SISTEM INTEGRAT PENTRU GESTIONAREA FACTORILOR DE RISC ÎN

PRODUCȚIA DE GRÂU, FLOAREA-SOARELUI ȘI PORUMB ÎN DOBROGEA

I. FACTORI ABIOTICI DE RISC

1. Particularită i geografice ale zonei Dobrogea
1.1 Relieful
1.2 Clima
1.3 Regimul hidrologic
1.4 Solurile
2. Metode de reducere a efectelor riscurilor factorilor abiotici
2.1 Măsuri agrotehnice și de amenajare a terenului
2.2 Perdele de protectie
2.2.1 Structura și dinamica terenurilor cultivate (influen a perdelelor de protectie)
2.3 Sisteme de iriga ie
II. GRÂU - FACTORII DE RISC
1. Particularită i biologice ale grâului
2. Particularită i tehnologice de cultură a grâului în Dobrogea
2.1. Alegerea terenului
2.2. Alegerea soiului
3. Factori de risc cu caracter abiotic la grâu
4. Modalită i de reducere a riscului fa ă de factorii abiotici de stres la grâu
4.1 Lucrări agrotehnice
4.2. Perdele forestiere
5. Principalii factori biotici de risc la cultura grâului
5.1 Bolile ca factori de risc
5.2 Dăunătorii ca factori de risc la grâu
5.3 Buruienile ca factor de risc la grâu

III. FLOAREA SOARELUI - FACTORII DE RISC

1. Particularită i biologice ale plantelor de floarea-soarelui
2. Particularită i tehnologice de cultură la florea - soarelui în Dobrogea
2.1. Alegerea terenului
2.2. Alegerea hibridului
3. Factori abiotici de risc pentru produc ia de floarea-soarelui
4. Recomandări de limitare a riscurilor față de factorii abiotici
4.1. Lucrări agrotehnice
4.2. Perdelele forestiere şi rolul acestora pentru reducerea riscurilor în
produc ia de floarea-soarelui
5. Principalii factorii biotici de risc pentru produc ia de floarea-soarelui
5. 1. Bolile ca factor de risc
5.2 Dăunătorii ca factor de risc
5.3 Buruienile ca factor de risc

IV. PORUMB - FACTORII DE RISC

1. Particularită i biologice ale plantelor de porumb
2. Particularită i tehnologice de cultură la porumb în Dobrogea
3. Factori abiotici de risc pentru produc ia de porumb
4. Recomandări de limitare a riscurilor față de factorii abiotici
4.1. Lucrări agrotehnice
5. Principalii factorii biotici de risc pentru produc ia de porumb
5. 1. Bolile ca factor de risc
5.2 Dăunătorii ca factor de risc
5.3 Buruienile ca factor de risc

V. ROZĂTOARELE DIN DOBROGEA

2
 I. FACTORI ABIOTICI DE RISC

1. Particularită i geografice ale zonei Dobrogea

Dobrogea este regiunea geografică ce ocupă partea nord-estică a Peninsulei
Balcanice. La nord este delimitată de Dunăre și delta sa, la est de Marea Neagră, la
Vest cu Câmpia Română, iar la sud regiunea Ludogorie și gura râului Batova din
Bulgaria.

Fig. 1. Harta Dobrogei

Teritoriul său este împăr it în mod conven ional în Dobrogea de Nord, situată
pe teritoriul României și Dobrogea de Sud, care apar ine Bulgariei. În interiorul
grani elor României, Dobrogea de Nord este împăr ită în zonele administrative ale
jude elor Constan a și Tulcea (fig.1).
1.1 Relieful
Podișul Dobrogei Centrale este împăr it în:
- Podișul Casimcei; cu un relief care înregistrează cea mai mare altitudine din
regiune, de la 300 m (la Nord) până mai jos de 250 m (la Sud), este traversat de Râul
Casimcea, are o topografie carstică la Sud, calcar din perioada jurasică, la contactele
petrografice apar bazine de depresiune cu maluri de povârniș. La Nord există desișuri
de pădure, stepă de pădure în centru și stepă la sud.
- Podișul Daeni Hârșova; se întinde către vest în regiunea Daeni Hârșova sau
Gârliciului, cu o lă ime de aproximativ 10-15 km cu un relief în două trepte (30 m –
65 m) și depozite la sol considerate terase de abraziune, cu peisaj agricol dominant.
- Podișul Istriei este situat în partea de est a regiunii; este alcătuit din două
trepte inferioare, situat în zona de influen ă a Mării Negre. Există mici zone cu soluri
sărate și vegeta ie sau exces de umiditate.

3
 1.2 Clima
Dobrogea se suprapune regiunii europene cu climă continentală, caracterizată
prin ierni relativ reci și veri fierbin i. Clima regiunii se formeză sub influen a maselor
de aer oceanic, care pătrund dinspre nord și nord-est, precum și a maselor de aer
continental formate deasupra Câmpiei Europei de Est (Câmpia Rusă). Lipsa existen ei
unei bariere naturale în partea de nord-est este cauza pătrunderii maselor de aer
arctic, caracteristice climatului subpolar. Influen a Mării Negre este directă și
puternică, pătrunzând 40-60 km în interiorul uscatului. Acest lucru se manifestă clar
în timpul încălzirii din lunile de primăvară.
Vânturile sunt un fenomen des întâlnit în această regiune. Principalul flux de
aer vine dinspre nord și nord-est. O influen ă semnificativ mai slabă o exercită
vânturile de componentă sudică. Frecven a zilelor cu vreme „liniștită” este extrem
de scăzută, iar viteza medie a vântului este de aproximativ două ori mai mare decât
cea pentru restul teritoriului ării.
Un element important în evaluarea poten ialului natural al acestei regiuni este
strălucirea soarelui.
Radiaţia solară reprezintă principala sursă de energie pe care o primește
suprafa a solului, fiind un factor important în procesele de fotosinteză și maturare a
fructelor și a semin elor. Plantele folosesc atât efectul caloric, cât și cel luminos

Fig. 2 Spectrul radia iei solare

al radia iei solare. Din tot spectrul radia iei solare (fig. 2) plantele folosesc energia
luminoasă ce apar ine intervalului lungimilor de undă de la 400 la 700 nm. Radia ia
de la 300 la 400 nm produce modificări ale structurii ADN-ului, distrugeri la nivel de
membrane celulare și promovează apari ia de compuși reactivi ai oxigenului. Toate
aceste modificări, la nivelul frunzei crează susceptibilitatea îmbolnăvirii cu diferi i
agen i patogeni. Astfel, după cîteva zile cu insola ie ridicată și umiditate scăzută,

4
riscul îmbolnăvirii este foarte ridicat, dacă se formează rouă sau vin ploi de scurtă
durată și intensitate mică.
Din punct de vedere al temperaturii, media multianuală din 1950 și pînă în
2006, pentru zona Dobrogei, este cuprinsă între 11 și 12 0C (Fig. 3), iar încălzirea
globală în ultimii cincizeci de ani este în jurul valorii de 0,7 0C.
Temperatura are un rol important în mobilitatea sărurilor minerale, astfel în
perioadele de secetă înso ită de temperaturi ridicate, sărurile de potasiu și sodiu se
acumulează în straturile superficiale ale solului și în plantă. Acest fapt duce la
mărirea rezisten ei insectelor dăunătoare în lunile cu temperaturi sub 00C. La
alegerea materialului de semănat trebuie să se ină cont și de zona de provenien ă a
acestuia, deorece în procesul de maturare a semin elor, condi iile agro-meteo locale
își pun puternic amprenta asupra capacită ii de germinare. Astfel, trebuie folosite
semin e din zone cu caracteristici climatice asemănătoare.
Unul din cei mai importanti factori de risc, pentru culturile agricole din
Dobrogea, este seceta. Pentru Dobrogea, cantitatea de apă disponibilă proceselor de
evapotranspira ie (fig. 4) este cuprinsă între 300 și 500 mm/an.

Fig. 3 Media multianuală a temperaturii (1950-2006)

5
 Fig. 4 Evapotranspira ia anuală (media multianuală 1950-2000)

1.3 Regimul hidrologic

Caracteristicile hidrologice ale zonei, sunt influen ate de clima excesiv
continentală (precipita ii scăzute și distribuire extrem de inegală) și de roci
permeabile mari. Faliile de apă de suprafa ă sunt aproape inexistente. Funda iile de
fliș șistos prezintă fluxuri scăzute și sunt extrem de volatile. Straturile de apă
subterană prinse între straturile impermeabile sunt bogat carbogazoase. Re eaua de
ape de suprafa ă constituie un afluent al Mării Negre și al Dunării. Cele mai multe au
cursuri intermediare. Majoritatea sunt canale înguste prin care, în perioadele de
climă uscată, curge un flux scăzut de apă cu noroi, care cauzează un puternic proces
de eroziune. Râurile care străbat Podișul Dobrogei Centrale sunt Casimcea, Topolog,
Carasu, Hamaragia.
1.4 Solurile
Din punct de vedere pedogeografic, Dobrogea se încadrează în spa iul Est-
european, Danubiano-pontic. Un rol distinct în dezvoltarea tipurilor de soluri l-a avut
climatul excesiv continental. Se întâlnesc soluri de tip cernoziom, brun-roșcat, aluvial
și erodat. În anumite zone se găsesc molisoluri și arii limitate, impuse de către roci.
Specifice suprafe ei Podișului Dobrogei Centrale sunt rezine și cernoziomuri.

6
 2. Metode de reducere a efectelor riscurilor datorate factorilor abiotici
2.1 Măsuri agrotehnice i de amenajare a terenului
În vederea conservării apei în sol se recomandă alegerea de soiuri i/sau
hibrizi cu o suprafa ă foliară mai scăzută fa ă de medie, dar cu frunze mai groase a
căror reflectan ă (luciu) este mai ridicată. Mulcirea terenului, imediat după
recoltare, cu resturi vegetale tocate ajută semnificativ la reducerea cantită ii de apă
pierdută. De exemplu, paiele de grîu au o capacitate de îmbibare cu apă de 400%,
permi înd, astfel, o încetinire a procesului de evaporare a apei.
Una din practicile agricole cu efecte negative, atît în Dobrogea, cît și în zonele
învecinate, este incendierea miriștilor. Această practică inten ionată sau involuntară
are rezultate negative, atît pentru locul unde se produce, cît și pentru zonele
învecinate. Local se produce o pierdere accentuată a apei și o degradare a activită ii
biologice a solului.
Eroziunea solului constă în fenomenul de pierdere a particulelor de dimensiuni
foarte mici ce între in activitatea biologică în sol. În Dobrogea eroziunea poate fi
datorată vîntului sau apei. Terasarea terenurilor agricole este una din măsurile de
stabilizare și conservare a solului și a apei de pe versan i și dealuri. Consolidarea
teraselor se face prin plantarea de copaci cu sisteme radiculare puternice și totodată
cu arbuști, terasele oferind zone plate de teren, care pot fi cultivate.
2.2 Perdele de protecție
Perdelele de protec ie sunt realizate din benzi de copaci, arbuști și ierburi
cultivate într-un rând sau în rânduri multiple, speciile ideale fiind cele care rezistă la
condi ii dificile de mediu, cum ar fi vântul cald sau rece, sărat, furtuni de nisip, sau
secetă. Plantele erbacee pot fi semănate la baza perdelelor de protec ie pentru a
proteja erodarea solului de vânt. Perdelele de protec ie sunt amplasate pe partea
opusă direc iei vântului și sunt cele mai eficiente atunci când sunt plantate
perpendicular pe direc ia vântului dominant. Uneori, suprafe e mari sunt protejate
de mai multe perdele de protec ie paralele. Studiile arată că viteza vântului se
reduce pe ambele păr i ale barierei. Înfiin area perdelelor de protec ie are o serie de
avantaje, cum ar fi: reducerea deteriorării fizice a solurilor și culturilor, modificarea
temperaturii solului și a aerului din spatele perdelelor, men inerea umidită ii,
prevenirea eroziunii solului și altele.
Dezavantajele legate de terenul ocupat, sau de un anumit grad de concuren ă al
culturilor pe care le protejează, sunt minore în compara ie cu efectele pozitive
asupra terenurilor agricole.

7
 2.2.1 Structura i dinamica terenurilor cultivate (influența perdelelor de
protecție)
În afara particularită ilor geografice, o influen ă semnificativă asupra
structurii terenurilor cultivate este exercitată și de complexul factorilor antropici. Un
exemplu tipic este reprezentat de perdelele de protec ie (fig. 5). Influen a acestor
perdele de protec ie se întinde până la o distan ă de aproximativ 15-30 ori mai mare
decât înăl imea acestora, în func ie de densitatea lor.
Din complexul factorilor ecologici care sunt influen a i pozitiv de perdelele de
protec ie, un rol hotărâtor îl are stocarea umidită ii în sol. Aceasta poate duce la
creșterea produc iei agricole cu până la 30-35%. Cel mai mare efect este ob inut
atunci când perdelele au ca principal rol reducerea ac iunii curen ilor de aer. Sub
ac iunea acestora, viteza vântului scade în medie cu 19-38%, în unele luni cu 56-59%,
iar în anumite zone cu câmpuri protejate, de 2-3 ori. În partea ferită de vânt,
perdelele au o ac iune de protec ie împotriva vântului pe o distan ă de aproximativ

Fig. 5. Perdele de protec ie

20-30 ori mai mare decât înăl imea acestora; cel mai mare efect al acestor perdele
privind reducerea vitezei vântului se manifestă la o distan ă mai mare de aproximativ
12-15 ori decât înăl imea acestora.
Temperatura în stratul arat al solului, primăvara și toamna, este mai mare cu
0,2-1,3°C, iar în timpul verii cu 0,5-3-4°C mai scăzută decât cea a solului din
câmpurile neprotejate. Temperatura aerului în stratul de 0-2 m este cuprinsă între
0,1 - 5-6°C, mai mică vara și mai mare iarna. Grosimea stratului de zăpadă și a
rezervelor de apă din sol cresc de la 50-60% până la de 2-3 ori. Umiditatea productivă
a solului în stratul de până la 1 m este cu 14-58 mm mai mare, iar umiditatea relativă
a aerului cu 1-10% mai ridicată. În stratul de sol al unui lot protejat de 50 ha, se
acumulează 15-16.000 m3 apă, comparativ cu stratul de sol din loturile neprotejate.
Evaporarea apei din sol este cu 11-32% mai mică. Poten ialul de fertilitate a solului în
câmpurile protejate este mai mare. Influen a perdelelor de protec ie are un caracter

8
mai pronun at în perioadele cu vijelii și vânturi uscate, când defla ia solului scade de
3-7 ori, particulele de praf din aer - de 2-4 ori, temperatura se schimbă cu 5-6°C, iar
umiditatea crește cu 22-27%.
Efectul perdelelor de protec ie trebuie să fie analizat pe termen lung,
deoarece dinamica dezvoltării acestora determină schimbările survenite în
caracteristicile terenurilor cultivate. Acestea reprezintă biocenoza în care, din punct
de vedere al protec iei plantelor, o importan ă semnificativă o au componen a și
numărul insectelor și rozătoarelor existente.
2.3 Sisteme de irigație
Din cauza resurselor hidrologice limitate, pentru teritoriul Dobrogei sistemele
de iriga ii prezintă o importan ă vitală. O mare parte a acestora nu func ionează din
cauza mai multor factori – pre ul ridicat al apei, schimbări privind proprietatea
terenului, abandonarea instala iilor. Riscurile în produc ia agricolă din zona Dobrogea
pot fi limitate prin refacerea sistemelor de iriga ii, crearea de condi ii pentru
exploatarea acestora.

9
 II. FACTORII DE RISC PRIVIND CULTURA GRÂULUI
1. Particularită i biologice ale grâului
Grâul este principala cultură cerealieră din România; 20% din terenul arabil
destinat culturii grâului este considerat foarte favorabil, iar aprox 70%, este
favorabil. Produc iile de grâu depind în mare măsură de asigurarea cerin elor de
dezvoltare a plantei, inclusiv limitarea riscurilor cauzate de factorii abiotici care
influen ează dezvoltarea plantei, ca și de factorilor biotici de dezvolare.
Particularită ile biologice ale grâului sunt unice, deoarece se supun unor
cerin e deosebite de temperatură, lumină și umiditate, în diferite faze de creștere și
stadii de dezvoltare. Fiecare anomalie înregistrată de unii dintre acești factori
produce un anumit risc pentru cultură, mai ales dacă se prelungește. Din punct de
vedere al rezultatului final, recolta, se poate spune că anual, grâul este cultivat în
condi ii de stres, ceea ce împiedică dezvoltarea poten ialului său genetic. Acest lucru
înseamnă că, în condi iile interven iei inteligente a omului, s-ar putea ajunge la
creșterea recoltei cu cel pu in 10-20%. Se poate spune că, tehnologia de cultivare a
grâului nu trebuie aplicată după un șablon în fiecare an. Aceasta trebuie să se
realizeze în conformitate cu caracteristicile biologice, cu particularită ile diferitelor
soiuri și condi iile meteorologice concrete ale fiecărei perioade din an.
Grâul trece prin următoarele faze fenologice: germinare (răsărire),
înrădăcinare, înfrăţire, formarea paiului, înspicare, înflorire, fecundare, formarea i
maturarea boabelor.
Germinarea normală a bobului de grâu depinde în cea mai mare măsură de
combinarea umidită ii din sol cu regimul termic. Boabele se umflă și încep să
germineze atunci când absorb o cantitate de apă egală cu aproximativ 45-55 % din
greutatea lor. În condi ii favorabile de temperatură (14-16°C), creșterea poate avea
loc și în condi ii de umiditate mai scăzută, fa ă de cazurile în care se înregistrează
temperaturi scăzute (4-6°C). Doar germinarea rapidă și uniformă asigură o bună
dezvoltare a culturilor. Studiile pe termen lung au demonstrat că pentru Dobrogea,
cel mai bun moment pentru semănat este prima jumătate a lunii octombrie, când
temperatura medie zilnică este de 15°C. Umiditatea necesară în stratul superior al
solului de 10 cm trebuie să fie mai mare de 11 mm. O astfel de rezervă, pentru
cernoziomurile levigate este asigurat dacă umiditatea în acest strat depășește
coeficientul de ofilire (C.O.) cu aproximativ 7%. Ca urmare a proceselor de schimb
între particulele de sol, se ajunge la un moment în care are loc absorb ia apei de
către bobul încol it. Este posibilă uscarea embrionului înainte ca acesta să iasă la
suprafa ă. În urma germinării grâului, de obicei, se formează trei rădăcini embrionare,

10
pe suprafa a cărora se formează perișori radiculari. Aproape simultan începe
dezvoltarea tulpinii, care iese din bob pu in mai târziu.
Momentul apari iei plantei la suprafa a solului este numită germinare
(încolţire). În condi iile unei rezerve suficiente de apă în sol și ale unui regim termic
normal, încol irea are loc după 8-13 zile din momentul în care suma temperaturilor
efective (peste 5°C) este de aproximativ 30°C. În cazul existen ei unor condi ii
extreme, perioada de germinare este prelungită. În timpul germinării, embrionul
este învelit de coleoptil, care îl protejează de intemperii în timpul apari iei sale la
suprafaţa solului. După formarea celei de-a treia frunze, tulpina principală își
suspendă temporar dezvoltarea, iar substanţele nutritive sunt orientate spre unul
dintre internodurile subterane, care iau amploare. Se formează nodul de înfrăţire,
care are un rol semnificativ pentru plantele de grâu. Din acesta se formează rădăcini
secundare și noi tulpini (fra i). Aceasta este partea vitală a plantei. Poziţia sa în sol
determină în mare măsură iernarea cu succes. Nodul dispus în adâncime, în afara de
faptul că este expus unui risc mai mic de temperaturi scăzute negative, este asociat
și cu buna dezvoltare a sistemului radicular. Evolu ia fazei de înfră ire este foarte
strâns legată de temperatură, umiditate, fertilitatea solului, precum şi de
caracteristicile pedologice Procesul este continuu și evoluează cu o oarecare
regularitate. Clima umedă şi rece favorizează înfră irea. Scăderea temporară a
temperaturii, precum şi creşterea nebulozită ii, determină stagnarea creșterii plantei
şi intensificarea ritmului de înfră ire. În condi ii de secetă și umiditate relativ
scăzută, procesul încetinește. Temperaturile optime au valori cuprinse între 12 şi
20°C. Când temperatura este mai mică de 6°C, procesul de înfră ire este oprit, iar
când temperatura depășește 20°C, acesta este încetinit. În condi iile existente în
Dobrogea, înfră irea culturilor însămânţate în perioada optimă începe în a doua
jumătate a toamnei și continuă, dacă sunt întrunite condi iile, în timpul iernii și
primăvara. Un factor de limitare a înfră irii de toamnă este căldura, iar pentru cea
de primăvară, umiditatea stratului de suprafa ă al solului. Soiurile diferite de grâu au
un potenţial diferit de înfră ire. Cei mai importan i factori sunt adâncimea de
semănat şi norma de însămânţare. În cazul unei suprafe e mai mari, înfră irea este
mult mai intensă; în general, plantele au capacitatea de a regla densitatea unei
culturi. Această capacitate nu este nelimitată. Cea mai mare adâncime optimă de
semănat este adesea asociată cu fraţii mai puţin dezvolta i și cu cei nedezvolta i. Un
bun regim de alimentare influen ează, de asemenea, ritmul de înfră ire.
Temperatura și lumina joacă un rol important în dezvoltarea grâului. Pentru
trecerea la stadiul de reproducere, plantele au nevoie de efectul temperaturilor

11
scăzute (vernalizare). Anumite soiuri au cerin e diferite pentru prelungirea duratei
acestui proces. La culturile de grâu de iarnă, durata este cuprinsă între 20 şi 35 de
zile. Temperatura optimă variază în intervalul 0-2°C, dar poate ajunge și la 10°C.
Sensibilitatea fa ă de durata fotoperioadei determină ritmul de recuperare a
vegetaţiei în lunile de primăvară. De obicei, acest lucru are loc atunci când durata
zilei este cuprinsă între 12-14 ore. S-a constatat că cerinţele privind durata de
vernalizare şi reac ia la fotoperioadă sunt caracteristici cheie, asociate cu buna
germinare, iernarea normală şi fenologia grâului. Odată cu creșterea temperaturilor,
plantele intră în faza de formare a paiului. Această perioadă este caracterizată prin
creşterea rapidă și acumularea de biomasă, care necesită o mai mare rigoare a
condiţiilor de mediu. În practică, cea mai importantă este partea de început a acestei
perioade, când se formează spicul. Se consideră că această perioadă corespunde
momentului formării primului nod deasupra solului pe principala tulpină (paiul).
Acesta este observat cu dificultate, dar poate fi ușor sim it la atingere. Factorii de
risc în această perioadă sunt lipsa umidită ii şi a substanţelor nutritive. Dezvoltarea
unei mase abundente de frunze este strâns legată de necesitatea unei mai bune
rezerve de apă. În condiţii nefavorabile, paiul format este mai mic, având spice slab
dezvoltate. După aproximativ 30-35 de zile de la începutul formării paiului, începe
formarea spicului. Acesta este momentul în care jumătate din pai este deasupra
frunzei steag. Perioada durează un timp relativ scurt. Doar după câteva zile, începe
înflorirea. Uneori, coincide cu perioada de formare a spicului. Mai întâi are loc
înflorirea spicului principal. Între păr ile spicului există de asemenea diferen e.
Fecundarea florilor de grâu are loc la câteva ore după ce polenul ajunge pe stigmat şi
se dezvoltă. Ultimele etape sunt critice pentru formarea recoltei, iar desfășurarea lor
este direct legată de condiţiile agroclimatice. Temperaturile optime sunt cuprinse
între 14 şi 25° C. În cazul temperaturilor ridicate și umidită ii insuficiente a solului,
scade foarte mult gradul de fertilitate. O umiditate relativ mai mică de 24 % și
vânturile perturbă procesele de înflorire şi de fecundare. Temperaturile scăzute şi
îngheţurile târzii de primăvară, caracteristice regiunii Dobrogea, sunt responsabile
pentru creşterea nivelului de sterilitate. Se observă diferite deformaţii ale paiului şi
ale aristei. Imediat dupa fecundare, începe dezvoltarea embrionului şi a endospermei.
Perioada mai este cunoscută sub numele de formarea bobului şi se termină cu
maturarea (coacerea). Bobul trece prin mai multe etape: faza de lapte (când grâul
este verde și plin de un lichid alb lăptos), faza de pârgă (atunci când bobul se
îngălbenește, dar încă este moale) și faza de coacere (când grâul este tare). Aceste

12
faze sunt determinante pentru formarea indicilor calitativi ai grâului. Acumularea de
substan ă uscată este intensă. Substan ele nutritive din frunze şi tulpini trec în bob.
La sfârşitul maturită ii lactice, acesta atinge dimensiunea maximă. Vremea uscată şi
fierbinte este deosebit de nefavorabilă pentru umplerea bobului. Acesta rămâne mic,
uneori chiar zbârcit. Foarte dăunătoare sunt, în special, vânturile uscate, care duc la
maturarea prematură. Prin maturitatea fiziologică se în elege momentul în care
seminţele plasate în condi ii optime de temperatură şi umiditate pot germina în mod
normal. Atingerea acestei faze este o caracteristică a diversită ii soiurilor, dar
depinde și de condiţiile de păstrare de după recoltare.
Informaţiile privind cerinţele biologice ale grâului reprezintă un element
important pentru o producţie durabilă. Fiecare soi este o combinaţie unică a
proprietăţilor biologice i agricole specifice i reacţionează în mod diferit, adaptându-
le la condiţiile de mediu. Acumularea unor informaţii cu privire la particularităţile
biologice ale grâului oferă, într-o fază ulterioară, realizarea corectă a selecţiei
soiurilor, mai ales atunci când stresul plantelor este anual.
2. Particularită i tehnologice de cultură a grâului în Dobrogea
2.1. Alegerea terenului
Recolta de grâu și reducerea la minimum a riscurilor, depind într-o mare
măsură de alegerea corectă a terenului și a culturii premergătoare. Ca principală
cultură cerealieră pentru Dobrogea, cultura de grâu destinat panifica iei trebuie
inclusă corect în rotaţia culturilor; trebuie identificate cele mai potrivite terenuri şi
culturi premergătoare. Cele mai multe dintre suprafe ele cultivate cu grâu din
Dobrogea sunt foarte potrivite pentru acest scop. Plantele premergătoare culturii de
grâu, în general, trebuie să facă parte din grupe botanice diferite, să fie cultivate în
condi ii optime, fertilizate şi erbicidate la timp, cură ate de buruieni.
În ceea ce priveşte condi iile de favorabilitate al culturilor premergătoare
pentru cultivarea grâului, acestea pot fi clasificate, în general, astfel:
 culturi cerealiere timpurii anuale;
 culturi anuale de leguminoase târzii și amestecuri de plante leguminoase;
 porumb de siloz şi soia;
 floarea-soarelui, porumb pentru boabe (hibrizi timpurii), rapi ă;
 cereale de primăvară (ovăz, orz);
 hibrizi târzii de porumb şi monoculturi de grâu.
Culturile premergătoare din primele două grupe, cum ar fi mazărea, lintea,
fasolea şi amestecurile acestora cu structură neleguminoasă, eliberează devreme

13
câmpurile, le lasă relativ curate, îmbogăţite cu azot organic şi le oferă posibilitatea
efectuării unor lucrări timpurii de prelucrare a solului înainte de însămânţare.
Floarea-soarelui, porumbul pentru furaj, hibrizii timpurii și târzii pentru boabe,
precum și soia, sunt, de asemenea, culturi premergătoare foarte potrivite pentru
cultura de grâu. Acest tip de asolament permite alternarea lucrărilor solului, diferite
prin tipul și adâncimea de realizare, contribuind astfel la reducerea riscului de
înmul ire a buruienilor de același fel. Cerealele de primăvară (ovăz, orz), hibrizii de
porumb utiliza i repetat și cei târzii pentru boabe, din cauza întârzierii recoltării,
precum şi din cauza existenţei unor boli şi dăunători comuni, sunt mai puţin potrivi i
pentru cultura de grâu. Se impun mai multe măsuri organizatorice şi agrotehnice
pentru eliminarea riscurilor.
2.2. Alegerea soiului
Dobrogea este o zonă în care este cultivat de regulă grâul de iarnă. Diferitele
tipuri de stres necesită un tratament special pentru toate activităţile ce vizează
cultivarea și condiţiile de risc. Clasificarea optimă pe soiuri este una dintre condiţiile
prealabile pentru o producţie stabilă pe ani. In general, în condiţii nefavorabile de
mediu, gradul de reducere a recoltei de cereale prin cultivarea unui grup de soiuri
este întotdeauna mai mic comparativ cu cel provenit din cultivarea unui singur soi.
Cu cât numărul soiurilor cultivate este mai mare, cu atât gradul efectelor adverse
este mai mic.
Principalele motive pentru cultivarea mai multor soiuri sunt:
 grâul este o cultură de microclimat, iar reac ia sa depinde în mare măsură de
condiţiile specifice anuale şi corela ia cu fazele sale de dezvoltare;
 varietatea mare a solurilor, care are un impact semnificativ asupra soluţiilor
tehnologice adoptate;
 existenţa şi frecvenţa perioadelor de stres, intensitatea şi durata acestora;
 diversitatea genetică mare a soiurilor adecvate condiţiilor existente în
Dobrogea;
 plan de operare pentru menţinerea soiului şi a producţiei de seminţe provenind
din soiurile cele mai adaptate condi iilor existente în regiune.
Cultivarea unui singur soi într-o fermă de dimensiuni medii nu este corectă,
indiferent cât de potrivit este acesta pentru zonă. Cultivarea unui singur soi, chiar şi
pentru o perioadă scurtă de timp, este o cauză a scăderii recoltei de cereale. Nu
există un „soi ideal" de grâu și, de aceea, este mult mai bine să se conteze pe câteva
soiuri cu calită i agricole diferite și complementare. Cultivarea acestora, în mare
măsură, reduce influen a negativă a stresului. Se recomandă ca suprafa a cultivată

14
cu soiul de bază să ocupe aproximativ 40-60%, iar cele câteva soiuri „însoţitoare",
restul de 40-60%. Soiul de bază este cel care a avut rezultate bune în regiune cel
pu in cinci ani la rând. Soiurile înso itoare sunt cele care sunt ori noi, ori
comportamentul lor, de-a lungul anilor, a fost ezitant și nu este întâlnit, în general,
la soiul principal. Numărul de soiuri care se recomandă a fi folosite este determinat
de mai mulţi factori:
Suprafaţa totală şi mărimea zonei cultivate are importan ă pentru alegerea
soiurilor. Dacă suprafa a cultivată cu grâu este mai mare de 200 ha, atunci merită să
se realizeze optimizarea soiurilor (Tabelul 1). Cu cât suprafa a este mai mare, cu
atât numărul soiurilor trebuie să fie mai mare. Mărimea zonei în care sunt situate
suprafe ele cultivate cu grâu este foarte importantă. Cu cât sunt mai îndepărtate
parcelele, cu atât mai multe soiuri trebuie să fie cultivate, în special, pe suprafe ele
mai mari de 1.000 ha. Acest lucru este legat de condiţiile pedologice diferite şi de
dificultăţile întâlnite în respectarea termenului şi calită ii de execuţie a fiecărei
lucrări agrotehnice.

