L

e
g 1
e
a

n Sinteza lucrării
r
.
DESTINUL OMENIRII
Autor: Prof.P.P.Negulescu
6
1 Editura:Fundatia pentru Literatură și Artă”Regele Carol II”
/
1
Volumul I-Anul 1938.
9 PREFATA :
9
1 Lumii deznădăjduite de astăzi îi trebuie,în ade-
  văr,mai presus de orice,o încurajare.O asemenea întărire sufletească nu
p
e i se poate da decît arătîndu-i-se că drumul pe care trebuie să-l ia,ca să
n
t ajungă la o soartă mai bună,nu numai că nu este impracticabil,dar nu
r este nici măcar prea greu.Progresele pe care le-a făcut omenirea,de la
u
apariția ei pe pămînt și pînă acum,sunt atăt de mari,încît îndrepățesc pe
s
a
deplin credința că ea nu este incapabilă să facă și pe cele ce îi mai sunt
n necesare,pentru ca să î-și realizeze”destinul ”,care este de a se apropia
c
t din ce în ce mai mult de perfecțiunea,atribuită de închipuirea ei,din tim-
i puri imemorabile, Divinității.
o
n Precum vîntul,cînd începe să adie,apleacă mai întîi mlădițele
a
r fragede din vîrful copacilor bătrîni,tot așa și curentele politice, econom-
e ice,sociale-cînd prind a se înfiripa,pun mai întâi în mișcare tinerimea.
a
Mai multe căi diferite deschizîndu-se,mai la fiecare pas, dinaintea
f
a
noastră,trbuie să știm să alegem.De această alegere atîrnă,fără nici o în-
p doială,nu numai fericirea noastră proprie,ca indivizi,ci și buna stare a
t
e popoarelor din care facem parte și,mai ales,progresului general al ome-
l
o
nirii.Această alegere,nu e ușoară.Ea pare a fi lucrul cel mai greu din via-
r ța unui om.
d INTRODUCERE:
e Ceea ce domină,astăzi,situația generală a lumii este:
i 1.complexul relațiilor internaționale-al relațiilor politice,în
n
c
a
l 1
c
a
2

primul rînd. In locul destinderii binefăcătoare,la care ne așteptam cu

toții, în urma lungilor convulsii ce au îngrozit lumea civilizată în răstim-
pul dintre anii 1914 și 1918,o încordare plină de primejdii iese la iveală
mai pretu-tindeni.Unele dintre puterile europene,animate de un ego-
ism național pe care î-l cred sfînt,urmăresc,ascunzîndu-și zadarnic,în cu-
vinte, intenți-ile ce li se trădează la fiecare pas,în fapte,scopuri ce nu se
pot realiza fără vătămarea adîncă a intereselor celorlalți.In locul
dezarmării pe care o preconiza Societatea Națiunilor și care era atît de
necesară,nu numai pentru asigurarea păcii,ci și pentru ușurarea
popoarelor de sarcinile financiare pe care le suporta din ce în ce mai
anevoie,o nouă”cursă a înarmărilor”a început să ia ,de cîțiva ani în-
coace,un ritm din ce în ce mai accelerat.O asemenea cursă nu poate
duce decît la un nou război. Cu mijloacele tehnice actuale,n-ar putea să
nu aibă urmări catastrofale,nu numai pentru cei ce le-ar suferi,în mod
direct,ci pentru întrega omenire. 2.Relațiile dintre clasele so-
ciale,care sunt departe de a fi satisfăcătoare. Aceste clase ar trebui să
se simtă solidare și să trăiască în pace și bună înțelegere.Din nefericire
însă,ele fac tocmai contrar. 3.O criză economică
fără precedent, ca adîncime și întindere,bîntuie cu furie pretutin-
deni.Devalorizarea monedelor naționale,fluctuațiile necontenite ale
cursurilor,scăderea sau chiar evaporarea averilor mobile, incertitudinea
și riscurile tranzacțiilor,falimentele intreprinderi-lor comerciale și indus-
triale,riscă necontenit spectrul ruinei și perspec-tivele sărăciei și con-
tribuie la îndîrjirea crescîndă a curentelor sociale extreme.Acestea ali-
mentează,la rîndul lor, opoziția de interese a state-lor și sporesc încor-
darea politică a raporturilor dintre ele.Să fie oare această deplorabilă
pornire a omenirii în contra ei înșiși o anticipare inconștientă a dis-
oluției ce așteaptă universul întreg?,sau,destinul ome-nirii nu e

2
3

poate,atît de tragic?.Cind vorbim de destinul omenirii,ne gîndim la ceea

ce are să devină lumea în viitor,prin jocul natural al factorilor cunoscuți
ce-i determină în prezent evoluția,de a întrevedea ce ar putea să
ajungă,mai curînd sau mai tîrziu,lumea al cărui zbucium ne preocupă
astăzi atît de mult.Concluzia cercetărilor mele: progresul este o reali-
tate,individuală și socială,incontestabilă; oamenii n-au rămas nicidecum
aceeași de la apariția lor pe pămînt și pînă astăzi și nu sau schimbat nu-
mai formele exterioare ale vieții lor ci și fondul lor sufletesc. Dacă pro-
gresul este o ralitate psihologică și sociologică indiscutabilă,unde va
duce el,în cele din urmă omenirea?. Intrebarea este imperioasă din cau-
za atmosferei morale pline, încărcate,saturate de ură și vrășmășie,de
ură națională și vrăjmășie socială,pe care lumea contemporană o res-
piră cu atîta greutate.Ne găsim,din nefericire,la doar două degete de
cea mai cumplită dintre catastrofe ce sau abătut acum deasupra omeni-
rii-războiul-pe care toată lumea îl pregătește,cu lux înfiorător de mij-
loace de distrugere.Pacea nu este o operă spon-tană a naturii. Pacea
este o binefacere,care presupune obligații, sacrificii, sforțări bărbăteș-
ti.In starea actuală a relațiilor internaționale, pacea nu se poate păstra
decît cu ajutorul forței.Forța singură este capabilă să prevină și să înlă-
ture un război,pe care l-ar face inevitabil profundele rivalități ce dăi-
nuiesc între state. Sentimentele umanitare nu vor mai avea nici un loc
în războiul modern.Firește,statele care se simt amenințate de aceste
înarmări colosale,se înarmează și ele. Pretutindeni se votează credite
importante pentru armată. Noi romanii avem multe idei,dar puține cu-
noștințe.Din ziare și reviste,din conferințe publice și convorbiri particu-
lare,ne formăm la repezeală păreri despre o sumă de lucruri pe care nu
le cunoaștem decît prea puțin sau mai deloc.

3
4

PARTEA I-a:As-
pecte psihologice și etice ale crizei contemp.
Cap.I:Dela”șomajul”intelectual din Romania la criza
mondială
Problema”șomajului”intelectual: din ce în ce mai mulți absolvenți
ai școlilor noastre superioare se lovesc de greutăți. Mulți cred că la
acest neajuns a dus politica școlară greșită a unora din guvernele pe
care le-am avut de la război încoace.Un licențiat al facultății de litere,fiu
de țăran,se consideră o victimă a politicii școlare a statului romîn,care i-
a pus la dispoziție,în comuna lui natală,un gimnaziu,împingîndu-l astfel
către studii teoretice și abătîndu-l de la îndeletnicirile practice ale nea-
mului de plugari, din care se trăgea,îndemnîndu-l să-și însușească o
cultură ce nu-l putea ajuta sa-și cîștige existența,ci dimpotrivă,îl lăsa în
sarcina familiei sale nevoiașe. La originea crizei au stat nevoi, mai vechi
sau mai noi,dar deopotrivă de reale,ale statului nostru. Cind lumea
noastră,care rămăsese în urmă în toate privințele,a început să se mo-
dernizeze-politic mai întîi apoi economic-s-a simțit lipsa oamenilor
pregătiți pentru diferitele ramuri ale vieții sociale: administrație,justiție,
învățămînt,armată,sănătate publică. Toate ramurile menționate au soli-
citat un personal mai numeros și au deschis”debușeuri”din ce în ce mai
mari tinerilor.Au provocat o impresionantă îngrămădire de tineri la șco-
lile ce deschideau accesul carierelor respective.Statul s-a grăbit să răs-
pundă și de această dată,mărind necontenit numărul așezămintelor de
cultură.Inmulțirea lor a răspuns cererilor și Statul nu le-ar fi creat dacă
ar fi rămas goale.Nu Statul a chemat pe tineri din proprie inițiativă ca să
primească mai multă cultură.Lărgirea bruscă a cadrelor corpului didac-
tic de toate gradele a avut ca urmare inevitabilă o pronunțată”
diluare”a lui. Numeroase elemente puțin pregătite i-au coborît,pe alo-

4
5

curea,nivelul. Supraproducția de titrați a dus la șomaj intelectual pe

fondul crizei economice.”Ofensiva culturală”,deși bine intenționată a
fost,totuși greșită fiindcă împingea prea mult spre cultura teoretică,în
dauna celei practice. Tinerii romîni se abat ușor,pe drum,în alte direcții
și se mulțumesc cu improvizații.”Sufletul romînesc se adaptează la insti-
tuțiile statului romîn,instituții imitate după cele din Apus.El nu trăiește
în spiritualitatea sa proprie”scria C.Rădulescu Motru.Dacă toți tinerii și-
ar fi dus regulat studiile pînă la sfîrșit,am fi avut un număr mult mai
mare de titrați ce n-ar fi găsit întrebuințare.Sunt numeroși tineri cu stu-
dii neterminate,care nu au o pregătire serioasă.Din această catego-rie,
a declasaților,se recrutează agenții direcțiilor politice extremis-te,care
tulbură atît de mult viața normală a statelor, precum și delig-venții și
criminalii,ce tulbură ordinea publică. Ca organism social,Statul are tre-
buințe strict determinate de condițiile funcționării normale a diferitelor
sale părți,evident limitate. Depășirea limitelor este,nu numai inutilă,dar
și primejdioasă. Mijloacele sale financiare nu trebuiesc cheltuite fără
contravaloarea unor utilități indiscutabile.Mijloacele respective provin
din contribuțiile cetățenilor. Incărcarea serviciilor publice cu un per-
sonal prea numeros are și inconveniente morale.Se pulverizează
răspunderea,sentimentul răspunderii slăbește la toți, rezultatul:nimeni
nu-și mai face datoria cum trebuie.Cultura nu e tot una cu pregătirea
profesională,pură și simplă. Cultura este înțelegerea mai adăncă a lumii
și prețuirea justă a valorilor ei;este lărgirea mai cuprinzătoare a orizon-
turilor vieții,ea înalță și înobilează ființa ome-nească,ridicînd-o dea-
supra animalității primitive. Concepția culturii e frumoasă,dar ea nu în-
lătură,din nefericire, grijile existenței.Căci omul cult trebuie să
trăiască,și el,ca și incultul,sau chiar mai bine.Vremea noastră însă,nu
numai că nu înlesnește această tendință firească a omu-lui cult,dar nu-i

5
6

îngăduie, uneori,nici macar satisfacerea nevoilor ele-

mentare,biologice,care î-l pun pe aceeași linie cu omul incult.In fața lip-
sei totale a mijloacelor de existență,omul cult își simte mai dureros miz-
eria și ajunge să condamne mai aspru ca proletarii manuali o orga-
nizare socială care nu l-a ajutat să se dezvolte sufletește decît ca să-l
facă să sufere mai mult.Nu e dar nicidecum indiferent ce gîndește,în pe-
rioadele de criză,proletariatul intelectual în suferință.Preocupările
lui,ridică mai totdeauna problema organizării socile.Obligația Statului
este de a întreține pe toți supușii săi;diferențierile fiind date de formele
de organizare socială.Comunismul bunăoară ca să poată găsi mijloacele
care să-i permită să întrețină,efectiv,pe toți supușii săi,monopolizează
munca lor.Nimeni nu mai poate să lucreze,în regimul comunist,pentru
sine însuși;toți trebuie să muncească pentru Stat,unde,cînd,cum și cît
vrea el;nimeni nu se poate sustrage.Libertatea individuală dispare. In-
treaga existență a individului se desfășoară,după programul socotit util
și stabilit ca atare, pînă în cele mai mici amănunte,de catre Stat. Intrea-
ga viață individuală e astfel regulată de Stat.Fiind întreținut de Stat, in-
dividul devine,un sclav al lui.La originea șomajului intelectual trebuie să
punem,mai întîi,înlesnirile pe care democrația le-a făcut marilor mase.

