Sunteți pe pagina 1din 28

1

Recoaceri

 Omogenizare
 Normalizare
 Înmuiere (globulizare)
 Recristalizare
 Detensionare

2
RECOACEREA DE OMOGENIZARE
 Uniformizarea prin difuzie a neomogenităţilor
chimice, fizice şi structurale, rezultate în urma
solidificării în condiţii reale a oţelurilor.
Neomogenitatea chimică provocată în procesul de cristalizare a aliajului
este cunoscută sub denumirea de segregaţie

3
Diagrama recoacerii de omogenizare
Temperatura de omogenizare
(tf) se determină, orientativ:

tf = (0,7…0,9)×ts
ts este temperatura
solidusului real al oţelului

4
Exemplu de ciclu de tratament termic pentru omogenizare

5
Temperatura
 Valorile superioare ale
temperaturii se aleg pentru
aliaje cu tendinţă redusă
de segregare
interdendritrică şi cu
puncte de topire coborâte
sau medii, iar cele
inferioare pentru aliaje cu
puncte de topire ridicate
(cazul oţelurilor aliate).
Domeniul de temperaturi pentru
recoacerea de omogenizare la oţeluri

6
RECOACEREA DE NORMALIZARE
 Scopul recoacerii de normalizare este obţinerea unei
granulaţii fine, uniformizarea structurii, anularea
structurilor de turnare, deformare plastică la cald,
sudare sau provenite de la tratamentele termice
incorect aplicate anterior.
 De obicei, se urmăreşte ameliorarea caracteristicilor
mecanice.
 R.N.  T.T. primar sau final.
 Suprafeţele pieselor prelucrate prin aşchiere, în
cazul oţelurilor sărace în carbon, sunt, după
normalizare, de calitate mai bună.

7
Parametrii tehnologici
 Diagramă de normalizare

8
Temperatura

 R.N. (tf) se alege cu 20 –


60°C peste pct. critice ale
oţelurilor.
 Ol. hipereutectoide cu reţea
de Fe3C încălzirea se face cu
20 – 50°C peste Accem, 
răcire rapidă în apă sau ulei
(călire)  R.N. obişnuită.

Temperaturi mai mari decât cele indicate în figură nu sunt recomandate


deoarece apare pericolul supraîncălzirii materialului
9
Efectul
supraîncălzirii
materialului la
normalizare

 În general temperatura de normalizare pentru


majoritatea oţelurilor aliate este cuprinsă între 870 –
900°C.
 Pentru produse cu secţiuni mai mari se recomandă
ca recoacerea de normalizare să se facă la
temperaturi mai mari decât la produsele cu secţiuni
mai mici
10
Viteza de răcire
 Să se obţină structuri normale (apropiate de
echilibru).
 Răcirea se poate executa în două moduri:
 odată cu cuptorul
 în aer liniştit sau ventilat
 continuă
 în trepte
 Răcirea continuă se execută cu cuptorul până la
circa 600°C, apoi în aer (recoacere clasică) sau
direct în aer (normalizarea propriu-zisă).

11
Aplicaţii
 RN la piese turnate din oţeluri carbon şi slab aliate, la piesele forjate,
matriţate şi extrudate din oţeluri hipoeutectoide şi la unele piese sau
construcţii sudate
 Oţelurile aliate pentru carburare - de tipul CrNi sau CrNiMo,
normalizate la temperaturi mai înalte decât temperatura de
carburare.
 Se reduc deformaţiile şi se îmbunătăţeşte prelucrabilitatea.
 La unele oţeluri de carburare CrNi se recomandă chiar două
recoaceri de normalizare pentru a reduce deformaţiile.
 Piese cu secţiuni mari sau susceptibile de a avea tensiuni interne:
răcirea până sub A1 în aer, iar apoi se continuă răcirea în cuptor sau
în gropi de răcire.
 După prelucrarea la rece a produselor care au fost ecruisate la grade
critice.

12
structuri de laminare sau turnare înainte de
normalizare şi după aplicarea normalizării
Modificarea structurii după
recoacerea de normalizare

Structura unui oţel cu 0,25%C după laminare

înainte de normalizare
după laminare după turnare

după normalizare
după normalizare după normalizare
13
RECOACEREA DE ÎNMUIERE
(GLOBULIZARE)
 Îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere
(aşchiabilitatea);
 prelucrării prin deformare plastică la rece
(deformabilităţii)
 obţinerea unor structuri corespunzătoare pentru
tratamentele termice ulterioare.
 50% dintre piesele componente ale maşinilor şi
utilajelor se supun prelucrării prin aşchiere sau prin
deformare plastică la rece.

14
 Scoaterea din uz a sculelor aşchietoare
 deformare şi uzare progresivă
 adeziune
 abraziune.
 Uzarea prin difuzie: la viteze mari de aşchiere
(temperaturi ridicate),
 U. adeziune la viteze mici (în special în prezenţa
depunerii pe tăiş şi a contactului discontinuu aşchie-
sculă), fiind accentuată de întreruperile de aşchiere şi
de vibraţii,
 U. abraziune: particulele dure de pe suprafaţa
produsului sau din structura sa (compuşi definiţi duri şi
cu muchii ascuţite)