Tabel 1. Schemă privind numărul soiurilor conform suprafe ei cultivate

Factor Suprafa a
Suprafa a totală, ha până la 200 până la 500 până la 1000 peste 1500
Numărul soiurilor 1-2 2-3 3-4 5-6

Probabilitatea apariţiei stresului i intensitatea acestuia (frig, secetă, boli);

principiul este următorul: cu cât se înregistrează mai des condi iile de stres, cu atât
mai multe soiuri trebuie să fie cultivate. Când există o probabilitate mare a apari iei
condi iilor de stres extrem, cu excepţia cazului în care există un număr mai mare de
soiuri, deosebit de importantă este toleranţa lor specifică.
Posibilitatea aplicării unor lucrări agrotehnice adecvate particularităţilor
biologice ale solului; dacă un anumit producător are posibilitatea efectuării la timp a
unor lucrări tehnologice de calitate pentru dezvoltarea culturilor, își poate permite
„luxul" de a cultiva un număr mai mic de soiuri.
Utilizarea unor seminţe de calitate; însămânţarea unor semin e de calitate
slabă este cauza obţinerii unei recolte cu aproximativ 10% mai scăzută. Dacă aceste
„seminţe", vin după mai mult de cinci ani după soiul „de bază", efectul negativ pot
determina scăderea dramatică a produc iei cu până la 30%.

15
 Selec ia soiului trebuie să ină seama de realizarea produc iei de boabe și a
calită ii acesteia, asigurate de caracteristicile biologice și economice, cum ar fi
precocitatea și proprietă ile morfologice (înăl imea), importante în realizarea
clasificării pe soiuri din punct de vedere al duratei de maturare și al riscului de
culcare a lanurilor. Alte caracteristici, cum ar fi dimensiunea bobului, înfră irea,
ritmul de umplere a bobului sunt importante pentru explicarea comportamentului
unui anumit soi în condi iile concrete specifice. Proprietă ile biologice, cum ar fi
rezisten a la frig și pe timpul iernii, rezisten a la boli, au o pondere foarte mare în
ob inerea unor recolte ridicate.
Principalele soiuri omologate în România, recomandate pentru Dobrogea,
sunt:
LITERA, soi precoce, creat la INCDA Fundulea. Are rezisten ă foarte bună la
condi iile de iernare, cădere, secetă, arși ă și șiștăvire; rezisten ă mijlocie la făinare;
rezisten ă bună la rugina brună și galbenă și la înnegrirea spicelor; sensibilitate
medie la septorioză și sensibilitate la fusarioza spicelor. Însușirile de calitate pentru
industria de panifica ie sunt bune. Produc ia de 6300 kg/ha.
MV KOLO, soi tardiv, creat în Ungaria. Plante de înăl ime medie, aristate
mediu lung la vârful spicului, alb la maturitate. Are rezisten ă foarte bună la
condi iile de iernare, cădere, secetă, arși ă și șiștăvire; rezistenta medie la rugina
brună și rugina galbenă; sensibilitate medie la septorioză și făinare, fusarioza și
înnegrirea spicelor. Soiul are însușiri de calitate foarte bune pentru industria de
panificatie. Produc ia de 6030 kg/ha.
PKB ROXANDA, soi semitardiv, creat în Serbia. Plante de înal ime medie. Are
rezisten ă foarte bună la condi iiie de iernare; rezistenta medie la cădere, secetă,
arși ă, șiștăvire, făinare și septorioză, rugina brună; sensibilitate la fusarioza și
înnegrirea spicelor. Produc ia de 6070 kg/ha.
PKB VIZELIKA, soi semitardiv, creat in Serbia. Plante de înăl ime medie. Are
rezisten ă foarte bună la condi iile de iernare; rezisten ă medie la cădere, secetă,
arși ă și șiștăvire; rezisten ă medie la rugină, brumă și înnegrirea spicelor;
sensibilitate medie la făinare și septorioză si fusarioza spicelor. Produc ia de 6300
kg/ha.
3. Factori de risc cu caracter abiotic la grâu
Factorii climatici care creează de cele mai multe ori situa ii de risc pentru
produc ia de grâu din regiunea Dobrogei sunt temperatura, precipita iile și vânturile.
Pentru realizarea poten ialului lor productiv, plantele de grâu trebuie să ierneze fără
a înregistra pierderi semnificative.

16
 Rezistenţa cerealelor la ger reprezintă o caracteristică importantă a soiurilor.
Capacitatea de adaptare la temperaturi scăzute se numește călire. Cea mai mare
capacitate de călire o au plantele în faza de înfră ire. Organele plantelor au o
rezisten ă diferită la frig, astfel încât temperaturile scăzute pot duce la apari ia
nodului de înfră ire. În cazul deteriorării frunzelor sau înghe ării rădăcinilor, nodul de
înfră ire poate forma noi rădăcini și fra i, care să ducă la refacerea plantei. Prin
urmare, importantă pentru supravie uirea plantei este temperatura înregistrată la
nodul de înfră ire. În cazul unei perioade mai lungi de încălzire a vremii în timpul
iernii, modificările apărute în procesul de germinare dispar. În anumite situa ii, poate
avea loc o a doua „călire”. Principala cale de contracarare a pericolului de înghe
este reprezentată de cultivarea unor soiuri rezistente la frig. Acestea încep procesul
de aclimatizare la temperaturi mai ridicate și, prin urmare, au nevoie tot de
temperaturi mai ridicate pentru a restabili procesul de vegeta ie. De aceea, acestea
încep procesul de călire mai devreme și dispun de mai mult timp pentru a se dezvolta
și pentru a-și crește rezisten a la frig. În cazul încălzirii accidentale sau înregistrării
unor temperaturi crescute pentru o perioadă mai îndelungată la sfârșitul iernii,
acestora le scade ușor nivelul de toleran ă la frig.
Îngheţul amenin ă în cea mai mare măsură cerealele de iarnă din regiune.
Platoul dobrogean are deschidere spre nord și nord-est, ceea ce-l face vulnerabil la
pătrunderea maselor de aer rece. Atunci când acest lucru este combinat cu vânturi
puternice și lipsa stratului de zăpadă, plantele pot fi expuse la temperaturi scăzute
până la un nivel critic. Trebuie remarcat faptul că importantă nu este numai valoarea
temperaturilor negative, ci și momentul, viteza cu care apar și durata. Germinarea
plantelor și rezisten a acestora la frig în această perioadă este foarte importantă.
Daunele provocate de crusta de gheaţă sunt consecin a faptului că ghea a are
o conductivitate termică mult mai mare decât zăpada. Acest lucru face ca plantele să
fie deosebit de vulnerabile la scăderea critică a temperaturilor. Nivelul daunelor
depinde de grosimea crustei de ghea ă și de durata înghe ului.
Riscuri pentru produc ia de grâu pot prezenta și îngheţurile târzii de
primăvară. Înghe urile târzii de primăvară pot provoca sterilitatea spicului, mai ales
în cazul soiurilor care își formează spicul mai devreme (fig. 6).

17
Fig. 6 Deteriorarea și sterilitatea spicului de grâu ca rezultat al înghe urilor târzii de
primăvară

Un alt factor de risc pentru produc ia de grâu din Dobrogea este seceta. Din
punct de vedere meteorologic, seceta este o perioadă de lungă durată, lipsită de
precipita ii. Din perspectivă agronomică, seceta este un complex de condi ii
meteorologice, care perturbă echilibrul de apă al plantelor. Intensificarea
transpira iei și evaporării apei din sol duce la deshidratarea și ofilirea plantelor.
Acest lucru provoacă daune și reduce recolta. Seceta atmosferică se mai numește
și vânt uscat sau vânt negru. Apare imediat și independent de umiditatea solului.
Reprezintă o combina ie a umidită ii atmosferice scăzute (10-20%) cu temperatura
ridicată a aerului (peste 25°C) și vânturi puternice (peste 5 m/sec.). Surprinde
plantele nepregătite, ac ionează într-un timp relativ scurt, provocând daune majore.
Seceta solului apare atunci când sunt înregistrate precipita ii insuficiente și
evapotranspira ie activă, care conduc la reducerea umidită ii disponibile în sol.
Seceta solului apare treptat, permi ând plantelor să se pregătească pentru această
perioadă. Combinarea celor două fenomene duce la seceta complexă.
Pentru întreaga perioadă de vegeta ie, grâul are nevoie de 450-500 mm de
precipita ii. Plantele sunt mai sensibile la lipsa umidită ii în fazele de alungire a
paiului, de formare a spicului, de înflorire și umplere a bobului. Seceta de primăvară
este caracterizată prin temperaturi scăzute, umiditate scăzută a aerului și vânturi
puternice. Aceasta se răsfrânge negativ asupra reluării procesului de vegeta ie a
culturilor cerealiere și leguminoase de iarnă (fig. 7). În timpul formării paiului, seceta
duce la reducerea numărului de fra i și a inflorescen elor, precum și la reducerea
numărului boabelor de pe spice. Perioadele de secetă înregistrate în timpul verii sunt,
de obicei, de tip complex (secetă atmosferică și pedologică).

18
 Fig. 7 Seceta, factor de risc în cultura grâului

Seceta de toamnă afectează în mod negativ însămân ările, germinarea uniformă și la

timp, precum și creșterea plantelor. Precipita iile înregistrate în timpul iernii duc la
formarea unei rezerve de apă în sol. Stratul de zăpadă protejează plantele de
temperaturile negative. În cazul topirii lente a zăpezilor, apa este absorbită mai bine
în sol și nu se scurge.

4. Modalită i de reducere a riscului fa ă de factorii abiotici de stres la grâu

4.1 Lucrări agrotehnice
Situa ia înregistrată în ultimii ani în practica agricolă, a dus la excluderea celor
mai potrivite culturi premergătoare pentru grâu din rotaţia culturilor – culturile
leguminoase timpurii. De asemenea, s-a redus procentul suprafe elor cultivate cu
porumb pentru boabe și furaj, atât din cauza pre ului de cumpărare scăzut, cât și din
cauza distrugerii zootehniei după anii de tranzi ie. Se practică rota ia cu plante
oleaginoase - floarea-soarelui și rapi ă. Este cunoscut faptul că floarea-soarelui
dezvoltă un puternic sistem radicular și usucă foarte mult solul. Acest lucru are
consecin e pentru produc ia de grâu, mai ales în anii cu toamnă uscată, deoarece
cele mai multe suprafe e cultivate cu grâu ocupă acele terenuri unde umiditatea
productivă este aproape inexistentă. Dacă nu plouă la timp, germinarea este
întârziată și, prin urmare, și dezvoltarea culturilor. Mai târziu, culturile germinate,
de obicei, rămân slabe și au o rezisten ă redusă împotriva atacului buruienilor.
Tulpinile rămase după recoltarea florii-soarelui sunt, de asemenea, o problemă
serioasă, atât în plan tehnologic, cât și fitosanitar. În trecutul apropiat, aceste tulpini
erau culcate la pământ și arse. Un rol pozitiv în cadrul acestor lucrări îl avea arderea
agen ilor patogeni care rezistau în tulpinile de floarea-soarelui după recoltare. Dintr-
un motiv sau altul, strângerea și arderea tulpinilor a fost eliminată din practică, de

19
aceea culcarea la pământ și fărâmi area sunt de o importan ă crucială pentru aratul
calitativ al resturilor de plante și pentru limitarea răspândirii infec iilor. În anii mai
ploioși, pregătirea suprafe elor destinate culturilor de grâu după rapi ă este mai
pu in calitativă. Tulpinile de rapi ă care rămân după recoltare, sunt mai groase, mai
flexibile și sunt tăiate mai greu de utiliajele de prelucrare a solului.
Pentru reducerea riscurilor ce pot apărea în condi ii de iarnă nefavorabile, se
recomandă includerea în asolamentul culturilor a plantelor leguminoase anuale
(mazăre, fasole, linte), care nu absorb toată umiditate din sol, permit eliberarea
terenului mai devreme, lasă o cantitate mai mică de resturi vegetale și îmbogă esc
solul în azot. Toate acestea permit realizarea unor lucrări de calitate și la timp pe
terenurile destinate culturilor de grâu, precum și realizarea însămân arilor în
perioada optimă.
Lucrările solului exercită cea mai mare influen ă directă asupra regimului de
apă din sol. Prin aplicarea unor lucrări minime realizate înaintea însămân ărilor cu
grâu, se slăbește stratul de suprafa ă al solului și se distrug capilarele existente. Prin
aceasta, este distrus drumul prin care apa urcă spre suprafa ă, rămânînd astfel în sol.
De asemenea, o parte a resturilor vegetale rămâne la suprafa a solului și joacă rolul
de mulci.
Un factor determinant pentru lucrările solului este densitatea solului. Atunci
când densitatea are valori mai mari de 1,50 g/cm3 (media pentru stratul de 0-40 cm),
este recomandat ca prelucrarea solului înainte de însămân area grâului să includă
aratul cu plugul la o adâncime de 12-16 cm sau lucrări cu ajutorul cultivatorului,
urmate de două lucrări de discuire cu grape cu discuri grele. Resturile vegetale arate
vor contribui la creșterea cantită ii materiei organice în stratul arabil, care, la rândul
său, va îmbunătă i structura solului. Este obligatorie alternarea cu aratul în adâncime,
în func ie de plantele de primăvară incluse în rota ia culturilor și de condi iile
meteorologice înregistrate în cursul anului; astfel, stratul arat se omogenizează,
echilibrând proprietă ile fizice, chimice și biologice; se creează condi ii termice
favorabile ale aerului și apei.
Terenurile cu o compozi ie mecanică mai grea trebuie să fie prelucrate în
anumite condi ii de umiditate, fiind caracterizate prin așa-numita maturitate fizică a
solului, în care aderen a între particulele solului și agregate este minimă, solul fiind
fărâmi at în bucă i mici. Prelucrarea solului în astfel de condi ii duce la creșterea
rezisten ei la trac iune a plugului, se formează brazde, care, în condi ii de secetă,
duc la formarea unor bulgări tari de pământ. Suprafa a stratului arat și a celui de sub
arătură sunt slăbite, se formează „urme de plug", care limitează pătrunderea apei,

20
distrug porozitatea, solul este compactat suplimentar de ro ile tractorului.
Proprietă ile solului sunt distruse pe această cale, neputând fi refăcute pe termen
scurt.
Fertilizarea cu îngrășăminte organice și minerale este o componentă
importantă a tehnologiilor sau metodelor intensive de produc ie a grâului. Efectuarea
unor lucrări de slabă calitate, utilizarea incorectă a echipamentului sau ajustarea
acestuia, pot duce la culturi stresate, la o fertilizare mult prea unilaterală, precum și
la lipsa substan elor nutritive. În practică, cele mai frecvente greșeli apar din
următoarele cauze:
 adaptarea în mod necorespunzător a lă imii de lucru a utilajului, având drept
consecin ă răspândirea neuniformă a îngrășămintelor cu peste 25%;
împrăștierea necorespunzătoare a îngrășămintelor cu ajutorul distribuitorului
cu discuri rotative;
 îngrășământ cu structură neomogenă sau umiditate ridicată; fertilizare în
condi ii de vânt lateral cu viteză de peste 5 m/sec.
 fertilizarea nu este realizată în conformitate cu particularită ile tipului de sol
sau cu diversitatea și fertilitatea zonei. Pentru cernoziomurile tipice și
carbonate, trebuie să fie respectat raportul de N:P=1:1; în cazul celor levigate,
raportul este de 1:0.8-1; solurile podzolice și solurile cenușii de pădure-1:0.6-
0.8. Fertilizarea cu potasiu are un efect direct asupra produc iei de grâu în
cazul cernoziomurilor carbonate;
 tehnologia de realizare a fertilizării nu este în concordan ă cu termenul de
aplicare, modul și tipul îngrășămintelor, tipul de sol și metoda de prelucrare a
solului; tehnologia de fertilizare nu este în conformitate cu tipul culturii
precedente;
 nu se cunosc cerin ele soiului privind necesarul acestora de substan e nutritive.
Condi iile agroecologice din Dobrogea, determinate de suma temperaturilor
efective pentru perioada de însămân are-germinare, de cantitatea de umiditate din
sol, în a doua jumătate a lunii septembrie - începutul lunii octombrie și de
caracteristicile biologice ale soiurilor, stabilesc perioada 25 septembrie - 15
octombrie ca perioadă optimă pentru însămânţare. Cele mai importante condi ii
pentru determinarea adâncimii de semănat sunt compozi ia mecanică și umiditatea
solului, eroziune eoliană, etc. Adâncimea optimă pentru semănatul grâului este de 4-
6 cm. În cazul unor însămân ări efectuate la o adâncime mai mare, există riscul ca
semin ele să nu germineze, pentru că mugurii mor înainte de a ajunge la suprafa a

21
solului din cauza epuizării rezervelor de substan e nutritive. Din semin ele cultivate
la adâncime mică, se formează plante cu nod de înfră ire situat în apropierea
suprafe ei solului, expus intemperiilor și condi iilor neprielnice.
Pe o scară de la 1 la 3, este evaluat riscul pentru produc ia de grâu, în func ie
de aplicarea corectă sau incorectă a principalelor practici agricole (tab. 2).

Tabel 2. Evaluarea riscului în func ie de practicile agricole aplicate.

Punctul critic în

Nota
Nr. procesul Criterii
tehnologic
1. Alegerea câmpului Cultivarea grâului se realizează pe ogoare necultivate 3
și a culturilor sau după leguminoase (mazăre, linte, fasole, bob, soia)
precedente și culturi de iarnă de la timpurii până la medii, dar și
după culturi de primăvară – medii-tarzii (rapi ă,
porumb pentru furaj, floarea-soarelui, porumb pentru
boabe, recoltat la începutul lunii octombrie, sfeclă,
culturi de zarzavaturi).
Cultivarea grâului se realizează după culturi 2
precedente care se recoltează în perioada 10-20
octombrie (hibrizi târzii de porumb pentru boabe, sorg,
legume târzii), precum și după culturi repetate (grâu-
grâu).
Cultivarea grâului se realizează după aratul ierburilor 1
perene (lucernă, pășuni artificiale), după orz sau după
o monocultură, cultură repetată (mai mult de 3 ani)
2. Materialul pentru Se folosesc semin e certificate, tratate împotriva 3
însămân at agen ilor de dăunare.
Se folosesc semin e necertificate din produc ia proprie 2
dintr-un soi cu o rentabilitate dovedită pentru zonă,
tratate împotriva agen ilor de dăunare.
Se folosesc semin e alese la întâmplare sau semin e 1
provenind din soiuri (adesea, o selec ie străină), care
nu sunt testate în centrele na ionale de testare,
precum și semin e netratate împotriva agen ilor de
dăunare, semin e necertificate.

22
3. Pregătirea solului  Cultura precedentă este recoltată cu un dispozitiv de 3
pentru zdrobire și împrăștiere uniformă a resturilor
însămân ări și vegetale;
prelucrarea  Resturile vegetale sunt eliminate de pe câmp;
acestuia  În cazul cutivării grâului tot după o cultură de grâu
sau după culturi precedente îmburuienate, câmpul
este eliberat de resturile vegetale în luna iulie și
sunt realizate lucrări de arătură pre-însămân are (18-
22 cm), urmate de discuit;
 După celelalte culturi precedente, au fost realizate
3-4 lucrări de discuit în diferite direc ii și a fost
asigurat un strat afânat (8-10 cm);
 Prin folosirea unor semănători combinate a fost
realizată discuirea după recoltarea culturii
precedente.

 Câmpul este acoperit cu multe resturi vegetale 2

răspândite în mod neuniform.
 Semănarea unor culturi repetate cu semănători
combinate se realizează fără lucrările de arătură
pre-însămân are.
 Însămân area culturilor repetate se realizează după
lucrări de arat pre-însămân are realizate cu
întârziere sau după aratul la adâncimi mari.

 Grâul se cultivă după grâu (triticale, secară) fără 1

lucrări de arat pre-însămân are.
 După culturile precedente recoltate târziu (hibrizii
târzii de porumb), câmpul nu este bine cură at și
sunt efectuate 1-2 lucrări de discuit pentru
economisirea timpului.
4. Fertilizarea  Au fost folosite îngrășăminte pe bază de fosfor (cel 3
pu in o dată la 3 ani) și potasiu (periodic pentru
cernoziomurile carbonate și pentru culturile
repetate), cu norma de P80-100 K60-80, precum și
îngrășăminte combinate pe bază de NPK – înainte de
însămân are;

23
  Se realizează fertilizarea optimă cu azot, după cum
urmează: după cele mai multe culturi precedente –
între 120 kg/ha N pentru solurile bogate și 160 kg/ha
N – pentru cele mai sărace; aplicarea frac ionată
(1/3 înainte de însămân ări - pe terenurile situate în
pantă și cu o masă mare de resturi vegetale; 2/3 –
primăvara devreme ca supliment de hrană) sau
aplicată o singură dată - toată norma este folosită
pentru hrănirea plantelor;
 Fertilizatea cu azot după culturile de leguminoase se
reduce cu 1/3 din normă și se aplică o singură dată;
 Împrăștierea îngrășămintelor este uniformă la
suprafa ă sau se folosesc semănători combinate;
 Fertilizarea cu azot se realizează conform cerin elor
agronomice (în ianuarie-februarie, în condi iile
existen ei unui strat sub ire de zăpadă sau crustă
sub ire de ghea ă; la temperaturi mai înalte, nu se
folosește uree);
 Se folosesc îngrășăminte pentru foliare și se tratează
semin ele, ca un supliment fa ă de fertilizarea cu
azot, fosfor și potasiu.

Criteriile precizate mai sus nu sunt respectate 2

întocmai.
Se aplică numai fertilizarea cu azot, utilizând norme 1
reduse, fără respectarea criteriilor de hrană.
5. Însămân area Se aplică norme optime: termen 1-20 octombrie; 3
norma de însămân are (kg/ha) este calculată pentru
norma culturii de 500-600 semin e germinabile/m 2; se
folosesc semănători combinate sau bine echipate și
semănători conven ionale pentru ob inerea unei
adâncimi uniforme de însămân are de 1-3 cm.
Se folosesc norme suboptime: termen 5-10 zile înainte 2
sau după perioada optimă; norma de însămân are este
mai mare cu 25%, dar însămân ările sunt realizate cu
semănători bine echipate,

24
 Cerin ele privind realizarea unei însămâ ări corecte, 1
legate de termen, norma de însămân are (neconformă
cu norma și indicii de însămân are) și uniformitatea
însămân ărilor au fost grav încălcate, folosindu-se
tehnici și echipamente necorespunzătoare.
6. Combaterea Se realizează o protec ie optimă a solului împotriva 3
buruienilor îmburuienării – alegerea corectă a suprafe ei și
efectuarea calitativă a lucrărilor de pregătire a solului,
iar utilizarea erbicidelor se face în func ie de grupele
de buruieni de la începutul etapei de formare a paiului;
în cazul lipsei buruienilor, este permisă renun area la
utilizarea erbicidelor.
–
Toate practicile (lucrările) agrotehnice realizate 1
înaintea însămân ărilor sunt aplicate incorect și
presupun un grad ridicat de îmburuienare, iar
combaterea chimică nu este conformă cu tipul
buruienilor sau nu se aplică.
7. Combaterea  Sunt folosite soiuri de grâu rezistente sau tolerante 3
bolilor fa ă de agen ii de dăunare.
 Pentru a preveni infectarea în masă cu putregaiul
rădăcinilor și tulpinilor, la culturile repetate,
înaintea însămân ărilor, se realizează lucrări de arat.
–
 Se folosesc semin e cu provenien ă incertă, care nu 1
sunt decontaminate.
 Însămân area unor culturi repetate se realizează
după executarea unor lucrări de arat.
8. Combaterea  Culturile sunt verificate în mod regulat de atacul 3
dăunătorilor șoarecelui de câmp, al gândacului ghebos (la
culturile repetate și la monoculturile de scurtă
durată), al păduchelui frunzelor, al gândacului bălos
și ploșni ei grâului;
 În cazul observării unui atac peste pragul economic
de dăunare, se realizează o tratatare chimică

25
 adecvată a plantelor.
Atacul șoarecelui de câmp și al dăunătorilor este 2
observat târziu, iar combaterea chimică nu are un
efect satisfăcător.
Atacul dăunătorilor produce pagube mari din cauza 1
lipsei măsurilor de protec ie a plantelor.
9. Recoltarea Recoltarea se face la timp cu combine bine echipate, 3
la care pierderea boabelor se încadrează în norme, iar
calitatea boabelor este păstrată.
Recoltarea se face cu întârziere, cu combine bine 2
echipate, ducând la o anumită înrăută ire a calită ii
bobului.
Recoltarea nu se efectuează la timp sau este realizată 1
mai târziu, cu combine slab echipate, lucru ce duce la
înregistrarea unor pierderi semnificative, iar în cazul
întârzierii – se ajunge la deteriorarea calită ii bobului
de grâu.
Lipsesc condi iile pentru realizarea unei eliberări de
calitate a câmpului și men inerea calită ii bobului.
Legendă: Note: 3 – fără risc; 2 – risc moderat; 1 – risc ridicat.