Cap.II.Criza de structură sau criza de adaptare? Incurajați

de succesul comuniștilor ruși,socialiștii italieni înce-puseră,imediat după
război,o acțiune viguroasă care,dacă n-ar fi fost oprită la timp,ar fi putut
duce la rezultate analoage cu cele din Rusia.O puternică reacțiune,cu
caracter conservator,burghez, i-a pus însă capăt, în 1922.A
fost,anume,mișcarea fascistă,care a dus la instaurarea regi-ului corpo-
ratist. La un deceniu numai de la încheierea păcii,s-a dezlăn-țuit o criză
economică fără precedent,ca întindere și adîncime.Direcția în care s-a

6
7

căutat îndreptarea-intervenția Statului în mecanismul feno-menelor

economice.Această intervenție a fost concepută în două chipu-ri dife-
rite: 1)Economia”dirijată”-Statul lasă producției caracterul de intreprin-
dere particulară,mărginindu-se s-o'reguleze'spre a o pune de acord cu
interesul public,în ceea ce privea:cantitatea ei,și mai ales, prețurile de
cost și de desfacere. 2)Economia”socializată”-Statul lua asupra-și între-
gul mecanism al producției,atribuindu-și proprietatea exclusivă a instru-
mentelor ei,și dreptul exclusiv de a dispune de munca celor ce le mă-
nuiau.
Cap.III.Procesul democrației.
In veacul al XIII-lea a apărut faimoasa Magna Charta punctul de
plecare al conservatorismului englez.Aceasta nu stipula,propriu vor-
bind,drepturi noi,ci impunea respectarea,de către Coroană și de către
funcționarii ei,a unor drepturi vechi,intrate de mult în uz și consacrate
de mult de conștiința publică.Aceste drepturi,privind siguranța persoa-
nelor și cruțarea averilor,erau simple,firești,de la sine înțelese.Si totuși,
suveranii englezi nu le respectau totdeauna;uneori chiar le nesoco-
teau.Elementele de rezistență erau,în primul rînd clerul și aristocrat-
ția,episcopii și baronii.La această cualiție sau mai adăugat comu-
nele,care în timpul cruciadelor se îmbogățiseră și luaseră o importanță
din ce în ce mai mare,obținînd de la suveranii anteriori diferite'libertăți
și drepturi'.In 1213,sub conducerea lui Stephen Langton,arhiepiscopul
de Cantenbury,prelații și baronii s-au adunat la Londra,în biserica sfîn-
tului Paul fiind obligați,în prealabil,să jure că nu aveau să lupte pentru
asigurarea drepturilor și libertăților poporului. Conflictul cu Coroana n-a
izbucnit,pe față,decît în primăvara anului 1215 cînd un număr de două
mii de cavaleri cu arme grele și nu mai puțini pedeștri cu arcuri s-au
strîns la repezeală și au ocupat Londra. Incolțit,regele a fost silit să-și

7
8

pună sigiliul,în semn de acceptare,pe un prim text ce a păstrat,în istoria

conservatorismului englez,numele de'Petiția baronilor'.De abia după
patru zile,în 19 iunie 1215,a fost iscălită și sigilată”Magna Charta”.Ea
acorda drepturi și liberăți bisericii,nobilimii,comunelor și,în general,tu-
turor'oamenilor liberi'din regat.Partea cea mai surprinzătoare o consti-
tuiau sancțiunile ce se prevedeau în caz de încălcare a ei.Se limita,ast-
fel,nu numai în drept,ci și în fapt,absolutismul monarhic,prin instituirea
unui control permanent al actelor regelui.Regele s-a grăbit să trimită
emisari la Roma ca să solicite ajutor papei Inocențiu al III-lea,care avea
calitatea de'suzeran'al Engliterei și Irlandei.Papa a'casat'Magna Charta
prin'bula'din 24 aug.1215,considerînd că era un acord'ilicit','ne-
drept'și'rușinos'pentru că numai el,ca suzeran,era în drept să rezolve
diferendul ivit între vasalii săi.Baronii englezi, presim-țind ce se va în-
tîmpla,rămăseseră sub arme în împrejurimile Londrei. Poate,un război
civil ar fi izbucnit,dacă Inocențiu al III-lea și regele Ioan cel Fără de Pă-
mînt n-ar fi murit curînd,unul după altul.La 19 Oct.1215,legatul papal și-
a pus sigiliul pe noul act constituțional.Soarta drepturilor și libertăților
poporului nu era,însă,asigurată.Criza a început în 1258 cînd s-a întrunit
la Londra apoi la Oxford-Parlamentul-nume dat fostului Mare Consiliu
al regatului.Regele a supus Parlamentului o cerere nemaiauzită a
papei:plata unei taxe egale cu o treime a tuturor bunurilor,mobile și
imobile.Baronii s-au opus iar regele a trebuit să cedeze.Iulie 1258;s-a
constituit un comitet,care avea să'ajute'pe rege să guverneze
regatul,destinat să devină un control permanent al actelor regelui,care
nu mai putea lucra singur.Un al doilea punct capital, Parlamentul urma
să se întrunească,regulat,de trei ori pe an.Noul regim a funcționat,la în-
ceput,destul de bine.Din nefericire,în cursul anului 1259,o parte a forțe-
lor revoluționare,ce susțineau noul regim,au început a-l părăsi. Nume-

8
9

roși baroni au părăsit cauza revoluției și s-au dat de partea regelui Hen-
ric al III-lea.Acesta,a obținut,mai întîi de la Sfîntul Scaun două anulări
succesive ale reformelor,fapt ce nu convenea maselor populare.A izbuc-
nit războiul civil.In lupta de la Lewes dela 14 mai 1264,armata poporului
a învins și a făcut prizonier pe Henric al III-lea. Parlamentul din 20
ian.1265 a fost cel dintîi în care,alături de reprezentanții clerului și a
aristocrației,au apărut și aceia ai burgheziei din'comune'.Fiul lui Henric
al III-lea-Eduard,care avea să devină un rege mare-izbutind să evadeze,a
organizat rezistența regalității.Problema religioasă era,în insulele brita-
nice,veche și complicată.Locuitorii lor,englezi,scoțieni și irlandezi,se
împărțiseră în patru confesiuni: 1)biserica”anglicană” era cea
oficială,care păstrase,formele rituale ale catolicismului și ierarhia lui
ecleziastică,cu deosebirea că, în fruntea acestei ierarhii nu mai sta papa
de la Roma,ci regele Angliei. 2)biserica presbiteriană,pre-
dominantă în Scoția,care nu se deosebea prea mult de cea anglicană,-
dar nu admitea pompa exterioară a cultului,și respingea ierarhia ecle-
ziastică;ea nu avea decît preoți. 3)biserica catolică,păstrase,încă,nu-
meroși adepți,în Irlanda mai ales. 4)”disidenții”ce nu aparțineau nici
uneia dintre cele constituite,ci voiau ca fiecare sa fie propriul său preot.
Biserica anglicană era socoti-tă”biserica de stat”.Englezii erau obligați
să-i recunoască autoritatea și să-i urmeze ritualul.Cei ce n-o făceau,erau
considerați ca rebeli și pedepsiți.Cînd Iacob I,care se născuse în religia
presbiteriană, s-a suit pe tronul Marii Britanii,toată lumea a așteptat o
ușurare dar noul rege a susținut,din toate puterile, anglicanismul.Pre-
siunea confesională a crescut ceea ce a condus la emigrarea in America
a unui mare număr de presbiterieni.Iacob I a murit în 1625 și o dată cu
acesta au crescut speranțele.Carol I a fost primit cu o explozie de bucu-
rie dar,ca și Iacob I era stăpînit de ideea fixă a monarhiei absolute.Carol

9
10

I a pus noi taxe, care nu erau legale;Parlamentul a protestat și regele a

dizolvat Parlamentul în 1629.Era al treilea,în decurs de patru ani,de cînd
se urcase pe tron.Mai mult,unsprezece ani între 1629 și 1640 nu l-a mai
convocat niciodată,guvernînd ca un adevărat monarh absolut. Pentru
că,biserica anglicană,voia să se impună cu forța(ca și Iacob I),scoțienii
presbiterieni s-au revoltat.Mișcarea de revoltă s-a întins în toată Scoția.
O armată de voluntari s-a format și,în 1638,scoțienii au năvălit în An-
glia.Surprins de acest atac neașteptat Carol I s-a hotărît să convoce,în
sfîrșit,Parlamentul.Cînd s-au întrunit în 1640,erau hotărîți să pună capăt
regimului absolutist al”bunului plac”regal.Parlamentul a crezut că tre-
buia să mărginească prerogativele Coroanei,că regele nu-l putea dizolva
decît cu învoirea sa.Carol I a voit să aresteze pe șefii opoziției din Came-
ră dar,masele sau dedat la manifestații în favoarea Parlamentului.Ne
mai simținu-se în siguranță,regele a părăsit Londra și s-a pregătit de
luptă,încheind o alianță cu irlandezii catolici în contra scoțienilor pres-
biterieni și a englezilor.Războiul civil a început efectiv în 1642 și a durat
cîțiva ani.După a doua și ultima etapă a lui,sub presiunea armatei victo-
rioase a lui Cromwell a fost pus sub acuzare de către Parlament și osîn-
dit ca vinovat de înaltă trădare.La 30 Ian.1642 Carol I este decapitat,
Parlamentul a hotărît desființarea monarhiei și instaurarea republicii.
Cromwell,lordul-protector al republicii,după titlul pe care i-l acordase
Parlamentul în 1653,a exercitat o adevărată dictatură.Mai intolerant
decît Carol I,el nu suferea nici o împotrivire.El a mai dizolvat,pe rînd, pa-
tru parlamente,în cinci ani,pînă în 1658 cînd a murit. După o perioadă
tulbure de doi ani,englezii s-au întors la regimul monarhic,chemînd pe
tron,în 1660,pe Carol alII-lea,fiul lui Carol I care trăise pînă atunci în
Olanda.Cu noul rege nu le-a mers mai bine.Nici o curte regală nu a fost
mai lacomă de petreceri și mai coruptă ca cea engleză,sub domnia lui.

1
11

Vechile abuzuri au reînceput.Ducele de York a organizat un complot,

Carol al II-lea l-a descoperit la timp și fiindcă Parlamentul a protes-
tat,regele l-a dizolvat,fără a mai convoca altul pînă cînd a murit.Ducele
de York a ocupat tronul în 1685 sub numele de Iacob al II-lea.
Acesta,prin conduita lui excesivă,prin favorizarea catolicilor,regimul de
teroare,subordonarea față de papa de la Roma,a indignat pe protes-
tanții englezi.Aceștia s-au adresat lui Wilhelm von Oranien-ginerele lui
Iacob al II-lea care era protestant,cerîndu-i să vină cu armata olandeză
și oferindu-i coroana Angliei pentru Maria fica regelui ce trebuia înlătu-
rat.Iacob al II-lea a fugit în Franța,Parlamentul a declarat tronul vacant,
i-a ales”suverani”pe amîndoi împreună, impunîndu-le să jure solemn că
aveau să respecte drepturile poprului.Au fost proclamați rege și regină
sub numele de William al III -lea și Mary a II-a.De aici înainte regimul
constituțional a rămas definitiv stabilit în Anglia,evoluînd către regimul
parlamentar propriu zis.
In Franța. La originea aspirațiilor democratice ale Revoluției fran-
ceze de la sfîrșitul veacului al XVII-lea,au stat tot nevoile de apărare ale
maselor în contra abuzurilor absolutismului monarhic.Starea poporului
francez era mai rea decît fusese aceea a poporului englez în veacul pre-
cedent.Fiscul le lua cea mai mare parte din produsele lor,De aceea, ță-
ranii,puțin cîte puțin,î-și părăseau cîmpurile.De la Ludovic al XIV-lea
înainte,reședința obișnuită a regilor Franței nu mai era la Paris,ci la Ver-
sailles.Nemulțumirile adînci,ce izvorau din neajunsurile și zadarnica aș-
teptare a unei îndreptări au fost cauzele de căpetenie care au împins
poporul francez pe căile revoluției. Motivele religioase n-au jucat,în
Franța,acelaș rol ca în Anglia.Abuzurile al căror autor moral era desigur
biserica,dar de care erau răspunzătoare autoritățile politice,fiindcă ele
executau hotărîrile corpurilor eclesiastice însărcinate cu cenzura gîndi-

1
12

rii,au întărit printre scriitorii francezi din veacul al XVIII-lea,curentul ostil

absolutismului monarhic,la nașterea căruia mai contribuiseră și alte
cauze,cu caracter politic și social.Acest curent a jucat un rol important
în pregătirea revoluției.Culmea au atins-o preocupările din 1788.Iarna
cu care a debutat acel an a fost cea mai grea din toate ce se înregis-tra-
seră pînă atunci.Semănăturile degeraseră,măslinii din regiunile de sud
suferiseră,foametea și-a arătat colții.Răscoalele izbucniră în toate
părțile,guvernul nu mai putea conta pe soldații care ieșeau din rîndul
poporului.Sub influența lui Montesquieu se formase în opinia publică
franceză un curent către constituționalismul englez.Ludovic al XVI-lea a
făgăduit că avea să convoace,în sfîrșit,Statele Generale,dar n-a fixat nici
un termen.In sfîrșit,Statele Generale au fost convocate pentru luna mai
1789.Regele,rău sfătuit,a dispus ca cele trei”stări”:aristocrația,clerul și
burghezia,să lucreze separat,întrunindu-se în trei săli diferite,ele nu mai
puteau discuta,în comun,nevoile Statului,nu mai puteau lua hotărîri
unitare.'Starea a treia'a protestat cu violență.Amestecul necontenit al
regelui,care spusese în ședința de deschidere a Stărilor Generale,că nu
admitea să i se ia nimic din puterea lui absolută,mărea încă dificul-
tățile.Soția sa,Maria Antoaneta,cea care hotăra ceea ce urma să se facă,
a provocat izbucnirea revoluției prin măsurile pe care le lua ca să pre-
lungească,mai dinainte,contra-revoluția.Ea a pus la cale concentrarea,la
Versailles,a regimentelor străine,compuse adică din angajați străini
(peste 25.000 oameni),întrucît regimentele franceze nu mai inspirau în-
credere.A concediat pe Neker-ministrul de război-și a numit în loc pe
Broglie,om cunoscut ca brutal,capabil de orișice.Cind au ajuns la Paris,
știrile au povocat o agitație enormă.A doua zi,duminică,străzile erau
mai pline ca oricînd de o lume ce alerga,după noutăți.Zvonurile exage-
rate,deformate,denaturate,circulau cu repeziciune.Se povestea că,o ar-

