Sunteți pe pagina 1din 36

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

AVOCATUL
POPORULUI
Dosar de studiu - Presă şi actualitate

Profesor îndrumător:
Filip Delia
Mădălina Bălăşescu
An I, Grupa 5

Bucureşti
2010

CUPRINS:
1
Capitolul I. 1.Avocatul Poporului în Constituţia României

2. Avocatul poporului- prezentare generală

3. Strutura de organizare

Capitolul II Scurt istoric al începuturilor

Capitolul III Avocatul Poporului şi presa românească -


Concluzii

ANEXA 1 – note de subsol

ANEXA 2 – articole despre Avocatul Poporului

Capitolul I

2
1.Avocatul Poporului în Constituţia României

ARTICOLUL 58: Numirea şi rolul

(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea


drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului
sunt specializaţi pe domenii de activitate.
(2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
superior.
(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc
prin lege organică.

ARTICOLUL 59: Exercitarea atribuţiilor


(1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea
persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de
lege.
(2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului
sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.

ARTICOLUL 60: Raportul în faţa Parlamentului

Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului


rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări
privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a
libertăţilor cetăţenilor. 1

2. Avocatul Poporului – prezentare generală

3
“ Într-un stat democratic, drepturile şi libertăţile cetăţenilor trebuie
repectate inclusive de instituţiile statale. Avocatul Poporului este instituţia
care se asigură că în România cetăţenilor le sunt respectate drepturile şi
libertăţile în raportul lor cu autorităţile publice.” 2

Ombudsmanul 3
are ca denumire constituţională în România – Avocatul
Poporului. Această decizie a fost luată în 1991, dar instabilitatea politică
datorată căderii comunismului şi proaspăta legislaţie constituţională a dus la
adoptarea unei legi organice abia în 1997.

Instituţia Avocatul Poporului are ca reglementări juridice Constituţia


României, legile şi regulamentele. Potrivit acestora, mai concret, Legea nr.
35/1997 4 privid organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cel
numit în funcţie „coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului,
primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea
drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei
publice şi decide asupra acestor cereri; urmăreşte rezolvarea legală a
cererilor priite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în
cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, repunerea în
drepturi a petiţionarului şi repararea pagubelor; formulează puncte de
vedere, la cererea Curţii Constituţionale; Poate sesiza Curtea Constituţională
cu prinvirea la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea
acestora; poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de
ceconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor; reprezintă instituţia Avocatul
Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a celorlalte autorităţi
publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice; prezint celor
două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora.” 5

3. Structură de organizare

Avocatul Poporului este conducătorul instituţiei cu acelaşi nume.


Această instituţie este public autonomă şi independent faţă de orice altă

4
autoritate publică. Conform Legea 383/2007 6
funcţia de Avocat al Poporului
este asimilată cu cea de ministru.

Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de 5 ani ( art. 58, alin. 1 ,


Constituţia României) în şedinţa comună a celor două Camere ale
Parlamentului României( art. 65, lit. I). Avocatul Poporului este propus de
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor, la recomandarea grupurilor
parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului României.

Legea 37/1997 , art. 6, alin. 2 privind organizarea şi funcţionarea


instituţiei Avocatul Poporului, persoana numită poate fi „orice cetăţean
român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la
Curtea Constituţională”. Website-ul instituţiei7 menţionează însă că Avocatul
Poporului este ales „din rândul personalităţilor vieţii publice care îndeplinesc
condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii de la Curtea
Constituţională.

Funcţia de Avocat al Poporului sau adjuncţii acestuia, nu pot avea nicio


altă funcţie public sau privată, excepţie făcând funcţiile didactice din
învăţământu superior (art. 58, alin. 2).

În condiţiile în care instituţia Avocatul Poporului apără drepturile şi


libertăţile cetăţenilor în raporturile sale cu autorităţile publice , Constituţia
României, Legea 37/1997 ; art. 59, alin.2 conţine o prevedere utilă pentru
buna derulare a activitţii instituţiei şi anume că autorităţile publice sunt
obligate să asigure sprijinul necesar Avocatului Poporului pentru exercitarea
atribuţiilor sale (art. 59, alin. 2). Acestea trebuie să comunice, să pună la
dispoziţia Avocatului Poporului, informaţiile, documentele sau actele pe care
le deţin legate de cererile adresate Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului răspunde doar în faţa Parlamentului României şi


prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte anual sau la cerea
membrilor acestora conform Constituţiei României, art. 60. Aceste rapoarte

5
sunt publice şi pot şi consultate şi pe website-ul instituţiei Avocatul
Poporului. Rapoartele conţin informaţii cu privire la activitatea instituţiei
Avocatului Poporului şi pot include recomandări privind modificarea
legislaţiei sau alte măsuri menite să protejeze drepturile şi libertăţile
cetăţenilor.

Avocatul Poporului este asistat de adjuncţi, funcţie asimilată cu cea de


secretar de stat ( Legea 383/2007). Adjuncţii sunt numiţi de birourile
permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului la propunerea Avocatului
Poporului, cu avizul comisiilor juridice ale celor două Camere ale
Parlamentului. Aceştia sunt specializaţi pe anumite domenii de activitate,
astfel: drepturile omului (egalitate de sex, cult religios, minorităţi naţionale);
drepturile copilului, famililiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu
handicap; armată, justiţie, poliţie, penitenciare; proprietate, muncă, protecţie
socială, impozite şi taxe.

Avocatul Poporului are birouri teritoriale care îşi desfăşoară activitatea


pe raza teritorială de competenţă a curţilor de apel. În cadrul instituţiei
funcţionează Consiliul Consultativ compus din Avocatul Poporului, adjuncţii şi
consilierii săi, secretarul general şi alte persoane desemnate de Avocatul
Poporului. Acesta se întruneşte o dată pe lună sau ori de câte ori se
consideră necesar.