4.2. Perdele forestiere

Depunerea zăpezii, precum și reten ia acesteia, sunt deosebit de importante
pentru iernarea grâului, precum și pentru formarea în sol a rezervelor de apă pe
timpul iernii. În spatele perdelelor de protec ie se depune cea mai mare cantitate de
zăpadă. Pe măsură ce ne îndepărtăm de aceste perdele, grosimea stratului de zăpadă
scade. Un strat mai gros de zăpadă pe suprafa a cuprinsă în interiorul perdelelor
reglează fluctua iile de temperatură, protejând astfel grâul de efectele înghe ului.
Depunerea uniformă a zăpezii depinde de structura și lă imea perdelelor de protec ie.
Zăpada se depune într-un strat mai uniform în spatele perdelelor de protec ie. S-a
observat că efectul este mai mare dacă înal imea acestora depășește 7 m.
Îmbunătă irea microclimatului pe suprafe ele protejate duce la crearea unor condi ii
mai bune pentru dezvoltarea grâului și la creșterea recoltei. Pe suprafe ele protejate,
culturile tolerează mai bine condi iile termice din timpul iernii, procesul de
dezvoltare începe mai devreme și este uniform, plantele cresc mai repede. Plantele

26
sunt mai puternice, au mai multe frunze, cu spice și boabe mai multe și mai mari.
Fotosinteza este mai intensă, iar transpira ia mai lentă. Consumul neproductiv de apă
scade cu 12-31 %. Pagubele mecanice, precum scuturarea și decorticarea semin elor
sunt mai mici. Acest lucru determină ob inerea unei produc ii mai mari în medie cu
20-30%. Astfel, riscul privind produc ia de grâu este redus în mod semnificativ.
O influen ă negativă a perdelelor asupra productivită ii grâului poate apărea
atunci când rezervele de apă din sol sunt insuficiente în timpul iernii, dar numai în
apropierea perdelelor. Perdelele de protec ie extrag mai multă apă din culturile
agricole, reducând umiditatea din sol pe o distan ă de 10-15 m, fenomen mai
pronun at în partea aflată în direc ia opusă vântului. În anii mai secetoși, germinarea
grâului poate fi întârziată mai mult de o lună. Pentru depășirea acestei influen e, se
recomandă ca în spa iile situate în interiorul perdelelor să crească densitatea
culturilor cu 20-30%. În ceea ce privește plantele, ar trebui să se ină seama de faptul
că un număr mare de dăunători găsesc condi ii prielnice de iernare în perdelele de
protec ie.
În general, realizarea unei re ele de perdele protec ie este o modalitate
eficientă pentru atenuarea și reducerea mai multor factori de risc în produc ia de
grâu în condi iile existente în Dobrogea.
5. Principalii factori biotici de risc la cultura grâului
5.1 Bolile ca factori de risc
Bolile grâului reprezintă unul dintre factorii biotici majori de risc în produc ia
de grâu în Dobrogea. Dezvoltarea acestora duce la reducerea semnificativă a
cantită ii și calită ii produc iei. Din cele peste 15 boli identificate, cauzate de
bacterii și ciuperci, cele mai importante pentru regiunea Dobrogea sunt:
Mălura comună
Agentul patogen - Tilletia laevis și forma sexuată Tilletia caries, prima fiind
mai des întâlnită.
Simptome. Plantele bolnave de mălură în procesul de vegeta ie sunt mai mici
și își păstrează culoarea verde o perioadă mai lungă de timp, comparativ cu plantele
sănătoase. Simptomele bolii apar după etapa de formare a spicului, dar sunt mai
pronun ate în faza de umplere a bobului și în cea de maturitate lactică. Paleile și
aristele sunt mai îndepărtate. Boabele mălurate sunt mai mici, mai rotunde, la
început de culoare verde închis, mai târziu galben-brun, apoi negru în faza de
maturare. Prin apăsare, acestea se sparg, iar din interior iese o masă negricioasă de
clamidospori cu miros de pește stricat (din cauza trimetilaminei). Aceștia sunt

27
clamidosporii ciupercii care în timpul recoltei sunt pulveriza i și zboară pe suprafa a
semin elor sănătoase sau pătrund în sol împreună cu celelalte resturi vegetale.
Ciclul evolutiv. Principala sursă de infec ie este reprezentată de sporii
ciupercii căzu i pe semin e în timpul treieratului. Infec ia are loc în timpul germinării
plantelor și este favorizată de adâncimea mai mare a semănăturilor și de
temperaturile mai scăzute înregistrate în această perioadă, din cauza ritmului de
creștere mai lent. Odată pătruns în plantă, miceliul atinge vârful perioadei de
vegeta ie și rămâne acolo pe timpul iernii. Primăvara, când procesul de vegeta ie
este reluat, crește și miceliul.
Tăciunele zburător
Agentul patogen. Boala este cauzată de ciuperca Ustilago tritici.
Simptomele îmbolnăvirii cu tăciune zburător sunt vizibile după formarea
spicului la plantele bolnave. În locul spicului normal se observă un spic distrus în
întregime și transformat într-o masă negricioasă de praf. Spicule ele sunt distruse
înainte de înspicare, fiind acoperite cu o membrană sub ire și transparentă, care se
rupe foarte ușor. În locul bobului se formează, prin fragmentarea miceliului,
clamidosporii ciupercii. Aceștia nu sunt la fel de compac i ca în cazul mălurii, fiind
sub formă de pulbere. Ruperea membranei coincide cu momentul înfloririi plantelor,
clamidosporii fiind răspândi i de vânt. Din plantă, doar paiul rămâne sănătos (fig. 8).
Ciclul evolutiv. Principala sursă de infec ie este reprezentată de semin e.
Infec ia acestora se produce în timpul înfloririi. Semin ele infectate nu se deosebesc
prin nimic de cele sănătoase. Condi iile optime pentru infectarea cu tăciunele
zburător al grâului apar în cazul infestării culturilor sau zonelor învecinate, precum
și în condi ii de umiditate ridicată în timpul înfloririi. Cultivarea soiurilor cu înflorire
deplină, de asemenea, favorizează infectarea.
O măsură importantă pentru limitarea riscului infectării grâului cu mălură
este reprezentată de utilizarea unui material sănătos pentru însămân are. Atunci
când este identificată infec ia, se recomandă ca semin ele să fie decontaminate cu

Fig. 8 Simptomele infec iei cu mălura grâului (sub formă compactă - stânga) și (sub formă de p

28
fungicide corespunzătoare prin metoda înmuierii. În acest scop, pot fi utilizate
produse chimice pe baza unor substan e active: tebuconazol, triticonazol diniconazol,
difenoconazol, carboxin, procloraz, protioconazol, triabendazol, tiram, flutriafol.
Făinarea
Agentul patogen este reprezentat de ciuperca Erysiphe graminis (sin. Blumeria
graminis).
Simptome. La suprafa a frunzelor infestate sau pe alte organe, se formează un
strat sub ire alb asemănător pulberii de făină, de unde vine și numele bolii (fig. 9).
Stratul format are la început o formă clar definită de romb sau elipsă și se numește
tufă. Mai târziu, aceste pete (tufe) cresc, se unesc formând pete mai mari și mai
neregulate, care pot acoperi o mare parte din organele atacate. În cazul apari iei
unor condi ii nefavorabile, petele se închid la culoare, căpătând un aspect gri deschis,
pe acestea apărând apoi pete rotunde de culoare brun închis spre negru.
Ciclul evolutiv. Agentul patogen reușește să depășească lunile nefavorabile de
vară sub forma cleistotecilor. În perioada de iarnă, rezistă sub formă de miceliu în
plantele infestate. Infectarea are loc în condi ii de umiditate relativă ridicată (96%) și
temperatură optimă de 15-20°C.

Fig. 9 Semne ale făinării la plantele de grâu

Făinarea este o boală anuală și o problemă pentru regiunea Dobrogea. Una

dintre principalele modalită i de rezolvare a acestei probleme este cultivarea unor
soiuri de grâu rezistente. Utilizarea eficientă a substan elor chimice constă în

29
aplicarea corectă a acestora, conform fazelor de dezvoltare a plantelor de grâu,
alegând corect fungicidele și respectând stict dozele recomandate. Pentru
combaterea făinării, pot fi utilizate diferite fungicide, bazate pe substan e active:
epoxiconazol, carbendazim, crezoxim-metil, metconazol, propiconazol, tebuconazol,
teofanat-metil, triadimenol, trifloxistrobin, fenpropimorf, flusilazol, flutriafol,
ciproconazol.
Rugina brună (rugina frunzelor)
Agent patogen. Boala este răspândită de ciuperca Puccinia recondita
f.sp.tritici.
Simptomele bolii se observă pe frunze, pe tecile frunzelor și, mai rar, pe pai,
pe palei și ariste, sub forma unor grămăjoare de culoare brun-ruginie (uredospori),
care ini ial sunt sub epidermă, ulterior, rupându-se și împrăștiindu-se. Mai târziu,
esuturile atacate se înnegresc din cauza formării teleutosporilor. În cazul unei
infec ii puternice, culturile sunt arse. Deosebit de gravă este atacarea frunzei steag.
Ciclul evolutiv. Din cauza lipsei unui ciclu evolutiv complet al ciupercii în
regiunea Dobrogei, sursa de infec ie la începutul vegeta iei este reprezentată de
sporii transporta i de curen ii de aer din alte zone. Când infec ia apare toamna,
ciuperca iernează sub formă de miceliu în culturile infestate. Infectarea are loc în
prezen a apei pe plante și temperatură optimă de 15-20°C.
În cadrul complexului de măsuri privind reducerea riscului de proliferare a
ruginii brune, un rol însemnat îl au lucrările agrotehnice: tratamente pre-
însămân are, pentru a preveni dezvoltarea plantelor spontane, selec ia soiurilor cu
rezisten ă ridicată la ac iunea agentului patogen, norme și perioade optime pentru
însămân are, fertilizare optimă cu îngrășăminte minerale. Folosirea a 2-3 soiuri oferă
posibilitatea reducerii presiunii exercitate de agentul patogen, având ca rezultat
apari ia mai lentă a modificărilor în rândul popula iilor. Pragul economic de dăunare
este criteriul cel mai important în determinarea aplicării substan elor chimice.
Substan e active eficiente sunt epoxiconazol, carbendazim, crezoxim-metil,
metconazol, propiconazol, tebuconazol, teofanat-metil, triadimenol, trifloxistrobin,
fenpropimorf, flusilazol, flutriafol, ciproconazol.
Rugina galbenă
Agentul patogen al bolii este ciuperca Puccinia striiformis.
Simptome. Rugina galbenă afectează toate păr ile aeriene ale plantei de grâu -
frunze, tulpini, teci, palei, ariste, iar, în unele cazuri, se observă și la boabe.
Frunzele sunt cel mai puternic afectate. Primele semne ale infestării cu rugină
galbenă apar sub forma unor mici uredospori galbeni, având dimensiunea de 1 x 1,5

30
mm. O caracteristică privind dispunerea uredosporilor este că acestea sunt aranjate
între nervurile frunzelor ca niște linii drepte sub forma unui tighel, realizat la mașina
de cusut (fig. 10). Plantele infestate rămân mai mici, frunzele lor sunt răsucite,
paiele sunt mai scurte, semin ele ob inute sunt zbârcite, de slabă calitate și cu
putere de germinare redusă.
Ciclul evolutiv. Agentul patogen are nevoie pentru a se dezvolta de esutul
unei plante vii. Condi iile optime pentru dezvoltarea acesteia sunt temperaturile

Fig. 10. Rugina galbenă a grâului

cuprinse între 11-13oC, maxime de până la 16°C și umiditatea ridicată a aerului.

Ciuperca se adaptează foarte ușor la condi iile termice scăzute și nu tolerează
temperaturile ridicate. Dezvoltarea agentului patogen este inhibată la temperaturi ce
depășesc 25°C. Rugina galbenă apare mai rar, dar capacitate de vătămare în
cazul înmul irii masive o poate depăși pe cea a ruginii brune. În cazul unei infec ii
masive, recolta scade cu 25-50%. Pentru a limita răspândirea agentului patogen
trebuie să se ină cont de condi iile descrise la rugina brună.
Pătarea brună a frunzelor - septorioza
Agentul patogen al pătării timpurii a frunzelor este ciuperca Septoria tritici
(forma sexuată Micospherela graminicola). Cea de-a doua formă a bolii este cauzată
de ciuperca Stagonospora nodorum (Phaeosphaeria nodorum).
Simptome. Ambele forme ale bolii au simptome relativ similare, apărând pe
frunze. În cazul pătării timpurii a frunzelor, petele sunt brune, alungite,
dreptunghiulare, neregulate. În centrul zonelor pătate, se observă puncte mici negre,
fructifica ii cu spori – picnidii. Întotdeauna atacul începe de la baza plantei, adeseori

31
fiind chiar limitată la frunzele inferioare, dar în condi ii de mediu favorabile, atacul
se extinde și la frunzele superioare.
În timpul primăverii și verii, atacul se extinde de la frunzele inferioare spre
cele superioare, pe frunze apărând pete eliptice sau liniare de decolorare, apoi cu
aspect cenușiu, cu puncte mici negre. Picnidiile sunt greu de observat cu ochiul liber.
Simptomele sunt larg răspândite în etapa de formare a spicului și acoperă paleile. În
cazul unei infec ii masive, ambele forme ale bolii provoacă arderea frunzelor (fig. 11),
spicele formate fiind mici, iar bobul - mic și zbârcit.
Ciclul evolutiv. În condi iile specifice regiunii Dobrogea, pătarea timpurie a
frunzelor se observă mai ales la începutul primăverii până în perioada de formare a
spicului. Umiditatea și temperaturile scăzute din această perioadă favorizează
dezvoltarea bolii. Infec ia are loc la temperaturi cuprinse între 9 - 20°C în condi ii de
umezeală sau umiditate relativă de 100%.
Evolu ia pătării de primăvară a frunzelor este favorizată de precipita iile
frecvente și de vremea relativ caldă în timpul formării spicului și înfloririi. Agentul
patogen se dezvoltă în intervalul de temperatură cuprins între 4-34°C, temperatura
optimă fiind în jurul valorii de 24°C.
Ambii agen ii patogeni rezistă în resturile vegetale. La soiurilor sensibile,

Fig. 11. Simptome de septorioză la grâu

aceștia se refac pe fâșiile umbrite din apropierea perdelelor de protec ie. Culturile
dense și fertilizarea dezechilibrată cu azot favorizează re inerea umidită ii, ceea ce
permite și crearea unor condi ii prielnice dezvoltării formelor de septorioză pentru o
perioadă mai lungă de timp. Creșterea rapidă a temperaturii limitează drastic

32
răspândirea agentului patogen; acest lucru este observat în zona de coastă,
primăvara, foarte devreme.

Fuzarioza cerealelor
Agenţii patogeni ai bolii sunt ciupercile din genul Fusarium.
Simptome. Fuzarioza cerealelelor are o importan ă economică, în special, în
cazul infectării spicelor (fig. 12). Boala apare pe anumite spicule e, dar în condi ii
favorabile poate acoperi anumite por iuni sau întregul spic. Spicele infectate se
pălesc treptat, își schimbă mai devreme culoarea din verde în galben, apoi ușor roz,
mai ales la baza axului sau chiar pe tot spicul. Aceste simptome creează diferen e
mari între spicele infectate și cele sănătoase. În păr ile bolnave ale spicului, boabele
rămân zbârcite și decorticate. În condi ii de umiditate crescută, pe acestea se
formează un strat sub ire de mucegai roz.
Ciclul evolutiv. Boala se manifestă puternic în perioadele prelungite cu vreme
rece și umedă, în timpul înfloririi. Infec ia puternică se observă pe suprafe ele
însămân ate după cultura de porumb pentru boabe, cu o perioadă lungă de vegeta ie.

Fig. 12. Fuzarioza grâului

Combaterea integrată a bolilor la grâu

Mijloacele agrotehnice recomandate de tehnologia de produc ie, nu sunt
întotdeauna asociate cu posibilitatea de limitare a bolilor importante din punct de
vedere economic. Prelucrarea optimă și la timp a suprafe elor cultivate cu grâu,
limitează dezvoltarea plantelor spontane. Acestea sunt purtătorii multor boli ce
afectează culturile cerealiere de toamnă. Respectarea perioadei optime pentru
însămân are nu este doar o premisă pentru dezvoltarea și germinarea normală a
plantelor înaintea iernii, ci, de asemenea, și pentru reducerea riscului de răspândire

33
a bolilor, prin întreruperea transmiterii acestora. Densitatea optimă a semănăturilor
este un indicator care trebuie să fie întotdeauna monitorizat, deoarece culturile
foarte dense duc la crearea unor condi ii bune pentru dezvoltarea făinării, a tipurilor
de rugină, precum și a altor boli. Fertilizarea este esen ială nu numai pentru
creșterea și dezvoltarea plantelor de grâu, dar și pentru determinarea condi iilor
fitosanitare ale culturilor. Fertilizarea unilaterală cu azot favorizează dezvoltarea a
numeroase boli – în primul rând, făinarea și rugina. Rota ia corectă a culturilor sau
alternarea culturilor însămân ate necesită o în elegere a caracteristicilor acestora și
a rela iei cu bolile importante din punct de vedere economic. În cazul unor boli, cum
ar fi tăciunele, alternarea este indispensabilă, neexistând o metodă mai eficientă de
combatere. Pentru a evita răspândirea agentului patogen pe suprafe ele unde a fost
identificat, nu este recomandat să se semene grâu după grâu.
Combaterea chimică a bolilor presupune aplicarea diferitelor substan e
chimice care limitează sau opresc dezvoltarea bolii, fără a afecta plantele.
Fungicidele pot avea un efect protector și/sau terapeutic. Efectul terapeutic a fost
posibil după crearea fungicidelor cu ac iune sistemică. Mijloacele chimice de
combatere a bolilor pot fi grupate în func ie de substan a activă sau după
mecanismul de ac iune. Principalul avantaj al metodei chimice este posibilitatea
aplicării rapide în caz de nevoie și într-o anumită situa ie. Dificultă ile în utilizarea
acestei metode sunt asociate cu nevoia de identificare precisă a agentului cauzator al
bolii, alegerea celui mai potrivit fungicid și aplicarea în timp optim, înainte ca boala
să provoace daune majore. În acest scop, a fost introdus termenul cunoscut și sub
numele de „prag de dăunare". Conceptul determină gradul de invazie al agentului
patogen la care, din punct de vedere economic, este obligatorie aplicarea metodei
chimice de combatere a bolilor. În cazul valorilor superioare și inferioare pragului de
dăunare, eficien a economică a activită ii desfășurate nu este totală. Combaterea
chimică prezintă și un alt dezavantaj, care trebuie luat în seamă. Acesta este
reprezentat de dezvoltarea rezisten ei agen ilor patogeni la fungicidele sistemice
aplicate în mod obișnuit.
Selecția unor soiuri rezistente la boli este o activitate foarte complexă,
comparativ cu selec ia soiurilor cu alte caracteristici agronomice importante.

5.2 Insectele ca factori de risc la grâu

Peste 100 de specii de insecte trăiesc în agrocenoza de grâu, multe dintre
acestea fiind dăunătoare pentru cultură. Unii dintre acești dăunători, de obicei, apar
rar sau au o densitate mică, provocând pagube minore, dar există de asemenea, unii

34
foarte importan i din punct de vedere economic. Dacă nu se realizează combaterea
acestora, se poate ajunge la compromiterea recoltei.

Plo niţa grâului - Eurygaster integriceps

Insecta adult are corpul alungit cu spatele rotunjit convex, brun sau cenușiu
deschis, aproape de culoare neagră și pete negre translucide (fig. 13). Ouăle sunt
sferice, de culoare verzuie. Larvele trec prin cinci stadii larvare, care se deosebesc
din punct de vedere morfologic.

Fig. 13 Formă adultă și ouă de ploșni a grâului

Modul de atac. Această insectă provoacă daune păr ilor vegetative ale plantelor de
grâu și boabelor, sugând sucul celular din acestea. Activitatea sa dăunătoare este
împăr ită în două etape. În prima etapă, ploșni ele deteriorează tulpinile de grâu,
multe dintre acestea se usucă, culturile sunt distruse. În a doua etapă, dăunătorul
atacă bobul, ducând la scăderea nu numai a cantită ii, ci și a calită ii recoltei. În

35
Fig. 14 Daune provocate de ploșni ă
prima etapă, dăunătoare sunt ploșni ele adulte, iar în a doua – adul ii și larvele.
Primăvara, după iernat, ploșni ele sug sucul celular din tulpina principală sau din
fra i, ca urmare frunza centrală se îngălbenește, se răsucește, iar după aceea se
usucă (fig. 14). Mai târziu, acestea sug seva din frunze, ducând la distrugerea
esutului, iar textura frunzelor deasupra locului atacat se ofilește, atârnă, se usucă și
apoi cade. În cazul plantele care nu și-au format încă spicul, atunci când spicul este
încă învelit în ultima frunză, ploșni a suge sucul celular din partea superioară a
acestuia. Pe locul atacat nu se formează spice, paiul se curbează, iar aristele se
ondulează. Această parte se albește, afec iunea fiind cunoscută sub numele de albire
par ială. După formarea spicului, ploșni ele sug seva din tulpina situată deasupra
ultimului nod. În locul afectat, esutul moare, se închide la culoare, iar tulpina se
înnegrește. În faza de pârgă, în locul în epat, bobul devine plat sau ușor concav.
Spicele plantelor atacate se albesc și rămân în pozi ie verticală. Aceste daune sunt
cunoscute sub numele de albire totală a spicului (fig. 15). Când începe formarea
boabelor, ploșni ele sug sucul din ele. Dacă în eparea plantei are loc în perioada de
maturitate lactică, boabele rămân zbârcite. La boabele ajunse la maturitate, în
special la cele sticloase, în locul în epat se formează o pată închisă la culoare cu
halou luminos, pe când la boabele făinoase, locul afectat nu este foarte vizibil.

Fig. 15 Daune provocate de ploșni a grâului la nivelul spicului

Ciclul evolutiv al ploșni ei grâului este anual. Iernează ca insectă adult, sub
frunzele căzute din perdelele forestiere de protec ie și din păduri. Insectele își reiau
activitatea primăvara, migra ia masivă având loc la o temperatură medie zilnică mai
mare de 11,5-12°C. Reproducerea ploșni elor începe încă din locurile unde iernează
și continuă pe câmp. În regiunea Dobrogea, depunerea ouălor începe cel mai adesea
în prima decadă a lunii mai. Perioada de depunere a ouălor are o durată diferită,
variind de la 25 la 45 zile. Femela depune ouăle, de cele mai multe ori, câte șapte

36
ouă în două rânduri, ini ial pe resturile vegetale, pe bulgării de pământ, apoi pe
frunze și, în cele din urmă, pe spice. Larvele trec prin cinci stadii cu durată de
dezvoltare diferită, durată ce depinde în primul rând de condi iile meteorologice.
Larvele din prima vârstă nu au nevoie de hrană, cele din vârsta a doua se hrănesc cu
păr ile vegetative ale plantelor, iar larvele din următoarele etape se hrănesc din bob.
Adul ii din noua genera ie apar cel mai frecvent în prima - a doua decadă a lunii iulie.
Pentru trecerea cu succes a perioadei vară-iarnă, ploșni ele acumulează rezerva
necesară de grăsimi. În condi ii favorabile, acest lucru are loc în 10-15 zile. Migra ia
masivă din timpul verii are loc la temperatura medie zilnică de 23-25°C. Se întâlnesc
pe suprafe ele care le asigură protec ie împotriva temperaturilor ridicate, le
protejează de ac iunea directă a razelor soarelui și le oferă umiditatea necesară. În
septembrie și octombrie, atunci când vremea se mai răcește, iar umiditatea
atmosferică crește în condi ii de vreme caldă, însorită și calmă, ploșni ele își caută
loc pentru iernat – are loc așa-numita migra ie de toamnă. Asupra reproducerii și
dezvoltării ploșni ei grâului o influen ă semnificativă o exercită factorii abiotici,
parazi ii și prădătorii, precum și tehnologia de cultură. Un rol important în reducerea
numărului ploșni ei grâului îl au ouăle parazi ilor din ordinul Hymenoptera (uneori
gradul de parazitare al ouălor de ploșni ă depășește 85%). La o densitate de 2-4
ploșni e adulte sau larve pe 1 m2, se impune combaterea chimică a dăunătorului.

Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides

Insecta adult este un gândac cu corpul alungit, negru, cu luciu metalic. Larva
este de culoare alb murdar, capul și cele trei segmente toracice - brun închis. În
partea superioară a segmentelor abdominale au pete maron (fig. 16).

Fig. 16 Gândacul ghebos (adult și larvă)

37
Modul de atac. Adul ii sunt dăunători pentru că se hrănesc cu boabele în perioada
lactică și cea de pârgă. Pagubele provocate de adul i nu sunt de importan ă
economică, excep ie fac cazurile cu popula ie masivă, când este afectată recolta.
Importan ă economică prezintă daunele provocate de larvele gândacului ghebos (fig.
17). Ini ial, larvele atacă mugurii plantelor. Ulterior, rod frunzele, sug seva, dar
nerva iunea fruzelor rămâne intactă. Frunzele deteriorate se ofilesc, se zbârcesc, se
închid la culoare. Dacă atacul survine în stadiile incipiente de dezvoltare, plantele
mor, iar într-o fază ulterioară, au o creștere lentă, cultura rărindu-se. În cazul unei
invazii, întreaga cultură poate fi distrusă.

Fig. 17 Daune provocate de gândacul ghebos

Ciclul evolutiv al gândacului ghebos este de un an. Iernează mai des ca larvă și
mai rar ca insectă adult în culturile de grâu infestate. În timpul iernilor blânde și în
condi iile existen ei unui strat gros de zăpadă, larvele se hrănesc pe durata întregii
ierni. Noua genera ie apare în iunie și este întâlnită până toamna târziu. Adul ii sunt
activi pe timp de noapte. În timpul zilelor călduroase de vară, aceștia pătrund în sol
și petrec diapauza până în septembrie. La debutul ploilor de toamnă, adul ii apar la
suprafa a solului și se reproduc. Gândacii își depun ouăle în sol, în grămezi mici.
Dezvoltarea embrionară durează între 9 - 25 zile, în func ie de temperaturile medii
zilnice. Imediat după eclozare, larvele sapă în sol, în apropierea plantei, galerii cu
pere i netezi. În timpul nop ii, se hrănesc cu frunzele plantelor de grâu. Mai mult
decât atât, acestea trag păr ile superioare ale frunzelor în galeriile săpate pentru a
se hrăni în timpul zilei. Larvele încetează să se hrănească atunci când temperaturile

38
scad mult sub 0°C. Factorii care limitează reproducerea gândacului ghebos sunt
reprezenta i de scăderea temperaturii solului în timpul iernii, precum și de seceta din
perioada depunerii ouălor. În condi ii de umiditate scăzută, ouăle nu se dezvoltă.
Zonele în care temperatura solului la o adâncime de 20 cm scade sub -3°C în luna cea
mai rece, iar suma anuală a precipita iilor este mai mică de 400 mm, nu sunt
potrivite pentru dezvoltarea și reproducerea gândacului ghebos.

Păduchele ovăzului (păduchele frunzelor) - Sitobion avenae.