1
13

mată străină cerută de Maria-Antoaneta de la fratele ei ,se apropia de

granițele Franței.Exclamațiile mulțimii,invectivele,luau forme zgomo-
toase,oferind autorităților pretextul să intervină,cu o brutalitate nejus-
tificată.Unul dintre regimentele străine a'șarjat'pe străzile dimprejur și
chiar în parcul Tuillerie.Indignarea mulținii a dus la răscoală.A treia zi,au
fost trase de către revoluționari toate clopotele din Paris,ca să pună în-
trega populație în stare de alarmă.Au început să ocupe străzile.A patra
zi,14 Iulie, bandele revoluționare s-au îndreptat către Hotelul Invalizilor
și către cunoscuta și detestata'citadelă'a Bastiliei unde cre-deau că exis-
tau depozite de arme ale guvernului.Bandele de cetățeni au cerut fortă-
reței să retragă tunurile și trupa în cursul parlamen-tărilor,însă s-a tras
de pe zidurile Bastiliei asupra mulțimii imense. Răspunsul ei a fost ful-
gerător.Puhoil a pornit,furios,la atac.După vreo patru ceasuri de
luptă,garnizoana fortăreței a capitulat,comandantul ei a fost
masacrat,mulțimea a început să dărîme zidurile.Intimidat,regele s-a
grăbit să acorde Adumării Naționale ceea ce-i refuzase cu cîteva zile mai
înaine.A doua zi a rechemat pe Neker,a treia zi s-a dus la Paris. Pacea
părea restabilită.Din nefericire însă,ea nu a putut dura.Noile greșeli ale
suveranului,de a salva cu orice preț absolutismul monarhic, au dus la
noi conflicte și au agravat din ce în ce mai mult situația.In mai toate
orașele din Franța se constituiseră Comisii Permanente,autorități locale
și populare,ce se substituiau autorităților delegate dela centru de put-
erea regală,și se organizaseră miliții civile.Revoluția politică ce tin-dea la
limitarea absolutismului monarhic,a fost complectată cu o revo-luție so-
cială,ce schimba radical,în direcția democrației moderne,vechea struc-
tură socială a societății franceze.Ludovic al XVI-lea fără să refuze formal
ratificarea hotărîrilor Adunării Naționale,le amînă.La 5 Oct,o manifes-
tație populară s-a produs pe neașteptate.Scopul adevărat al acesteia

1
14

era să aducă familia regală la Paris unde ar fi putut să o țină sub pre-
siunea manifestanților.Ajunsă la Versailles,mulțimea a încon-jurat
castelul și a năvălit în sala de ședințe a Adunării Naționale.A doua zi au
pornit asalt împotriva castelului;au forțat intrările,au ucis'garda de
corp',au pătruns în camera reginei care a trebuit să fugă în camera
regelui.Spre a potoli lucrurile,nehotărîtul suveran,s-a hotărît să satisfa-
că dorința mulțimii și a primit să se întoarcă,cu toată familia regală,la
Paris.Si Adunarea Națională a fost silită să-și mute sediul la Paris.De la 9
Iulie,în sfîrșit Adunarea Națională î-și lua numele special de Adunarea
Constituantă,ce trebuia să dea Franței o Constituție.Primul text redac-
tat și votat după mutarea la Paris,a fost compectat în sept.1790 dar lu-
crarea s-a terminat în 1791 și de aceea prima Constituție franceză
poartă numele de Constituția din 1791.Ea nu desființa monarhia,î-i
limita numai puterile,poporul francez căuta numai,la început,să se ape-
re contra abuzurilor ce se comiteau în numele absolutismului monarhic.
Sentimenele acestea s-au schimbat,în primii doi ani ai revoluției,din
cauza atitudinilor imprudente și ale gesturilor nesocotite ale regelui,
care trezeau bănuieli din ce în ce mai accentuate.Aceste bănuieli s-au
agravat brusc la 21 Iulie 1791 în încercarea de evaziune a lui Ludovic al
XVI-lea,pe care poporul a pus-o în legătură cu intențiile lui de a obține
sprijinul cumnatului său,împăratul Austriei,contra revoluționarilor,în
fruntea unei armate străine.In împrejurările create de revoluție,Ludovic
al XVI-lea,a luat hotărîrea să fugă.In noaptea de 30-31 Iulie 1791, îmbră-
cat într-un costum de lacheu,a părăsit pe ascuns Tuilleri-ul, împreună cu
regina și cu copii,îndreptîndu-se spre frontiera de răsărit. Acolo ar fi
așteptat sosirea armatei austriece,pe care a cerut-o cumna-tului său de
la Viena.Revoluționarii au prins de veste că regele fugise,au trimis pe
urma lui doi comisari cu o suită a gărzii naționale ca să-l aresteze și să-l

1
15

aducă înapoi la Paris,ceea ce s-a și întîmplat. Lu-

dovic al XVI-lea a trebuit să facă drumul îndărăt,ca prizonier,și a fost
ținut sub pază militară;Adunarea Constituantă l-a'suspendat'din funcți-
ile sale.Acest incident și urmările sale au zdruncinat adînc senti-mentele
monarhice ale francezilor,îndreptînd gîndirea lor politică înspre un
regim lipsit de un'stăpîn',care nu era totdeauna de bună cre-dință,adică
spre un regim republican.Cînd războiul cu Austria a izbucnit, aprilie
1792,primele eșecuri ale armatei franceze au fost explicate prin tră-
darea'curții'regale.Situația s-a agravat la începutul lui Iulie,cînd Prusia s-
a alăturat Austriei în războiul contra Franței.Se începea astfel pe față o
luptă,pe viață și pe moarte,între regele care voia să-și păs-treze,cu orice
preț,puterea absolută,secondat de aristocrația care voia să-și
recapete,cu orice preț,privilegiile,și poporul care se străduia să-și asig-
ure condiții mai bune de existență,cerînd să i se respecte drepturile și
libertățile.Comuna din Paris n-a respectat dispozițiile Adunării Legis-la-
tive transformînd,la 13 aug.internarea regelui,în închisoare în vechiul
castel al Templierilor.Execuțiile au început,luînd pe alocurea forme ori-
bile,spre a nu se sfîrși decît peste patru zile,cînd toate închisorile se
goliră.Au pierit atunci peste o mie de membrii ai aristocrației fran-
ceze.Intrunită la 20 sept,noua Adunare denumită Convenția Națională,a
desființat monarhia instaurînd republica-21 sept.1792.Ludovic al XVI-
lea nu mai era decît un particular,acuzat de înaltă trădare.Judecat efec-
tiv și găsit culpabil,a fost condamnat la moarte și executat la 21 ianuarie
1793.Harold Laski-profesor la Universitatea din Londra,releva utilitatea
pentru buna stare a popoarelor,a alegerilor periodice a celor chemați să
le guverneze.El zice”Un popor trebuie să poată alege periodic pe cei ce
î-i guvernează,pur și simplu fiindcă nu există alt mijloc pentru ca reven-
dicările sale să fie luate în considerație.Este indispensabil ca pute-rea

1
16

conferită astfel să nu poată fi permanentă.Dacă ar fi astfel,ce-i ce ar

deține-o ar uita repede scopurile pentru care le-a fost conferită și gu-
vernul nu s-ar mai ocupa decît de buna stare al celor care î-l exercită;
un guvern responsabil trăiește totdeauna,într-o democrație,sub
amenințarea înfrîngerii;ceea ce î-l îndeamnă să satisfacă revendicările
cetățenilor”.Drepturile cetățenilor o dată stabilite,în regimul demo-
cratic,fiecare putea fi sigur,în măsura firește,în care legile ce se consa-
crau,se aplicau în adevăr în țările respective,de persoana și de averea
sa.Grație progreselor ce le-a făcut posibile,în atîtea direcții diferite, de-
mocrația a fost,ca regim politic efectiv sau ca simplu ideal,în tot cursul
veacului al XIX-lea,în plină ascensiune.Criza,în care se susține că a intrat
brusc,după războiul mondial, democrația europeană pare a fi mai mult
o criză a regimului parlamentar.Duritatea unui regim politic nu se poate
întemeia niciodată pe violență;nu se poate întemeia decît pe convin-
gerea poporului respectiv că e bun și pe sentimentul lui că este de fo-
los.Ce combat reprezentanții teoretici ai bolșevismului, fascismu-
lui,național-socialismului cind se ridică în contra regimului democratic?
Combat tehnica lui,așa cum s-a practicat și se practică încă,adică parla-
mentarismul.Prin regim parlamentar,în accepția strictă a cuvîn-tului,se
înțelege acea formă a democrației,în care existența guvernului atîrnă de
încrederea Parlamentului-încît nu trebuie să facă decît ceea ce î-l autor-
izează voturile lui,sau dacă nu,trebuie să demisioneze. In
Italia.Regimul italian nu e dictatorial numai fiindcă a întrebuințat la în-
ceput forța dar și prin modul cum a organizat reprezentarea națio-
nală,punînd-o la discreția aceluiași partid.Un sindicat,în Italia,după le-
gislația fascistă,poate obține recunoașterea legală numai dacă per-
soanele ce-l conduc prezintă garanții de capacitate,moralitate și'solide
convingeri patriotice'.Aceste convingeri sunt,pentru partidul ce o cîrmu-

1
17

iște,numai cele fasciste.Cetățenii n-au decît dreptul să admită,sau even-

tual să respingă,în întregime,listele ce li se prezintă,eventualitate numai
teoretică.In regimul fascist italian avem,stăpînirea absolută a unui par-
tid și,printrînsul,a unui om,asupra țării întregi,ceea ce constituie carac-
teristica de căpetenie a dictaturilor moderne. Dacă facem abstracție de
forme,analogia fondului rămîne;în Italia,stăpîn pe țară este'ducele' spri-
jinit de partidul fascist;în Franța veacului al XVIII-lea stăpîn pe țară era
'regele'sprijinit de aristocrațiafeudală.Un neajuns al democrației este că
permite uneori intereselor particulare să se opună,în forme legale, in-
tereselor publice.Un exemplu:Franța 1926.Francul a suferit scăderi
mari,panica s-a produs pe piața financiară.A avut loc o demonstrație
puternică.Președintele republicii a impus atunci Parlamentului un gu-
vern ce nu mai reprezenta majoritatea lui-guvernul Poincare-autori-tate
care condusese destinele Franței pe timpul războiului.Guvernul său a
fost un guvern dictatorial.Parlamentul însuși l-a autorizat a lua măsuri
prin decrete fără să mai ceară votul-a fost,adică,o dictatură legală în
condiții deosebite.In stadiul actual de evoluție a naturii omenești,nici
un regim politic nu poate fi absolut bun.Egoismul,foarte puternic încă,al
oamenilor găsește în orice regim politic putința să comită abuzuri. In-
trebarea ce se ridică este în ce regim politic abuzurile sunt mai mici și
mai puțin dăunătoare masei naționale?Așa se pune chestia pentru orice
om obiectiv.Un neajuns al regimului democratic este că permite intere-
selor regionale să se afirme cu prea mare tărie,opunînu-se intere-selor
naționale.Pe aceasă cale se dezvoltă tendințele separatiste.Este regimul
democratic rău,în sine,sau funcționează numai răi? Nu vom decalra ca
revoluționarii de la 1789,că omul se naște liber și că,prin ur-mare,nu
poate trăi ca sclav nici că are dreptul lui de a-și hotărî soarta,în mijlocul
grupărilor sociale prin votul său liber exprimat.Ne mărginim la o con-