Avocatul Poporului depune jurământul, înaintea începerii mandatului, în


fata celor doua camere ale Parlamentului. Mandatul Avocatului Poporului
înceteaza, înainte de termen, în urmatoarele cazuri:
a) în caz de demisie;
b) revocare din funcţie;
c) incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private;
d) imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiie mai mult de 90 de zile,
constatate prin examen medical de specialitate;
e) în caz de deces.
6
Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării
Constituţiei şi a legilor se face, la propunerea Biroului permanent al
Senatului, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi
şi validări, cu votul majorităţii senatorilor. Demisia, incompatibilitatea,
imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se constată de către
Biroul permanent al Senatului în cel mult10 zile de la apariţia cauzei care
determină încetarea mandatului.

Instituţia Avocatul Poporului are buget propriu care face parte


integrantă din bugetul de stat.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A INSTITUŢIEI AVOCATUL


POPORULUI

7
Capitolul II

Istoric – din 1997 până astăzi

În 1991, Constituţia României prevedea, în Titlul II, Cap. IV, înfiinţarea


instituţiei, stabilind totodată modalitatea de numire, rolul şi atribuţiile
avocatului poporului. După cum rezultă şi din dezbaterile Adunării
Constituante, legiuitorul a conceput o instituţie care să completeze în mod
8
organic structurile unui stat modern, democratic, deschis civilizaţiei
occidentale.
Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei
Avocatul Poporului a fost adoptată şi promulgată în luna martie 1997. Au
urmat alegerea avocatului poporului de către Senat, la 20 mai 1997 şi
depunerea jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului României, la 18 iunie 1997.
Din acest moment, primele luni de activitate s-au concentrat în două
direcţii principale: elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
noii instituţii, respectiv demersurile pentru obţinerea unui sediu. Acestea au
reprezentat prima etapă de organizare a instituţiei, în vederea pregătirii
funcţionării la parametri normali, conform atribuţiilor stabilite prin lege. În
toamna aceluiaşi an se fac şi primele angajări cu un minim de persoane
necesare pentru primirea şi înregistrarea cererilor, precum şi pentru
gestionarea fondurilor alocate de Guvernul României din rezerva bugetară.
La 1 decembrie 1997 sunt numiţi cei doi adjuncţi ai avocatului
poporului, iar două zile mai târziu, la 3 decembrie 1997, aceştia depun
jurământul în faţa a doi vicepreşedinţi ai celor două Camere ale
Parlamentului României.
O dată cu aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
instituţiei Avocatul Poporului de către Biroul Permanent al Senatului şi cu
publicarea acestuia în Monitorul Oficial, la 9 decembrie 1997, se poate spune
că instituţia îşi începe oficial activitatea, în sensul propriu al cuvântului.
Astfel, printr-o fericită coincidenţă, 10 decembrie 1997, cea de a 49-a
aniversare a adoptării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a
reprezentat şi data oficială de naştere a instituţiei Avocatul Poporului. Cu
toate acestea, primele solicitări la adresa avocatului poporului aveau să
sosească încă din mai 1997, la alegerea sa în funcţie, dată fiind rezonanţa
deosebită a acestui eveniment, amplu reflectat în mass-media.
Dincolo de volumul neaşteptat de mare de corespondenţă poştală,
avocatul poporului a avut de întâmpinat un număr considerabil de
9
petiţionari, atât din Bucureşti cât şi din provincie, care l-au contactat direct,
în cadrul audienţelor acordate. Aşadar, activitatea avocatului poporului a
început cu mult înainte de cea instituţionalizată, de punerea la punct a
structurilor organizatorice şi de stabilirea atribuţiilor fiecărui post din schema
instituţiei.
Din cele expuse mai sus rezultă o primă trăsătură caracteristică a
începuturilor instituţiei Avocatul Poporului, anume derularea în paralel a
activităţii de organizare, pe de o parte, de primire şi rezolvare a cererilor
petiţionarilor, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, populaţia a început să se
adreseze avocatului poporului cu mult înainte ca instituţia să fiinţeze ca
atare, ceea ce avea să prefigureze volumul său de muncă, încă din primele
zile de existenţă.
O altă trăsătură o constituie orizontul larg al aşteptărilor publicului în
raport de competenţa actuală a avocatului poporului, trăsătură care avea să
se accentueze în cursul anului 1998.
Debutul în viaţa socială a instituţiei Avocatul Poporului a atras după
sine o dificultate majoră rezultată din lipsa de informaţie în ceea ce priveşte
competenţa şi mijloacele juridice ale avocatului poporului, dar mai ales
limitele sale de acţiune. Ecoul deosebit al înfiinţării instituţiei a fost însoţit de
o necunoaştere la fel de mare a atribuţiilor sale. În consecinţă, Avocatul
Poporului a fost invadat de un număr considerabil de cereri formulate fie în
scris, fie verbal în cadrul audienţelor acordate, situate însă în afara
competenţei, definită prin lege. Acest fapt a sporit activitatea cu un material
redundant, care trebuia totuşi analizat, clasat şi rezolvat. Uneori, rezolvarea
consta exclusiv în redactarea unei scrisori de răspuns către
petiţionar, prin care i se aducea la cunoştinţă că obiectul plângerii sale nu
este de competenţa avocatului poporului. În multe alte situaţii, pentru a veni
în ajutorul celor care solicitau sprijinul, fie că plângerile respective au fost
trimise organelor competente, fie că petiţionarul în cauză a primit îndrumări,
în sensul solicitat de acesta, atunci când existau soluţii concrete.