Aceste insecte pot fi fără aripi și au culoarea galben-verde sau cu aripi, când
au culoarea brun-roșcat pe cap și torace, iar pe abdomen – verde, în func ie de modul
de reproducere specific afidelor(sexuat și asexuat) (fig. 18).
Modul de atac. Stadiul dăunător îl reprezintă atât adul ii cât și larvele, care
sug seva din frunze, tulpini și spicele grâului. În aceste locuri, esutul se decolorează,
iar mai târziu se îngălbenește. În cazul unui atac puternic, frunzele se răsucesc, se
ofilesc și capătă o culoare roșu-brun. Ca urmare a daunelor provocate, numărul
boabelor din spice scade, acestea rămân zbârcite și cu con inut nutritiv redus, lucru
ce se răsfrânge asupra masei lor specifice și totale. Semin ele plantelor infestate au o
energie germinativă mică și o germina ie mai slabă. Pierderile înregistrate în urma
atacului depind în primul rând de densitatea păduchilor pe plantă, de fenofaza în
care este atacată cultura și de condi iile meteorologice înregistrate în timpul anului.
La o densitate de 50 de afide (păduchi) pe plantă, recolta scade cu 25%. Pierderile
sunt mai mari atunci când apari ia masivă a păduchilor coincide cu perioada de
înflorire și cu cea de formare a boabelor de grâu.
Ciclul evolutiv. Păduchele ovăzului face parte din grupa afidelor care duc o
via ă sedentară. Iernează ca ou în culturile de grâu sau în plantele sălbatice.
Primăvara, după încălzirea vremii, la temperaturi de peste 5°C, larvele ies din ouă și

Fig. 18 Păduchele ovăzului pe frunzele și spicul de grâu

39
încep să sugă seva din frunze și tulpinile plantelor. Acest lucru se înregistrează la
începutul lunii aprilie, dar în cazul unei primăveri mai reci, eclozarea începe mai
târziu. După dezvoltarea partenogenetică, femele dau naștere noilor genera ii. Încă
din primele genera ii, în afară de cele fără aripi, există și forme cu aripi, care
facilitează răspândirea speciilor. Înmul irea masivă a păduchilor începe în luna mai,
iar numărul maxim este înregistrat în a doua jumătate a lunii iunie, atunci când grâul
este în fenofaza de lapte sau pârgă. După aceea, numărul acestora scade în mod
semnificativ. La începutul lunii octombrie, apar femelele cu aripi, sexuate, care la
sfârșitul lunii dau naștere formelor de sex masculin și a celor de sex feminin
purtătoare de ouă. După fecunda ie, femelele își depun ouăle pe culturile de cereale
și de ierburi perene.
Cele mai mari daune provocate de păduchi se înregistrează după anii cu veri
moderat calde și umede. Un rol important asupra dezvoltării și inmul irii îl au
afidofagii și parazi ii (Coccinella septempunctata, muște Syrphidae, Chrysoperla
carnea, ș.a). Ca măsuri preventive pentru combaterea păduchilor se disting unele
activită i agricole cum ar fi perioada optimă de semănat, densitatea normală a
însămân ărilor, fertilizarea echilibrată cu minerale, combaterea buruienilor ș.a.
Combaterea chimică a păduchelui frunzelor de ovăz este justificată atunci când
densitatea acestora este mai mare decât media de 10 afide pe spic sau 50% dintre
plante sunt infestate după formarea spicului și în timpul maturită ii lactice.
Păduchele verde al cerealelor – Schizapis graminearum
Păduchele verde al cerealelor a fost semnalat în ultima vreme și în România, el
fiind unul dintre dăunătorii cei mai importan i din grupul afidelor. Virginogenele
aptere au corpul oval de 1,5-2,0 mm lungime, de culoare verde deschisă sau cu
nuan e galbui. Virginogenele aripate au corpul de 1,2-1,9 mm lungime cu capul și
toracele brun și abdomenul verde. Aripile sunt membranoase, dezvoltate, cu nervura
mediană bifurcată.
Modul de atac. Insecta atacă graminee cultivate, formând colonii numeroase pe
frunze, dar și specii de graminee spontane. Atacul se manifestă în vetre. Datorită
atacului frunzele se contorsionează, iar în zonele în epate apar initial pete roșietice
care confluează cuprinzând treptat toata frunza, ducând în final la uscarea plantei.
Ciclul evolutiv. Specia ierneaza ca ou de rezistenta depus de female, toamna, pe
grau, orz,s org porumb sau graminee spontane. La începutul primăverii, apar în 6-12
zile de la începutul dezvoltarii oului, formele fundatrix, care se înmultesc prin
partenogeneză și viviparie. Din aceste larve apar fundatrigenele din care derivă

40
formele virginogene aptere care sunt mai numeroase și prezintă și forme aripate.
Formele aripate formează noi colonii pe diferite plante cultivate sau spontane.
Zborul insectei are loc în cursul zilei, cu două maxime, unul diminea a și altul seara,
până la 8 m de la suprafa a solului.
Viespea paiului de grâu - Cephus pygmaeus.
Insectele adulte au culoare neagră, iar lungimea corpului de 8-10 mm (fig. 19).
Segmentele patru, șase și nouă ale abdomenului, la femele, sunt străbătute de dungi
galbene. Masculii au dungi galbene pe segmentele trei, patru, șase și nouă. Larva
este alb-gălbuie, cu cap maron deschis, fără picioare, curbată în formă literei S.
Lungimea corpului larvei este 12-14 mm.

Fig. 19 Viespea (adult) paiului de grâu și pagube produse de larve

Modul de atac. Larva produce pagube paiului. Ea se dezvoltă în pai și se

hrănește cu esutul parenchimatos aflat la nivelul internodului. Larvele se deplasează
de sus în jos pe tulpină și până la apari ia fazei de pârgă atacă toate internodurile.
Daunele se reflectă în reducerea masei și calită ii boabelor. Riscul privind atacul
paiului de grâu crește în cazul nerespectării rota iei culturilor și este deosebit de
mare în cazul monoculturii de grâu. Nivelul atacului este mai mare la culturile rare,
precum și în cazul fertilizărilor unilaterale numai cu îngrășăminte de azot. Pericolul
pentru axul paielor este enorm când densitatea depășește 4 adul i/m2.
Mu tele cerealelor- musca suedeză-(Oscinella frit), musca paiului de grâu
(Chlorops pumilionis), musca cenu ie (Delia coarctata)

Modul de atac. Sunt dăunătoare larvele muștelor. Se hrănesc cu tulpinile

plantelor tinere în timpul toamnei sau primăvara devreme. Ca urmare, frunza

41
centrală se îngălbenște, se răsucește și se ofilește, în timp ce toate celelalte frunze
rămân verzi (fig. 20). Frunza centrală deteriorată se smulge foarte ușor, iar în locul
atacat se găsesc larve sau coconi. Plantele tinere afectate deseori nu reușesc să
ierneze cu succes. Larvele genera iilor de vară se dezvoltă între tulpină

Fig. 20 Plante atacate de muștele cerealelor

și frunzele tecilor, în flori sau spice. Daunele provocate de muște culturilor de

cereale depind foarte mult de caracteristicile soiului. Acelea care înfră esc mai mult
și se dezvoltă mai repede, sunt mai rezistente la daune. Semănatul timpuriu în
perioada de toamnă crește riscul de atac al muștelor de cereale. Perioada optimă,
densitatea și adâncimea de semănat, precum și normele echilibrate de fertilizare
reprezintă o premisă pentru dezvoltarea unor plante puternice, care înfră esc
toamna și evită stricăciunile.
Gândacul bălos al grâului - Oulema melanopus
Insecta adult este un gândac cu corpul alungit, capul și antenele negre,
protoracele este portocaliu-roșu, iar elitrele albastru închis cu luciu metalic(fig. 21).
Larva este de culoare alb murdar. Corpul este acoperit cu un esut mucilaginos, în
care înoată excre iile. Larva seamănă cu o lipitoare, de unde și denumirea acestei
insecte. Coconul este galben-brun.
Modul de atac. Dăunători sunt adul ii și larvele. Acestea provoacă daune pe
suprafe e înguste, în lungime, între nervurile frunzelor. Adul ii distrug cele două
epiderme și esutul parenchimatos, în timp ce larvele distrug doar epiderma
superioară și parenchimul, fără a afecta epiderma inferioară. Larvele distrug cel mai
des culturile în perioada de treierat. Acest lucru se datorează faptului că ouăle nu
sunt depuse în mod uniform în culturi. Odată cu înmul irea larvelor și creșterea

42
daunelor provocate plantelor atacate, zonele infestate se măresc, se unesc, iar în
cazul unui atac masiv, întreaga cultură poate fi distrusă. Frunzele distruse de larve și

Fig. 21 Gândacul bălos – adult și daune provocate de larvă

adul i se usucă, procesul de dezvoltare a plantelor încetinește, iar recoltele de boabe

și paie sunt reduse. Daunele cresc în condi ii de secetă, umiditate
insuficientă în sol și fertilizare unilaterală cu azot. Reducerea recoltelor depinde de
gradul distrugerilor produse. În cazul unei distrugeri a suprafe ei frunzelor cu 25%,
recolta de boabe scade cu 14%. Pragul economic de dăunare este de 30-50 adul i/m 2
sau o larvă pe frunza steag.
Combaterea integrată a dăunătorilor la grâu
Reducerea numărului de insecte în culturile de grâu și a ac iunii dăunătoare a
acestora pot fi realizate prin aplicarea unui sistem integrat, care include măsuri de
control agrotehnice, biologice și chimice.
Toate măsurile agrotehnice care se întreprind în produc ia de grâu
influen ează direct sau indirect dezvoltarea și reproducerea insectelor dăunătoare.
Dintre aceste măsuri, cele mai importante sunt rota ia culturilor, izolarea câmpului,
selec ia soiurilor, termenele și metoda de însămân are, fertilizarea, combaterea
buruienilor, recoltarea la timp.
Rotația culturilor influen ează dăunătorii culturii de grâu, care iernează în sol
sau în resturile vegetale. În cazul monoculturilor se observă înmul irea gândacului
ghebos, larvelor viermilor sârmă, cărăbușilor, a tripsului de grâu, a viespei paiului,
precum și a altor câtorva specii foarte dăunătoare. Prin urmare, este necesar ca
grâul să nu fie cultivat ca o monocultură, ci să fie inclus în trei sau patru loturi.
Izolarea terenului între zonele cultivate cu grâu ar putea limita înmul irea
dăunătorilor cu capacitatea de migrare slabă, cum ar fi muștele cerealelor, viespea
paiului, tripsul de grâu ș.a. Ca o bună măsură de izolare a spa iului, distan a trebuie

43
să fie de cel pu in 1000 m. Ar trebui să se aibă în vedere direc ia și intensitatea
vânturilor predominante, deoarece acestea sporesc capacitatea de migrare a
insectelor.
Selecția soiurilor cultivate are o mare însemnătate asupra gradului daunelor
produse. Soiurile de grâu care înfră esc mai intens și se dezvoltă mai repede, sunt
mai rezistente la atacul muștelor cerealelor. Pentru a minimiza daunele provocate de
gândacul bălos se recomandă cultivarea soiurilor care au mai multe firișoare pe
frunze. Viespea paiului de cereale atacă mai ales soiurile cu tulpini goale. Daunele
provocate de adul ii gândacului ghebos, ai ploșni ei, ai larvelor ân arului roșu al
cerealelor sunt mai mici în rândul soiurilor timpurii.
Perioada de însămânțare influen ează foarte mult atacul grâului de muștele
cerealelor și păduchii frunzelor în timpul toamnei. La însămân ările timpurii, zborul
masiv al muștelor coincide cu perioada critică (formarea primelor 2-3 frunze ale
plantei), atunci când are loc atacul, iar daunele sunt cele mai mari.
Însămânțarea trebuie făcută cu semin e de calitate - energie germinativă mare
și germinare intensă, în cazul utilizării normei optime de însămân are. Adâncimea
trebuie să fie de 4-6 cm. Acest lucru asigură germinarea rapidă și uniformă a
culturilor și permite buna dezvoltare a culturii în etapele timpurii și mai vulnerabile.
Culturile uniforme sunt atacate mai pu in de dăunători, compensând, în același timp,
mai ușor stricăiunile provocate.
Fertilizarea minerală favorizează apari ia simultană a plantelor, ajută la
creșterea mai rapidă a acestora și la trecerea mai rapidă prin fenofazele critice,
atunci când grâul este atacat de insecte. Mai mult, fertilizarea contribuie la
recuperarea și compensarea mai ușoară în dezvoltarea grâului, după daunele
înregistrate. Efectul îngrășămintelor asupra dezvoltării și înmul irii insectelor depinde
de compozi ia chimică a acestora, de raportul dintre componente, de metodele și
termenele de aplicare. În cazul fertilizării unilaterale cu îngrășăminte de azot,
plantele devin mai fragile și mai suculente, sunt atacate mai mult de păduchi,
gândacul bălos, muștele cerealelor și viespea paiului. Fertilizarea completă și
echilibrată, ce include îngrășăminte de azot, fosfor și potasiu, precum și unele
microelemente, îmbunătă ește capacitatea de rezisten ă a plantelor, inclusiv
împotriva insectelor.
Combaterea buruienilor în culturile de cereale, precum și în jurul acestora,
reduce pierderile cauzate de insecte. Ierburile sălbatice și buruienile creează condi ii
favorabile pentru dezvoltarea insectelor și sunt o sursă permanentă pentru infestarea
cu păduchi, diferite specii de ploșni ă și gândac ghebos.

44
 Recoltarea la timp, într-o perioadă scurtă, duce la o reducere a daunelor
bobului cerealelor de către ploșni e și cărăbuși.
Lucrările de prelucrare a solului realizate după recoltarea grâului reduc în
mod semnificativ numărul unora dintre dăunători în anul următor. Prin acestea sunt
distruse unele insecte: tripsul de grâu, cărăbușul, viespea paiului, pupele și adul ii
gândacului bălos, pupele unor specii ca musca cerealelor și al i dăunători, care se
găsesc în sol. Pe de altă parte, lucrările de prelucrare a solului distrug plantele
spontane, care asigură hrana larvelor gândacului ghebos, păduchilor, cicadelor și
muștele cerealelor.
Dintre metodele biologice de combatere a insectelor întâlnite în culturile de
grâu, cele mai importante sunt dușmanii naturali. Aceștia sunt bolile, prădătorii și
parazi ii insectelor dăunătoare. Cu insecte se hrănesc multe păsări, broaște, reptile și
cârti e. Multe specii de gândac ghebos din genurile Carabus, Calosoma, Harpalus și
Amara, apar inând familiei Carabidae, buburuze, ploșni e răpitoare, larvele muștelor
syrphidae (sirfide) și lasioptera, chrysopidae se hrănesc cu insecte care produc
pagube plantelor de grâu. De obicei, singure, acestea nu sunt capabile să exercite o
reglare completă, dar, deși nesemnificativ, influen ează numărul popula iei de
insecte dăunătoare. Cu toate acestea, în unele cazuri, cum ar fi cel al buburuzelor
răpitoare, este perturbată înmul irea masivă a păduchilor frunzelor. În condi ii
adecvate, parazitarea ouălor de ploșni ă a grâului poate ajunge la la 85%.
Metoda chimică de combatere a insectelor este bazată pe utilizarea de
substan e chimice speciale, destinate pentru a fi aplicate în agricultură. Mijloacele
chimice trebuie să fie utilizate numai i numai atunci când este necesar.
Necesitatea tratamentului chimic apare atunci când, după investiga ii extinse ale
culturilor, se stabilește densitatea insectelor dăunătoare în func ie de pragul
economic de dăunare (PED), justificat în mod știin ific și acceptat în practică. Pentru
aplicarea corectă a substan elor chimice este necesar să se cunoască în ce stadiu de
dezvoltare a insectelor se aplică, să se cunoască doza și modul de aplicare. Trebuie
să se folosească insecticide autorizate, care nu afectează entomofauna benefică,
precum i să fie respectate toate regulile de aplicare a acestora.

5.3 Buruienile ca factor de risc la grâu

Buruienile sunt un factor de risc important, putând deprecia semnificativ
produc ia, atât calitativ, cât și cantitativ.
În culturile de grâu din jude ul Constan a, buruiana cu concuren a și
abunden a cea mai ridicată este Polygonum convolvulus, urmată de Sinapis arvensis

45
și Chenopodium album. O răspândire medie au speciile: Polygonum aviculare,
Convolvulus arvensis, Descurainia sophia, Sisymbrium orientale, Chondrilla juncea și
Anagallis arvensis.
Răspândire mai redusă au speciile: Setaria viridis, Fumaria rostellata, Cirsium
arvense, Papaver rhoeas, Reseda lutea, Salsola ruthenica.

Polygonum convolvulus Sinapis arvensis Chenopodium album

Foarte des întalnită este specia Polygonum aviculare (în peste 65 % din
parcelele cercetate). De asemenea, trebuie semnalată prezen a masivă a cruciferelor
(Sinapis arvensis, Descurainia sophia, Sisymbrium orientale). Specia Sinapis arvensis
prezintă abunden ă mai mare în culturile irigate, chiar dublă în unele sole. De
asemena, în iernile blânde, specia Sinapis arvensis iernează în faza vegetativă, ceea
ce mărește pericolul prezentat de acestă buruiană.
O specia importantă este Avena fatua, prezentă, în special, mai ales în zona
Constan a, Agigea, Murfatlar. Unele buruieni periculoase ca: Cirsium arvense,
Cynodon dactylon, Vicia sp, etc, sunt mai pu in răspândite.
Pagubele directe provocate de buruieni pot varia de la 10 la 40 % din produc ia
poten ială. Culturile de grâu sunt invadate de buruieni ce răsar fie înainte, simultan
sau după răsărirea culturilor. Deși cerealele păioase pot concura buruienuile, în
special cele cu răsărire târzie primăvara, nu același lucru se întâmplă cu buruienile
care răsar din toamna sau primăvara devreme, înainte de acoperirea solului. La fel
sunt păgubitoare și buruienile bienale și perene al căror ritm de creștere. este
superior cerealelor păioase și în special grâul. Unele specii sunt dăunătoare nu atât
prin concuren ă, cât prin împiedicarea recoltării și influen ei asupra purita ii
semin elor (Polygonum convolvulus-hrisca; Gallium aparine-turita; Convolvulus
arvensis-volbura; Cirsium arvense-palamida).

46
 Convolvulus arvensis Polygonum aviculare

Avena fatua Descurainia sophia

Sistemele integrate de combatere a buruienilor din cultura grâului se

bazează pe îmbinarea armonioasă a meodelor agrotehnice, chimice, preventive și
organizatorice:
Metode preventive
- respectarea regulamentelor de carantină fitosanitară;
- folosirea la semănat a semin elor condi ionate;
- distrugerea focarelor de infestare cu semin e de buruieni din terenurile
necultivate: drumuri alei, talazurile teraselor, șan uri, canale de irigat
- folosirea apei de irigat fără semin e de buruieni;
- recoltarea la timp și corectă a culturilor;
- evitarea răspândirii semin elor de buruieni prin intermediul animalelor;
- urmărirea evolu iei speciilor segetale;
- pregătirea patului germinativ;
- semănatul la epoca optimă;
- respectarea adâncimii de semănat;
- asigurarea densita ii optime a plantelor;
- corectarea reac iei solului;
- folosirea gunoiului de grajd, complet fermentat;
- eliminarea excesului de umiditate
Metode agrotehnice

47
 - lucrările de bază ale solului: arătura și lucrările de pregătire a patului
germinativ;
- rota ia culturilor - permite evitarea monoculturii care favorizează înmul irea
buruienilor;
Combaterea chimică a buruienilor din culturile de grâu
Pentru a asigura o eficacitate ridicată, trebuie ales foarte bine momentul
optim de aplicare a erbicidelor, moment în care buruienile au sensibilitatea cea mai
mare (între stadiul de ”rozetă” și 2-3 frunze), cât și de toleran a maximă a culturii
(între înfră ire și începerea formării primului nod diferen iat). O influen ă mare
asupra eficacita ii erbicidelor o are temperatura și umiditatea (temperaturi medii de
peste 8-100C și umiditate suficientă).
Decizia privind aplicarea erbicidelor trebuie să ină cont de gradul de
îmburuienare existent și previzibil, speciile predominante și starea de vegeta ie a
culturilor, în fiecare solă în parte.
In ultimii ani s-a constatat că erbicidele combinate (asociate) care con in mai
multe substan e active (2 sau 3), au un spectru de combatere mai larg, în compara ie
cu erbicidele simple. Aplicarea erbicidelor nu înseamnă numai combaterea
corespunzatoare a buruienilor pentru cultura în curs, ci și pentru culturile următoare.
Prin urmare alegerea corespunzătoare a erbicidelor (a tehnicilor de aplicare, a
calită ii tratamentelor) pentru culturile de grâu reprezintă o bună investiga ie pentru
anii următori. Așa cum se specifică mai sus, buruienile dicotiledonate ocupă ponderea
cea mai mare, pentru acestea existând mai multe posibilita i de combatere:
1. buruieni sensibile la acidul 2,4 D sau sărurile acestuia (Sinapis arvensis-mustarul
salbatic; Chenopodium album-loboda;Cirsium arvense-palamida; Polygonum
convolvulus-hrisca; Polygonum aviculare-troscot; Raphanum raphanistrum - ridichea
salbatica; Thlaspi arvense- paralute; Atriplex sp- loboda; Sonchus oleraceus-susai
moale; Centaurea cyanus etc.). Epoca optimă de aplicare a acestor erbicide este de
la începutul înfră irii până la formarea primului internod, iar temperatura să fie >
100C.
2. buruieni rezistente la 2,4 D sau sărurile acestuia (Gallium aparine-turita;
Matricaria chamomila-musetelul mirositor; Matricaria inodora-musetelul nemirositor;
Agrostema githago- neghina; Vicia sp-mazarichea; Papaver rhoeas-macul; Anthemis
sp.; Veronica sp.-soparlita, ventrilica, etc. Epoca optimă de combatere a buruienilor
din această categorie este faza de rozeta (5-7 frunze), când buruienile au creșterea
activă, erbicidele fiind preluate și translocate în plantă mult mai rapid.

48
Erbicidele recomandate sunt în special cele din clasa sulfoniureice: clorsulfuron
75%; tifensulfuron-metil 75%; triasulfuron 75%; clorsulfuron 75%; tifensulfuron–metil
25% + tribenuron-metil 25%;metsulfuron-metil 60%; iodosulfuron-metil-Na 25 g/l +
amidosulfuron 100 g/l +mefempirdietil(safener) și altele.
Pe lângă erbicide din clasa sulfonilureice se mai pot utiliza erbicide i din
alte clase chimice: fluroxipir 250 g/l;clopiralid 300 g/l; piraflufen-etil 2%;
trinexapac-etil 250 g/l; carfentrazon –etil 5,75% + acid 2,4D 64,7%. Amestecurile de 2
sau mai multe substan e ce asigură un spectru mai mare de combatere, face ca
aceste erbicide să fie din ce în ce mai utilizate. Dintre acestea cele mai importante
sunt dicamba 100 g/l + acid 2,4D 300 g/l; tritosulfuron 25% + dicamba 50%;
bromoxinil octanoat 24 g/l + ioxinil octanoat 160 g/l; bromoxinil 280 g/l + acid 2,4D
280 g/l etc.
În cazul buruienilor monocotiledonate se pot utiliza erbicidele: clorotoluron;
propoxicarbazon; iodosulfuron metil sodium 100 g/l + 300 g/l mefenpir dietil
(safener); pinoxaden + cloquintocet mexil (safener 12,5 g/l; piroxsulam +
cloquintocet mexil (safener) sau amestecuri de 2 substante diflufenican 100 g/l +
isoproturon 500 g/l; pinoxaden + 5 g/l florasulam + 11,25g/l cloquintocet mexil
(safener).
Zonarea culturii grâului de toamnă în România, recomandă Dobrogea ca zona
favorabilă, caracterizată prin precipita ii mai reduse, dar cu o umiditate atmosferică
bună datorată influen ei Mării Negre, ceea ce crează condi ii bune de vegeta ie.
Dealurile erodate din Nordul Dobrogei, se încadreaza în zona pu in favorabilă
grâului, în care condi iile climatice sunt asigurate grâului, dar solurile se
caracterizează prin fertilitate redusă, însușiri fizice și chimice pu in corespunzătoare.

49
 III. FACTORII DE RISC PRIVIND CULTURA DE FLOAREA SOARELUI

1. Particularită i biologice ale plantelor de floarea-soarelui

Floarea-soarelui este principala cultură oleaginoasă cultivată în Dobrogea. Pe
lângă faptul că reprezintă o materie primă importantă în industria alimentară,
producţia suplimentară a acestei culturi (șrotul de floarea soarelui, biocombustibilii,
etc), are o contribuţie semnificativă la veniturile ob inute de popula ia care se ocupă
cu agricultura.
În timpul vegeta iei, floarea-soarelui trece prin următoarele fenofaze:
germinarea (apariţia cotiledoanelor deasupra suprafeţei solului), prima pereche de
frunze adevărate, înmugurirea (dimensiunea mugurilor ajunge la 1-1,5 cm), înflorirea
şi maturizarea; acestea sunt descrise în tabelul 3.

Tabel 3 Fenofazele de dezvoltare la floarea-soarelui

În timpul primelor 15-20 de zile de la germinare, partea

plantei aflată deasupra solului se dezvoltă lent, pe
seama sistemului radicular, atingând în această
perioadă înăl imea de 40 cm.
cotiledon

După 3-4 săptămâni de la germinare, plantele își

formează 6-8 frunze adevărate, apoi începe
diferenţierea intensă a organelor generative -
inflorescenţa şi componentele sale.
prima pereche de frunze

La soiurile timpurii, acest lucru are loc în perioada

apari iei perechilor 2-4 de frunze, iar la soiurile mediu
timpurii - de la a treia până la a șasea.

a doua pereche de frunze

50
 În faza înmuguririi, începe perioada de creștere intensă,
care continuă până la stadiul de înflorire. În această
perioadă, continuă formarea păr ilor componente ale
inflorescenţei şi se observă o accelerare a creșterii

Începutul înmuguririi organelor vegetative - tulpină, frunze, sistem radicular.

De o importan ă deosebită pentru această perioadă este

furnizarea de substan e nutritive, de căldură, lumină şi
umiditate.

sfârșitul înmuguririi
Înflorirea începe diminea a devreme înainte de răsăritul
soarelui prin deschiderea florilor ligulate. Florile
tubulare (fructele) înfloresc de la periferie spre centru
în grupuri de câte 2-3 rânduri. De obicei, se formează 8-
10 zone. Înflorirea unei plante durează 8-10 zile, în
înflorire în masă timp ce pentru toată cultura este nevoie de 20-30 zile.
Temperaturile ridicate, umiditatea atmosferică scăzută
(vânturile uscate) şi ploile prelungite pot influen a
desfășurarea normală a acestui proces.

