea atât de special? Ce acțiuni educative demarează pentru
formarea personalității copiilor?
Familia este primul univers, prima „lume”, prima „societate” în care copilul trăiește. După
viața intrauterină, unde bebelușul se bucură de confort, căldură și liniște, pășește într-o altă „lume”
în care totul este diferit. El învață că va conviețui cu alte persoane (părinți, colegi, bunici, etc.), că
spațiul lui este și al altora (mama, tata, frate, soră, etc.) și că există niște reguli morale și
comportamentale pe care trebuie să le respecte în acest nou context de viață.
Ușor, ușor, părinții încep, pe rând și împreună să țese mentalitatea copilului. Această
îndeletnicire se trage dintr-o funcție de bază pe care familia o deține: funcția socializatoare
(Burtoiu, Arsene, 2013, p.76). Ea susține faptul că membrii unei familii au ca sarcină permanentă,
adaptarea copilului la viața socială. În acest sens, aceștia exercită o gamă largă de influențe
personale (credințe, valori, comportamente) în scopul formării unui exponent social corespunzător.
De la stilul vestimentar și bunele maniere, până la principii morale și norme de comportament în
societate, părinții scaldă învățămintele în subiectivism. Dacă, de pildă, pentru ei, mâncatul cu
tacâmuri este obligatoriu, practicându-l în toate contextele (acasă, la restaurant), vor transmite și
copilului același comportament. Dimpotrivă, dacă pentru părinți tacâmurile apar ca ceva nefolositor
și încurajează mâncatul cu mâna în majoritatea contextelor, același lucru va face și copilul.
Dar nu neapărat ce spun părinții este atât de important, ci mai ales ce fac ei. Etapele de
dezvoltare dictează anumite abilități. În perioada copilăriei mici, spre exemplu, experiențele
senzoriale sunt superioare celor cognitive. Cu alte cuvinte, copilul nu percepe atât de pregnant ca în
alte etape de dezvoltare, sfaturile, predicile. Cu toate acestea, el percepe semnificații ale
comportamentelor celor din jur, observă cum „dacă vorbești frumos, mama te ia în brațe” și, astfel,
învață simțind. Implementate în mod repetat, ele devin puncte de referință și consolidează modele

1
de interacțiune la nivel de societate. Aceste tipare sunt dificil de restructurat la perioada adultă, dat
fiind repertoriul experiențial care există în spatele lor.
În acest fel familia reușește să construiască caractere, ce ulterior se vor a fi șlefuite în
școală, prin educație.
Schimbările aduse de feminism, actualmente, într-o societate a consumului, a limitat mult
din acțiunile educative ale părinților. Timpul pe care-l petrece azi un copil în instituții educative
(școli, afterschool-uri, etc.) este mult mai mare, decât cel petrecut în cadrul familiei. Prin urmare,
influențele parentale se lovesc de cele educaționale, de cele mai multe ori apărând confuzia sau
ciocanirea de principii.
Cu toate acestea, arondarea omului într-o familie este o experiență semnificativă, căci ea
are loc în plină dezvoltare a instanțelor psihice. Copilul e hrănit de părinți cu idei, valori,
comportamente la fel cum o floare e hrănită de grădinarul ce-o plantează, o udă și o sapă.
Caracterul, ca latură relațional-valorică a personalității, se dezvoltă și prin observarea și
interiorizarea comportamentelor persoanelor reprezentative din viețile noastre. Modul în care
părinții se raportează la alte persoane, la viață în general, viziunea pe care o au despre lume, vor
reprezenta repere atitudinale pentru copil.
Reamintind citatul Virginiei Satir, schimbarea societății vine prin schimbarea familiilor, a
mentalității lor, a principiilor și valorilor transmise transgenerațional.
Educația nu se rezumă doar la bune maniere. Ea este un stil de viață. Este acel ritm de zi
cu zi, pe care ni-l impunem în dezvoltarea noastră. Pornim cu o structură de rezistență, pe care se va
așeza, în timp, alte comportamente, valori și modele sociale. Cât de pregătite sunt familiile să-și
asume responsabilitatea unei astfel de construcții?

2
Bibliografie:

1. Apostu, I., (2016). Familia românească. Evoluție socială și provocări contemporane.

București: Tritonic.
2. Boncu, Ș. (coord.), Turliuc, M. N. (coord.). (2016). Relațiile intime:atracție interpersonală și
conviețuire în cuplu. București: Trei.
3. Bruckner, P. (2011). Paradoxul iubirii. București: Trei.
4. Burtoiu, N., Arsene, A. (2013). Introducere în psihologia familiei și a relațiilor de cuplu.
Craiova: Sitech.