1
18

statare foarte simplă că,cu cit un om este mai dezvoltat sufletește, cu

atît se opune mai anevoie bunului plac al altora.Cind a luat naștere
regimul constituțional a răspuns unor nevoi reale,nu numai sufletești,ci
și materiale,ce se manifestau de multă vreme,în țările europene mai
înaintate în civilizație,prin orientarea din ce în ce mai pronunțată a opi-
niei publice către libertatea publică și către egalitatea socială.Aceste
două tendințe se vădeau limpede în definiția prealabilă pe care o dase
Rousseau noului regim politic și social,pe care î-l doreau masele popu-
lare:o formă de guvernămînt în care,cetățenii,supunîndu-se legilor ce
regulează viața lor,se supun în realitate propriei lor voințe,întrucît fac ei
înșiși legile,în deplină libertate și cu participare egală. Observarea 'Or-
dinei sociale'ce lua naștere astfel,presupunea convingerea,iar aceas-ta
presupunea o autoritate care să comande,cu dreptul de a pedepsi pe
cei ce nu i se supuneau.Ordinea socială le părea,tuturor necesară;
altfel,viața în comun,care le aducea atîtea foloase,nu mai era posibilă.
Dar ea trebuia să se întemeieze pe altceva decît pe forță;că drepturile
nu se puteau întemeia decît pe dreptate.Dreptatea cerea ca,la stabilirea
regulilor ce alcătuiau ordinea socială să ia parte toți,deopotrivă,toți fi-
ind,deopotrivă oameni.Numai o asemenea participare egală la întoc-
mirea și aplicarea ordinii sociale,și prin urmare la autoritatea ce coman-
da în fiecare din grupările lor,li s-a părut oamenilor că putea satisface
atît nevoia lor de libertate,cît și nevoia lor de egalitate.Pe cea de liber-
tate mai întîi,fiindcă se supuneau propriei lor voințe,de vreme ce hotă-
rau ei singuri.Pe cea de egalitate apoi,întrucît la stabilirea acelor reguli
luau parte toți deopotrivă.Fără o asemenea conciliere a instinctelor fun-
damentale ale oamenilor cu necesitățile vieții în comun,nevoia de liber-
tate ar fi dus la anarhie,iar nevoia de egalitate la invidie,ură și acte anti-
sociale.Hans Kelsen sublinia:”Dacă trebuie să existe o societate,și mai

1
19

mult încă un stat,trebuie să aibe loc o regulare obligatorie a relați-ilor

dintre oameni,pusă la cale și aplicată de o putere.Fiindcă trebuiau dar
să fie comandați,oamenii au voit ca,cel puțin,să nu fie comandați decît
de ei înșiși.Libertatea naturală s-a transformat în libertate socială și
politică.Era liber cel ce era supus desigur,dar nu era supus decît pro-
priei sale voințe,nu unei voințe străine.Libertatea socială și politică nu
putea deveni,reală,decît dacă se puneau la temelia ei egalitatea juri-
dică.Această transformare a instinctelor primare-urmează Kelsen-e
meritul lui Rousseau de a-i fi relevat însemătatea.Prin aceasta a devenit
'teoreticianul cel mai considerabil al democrației'.Democrația a apărut
astfel ca un produs spontan al evoluției sufletești a omenirii civilizate.
Din nefericire însă,regimul parlamentar,la care a recurs,ca formă de
aplicare a principiului său fundamental,presupunea o sumă de condi-
ții,încă departe de a fi realizate pe deplin.Cea dintîi era ca popoa-
rele,cînd își aleg reprezentanții,în parlamentele chemate să regule-
ze,prin legi,desfășurarea vieții lor,să știe bine ce fac.Alegătorul care
votează pentru un candidat,nu votează în realitate pentru un om,ci
pentru o idee,o concepție politică,socială sau economică,pe care nu e
totdeauna în stare să o înțeleagă.Candidații în alegeri se prezintă în fața
alegătorilor,cu programe care nu cuprind altceva decît soluții ale pro-
blemelor economice,politice sau sociale la ordinea zilei.Cunosc totdea-
una alegătorii,în complexitatea lor,problemele de care e vorba?Pot ei
aprecia valoarea soluțiilor ce li se propun?Cei mai mulți alegători sunt,
oameni săraci;n-au timpul să examineze mai amănunțit,nici măcar așa,
aproximativ,problemele de care e vorba.De unde nenumăratele greșeli
care se comit,cu bună credință,numai din nepricepere sau lipsă de in-
formații,de către alegătorii din țările cu regim constituțional.Căci liber-
tatea nu înseamnă,din nefericire,decît latitudinea de a face ce le con-

1
20

vine,nu ceea ce trebuie.Insuficiența intelectuală și morală,de care au

suferit,și suferă încă,masele populare,au fost și sunt cauzele de căpete-
nie care au făcut și fac ca regimul democratic să nu funcționeze în chip
mulțumitor. Rezultă că,deși nu este rea,în sine,democrația are totuși o
vină,accea că s-a născut prea devreme,atunci cînd popoarele nu erau
încă pregătite ca să-i dea ce îi trebuie pentru o funcționare normală.-
Care poate fi leacul?Unii din cugetătorii contemporani,susțin necesi-
tatea regimurilor autoritare,a dictaturilor.Alții cred că democrația tre-
buie,amendată,dar în nici un caz înlăturată.Inainte ca acțiunea să poată
fi perfectă,trebuie să fie perfectă cunoștința.Si la această stare,e sigur
că n-am ajuns încă.Gustave le Bon în 1928 a arătat'utilitatea'pe care au
avut-o regimurile autoritare.Prima primejdie-lipsa de orice con-trol și
orice rezistență,care face ca voința dictatorilor să ducă la adevă-rate
dezastre pentru popoarele respective.A doua-ele duc la o slăbire,la o în-
josire,a caracterului celor ce le suferă acțiunea dăunătoare din punct de
vedere psihologic.Oamenii se dezvață să mai voiască; nemai-avînd nici
o răspundere devin nepăsători,apatici, resemnați.Se întorc adică la psi-
hologia deplorabilă a sclavilor.Democrația se nimerește ast-fel a
fi,regimul care cuprinde,în chipul cel mai desăvîrșit,cu legea sau scopul
final al evoluției istorice de pînă acum.In sensul acestei evoluții,
democrația ar fi cel mai bun regim,-cel puțin pentru un viitor îndepăr-
tat.
Cap.IV.Socoteala capitalismului
Democrația,în ordinea politică,este un regim
legal,creat și garan-tat prin Constituțiile statelor respective.Capitalismul
nu se găsește în aceeași situație.Capitalismul e mai mult o stare de fapt.
Proprietatea, deși stă,incontestabil,la temelia capitalismului,nu-l consti-
tuie prin ea însăși.Omul primitiv care cioplea o bucată de silex,era un

2
21

proprietar,dar nu era un capitalist.Prin'capital'se înțelege astăzi o acu-

mulare de mijloace,financiare și tehnice,care permit celui ce dispune de
ele să producă mai mult și mai bine decît ar produce fără ele.Introduc-
erea mașinilor,în tehnica producției industriale și agricole a avut con-
secințe economice uriașe.Grație mașinismului,susținut de
capitalism,mizeria marilor mase a încetat de a mai fi o fatalitate eco-
nomică.Urmarea firească a progreselor economice a fost că marile
mase au putut să ia parte,și ele,la viața publică,au încetat de a mai fi
turmele inconștiente de altă dată,democrația părea a începe să devină
o realitate. Introdu-cerea mașinismului a fost un rezultat al capitalismu-
lui. Cap.V.Independența economică și răz-
boiul mondial Capitaliștii au înțeles necesitatea de a se localiza
și de a se specia-liza.De a se localiza aproape de bazinele
carbonifere,spre a se reduce costul transportului cu combustibilul;de a
se specializa întrucît un singur articol se putea produce mai ușor și mai
bine decît mai multe. Cea mai importantă difernțiere a fost cea care a
împărțit popoarele europene în industriale și agricole.Localizarea indus-
triilor a provocat o bruscă și puternică dezvoltare a vieții urbane.Londra
bunăoară,avea în anul 1801=950.000 locuitori și în 1921 ajunsese la
7.476.000.Parisul și-a văzut populația crescînd de la 548.000 la
2.906.000 oameni.Fenomenul nu se datora numai creșterii normale a
populației,el se datora,în bună parte,părăsirii satelor de către din ce în
ce mai mulți din locuitorii lor, atrași de veniturile mai mari pe care le
puteau realiza lucrînd pentru Industriile concentrate într-însele.Alimen-
tația maselor muncitoare e astăzi mai bună și mai abundentă ca în tre-
cut,populația țărilor Indus-triale a devenit de două pînă la trei ori mai
numeroasă,puterea ei de consumație a sporit și mai mult,devenind de
patru ori mai mare.Consecința-nici o țară industrială n-a mai putut

2
22

trăi,de la o vreme, din produsul solului ei propriu.Toate au început să

importe materii alimentare.De unde se aduceau aceste materii alimen-
tare?din țările europene ce-și păstraseră caracterul agricol ca:Ungaria,
Romania, Ser-bia,Bulgaria.Aceste raporturi alcătuiau un sistem,înte-
meiat pe o strînsă interdependență.Orice ar fi tulburat acest sistem,ar fi
provocat, incon-testabil,o criză în țările ce-l compuneau. Asemenea
cauze n-au lipsit.Cea mai însemnată,cea care a provocat criza cea mai
întinsă și cea mai adîncă a fost războiul mondial.Dacă am trage o linie
dela Stockholm la Budapesta,Budapesta-Florenţa,Florenţa-Bilbao,Bil-
bao-Glasgow,şi a cin-cea Glasgow-Bergen,am forma un pentagon care
ar cuprinde, destul de exact, ceea ce am numi regiunea industială a Eu-
ropei. Jumătate din populaţia Europei se găseşte concentrată pe o
treime din suprafaţa ei utilizabilă pentru producerea materiilor alimen-
tare.Cînd nu-şi mai pot vinde produsele,locuitorii din Europa agricolă nu
mai pot cumpara pro-duse industriale, suferă dar cel puţin au cu ce trăi.
Locuitorii Europei Industriale însă,cînd nu-şi mai pot cumpăra materiile
alimentare de care au nevoie ca să traiască, fiindcă nu-şi mai pot vinde
produsele lor industriale,se găsesc într-o situaţie cu mult mai
grea,fiindcă nu pot consuma acele produse ca să-şi întreţină cu ele
viaţa.O perturbare de acest fel a raporturilor economice de pînă acum
dintre cele‘două Euro-pe’stă la originea crizei ce le bîntuie pe amîndouă
şi de care suferă. Războiul din 1914-1918 a rupt legăturile comerciale
dintre popoarele europene,dintre cele care se găseau în tabere
opuse,în mod absolut. Astfel au fost silite să şi l-e procure din
America,Statele Unite, Canada, Argentina.Ca să poată răspunde cereri-
lor, aceste ţări,de peste Ocean, au trebuit să-şi sporească considerabil
producţia.Statele europene în suferinţă au făcut,şi ele,sforţări mari ca
să-şi sporească,pe propriile lor teritorii producţia agricolă.Cînd războiul

2
23

s-a terminat,relaţiile comerciale au putut reveni la normal, statele de

peste Ocean au conti-nuat să producă tot atît de mult.Statele industi-
rale europene produ-ceau şi ele mai multe materii alimentare ca
înainte iar statele Europei agicole au reînceput să-şi ofere,ca mai
înainte, produsele lor obiş-nuite.De aici supra-oferta de materii alimen-
tare pe pieţele de desfacere ale Europei industriale,şi prin urmare,o de-
zastruoasă scădere a preţu-rilor.In acelaş timp a început criza econo-
mică generală.Statele indus-triale din Europa,atrase de ieftinirea produ-
selor agricole americane,în raport cu calitatea lor,au continuat a le pre-
fera produselor agricole europene.Statele agricole europene, ne mai
putîndu-şi vinde produ-sele,au încetat de a mai cumpăra pe acelea ale
statelor industriale. Acestea din urmă şi-au pierdut astfel o bună parte
din clientela lor şi şi-au restrîns producţia.De aici şomajul,sarcini grele
pentru bugetele sta-telor respective,sporirea impozitelor,etc.Băncile
strîmtorate şi ele, find-că nu le mai intra în casă numerarul necesar,n-
au mai putut satisface cererile de restituire ale deponenţilor =o serie în-
treagă de falimente,o încetare generală de plăţi =mizeria pentru toţi.
Pentru a explica întin-derea şi adîncimea crizei trebuie spus că,în timpul
războiului,nu sporise numai producţia agricolă,ci şi cea industrială,şi nu
numai în ţările pro-priu-zis industriale. Ca să poată face faţă cheltuieli-
lor imense ale războ-iului,unele din statele beligerante,suspendaseră
convertibilitatea şi daseră drumul maşinilor de tipărit bilete de bancă.
Rezultatul,valoarea acestor bilete a scăzut pretutindeni, foarte repede
şi în proporţii neaş-teptate.La noi leul ajunsese,la sfîrşitul anului
1925,să nu mai valoreze nici măcar doi bani. Rezultatul practic-oamenii
nu mai puteau cumpă-ra,după război, nici pe departe,ceea ce putuseră