10
Activitatea suplimentară pe care a desfăşurat-o şi o desfăşoară în
continuare, deşi nu se încadrează strict în obligaţii, se înscrie totuşi într-o
filosofie a instituţiei Avocatul Poporului. Instituţia este chemată să contribuie
la umanizarea relaţiilor dintre individ şi organismele statale. De altfel, prima
vocaţie a instituţiei este aceea de a fi în serviciul cetăţeanului, de a-l ajuta
să-şi cunoască drepturile şi îndatoririle faţă de instituţiile statului. În acest
context, instituţia face cunoscute cât mai larg rolul şi competenţa avocatului
poporului, inclusiv prin citarea, în fiecare scrisoare de răspuns, a textelor de
lege care stabilesc scopul instituţiei, competenţa generală, precum şi limitele
impuse de cadrul legal în vigoare.
Înţelegerea corectă a relaţiei dintre cetăţean şi avocatul poporului este
îngreunată şi de confuzia produsă de termenul “avocat”, cunoscut în special,
ca apărător într-un proces. Din acest motiv, un număr mare de cazuri sunt de
competenţa unei instanţe judecătoreşti. Nu puţine sunt şi situaţiile în care
avocatului poporului i se solicită acordarea de asistenţă juridică şi
reprezentare în instanţă, tocmai datorită acestei denumiri.
Nici relaţiile cu administraţia publică centrală şi locală nu sunt încă pe
deplin lămurite. Există funcţionari ai administraţiei publice care nu au luat
cunoştinţă de Legea nr. 35/1997 şi, în consecinţă, nu înţeleg prea bine
despre ce este vorba, atunci când primesc o scrisoare din partea avocatului
poporului. Tot din necunoaştere sau datorită unor practici îndelungate, unele
organisme ale administraţiei publice nu respectă termenele prevăzute prin
lege pentru a răspunde sesizărilor primite de la avocatul poporului, iar alteori
nu răspund deloc.
Este de presupus că relaţiile cu petiţionarii vor intra pe un făgaş
normal, pe măsură ce se va reuşi aducerea la cunoştinţa populaţiei despre
posibilităţile şi limitele instituţiei. În ceea ce priveşte relaţia cu administraţia
publică, în afară de o largă şi necesară promovare a rolului şi funcţiilor
stabilite prin Legea nr. 35/1997, instituţia trebuie să se impună prin prestigiu
şi forţă morală. Avocatul poporului face parte din grupul restrâns al

11
instituţiilor constituţionale, fiind independent în raport cu celelalte structuri
ale statului. Întrucât el nu poate decide sau impune, trebuie să convingă.
Debutul în viaţa socială a instituţiei Avocatul Poporului a atras după
sine o dificultate majoră rezultată din lipsa de informaţie în ceea ce priveşte
competenţa şi mijloacele juridice ale avocatului poporului, dar mai ales
limitele sale de acţiune. Ecoul deosebit al înfiinţării instituţiei a fost însoţit de
o necunoaştere la fel de mare a atribuţiilor sale. În consecinţă, s-a produs o
invadare cu un număr considerabil de cereri formulate fie în scris, fie verbal
în cadrul audienţelor acordate, situate însă în afara competenţei, definită
prin lege. Acest fapt a sporit activitatea cu un material redundant, care
trebuia totuşi analizat, clasat şi rezolvat. Uneori, rezolvarea consta exclusiv
în redactarea unei scrisori de răspuns petiţionar, prin care i se aducea la
cunoştinţă că obiectul plângerii sale nu este de competenţa avocatului
poporului.
În multe alte situaţii, pentru a veni în ajutorul celor care solicitau
sprijinul, fie că plângerile respective au fost trimise organelor competente,
fie că petiţionarul în cauză a primit îndrumări, în sensul solicitat de acesta,
atunci când existau soluţii concrete.