Până la apari ia florilor, mugurii se îndreaptă

întotdeauna spre soare şi urmează mișcarea acestuia,
de unde vine și denumirea sa (helio - soarelui și antus -
floarea). Deoarece înflorirea începe diminea a, plantele
rămân până la sfârșitul vegeta iei îndreptate spre est.

sfârșitul înfloririi

Maturizarea continuă timp de 5-6 săptămâni de la

fecundare. Aceasta este caracterizată prin trei etape:
galbenă, maro şi completă.

maturitate fiziologică

51
 În ceea ce priveşte condi iile din Dobrogea, perioada de la însămânţare până la
germinare este de 12-15 zile. De la germinare la înmugurire trec 30-40 de zile, iar de
la înmugurire la înflorire - 20-28 zile. Întreaga perioadă de vegeta ie dureaza 90 - 140
de zile (la hibrizii mediu timpurii, această perioadă este 115-125 zile).
Zonele optime pentru cultura de floarea-soarelui în Dobrogea
Condi iile climatice și pedologice din Dobrogea sunt, în general, potrivite
pentru cultivarea florii-soarelui. În plus, această cultură este caracterizată și de o
plasticitate ecologică mare.
În România sunt diferentiate câteva zone de cultură pentru floarea-soarelui,
Câmpia Română și Dobrogea cu solurile de tip cernoziom și Câmpia de Vest, situându-
se în zona I de favorabilitate. În agricultura modernă, există posibilitatea de a
extinde zonele favorabile pentru cultură și de a îmbunătă i calită ile acelor zone prin
aplicarea îngrășămintelor și a iriga iilor.
Precipitaţiile anuale din Dobrogea, temperatura şi umiditatea aerului în timpul
etapelor critice de dezvoltare a culturilor răspund în mare măsură (în anii normali din
punct de vedere climatologic) necesită ilor plantelor. În timpul perioadei de
vegeta ie, ploile sunt insuficiente, reprezentând un risc pentru producţia de floarea-
soarelui pe aceste suprafe e.
2. Particularită i tehnologice de cultură la floarea-soarelui în Dobrogea
2.1. Alegerea terenului
Atunci când se alege terenul pentru semănarea florii-soarelui ar trebui să se ia
în considerare următorii factori: particularită ile biologice ale culturii (cerinţe privind
tipul de sol, umiditatea, temperatura, lumina, etc.), sensibilitatea la boli şi
dăunători, precum și buruieni, cerinţe fitosanitare determinante. Pe același teren,
cultura ar trebui să fie semănată după 5-6 ani. Se recomandă ca în cazul suprafeţelor
mari, floarea-soarelui să fie cultivată în asolament de 4-6 ani, astfel încât partea cea
mai semnificativă să nu depăşească 12,5-25% din totalul suprafe ei pentru rotaţia
culturilor. Un rol esenţial în dezvoltarea plantelor şi ob inerea recoltei de floarea-
soarelui îl au culturile premergătoare. Importan a acestora este determinată de
măsura în care ele apar ca sursă sau gazdă pentru dezvoltarea și înmul irea bolilor și
dăunătorilor care pot afecta cultura de floarea-soarelui, de cantitatea totală de
umezeală a straturilor solului, de gradul de infestare a solului cu buruieni și de
consecin ele negative ale erbicidelor.
Dintre culturile premergătoare potrivite cerintelor culturii de floarea-soarelui,
se detașează culturile cerealiere de toamnă - grâu şi orz. Acestea oferă o alternare
clasică în rota ia culturilor şi oferă oportunităţi pentru aplicarea diverselor sisteme

52
de cultivare a solului şi de protecţie a plantelor, oferind posibilitatea utilizării unei
cantită i mai mici de azot în lucrările de fertilizare.
Relativ potrivită ca plantă premergătoare pentru floarea-soarelui este cultura
de porumb, utilizat pentru boabe sau nutre . În acest caz, principala cerinţă este ca
recoltarea să se facă devreme, astfel încât principalele lucrări să se încheie la
sfârşitul lunii noiembrie. Nu este de dorit ca porumbul să fie utilizat ca o cultură
premergătoare pentru floarea-soarelui în zonele supuse unei severe eroziuni a apei şi
a vântului.
Culturi premergătoare mai pu in potrivite pentru floarea-soarelui sunt cele de
lucernă şi iarbă arate de curând, care usucă foarte mult straturile mai profunde ale
solului (până la o adâncime de 3 m sau mai mult). În anii ploioși, floarea-soarelui
poate fi semănată pe suprafe ele arate după 1-2 ani. În cazul alternării unor ani
usca i cu unii ploioși și umiditate insuficientă, floarea-soarelui poate ocupa aceste
terenuri nu mai devreme de 3-4 ani. Culturi premergătoare pu in adecvate sunt și
legumele şi tutunul, deoarece sunt atacate de aceleaşi boli ca floarea-soarelui.
Nu este de dorit ca floarea soarelui și rapi a să fie cultivate prin rota ie pe
același loc, iar dacă sunt cultivate în două rotaţii consecutive, este necesar să se
prevadă izolarea acestui spa iu.
În niciun caz nu ar trebui să se permită semănarea florii-soarelui ca
monocultură.
Nu în ultimul rând, în alegerea terenului trebuie să se ină seama de tipul i
varietatea solului. Există percepţia că floarea-soarelui poate fi cultivată pe orice fel
de sol după recoltarea culturilor cerealiere de toamnă - grâu şi orz. Reac ia plantelor
la compoziţia mecanică a solului este relativ aceeaşi, atât în cazul unor soluri pu in
nisipoase, cât și în cazul solurilor grele, argiloase. Dezvoltarea plantelor pe soluri cu
o compoziţie mecanică diferită este determinată, într-o mai mică măsură, de
caracteristicile structurii, și într-o mai mare măsură, de existen a umidită ii şi
nutrienţilor din sol. Pentru solurile ușor nisipoase, dezvoltarea culturii este
determinată de nivelul de fertilizare, în timp ce pentru solurile grele, argiloase – de
excesul de umiditate din sol în timpul anumitor etape ale dezvoltării plantelor.
Impactul negativ al solurilor grele îmbibate cu apă este mai mare în perioada
cuprinsă între semănat și formarea celei de-a doua perechi de frunze, atunci când
pentru germinarea şi creşterea sistemului radicular în adâncime este nevoie de mai
multă caldură. Îmbibarea cu apă a stratului de la suprafaţa solurilor argiloase în

53
perioada de preînflorire duce la dispunerea rădăcinilor plantelor la o adâncime mai
mică și la o creştere vegetativă anormală.
În ceea ce priveşte proprietăţile chimice ale solului, s-a constatat că floarea-
soarelui nu tolereaza excesul de carbonaţi. Plantele cresc cel mai bine dacă solul este
neutru sau uşor acid. Salinizarea solului nu are un efect semnificativ asupra
produc iei și creşterii plantelor. S-a demonstrat că dintre culturile oleaginoase,
floarea-soarelui are cea mai mare rezistenţă la salinitate. În același timp, plantele de
floarea-soarelui dezvoltă un sistem radicular puternic, reacţionând negativ la solurile
cu pietriș situat la mică adâncime.
Prin urmare, adâncimea profilului de sol și gradul de drenaj al solului au o
influen ă semnificativă asupra produc iei, în timp ce compoziţia mecanică şi
fertilitatea solului afectează mai puţin dezvoltarea plantelor.
2.2. Alegerea hibridului

După durata perioadei de vegeta ie, hibrizii de floarea-soarelui se împart în:

 timpurii – perioadă de vegeta ie 108-110 zile;
 semi-timpurii – perioadă de vegeta ie 110-114 zile;
 semi-târzii - perioadă de vegeta ie 114-117 zile;
 târzii – perioadă de vegeta ie peste 120 zile.
O etapă foarte importantă în ob inerea unei producţii de succes este
reprezentată de lupta cu seceta și temperaturile ridicate. Prin urmare, este
important ca producătorii din zona Dobrogea să se orienteze spre hibrizi mai timpurii,
deoarece semănatul timpuriu permite plantelor să crească într-un mediu mai propice.
Ei trebuie să aleagă un hibrid care să îndeplinească următoarele cerinţe:
- Hibrizii să fie semi-timpurii;
- Să aibă o bună plasticitate ecologică, pentru a putea ob ine recolte sigure și stabile;
- Să îmbine toleran a ridicată la secetă cu posibilitatea ob inerii unor cantită i mari
de semin e și ulei;
- Să fie rezisten i la noile tipuri de lupoaie (E – N);
- Să fie rezisten i la îndoire și rupere;
- Întregul capitul să fie bine inseminat, semin ele să fie dense și plantele să nu fie
atacate de boli și dăunători;
Este foarte greu sau aproape imposibil ca to i acești indicatori să se regăsească
într-un singur hibrid. Acest lucru este principalul obiectiv al centrelor de selec ie a
semin elor. În cadrul selec iei trebuie să primeze hibrizii testa i, în timp ce pe

54
suprafe ele mari, dacă este posibil, să fie cultiva i 3-4 hibrizi cu caracteristici
economice diferite, în scopul asigurării unei produc ii stabile și sigure.
In România sunt omologa i următorii hibrizi:
AMIGO SU, hibrid simplu din grupa de maturitate semitardivă, creat de firma
Quality Crops Agro SRL, Romania. Planta are înăl ime medie. Epoca înfloritului este
medie. Are rezisten ă bună spre foarte bună la secetă și la arși ă; rezisten ă bună la
frângere; mediu rezistent la atacul de Sclerotinia sclerotiorum, Phomopsis helianthi
și Plasmopara helianthi. Rezistent la lupoaie (Orobanche sp.). Produc ie medie de
3200 kg/ha.
CELIA CL, Hibrid simplu din grupa de maturitate semitimpurie. Epoca înfloritului -
tardivă. Planta este de înăl ime mare. Rezisten ă bună spre foarte bună la secetă, la
arși ă și la frângere; mediu rezistent la atacul de Phomopsis helianthi și Sclerotinia
sclerotiorum. rezistent la Plasmopara helianthi. Rezistent la aplicarea erbicidelor pe
bază de imidazolinone. Produc ie medie de 3080 kg/ha.
DALIA CS, hibrid simplu din grupa de maturitate timpurie mijlocie. Epoca înfloritului
-precoce. Prezintă rezisten ă bună spre foarte bună la secetă rezisten ă; foarte bună
la arși ă și la frângere; rezistenta la atacul de Plasmopara helianthi; mediu rezistent
la Sclerotinia sclerotiorum și Phomopsis helianthi; rezistent la atacul de lupoaie
(Orobanche sp.). Produc ie medie de 3340 kg/ha.
ES ALMINAR, hibrid din grupa de maturitate semitardivă. Rezisten ă bună la secetă și
bună spre foarte bună la arși ă și la frângere; tolerant la atacul de Phomopsis
helianthi; mediu rezistent la Sclerotinia sclerotiorum și Plasmopara helianthi;
rezistentă la atacul de lupoaie (Orobanche sp.). Produc ie medie de 3070 kg/ha.
ES AZACAN, hibrid simplu din grupa de maturitate semitimpurie. Epoca înfloritului
este medie. Are rezisten ă bună spre foarte bună la secetă și la arși ă; rezisten ă
foarte bună la frângere; rezistent la atacul de Phomopsis helianthi și Sclerotinia
sclerotiorum; mediu rezistent la Plasmopara helianthi; rezistent la lupoaie. Produc ie
medie de 3440 kg/ha.
ES PRATIC, hibrid simplu, din grupa de maturitate mijlocie timpurie. Epoca
înfloritului este tardivă. Are rezisten ă bună spre foarte bună la secetă la arși ă și la
frângere; rezistenta medie la atacul de Phomopsis helianthi, Sclerotinia sclerotiorum
și Plasmopara helianthi; rezisten ă la lupoaie. Produc ie medie de 3190 kg/ha.
ES ZANCARA, hibrid simplu din grupa de maturitate semitardivă. Epoca înfloritului
este medie. Are rezisten ă bună la secetă și rezisten ă bună spre foarte bună la arși ă
și la frângere; rezistenta la atacul de Sclerotinia sclerotiorum și Plasmopara
helianthi; rezistent la atacul de lupoaie (Orobanche sp.). Produc ie medie de 3100

55
kg/ha.
LA PAMPA SU, hibrid simplu, care face parte din grupa de maturitate mijlocie. Epoca
înfloritului este tardivă. Planta are înăl imea medie. Prezintă rezisten ă bună spre
foarte bună la secetă, arși ă și frângere; rezistenta medie la atacul de Phomopsis
helianthi, Sclerotinia sclerotiorum și Plasmopara helianthi; rezistenta la
tratamentele cu erbicide pe bază de tribenuron. Produc ie medie de 3340 kg/ha.
MAS 91I R, hibrid simplu din grupa de maturitate semitimpurie. Epoca înfloritului
este timpurie. Planta este de înăl ime medie. Are rezisten ă bună spre foarte bună
la secetă, arși ă și la frângere; rezistenta medie la atacul de Phomopsis helianthi,
Sclerotinia sclerotiorum și Plasmopara helianthi; toleranta la atacul de lupoaie;
rezistenta la tratamentele cu erbicide pe baza de imidazolinone. Produc ie medie de
2980 kg/ha.
MAS96OL, hibrid simplu din grupa de maturitate semitimpurie. Epoca înfloritului
este medie spre tardivă. Are rezisten ă bună spre foarte bună la secetă, la arși ă și la
frângere; rezistenta medie la atacul de Sclerotinia sclerotiorum, Plasmopara
helianthi și Phomopsis helianthi; toleranta la atacul de lupoaie. Produc ie medie de
3120 kg/ha.
NS ORO, hibrid simplu din grupa de maturitate semitardivă. Epoca înfloritului este
timpurie. Are rezisten ă bună spre foarte bună la secetă și la arși ă și rezisten ă bună
la frângere; rezistenta la atacul de Sclerotinia sclerotiorum, Phomopsis helianthi și
Plasmopara helianthi. Este rezistent la atacul de lupoaie. Produc ie medie de 3080
kg/ha.
OBRAIA CS, hibrid simplu din grupa de maturitate timpurie. Are rezisten ă foarte
bună la secetă, frângere și spre foarte bunsă la arșită; rezisten ă medie la atacul de
Phomopsis helianthi, Sclerotinia sclerotiorum și Plasmopara helianthi; rezistent la
atacul de lupoaie. Produc ie medie de 3400 kg/ha.
RAFALE, hibrid simplu din grupa de maturitate semitimpurie. Are rezisten ă bună spre
foarte bună la secetă, la arși ă și la frângere; rezistenta medie la atacul de Sclerotinia
sclerotiorum, Plasmopara helianthi și Phomopsis helianthi. Este rezistent la atacul de
lupoaie. Produc ie medie de 3290 kg/ha.
TORO SU, hibrid simplu din grupa de maturitate semitimpurie. Are rezisten ă bună
spre foarte bună la secetă, arși ă și frângere; rezistenta la atacul de Phomopsis
helianthi, Sclerotinia sclerotiorum și Plasmopara helianthi. Este rezistent la atacul
de lupoaie. Produc ie medie de 3000 kg/ha.

56
 3. Factori abiotici de risc pentru produc ia de floarea-soarelui
Factorii climatici de risc în dezvoltarea plantelor de floarea-soarelui sunt
temperatura i precipitaţiile. Suma temperaturilor efective pentru floarea-soarelui
este de aproximativ 2500°C. Cea mai potrivită temperatură pentru creştere şi
dezvoltare este de 20-25°C, dar temperaturile reale adeseori depășesc aceste limite.
Însămânţarea începe atunci când temperatura solului la adâncimea de 10 cm este de
8-10°C. Plantele tinere pot tolera pentru scurtă durată temperaturi scăzute până la
6°C, dar dacă vârful vegetaţiei este distrus, dezvoltarea va fi încetinită şi recolta va
scădea. Creșterea temperaturilor la peste 30°C încetinește dezvoltarea plantelor de
floarea-soarelui.
Un alt factor care, de multe ori, limitează produc ia de floarea-soarelui este
reprezentat de precipitaţiile insuficiente. Floarea-soarelui este o plantă relativ
rezistentă la secetă. Datorită sistemului său radicular puternic şi structurii frunzelor,
floarea-soarelui tolerează mai uşor seceta solului şi seceta atmosferică. Faza de
înmugurire-înflorire este critică în ceea ce privește umiditatea. Atunci când umplerea
seminţelor are loc în condi ii optime de umiditate, creşte recolta și se acumulează
mai multe grăsimi. Consumul total de apă este de aproximativ 400 m3 la hectar.
Din punct de vedere meteorologic, seceta este un interval lipsit de precipita ii
pentru o perioadă mai lungă de timp. Din perspectivă agronomică, seceta este un
complex de condiţii meteorologice (precipita ii reduse, temperaturi ridicate,
umiditate scăzută a aerului şi vânturi puternice), care strică echilibrul apei la nivelul
plantei. Se intensifică transpira ia și evaporarea apei din sol, plantele se
deshidratează și se ofilesc. Acest lucru afectează și reduce recolta.
De obicei, apare seceta atmosferică. Seceta atmosferică mai este denumită și
vânt uscat sau vânt negru. Apare brusc și indepedent de umiditatea din sol.
Reprezintă combinarea unei umidită i atmosferice scăzute (10-20%), temperatură
ridicată a aerului (peste 25°C) și vânt puternic (peste 5m/s). Surprinde plantele
nepregătite, acţionează în timp relativ scurt, dar provoacă daune majore.
Uscarea solului este înregistrată în cazul unor precipita ii insuficiente și a
evapotranspira iei, ceea ce duce la reducerea apei din sol de care pot dispune
plantele. Uscarea solului se produce mai încet și treptat, lucru ce permite plantelor
să se pregătească de secetă. Combinarea celor două fenomene duce la uscăciunea
solului i a atmosferei.

57
 4. Recomandări de limitare a riscurilor față de factorii abiotici
4.1. Lucrări agrotehnice
În ultimii ani, includerea celei de-a doua culturi oleaginoase (rapi a) în
sistemul de rotaţie a culturilor a dus la greută i pentru producţia de floarea-
soarelui din Dobrogea. După cum se ştie, floarea soarelui şi rapiţa sunt atacate de
aceleaşi boli: Phoma, Sclerotinia, Alternaria, care se înmul esc din cauza
nerespectării regulii ca aceste două culturi să se succeadă una după cealaltă abia
după 5-6 ani.
Pe fondul cerinţelor organizatorice, agrotehnice și fitosanitare, cele mai bune
plante premergătoare pentru floarea-soarelui sunt culturile cerealiere de iarnă.
Este recomandat ca în asolament să fie incluse și culturi secundare pentru a
preveni eroziunea solului în timpul perioadei când nu este cultivată floarea-soarelui.
Potrivite pentru sunt unele leguminoase (mazăre pentru furaj, măzărichea obișnuită -
borceagul, măzărichea de nisip, măzărichea verde, ș.a.), care cresc repede după
germinare. Efectul antieroziv al culturilor învecinate poate fi mărit dacă primăvara,
înainte de semănarea florii-soarelui, masa verde nu este arată, ci este tratată cu
erbicid pentru întreruperea vegeta iei și păstrată ca mulci.
Lucrările solului au o influenţă directă asupra creşterii plantelor și recoltei,
determină calitatea şi eficienţa celorlalte lucrări agricole - semănatul, combaterea
buruienilor, eficienţa măsurilor de protecţie a plantelor ş.a.
Dezmiriștirea mecanizată (îndepărtarea resturilor de coceni rămase după
recoltare) este o operaţiune tehnologică subestimată, ce poate duce la apari ia
următoarelor probleme:
 îmburuienarea miriştilor, care împiedică dezvoltarea culturii în perioada de
vegeta ie activă;
 propagarea dăunătorilor şi agen ilor patologici;
 uscarea stratului superior al solului ale cărui capilare nu sunt totuși distruse;
 retenţia apei rezultată din eventuale precipita ii aproape de suprafa a solului
şi creșterea consumului de energie în timpul următoarelor lucrări ale solului.
În cazurile în care nu se vor executa principalele lucrări ale solului în zilele de
după recoltare, ar trebui ca miriștea să fie cură ată imediat după recoltare sau în
maxim 2 zile de la aceasta; dezmiriștirea realizată imediat după recoltare poate duce
la reducerea rezisten ei la trac iune a plugului în timpul aratului cu 35%. Resturile
vegetale trebuie să fie complet amestecate cu solul.

58
 În zona Dobrogea, principala lucrare a solului pentru cultura de floarea-
soarelui este reprezentată de aratul adânc cu întoarcerea brazdelor. În ultimii ani,
este întâlnit și aratul adânc fără întoarcerea brazdelor de pământ, precum și
adâncimea de 40-50 cm.
Principalele riscuri, care afectează lucrările de bază ale solului, constau în
următoarele:
 nerespectarea adâncimii de lucru, adâcime mai mare decât cea permisă cu 5%,
mai ales pe fâșiile situate în curbă și în apropierea perdelelor de păduri, unde
deseori rămân nearate - suprafe e late nearate;
 depășirea cu 10% a lă imii de lucru, mai ales în cazul adâncimilor mari (fără
întoarcerea brazdelor), câteodată rămânând suprafe e nelucrate;
 deseori, arătura adâncă de vară este realizată atunci când solul este foarte
uscat şi numărul bulgărilor de pământ cu dimensiunea de peste 10 cm
depăşeşte limita admisă de 15%;
 slaba cunoaştere a structurii plugului reversibil, din ce în ce mai răspândit,
ajustarea necorespunzătoare a lăţimii de lucru, a primului corp al plugului,
precum și a întregului plug; rezultatul este evident, culminând cu stabilirea
desfășurării lucrărilor, una după alta și dimensiunea inegală a brazdelor;
 aratul și distrugerea incompletă a resturilor vegetale (miriştea), îndeosebi în
cazul unei fărâmi ări necorespunzătoare realizate de combine și a unui volum
ridicat.
Pentru Dobrogea, cel mai bun efect agrotehnic al aratului este ob inut atunci
când lucrările se realizează până la sfârşitul lunii august. În cazul unei arături târzii,
realizată până la sfârşitul lunii noiembrie şi mai ales primăvara, produc ia culturilor
de primăvară scade brusc. Efectul pozitiv al aratului timpuriu în adâncime poate fi
explicat ca rezultat al descompunerii materiei organice și al acumulării mai multor
nitra i, observându-se și o mobilitate mai mare a fosfa ilor; suprafe ele sunt cură ate
mai bine de buruieni și, mai ales, de rădăcinile și ramifica iile perene; udarea
periodică şi uscarea unora dintre soluri favorizează formarea acestora. Lucrările
principale realizate timpuriu se impun şi din considerente tehnice şi organizatorice.
În septembrie şi octombrie, se realizează pregătirea solului pentru semănat şi
însămânţarea rapi ei și grâului. În cazul în care, după semănat, sunt înregistrate
ploile de toamnă, condiţiile de arat se înrăută esc și lucrările sunt amânate pentru
primăvară, cu toate consecinţele negative, care decurg din aceasta.

59
 Suprafe ele nearate și nelucrate acumulează mai greu apa provenită din
precipita ii. Pierderea umidită ii pe aceste suprafe e este intensificată și de
creșterea buruienilor și a plantelor spontane. Miriștile nearate devin incubator pentru
numeroase boli și dăunători – mană, phomă, sclerotinie, lupoaie, viermele sârmă ș.a.
Se recomandă ca, imediat după recoltarea culturilor de cereale, să se are câmpurile
care urmează să fie semănate cu floarea-soarelui.
Lucrarea principală a solului trebuie să fie diferită și în func ie de
particularită ile solului. În zonele cu soluri de tip cernoziom, adâncimea arăturii
trebuie să fie între 23-25 cm, iar în zonele cu cernoziomuri podzolite, din cauza
compozi iei mecanice a acestora și întăririi rapide a arăturii, aratul trebuie efectuat
la adâncimea de 28-30 cm. Aceste soluri trebuie să fie arate în condi ii de umiditate
optime, atunci când aderen a dintre particule și agregate este minimă, iar solul este
fărâmi at în bulgări mici. În cazul unei umidită i ridicate, crește rezisten a plugului la
trac iune, se formează brazde, care în caz de secetă duc la formarea unor bulgări
mari, se formează „urme de plug”, care limitează pătrunderea apei, reducând
porozitatea.
În ceea ce privește terenurile arabile cu o pantă ușoară, în lungul curbelor de
nivel, în același timp cu arătura adâncă pot fi construite valuri pentru re inerea pe
pantă a apei provenite din ploi și zăpezi. Valurile pot fi formate cu al 4-lea sau al 5-
lea corp de plug, ultimul corp al plugului fiind înlocuit cu un disc mai mare. Pe
terenurile arabile situate în pantă, unde apare men ionat orizontul A, întoarcerea
brazdei este inadecvată din cauza faptului că la suprafa ă se află o scoar ă stâncoasă
care nu este fertilă și are o rezisten ă scăzută la eroziune.
Agricultura modernă intensivă impune utilizarea obligatorie a erbicidelor şi
minimizarea importan ei lucrărilor realizate înainte de însămân are, iar pe de altă
parte primăvara necesită nivelarea terenurilor arate și cură area acestora de
buruieni. În acest sens, între inerea arăturii de toamnă, realizată prin discuire sau
lucrări cu ajutorul cultivatorului la adâncimea de 10-15 cm, este o parte
indispensabilă a lucrărilor de prelucrare a solului. Prin aceste lucrări sunt distruse
buruienile şi plantele spontane, sunt nivelate suprafe ele, este păstrată umiditatea în
sol. Pe lângă aceasta, sunt create condi ii și pentru germinarea seminţelor de
buruieni, lucru care facilitează aplicarea, şi, în unele cazuri, reduce necesitatea
efectuării unor lucrări de primăvară pentru că majoritatea buruienilor răsărite
toamna târziu sunt distruse de gerurile din timpul iernii. Din diverse motive
(angajarea în alte activităţi agricole, motive economice, etc.), o parte a fermierilor
nu efectuează această lucrare, lucru ce duce la îmburuienarea suprafe elor arate.

60
Pentru a obţine un efect dublu - nivelarea terenului arat şi distrugerea buruienilor,
întreţinerea arăturii ar trebui să se facă în a doua jumătate a toamnei: 15 septembrie
- 30 noiembrie. Până în această perioadă, bulgării mari de pământ sunt fărâmi a i, iar
semin ele buruienilor germinează. Prin între inerea arăturii de toamnă sunt distruși și
mul i dăunători din sol.
Prin lucrările efectuate înainte de însămâ are sunt înlăturate condi iile pentru
germinarea buruienilor, dar semin ele își păstrează densitatea şi vitalitatea, lucru ce
se observă mai târziu, după semănatul florii-soarelui. În acest caz, distrugerea
buruienilor pe cale mecanică este mai dificilă şi duce la rărirea culturilor. Aceste
considerente impun efectuarea, înainte de semănat, a 1-2 lucrări cu ajutorul
cultivatorului. O condi ie obligatorie este ca ultima lucrare să se efectueze dupa 1-2
zile de la realizarea însămân ărilor, iar adâncimea să nu fie mai mai mare de 8 cm.
Pentru a evita apari ia riscurilor care ar putea afecta produc ia de floarea-
soarelui, este necesar să se aplice o fertilizare minerală echilibrată, cantită ile de
îngrășăminte fiind stabilite în func ie de factorii pedologici, climatici, biologici,
agrotehnici, agrochimici şi de alţi factori.
Floarea soarelui este o mare consumatoare de elemente nutritive, produc ii
ridicate sub aspect cantitativ și calitativ, ob inându-se în principal prin fertilizare
corespunzatoare cu azot, fosfor și potasiu, iar acolo unde situa ia o impune și prin
folosirea microelementelor cu magneziu, zinc și bor.
Cantitatea de precipita ii și distribuirea lor în perioada de vegeta ie exercită o
influen ă semnificativă asupra eficien ei fertilizării. Efectul azotului este relativ mai
mare în anii cu precipita ii crescute. Fertilizarea doar cu azot este mai puţin
eficientă, şi, prin urmare, nu ar trebui să fie aplicată. Nutri ia neechilibrată a
plantelor de floarea-soarelui cu azot mineral duce la îmbolnăvirea fiziologică
cunoscută sub numele de îngălbenirea culturilor.
Floarea-soarelui este receptivă la fertilizarea cu fosfor. Fosforul ajută la
reducerea coeficientului de transpira ie, la formarea unui sistem radicular puternic;
acest sistem ajută la folosirea mai eficientă a rezervelor de apă și absorb ia mai bună
a substan elor nutritive din straturile mai adânci ale solului.
Fertilizarea cu potasiu duce la creșterea nesatisfăcătoare a produc iei. Potasiul
creşte rezisten a la secetă a plantelor şi stabilizează conţinutul de grăsime al
seminţelor.
Pentru o produc ie de 100 kg semin e plus produc ia secundară aferentă,
floarea-soarelui extrage din sol 4 – 6 kg azot, 1,5 – 2,3 kg P2O5 si 7,5 – 12 kg K2O), la
acestea adaugându-se 1,8 kg calciu, 1,1 kg magneziu, 0,5 kg sulf, 0,2 kg sodiu, 26 g

61
fier, 5,5 – 15,5 g mangan, 4,2 – 9,9 g zinc, 1,5 – 1,9 g cupru, 6,5 – 13,5 g bor, 0,4- 2,9
g molibden si 28,7 g aluminiu. In nutri ia cu N, P si K la floarea-soarelui, perioada
critică o reprezinta faza de răsărire, formarea primei perechi de frunze adevarate și
înflorirea, iar influen a negativă a insuficien ei acestora nu mai poate fi corectată
ulterior, chiar dacă se asigură cele mai bune condi ii de nutri ie.
Eficacitatea fertilizării este determinată în mare măsură de uniformitatea
distribuirii îngrăşămintelor. Supradozajul sau lipsa substanţelor nutritive pe anumite
fâșii şi secţiuni ale câmpului, ca urmare a distribuirii neomogene a îngrăşămintelor,
duce la lipsa unei omogenită i a soluţiei din sol şi la tulburări fiziologice ale
plantelor. Prin urmare, alimentarea distribuitoarelor de îngrășăminte trebuie
realizată în afara rândurilor. Fertilizarea trebuie să fie realizată, astfel încât la curbe
trebuie închis mecanismul de distribu ie a îngrășămintelor.
În ceea ce privește cultura de floarea-soarelui, raportul dintre principalele
macroelemente ar trebui să indice excesul fosforului și potasiului fa ă de azot. Fiind
o cultură cu rădăcini adânci și beneficiind în mod activ de apa şi substanţele nutritive
din stratul de 2 metri, floarea-soarelui este capabilă să utilizeze, prin urmare,
substan ele minerale ale culturilor precedente, în special cele de azot, spălat în
orizonturile inferioare. Din această cauză, fertilizarea cu azot a acestei culturi nu
trebuie să depăşească 60-80 kg/ha. Fertilizările cu fosfor și potasiu ale acestei culturi
sunt esenţiale nu doar pentru productivitatea seminţelor, ci și pentru creşterea
producţiei de ulei. Prevalenţa acestor două elemente fa ă de azot trebuie să fie de
1,0 – 1,5 ori, în funcţie de capacitatea solului de a le fixa. Acest lucru este valabil
mai ales pentru solurile cu o compozi ie mecanică mai grea. Aceste soluri necesită
cantită i ridicate de potasiu pentru a satisface capacitatea plantelor de a le fixa.
În ceea ce priveşte microelementele, se observă: fierul este insuficient, lucru
ce duce la apariţia clorozei la plantele cu sistem radicular adânc. Con inutul în
mangan mobil și cobalt este scăzut. Ele sunt caracterizate de un nivel ridicat de
cupru. Conţinutul de zinc este relativ ridicat, dar mobilitatea acestuia este redusă în
mod semnificativ din cauza prezenţei ridicate a carbonatului de calciu.
Momentul cel mai favorabil pentru a începe semănatul florii-soarelui este
atunci când, în adâncimea prevăzută pentru semănat, temperatura solului atinge
niveluri constante de peste 8°C. Pe baza observaţiilor meteorologice multianuale,
timpul calendaristic pentru a începe semănatul în Dobrogea se înregistrează între 25
martie și 15 aprilie. În unii ani, din cauza precipitaţiilor mai scăzute înregistrate în
timpul iernii, dar și umidită ii mai scăzute de la începutul primăverii, agricultorii

62
efectuează însămânţarea mai devreme, lucru ce, la rândul său, reprezintă un risc
pentru plantele tinere de floarea-soarelui din cauza înghe urilor târzii înregistrate la
sfârșitul primăverii.
Pentru zona Dobrogei, densitatea optimă de semănat este de 45 mii – 50 mii
plante/ha.
Trebuie să se ină cont și de adâncimea însămân ărilor. Una dintre cauzele
aspectului neomogen al culturilor de floarea-soarelui o reprezintă semănatul la
adâncime mare. Floarea-soarelui germinează foarte greu din cauza puterii sale slabe
de pătrundere; o mare parte a semin elor care sunt semănate la o adâncime de 7 cm
nu germinează. Iată de ce nu trebuie să se permită efectuarea însămân ărilor la o
adâncime mai mare decât cea optimă - între 5 şi 7 cm.
Momentul optim pentru începerea recoltării florii-soarelui trebui să fie determinat
de dinamica acumulării substanţei uscate şi a grăsimilor în seminţe, de dinamica umidităţii
din capitule şi tulpini. Combinaţia cea mai potrivită a acestor parametri este întâlnită atunci
când umiditatea seminţelor este de până la 12%. Recolta de floarea-soarelui trebuie să se
facă cu combine foarte bine echipate, astfel încât pierderile rezultate din risipirea
semin elor să fie sub 5-6%.
Riscul privind producţia de floarea-soarelui este evaluat pe o scară de la 1 la 3, în
funcţie de aplicarea corectă sau incorectă a principalelor practici agricole (efectuarea
principalelor lucrări agricole), precum este prezentat în tabelul 4.