2
24

cumpăra mai înainte,cu veniturile lor obişnuite. Războiul a avut două

mari cones-cinţe:1.a mărit considerabil puterea de producţie şi 2.a
micşorat consi-derabil puterea de consumaţie a bunurilor atît industiale
cît şi agricole. Se poate adăuga şi variabilitatea cursului monedelor.De-
zechilibrul bugetar din 1914-1918 a fost o consecinţă a cheltuielilor de
război enorme pe care fuseseră silite să le facă ţările beligerante. De-
precierea monedelor lor avea astfel o origine politică,ea nu era imputa-
bilă capitalismului,ca sistem economic.
In principiu,nici un sistem de organizare a activităţilor ome-
neşti nu poate fi făcut răspunzător de greşelile sau abuzurile celor ce
nu îl aplică aşa cum ar trebui.Capitalismul nu e rău,în sine,dar nu funcţi-
nează totdeauna cum ar trebui,din cauza capitaliştilor,care îl mînuiesc
cu prea mult egoism,gîndindu-se numai la cîştigul lor personal şi neţi-
nînd seama îndeajuns de interesele generale .
Cap.VI. Catastrofa din Wall-Street
Statele-Unite din America de Nord au fost,la războiul mon-
dial, cele ce au suferit mai puţin din cauza lui.Teritorii ocupate n-au
avut; pierderile de vieţi omeneşti n-au fost mari, cheltuielile cu trans-
porturile au fost mari,dar au fost compensate, cu prisos,de cîştigurile
realizate de comerţul lor,în timpul celor aproape trei ani de neutrali-
tate.Urmările războiului au fost însă mai primejdioase decît fusese răz-
boiul însuşi. Cererile mari din Europa,de produse agricole şi
industriale,le făcuseră să-şi mobilizeze energiile economice,mijloacele
mecanice perfecţionate sporeau considerabil randamentul,suprafeţele
însămînţate crescuseră considerabil, preţurile produselor se ridicaseră.
Imediat după încheie-rea păcii,o perioadă de timp,cererile cărora tre-

2
25

buiau să le facă faţă Statele-Unite au continuat la fel,preţurile au mai

crescut încă. Produ-cătorii americani erau încîntaţi.Numai că,această
perioadă de preţuri mari nu putea să dureze.De îndată ce golurile din
Europa au început să se umple,cererile au încetat de a se mai ridica,au
început să scadă, prdusele nu mai erau cerute în aceeaşi măsură.Pro-
ducatorii au redus ei înşişi preţurile;la produsele agricole,de
pildă,preţurile au scăzut brusc cu 50 %.Nu toate întreprinderile au pu-
tut rezista acestui regim, numă-rul anual al falimentelor a crescut.Dacă
în 1926,Statele-Unite ne ofe-reau un exemplu de prosperitate, întreba-
rea firească ar fi,de ce n-a du-rat această prosperitate?De ce a luat
sfîrşit, spre dezolarea generala,în 1929? Succesele,pe lîngă părţile lor
bune, au şi părţile rele.Fiindcă le mergea atît de bine, americanii în tim-
pul faimoasei’Prosperity’au început a se gîndi mai mult la viitor decît la
prezent,convinşi că’afa-cerile’aveau să progreseze necontenit,au crezut
că trebuie să profite jucînd la bursă şi au cumpărat stocuri mari de
acţiuni ale diferitelor întreprinderi.Ei credeau că aveau să realizeze cîş-
tiguri mari din diferen-ţele de curs.Si-au concentrat
atenţia,exclusiv,asupra bursei din Wall-Street,care era tîrgul de căpete-
nie al hîrtiilor industriale. Specula asupra acţiunilor nu e însă lipsită de
primejdii.Cuprinşi de febra speculei asupra acţiunilor,nu s-au mai între-
bat dacă beneficiile întreprinderilor industriale puteau să crească la in-
finit.Fascinaţi de rezultatele impre-sionante ale jocului la bursă,au
continuat a-l cultiva cu pasiune; înregistratorul electric,faimosul’ticker’
aducea la cunoştinţa tuturor toate tranzacţiile ce se încheiau.In cîteva
minute,clienţii primeau confirmarea telefonică a ordinelor de vînzare
sau cumpărare,ţara întreagă era literalmente transformată într-o sală

2
26

de joc unică.Cursurile acţiunilor se ridicau fără încetare, amatorii de a

cumpăra deveneau din ce în ce mai numeroşi, deţinătorii nu înţelegeau
să le cedeze fără un beneficiu ’substanţial’, cursurile se ridicau,se
deslănţuise o adevărată epidemie sufletească. Oamenii î-şi smulgeau
unii altora acţiunile.Pri-mejdia venea de acolo că, la acţiunile cunos-
cute,nu se mai dădea nici o atenţie dividendelor. Dividendele reprezen-
tau totuşi prosperitatea ade-vărată a întreprinderilor mai mult decît jo-
cul artificial şi înşelător.N-au lipsit oamenii clarvăzători,printre care
Al.Smith-contra-candidatul de-mocrat al republicanului Hoover la prezi-
denţialele din 1928. El a decla-rat că jocul la bursă cu acţiuni industriale
este’o politică interesată a marilor capitalişti’care,nu putea să
sfîrşească bine;dar a fost în zadar, oamenii nu cred decît ceea ce le
convine.Băncile nu mai puteau face faţă solicitărilor de credite’pentru
bursă’şi au recomandat printr-un ’aviz’mai multă prudenţă. Au interve-
nit atunci băncile particulare;ele au pus la dispoziţia clienţilor creditele
pe care nu le mai găseau la băn-cile de emisiune. Jocul la bursă a conti-
nuat, luînd proporţii tot mai mari, fenomenul economic depăşind hota-
rele ţării.Toată lumea jubila,fară să vadă catastrofa ce se apropia,cu
paşi repezi. Catastrofa s-a produs în octombrie 1929; cauzele ocazio-
nale ale’Krach’-ului nu sunt lesne de stabilit.Cum a început:cea dintîi,în
a doua jumătate a lui septembrie 1929 prin ‘Krach’ul Hatry dela Bursa
din Londra.Hatry,inteligent şi insi-nuant,a luat direcţia bancii ’Commer-
cial Bank of London’,a inaugurat un sistem nou de credit, acordînd cu
înlesnire împrumuturi celor ce nu puteau oferi garanţii destul de
sigure,dar cerîndu-le în schimb procente mai mari.Asfel banca lui Hatry
a devenit repede centru financiar important.Cum? Luînd procente

2
27

mari,da dividende mari, atrăgea mereu contigente noi de acţionari,ce-i

cumpărau noile emisiuni de acţiuni. Numai că, întreprinderile pe care le
finanţa,nu erau nicidecum sigure, multe din ele lucrau fără profit,altele
cu pierdere şi cîteva s-au pră-buşit.Neputîndu-şi recupera creditele,
banca lui Hatry,s-a găsit la un moment dat blocată,a trebuit să lichi-
deze,în condiţii suspecte, acţionarii pierzînd 90 % din capitalurile lor.Ha-
try s-a aruncat în alte întreprinderi. Specialitatea financiară a lui era,
crearea neconetenită de noi societăţi pe acţiuni,care îi permitea să
adune necontenit,noi capi-taluri. Afacerile consorţiului Hatry nu mai
mergeau totuşi bine. Acţiunile începuseră să scadă,la bursă,şi spre a le
menţine cursul,Hatry cumpăra tot ce se oferea la vînzare. Fiindcă banii
lichizi îi lipseau,a recurs la un procedeu care constituia o escrocherie
propriu zisă.Ea consta în’du-blarea ’împrumuturilor municipale,prin im-
primarea unor noi serii de titluri, care nu se ofereau spre cumpărare
publicului,ci se depuneau ca gaj, pentru acoperirea creditelor pe care le
solicita Hatry la marile banci din“City”. Fiindcă numărul lor devenea din
ce în ce mai mare, băncile respective au început să aibă îndoieli.S-a
hotărît o anchetă; rezultatele au fost dintre cele mai rele. Acţiunile
”Photomaton”au pierdut,într-o singură săptămînă,la bursă,90 % din va-
loarea lor; o adevărată panică s-a produs pe piaţa financiară a Lon-
drei.A urmat un proces prin care Hatry a fost condamnat la 14 ani de
recluziune. Bursa internaţională a reacţionat,mai puternic cea din
Statele-Unite,unde s-a înregistrat o scă-dere a cursurilor la bursa din
Wall-Street,începînd din 22 octombrie 1929. A doua zi,o adevărată
avalanşe de ordine de vînzare a agravat situaţia.La 24 oct., masa or-
dinelor de vînzare a luat proporţii.Increderea începuse a se pierde, oa-

2
28

menii se grăbeau să scape de acţiunile lor, cît timp nu era prea tîrzi-
u.Rezultatul-panica.Bărbaţii şi femeile se îngrămă-deau să urmărească
cu ochii lor naufragiul corabiei în care î-şi puseseră toate speranţele.Ei
luaseră cu credite acţiunile iar cursurile scăzuseră înainte ca ei să se fi
putut hotărî să vîndă. Ziua de 24 octombrie 1929 a rămas o zi memora-
bilă. Nu au lipsit încercările de a opri panica; marile bănci au intervenit.
Partea cea mai gravă era că întreaga viaţă economică a Statelor-Unite
fusese zdruncinată. Producătorii î-şi aveau creditele garantate,la ban-
cile respective,cu depozite de acţiuni.Din cauza scăderii cursurilor, de-
pozitele nu mai puteau oferi garanţiile cerute de normele bancare. Re-
zultatul: întreprinderile se găseau arun-cate,în scriptele băncilor, în ca-
tegoria debitorilor dubioşi,cărora urma să li se ceară noi garanţii şi pînă
atunci li se restrîngea creditul.Secarea acestui izvor de cîştiguri a dus la
o considerabilă scădere a consumului. Industria construcţiilor luase
mare avînt,au apărut’zgîrie-norii’,edificiile monstuoase de 60,80,100
etaje.După krach-ul din Wall-Street, clădirile începute au rămas neter-
minate,iar criza industriei automobilelor a atras după sine criza altor in-
dustrii.Efectele krach-ului din Wall-Street nu s-au simţit numai în Ameri-
ca,ci şi în Europa. Se ridică întrebarea
dacă,de aceste abuzuri ale capitaliştilor,ca oameni,poate fi făcut răs-
punzător capitalismul,ca sistem economic? Răspunsul ar putea fi:de
reaua întrebuinţare a unui instrument nu e vinovat instrumentul în-
suşi,care nu poate face rău fiindcă neavînd conştiinţă,nu poate avea in-
tenţii rele. Capitalismul a ridicat nivelul de viaţă al claselor de jos,feno-
men social din cele mai fericite.Rezultă că îndreptarea crizei de care su-
feră lumea contemporană ar trebui căutată mai mult în îmbunătăţirea

2
29

oamenilor decît în schimbarea instituţiilor;cît timp oamenii nu se vor ri-

dica la nivelul intelectual şi,mai ales,etic ceva mai înalt, îndreptarea nu
poate fi decît aparentă. Cap.VII. Bolse-
vismul Bolşevismul a fost realizarea,în-
lesnită de starea de război,a con-cepţiei socialiste’majoritare’,ce se bu-
cura în Rusia de o favoare deo-sebită,ca ideal economic mai ales.Din
punct de vedere politic,se datora,exasperării tendinţelor liberale atîta
vreme înăbuşite de abso-lutismul ţarist,care nu îngăduise nici o re-
formă democratică. Rusul a fost din fire anarhic.Incă din 1883,Plekha-
nov a întemeiat un grup menit să studieze ’ştiinţificeşte’marxismul,ca
doctrină economică. Cenzura imperială nu găsise primejdioasă doctrina
marxistă,nu şi-au dat seama că Rusia era’un imens butoi cu praf de
puşcă’. Marxismul nu s-a putut răspîndi în Rusia decît încet şi greu. Su-
pravegherea neobosită a poliţiei secrete,inspirau tuturor temeri aşa în-
cît,şefii mişcării au fost siliţi să se expatrieze şi să-şi trimită,din
Paris,broşurile şi manifestele.Ca să le poată transporta,unii socialişti
ruşi se angajau ca marinari pe vasele de comerţ ale statelor străine,fapt
dovedit de aceea că,în revoluţiile ce au izbucnit,în 1905 şi 1917,mate-
loţii şi muncitorii industriali din cele două porturi ruseşti dela Nord şi de
la Sud,Petersburg şi Odesa,au jucat un rol de căpetenie.
Intimidat de frămîntări,ţa-
rul a iscălit la 17 oct.1905, un ’ucaz’ prin care acorda ţării un parlament
deliberativ.Grevele lucrătorilor n-au încetat,guvernul imperial a reacţio-
nat atunci cu o energie neaşteptată. Rusia a rămas,pînă la războiul
mondial,cu un regim constituţional mai mult iluzoriu.Duma era împiedi-
cată să lucreze,prin necontenite dizol-vări.De-abia în timpul războiului

2
30

mondial, liberalii ruşi au putut face un pas înainte, care, însă,a dus cu
mult mai departe decît ar fi dorit ei. Puterea de rezistenţă morală a
ruşilor,puţin dezvoltáţi sufleteşte,nu era prea mare.
Prima parte a războiului mon-
dial s-a încheiat pentru Rusia cu ’marea retragere’din Galiţia,din Polonia
şi Lituania.Muniţiile erau mai pretu-tindeni insuficiente,hrana turpelor
era neregulată şi nesatisfăcătoare. Dezorganizarea transporturilor era
pusă,în bună parte, pe ordinele secrete date de partidul germanofil
dela curte pentru ca suferinţele poporului,să-l aducă să dorească mai
mult,o pace separată,care ar fi permis puterilor centrale să-şi retragă
trupele de pe frontul oriental şi să le concentreze pe cel occidental.Ca
şi în cazurile Angliei şi Franţei, mişcarea democratică rusă a fost provo-
cată de greşelile şi abuzurile despotismului monarhic.La 21
febr.1917,din cauza greutăţii de a-şi procura pîine, mulţimea exasper-
tată a devastat cîteva brutării. Numeroase ciocniri cu poliţia s-au pro-
dus.La 25 febr.luptele au continuat,cu un număr mai mare de victime;la
26 febr.a intervenit şi armata, trăgînd în răsculaţi.La 27 febr.soldaţii din
garnizoană n-au mai ascultat ordinele ofiţerilor, fraternizînd cu ’noro-
dul’.Preşedintele Dumei primeşte un ucaz imperial prin care aceasta
este dizolvată.Duma hotăraşte să rămînă,ceea ce nu era alceva decît un
act revouţionar. Guvernul în funcţiune î-şi depune demisia preşedinte-
lui Dumei. La 2 martie se formează un nou guvern’provizoriu’iar în
aceeaşi zi ţarul însuşi semnează actul de abdicare. La 3 martie,noul gu-
vern a acordat tuturor locuitorilor ţării, drepturile cetăţeneşti,esenţiale
regimului democratic-libertatea de conştiinţă,a cuvîntului,a întrunirilor
şi grevelor,suprimarea interdicţiilor naţionale şi confesionale,amnistia