Pe lângă dificultăţile inerente oricărui început, instituţia Avocatul


Poporului s-a confruntat multă vreme şi cu lipsa unui sediu propriu. După
numirea în funcţie, avocatul poporului şi-a început activitatea într-un birou la
Secretariatul General al Senatului, ulterior i s-a pus la dispoziţie o încăpere,
devenită aproape “faimoasă”, din incinta bufetului aceleaşi instituţii. În urma
demersurilor pe lângă Secretariatul General al Guvernului, instituţiei i s-a
atribuit, ca sediu provizoriu, o vilă aparţinând Regiei Autonome a
Administraţiei Protocolului Patrimoniului de Stat, pe strada Turgheniev, nr.
22-24, unde am funcţionat în perioada 1 mai – 31 decembrie 1998, păstrând
totodată şi spaţiul de la Senat. În tot acest interval angajaţii instituţiei au fost
divizaţi în două sedii diferite, la mare distanţă unul de celălalt. Accesul public
fiind permis doar la Senat, acolo s-au organizat în continuare audienţele,
12
primirea şi înregistrarea cererilor, restul personalului fiind la sediul din str.
Turgheniev. Avocatul poporului îşi împărţea astfel timpul între audienţele de
la Senat şi celelalte activităţi care îi reclamau prezenţa în str. Turgheniev.
Din această cauză s-au înregistrat dificultăţi de coordonare a activităţii şi de
comunicare între diversele compartimente ale instituţiei.
Cum însă şi clădirea din strada Turgheniev reprezenta tot o soluţie
provizorie, eforturile s-au concentrat mai departe în vederea obţinerii unui
sediu corespunzător. În acest sens, trebuie subliniat sprijinul de care s-a
bucurat instituţia din partea Parlamentului României care, prin Legea nr. 125
din 22 iunie 1998, instituia obligaţia Guvernului şi a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti de a-i pune la dispoziţie localul necesar. Astfel, prin
Hotărârea de Guvern nr. 743 din 22 octombrie 1998, instituţia a primit un
sediu permanent, în Bd. Iancu de Hunedoara nr. 3-5, unde s-au mutat
începând cu primele zile ale anului 1999.
Aceste inconveniente ale începutului, în mare parte obiective, au
produs unele disfuncţionalităţi în activitate. În primul rând, din cauza lipsei
unor spaţii adecvate, nu a fost posibilă angajarea întregului personal
necesar. Astfel, din decembrie 1997 până în mai 1998, când toată instituţia
dispunea de numai 45 mp,au funcţionat cu un număr total de 21 de
persoane, dintre care numai 5 cu pregătire juridică, în afară de avocatul
poporului şi adjuncţii săi. La 31 decembrie 1997 existau deja 1168 de cereri
înregistrate, urmate de alte 1079, până la 1 mai 1998. Alăturând cele două
cifre, numărul de cereri, respectiv de angajaţi, dificultăţile întâmpinate la
începutul activităţii apar în adevărata lor dimensiune. Se cuvine să arătăm
aici şi că lipsa unor condiţii minimale care să corespundă standardelor unei
instituţii care lucrează cu publicul, având de stocat şi arhivat documentele
preluate a determinat apariţia unor dificultăţi aproape insurmontabile de
ordonare a volumului impresionant de petiţii, acte, răspunsuri şi sesizări.
Disproporţia dintre volumul de muncă şi capacitatea de execuţie a
avut drept consecinţă o întârziere destul de mare în şi expedierea
răspunsurilor către petiţionari.
13
Având în vedere că instituţia Avocatul Poporului îşi orientează activitatea
către promovarea unei corecte atitudini a administraţiei publice faţă de
populaţie, petiţionarii care nu primeau răspunsul la timp puteau acuza
tocmai de practicile şi mentalităţile pe care se străduia instituţia să le
reformuleze. Această situaţie s-a remediat pe parcurs, la sfârşitul perioadei
la care se referă raportul nemaiexistând întârzieri semnificative în relaţiile cu
petiţionarii.
O dată cu mutarea instituţiei la noul sediu, începând cu 12 ianuarie
1999, se consideră că tot acest “purgatoriu” a fost depăşit.
1Astfel, dacă în primele luni ale lui 1998 instituţia beneficia de un
număr redus de specialişti, iar cererile erau stocate în cutii de carton, în
primul trimestru al anului 1999 s-a reuşit punerea în practică o aplicaţie
software de gestionare a documentelor, special dezvoltată pentru a
corespunde cerinţelor de înregistrare, prelucrare şi stocare a lucrărilor
întocmite de personalul instituţiei.
Funcţionarea în bune condiţii a acestei aplicaţii, în cursul anului 1999,
va permite o mai mare rapiditate a fluxului informaţiei, organizarea şi
evidenţa circuitului de prelucrare a cererilor, respectiv a lucrărilor întocmite
pentru soluţionarea lor, urmărirea operativă a rezultatelor demersurilor
instituţiei, selectarea automată a datelor necesare pentru întocmirea unor
statistici şi sinteze care să stea la baza rapoartelor avocatului poporului. Nu
în ultimul rând, acest sistem va permite aprecierea obiectivă a cantităţii şi
calităţii lucrărilor efectuate de personalul de specialitate în cadrul atribuţiilor
de serviciu, favorizând aplicarea normelor de stabilire a performanţei
individuale,
reglemantate în baza Legii nr. 154/1998.
De asemenea, noile condiţii permit desfăşurarea unor activităţi mult
mai susţinute, inclusiv deplasări la faţa locului pentru cercetarea directă a
situaţiilor reclamate, în rândul cărora intră şi vizitele în penitenciare şi unităţi
militare, cămine de orfani, de bătrâni, centre de primire a refugiaţilor şi
azilanţilor etc.
14
În afară de necunoaşterea atribuţiilor specifice ale avocatului
poporului, mai există o cauză ce justifică obiectul relativ limitat al plângerilor
depuse. Cetăţenii nu-şi cunosc încă în totalitate propriile drepturi şi libertăţi,
aşa încât nu sesizează sau sunt obişnuiţi să accepte abuzurile pe care le
comit unii funcţionari ai administraţiei publice centrale sau locale,
considerându-le un rău de neînlăturat. De aceea, în activitatea instituţiei se
are în vedere şi o amplă campanie de informare cu privire la drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, precum şi la modalităţile de apărare în cazul încălcării
acestora.
1 La 31 decembrie 1998, personalul din cadrul instituţiei Avocatul
Poporului era compus din 67 de salariaţi, din care:
0 - avocatul poporului (cu rang de ministru)
1 - doi adjuncţi (cu rang de secretar de stat)
2 - secretar general
3 - cinci şefi de departament
4 - doi consilieri
5 - patru experţi
6 - un director la direcţia informatică şi secretariat
7 - trei şefi de serviciu
8 - consultanţi, referenţi, referenţi debutanţi, şoferi, muncitor
întreţinere, îngrijitor.
1Ca urmare a lipsei de spaţiu şi a condiţiilor improprii în care a
funcţionat o mare parte a anului 1998, nu s-a putut angaja întregul personal
necesar unei activităţi la capacitatea normală. Din această cauză, în loc să se
reducă decalajul dintre cererile primite şi cazurile rezolvate, dimpotrivă,
acest decalaj a crescut în prima parte a anului 1998. La începutul lunii aprilie
1998, s-a organizat un concurs pentru ocuparea unor posturi de referenţi
debutanţi, rezervat numai absolvenţilor facultăţilor de drept, din ultimii trei
ani. Selecţia a fost extrem de riguroasă, datorită numărului mare de
candidaţi înscrişi la concurs. În cele din urmă, au fost admişi 20 de tineri
absolvenţi, repartizaţi pe lângă cadrele cu experienţă juridică. În acest fel, la
15
finele anului, Avocatul poporului a reuşit să ajungă la zi cu prelucrarea şi
soluţionarea petiţiilor.
Angajarea unui număr mare de tineri, care practic au dublat efectivul
instituţiei, face parte dintr-o politică de personal pe termen lung. Întrucât în
România nu exista experienţă în materia instituţiei Avocatul Poporului, s-a
considerat că ar fi mai indicat să se formeze un grup de tineri care, în timp,
să devină un nucleu de specialişti, capabil să asigure continuitatea
funcţionării instituţiei în condiţii optime.
Instituţia Avocatul Poporului funcţionează în baza Legii Nr. 35/1997 şi a
Regulamentului de organizare şi funcţionare. În virtutea acestor
reglementări, avocatul poporului este îndreptăţit să primească şi să
analizeze cererile, plângerile sau sesizările venite din partea oricărei
persoane fizice, indiferent de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă politică sau
convingeri religioase (art. 14 alin. 2). Liberul acces al oricărei persoane,
indiferent de cetăţenie, relevă caracterul modern şi vocaţia europeană a
instituţiei. Cu alte cuvinte, orice străin sau apatrid care se consideră lezat în
drepturile şi libertăţile sale de către o autoritate administrativă de pe
teritoriul României are dreptul să se plângă avocatului poporului.
Sesizarea avocatului poporului se poate face la cererea persoanelor
lezate sau din proprie iniţiativă. În cazul în care avocatul poporului constată
că plângerea persoanei lezate este întemeiată, el va cere în scris autorităţii
administraţiei publice care a încălcat drepturile acesteia să reformeze sau să
revoce actul administrativ, să repare pagubele produse, precum şi să repună
persoana lezată în situaţia anterioară (art. 22 alin. 1). Totodată, potrivit art.
20, avocatul poporului emite, în exercitarea atribuţiilor sale, recomandări
prin care sesizează autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţii
actelor sau faptelor administrative constatate ca atare, în urma verificărilor
efectuate.
1În cazul în care recomandarea este ignorată, avocatul poporului se
poate adresa, în condiţiile legii, autorităţilor administraţiei publice ierarhic
superioare, iar – în cazul administraţiei publice locale - prefectului, apoi
16
Guvernului şi, în eventualitatea neadoptării măsurilor necesare, să comunice
acest lucru Parlamentului.
Din această descriere rezumativă a atribuţiilor avocatului poporului s-
ar putea naşte întrebarea dacă o atare instituţie nu se suprapune, într-o
măsură, zonei contenciosului administrativ. Aşa cum avea să dovedească
însă experienţa din chiar primul an de funcţionare, nemaivorbind de practica
tradiţională a instituţiilor similare din Europa Occidentală şi Centrală,
avocatul poporului s-a evidenţiat ca un mecanism de control
extrajurisdicţional, necontencios, care se justifică prin flexibilitate,
operativitate şi, mai ales, care să nu implice nici un fel de cheltuieli pentru
petiţionar.
Prima operaţie în cadrul activităţii instituţiei Avocatul Poporului este
înregistrarea cererilor, însoţită de actele şi documentele care să susţină
faptele invocate. În funcţie de obiectul cererii, aceasta este repartizată spre
unul din departamentele de specialitate, unde se propune deschiderea unui
dosar - în cazul în care se constată elemente care indică posibilitatea
intervenţiei avocatului poporului, fie, dimpotrivă, se propune respingerea
cererii, dacă solicitarea petiţionarului se situează în afara competenţelor
stabilite prin lege. În ambele situaţii, avocatul poporului decide asupra
propunerii de rezolvare, respectiv de redactare a lucrărilor din dosar şi a
adresei de răspuns pentru petiţionar.
O a doua cale de deschidere a unui dosar este sesizarea din oficiu, ca
urmare a unei informaţii extrase din presa scrisă sau vorbită, a unei
atenţionări din partea unei organizaţii sau pe baza constatărilor proprii.
Sesizarea din oficiu ia forma unui referat aprobat de conducerea instituţiei,
urmând apoi circuitul obişnuit al cererilor.
Un dosar aflat în lucru presupune mai multe demersuri în funcţie de
complexitatea cauzei cercetate: dispunerea unei audienţe sau solicitarea de
informaţii suplimentare, o întreagă corespondenţă purtată, pe de o parte cu
petiţionarul, iar pe de altă parte cu autoritatea sau autorităţile publice
implicate în acel caz, eventual o cercetare la faţa locului şi, în sfârşit, o
17
posibilă sesizare a altor autorităţi ale administraţiei publice, ierarhic
superioare sau dispunând de atribuţii de control, atunci când cea iniţial
sesizată asupra ilegalităţii săvârşite nu a dat curs recomandării emise de
avocatul poporului.