Tabel 4 Evaluarea riscului în func ie de tehnicile agricole aplicate

Punctul critic și
Nota
Nr. procesul tehnologic Criterii

1. Alegerea terenului Teren pe care floarea-soarelui se seamănă în același 3

loc după cel de-al patrulea an.
2

Teren pe care floarea-soarelui se seamănă în același

loc după mai pu in de patru ani.
1

Teren pe care se seamănă floarea-soarelui imediat

după floarea-soarelui.

63
2. Alegerea hibridului; Alegerea unui hibrid potrivit pentru o anumită zonă 3
materialul pentru agroecologică; semin e care sunt conforme în
însămân at totalitate standardului.
(semin ele) Se folosesc semin e la întâmplare sau semin e din hibrizi, 1
care nu sunt testa i în centrele na ionale de testare a
soiurilor.
3. Culturi Optime – culturi cerealiere de toamnă și primăvară 3
premergătoare pentru suprafe e plane (grâu, orz, triticale, ovăz).
2

Mediu optime - porumbul, amestecuri de iarbă arate,

lucernă, culturi oleaginoase.
1

Inadecvate – floarea-soarelui, rapi ă, culturi

leguminoase pentru boabe (din cauza problemelor
fitosanitare).
4. Prelucrarea solului Vara sau la începutul toamnei - aratul la o adâncime 3
de 22-25 cm; lucrări de între inere realizate toamna
târziu prin discuire sau utilizarea repetată a
cultivatorului înaintea însămânţărilor.
2

Arătura de primăvară la 22-25 cm și utilizarea

repetată a cultivatorului înainte de însămân are.
1

Arătura de primăvară sau discuirea, fără

lucrări de între inere cu ajutorul
cultivatorului, realizate înainte de
însămân are.
5. Fertilizarea Fertilizarea la timp cu azot, fosfor şi potasiu, cantită i 3
optime pentru tipul respectiv de sol (N 0-80P60-100K0-60) şi
în concordanţă cu fertilizarea culturii precedente;
tratarea seminţelor înainte de semănat cu

64
 îngrăşăminte; folosire îngrășăminte foliare.
2

Fertilizare numai cu azot.

1

Fără aplicare de îngrășăminte.

6. Însămân area  Folosirea unor semin e certificate; 3
 Semănatul în termen optim, cu o densitate de
55.000-60.000 de semin e germinabile/ha, la o
adâncime optimă de 6-7 cm – pentru ob inerea unui
aspect omogen al culturilor - de la 50.000-55.000
plante/ha.
 Calitatea slabă a semin elor utilizate; 2

 Semănatul după termenul optim, adâncimea inegală

a semănăturilor; aspectul neomogen al culturilor
(sub 40.000 de plante la hectar sau peste 70.000
plante la hectar).
 Utilizarea unor semin e cu o provenien ă neclară; 1
 Semănarea după termenul optim, sub adâncimea
necesară. Aspectul neomogen al culturilor – sub
30.000 de plante la hectar.
7. Combaterea Prin aplicarea a două erbicide preemergente și, dacă 3
buruienilor este cazul, a unui erbicid postemergent, plus o
lucrare de între inere între rânduri în perioada de
vegeta ie. Nivelul de îmburuienare - sub 10%.
2

Prin aplicarea unui erbicid preemergent (imediat

după semănat) sau postemergent (în perioada de
vegeta ie) și efectuarea unei lucrări între rânduri în
perioada de vegeta ie.
Nivelul de îmburuienare – 15-20%.
1

65
 Fără aplicarea unor erbicide, doar 1-2 lucrări între
rânduri.
Gradul de îmburuienare – peste 30%.
8. Combaterea bolilor  Folosirea unor hibrizi rezisten i la boli, respectarea 3
și dăunătorilor celor cinci loturi în rotaţia culturilor, izolarea
terenului de culturile din anul precedent, tratarea
semin elor cu fungicide (în cazul sensibilită ii
hibridului) și folosirea obligatorie a unui insecticid;
 Tratarea culturilor în timpul vegeta iei, în cazul
înmul irii dăunătorilor peste pragul economic de
dăunare (PED).
2

Însămân area florii-soarelui la un interval de timp mai

mic de patru ani, tot după o cultură de floarea-
soarelui, nerespectarea izolării terenului de culturile
din anii trecu i.
1

Însămân area florii-soarelui după o cultură de floarea-

soarelui sau după culturi precedente nepotrivite,
nerespectarea altor condi ii privind prevenirea
atacului bolilor și dăunătorilor – hibrizi sensibili,
netratarea semin elor.
9. Recoltarea Recoltare în condi ii optime – realizată la maturitatea 3
deplină, pierderi sub 5-6%.
2

Recoltare realizată la o săptămână după înregistrarea

maturită ii depline, pierderi - până la 20%.
1

Recoltare după două sau mai multe săptămâni de la

atingerea maturită ii depline – pierderi de peste 20%.
Legendă: Note: 3 – nu există risc; 2 – risc moderat; 1 – risc ridicat.

66
 4.2. Perdelele forestiere și rolul acestora pentru reducerea riscurilor în
produc ia de floarea-soarelui
Principalul efect al perdelelor forestiere de protec ie (fig.14) constă în reducerea
efectului dăunător al vânturilor. Dintre beneficiile permanente ale perdelelor forestiere de
protecţie amintim: distribuirea uniformă a stratului de zăpadă și, prin urmare, a rezervelor
de apă pe terenurile agricole protejate, îmbunătă irea microclimatului, protejarea solului
împotriva degradării (eroziunea, deşertificarea), men inerea şi îmbunătă irea fertilită ii
solului, creșterea recoltelor și a calită ii culturilor agricole, conservarea calită ii apei,
solului, aerului şi a sănătăţii oamenilor, creșterea biodiversităţii și a patrimoniului natural
ş.a.
În ceea ce priveşte condi iile din Dobrogea, perdelele forestiere de protec ie
sunt mijloace eficiente, economice şi ecologice pentru protejarea şi îmbunătăţirea
mediului înconjurător în terenurile despădurite:
 Datorită perdelelor de protec ie, viteza vântului scade în medie cu 19-38%, iar
în unele luni cu 46-50%;
 Grosimea stratului de zăpadă și rezervele de apă din sol cresc de la 50-60% de
2-6 ori.
 Umiditatea productivă în stratul de sol de până la 1 m adâncime este mai mare
cu 14-58 mm , iar umiditatea relativă a aerului este cu 1-5 % mai ridicată.
 Temperatura înregistrată primăvara și toamna în stratul arat este mai mare cu
0,2-1,3° C.
 Temperatura aerului la 50 cm de la suprafa a solului pe terenurile protejate în lunile
de vegeta ie este mai ridicată, în medie cu 1-2 °C în timpul primăverii.
Pe câmpurile dezgolite neprotejate, solul înghea ă mai profund, iar, în cazul
încălzirii mai rapide a timpului, apa provenită din zăpezi se scurge de pe locurile mai
înalte, fără ca plantele să beneficieze de ea.
Perdelele forestiere de protec ie reduc deflaţia solului de 3-7 ori şi încărcarea
aerului cu particule de praf - de 2-4 ori.

67
 Fig. 14 Perdele de protectie la floarea soarelui

Pentru regiunea Dobrogea, vânturile sunt un factor foarte serios de risc,

deoarece vântul lipsește doar în 20-30% din zilele din timpul anului. Vânturile din
lunile martie şi aprilie usucă foarte puternic solul. În lunile mai, iunie şi iulie, bat
vânturile calde și uscate de vest şi sud-vest. Ele sunt de obicei însoţite de
temperaturi ridicate şi umiditate relativ scăzută a aerului şi pot provoca pagube
importante culturilor agricole de primăvară. Plantele de floarea-soarelui sunt
deosebit de sensibile la vânturile uscate şi fierbin i în timpul înfloririi, atunci când
multe dintre flori se pot ofili și nu pot ajunge la maturitate.
Seceta se răsfrânge puternic asupra fertilită ii. La o umiditate a solului de 80%
în timpul înfloririi, rezultă 26% semin e goale, iar când umiditatea solului este de 40%
- se înregistrează 41% seminţe goale.
Sub influenţa perdelelor forestiere de protec ie se schimbă brusc și efectul
fertilizării. Men inerea umidită ii ridicate a solului pe câmpurile protejate creează
condi ii pentru o mai bună dizolvare a sărurilor minerale; datorită acestui fapt,
recolta culturilor agricole crește în mod semnificativ. Acest lucru este foarte
important pentru aplicarea unor îngrășăminte bogate în fosfor şi potasiu, toamna,
înainte de prelucrarea suprafe elor destinate însămân ării culturilor de floarea-
soarelui. În cazul arăturilor, îngrășămintele se distribuie uniform pe toată suprafa a
arată, iar în cazul unei mai bune asigurări a umidită ii solurilor, planta își asigură
necesarul de fosfor în fiecare etapă de formare a sistemului radicular.
Floarea-soarelui este o plantă tipic entomofilă (polenizarea este realizată prin
intermediul insectelor). Polenul său este greu, lipicios şi practic nu poate fi
transportat de vânt. Singurele insecte cu rol polenizator pentru floarea-soarelui sunt
albinele. Albinele joacă un rol vital în această privinţă, deoarece acestea transportă
peste 80% din polen.

68
 Vântul puternic împiedică zborul normal al albinelor, ceea ce poate reduce în
mod semnificativ numărul florilor polenizate, respectiv recolta de floarea-soarelui.
Vântul împiedică și împrăștierea polenului. În cazul vânturilor puternice, staminele se
închid, iar răspândirea polenului este redusă. Neprielnice sunt atât vânturile nordice
reci, cât și cele sudice calde. Perdelele forestiere de protec ie ajută la reducerea
intensită ii vântului, creând astfel condiţii mai favorabile pentru zborul și activitatea
albinelor, precum și pentru răspândirea polenului la plantele de floarea soarelui.

5. Principalii factorii biotici de risc pentru produc ia de floarea-soarelui

5. 1. Bolile ca factor de risc
Mana
Agentul patogen care produce mana la floarea-soarelui este ciuperca numită
Plasmopara helianthi. Sursa de infecţie este reprezentată de resturile vegetale ale
plantelor bolnave care con in ciuperca. Primăvara, miceliul ciupercii afectează
embrionii tineri prin intermediul firișoarelor rădăcinii sau prin hipocotil. Semnele
bolii sunt observate chiar şi în primele stadii ale dezvoltării plantelor, de la embrion,
la a doua pereche de frunze adevărate. Plantele infectate rămân în urmă în ceea ce
privește creşterea şi dezvoltarea, rămân mici, cu internoduri foarte reduse (fig. 15).
Acestea înfloresc mai devreme, formează capitule mici, inegale, care de obicei sunt
sterile. Pe suprafaţa superioară a frunzelor se observă pete clorotice care acoperă
întregul limb sau o parte a acesteia, iar pe partea inferioară se formează un strat alb
gros de conidiospori. Acestea sunt semnele așa-numitei forme sistemice a manei. În
timpul vegetaţiei, conidiosporii sunt purta i de vânt şi dacă întâlnesc condiţii
favorabile se dezvoltă forma locală a manei. Aceasta se caracterizează prin apariţia
unor pete clorotice răspândite pe partea superioară a frunzelor şi un strat alb format
din spori – pe partea inferioară.

69
 Fig. 15. Mana la floarea-soarelui (stânga) și petele cenușii produse de
Phomopsis helianthi (dreapta)

Boala poate fi prevenită prin măsuri agrotehnice și biologice, constând în

utilizarea hibrizilor rezisten i dar și prin tratamentul chimic al semin ei.
Petele cenu ii
Agentul patogen este ciuperca Phomopsis helianthi. Primele semne apar la
sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august, perioadă care coincide cu începutul
stadiului de înflorire. Boala afectează frunzele, pe iolul, tulpina (fig. 16), iar în
condi iile întâlnite în Dobrogea foarte rar, capitulele de floarea soarelui. Primele
pete apar pe textura frunzelor situate la înăl imea medie a plantei. De la frunze,
infec ia se extinde la pe iol și ajunge la tulpină. Acolo se formează pete eliptice,
care, uneori, se întind la unul sau la mai multe internoduri. Petele sunt de culoare
maron deschis la începutul infec iei, iar la sfârşitul perioadei de vegetaţie, se deschid
mai mult la culoare, devenind gri. Necroza apare și în profunzime, afectând
ţesuturile până la măduvă. Aceasta este complet distrusă, făcând ca tulpina să fie
foarte fragilă. Vectorul bolii iernează în resturile vegetale.

Fig. 16. Simptome de îmbolnavire produse de patogenul Phomopsis helianthi

70
 Tratamentele chimice aplicate in special, in perioada de vegetatie, care din
pacate, nu se suprapun cu cele pentru Sclerotinia sclerotiorum si Botrytis cinerea,
pot avea un efect puternic de prevenire, mai ales cand sunt aplicate la avertizare.
Actiunea biologica a tratamentelor, scade pe masura ce apar simptomele de
imbolnavire.

Putregaiul alb
Agentul patogen, ciuperca Sclerotinia sclerotiorum se dezvoltă pe rădăcini şi
pe organele vegetative (tulpină, frunze, capitul) (fig. 17). Luând în considerare
condi iile din Dobrogea, o mai mare importan ă economică o are forma rădăcinii. Ea
se manifestă anual, rata de atac fiind puternic influenţată de condiţiile climatice.
Sursa primară de infecţie este reprezentată de sclero iile (sporii) ciupercii, care
iernează în sol și în resturile de plante. În perioada procesului de vegetaţie, sporii
încolţesc în hifa contagioasă, care infecteaza sistemul radicular al plantelor-gazdă.
Miceliul cuprinde baza tulpinii şi oprește trecerea apei și a substan elor nutritive. Ca
urmare, plantele se ofilesc, treptat se usucă și nu mai dau roade.

Fig. 17. Simptome de Sclerotinia sclerotiorum (stânga) și alternarioză (dreapta)

Alternarioza
Agentul patogen este ciuperca Alternaria helianthi, care atacă toate păr ile
componente ale plantei - frunze, tulpini, capitule. Pe frunze apar pete necrotice
unghiulare, de formă neregulată, care acoperă treptat întreaga textură. Culoarea
acestora variază de la maro deschis până la maro închis cu halou clorotic, care mai
târziu dispare. Cea mai tipică este deteriorarea tulpinii (fig. 17). Boala apare sub
forma unor pete închise la culoare care, treptat, se măresc și formează benzi înguste

71
și alungite. Zonele afectate se unesc de multe ori, iar tulpina devine maro închis.
Afec iunile capitulelor apar sub forma unor pete cafeniu închis, pete în profunzime,
care, în condi ii de umiditate atmosferică ridicată se acoperă cu un miceliu verde-
oliv. Capitulele se descompun, iar seminţele sunt grav deteriorate. Principala sursă a
infecţiei este reprezentată de resturile vegetale.
Tratamentele chimice, aplicate la avertizare, cu fungicide sistemice, pot
reduce substantial atacul.
Petele negre pe plantele de floarea-soarelui
Agentul patogen, ciuperca Phoma macdonaldii, afectează toate organele
plantei, dar cele mai tipice sunt petele la nivelul tulpinii (fig. 18). Se formează la
baza pe iolului și se dezvoltă în lungime şi lăţime. Pătarea începe la nivelurile
inferioare ale plantelor şi afectează ulterior părţile superioare. Petele de pe tulpini
sunt negre, ovale, clar delimitate de restul ţesutului verde şi au un luciu metalic
tipic. Ciuperca iernează în resturile vegetale infestate.

Fig. 18. Pete negre produse de Phoma (stânga) și lupoaie (dreapta) la plantele
de floarea-soarelui
Lupoaia - Orobanche sp.
Lupoaia este un parazit superior al plantelor. Deasupra solului, ea formează o
tulpină neramificata (purtătoare de flori), iar în treimea superioară formează o
inflorescen ă de culoare albastru-violet (fig. 18). Dupa polenizare, se formează
pungu e care conţin un număr mare de seminţe foarte mici. Acestea sunt foarte
ușoare și pot fi ușor purtate de vânt, apă, animale, om, utilaje agricole și își pot
păstra vitalitatea până la 10 ani şi chiar mai mult. Odată ajunse în sol, seminţele
germinează, planta-parazit se atașează de sistemul radicular al plantelor de floarea-
soarelui şi se hrănește cu substan ele nutritive deja acumulate de planta-gazdă. Ca
urmare, plantele parazitate sunt puternic afectate – rămân mai mici, masa frunzelor

72
este puternic redusă, deseori se ofilesc şi își refac cu greutate turgescen a, formează
capitule mici cu seminţe goale sau cu un con inut redus de grăsimi.
5.2 Insectele ca factor de risc
Răţi oara porumbului - Tanymecus dilaticollis
Insecta este polifagă, atacând peste 30 de specii de plante cultivate çi spontane.
Adultul este un gândac cu corpul negru, acoperit cu firișoare de culoare gri (fig. 19).
Larva are o formă ușor curbată, aproape cilindrică, de culoare alb murdar, cu un cap
mic. Insecta atacă în stadiul de adult şi larvă, dar cei mai periculoși sunt adulţii.
Aceștia mănâncă semin ele din sol, rod mugurii și tulpina în sol, dar, adesea, rod
tulpina exact la suprafa a solului, hrănindu-se cu ea. În cazul apari iei masive a
dăunătorilor, culturile sunt afectate în mod semnificativ, iar dacă nu se iau măsuri în
timp util pentru combaterea gărgări elor, culturile sunt distruse complet şi se impune
reînsămânţarea sau aratul. După creşterea plantelor, gărgări ele se hrănesc cu
frunze, mâncând frunzele în mod neregulat, uneori în întregime, alteori lăsând doar
nervurile centrale mai groase şi mai aspre.

Fig. 19 Ră ișoara porumbului

Plantele atacate într-o fază mai avansată prezintă un atac caracteristic,
frunzele fiind roase marginal, în trepte. La plantele tinere rosăturile bazale provoacă
frângerea frunzelor. Când plantele depășesc faza de 4-5 frunze, adul ii le părăsesc și
migrează pe flora spontană.
Prevenirea atacului:
a) rota ia culturilor;
b) arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea larvelor;
c) adunarea și distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare;
d) cultivarea de soiuri și hibrizi rezisten i.
Combaterea chimică are o importan ă deosebită, cel mai indicat fiind tratamentul
aplicat la saman ă cu unul din insecticidele: thiametoxam, imidacloprid sau

73
 acetamiprid. Thiametoxam-ul poate fi aplicat și în vegeta ie, fiind insecticid
sistemic cu efect de lungă durată, care combate un spectru larg de dăunători la
un număr mare de culturi. Ac ionează prin contact și ingestie. Produsul pătrunde
rapid în plantă și apoi este transportat ascendent (acropetal) prin sistemul
vascular, protejând întreaga plantă, precum și noile creșteri. Combate dăunătorii
atât în stadiul de larvă, cât și de adult.
Gândacul pământiu - Opatrum sabulosum
Gândacul pământiu este un dăunător polifag, care atacă floarea-soarelui în anii
secetoși, pagubele mari putând depăși 50% din recoltă. Adul ii rod semin ele abia
încol ite, frunzele bazale ale plantelor și chiar coletul puie ilor din pepiniere. Atacul
se produce de obicei în lungul rândurilor, realizându-se mai ales noaptea. În cazul
larvelor, acestea se hrănesc la început cu diferite vegetale intrate în descompunere,
atacând apoi rădăcinile plantelor, asemeni viermilor sârmă, fără a provoca, însă,
daune importante.

Fig. 20 Gândacul pământiu

Prevenirea atacului produs de gândacul pământiu și combaterea acestuia se fac

precum s-a arătat la rățișoara porumbului.
Cărăbușul de stepă - Anoxia vilosa
Cărăbușul de stepă este un dăunător în plina expansiune. Pagubele sînt
produse atît de larve (fig.21), cît și de adul i, mai ales în anii secetoși și în condi ii de
neirigat. Adultul atacă frunzele, producînd rosături adînci pe marginea limbului, sau
atacă teaca plantulei în fazele timpurii ale apari iei. Larvele consumă rădăcinile
producînd uscarea plantelor.

74
 Fig. 21 Cărăbușului de stepă (adult și larvă)

Măsuri de combatere se aplică în cazul atacului peste pragul economic de dăunare (3-
4 larve/m2) este recomandată aplicarea tratamentelor la sol cu insecticide
granulate. Rezultate bune s-au ob inut și prin aplicarea tratamentelor cu produse
biologice (pe bază de tulpini de Beauveria basiana Bass. Vuill).
Molia florii-soarelui - Homoeosoma nebulella
Insecta poate produce, în unii ani, pagube însemnate. Larvele se hrănesc cu
polenul sau cu organele florale, apoi consumă coaja semin elor, pătrund în interiorul
acestora și le mănâncă miezul. Pagubele produse la culturile de floarea-soarelui pot
fi, uneori foarte mari.
În anii cu atac se aplică tratamente cu insecticide avizate sau cu produse biologice pe
bază de Bacillus thuringiensis
Viermii sârmă
Adul ii sunt gândaci de culoare maron sau negru închis (fig. 22 ). Larvele au un
corp chitinos, puternic, de culoare galbenă și se asemănă cu o buca ică de sârmă.

Fig. 22 Viermi sârmă (adult și larvă)

75
 Daune produc atât adul ii, cât și larvele; pagubele produse de adulţi nu sunt de
importanţă economică. Larvele distrug seminţele din sol, mugurii, tulpinile tinere şi
sistemul radicular al plantelor. Când seminţele se umflă, larvele distrug încă de la
început embrionul, iar după aceea și endosperma. Din semin ele afectate rămâne
doar coaja. La germinarea plantelor, larvele atacă embrionii chiar înainte de a ieși la
suprafaţă. După germinare, atacă partea subterană a plantelor. Larvele își fac galerii
până la rădăcina centrală a plantelor de floarea soarelui, prin acestea pătrunzând
agen ii a numeroase boli. Plantele infestate se îngălbesc, se ofilesc și pot fi smulse cu
ușurin ă.
Măsurile de control se impun atunci cînd densitatea larvelor/m 2 este mai mare
de 5-6 larve/ m2. Tratamentul semin elor cu produsele chimice avizate este o măsură
eficientă pentru prevenirea atacurilor, care pot duce la pierderi de recoltă.

Insecte din familia Noctuidae

Omizile fluturilor din familia Noctuidae pot provoca daune semnificative
culturilor de floarea-soarelui (fig. 23). Dintre insectele din această familie, în
Dobrogea, sunt întâlnite buha semănăturilor - Agrotis segetum Schiff (întâlnită iarna),
ca și: Euxoa temera Hubner (primăvara), Agrotis Ypsilon Hufnagel, buha Agrotis
exclamationis L., Euxoa tritici L., Xestia c-nigrum L. (fig. ), Noctua pronuba L.,
Helicoverpa armigera Hübner.

Fig. 23 Omizile insectei Xestia c-nigrum

Cele mai dăunătoare pentru floarea-soarelui sunt omizile adulte. Cel mai
adesea, acestea atacă plantele tinere de floarea soarelui la bază sau scheletizează
frunzele. Unele dintre acestea distrug seminţele şi mugurii afla i în sol. Omizile se

76
hrănesc, în principal, pe timp de noapte, iar în timpul zilei se ascund în sol, adunate
în cerc, în jurul jurul plantelor.

5.3 Buruienile ca factor de risc

In culturile de floarea soarelui din judetul Constanta dicotiledonate anuale
sunt speciile cu răspândirea și dominan a cea mai mare, urmate de dicotiledonatele
perene (ca număr de specii nu ca număr de indivizi) și monocotiledonatele anuale.
Dintre acestea cele mai importante sunt:
-dicotiledonate anuale: Chenopodium album, Sinapis arvensis, Amaranthus
blitoides, Amaranthus retroflexus, Polygonum convolvulus, Xanthium sp., Xanthium
italicum;
- dicotiledonate perene: Convolvulus arvensis, Cirsium arvense;
- monocotiledonate anuale: Setaria viridis, Setaria glauca Echinochloa crus-galli;
- monocotiledonate perene: Sorghum halepense.

Ch. album S. arvensis A. retroflexus X. strumarium C. arvensis

Pentru reducerea infestării cu buruieni anuale și perene din cultura florii-soarelui, se
impune efectuarea corectă, la epoca optimă, a tuturor lucrărilor necesare înfin ării
culturilor (arătura de toamna, discuirea; pregătirea patului germinativ, fertilizarea).