3
31

imediată pentru delictele politice şi religioase,etc. De toate aceste liber-

tăţi poporul rus n-avea să se bucure decît foarte scurtă vreme.Locul lor
avea să-l ia o tiranie politică,mult mai grea decît autocratismul ţa-
rist.Acest nou şi neaşteptat regim, politic şi economic,s-a constituit sub
presiunea maselor muncitoare, conduse de socialişti.Primul act a fost
crearea, în locul Dumei,a unui organism numit’Soviet’.Acesta şi-a aro-
gat drepturi ce făceau din el un al doilea guvern şi care controla guver-
nul provizoriu,numit de Duma.Guvernul provizoriu s-a arătat plin de gri-
ja legalităţii,ezitant şi temporizator,iar Sovietul,mai îndrăzneţ şi mai
energic a silit guvernul să ia numeroase măsuri radicale. ‘Revo-
luţia din Octombrie’cum i s-a zis loviturii de stat din toamna lui 1917,a
instaurat noul regim comunist,deşi n-a fost o mare mişcare populară,n-
a fost adică o revoluţie.A fost un complot, urzit de cîţiva oameni în
frunte cu Lenin si cu Trotzki,ca să pună mîna pe putere.Cu ajutorul cî-
torva unitaţi militare devotate, aceşti conspiratori au izbutit să aresteze
guvernul provizoriu şi să-l închidă în fortăreaţa’Petro-pavlovsk’.Satisfă-
cînd masele populare,compuse în majoritate din ţărani,pe care i-au
făcut stăpîni pe pămînturile pe care le munceau şi pe soldaţii din ar-
mată,obosiţi de război,noul guvern-‘Consiliul Comisa-rilor poporului’-a
putut să se creadă stăpîn pe ţară. Anarhia ce se întinsese
pretutindeni,mărea considerabil perspectivele stăpînirii bolşe-vice.Un
profesor dela Universitatea din Odesa,a încercat să lămurească,printr-o
anecdotă,un aspect particular al psihologiei popo-rului rus.Un om bo-
gat,î-şi transporta,la conac,biblioteca. Doi ţărani priveau cu mirare lun-
gul şir de căruţe cu cărţi.Unul din ei a întrebat:ce zici de noul nostru
proprietar? Apoi,nu vezi?-a răspuns cel de al doilea, arătîndu-i căruţele

3
32

cu cărţi.Ducîndu-şi mîna la frunte, adăugă: dacă ar avea el ceva colea,ar

mai fi nevoie de atîtea harţoage? Profesorul trăgea concluzia că popo-
rul rus suferea de ’orgoliul ignoranţei’.Dar poporul rus a fost destul de
rău răsplătit. Stăpînirea pămîntului nu era,pentru ţărani,decît obligaţia
de a-l munci, nu şi dreptul de a dispune de roadele lui. Aceste roade
erau ale guvernului,care le lua cu forţa celor ce credeau că erau ale lor.
Adevăratul stăpîn al pămîntului deve-nea astfel Statul;acest nou stăpîn
se arata mult mai aspru,decît vechii ’barini’ sau boieri care nu erau atît
de lipsiţi de sentimente omeneşti. Libertatea,la care ţăranii ţineau mai
puţin,dar la care ţineau celelalte pături sociale,s-a transformat foarte
repede,într-o tiranie mult mai grea decît fusese absolutismul mona-
rhic.Nimeni nu mai putea face,ce credea că era bine; toţi trebuiau să
facă ceea ce porunceau bolşevicii. Ca să nu nemulţumească armatele
roşii, guvrnul sovietic,a recurs la sistemul rechiziţiilor forţate.Tăranii se
vedeau astfel lipsiţi,nu numai de rodul muncii lor,dar şi de ceea ce le
era necesar ca să poată trăi ei înşişi.In anii 1920 şi 1921,în urma recol-
telor insuficiente şi a rechiziţiilor lipsite de măsură,s-a deslănţuit o foa-
mete grozavă în care au murit peste cinci milioane de oameni,iar în iar-
na 1932-1933,au mai murit de foame alte trei milioane.La început,
muncitorii din fabrici se credeau stăpînii de fapt ai întreprinderilor la
care lucrau dar,această situaţie curioasă a luat sfîrşit în primăvara anu-
lui 1918,cand s-a procedat la naţionalizarea stabilimentelor
industriale,care treceau astfel în proprietatea Statului.Au început să
piardă gustul muncii, iar volumul producţiei,a început să scadă vertigi-
nos. Pentru că lucrătorii au început să se agite,făcînd uz de dreptul la
grevă,guvrnul sovietic le-a luat acest drept iar greviştii au fost aspru pe-

3
33

depsiţi. Marx şi Engels preconizau lupta proletariatului contra burghe-

ziei capitaliste.Bolşevicii au căutat să distrugă,nu numai burghezia ci tot
ce li se opunea,în frunte cu’inteli-genţa’ liberală. Temîndu-se veşnic de
’contra-revoluţie’au întins o vastă reţea de spionaj, teribila poliţie se-
cretă,faimoasa”Ceka”.Pînă şi şefii bolşevici erau supravegheaţi. Exe-
cuţiile capitale au ajuns, sub regimul comunist,la cifre fantastice.Sub
dictatura lui Stalin au fost suprimaţi toţi corifeii de la început.Intelec-
tualii erau excluşi dela drepturile ‘funda-mentale’ale cetăţenilor din re-
publica sovietică-dela vot mai întîi şi cine n-avea drept de vot,nu era
cetăţean,iar cine nu era cetăţean,nu putea avea drept la pîine. Lozinca
era:cine nu lucrează acolo unde porunceşte Ministrul de război,să nu
mănînce. Partidul trebuia să fie compus din oameni siguri,gata să se ex-
pună la orice.Pentru asta trebuiau răsplătiţi. Pentru ca răsplata să fie
suficient de mare,partidul comunist nu trebuia să crească prea mult.
Cine intra însă,nu putea ieşi fără a-şi expune viaţa,şi nu putea rămîne
fără a se supune orbeşte la disciplina de partid.Membrii de partid deve-
neau sclavii conducătorilor. Un excelent mijloc de înaintare este de-
laţiunea.Spre a se feri de denunţări,mijlocul cel mai expeditiv este de a
o lua înainte.Dovada,nu e neapărat necesară-bănuiala ajunge.
Nu arareori natura omenească î-
şi bate joc de reformatorii naivi şi grăbiti,care cred că pot face fericirea
popoarelor schimbîndu-le,la repezeală şi pe căi violente,instituţiile.

Cap.VIII. Totalitarismul
A)Fascismul italian In de-

3
34

mocraţia modernă,Statul nu se reduce la un suveran şi nu se confundă

cu el;Statul nu e decît forma legală a vieţii în comun a indivizilor ce alcă-
tuiesc un popor şi,ca atare,nu e decît un mijloc, de care acei indivizi se
slujesc ca să-şi uşureze existenţa şi să-şi asigure dezvoltarea.Statul are
o existenţă metafizică, deosebită de existenţa biologică a indivizilor şi
superioară ei. Printre regimurile totalitare,cel dintîi,în ordinea cronolo-
gică,e fascismul italian.La originea acestei mişcări trebuie să punem pri-
mul manunchi,il fascio primogenito,care s-a strîns la Milano, în seara
zilei de 23 Martie 1919,în jurul lui Benito Musolini.Cei care au răspuns
la chemarea acestui om,atît de modest încă pe atunci, erau’puţini nu-
meroşi şi disperaţi’,iar programul lor era ’ultra-democrat’în partea lui
politică,şi ’socialist-sindicalist’,în partea lui economică.‘Ducele’zicea că
mişcarea în fruntea căreia se afla’s-a născut din nevoia de acţiune şi a
fost acţiune’.Cînd li s-a părut că împrejurările le impuneau să facă alt-
ceva,n-au stat o clipa la îndoială: au făcut altceva.Acţiunea de care e
vorba a fost lupta în contra comunismului, care se pregătea să pună mî-
na pe putere în Italia, cum o pusese în Rusia.Marcel Prelot zice că ’cuce-
rirea puterii de către fascism se explică mai mult prin carenţa Statului
italian,decît prin puterea mişcari fasciste înseşi’,iar un om politic italian
susţine că,în 1921,guvernul i-a dat chiar concursul.La începutul anului
1919,Italia se găsea intr-o stare gravă, din punct de vedere econo-
mic.De această stare de spirit au căutat să profite socialiştii şi comuniş-
tii.In lipsa unei acţiuni guvernamentale organice, partidele extremiste
se orientară spre ideea unei revoluţii politice.De altfel,organizarea pro-
letariatului agricol în sindicate social-liste,se făcuse cu mijloace de o
brutalitate fără pereche.S-a mers chiar pînă acolo,încît s-a refuzat lap-

3
35

tele copiilor bolnavi şi înmormîntarea decedaţilor din familia boicotan-

tului.Aşa s-a format,în regiunile agri-cole,conştiinţa socialistă.Ca o
consecinţă a acestei întinderi a acţiunii socialiste,s-a întins şi credinţa
în'mitul rusesc’.Rusia comunistă devenea idealul marei majorităţi a po-
pulaţiei muncitoare.Ceea ce nu se vedea însă,erau forţele sociale
opuse,care se concentrau în umbră,aşteptînd ocazia să se manifeste.A
trebuit să vină mişcarea fascistă,pentru ca aceste forţe,să intre,în sfîrşit
în acţiune. Această reacţiune s-a produs, cînd dezordinea revoluţionară
ajunsese la apogeu.In toamna anului 1920, socialiştii revoluţionari au
început a se pregăti serios să pună mîna pe putere, cucerind mai întîi
administraţiile locale.In cursul acestei acţiuni s-a produs incidentul
sîngeros dela Bologna.La 21 dec. 1920,în timpul unei şedinţe a consiliu-
lui comunal într-una din sălile palatului d’Accursio,s-a produs o mani-
festaţie ostilă.S-au aruncat bombe omorînd şi pe avocatul Giordani,in-
valid de război.Acest incident sîngeros a împins pe cetăţeni spre aşa nu-
mitele ’manunchiuri de luptă’(fasci di combattimento) formate după în-
trunirea convocată de Mussolini la 23 Mart.1919 la Milano.Ceea ce
plăcea mai ales era atitudinea dîrză a fasciştilor,de opoziţie înverşunată
contra comunis-mului,pe care îl denunţa ca pe o mare primejdie
naţională.Privit la început cu o simpatie ascunsă, apoi, cînd acţiunea lui
a început să prindă,a primit un sprijin făţiş din partea maselor populare
ce s-au orientat în această direcţie.Mitul rusesc îşi pierdea puterea de
vraje. Fascismul începea să devină o forţă politică reală; adeziunile se
înmulţeau.Cauzele care au uşurat ofensiva fascismului au fost: 1.a găsit
pe socialo-comunişti demoralizaţi şi divizaţi după eşecul ocupării
uzinelor şi domeniilor;2.roşii nu erau organizaţi pentru luptă;

3
36

3.agenţii unui stat fără nerv şi în agonie au lăsat cămăşile negre să

facă ce au vrut,cum lăsaseră mai îninte pe roşii să facă la fel.La alegerile
din Mai 1921,fasciştii au fost admişi în’blocul naţional’cu care au ajuns
în parlament. Perioada revoluţionară a mişcării fasciste părea că lua
sfîrşit, dar Mussolini avea alte intenţii.Inţelegerea cu guvernul nu fusese
pentru el decît ceva provizoriu şi n-a durat decît foarte puţin.In Decem-
brie 1921,guvernul a ordonat dizolvarea’corpurilor civile
armate’.Simţindu-se direct vizat,fascismul a început lupta contra guver-
nului.A început de la Nord la Sud acaparînd mai întîi satele,orăşelele
apoi oraşele din Nord,continuîndu-şi înaintarea spre Sud .Mussolini
voia puterea pentru putere.La 25 şi 27 Nov., ambele camere legislative
i-au acordat,printr-o lege specială, puteri depline. După’revoluţia’fas-
cistă,-care nu fusese propriu vorbind o revoluţie fiindcă nu schimbase
instituţiile în fiinţă,ci o ’lovitură’-viaţa politică italiană părea a fi rede-
venit normală. După cucerirea puterii,corpul civil înarmat’manunchi-
urile de luptă’,ar fi putut fi dizolvat,dar nu s-a întîmplat aşa. Mussolini
nu cruţa prea mult nici parlamentul transformînd regimul politic al Ital-
iei într-o adevărată dictatură.Sefii fascişti se considerau ca stăpîni pe
regiunile şi oraşele’cucerite’de ei înainte de marşul asupra Romei. Mus-
solini le-a răspuns cu brutalitatea sa obişnuită. Crezînd că era util să-şi
întărească partidul,Mussolini duce o campanie de violenţe morale
asupra Partidului Naţional.Acesta înţelege şi se supune.Din Martie 1923
înainte, fascismul,care fusese pînă atunci un curent,o mişcare,o ar-
mată,şi-a regularizat situaţia politică intitulîndu-se”Partidul Naţional
Fascist”.Cu legea electorală în vigoare,noile alegeri ar fi dat un parla-
ment de nuanţe politice diferite,de unde,necesitatea de a schimba