O dată cu apariţia instituţiei Avocatul Poporului, s-a pus şi problema


stabilirii unor canale de comunicare şi a armonizării activităţilor sale cu alte
instituţii, în scopul bunei funcţionări. De altfel, în Regulamentul de organizare
şi funcţionare se prevede în mod expres instituirea unor “contacte directe şi
permanente cu instituţiile statului … în vederea realizării competenţei
instituţiei Avocatul Poporului”.
Există mai multe tipuri de relaţii, în funcţie de obiectivele pe care şi le
propune instituţia. Mai întâi, relaţiile prin care se urmăreşte rezolvarea
directă a unor situaţii semnalate de către persoanele care li se adresează. În
această categorie intră contactele pe care avocatul poporului le stabileşte cu
autorităţile administraţiei publice, locală sau centrală, împotriva cărora se
îndreaptă plângerile primite.

În al doilea rând, relaţiile prin care instituţia Avocatul Poporului


intervine către alte instituţii, abilitate să soluţioneze cazurile semnalate. Din
această categorie fac parte Ministerul Public (ca urmare a sesizării
procurorului general de către avocatul poporului), Ministerul de Interne şi
Ministerul Justiţiei.

O relaţie bine consolidată există şi între instituţia Avocatul Poporului şi


Secretariatul General al Guvernului, respectiv Preşedinţia României, care
trimite în mod frecvent scrisori ale petiţionarilor, spre analiză şi rezolvare.

În afară de aceste fluxuri relaţionale, avocatul poporului, adjuncţii săi


sau specialişti din cadrul instituţiei au participat la diverse manifestări având
ca subiect teme apropiate profilului instituţiei noastre.

Dintre acestea menţionăm seminariile şi reuniunile organizate de


Comisiile pentru Drepturile Omului din Senat şi Camera Deputaţilor, Comisia
Parlamentară pentru Integrare Europeană, Direcţia Generală a
18
Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei, Institutul Român pentru Drepturile
Omului şi altele.

Relaţiile instituţiei Avocatul Poporului cu asociaţii, fundaţii sau alte


organisme ale societăţii civile sunt relaţii de colaborare bazate pe scopuri şi
interese comune vizând, în special, promovarea şi apărarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti.