S. glauca S. viridis E. crus galli S.halepense

Floarea soarelui, comparativ cu alte plante de cultura, prezintă o
particularitate privind concuren a buruienilor, în sensul că ele pot concura plantele
numai o perioadă de 3-5 săptămâni de la răsărire. Intervenind cu erbicide în această

77
perioada, planta de cultura este salvată, dezvoltandu-se normal, fără să mai fie
concurată de buruieni.
La stabilirea tehnologiei de cultura o importanta deosebita o prezinta
stabilirea metodei de combatere a buruienilor anuale si perene fara a neglija
alegerea hibrizilor, epoca de semanta, lucrările solului, îngrașămintele, tratamentele
fitosanitare împotriva bolilor și dăunătorilor.
Metode de combatere
Sistemele integrate de combatere a buruienilor din cultura florii soarelui se
bazează pe îmbinarea armonioasă a metodelor agrotehnice, chimice, preventive și
organizatorice:
Metode preventive
- respectarea măsurilor de carantină fitosanitară;
- folosirea la semănat a semin elor condi ionate;
- distrugerea focarelor de infestare cu semin e de buruieni din terenurile
necultivate: drumuri alei, talazurile teraselor, șan uri, canale de irigat;
- folosirea apei de irigat fară semin e de buruieni;
- recoltarea la timp și corecta a culturilor;
- evitarea raspândirii semin elor de buruieni prin intermediul animalelor;
- urmărirea evolu iei speciilor segetale;
- pregătirea patului germinativ;
- semănatul la epoca optimă;
- respectarea adâncimii de semanat;
- asigurarea densita ii optime a plantelor;
- corectarea reac iei solului;
- folosirea gunoiului de grajd, complet fermentat;
- mulcirea;
- eliminarea excesului de umiditate.
Metode agrotehnice
- lucrările de bază ale solului: arătura și lucrările cu cultivatorul sau
combinatorul care distrug buruienile în vegeta ie și par ial organele vegetative de
înmul ire;
- metoda epuizării se folosește pentru distrugerea buruienilor perene prin
lucrări superficiale, repetate ale solului, prin tăierea lăstarilor care apar la suprafa a
solului la 10 - 15 cm epuizând astfel substantele de rezervă;
- metoda provocarii constă în mărun irea stratului superficial de sol, prin
grăpare.

78
Metode chimice
Pentru a înregistra o eficacitate cât mai ridicată în combaterea buruienilor din
cultura de floarea soarelui pot fi aplicate mai multe scheme de tratament, în func ie
de speciile dominante:
a. Pe suprafe ele infestate cu buruieni dicotiledonate și monocotiledonate anuale
predominand speciile de buruieni dicotiledonate se vor aplica următoarele
tratamente:
- imediat după semănat (preemergent);
- în vegeta ie (postemergent) când floarea-soarelui are 4-6 frunze, buruienile
graminee anuale 2-4 frunze înainte de înfratire.
b. Cand parcele sunt infestate cu buruieni monocotiledonate anuale și perene și
dicotiledonate, chiar și Sorghum halepense din rizomi sunt necesare următoarele
tratamente:
- primul tratament la semănat pentru combaterea buruienilor
monocotiledonate anuale (Setaria, Echinochloa,) din semin e;
- al doilea tratament pe vegeta ie (postemergent) când planta de floarea-
soarelui este în faza de 2-4 frunze, pentru combaterea dicotiledonatelor
anuale (în faza de 2-4 frunze);
- al treilea tratament este destinat combaterii speciei Sorghum halepense
din rizomi care se realizează tot în vegeta ie (postemergent) când costreiul
are înaltimea de 15-25 cm si plantele de floarea-soarelui 4-6 frunze.
Erbicide aplicate preemergent pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și
dicotiledonate anuale: oxifluorfen 240 g/l; bifenox 480 g/l; linuron 47,5%; S-
metolaclor 960 g/l; dimetenamid –P; pendimetalin 330 g/l; petoxanid 600 g/l.
Erbicide aplicate postemergent pentru combaterea buruienilor monocotiledonate
anuale și perene: tepraloxidim 50 g/l; cledodim 120 g/l; propaquizafop 100 g/l;
cletodim 240 g/l; fenoxaprop-P-etil 75 g/l; fluazifop-P-butil 150 g/l; quizalofop-p-etil
50 g/l; quizalofop-p-tefuril 40 g/l.

79
 IV. FACTORII DE RISC PRIVIND CULTURA DE PORUMB
1. Particularită i bio-ecologice ale plantelor de porumb
Porumbul este una din cele mai valoroase plante cultivate, datorită
productivității foarte ridicate și multiplelor întrebuințări a produselor sale, respectiv,
în alimentația oamenilor, în zootehnie și în industrie.
Boabele (care conțin în medie 10% proteine, 7% substanțe extractive ne
azotate, 4% grăsime 2%, celuloză 1%, cenușă 13% apă), sunt folosite cu precadere ca
nutreț concentrat în alimentația tuturor categoriilor de animale.
Porumbul este originar din America Centrală, fiind cultivat azi în multe regiuni
ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră. Reprezintă, alături de grâu,
80% din producția de cereale.
Este o plantă iubitoare de caldură, cerințele lui mari față de temperatură, se
manifestă începând chiar cu germinația, care are loc la minim 8 - 10°C. În luna mai
temperatura trebuie sa fie de peste 13°C, la apariția paniculului, de peste 18°C, iar
după aceea până la apariția mătăsii și în timpul fecundării, de 22°C.
În timpul formării boabelor temperatura poate să scadă până la 19°C, iar în
timpul maturării lor, chiar la 15°C. Temperaturile mai scăzute decât cele indicate
pentru fazele de vegetație amintite, determină întârzierea vegetației și scăderea
accentuată a producției. La temperatura de 5°C creșterea plantelor încetează, iar
brumele, chiar ușoare, distrug frunzele.
Are cerințe mari față de umiditate, răsplătind cu producții sporite surplusul de
apă din precipitații sau din irigații. El suportă mai ușor seceta survenită în timpul
primelor faze de vegetație, când cerințele față de umiditate sunt mici; cele mai mari
scăderi de producție se înregistrează la porumb dacă îi lipsește apa în perioada
cuprinsă între 1-2 săptămâni de la apariția inflorescenței mascule și maturitatea lapte
- ceară, perioadă care dureaza circa 5 - 8 săptămâni, (în funcție de hibrid) și în care
porumbul are cel mai ridicat consum de apă (respectiv 500% din întregul consum din
timpul perioadei de vegetație).
Porumbul are cerințe foarte mari față de lumină și nu suportă umbrirea
îndelungată.
Preferă soluri fertile și profunde; el poate însă valorifica, datorită sistemului
său radicular bine dezvoltat și dotat cu o mare capacitate de solubilizare, soluri
foarte diferite în privința texturii (de la cele nisipoase până la cele argiloase), a
reacției - de la pH 5,8 până la pH 8 - dând astfel recolte bune pe toată gama de
soluri, de la cernoziomuri până la soluri brune.

80
 Recoltele cele mai mari se obțin pe diferite tipuri de cernoziomuri, pe solurile
brun roșcate și în special solurile aluviale bogate, mai ales pe cele din Lunca Dunării.
In afară de porumb cultivat pentru boabe o importanță deosebită prezintă și
porumbul cultivat ca plantă furajeră, pentru siloz sau masă verde, porumbul pentru
siloz, recoltat în faza de lapte-ceară, asigură, în comparație cu alte plante furajere,
cea mai mare cantitate de unități nutritive la hectar și la cel mai scăzut cost de
producție.
Importanță deosebită a porumbului decurge și din alte avantaje ale culturii lui,
dă producții foarte mari, iar recoltele sunt mai sigure decât la alte plante, fiind
rezistent la secetă și având puține boli și dăunători; poate fi cultivat cu bune
rezultate în condiții foarte variate de climă și sol; lasă terenul curat de buruieni și
este o bună premergatoare pentru cele mai multe culturi; poate fi cultivat ca a doua
cultură după plantele cu recoltare timpurie; necesită o cantitate mică de sămânță
pentru semănat; nu se scutură la recoltare etc.
În Uniunea Europeană, România ocupă primul loc în ceea ce privește
suprafața cultivată cu porumb, deținând aproape 30% din suprafața totală de 8,6
milioane de hectare.
În România porumbul poate fi cultivat cu rezultate bune în aproape toate
regiunile, găsind condiții favorabile de climă și sol pe aproximativ 92% din suprafața
arabilă.
Zona foarte favorabilă se găsește în Câmpia din Vestul și Sudul țării, unde se
realizează 1400 – 1700 unități termice și cad 550 – 600 mm precipitații anuale. În
această zonă predomină cele mai bune soluri pentru porumb, cernoziomurile, solurile
aluviale, brun-roșcate.
Zona favorabilă este mult mai mare și se întinde în continuarea zonei foarte
favorabile, spre interiorul țării, cuprinzând și cea mai mare parte din Transilvania și
Moldova.
Zona mai puțin favorabilă pentru cultura porumbului se găsește în regiunea
dealurilor subcarpatice, a dealurilor puternic accidentate și erodate din Nordul
Dobrogei pe terenurile nisipoase sărăturate.
2. Particularită i tehnologice de cultură la porumb în Dobrogea
2.1. Alegerea terenului
Rotaţia: Porumbul nu este preten ios fa ă de planta premergatoare și poate fi
cultivat cu bune rezultate după aproape toate culturile. Produc iile cele mai ridicate
se ob in însă la porumb, când aceasta urmează în cultură, după planta premergătoare
care se recoltează în prima parte a verii, în primul rând leguminoasele pentru boabe,

81
apoi culturile furajere, cerealele păioase de toamnă și de primavară, prășitoarele
timpurii.
Cele mai des folosite plante premergătoare pentru porumb, în România, sunt
cerealele păioase și în special grâul de toamnă, rota ia grâu – porumb fiind impusă de
suprafetele mari pe care le ocupă cele două culturi.
Porumbul se autosuportă mai bine decât alte plante și dacă se aplică
îngrașăminte poate fi cultivat după el însuși ani de-a rândul.
Se recomandă totuși ca porumbul să nu fie cultivat în monocultură decât cel
mult 2 – 3 ani în cultura neirigată și 3 – 4 ani în condi ii de irigare. Cultura irigată a
porumbului mai mult de 3 – 4 ani duce la înmul irea excesivă a speciilor de buruieni
rezistente la erbicide, la intensificarea atacului unor boli și dăunători specifici, la
deteriorarea structurii solului, ceea ce determină o scădere accentuată a produc iei.
Porumbul timpuriu constituie o premergătoare destul de bună pentru grâul de
toamnă; pentru a înlătura condi iile nepotrivite de semănat ale plantelor care
urmează după porumb, este necesar să se mărun ească bine resturile vegetale înainte
de executarea arăturii adânci, prin lucrarea repetata a solului cu polidiscul.
2.2. Alegerea hibridului
În România se cultivă, în prezent numai hibrizi de porumb obținuți pe bază de
linii consagvinizate. În cultură se află hibrizi (notați pe scurt cu initialele HS) hibrizi
dubli (HD) și hibrizi triliniari (HT). Aceștia au o productivitate mult mai ridicată,
valorifică mai bine îngrășămintele și apa de irigație, suportă o densitatea mai mare,
sunt mai rezistenți la secetă, la boli și la dăunători, rezistă la cădere, se pot recolta
mecanizat deoarece plantele au o creștere uniformă, stiuleții se desprind ușor de pe
penducul, iar pănușile se desfac ușor de pe știulete.
Capacitatea de producție ridicată a hibrizilor se manifestă numai în prima generație,
de aceea sămânța hibridă trebuie produsă în fiecare an.
Hibrizii de porumb cultivați în România au o perioadă de vegetație cuprinsă între 115
zile (cei mai timpurii) și peste 150 de zile (cei mai târzii). În funcție de durata
vegetației, ei se împart în cinci grupe de maturitate, notate cu numere de la 90 la
peste 400 (grupele 90, 100, 200, 300, 400), hibrizii din grupa 90 fiind cei mai
timpurii, iar cei din grupa 400, cei mai târzii. Hibrizii se pot clasifica și după suma
temperaturilor biologic-active (sau ale unităților termice) necesare ajungerii la
maturitate, adică după suma temperaturilor cuprinse între 10-30°C (temperaturi la
care planta crește), din perioada de la semănat până la maturitatea hibridului.
După acest criteriu, hibrizii se încadrează în trei clase de maturitate:

82
 1. Hibrizi timpurii (grupele 90 – 100), necesitând o sumă a unităților termice
cuprinse între 801 – 1200°C;
2. Hibrizi mijlocii (grupa 200), cu suma unităților termice 1201 – 1400°C;
3. Hibrizi târzii (grupele 300 - 400), cu suma unităților termice (1400 – 1600°C).
Sortimentul hibrizilor cultivați în România cuprinde hibrizi cu potențial productiv
ridicat și cu calități superioare.
Zonarea hibrizilor:
Marea varietate a condițiilor pedoclimatice din țara noastră și particularitățile
biologice ale hibrizilor de porumb au impus zonarea lor, respectiv stabilirea celor mai
bune zone de cultură pentru fiecare hibrid în parte. În acest scop teritoriul țării
noastre a fost împărțit în trei zone de cultură a hibrizilor de porumb, zone ce se
deosebesc între ele prin condițiile de climă, în special temperatură.
Zonele de cultură și structura hibrizilor de porumb pe zone:
I. Bărăgan și Dobrogea, zonele de câmpie din sudul și vestul țării, peste 1400°C:
Târzii 80%, Mijlocii 20%.
II. Podișul Moldovei, zonele culinare din sudul și vestul țării, câmpia Transilvaniei.
1200 – 1400°C, Mijlocii 50%, Timpurii 36%, Târzii 14 %.
III. Nordul Moldovei zonele premontane, dealurile Transilvaniei. 800 –
1200°C, Timpurii 74%, Mijlocii 26%.
În fiecare zonă sunt cultivați numai acei hibrizi care pot să ajungă normal la
maturitate și care au cea mai mare producție. Hibrizii târzii se cultivă cu precădere
în zonele cele mai călduroase din Sudul și Vestul țării, hibrizii mijlocii predomină în
zona a doua cu regim termic mai redus, iar hibrizii timpurii in zonele mai răcoroase
din țara noastra și în cele premontane.
Hibrizii cei mai timpurii se vor cultiva în zonele cu resursele termice cele mai
reduse.
Se recomandă ca în fiecare unitate agricolă să se cultive 2 - 4 hibrizi dintre cei
raportați pentru fiecare zonă, diferiți ca perioadă de vegetație, astfel se valorifică
mai bine condițiile naturale și se obține o eșalonare a lucrărilor de semănat,
îngrijirea și recoltarea. Suprafețele ce urmează a fi semănate cu grâu și orz de
toamnă vor fi cultivate cu hibrizii cei mai timpurii, indicați pentru zonele respective,
care pot fi recoltați până la 10 - 15 septembrie.
Caracteristicile principalilor hibrizi omologa i în România sunt:
CERA 2504. Hibrid trilinial din grupa hibrizilor mijlocii creat la firma SC Procera
Agrochemicals Romania SRL. Planta este medie spre înaltă. Ştiuletele este scurt spre
mediu, de formă cilindro-conică și număr mic de rânduri de boabe. Bobul este de tip

83
semiindurat dentat, cu vârful și marginea dorsală de culoare galbenă. Perioada
înfloritului și a mătăsitului este târzie. Produc ie de 7720 kg boabe/ha în condi ii de
neirigare și 9930 kg boabe/ha, în condi tii de irigare. Se poate cultiva în zona I din
sudul și vestul ării și în zona a II-a din sudul ării.
CRI ANA. Hibrid simplu creat la INCDA Fundulea, România. Planta este înaltă.
Ştiuletele este scurt spre mediu, de formă cilindro-conică și număr mediu de rânduri
de boabe. Bobul este de tip semiindurat dentat, cu vârful și marginea dorsală de
culoare galbenă. Perioada înfloritului și a mătăsitului este târzie spre foarte târzie.
Hibridul este tolerant la secetă, arși ă și șiștăvire și este rezistent la cădere și
frângere. Realizeaza în medie o produc ie de 8800 kg boabe/ha, în condi ii de
neirigare și 10840 kg boabe/ha, în condi ii de irigare. Se poate cultiva in zona I din
sudul și vestul ării și în zona a II-a din sudul ării.
KOLIBRIS. Hibrid trilinial din grupa hibrizilor mijlocii, creat la firma KWS SAAT AG,
Germania. Plante înalte spre foarte înalte. Ştiuletele este lung, cu un număr de
rânduri de boabe mediu. Bobul este de tip dentat, cu vârful bobului de culoare
galbenă. Perioada înfloritului și a mătăsitului este timpurie. Tolerant la secetă, arși ă
și șiștăvire și este rezistent la cădere și frângere. Realizeaza în medie o produc ie de
8270 kg boabe/ha, în condi ii de neirigare și 11120 kg boabe/ha, în condi ii de irigare.
Se poate cultiva în zona I din sudul și vestul ării și în zona a II-a din sudul ării.
LG 3540. Hibrid simplu din grupa hibrizilor târzii, creat la firma Limagrain Verneuil
Holding, Fran a. Planta este înaltă. Ştiuletele este mic, de forma cilindo-conică, cu
un număr mediu de rânduri de boabe. Bobul este de tip dentat, cu vârful de culoare
galbenă și marginea dorsală de culoare galben portocalie. Este tolerant la secetă,
arși ă și șiștăvire și rezistent la cădere și frângere. Realizeaza o produc ie de 8070 kg
boabe/ha, în condi ii de neirigare și 12400 kg boabe/ha, în condi ii de irigare.
ONELI CS. Hibrid din grupa hibrizilor semitârzii creat la firma Caussade Semences,
Fran a. Planta este foarte înaltă. Ştiuletele este de lungime medie, de formă
cilindroconică și număr mediu de rânduri. Bobul este de tip semiindurat dentat, cu
vârful de culoare alb gălbuie și marginea dorsală galben portocalie. Este tolerant la
secetă, arși ă și șiștăvire și rezistent la cădere și frângere. Realizeaza o produc ie de
7980 kg boabe/ha, în condi ii de neirigare și 12090 kg boabe/ha, în condi ii de irigare.
PROLLIX. Hibrid trilinial din grupa hibrizilor timpurii, creat la firma Maisadour
Semences, Fran a. Planta este de înăl ime medie. Ştiuletele este de lungime medie,
de forma cilindro-conică, cu un numâr de rânduri de boabe mediu. Bobul este indurat-
semiindurat, cu vârful de culoare galbenă și marginile dorsale de culoare
portocalie. Perioada înfloritului și a mătăsitului mijlocie. Este tolerant la secetă,

84
arși ă și șiștăvire și rezistent la cădere și frângere. Realizeaza o produc ie de peste
9200 kg/ha boabe STAS.
SUANITO. Hibrid trilinial din grupa hibrizilor timpurii, creat la firma Dow AgroSciences
GmbH, Germania. Planta este de înăl ime medie spre înaltă. Ştiuletele este de
mărime medie, cu un număr de boabe mediu și de formă cilindro-conică. Bobului este
semiindurat-dentat, cu vârful bobului de culoare galbenă. Perioada înfloritului și a
mătăsitului este medie. Este tolerant la secetă, arși ă, șiștăvire și rezistent la cădere
și frângere. Realizeaza o produc ie de peste 9400 kg/ha boabe STAS.
HIBRIZI MODIFICATI GENETIC: LG3330YG, LG3475YG, PR35T11 PR37NO2 cu
rezistenta la atacul sfredelitorului porumbului Ostrinia nubilalis.

3. Factori abiotici de risc pentru produc ia de porumb

Temperaturile extreme și lipsa precipita iilor reprezintă factori abiotici de
stres, care și pentru cultura porumbului au importan ă deosebită în ob inerea
recoltelor planificate. De aceea, limitarea stresului produs de factorii abiotici
plantelor de porumb, prin măsuri specifice, trebuie să constituie un obiectiv în
realizarea tehnologiilor de cultură.
4. Recomandări de limitare a riscurilor față de factorii abiotici
4.1. Lucrări agrotehnice
Fertilizarea: porumbul este una din cele mai productive plante agricole
cultivate în România, dar pentru a realiza produc ii ridicate, are nevoie de cantita i
mari de substante nutritive. Pentru fiecare tonă de boabe (inclusiv produc ia
corespunzatoare de tulpini), porumbul extrage din sol, N – 29 kilograme, P 2O5 – 12
kilograme, K2O – 32 kilograme și CaO – 9 kilograme. Îngrășămintele sporesc produc ia
la porumb pe toate tipurile de sol, chiar dacă acestea au fertilitatea ridicată.
Gunoiul de grajd este un îngrașământ deosebit de valoros pentru porumb. El
reprezintă o sursă de elemente nutritive pe întreaga perioadă de vegeta ie a
porumbului și contribuie, în același timp, la îmbunătă irea unor însușiri fizice și
biologice ale solului. Gunoiul de grajd este cu deosebire indicat pe solurile mai grele
și mai ușoare. Se aplica în doze de 20 – 40 tone la hectar, odată la 4 – 5 ani, pe
același teren și se încorporează în sol sub aratura adancă.
Dintre îngrasămintele chimice, rolul hotărâtor în ob inerea produc iei de
porumb îl au îngrășămintele cu azot. Cantită ile de îngrășăminte cu azot aplicate
variază foarte mult, între 60 – 200 kilograme la hectar substan ă activă, în func ie de
hibridul cultivat și de plantele premergătoare. Aceste doze se vor corecta în func ie
de planta premergătoare, majorandu-se cu 20-30 kilograme N la hectar după

85
prășitoare (floarea soarelui, cartofi târzii, sfecla de zahăr), și se vor reduce cu 20-30
N kilograme după leguminoase.
În func ie de fertilitatea naturală a solului, de gradul de aprovizionare a solului
cu apă și de nivelul produc iei planificate, se recomandă ca 1/2 - 2/3 din întreaga
doză de azot să se aplice primavara, prin încorporarea în sol la pregătirea patului
germinativ sau concomitent cu semănatul, restul să fie aplicat în timpul vegeta iei
odată cu a doua prașilă mecanică, cu ajutorul echipamentelor pentru fertilizat
montate pe cultivator.
Îngrășămintele cu fosfor influenteaza mai pu in produc ia de porumb. Ele se
aplică în doze de 40-120 kilograme la hectar substan ă activă, diferentierea făcându-
se în func ie de con inutul solului în fosfor mobil, de cantită ile de îngrășăminte cu
azot și de recoltele planificate. Dozele de fosfor pentru porumb difera în func ie de
con inutul solului în fosfor mobil. Îngrășămintele cu fosfor se încorporează din
toamnă, sub arătura adânca. În cazul în care îngrășămintele cu fosfor nu au putut fi
administrate în toamnă, se vor aplica primavara. Înainte de pregătirea patului
germinativ eficien a îngrășămintelor cu fosfor este sporită în cazul când sunt aplicate
la semănat, pe rânduri, împreună cu îngrășămintele azotate. Prin administrarea în
amestec a azotului cu fosfor este stimulată, în același timp, atât absorb ia fosforului
de către plantele de porumb, cât și a azotului. Se realizează, de asemenea, cea mai
bună dezvoltare a sistemului radicular al plantelor, o mai mare rezistentă la seceta și
produc ii mai ridicate.
Îngrășămintele cu potasiu nu dau sporuri de produc ie pe cele mai multe soluri
din Romania, fac excep ie solurile foarte sărace in potasiu, cum sunt solurile
argiloiluviale pe care se recomandă doze de 40-100 kilograme la hectar substanșă
activă, dozele aplicându-se diferen iat, în func ie de solurile aprovizionate în potasiu
asimilabil. Gunoiul de grajd aplicat împreună cu îngrașămintele chimice sporește
mult produc ia de porumb în special pe solurile mai sărace. Când se aplică gunoi,
dozele de îngrășăminte chimice se reduc în medie cu 2 kilograme.
O problemă nouă pentru cultura porumbului în România, o constituie utilizarea
macroelementelor, în special a zincului. Insuficienta zincului în nutri ia porumbului a
fost constatată pe unele soluri erodate din Moldova și sudul Bărăganului. Cerin a de
zinc este favorizată de folosirea dozelor mari de fosfor și azot, precum și de
monocultură. Ea se manifestă prin clorozarea frunzelor, prin piticire și întârzierea
creșterii plantelor, pierderile de produc ie putând atinge 20-30 %. Înlăturarea reac iei
la zinc se face prin aplicarea a 40-60 kilograme la hectar sulfat de zinc, odată la 6 ani
sau prin 2-3 tratamente cu solu ie de 0,2% sulfat de zinc, la interval de 7-10 zile,

86
începând cu faza de 4-5 frunze. Pe solurile acide, cu un pH sub 5,8 este necesară
aplicarea amendamentelor cu calciu 5-10 tone la hectar, odata la 6-8 ani,
amendamentele se încorporează sub aratura adâncă.
Lucrările solului: Porumbul nu poate realiza produc ii mari decât dacă se reușește
prin lucrările solului, să se acumuleze și să se păstreze în sol o cât mai mare parte din
apă din precipita ii. În acest scop, pregătirea solului pe o anumită adâncime trebuie
să se realizeze o suprafa ă mai nivelată, măruntire a bulgarilor și încorporarea
completă a resturilor vegetale.
În cazul în care porumbul se seamană dupa premergătoarea timpurie se
recomandă ca vara, dupa recoltarea plantei premergatoare și eliberarea rapidă a
terenului, să se execute imediat arătura la adâncimea de 25-30 cm, în func ie de
tipul de sol și de starea de umiditate a terenului. Arătura se va executa cu plugul în
agregat cu grapa stelată. Pana în toamnă, arătura executată vara men ine soluri
afânate și curate de buruieni, prin lucrări cu grapa cu col ii reglabili, când solul
formează crusta, si cu grapa cu discuri in agregat stelat, daca apar buruieni. Dupa
plantele care se recolteaza tarziu (porumb, soia, cartof etc), imediat ce se
elibereaza terenul se executa aratura adanca la 25-30cm în func ie de umiditatea
solului. In cazul plantelor la care, după recolta rămâne pe sol resturi vegetale
(porumb, cartof, sfecla etc ), arătura este precedata de a lucra cu grapa cu discuri
pentru maruntirea resturilor vegetale. In vederea unei nivelari cat mai bune, se
recomanda ca, la intrarea in iarnă, arătura de toamna să fie lucrată cu grapa cu
discuri. Primavara, în condi ii normale, când arătura a fost bine executata și ternul se
prezintă nivelat și fără buruieni, pentru pregătirea patului germinativ este suficientă
o singură lucrare, efectuata în ziua sau preziua semanatului cu combinatorul sau cu
grapa cu discuri în agregat cu o grapa cu col i, la adâncimea de semanat a
porumbului. Arăturile denivelate se vor lucra la desprimaverire, imediat dupa ce
terenul s-a zvântat, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu col i, după care, in
preajma semănatului, se va efectua pregătirea patului germinativ normal.
Sământa i semănatul: Sămân a de porumb destinată semănatului trebuie să apar ină
hibrizilor zona i și să aibă o valoare culturala ridicată (minim 90% germina ie și 98%
puritate). Inainte de semănat, sămân a se tratează cu insecticide împotriva
principalilor dăunători ai porumbului (viermi sarma, ră ișoara), precum si cu
fungicide speciale, care maresc rezistenta semintelor la atacul diferitilor agen i
patogeni.
Epoca de semănat este determinată de realizarea în sol, la adâncimea de 10 cm, de
temperaturi de 8-9 grade, stabilă la orele 8 diminea a, iar vremea este în curs de

87
încălzire. Nu este bine să se semene înainte de a se fi realizat în sol aceasta
temperatură, deoarece semin ele, deși sunt îmbibate cu apă, își prelungesc perioada
de germina ie, sunt expuse la mucigaiuri și atac dăunători din sol din care rezultă o
răsărire neuniformă. Nici întarzierea semănatului nu este favorabilă deoarece solul se
usucă repede la suprafa ă, multe boabe nu încoltesc, ceace atrage dupa sine o
scădere și o întarziere a produc iei. Întreaga suprafa ă cu porumb din unitate trebuie
semănată în 5-6 zile.
Densitatea optimă se stabilește în func ie de gradul de aprovizionare cu apă, de
poten ialul de fertilitate a solului și de particularită ile hibrizilor cultiva i și este
cuprinsă între 50-80 mii plante recoltabile la hectar. Densitatea minima se realizeaza
in conditiile unei rezerve reduse de umiditate în sol și a unui nivel de fertilizare
scăzută. Pe măsură ce condi iile de aprovizionare a plantelor cu apă și substan e
nutritive se îmbunătă esc, densitatea se mărește, devenind maximă în condi ii de
cultură irigată la porumb intervin în condi ii de iriga ie densitatea trebuie să fie chiar
de 80-120 mii plante la hectar.
Cantitatea de sămânță folosită la hectar variază obișnuit între 10-20 kilograme, în
func ie de densitatea stabilită și de masa a 1000 boabe. Distan a de semanat între
rânduri este pentru to i hibrizii de 70 cm. Adâncimea de semănat este de 4 - 6 cm pe
solurile mai grele și de 5-7 cm pe solurile mai ușoare, diferentierea făcându-se în
func ie de umiditatea solului.
Lucrările de îngrijire: Rolul esen ial al lucrărilor de îngrijire în cultura porumbului
este combaterea buruienilor, fa ă de care porumbul este mai sensibil în compara ie
cu alte plante prășitoare și reactionează cu scăderi importante de produc ie. Un alt
obiectiv al lucrărilor de îngrijire este combaterea insectelor dăunătoare.
5. Principalii factorii biotici de risc pentru produc ia de porumb
5. 1. Bolile ca factor de risc
Putregaiul roz al tiuletilor, produs de agentul patogen Fusarium
graminearum (Giberella zeae) (fig.24 ) produce daune în toate stadiile de dezvoltare
(plantule, tulpina și boabe). Plantulele atacate putrezesc. La plantele mature atacul
se produce în zona dintre rădăcina primara și zona de formare a rădăcinilor adventive,
extinzându-se treptat în lungul tulpinii. Interiorul tulpinii atacate capătă o culoare
roz, apoi treptat se brunifică, esuturile putrezesc, tulpinile frângându-se cu ușurin ă.
Atacul se poate produce și pe boabele știuletelui, care sunt invadate de o pâslă albă
cu nuan e roz, afectând inclusiv pănușile care se lipesc de boabe și putrezesc
împreună. Temperatura ridicată favorizează boala. Ea evoluează și în timpul păstrării
știule ilor peste iarnă în condi ii de depozitare necorespunzătoare (umezeală mare,

88
neaerisire, etc.). Recolta de porumb este depreciată cantitativ și calitativ și prin
con inutul de micotoxine (aflatoxine și fumonizine).
In condi ile României, atacul ciupercii Fusarium graminearum pe știule i produce
pierderi de 7-15%, con inutul de micotoxine DON în boabele infectate depășind cu
mult nivelul admis. Reducerea nivelului de inocul primar de F. graminearum/G. zeae
prin utilizarea tehnologiilor conservative de biofumigare în cadrul succesiunii de
culturi grâu – porumb este benefică atât pentru cultura de grâu cât și pentru cultura
de porumb. In cazul unor condi ii climatice favorabile atacului de F. graminearum,
pierderile la porumb pot fi semnificative, contaminarea cu micotoxine fiind cu mult
peste cea înregistrată în cazul înroșirii spicului de grâu.