3
37

legea electorală.Noua lege electorală,legea Acerbo,hotăra ca două

treimi din mandate să revină partidului care ar fi avut cel mai mare
număr de voturi.Ea devenea’instrumentul legal al cuceririi majorităţii
de către fascism ’dar,n-a putut duce la scop decît prin mijloace
ilegale,urîte. Violenţele nu au încetat nici după alegeri. Opoziţia a refu-
zat să mai ia parte la şedinţele Parlamentului. Mussolini a renunţat la
aparenţele democratice şi conciliante,şi-a reconstituit cabinetul cu
membrii devotaţi şi siguri,a suprimat apoi legea presei.In faimosul său
discurs dela 3 Ianuarie 1925 a pronunţat celebrele cuvinte ’toată pute-
rea pentru tot fascismul’.Cu acel discurs a început,de fapt,dictatura fas-
cistă.Dictatura s-a afirmat alături de monarhia tradiţională pe care a
conservat-o. Statul sub guvernarea fascismului n-a fost rezultatul unei
doctrine preconcepute şi a unui plan mai înainte stabilit ci,’ducele‘a
modelat,sub pumnul sau, mişcarea’cămăşilor negre’aşa cum îi dictau
împrejurările,lăsînd altora grija să dea actelor sale o unitate teoretică
din punct de vedere al dreptului constituţional. Statul italian a fost pri-
mul model al structurii Statului'’totalitar’.Fascismul a făcut sforţări şi
sacrificii mari.A creat facultăţi noi, de ştiinţe politice şi ştiinţe corpora-
tive. Doctrina fascistă a luat ca punct de plecare concepţia primatului
societăţii faţă de individ dar i-a adus unele modificări pe care le-a consi-
derat esenţiale. După Alfredo Roc-
co,naţiunea este’o fracţiune a speciei,care dispune de o organizare uni-
tară,pentru atingerea scopurilor ei proprii’, este un produs al evo-
luţiei.O colectivitate, dacă izbuteşte să se menţină mai multă
vreme,ajunge,încetul cu încetul, să-şi formeze o limbă comună, obi-
ceiuri comune,să acumuleze un fond comun de amintiri sau de tra-

3
38

diţii,să-şi asigure în sfîrşit un teritoriu comun;cu o condiţie-să ia forma

unui Stat.Teoria lui Sergio Panunzio are la bază elemente de natură psi-
hologică.Astfel,instinctul sociabilităţii,moştenit de la animale, a împins
pe oameni să trăiască impreună în colectivităţi,la care a apărut,în chip
firesc, nevoia de ordine şi de autoritate.Din acea nevoie a ieşit un senti-
ment,vag şi slab la început,ce ar putea fi numit ’sentimen-tul Statului’,al
necesităţii unei forme de organizare care să poată introduce ordinea şi
autoritatea şi care să asigure existenţa şi să poată garanta libera dez-
voltare. Aceşti factori psihologici nu mai pot explica însă,formarea şi
menţinerea Statelor moderne, compuse din zeci de milioane de oame-
ni,ce nu mai au legături de sînge,ce nici măcar nu se mai cunosc la faţă.
Ideea unei constucţii imaginare,generatoare de realităţi viitoare,a luat-
o fascismul dela teoreticianul francez al violenţei, adică dela Georges
Sorel,unul din inspiratorii de căpetenie ai lui Mussolini.Deosebirea
dintre ‘utopii’şi’mituri’constă în aceea că utopiile sunt planuri complete
de organizare a statelor pe cînd miturile nu indică drumuri ce duc la re-
giuni necunoscute ci, sunt orientări ale voinţei către forme de viaţă în-
trevăzute numai, vag, cu închipuirea,dar considerate ca excelente şi do-
rite cu ardoare.Dacă utopiile sunt produse de natură,mai mult intelec-
tuală,miturile sunt porniri de natură,mai mult afectivă. Un asemenea
mit a pus la dispoziţia fascismului filozoful Giovanni Gentile.După el,
realitatea este un act ce nu se poate realiza decît printr-un act de gîn-
dire;gîndul fiind,în fond, voinţă creatoare. Oamenii crează o voinţă co-
lectivă,mai puternică decît a fiecăruia din ei,în parte-voinţa Statului.
Statul devine astfel o realitate,nu numai superioară individului,dar care
îl absoarbe în sine,o realitate metafizică superioară.Urmările practice

3
39

ale doctrinei teoretice fasciste-suprimarea,în Italia,a libertăţilor de care

se bucurau popoarele occidentale. Culmea o formează, din punct de ve-
dere juridic, delictele de opinie. Divergenţele doctrinale,adică neadeziu-
nea la principiile fascismului,critica instituţiilor,constituie fapte’pasibile
de penalitate’.Va fi deci suprimată disidenţa doctrinară,care va lua un
caracter delictuos. Astfel conceput şi organizat,în raport cu supuşii
săi,Statul devine,Stat totalitar.In această concepţie (totalitară) Statul
trebuie să se ocupe,pe lîngă interesele publice,şi de cele particulare;ca-
lificativul privat a pierdut orice înţeles.După Mussolini ’nu este naţiunea
care crează Statul,dimpotrivă,naţiunea e creată de Stat’. In regimul fas-
cist,totul se hotărăşte de Marele Consiliu al partidului,o infimă minori-
tate de persoane.Acest’organ suprem’se compunea din 25 oameni care
hotărau viaţa unui popor de peste 40 milioane,în realitate însă,
hotărăşte un singur om-Ducele.Intervine o întrebare:cum se împacă au-
tocraţia şefului de guvern cu monarhia ereditară? Intrucît regele a che-
mat pe Mussolini, cînd’legiunile’fasciste s-au apropiat de Roma, să for-
meze guvernul, înlesnindu-i instalarea la putere şi permiţindu-i să evite
un conflict violent,fascismul’s-a acomodat’ cu puterea regală.Ceea ce ri-
dică îndoieli şi îndreptăţeşte temerile e politica imperialistă a fascismu-
lui.Au arătat-o năvălirile Italiei în Abisinia şi participarea ei la războiul
civil din Spania.Intenţiile lui Mussolini,de expansiune teritorială,nu mai
sunt de mult un secret, pentru nimeni.Democraţia are despre viaţă o
concepţie esenţial politică, fascismul are una esenţial războinică. Majo-
ritatea popoarelor lumii,voiesc să trăiască în pace-şi vor şti să impună
pacea minorităţii acelora care nu pot trăi fără război.Experienţele isto-
rice,de care putem dispune pînă acum,ne arată că popoarele au supor-

3
40

tat,în unele momente critice ale vieţii lor,dictaturile,dar numai vremel-

nic şi numai dacă le erau de folos. Cap.IX.Totalita-
rismul. B)Naţional-so-
cialismul Naţional-socialismul
s-a ridicat mai întîi împotriva tratatelor de pace,care creaseră Germa-
niei o situaţie,nu numai penibilă pentru o putere învinsă,dar pentru
mîndria naţională, profund’umilitoare’. Armistiţiul dela 11 Nov.1918,a
silit Germania să primească’Diktat’-ul dela Versailles-opera unui gu-
vern’marxist’; fiindcă marxismul era o creaţie a unui sociolog de origine
semită.Pentru ca să-şi atragă simpati-ile şi sprijinul întregii mase,naţio-
nal-socialiştii au combătut în marxism, în primul rînd,originea lui jida-
nică.Acesta era,după ei,tîlcul dorinţei formale,exprimate de
Wilson,preşedintele Statelor Unite,de a nu trata pacea decît cu un gu-
vern german’democrat’cum a fost guvernul marxist,ce s-a format sub
Ebert şi Scheidemann,la 9 Nov.1918. Promotorul de căpetenie al mişcă-
rii,Adolf Hitler.Cu el,mişcarea a ieşit din masele populare,cu sprijinul
efectiv al claselor de sus; fără ajutorul lor,naţional-socialiştii n-ar fi pu-
tut ajunge,pe căi legale şi fără convulsii violente,acolo unde a
ajuns.Aceştia erau,la început,atît de puţini şi atît de slabi, încît nu se
puteu gîndi să intre într-o luptă deschisă cu autorităţile constituite ale
Statului.Unii istorici ai național-socialismului pretind că la originea
mişcării a stat un singur om-Adolf Hitler.Geniul lui purtînd toată răs-
punderea,în toate fazele bătăliei.Cine este omul acesta şi ce a făcut,ca
să poată ajunge la rezultate care depăşesc puterile de realizare ale unui
singur individ? Răspunsul nu e uşor de dat.După datele biografice,nici
studiile, nici modul cum a debutat în viaţă,nu păreau a denota o înzes-

4
41

trare intelectuală excepţională şi nu lăsau să se întrevadă, în viitorul

lui,nici un succes deosebit.”Führer”ul celui de-al treilea ”Reich”,a fost
de origine austriacă,s-a născut la 20 Aprilie 1889,la Braunau;tatăl,Aloys
Hitler,era funcţionar la vama austriacă după ce î-şi începuse viaţa ca
cismar,situaţie pe care o considerase ca inferioară;iar strămoşii săi au
fost ţărani. Primele studii le-a făcut în Austria unde a căpă-
tat pasiunea pan-germanistă.La 16 ani a rămas orfan,fără perspectiva
de a-şi putea face un rost în viaţă.Visa să ajungă pictor,dar îi lipsea ta-
lentul. Tînărul neisprăvit,trebuia să muncească,şi”nu ştia să facă ni-
mic”.Silit de împrejurări,Adolf Hitler s-a angajat ca’ajutor de zidar’ la
Viena.S-a trezit în el orgoliul moştenit de a nu rămîne’proletar, şi a pără-
sit şantierul.Acest prim contact cu lucrătorii socialişti i-a trezit o antipa-
tie adîncă faţă de doctina lor, devenind un antimarxist.Tot în acea
vreme, Hitler a devenit antisemit.In 1912,cînd a părăsit Viena stabilin-
du-se la München, avea în suflet trei tendinţe dominante: pangerma-
nismul, anti-marxismul şi anti-semitismul.Cea dintîi l-a făcut,în
1914,cînd a izbucnit războiul mondial,să se angajeze,ca voluntar,în ar-
mata germană,unde tînărul voluntar s-a distins primind ‘Crucea de
fier’deşi era un simplu caporal.A fost rănit de două ori iar o intoxicaţie
generală i-a zdruncinat sănătatea.Cînd războiul s-a sfîrşit,Hitler avea 29
de ani.Vechii lui camarazi spun că trecea,în compania lui,drept nebun şi
n-avea prieteni.Principalul lui mijloc era un glas neobişnuit de răsună-
tor.Nu e însă de ajuns;mai trebuia să spună lucruri care să convină ce-
lor care îl ascultă,şi a dat expresie ideilor şi sentimentelor pe care le
aveau toţi.‘Diktat’ul de la Versailles,catastrofa monetară şi ocuparea
Ruhr-ului au dus Germania la paroxism. Miraculosul,în cazul Germaniei

4
42

a fost poporul german.Este imposibil de închipuit că un alt popor într-o

situaţie analoagă,ar fi lucrat aşa cum a făcut-o poporul german.Germa-
nii erau dispuşi să se agaţe de cel mai mic fir de pai,iar acesta s-a numit
Adolf Hitler.Nu-i rămînea decît să caute asociaţi.Se înscrie în’partidul
muncitoresc german’din München,în al cărui comitet s-a înscris ca al
şaptelea membru. Numai sprijinul material a permis acestei mişcări,să
se înfiripeze,la început,şi ia proporţii din ce în ce mai mari.O parte
dintre membrii care proveneau din clasele de sus,au adus contibuţii im-
portante nu atît ca mărime cît prin frecvenţa lor.Partidul muncitoresc
german şi-a schimbat numele în Aprilie 1920,luînd pe acela de Partid
Naţional-Socialist însă, programul lui a rămas acelaşi,un program plin
de făgăduieli. Cînd trupele franceze au intrat în Ruhr,poporul german s-
a ridicat într-o mişcare de violentă indignare;s-a văzut izbucnind atun-
ci,în Germania,o mînie şi o poftă pătimaşe de răzbunare.La 8 Nov.,sea-
ra,Hitler a deslănţuit’revoluţia naţională ’înconjurînd cu cîteva sute de
oameni berăria”Bürgerbrau”,unde se ţinea o întrunire,convocată de
cercurile economice.Hitler a tras un foc în tavan făcînd următoarea de-
claraţie:’Revoluţia naţională a izbucnit.Sala e ocupată de 600 oameni
înarmaţi pînă în dinîi.Nimeni să nu iasă,cazărmile Reichswer-ului şi ale
jandarmeriei sunt ocupate. Reichwehr-ul şi jandarmii merg deja sub
stindardul crucii împreunate şi vor fi numaidecît aici’. Panica şi simula-
rea unei lovituri de stat au culminat cu aplauze, dar totul era doar o co-
medie.A doua zi 9 Nov.revoluţionarii au încercat să facă o demons-
traţie,poliţia i-a oprit,trăgînd asupră-i; Hitler a rămas culcat la pămînt
pînă au încetat împuşcăturile, cînd s-a sculat a luat-o la fugă.A fost
arestat după două zile. Ca şi Mussolini cu care se compara singur,Hitler