În relaţia cu societatea civilă trebuie menţionat sprijinul deosebit de


care s-a bucurat instituţia avocatul poporului prin finanţarea, de către
Fundaţia pentru o Societate Deschisă, a achiziţionării aplicaţiei software
pentru sistemul de gestionare a documentelor.
Ştirea privind numirea avocatului poporului de către Parlamentul
României s-a răspândit curând în mediile internaţionale. Au început să
sosească scrisori de felicitare de la ombudsmani din toată lumea. Totodată,
s-au primit şi propuneri pentru vizite reciproce, în vederea iniţierii de relaţii
bilaterale.

Principala preocupare a instituţiei Avocatul Poporului a fost însă stabilirea


contactelor cu organismele internaţionale care reunesc ombudsmanii din
lumea întreagă, respectiv din Europa. Organizaţia mondială a ombusman-ilor
este INSTITUTUL INTERNAŢIONAL AL OMBUDSMAN-ULUI, cu sediul la
Edmonton, Alberta, Canada. Institutul iniţiază programe pentru schimbul de
informaţii şi experienţă între ombudsmanii naţionali din toate statele unde
există asemenea instituţii, organizează conferinţe şi reuniuni periodice.
Organizaţia are mai multe publicaţii care apar în cele trei limbi oficiale:
engleză, franceză şi spaniolă. În urma afilierii la acest organism internaţional,
ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 206 din 23 noiembrie 1998,
instituţia a intrat în marea familie a ombudsman-ilor din întreaga lume. În
martie 1998, avocatul poporului a vizitat Suedia, cu o delegaţie care a inclus
personalităţi ale organizaţiilor neguvernamentale din România, specialişti în
domeniul drepturilor omului şi ziarişti. Vizita a fost organizată şi finanţată de
Institutul Suedez.

19
O lună mai târziu, în aprilie 1998, domnul Claes Eklundh, ombudsman-
ul parlamentar şef din Suedia, a vizitat România, ca răspuns la vizita
delegaţiei române în Suedia. Cu această ocazie, ombudsman-ul suedez a
ţinut o prelegere asupra principiilor şi a modului de organizare şi funcţionare
a acestei instituţii cu mare tradiţie în Suedia.

În iulie – august 1998, un adjunct al avocatului poporului a participat la


un simpozion organizat de Fundaţia Freedom House (SUA), cu tema “Metode
de soluţionare a plângerilor cetăţenilor”. În luna octombrie 1998, o delegaţie
a instituţiei condusă de avocatul poporului a vizitat instituţia ombudsman-
ului din Polonia, la invitaţia părţii poloneze.

20
În noiembrie 1998, a fost vizita dl. E.B.C. Osmotherly, ombudsman-ul
pentru administraţie publică locală din Anglia, care a ţinut o prelegere în faţa
personalului instituţiei, împărtăşind din experienţa propriei instituţii.

Relaţiile internaţionale ale instituţiei Avocatul Poporului nu s-au limitat


însă la contacte cu instituţii similare din alte ţări. În acest sens, este de
menţionat faptul că, în luna mai 1998, am primit vizita delegaţiei Comisiei
Juridice a Bundestag-ului, care s-a interesat de modul de funcţionare a
instituţiei şi de mijloacele juridice de care aceasta dispune în apărarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
CAPITOLUL III

1.Avocatul Poporului şi presa românească – Concluzii


În presa românească Avocatul Poporului este deseori numit “omul
invizibil”, “avocatul aproape anonim”, deşi site-ul oficial al acestei instituţii îi
atribuie multe reuşite.
Rapoartele anuale şi comunicatele de presa scot în evidenţă atât
strategiile cât şi rezultatele pe care Avocatul Poporului le deţine. Dacă se
face referire strict la persoana din conducere, concret pentru prezent – Ioan
Muraru, atunci lipsa de transparenţă ar putea fi o măsură de protecţie
împotriva mediatizării. Aspru criticat de presă pentru indulgenţa cu
administraţiile publice, Avocatul Poporului a primit de-a lungul anilor titlul de
“protejat al lui Băsescu”.
Cu toate acestea, Ioan Muraru nu poate fi găsit - atât el cât şi instituţia
în fruntea căreia se află – în prea multe scandaluri cu iz politic sau de altă
natură.
Spre deosebire de alţi ombudsmani, ai altor state, care se implică în
problemele tuturor sectoarelor din domeniul public, mai puţin al instanţelor
judecătoreşti, Avocatul Poporului roman oferă recomandări şi indicaţii atunci
când este motivat din exterior: “Ombudsmanul trebuie să rămână această
instituţie frumoasă, ştiţi cum îi spun eu? Ca preotul când vine de Bobotează
cu căldăruşa de agheasmă şi busuiocul! Ăsta e ombudsmanul: deschide uşi,
te ascultă, încearcă să-ţi aline suferinţa, eu personal nu doresc să fiu un alt
poliţist”. [Ioan Muraru]
Avocatul Poporului din România salvează aparenţele unui pacifist
sensibil. Având o latură emoţională dezvoltâată şi o atitudine împotriva
violenţei, Ioan Muraru explică: „Au existat unele încercări în Parlament să ne
dea chiar mijloace de constrângere a instituţiilor, însemnând chiar trimiteri în
judecată, nu doar la contencios, amenzo, dar eu întotdeauna le-am explicat
parlamentarilor, şi până acum am reuşit să-i lămuresc, că, în momentul în
care ne-ar da asemenea atribuţii noi, am deveni un fel de autoritate
poliţienească şi sensurile noastre ar fi denaturate. Trebuie să ştiţi următorul
lucru: atunci când te duci să stai de vorbă cu cineva, primar, stă de vorbă cu
tine dacă îi spui – Domnule, sunt Avocatul Poporului! , nu prea ştie ce
înseamnă Avocatul Poporului, dar stă de vorbă. Dar dacă te vede că te duci
aşa, clonţios, hai să spun ca un procurpr, să nu supăr poliţiştii, că şi eu am
fost procuror, nu prea stă de vorbă cu tine! te priveşte cu răceală. „
Presa consideră că factorul emoţional nu-şi are locul în administraţiile
publice, însă o analiză psihologică ar aduce mai multe argumente pentru
opinia lui Ioan Muraru. Întrucât este printre puţinele persoane publice care
expune astfel de principii, se ridică o întrebare: Avocatul Poporului este omul
cu valori morale, care vrea să ofere un start motivaţional pentru evoluţie sau
totul e un joc politic.
O analiză personală, după unul din cazurile expuse chiar de Avocatul
Poporului m-ar determina să cred într-un om de valoare: „Un inginer
pensionar de 87 de ani a venit să se plângă că pensia sa e greşit calculată –
“De 6 luni mă tot duc la Casele de Pensii", mi-a spus el, "şi primul lucru pe
care mă întreabă e ce vârstă am. Când le spun 87, îmi zic "Duceţi-vă acasă,
că vă răspundem noi!". În urma anchetei la Casa de Pensii am constatat că,
în loc de 300 de lei, trebuiau să-i dea 600 de lei, statul trebuia să-i restituie
vreo 9.000 de lei, s-a rezolvat abia dupa ce ne-am dus la funcţionarul
respectiv şi l-am obligat să ne arate hârtiile.".
Din alt punct de vedere, în această instituţie a fost observată de presa
influenţa puternică a conducătorului statului român, Traian Băsescu. Atunci
când influenţele politice îşi fac “jocul” , onoarea, etica, valoarea rămân doar
la nivel de cuvinte.
Deşi românii nu înţeleg suficiente despre această instituţie consider că
un număr mai mare de oameni ar apela la ea dacă ar exista o promovare a
serviciilor oferite.
Problema adevărată cred totuşi că este lipsa promovării românilor în
această instituţie. Dacă Avocatul Poporului şi-ar cunoaşte românii şi
problemele lor, recomandările şi îndemnurile spre administraţiile publice
care nu îşi respectă cetăţenii ar deveni imperative şi impuse.
ANEXA 1

