Antim Ivireanul.

Arta oratoriei religioase

Se dă textul:
CUVÂNTARE DE ÎNVĂŢĂTURĂ ŞI DE UMILINŢĂ ÎN DUMINICA FLORIILOR
…înaintea puterii lui Dumnezeu nu iaste nici un lucru cu anevoe, sau cu neputinţă, iar
socoteala omenească mai cu anevoe şi mai de minune să vede înviiarea unui mort, pre carele l-au
văzut în groapă de patru zile şi împuţit, precum era Lazăr, decât înviiarea unui mort, pre carele îl
ducea să-l îngroape, ca pe feciorul văduvei , sau altui mort, carele numai atunce, în grab’ au
murit, ca fata lui Iair, pentru ca să cunoască păcătosul carele ş-au cheltuit toata viaţa în păcat şi
au îmbătrânit în răutăţi şi s-au înstreinat de tot din darul lui Dumnezeu şi s-au făcut slugă
păcatelor şi rob diavolului , cât iaste de cu anevoe întoarcerea lui şi cum că din groapa
obiceaiului celui rău nu iaste cu putinţă, niciodată, să iasă, fără numai cu mare osteneală, cu
neasemânată pocăinţă şi cu o milă a lui Dumnezeu, mai aleasă . Şi, de vă prepuneţ la aceasta,
socotiţi rogu-vă aceia ce au făcut Hristos când au înviiat pre cei trei morţi şi veţ înţelege
adevărul. La mortul cel dintâi, carele era fata lui Iair, zice evanghelistul Mathei cum când au
mers Hristos să o înviiaze n-au zis un cuvânt, numai au apucat-o de mână şi s-au sculat fata.
La al doilea mort, feciorul văduvei, zice evanghelistul Luca cum că s-au atins de coşciug
şi numai atâta zise: „Voinice, ţie zic: scoală!” Şi şăzu mortul.
Iar la al treilea, la Lazăr, ce n-au zis şi ce n-au făcut dulcele Iisus, să-l înviiaze. Cetiţ la
Ioan în 11 capete şi vedeţi. Întâi zice: „Gemu cu duhul şi să turbură pre sine.” A doua, din ochii
lui cei dumnezeeşti au curs lacrămi: „Şi lăcrămă Iisus.” A treia: „Au rădicat ochii în sus şi s-au
rugat pentru dânsul lui Dumnezeu Tatăl : Părinte , mulţumescu-ţ că m-ai ascultat.” Şi la cea de
pe urmă, cu glas groaznic, cu carele au turbutat tot iadul, aduse pre Lazăr dintru întunerecul
morţii la lumina vieţii: „Glas mare strigă :Lazare eşi afară.” Şi eşi mortul.
Acum spuneţi-mi, ce închipuiaşte aceasta? Ce ne învaţă această mijlocire despărţită, cu
care au înviiat Hristos pre cei trei morţi: pre cel dintâi, cu atingerea mâinii, prea al doilea cu un
cuvânt prost şi pre al treilea cu lacrămi, cu rugăciune şi cu glas mare?
Dumnezeescul Zlatoust şi sfântul Theofilact şi toţi tâlcuitorii sfintei Evanghelii zic cum
că aceasta au vrut să ne înveţe Hristos, Domnul vieţii şi al morţii, că păcătosul carele iaste mort
în darul lui Dumnezeu, pentru căci au păcătuit din nesocoteală şi din slăbiciunea firii, înviiază
pre lesne, lasă păcatul şi vine în pocăinţă ,cu atingerea dumnezeescului dar.
Aşijderea şi celalalt, carele au căzut din dragostea lui Dumnezeu de doao ori şi de trei ori;
iară încă fiind tânăr în răutate şi acesta, cu ajutoriul lui Dumnezeu, cu învăţăturile Evangheliei,
de nu să va căi astăzi, să va căi mâine: lasă răutatea şi iară să întoarce pre calea mântuinţei.
Iar al treilea, carele au îmbătrânit în păcat şi s-au obicinuit, în desfătări şi în
deşărtăciunile cele lumeşti, în pohtele lui cele rele, nu iaste cu putinţă să se întoarcă pre lesne ci,
au rămâne făr’ de căinţă şi moare în păcat, de vreme ce, după cum zice David: „Departe e de la
păcătos mântuirea”, pentru căci în toată viaţa lui n-au cercat îndreptările lui Dumnezeu, sau,
pentru ca să vie în căinţă trebuiaşte un ajutoriu tare, de sus , un cuvânt viu al lui
Dumnezeu ,carele să va în tot chipul să-l rădice din păcat, precum au rădicat şi pre Lazar din
groapă. (...)
