Sunteți pe pagina 1din 3

PROBLEME PASTORALE

Ș ! LITURGICE

CE PUNEM PE MORMINTE ?

Am pus întrebarea aceasta, deoarece am avut ocazia și obliga­


ția de a vizita mai multe cimitire parohiale ardelene, cu prilejul unor
misiuni. Și, spre cea mai mare surprindere, am văzut stîlpi de lemn,
în loc de cruce, așezați la mormintele credincioșilor noștri. Erau stîlpi
subțiri de stejar, la fel ca niște bețe mai groase și uscate, pe care sînt
săpate inițialele Mîntuitorului lisus Hristos, fără semnul crucii. Obi­
ceiul a mai pătruns și în alte locuri.
N-am întîlnit niciodată așa ceva. La început am crezut că este
ceva întîmplător, că ar fi căzut brațul orizontal al crucii de lemn. Dar,
văzînd că stîlpii se găsesc la mai multe morminte, i-am întrebat pe epi-
tropii însoțitori, de ce nu s-au pus cruci. Răspunsul a fost aproape inva­
riabil : „Așa este obiceiul aici, ca la bărbați să se pună stîlpi la mor­
minte, nu cruci" !
Pentru noi românii ortodocși, nu este bine să se pună stîlpi în
loc de cruce, la mormintele bărbaților, deoarece nu există nici o jus­
tificare. în primul rînd nu este consemnat numele celui trecut la cele
veșnice, apoi este clar că Dumnezeu nu face deosebire între sexe, nu
poate avea preferință pentru unul sau altul dintre ele. Valoarea omu­
lui o dă sufletul său, viața sa, iar nu sexul. Istoria Bisericii arată că în
rîndul sfinților s-au ridicat în egală măsură atît bărbați cît și femei.
Harul lui Dumnezeu nu părtinește pe nimeni, ci se dă tuturor oame­
nilor la fel — bărbați și femei, tineri și vîrstnici — dacă este cerut cu
credință și se colaborează cu el spre mântuire.
După înțelepciunea cea tainică a lui Dumnezeu, oamenii sînt di­
ferențiali în bărbați și femei, numai în lumea aceasta trecătoare. Și tot
ce este trecător dispare, piere, se schimbă. Așa este și sexul, care se
stinge în mormînt odată cu trupul. Numai sufletul rațional și liber —
esența omului — rămîne nemuritor și același la bărbat și la femeie.
Deosebirea dintre suflete o face calitatea lor, virtutea lor, prin care creș­
tinul se apropie de Dumnezeu sau se depărtează de El.
Identitatea sufletelor omenești în această viață și dispariția deo­
sebirii dintre sexe o arată însuși Mîntuitorul lisus Hristos, în convorbirea
Sa cu fariseii : „Căci după înviere (oamenii) nici nu se însoară, nici
Probleme pastorale și liturgice 75