1
Constituţia României 31/10/2003, Titlul 2, Capitolul IV, Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31/10/2003

2
.Oana Băluţă, Instituşii interne si Internationale, editura universitatii din
bucureti, 2009 pp.99

3
OMBUDSMÁN s. m. (în țările scandinave) personalitate independentă care
are sarcina să examineze plângerile cetățenilor împotriva administrației. (<
fr. ombudsman), Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura
Saeculum, 2000

4
Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei
Avocatul Poporului
(publicata in Monitorul Oficial nr. 48 din 20 martie 1997)

5
Idem 2

6
LEGE nr. 383 din 28 decembrie 2007 pentru modificarea şi completarea art.
36 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei
Avocatul Poporului, republicată.

7
www.avp.ro
ANEXA 2

Federaţia Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret a sesizat


Avocatul Poporului întrucât consideră că două articole din
ordonanţa legată de salarizarea bugetarilor sunt
neconstituţionale.

Sindicaliştii spun că Executivul nu şi-a respectat promisiunile din campania electorală. Deşi s-au
votat majorări salariale de 50 la sută începând cu octombrie anul trecut, Guvernul a emis o
ordonanţă de urgenţă care prevede o eşalonare a majorărilor, iar prima tranşă ar urma să fie
acordată abia de la 1 aprilie.

Reprezentanţii Spiru Haret consideră că actul care blochează efectele acestei legi este
neconstituţional. Federaţia Spiru Haret va înainta o plângere şi la Guvern, prin care va solicita
modificarea respectivei Ordonanţei de urgenţă.

Sursa: 10 februarie 2009, realitatea.net


Pensiile speciale: Scrisoare către Avocatul Poporului

Preşedintele fondator al PC, senatorul Dan Voiculescu, i-a trimis o scrisoare deschisă Avocatului
Poporului, căruia îi solicită să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu
neconstituţionalitatea pensiilor speciale şi, implicit, a tuturor normelor legislative care le-au
introdus. Redăm textul acestei scrisori.
13/04/2009
Domnule profesor doctor Ioan Muraru,
În cadrul sistemului instituţional românesc, instituţia pe care o conduceţi, Avocatul Poporului, are un rol determinant: veghează la
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români şi sesizează Curtea Constituţională cu privire la
neconstituţionalitatea oricărei legi sau ordonanţe.
Articolul 16 alin. (1) din Constituţia României prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii
şi fără discriminări. Aplicând acest principiu constituţional fundamental, articolul 2 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul pu-
blic de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că pentru toţi contribuabilii şi
beneficiarii sistemului public "statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept... asigură tuturor
participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi
obligaţiile prevăzute de lege... fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi
juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale
plătite". în esenţă, Legea nr. 19/2000 instrumentează un principiu extrem de simplu: fiecare primeşte atât cât a contribuit.

Însă aplicarea principiului constituţional al egalităţii tuturor cetăţenilor români în faţa legii a fost anulată printr-o serie de legi
speciale, care au generat discriminări profunde în cadrul sistemului naţional de pensii. în prezent, există categorii profesionale
care, prin excepţie de la prevederile Legii nr. 19/2000, beneficiază de privilegii discriminatorii: plătesc contribuţii mai mici, au
stagii de cotizare reduse şi primesc pensii care ajung până la 100% din venitul brut. Toate aceste pensii speciale sunt plătite direct
de la bugetul de stat. în acest fel, există categorii sociale care primesc mai mult decât contribuie, diferenţa fiind acoperită din
efortul financiar al tuturor cetăţenilor României.

Recunoscând discriminările evidente introduse de legile care instituie pensii speciale, asumând responsabilitatea pe care o aveţi
pentru respectarea literei şi spiritul Constituţiei şi aplicând prevederile articolului 13 litera f) din Legea nr. 35/1997, privind
organizarea instituţiei Avocatului Poporului, vă solicit să sesizaţi Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea
pensiilor speciale şi, implicit, a tuturor normelor legislative care le-au introdus.
Senator Dan Voiculescu
Iniţiatorul propunerii legislative privind eliminarea pensiilor speciale
Sursa: Jurnalul Naţional
Sursa: Jurnalul Naţional
Sursa :Jurnalul Naţional
CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului
privind OUG 94 referitoare la Corpul de
Control şi DLAF
17 Noi 2009

Curtea Constituţională a admis, marţi, sesizarea Avocatului Poporului privind dispoziţiile


Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2009, care a înlocuit OUG 3/2009, privind
reorganizarea Corpului de Control al Primului Ministru şi a DLAF, declarată neconstituţională în
iulie.