 Dară putea-voiu crede eu, iubitii miei, cum că aici, între turma mea cea cuvântătoare, să
fie oi ca acestea, rătăcite, Lazari ca aceştea, păcătoş ca aceştea, împietriţi la inimă şi necăitori?
Credinţa voastră cea multă nu mă lasă să o crez [aceasta]. Iar de să va întâmpla, din depărtarea
dumnezeiască ,să se afle cineva întru această nevoe ticăloasă şi vrednică de plâns, cu multă
scârbă de inimă îmi întorc cuvântul cătră dânsul şi-i zic, precum zicea Hristos cătră jidovi, pentru
Lazar: “Unde l-aţi pus pre dânsul?” Unde ţi-ai pus, păcătosule, sufletul cel iscusit, cel frumos, cel
minunat, cel vrednic? Unde ţi-ai îngropat partea cea mai aleasă a sinelui tău, zidirea cea mai
iscusită a dumnezeeştii puteri, soţiia cea iubită a îngerilor? Unde iaste frumuseţea aceia a
închipuirii cei dumnezeeşti? Unde iaste podoaba a darului celui dumnezeesc? Unde iaste slava?
Unde sânt frumuseţele lui cele minunate, carele îl arată mai luminat decât soarele?
Aşa, făr’ de socoteală, ai lăsat să se piarză păcatul şi să-l vânture, ca ţărâna vântul. Dară
cum nu te milostiveşti asupră-ţ? Cum nu-ţ plângi nenorocirea? Plânge pentru tine beserica. Plâng
drepţii. Plânge îngerul, păzitoriul sufletului tău , căci vede, aiave, pierzarea ta. Şi tu nu verşi o
lacrămă, nu te întristezi, nu vii în căinţă. O,fiiule, carele eşti mort, Lazare îngropatule în groapa
nesimţirei, eşi afară ! Vino odată în sine-ţi .Vezi-ţi ticăloşiia ta. Lasă acel obiciaiu rău al
păcatului, carele te-au omorât şi te-au despărţit de Dumnezeu, carele te-au zidit: „Întoarceţi-vă
cătră mine, şi mă voiu întoarce cătră voi”, zice Dumnezeu, prin rostul prorocului Malahiei, cătră
toţi păcătoşii.
Adevărat, feţii miei, milostiv iaste Dumnezeu şi îndelung răbdătoriu şi pohteşte
întoarcerea şi mântuirea tuturor; că pentru aceia au priimit crucea şi moartea. Ci numai un lucru
trebuiaşte, făr’ de carele nu iaste cu putinţă să vie niciodată păcătosul în căinţă , care lucru nici
arată Hristos la înviiarea lui Lazar. Putea, adevărat, mântuitoriul să înviiaze pre Lazar aşa
precum să afla închis în mormânt, iar n-au vrut. Ci întâi au poruncit să rădice piatra de pre
mormânt şi atunce l-au înviat. Dară ştiţi pentru ce? Pentru ca să înţeleagă păcătoşii cum că de nu
vor rădica deasupra lor piatra obiciaiului celui rău, cu neputinţă iaste să înviiaze şi să se căiască.
”Luaţi piatra.” Această piatră trebue să o rădice (de pe inima sa) iubitoriul de argint; să dea
înapoi lucru cel strein, să nu facă strâmbătate, să nu jăfuiască; iar de nu, nu va înviia.
Această piatră trebue să o rădice iubitoriul de desfătări; să lase pohtele lui cele rele, voile
trupului; iar de nu, nu să va scula. Această piatră să cuvine să rădice zavistnicul, pre aceasta
pizmătariul, pre aceasta trufaşul, pre aceasta clevetnicul . Să nu necinstească cu clevetirea pre
fratele său; să nu hrănească vrajba în inima lui; să nu voiască răutatea altuia; să nu să trufească
asupra altora. Iar de nu, nici mântuire nu va afla, nici se va scula din groapa păcatului.
(Antim Ivireanul – „Opere”)
1.Precizaţi figura de stil folosită în construirea celor trei miracole săvârşite de Isus.
2.Explicaţi, din perspectiva moralei creştine, aceste minuni.
3.Identificaţi interogaţia din text şi indicaţi semnificaţia ei.
4.Explicaţi noţiunea de “milostivire”.
5.Comentaţi semnificaţia simbolică a ridicării pietrei de pe mormânt.