4
43

dorea atît de mult puterea,încît s-a grăbit să-şi închipuie că o po-

sedă,înainte de a o cuceri. Procesul’putsch’-ului dela 8 Nov. 1923 s-a
judecat la München,în primăvara anului următor. Promotorii lui,în
frunte cu Hitler,au fost con-damnaţi,pentru înaltă trădare,la cinci ani de
fortăreaţă,la Landsberg. Hitler a declarat prietenilor ce veneau să-l
vadă la Landsberg că lupta contra Romei era o greşeală,că pacea cu ea
era necesară pentru liniştea sufletească a germanilor catolici.Această
atitudine abilă a lui Hitler a contribuit la eliberarea prizonierului de la
Landsberg,la 17 Dec.1924.Hitler nu mai voia să urmeze calea revoluţio-
nară;voia să creeze o mişcare populară bavareză,sub protecţia unui gu-
vern de dreapta,a cărui bunăvoinţă şi-ar fi cîştigat-o.Hitler voia să ră-
mînă antiparlamentar şi totuşi pacifist.In asemenea condiţii,rolul parti-
dului naţional-socialist nu putea fi decît lupta contra marxismului şi mai
ales,contra evreilor.Național-socialismul îşi regăsea ecoul de dinainte
de eclipsa prin care trecuse, însă guvernul nu părea mulţumit. Violenţa
lui Hitler s-a întors,încă o dată contra lui însuşi.Guvernul bavarez a in-
terzis lui Hitler să mai vorbească în public,la fel ca guvernele celor mai
multe din celelalte state germane.La congresul dela Weimar din Iulie
1926 al partidului naţional-socialist,acesta nu a făcut o impresie din
cele mai favorabile. Partidul trebuia întărit şi era nevoie de fonduri,
pentru care Hitler s-a adresat marei industrii germane.El a declarat că
naţional-socialismul respectă proprietatea privată.Sprijinul i-a fost acor-
dat, marea industrie considerînd că partidul agita masele populare be-
nefic pentru a pune presiune asupra autorităţilor tratatului de la Ver-
sailles.Cea mai mare greutate ce apăsa economia germană era plata’re-
paraţiilor’,a despăgubirilor de război de 132 miliarde mărci aur.In 1928

4
44

o nouă revizuire a devenit necesară.In urma negocierilor de la Paris din

1929,s-au redus simtitor obligaţiile Germaniei.Cu toate acestea marea
industrie germană nu era mulţumită.Succesul pe care l-a obţinut parti-
dul naţional-socialist,prin prestările lui violente contra reparaţiilor de
război,a fost formidabil.La alegerile pentru Reichstag din toamna lui
1930, naţional-socialiştii au luat 107 mandate pentru cele şase mi-
lioane patru sute de mii de voturi;nu atît pentru naţional-socialişti cît
din dezgust pentru republica ce se prăbuşea. Popularitatea naţional-so-
cialismului,mai exact a lui Hitler,a crescut pe neaşteptate în anul urmă-
tor din cauza unei intervenţii insolite,pe lîngă el a primului ministru Brü-
ning.Acesta a cerut sprijin pentru a modifica Constituţia ,în sensul pre-
lungirii fără alegere,în unele cazuri,a mandatului preşedintelui republi-
cii.In schimb,l-a sigurat că voia să se retragă dela guvern şi că avea să
ceară lui Hindenburg să-l numească pe el ,cancelar. Astfel, naţional-so-
cialismul a fost recunoscut,oficial,ca o forţă politică pe care trebuia să
se conteze şi căreia trebuia să i se ceară concursul. Hitler fusese astfel
consacrat,ca un om de Stat,capabil să guverneze Reich-ul. Incurajat,s-a
hotărît să-şi depună candidatura,împotriva lui Hindenburg, la preşe-
denţia Republicii,din partea partidului naţional-socialist. Rezultatul:la
10 Aprilie 1932 Hindenburg a fost reales,la 30 Mai, guvernul Brüning a
demisionat iar Franz von Papen a fost desemnat pentru formarea nou-
lui cabinet.La alegerile pentru Richstag din 30 Iulie 1932,naţional-socia-
liştii au obţinut 230 scaune,Hitler a cerut cancelarului să se retragă şi
să-l recomande pe el, preşedintelui republicii.Von Papen n-a făcut-
o,Hitler s-a adresat direct mareşalului Hindenburg printr-o audienţă
dramatică,iar acesta a refuzat’să încredinţeze puterea unui om ca el’.

4
45

Eşecul de la 13 Aug.l-a făcut să piardă nimbul invincibilităţii.O mare

greşală a făcut Göring.Ca preşedinte al Reichstagului a pus o moţiune
de neîncredere,cu ajutorul deputaţilor comunişti,care să provoace de-
misia cabinetului von Papen, care să deschidă drum lui Hitler la guvern.-
La 22 Sept.Göring a suspend-dat şedinţa pentru o oră ca să pregă-
tească votul.In timpul suspendării, von Papen,care aflase despre ce era
vorba,a obţinut dela Hindenberg dizolvarea Parlamentului.Rezultatul:la
alegerile din Nov, naţional-socialiştii au pierdut două milioane de votu-
ri.A profitat generalul von Schleicher,comandant al Reichswehr-ului
care a fost numit cancelar. Acesta a avut o viaţă grea şi n-a putut dura
decît puţin timp.Fostul cancelar von Papen,urmărea formarea unui gu-
vern cu concursul lui Hitler.Dar Hitler nu accepta decît un guvern prezi-
dat de el,lucru ce nu accepta von Hindenburg.Pentru a-l îndupleca,von
Papen i-a facut unele promisiuni,dar Hitler a acceptat cu condiţia di-
zolvării parlamentului. Noul guvern s-a format la 30 Ianuarie 1933.Hit-
ler a început,tratativele cu grupurile din parlament. Dizolvarea Reichs-
tag-ului era inevitabilă. Alegerile au fost fixate pentru 5 Martie 1933.Po-
liţia lui Göring, care conducea ministerul de interne al noului
guvern,putea împiedica ori unde şi ori cînd propaganda electorală a ad-
versarilor politici.Au loc evenimente deosebite:percheziţie la sediul par-
tidului comunist german, incendiu la fostul palat imperial,incendiu im-
presionant la clădirea Reichstag-ului.Ca şef suprem al poliţiei,
Göring,ministrul de interne,a dispus arestarea întregului grup comunist
din Reichstag, care însemnau 81 deputaţi,a suprimat ziarele comuniste,
a suspendat apariţia,pentru 15zile,a ziarelor social-democrate,a trimis
în lagărele de concentrare, sub diferite învinuiri,o parte dintre cei 120

4
46

deputaţi social-democraţi din parlament,măsuri care au intimidat cor-

pul electoral şi care au favorizat obţinerea,împreună cu aliaţii lor,naţio-
nal-germanii,a 340 locuri în parlament din totalul de 647.Dar Hitler do-
rea mai mult, adică, din postura de cancelar să poată lua orice decizie.
Pentru aceasta trebuia să fie votată,în Parlament,cu o majoritate de 2/3
din numărul parlamentarilor,o lege specială care să-i confere’depline
puteri’.Pentru a obţine acest lucru a apelat la ameninţări şi promisiuni
pe care ştia că nu le va respecta.Pentru a nu mai întîlni nici o rezistenţă,
în exercitarea puterii sale,Hitler a dizolvat partidele politice. Asfel la 16
Iulie 1933, guvernul a promulgat o lege specială în care primul articol
era:’nu există în Germania decît un singur partid politic: Partidul Naţio-
nal-Socialist muncitoresc german’.Prima parte a ambiţiilor lui Hitler, cu-
ceri-rea puterii politice şi realizarea reformelor politice putea fi bifată
la realizări.A doua: reformele economice şi sociale erau tot mai in-
sistent cerute de aripa stîngă a partidului naţional-socialist.De această a
doua revoluţie se temeau cei din clasele de sus,care îl sprijiniseră şi
care începeau să-i retragă creditul.Prin măsuri dure-crime, arestări,etc
de’purificare,Hitler a scăpat de o serie de persoane devenite incomode.
Nu se cunoaşte numărul victimelor acestei acţiuni.Măsura ce-i mai rămî-
nea de luat,lui Hitler,pentru a-şi realiza visul de a deveni stăpîn absolut
al Raich-ului,era să găsească mijlocul de a-şi atribui demnitatea su-
premă de preşedinte al republicii,fără să piardă pe aceea de
cancelar,care îi permitea să exercite puterea efectivă.La 2 Aug.1934,
mareşalul von Hindenburg a încetat din viaţă.A doua zi guvernul a pro-
mulgat o lege,prin care preşedintele republicii se contopea cu cancela-
riatul ei, toate puterile concentrîndu-se astfel în persoana lui Hitler,care

4
47

,aşadar î-şi realizase scopul.Venise acum momentul ca el să îndrăz-

nească a călca în picioare,‘odiosul diktat’.Guvernul său a promul-gat,la
16 Martie 1935, o lege prin care,împotriva dispoziţiilor formale ale tra-
taului dela Versailles,se restabilea,în Germania,serviciul militar obliga-
toriu, ridicîndu-se efectivul din timp de pace la 36 divizii.Ce înţelegea
Hitler prin conceptul de valoare militară a situaţiei geografice a unui po-
por? Cu cît este mai mare teritoriul de care dispune un popor,cu atît
este mai mare protecţia sa naturală.Un teritoriu redus nu prezintă nici
o siguranţă,prin uşurinţa prin care poate fi cucerit,şi ispita permanentă
pentru vecini.Politica externă a Germaniei trebuia astfel orientată,
neapărat înspre expansiunea teritorială.Noile teritorii nu trebuiesc cău-
tate în alte continente,ele pot fi găsite,cu maxim de profit,în Europa.Se
reţine din aceasta că,singurul scop posibil este expansiunea terito-
rială,realizată pe o singură cale-războiul,avînd în vedere că nimeni,de
bună voie,nu renunţă la teritorii.Hitler protestează cu violenţă contra
atitudinii pacifiste spunînd:”niciun popor nu posedă nici măcar un me-
tru pătrat de teritori în virtutea unui drept superior.Hotarele statelor le
fac oamenii şi tot ei le schimbă.Faptul că un popor a izbutit să dobîn-
dească un teritoriu excesiv,nu impune nicidecum celorlalţi obligaţia de
a-l admite pentru totdeauna.Un stat nu e puternic dacă nu e unitar,şi
nu poate fi unitar decît numai dacă cei ce îl alcătuiesc înţeleg în acelaşi
mod rostul lor pe lume şi lucrează, pentru a-l înfăptui.Cînd acţiunile in-
dividuale ale cetăţenilor unui stat sunt divergente,ele îşi micşorează re-
ciproc eficacitatea”. In statele de altă dată,noţiunea
de popor era de natură juridică, pentru că,conţinutul ei îl formau rapor-
turi şi norme, stabilite prin legi,scrise sau nescrise,cu caracter obligato-

4
48

riu.In monarhiile de drept divin,poporul era patrimoniul politic dăruit

de Dumnezeu familiilor destinate să-l stăpînească.In monarhiile efec-
tive, poporul era obiectul puterii politice a suveranilor,obiect asupra că-
ruia se exercita autoritatea lor de conducători.In statele democratice,
poporul este subiectul puterii politice,deţinătorul suveranităţii şi deci
izvorul autorităţii.Naţional-socialiştii nu mai considerau poporul ca o
abstracţie juridică,ci ca o realitate biologică.Noţiunea de popor cu care
au operat ei,e o noţiune etnică.Popoarele nu sunt,toate,de aceeaşi va-
loare.In aceleaşi condiţii de existenţă,unele duc o viaţă largă, înflori-
toare,altele trăiesc în lipsuri,chiar mizerie.Unele fac progrese mari,al-
tele decad văzînd cu ochii.Explicaţia: n-au toate aceeaşi înzestrare fizică
şi psihică. Această înzestrare e o chestie de rasă.Naţional-socialiştii şi-
au luat documentarea,în această privinţă,din cărţile teoreticienilor in-
egalităţii raselor-Gobineau şi Chamberlain.

-- I I -- 