Fig. 24 Simptome de fuzarioza porumbului Gibberelia zeae (Fusarium

graminearum)

Cea mai sigură măsură de prevenire a fuzariozelor o constituie cultivarea de

hibrizi rezisten i și tratamentele la saman ă. De asemenea, sunt indicate sortarea
știuletilor și depozitarea numai a celor cu umiditatea normală (16-17 oC) respectându-
se condi iile optime de păstrare (aerisire).
Aspergiliile porumbului (Aspergillus flavus). Pericolul cel mai ridicat pentru
sănătatea omului și a animalelor este reprezentat de ciupercile toxigene care
infecteaza porumbul în timpul vegeta iei, producând micotoxine (aflatoxine) care
contaminează lan ul alimentar.
Tăciunele comun (Ustilago maydis) este întâlnit frecvent în Câmpia Dunării.
Atacul ciupercii Ustilago maydis se manifestă după răsărire sau când porumbul are 7-
8 frunze și pâna la coacere. Cel mai frecvent sunt atacate tulpinile și știule ii, mai
rar frunzele și paniculele. O infec ie puternică a plantelor tinere are ca urmare
deformarea și distrugerea lor.
Pe tulpini, tumorile se formează, de regula, la nodurile bazale sau în treimea
superioară a plantei, deasupra știuletelui, iar în acest caz urmările atacului sunt mai
grave. Pagubele produse sunt evaluate în medie la 2-5% din recolta anuală, dar în
anumite zone pagubele înregistrate pot fi și mai mari. O intensitate mai mare a
atacului se înregistrează când porumbul este cultivat în monocultură, iar în ultimii

89
ani se întâlneste în lanurile producătoare de samân ă hibridă, dezvoltându-se pe
esuturile rănite în urma ruperii paniculelor.
Rănile cauzate de insecte sau grindină, îngrășămintele organice, excesul de
azot, densitatea mare a plantelor, semănatul târziu, favorizează atacul
ciupercii Ustilago maydis. Pentru prevenirea tăciunelui comun se recomandă:
adunarea resturilor de plante rămase după recoltare precum și adunarea și
distrugerea tumorilor pentru a evita mărirea rezervei de spori din sol. Se recomandă
aratura adâncă și respectarea unui asolament de 4-5 ani.

5.2 Insectele ca factor de risc

Caracterizarea agrometeorologică a zonelor agricole în regiunea Dobrogea
indică persisten a unui climat continental cu influen e reduse subtropicale
(mediteraneene) însă cu o predominan ă spre un climat semiarid așa cum indică
media anuală a precipita iilor. În aceste condi ii, spectrul și structura faunistică a
popula iilor dăunătoare sunt destul de restrînse, referitor la implica iile asupra
produc iei sau pagubelor. Condi iile de secetă accentuează mult factorii favorabili
dezvoltării unor insecte dăunătoare specifice zonei aride. De asemenea, de cele mai
multe ori în asemenea situa ii, impactul major asupra poten ialului de produc ie al
plantelor este sporit, nu atît de atacul în sine, cît mai ales prin faptul că acești
dăunători sînt vectori pentru patogeni care se manifestă extrem de virulent
diminuînd semnificativ calitativ și cantitativ recolta.
Principalii dăunători identifica i pentru zona Dobrogea, precum și măsurile
recomandate pentru combatere, sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel 5 Principalele specii de insecte dăunătoare culturilor de porumb în Dobrogea

SPECIA MĂSURI DE COMBATERE
Tanymecus dilaticollis Gyll., (ră ișoara, Tratament la săman ă
gărgări a frunzelor de porumb)
Ostrinia nubilalis Hb. (sfredelitorul Rezisten a hibridului, tratamentul
porumbului) semin ei, măsuri agroculturale,
tratamente cu produse biologice în
vegeta ie
Anoxia villosa F., Pentodon idiota Hb., Tratament la săman ă, tratament la sol
Melolontha melolontha L (viermi albi, cu produse granulate

90
scarabeide)
Agriotes pilosus Panz., Agriotes ustulatus Tratament la săman ă, tratament la sol
Schall., (viermi sîrmă) cu produse granulate
Homeosoma nebulella Hb. (molia florii Monitorizare și măsuri de prognoză
soarelui)

Cel mai des întâlnit dăunător, Tanymecus dilaticollis Gyll. (ră i oara porumbului),
produce daune în stadiul de adult. Consumarea frunzelor poate avea loc treptat,
dinspre partea superioară către cea inferioară și dinspre cele două margini ale
limbului către nervura centrală.

Fig. 25 Harta de răspândire a dăunătorului Tanymecus dilaticollis

Zonele marcate cu roșu, în harta de răspândire (fig.25), reprezintă ariile cu condi ii

de favorabilitate pentru specia T. dilaticollis, în aceste zone densitatea insectei
depășind frecvent 10 exemplare/m2 .
Frecvent, prin confluen a unor rosături, por iuni de frunză se franjurează, se
desprind și cad pe sol; alteori, rosătura transversală efectuată la diferite niveluri
deasupra zonei tecii progresând, în cele din urmă frunzele se frâng sub propria lor
greutate.În sfîrșit, dacă frunzele au fost consumate în întregime, insecta se fixează la
partea terminală a tulpinii și roade extremitatea tijei pînă la zona coletului; nu
rareori, însă în cazul unor atacuri puternice este roasă baza tulpinii, la nivelul solului,
consecin a fiind retezarea plantei
Măsurile de combatere sunt reprezentate în primul rând printr-o bună agrotehnică
respectînd normele indicate de specialiști (arătură adîncă, discuit, epoca de plantare,
densitate, iriga ii etc.), care poate reduce considerabil gradul de atac men inînd
atacul la limita sau sub pragul economic de dăunare (PED), respectiv 3 adul i/mp la
răsărire. Se recomandă de asemenea, tratamente la sămîn ă cu produse avizate.

91
Ostrinia nubilalis Hb. (Lepidoptera:Pyralidae) (sfredelitorul porumbului)

Fig. 26 Harta de răspândire în Dobrogea a dăunătorului Ostrinia nubilalis

Zonele marcate cu roșu pe harta de răspândire (fig. 26), sunt ariile cu condi ii
de favorabilitate pentru specia Ostrinia nubilalis Hb. Atacul este produs de larvă
(fig.27). Pe plantele de porumb, atacul se poate prezenta sub diferite aspecte, în
func ie de organul plantei atacat. Astfel, pe inflorescen e, larvele rod staminele și
manifestă o tendin ă de perforare a pedunculului panicular, fapt pentru care
paniculul se frînge cu multă ușurin ă în timpul vînturilor sau ploilor. Pe frunze, atacul
larvelor de vîrsta I se prezintă sub forma unor orificii alungite cu lă imea de 1 mm și
lungimea de 5-10 mm. Ştiule ii pot fi ataca i la rîndul lor și larva consumă o parte din
boabe. Larva de vîrsta II – III pătrunde în interiorul tulpinii de porumb, obișnuit prin
zona tecii frunzelor și minează de-a lungul internodiilor tulpinii; în caz de vânt, chiar
slab, tulpinile se frâng ușor iar recoltarea mecanică este dificilă, pierderile de recoltă
fiind consistente. Activitatea larvei favorizează, de obicei, prin leziunile produse la
nivelul tuturor organelor plantei instalarea unor specii de patogeni deosebit de
periculoși, cel mai frecvent fiind tăciunele negru (Ustilago sp.).

Fig. 27 Atacul larvei sfredelitorului Ostrinia nubilalis Hb. în interiorul tulpinii de

porumb (Foto original)

Măsurile pentru prevenirea atacului acestei specii, precum și cele curative sunt
cele mai indicate. Modul de via ă al insectei, în interiorul tulpinii, pentru o mare
parte din ciclul său biologic, ca și dificultatea efectuării eficiente a tratamentelor în
perioada de vegeta ie complică foarte mult protec ia plantelor de porumb fa ă de

92
acest dăunător. În Dobrogea însă, condi iile de dezvoltare pentru o mare parte dintre
entomofagii acestei specii (destul de numeroși, de altfel) în special existen a a cel
pu in două specii de parazitoizi ai larvei, din familia Tachinidae (Ord. Diptera), poate
fi un element important pentru mentinerea popula iilor acestei specii la un nivel de
densitate sub pragul economic de daunare. În același timp, selectarea în vederea
plantării a hibrizilor cu rezisten ă crescută la atacul acestei specii poate fi măsura
utilă care, coroborată cu o agrotehnică perfectă poate asigura o protec ie eficientă a
culturii de porumb.
Reorganizarea sistemului agricol după 1990 a creat și o serie de condi ii pentru
men inerea și chiar exacerbarea atacului unor specii de insecte dăunătoare
caracteristice zonelor de stepă și silvostepă aridă dar care erau men inute la un nivel
rezonabil de densitate prin managementul agricol de tip intensiv care a fost aplicat
înainte de 1989. Dintre acestea se remarcă speciile de Scarabeidae (viermi albi) (fig.
28 și 29), care în localitatea Amzacea produc frecvent daune porumbului (larvele în
primele etape de vegeta ie).

Fig. 28 Anoxia villosa F. (larva) Fig. 29 Melolontha melolontha L. (larva)

Pagubele dăunătorului Anoxia villosa F. (cărăbu ul de stepă) (fig. 28) sunt

produse atît de larve, cît și de adul i, mai ales în anii secetoși și în condi ii de
neirigat. Adultul atacă frunzele, producînd rosături adînci pe marginea limbului, sau
atacă teaca plantulei în fazele timpurii ale apari iei. Larvele consumă rădăcinile
producînd uscarea plantelor. Măsuri de control sunt reprezentate de aplicarea
tratamentelor la sol, cu insecticide granulate. Rezultate bune s-au ob inut și prin
aplicarea tratamentelor cu produse biologice (pe bază de tulpini de Beauveria
basiana Bass.- Vuill.)
Viermii sârmă (Agriotes lineatus, Agriotes pilosus, Agriotes obscurus) pot
produce daune însemnate. Sunt insecte polifage, larvele atacă boabele în germina ie
și vârfurile de creștere ale ramifica iilor radiculare ale multor specii de graminee.
Măsurile de control se impun atunci când densitatea larvelor/m 2 este mai mare de 5-6
larve/m2. Tratamentul semin elor cu produsele chimice avizate este o măsură
eficientă pentru prevenirea atacurilor, care pot duce la pierderi de recoltă.

93
 Deosebit de importantă în tehnicile de combatere, este combaterea biologică.
Aceasta metodă are scopul de a limita densitatea popula iilor si nu de a eradica
agen ii de dăunare. Metodele de combatere biologică cuprind o serie de practici,
care implică utilizarea mijloacelor microbiologice cu actiune directă sau indirect
asupra patogenilor sau asupra plantei gazdă.
Utilizarea biopesticidelor în agricultură a crescut semnificativ, datorită multiplelor
lor avantaje, i anume:
 Nu lasă reziduuri nocive;
 Impact semnificativ redus asupra speciilor ne intă;
 Pot fi mai ieftine decât pesticidele chimice, când sunt produse local;
 Pot fi mult mai eficiente pe termen lung decât pesticidele chimice;
 Sunt selective și nu determină apari ia unor noi agen i de dăunare
problemă;
 Nu este necesară producerea unor noi substan e chimice, deoarece
organismele sunt disonibile;
 Organismele de combatere se vor înmul i și răspândi în mod natural;
 Agentul de dăunare este incapabil să dezvolte rezisten ă (sau aceasta se
dezvoltă foarte încet);
 Durabilitatea tratamentelor prin multiplicarea continua a agentilor de
combatere biologica.
In acela i timp, combaterea biologică are i dezavantaje:
 Specificitate înalta, care necesită o identificare exactă a dăunătorului/
patogenului și poate presupune utilizarea mai multor pesticide;
 Viteză de ac iune lentă (aceasta facându-le nepotrivite pentru aplicarea
în cazul în care un focar de infec ie reprezintă o amenin are imediată pentru o
cultură);
 Adesea au o eficacitate variabilă datorită influen ei factorilor biotici și
abiotici (deoarece biopesticidele sunt organisme vii care combat dăunătorii/ bolile
prin multiplicarea în locusurile tinta);
 Organismele vii evoluează și își măresc rezisten a la mijloacele de
combatere biologice, chimice, fizice sau orice altă formă de combatere. Dacă
popula ia intă nu este exterminată sau împiedicată să se înmul ească,
supravie uitorii pot deveni toleran i, rezultând rase evoluate, rezistente la produsele
aplicate;

94
  Metodele de combatere biologică implică costuri destul de mari și
necesită consultarea specialiștilor în domeniu.

5.3 Buruienile ca factor de risc

Culturile de porumb din judetul Constanta prezintă o puternică și diversificată
infestare cu buruieni mono si dicotiledonate anuale si perene. Cele mai raspandite
sunt:
- dicotiledonate anuale: Amaranthus blitoides, Amaranthus retroflexus,
Chenopodium album, Polygonum convolvulus, Solanum nigrum, Xanthium spinosum;
- dicotiledonate perene: Convolvulus arvensis, Cirsium arvense, Aristolochia
clematitis;
- monocotiledonate anuale: Setaria viridis, Setaria glauca, Echinochloa crus-galli;
- monocotiledonate perene: Cynodon dactylon, Sorghum halepense

a b c d

e f g h
a- Amaranthus retroflexus; b -Chenopodium album; c- Solanum nigrum;
d- Aristolochia clematidis; e- Setaria glauca; f- Echinochloa crus galli;
g- Sorghum halepense; h- Cynodon dactylon

Pagube produse de buruieni la cultura porumbului

Creșterea lentă a plantelor de porumb în primele de 4-6 săptăpmâni de la
răsărire, asociată cu numărul redus de plante la m 2 (4-6 pl/m2), crează o competi ie
încă de la început între planta de cultură și buruiană cu un avantaj major în favoarea
buruienilor. Acestea, prin numarul lor, prin rapacitatea pentru spa iu, apă și hrană,
câstigă lupta provocând mari pagube culturilor de porumb care variază în limitele 30-

95
80% în func ie de gradul de infestare, ducând chiar la compromiterea totală a
recoltei în cazul infestării cu specia Sorghum halepense din rizomi.

Metode de combatere a buruienilor

Sistemele integrate de combatere a buruienilor din cultura porumbului se
bazează pe îmbinarea armonioasă de metode preventive, metode agrotehnice și
chimice:
Metode preventive
- respectarea măsurilor de carantină fitosanitară;
- folosirea la semanat a semin elor condi ionate;
- distrugerea focarelor de infestare cu semin e de buruieni din terenurile
necultivate: drumuri, alei, talazurile teraselor, șan uri, canale de irigat;
- folosirea apei de irigat fără semin e de buruieni;
- recoltarea la timp și corectă a culturilor;
- evitarea răspândirii semin elor de buruieni prin intermediul animalelor;
- urmărirea evolutiei speciilor segetale;
- pregătirea patului germinativ;
- semănatul la epoca optimă;
- respectarea adâncimii de semănat;
- asigurarea densită ii optime a plantelor;
- corectarea reactiei solului;
- folosirea gunoiului de grajd complet fermentat;
- mulcirea;
- eliminarea excesului de umiditate
Metode agrotehnice
- lucrările de bază ale solului: arătura și lucrările cu cultivatorul sau care distrug
buruienile în vegeta ie și par ial organele vegetative de înmul ire;
- metoda epuizării pentru distrugerea buruienilor perene prin lucrări superficiale,
repetate ale solului, prin tăierea lăstarilor care apar la suprafata solului, epuizând
astfel substan ele de rezervă;
- metoda provocării care constă în mărun irea stratului superficial de sol, prin
grăpare pentru a stimula germina ia semin elor de buruieni. Opera ia se repetă de 2-
3 ori la adâncimi diferite iar reușita ei depinde și de umiditatea solului.
- prășitul; numărul și epocile de aplicare ale prașilelor depind de gradul de
îmburuienare. La prășitul mecanic pe intervalele dintre rânduri trebuie respectată

96
zona de protec ie, adâncimea și epoca de executare, viteza de deplasare a
agregatului etc.
- rota ia culturilor, care permite evitarea monoculturii ce favorizează înmul irea
buruienilor;
Metode chimice
Combaterea pe cale chimică a buruienilor din cultura porumbului poate fi realizată
prin:
Tratamente aplicate preemergent - înainte de semănat (ppi) sau imediat
după semănat.
Tratamente aplicate postemergent - aplicate în vegeta ie.
In functie de speciile de buruieni erbicidele recomandate la cultura de porumb sunt:
Pentru buruieni monocotiledonate si unele dicotiledonate, erbicide cu aplicare ppi
sau preemergenta: S-metolaclor 960 g/l; S-metolaclor 312,5 g/l + terbutilaxin 187,5
g/l; dimetenamid P 720 g/l; pendimetalin 330 g/l; isoxaflutol 480 g/l; petoxamid 600
g/l; mesotrione 37,5 g/l + teburtilazin 125 g/l + S-metolaclor 375 g/l
Pentru buruieni dicotiledonate anuale i perene i unele monocotiledonate, erbicide
cu aplicare in postemergenta: fluroxipir 250 g/l; clopiralid 300 g/l; acid 2,4D din
1EHE 600 g/l; acid 2,4D 675 g/l; dicamba 480 g/l; dicamba 100 g/l + acid 2,4D 300
g/l; tritosulfuron 12,5% + dicamba 60 %; rinsulfuron 3,26% + dicamba 60,87%;
florasulam 6,25 g/l + acid 2,4D 300 g/l; dicamba 120 g/l + acid 2,4D 344 g/l.
Pentru buruieni monocotiledonate si in special Sorghum halepense din rizomi,
erbicide cu aplicare postemergenta: nicosulfuron 40 g/l; rimsulfuron 250 g/kg +
surfactant; rimsulfuron 50% + tifensulfuron –metil 25% si altele.

97
 V. ROZĂTOARELE DIN DOBROGEA
Componenta specifică a rozătoarelor din Bărăgan și Dobrogea este următoarea:
iepurele (Lepus europaeus L), popândăul (Citellus citellus), șoarecele de stepa
(Sicista subtilis Nordm.), orbetele (Spalax leucodon Nordm.), șobolanul cenușiu
(Rattus norvegicus Berk.), șoarecele de misună (Mus musculus spicilegus Pet.),
șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus L.) hârciogul (Cricetus cricetus L), grivanul
mic (Mesocricetus auratus Waterh.), șoarecele de pădure( Microtus arvalis Pall) etc.
In culturile de cereale se întâlnesc toate speciile enumerate mai sus,dar
dominante sunt speciile Microtus arvalis, Mus musculus spicilegus si Apodemus
sylvaticus; speciile, Mus musculus spicilegus și Apodemus sylvaticus, se concentrează
aici în timpul primăverii și verii datorită abunden ei de hrană. Specia Microtus arvalis,
se întâlnește mai ales începând din toamnă și până în primăvară, în faza verde a
culturilor și în anii de invazii.
Culturile de plante prășitoare (porumb, floarea soarelui etc.), sunt cele slab
populate. Aici lucrările intense de agrotehnică nu asigură condi ii optime de hrană și
microclimă.Se remarcă popularea acestor culturi dupa semănat de către Citellus
citellus, care hrănindu-se cu semin ele de porumb și floarea soarelui aduce pagube
importante culturilor respective. In timpul verii aceste culturi de obicei nu sunt
populate de rozătoare, doar spre toamnă când apar din nou speciile M.m.spicilegus si
A.sylvaticus, atrase de semin ele de porumb și floarea soarelui, iar după ce se
efectuează arătura de toamnă se retrag spre perdele de protec ie.
Speciile dominante în perdelele de protec ie, sunt în general speciile granivore,
cum ar fi M.m.spicilegus si A.sylvaticus. Celalalte specii populează de obicei numai
marginile perdelelor de protec ie, unde iși fac galerii, astfel fiind ferite de lucrările
agrotehnice.
Din cele expuse mai sus se poate preciza că șoarecele de câmp, șoarecele de
misună, șoarecele de pădure și popândăul predomină în majoritatea culturilor
agricole, unde datorită modului de hrană și condi iilor de via ă produc daune
importante.
Șoarecele de câmp, Microtus arvalis Pall. se numără printre rozătoarele cele
mai dăunătoare culturilor de cereale. El trăiește în colonii, în cuiburi subterane cu
numeroase galerii, adânci de 30-40 cm, care comunică cu exteriorul printr-un număr
variabil de găuri, care nu corespund cu numarul real de șoareci.
Densitatea acestui dăunător este în func ie de temperatură, umiditate, hrană
etc. Precipita iile abundente sau topirea bruscă a zăpezii în primăvară sunt total
nefavorabile, în aceste condi ii înregistrându-se o mortalitate foarte ridicata.
Lipsa exagerată a precipita iilor în perioada de primavară – vară (seceta
prelungită), duc la reducerea numărului de șoareci. In verile mai pu in secetoase sau

98
iernile mai blânde, șoareci părăsesc cuiburile vechi și iși construiesc galerii în
terenurile înierbate sau în terenurile însămân ate cu cereale de toamnă, aici găsind
hrană suficientă.
Șoarecele de câmp se înmul ește în tot cursul perioadei de vegeta ie (din
primăvară până în toamnă), având o prolificitate destul de mare, o femelă are 4- 7
genera ii pe an, fiecare având 4-8 pui. Puii ajung la maturitate în decurs de 30 –60
de zile, raportul dintre sexe fiind de 3:1 sau chiar 4:1 în favoarea femelelor,
conducând de cele mai multe ori la creșterea densită ii.
Densitatea este în func ie de sezon, și poate varia de la 100 de indivizi/ ha
(nivel foarte scăzut), la 500 de indivizi/ha (nivel mediu) și la peste 1000 indivizi/ha
(nivel foarte ridicat). Specia Microtus arvalis are fluctua ii numerice foarte mari și în
condi iile ării noastre pot să apară la fiecare 3 – 4 ani suprapopulari (invazii) locale,
care însă în condi iile de stepă nu sunt de lungă durată.
Când densitatea este mare, șoarecii de câmp produc pagube mari în culturi
atât la suprafa ă prin roaderea păr ilor aeriene ale plantelor cât și în sol prin
distrugerea rădăcinii plantelor.
Atacul de toamnă se manifestă imediat după răsărirea grâului (sau altei
culturi), plantele sunt roase având aspect de pășunare. Atacul se poate continua și în
iarnă dacă solul nu este acoperit cu zapada iar temperaturile sunt mai mari de 0
grade C, precum și la desprimăvărare.
O altă perioadă a atacului este între formarea bobului și recoltare. În lan se
pot observa fire de grâu cu spicul retezat de la bază. În lanurile atacate se
eviden iează cărările pe unde circulă șoarecii. În timpul recoltatului și mai ales după
seceriș, șoarecii produc în anii de invazii pagube foarte mari. Cantitatea de hrană
consumată de un șoarece în timp de un an este de cica 7 kg. de boabe și 11 kg.
vegetale.
Speciile Mus musculuus, Apodemus sylvaticus sunt mai pu in frecvente în
culturile de cereale în condi iile nefavorabile ale primăverilor și verilor, dar spre
toamnă când hrana este din abunden ă se face sim ită prezen a acestora.
Așa după cum s-a men ionat mai sus în culturile de prășitoare predominantă
este specia Citellus citellus, mare consumator de diverse semin e, iar primăvara de
rădăcini. Trăiește în galerii adânci de 1–1,5 m, unde iși construiește cuibul și iși
adună rezerve mici de hrană. Toamna intră în hibernare care durează până primăvara.
Femela naște de 1-2 ori pe an, câte 3–8 pui. Condi iile nefavorabile afectează mai
pu in această specie, aceasta se explică prin faptul ca ele au galeriile adânci unde
petrec perioadele nefavorabile în hibernare.

99
 COMBATEREA ROZĂTOARELOR
Din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă,texistă un real potenyial
de atac și tendin a accentuată de înmul ire a rozătoarelor mici (șoarecele de câmp
(Microtus arvalis) în culturile agricole, drept pentru care în astfel de situa tii se
impun măsuri de prevenire și combatere. Succesul în ac iunile de prevenire și
combatere a rozătoarelor este greu de realizat, fiind condi ionat de unii factori
importan i cum ar fi modul de via ă și hrană, condi iile climatice etc.
Măsuri de prevenire i combatere.
Măsurile de prevenire constau în recoltatul la timp al cerealelor, efectuarea
arăturilor de vară și de toamnă pentru distrugerea cuiburilor, distrugerea buruienilor
și mai ales a celor de pe marginea șan urilor, a drumurilor etc., care le servesc drept
hrană pe timpul iernii.
Combaterea chimica constă în utilizarea unor substan e chimice, cu ac iune de
intoxicare rapidă sau lentă, care trebuie să întrunească anumite calită i și să prezinte
garan ia eficacitătii rodenticide, după cum urmează:
- să fie toxice numai pentru rozătoare;
- să fie absorbite repede și în totalitate în organismul rozătoarelor;
- să se elimine cât mai greu, pentru ca moartea sa se producă lent, după
câteva zile, ca să nu creeze panică sau să alarmeze ceilal i indivizi, care astfel
sesiza i, nu mai consumă substan ele toxice sau părăsesc cultura;
- să fie ușor de preparat și condi ionat, ca pulbere pentru prăfuirea galeriilor
sau ca momeli alimentare.
Atunci când densitatea rozătoarelor este redusă, combaterea acestora se
efctuează prin aplicarea de momeli (circa 15 -25 g momeli /gal.activă), sau prin
folosirea de cartușe fumigene amplasate în galerie.
În situa iile când densitatea șoarecilor este foarte mare așa cum a fost în
toamna anului 2010, cele mai bune rezultate se ob in prin efectuarea de tratamente
terestre cu insecticide a culturilor invadate.
La aplicarea tratamentelor fitosanitare se va avea în vedere respectarea
cu stricte e a tehnologiei de aplicare și a normelor de protec ie a muncii și a
mediului înconjurător prevăzute de legisla ia în vigoare în cazul produselor de
protec ia plantelor.

În concluzie se poate spune că, în condi iile existente în Bărăgan și Dobrogea,

unele specii rozătoare iși găsesc condi ii de via ă favorabile. În func ie de sezon, de
numărul lucrărilor agrotehnice, ele migrează dintr-o cultură în alta, ceea ce
contribuie la supravie uirea și înmul irea acestora.

100