15
Prelucrabilitatea diferitelor
structuri metalografice

Structura Duritatea Prelucrabilitatea


Ferită 80 – 100 HB Scăzută
Scăzută către
Ferită + perlită lamelară 120 – 200 HB
Structuri de satisfăcătoare
echilibru Perlită lamelară 200 – 300 HB Redusă
Perlită lamelară +
300 – 350 HB Foarte greu prelucrabilă
carburi secundare
Bainită superioară 35 – 45 HRC Scăzută
Structuri de
Bainită inferioară 45 – 55 HRC Foarte rea
călire
Martensită 40 – 66 HRC Practic neprelucrabilă
Troostită 40 – 50 HRC Redusă
Structuri de
Sorbită 340 – 350 HB Satisfăcătoare spre bună
revenire
Perlită globulară 160 – 220 HB Bună

16
 Structura de perlită globulară are cea mai bună
prelucrabilitate prin aşchiere, întrucât tăişurile sculei nu
trebuie să taie decât ferita, globulele de cementită sunt
împinse la o parte sau smulse în cursul aşchierii, fără să
fie tăiate de sculă ca la perlita lamelară.
 Perlita globulară poate fi prelucrată mult mai bine şi prin
deformare plastică la rece, întrucât curgerea materialului
este realizată de masa de bază feritică.
 Structura de perlită lamelară este necorespunzătoare
pentru prelucrarea prin deformare plastică la rece
(îndoire, ambutisare, bordurare, presare, răsucire)
deoarece prin deformare, lamelele de cementită se rup şi
produsele pot să se fisureze.
 R.G. este necesar să fie aplicată la toate oţelurile
înaintea deformării la rece: a tablelor, benzilor şi
sârmelor.
17
 Cementita globulară în masa de bază feritică este
structura cu cea mai mică energie internă din
sistemul Fe-Fe3C.
 O astfel de structură se poate obţine din toate
celelalte structuri – perlită, bainită, martensită – prin
menţinere suficientă la o temperatură aflată imediat
sub Ac1
 Trecerea pe această cale a structurilor cu energie
internă mai mare în structură globulară de energie
internă minimă, se realizează prin intermediul
mecanismelor de
precipitare – coagulare
dizolvare – reprecipitare
18
Metode de globulizare
încălzirea (640…680°C),
menţinere lungă (6…12 ore)
răcirea
recoacere sub-critică

înc. puţin peste Ac1, 20 – 70°C


menţinere 1…5 ore
răcire f. lentă (vr = 15 – 30°C/h)
până sub Ar1 (cca. 650°C);
răcire în aer

Înlocuire răcirii lente cu mai multe


pendulări de scurtă durată în jurul
intervalului critic Ac1 – Ar1.
recoacere pendulară

îmbunătăţire  călire la
martensită + revenire înaltă la
perlită
19
Relaţia între
prelucrabilitate
şi forma perlitei

Prelucrabilitate prin:
%C Structura
Strunjire Tăiere Găurire Broşare
0,3 Globulară ▲▲ ▼▼ ▲ ▼▼
0,5 Lamelară ▲ ▲▲ ▼▼ ▲▲
0,5 Globulară ▲▲ ▲▲ ▲▲ ▲
0,8 Lamelară ▲ ▼▼ ▼▼ ▼▼
▲▲ Bună; ▲ Satisfăcătoare; ▼▼ Mediocră

20
RECOACEREA DE DETENSIONARE
reducerea tensiunilor
remanente din produs, fără ai
modifica sensibil proprietăţile.

tensiunilor remanente
 reducerea la minim a deformaţiilor din timpul
tratamentelor termice ulterioare
 după prelucrările prin aşchiere

Se elimină apariţia fisurilor (în cazurile extreme)


21
deformare plastică la cald turnare

sudare

Tensiunile tratamente termice


Remanente
se formează încălziri şi răciri
neuniforme

prelucrări mecanice cu
menţinerea în
îndepărtări masive de
medii corozive
material
22
Tensiunile Tensiunile
Remanente Funcţionale

Este indicat să se procedeze la reducerea lor imediat după ce apar

23
Recoacerea de detensionare

24
Parametrii recoacerii de detensionare

 Temperatura de încălzire este de 400÷650°C ,


R.D. este un tratament subcritic,  reducerea la
minim a tensiunilor interne, fără să producă
modificări de structură bazate pe transformarea
polimorfă →.
 Temperatura maximă de detensionare a produselor
de oţel este, teoretic, punctul A1.
 Temperatura minimă de detensionare se alege în
funcţie de gradul de detensionare dorit, depăşind, de
regulă, valoarea de 400°C

25
 Durata de menţinere este de 1…3 ore.
 Durata de egalizare termică se alege în funcţie de
dimensiunea caracteristică a produsului (m = 2×g; g –
grosimea maximă de perete a piesei, mm).
 Viteza de încălzire: cu viteză mică pentru a se
asigura scăderea limitei de curgere uniform pe toată
secţiunea produsului. vî ~ 10…100°C/h, în funcţie de
calitatea oţelului, de forma şi dimensiunile
produsului.
 Vitezele reduse de încălzire , până la 200 – 250°C,
când produsele sunt fragile.
 Se recomandă regimul de încălzire odată cu cuptorul în
special la piese cu sensibilitate mare la fisurare.

26
 Viteza de răcire: cu viteză redusă
 Nerespectarea regimului de răcire  creşterea
tensiunilor, cu toate că ceilalţi parametrii tehnologici au
fost corecţi.
 vr 50 – 100°C/h asigură o micşorare corespunzătoare a
tensiunilor interne
 Pentru ţevi, table şi piese cu secţiunea transversală
uniformă, răcirea se poate face în aer
 Pentru piese cu forme complexe se recomandă răcirea în
cuptor

27
Intervalele de temperaturi pentru principalele recoaceri aplicate oţelurilor carbon

28