nu se mărită, ci sînt ca și îngerii lui Dumnezeu în ceruri" (Matei 22,


30). Dumnezeu atotștiutor cunoaște pe toți, vii și adormiți, căutînd la
inima omului și nu la sex, iar creștinii dreptmăritori rugîndu-se Lui,
cer iertarea păcatelor, odihna și fericirea veșnică, fără deosebire de
sex.
Pe de altă parte, în general stîlpul de la mormînt — din piatră
sau lemn — este utilizat de creștinii eterodocși, care refuză nu numai
crucea, ci și cultul sfinților, al icoanelor, etc. Stîlpul în esență,
nu are nici o semnificație, deoarece acei creștini refuzînd cultul morților,
nu le fac pomenire, nu le pun parastase. Așezarea stîlpului la mormînt
este astfel un obicei străin de „legea" noastră strămoșească, iar preo­
tul este chemat să explice acest lucru credincioșilor săi, acolo unde
este cazul, aceștia ascultînd și urmînd sfaturile păstorilor înțelepți.
Obiceiurile de împrumut trebuiesc îndepărtate, ca să nu se denatureze
credința și tradiția Bisericii noastre dreptmăritoare care ne-a păstrat
ființa națională. Totul trebuie făcut cu prudență și răbdare, dar fără
a le neglija, cu ghidul că .. . dispar de la sine.
Ținînd seama de semnificația crucii în viața creștinilor dreptmă­
ritori, ea trebuie pusă și pe mormîntul celor adormiți. Crucea este sin­
teza Evangheliei, sensul puterii prin care ne mîntuim, prin jertfa de
pe Golgota, adusă de lisus Hristos Dumnezeu, din iubire pentru iertarea
păcatelor noastre și împăcarea cu Părintele ceresc (Romani 1, 16; Co-
loseni 2, 14). Din jertfa de pe cruce izvorăște harul atotputernic al lui
Dumnezeu. In umbra crucii, sub scutul și purtarea de grijă a harului
ceresc, ne desfășurăm toată viața, de la naștere pînă la moarte. Lu­
crarea harului nu se oprește la mormînt, ci trece dincolo de el, în veș­
nicie. Prin harul Sfîntului Botez am devenit fiii lui Dumnezeu și tot mimai
prin har ne menținem etern în starea de binebuvîntare și fericire ce­
rească. Odată cu moartea încetează în noi numai cele materiale, ne­
putincioase și trecătoare, încetează viața trupului și cele legate de el,
dar sufletul trăiește dincolo de mormînt și așteaptă învierea trupului.
Sufletul așteaptă învierea de obște spre a se uni cu trupul și împreună
să se prezinte înaintea Judecății de apoi a lui Hristos — Dumnezeu.
Ce semnificație are crucea la mormînt ? Ce grăiește ea ? Crucea
indică faptul că acolo odihnește în Domnul, trupul unui creștin care
a crezut și crede în Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit și a înviat pentru
mântuirea tuturor. Trupul a murit ca plată a păcatului (Romani 6—23),
dar el a luptat împreună cu sufletul spre a scăpa din robia păcatului.
Pentru „lupta lor cea bună", Dumnezeu le va da odihnă și fericire veșnică.
Tocmai credința în înviere și nădejdea întru fericirea veșnică este
străjuită de crucea care umbrește și ocrotește trupul celui din mormînt,
pînă la reunirea sa cu sufletul. Astfel, prin credința în cruce, cel așe­
zat în mormînt se leagă și în chip văzut și material de Hristos Domnul,
la care a trecut cu sufletul curat.
Așezînd crucea la mormînt, creștinii evlavioși ce trec prin fața ei
își descoperă capul și cu inima curată își fac semnul sfintei cruci, ros­
76 Mitropolia Lianatului

tind din adîncul sufletului creștineasca rugăciune : „Dumnezeu să-l


ierte și să-l odihnească cu drepții pe cel adormit" ! Cu această rugă­
ciune ne-am pomenit din strămoși, dovadă că așa este bine și frumos
înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Iar Părintele ceresc — care cu­
noaște inimile tuturor — aude rugăciunile noastre și le primește, pen­
tru că izvorăsc din dragoste față de El și de aproapele nostru și le răs­
plătește după voia Sa și după dorința inimii noastre. De o asemenea
rugăciune de iertare avem trebuință toți cei vii și adormiți, cunoscuți
și necunoscuți.
Prin urmare, la întrebarea enunțată în titlu, răspunsul este clar :
pe morminte, creștinii dreptmăritori își pun numai crucea Mîntuitorului
lisus Hristos, Stăpînul vieții și al morții, Cel ce a biruit puterile întu­
nericului și ale diavolului, a rupt zapisul păcatului și a deschis ușile
raiului (Coloseni 2, 14). Sfînta cruce este semnul văzut al puterii infinite
a lui Dumnezeu care ni se dă prin lucrarea harului divin, fără de care nu
este mîntuire, nici acum nici în veacul viitor. Sfînta cruce este semnul
Fiului Omului care se va arăta pe cer la a doua Sa venire pe pămînt să
jrr’ece lumea (Matei 24, 30). Sub semnul și în lumina harului ei este
bine și necesar să aștepte și trupul venirea a doua a Mîntuitorului lisus
Hristos, spre a se învrednici să stea de-a dreapta măririi Sale.
Să rămînem în veac sub semnul crucii, să muncim și să ne odih­
nim sub aripile ei mântuitoare, ca să fim în veci ai lui Hristos Dumnezeu,
căci „și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului sîntem" (Romani 14,
8). Sub semnul ei au luptat strămoșii noștri și prin ea au biruit. Ea le
străjuiește mormîntul și credința, după cum vorbesc de la sine atîtea
pietre funerare străvechi descoperite pe pămîntul nostru. Prin ea ne
legăm strîns uniți cu marii și vrednicii noștri înaintași, eroii neamului,
pe urmele cărora trebuie să pășim, cu aceeași dragoste de legea stră­
moșească, de patria și poporul nostru.

Prot. dr. SIMION RADO

S-ar putea să vă placă și