Excepţia a fost ridicată direct de Avocatul Poporului şi se referă la dispoziţiile Ordonanţei de


urgenţă a Guvernului nr. 94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din
cadrul aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
602 din 31 august 2009, potrivit unui comunicat al AVP remis pe 19 octombrie.

Guvernul a promovat ordonanţa de urgenţă 94, prin care pune în acord prevederile referitoare la
angajaţii DLAF şi Corpului de Control al Primului-Ministru cu decizia Curţii Constituţionale din
luna iulie.
Potrivit noii ordonanţe, numirea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă ale
personalului DLAF şi CC se realizează prin act administrativ al ordonatorului principal de
credite al Secretaritului General al Guvernului.

OUG mai prevede că personalul Corpului de Control beneficiază în continuare de salarii de bază
cu 50% mai mari decât cele prevăzute de lege pentru aparatul de lucru al Guvernului şi că este
obligat să aibă "un comportament decent, moral şi legal".

Decizia de a promova noile reglementări prin OUG vine după ce Executivul iniţiase, la mijlocul
lunii iulie un proiect de lege în acest sens, care ar fi trebuit să fie votat în regim de urgenţă în
Parlament. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat, pe 20 iulie, pentru
NewsIn că Executivul a aprobat deja un proiect de Lege care conţine prevederile din OUG
3/2009 privind reorganizarea Corpului de Control şi DLAF, mai puţin pe cele declarate
neconstituţionale, precum angajarea în baza încrederii acordate de premier şi obligaţia de a
semna angajamentul de loialiate. Ministrul a spus că proiectul de Lege trebuie aprobat în 45 de
zile, potrivit Constituţiei, în caz contrar va fi generat un vid legislativ, şi speră că acesta va fi luat
în discuţie în sesiunea parlamentară extraordinară de la sfârşitul lunii iulie. În şedinţa din 27 iulie
a Camerei Deputaţilor, proiectul nu a fost inclus pe ordinea de zi.

Curtea Constituţională (CCR) a declarat neconstituţională, la începutul lunii iulie, Legea de


aprobare a OUG 3/2009 privind reorganizarea Corpului de Control al Primului Ministru şi a
Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF).
Potrivit motivării CCR, încadrarea personalului DLAF şi al Corpului de Control în baza
încrederii acordate de prim-ministru, cu avizul viceprim-ministrului şi cu condiţia semnării unui
angajament de loialitate, reprezintă criterii de angajare subiective. "Condiţia introdusă prin OUG
3/2009, care prevede încadrarea numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul
viceprim-ministrului, după caz, este una esenţialmente subiectivă, care reprezintă rezultatul
opţiunii necenzurabile a unei persoane. Prevederea legală criticată constituie premisele încheierii
sau încetării unor contracte individuale de muncă pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective,
deşi ceea ce trebuie să guverneze aceste raporturi este competenţa profesională care întotdeauna
poate fi evaluată pe criterii obiective", se arată în motivarea Curţii Constituţionale.

Curtea constată că personalul încadrat la Corpul de Control al Guvernului şi la DLAF este,


potrivit legii, personal contractual, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică. Prin urmare,
raporturile de muncă stabilite sunt guvernate de Codul Muncii - Legea 53/2003.

OUG 3/2009 prevedea că personalul Corpului de Control al Primului-Ministru şi cel al DLAF


este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru şi cu condiţia semnării unui
angajament de loialitate. Retragerea încrederii avea ca efect eliberarea sau destituirea din funcţie
ori desfacerea contractului de muncă, după caz.

Sursa: Cotidianul

Corectitudinea alegerilor, la mâna Avocatului


Poporului
32
01 Oct 2009 Lucian Gheorghiu

PNL şi foarte posibil şi PSD vor cere instituţiei Avocatul Poporului să sesizeze Curtea
Constituţională privind abaterile de la Legea fundamentală ale ordonanţei care modifică Legea
referendumului.

Tentativa premierului Emil Boc de a modifica Legea referendumului, pentru a facilita


organizarea unei consultări populare propuse de şeful statului paralel cu alegerile prezidenţiale,
ar putea fi blocată sau corectată de Curtea Constituţională. Chiar dacă până joi ordonanţa de
urgenţă adoptată miercuri seară la Palatul Victoria nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial,
deja există semnale oficiale privind atacarea ei. Astfel, miercuri seară, la Realitatea TV,
preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii vor solicita Avocatului Poporului să
sesizeze Curtea Constituţională în privinţa neconstituţionalităţii ordonanţei elaborate de
Executiv. Joi, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat pentru
Cotidianul că şi formaţiunea sa politică intenţionează să atace respectiva ordonanţă de urgenţă la
Curtea Constituţională prin intermediul Avocatului Poporului.

Ordonanţa de urgenţă care a inflamat scena politică stabileşte ca Parlamentul să fie obligat în 20
de zile să răspundă favorabil solicitării preşedintelui de organizare a unui referendum pe o temă
de interes naţional, în caz contrar, şeful statului având dreptul să emită decretul pentru
referendum.

Legea 3/2000 (nu stabileşte un termen-limită în interiorul căruia Parlamentul trebuie să se


pronunţe asupra solicitării şefului statului privind organizarea unui referendum, dar liderii
politici şi juriştii din PNL şi PSD consideră că Parlamentului nu i se poate impune, prin
ordonanţă de urgenţă modul de exercitare a unor atribuţii. “Se încalcă în primul rând principiul
constituţional al separaţiei puterilor în stat, şi mai sunt şi alte elemente de neconstituţionalitate”,
spune chestorul Camerei Deputaţilor, liberalul Dan Motreanu. “Prin această OUG se încalcă
articolul 115, alineat 6, din Constituţie, prin care se stipulează că «Ordonanţele de Urgenţă ... nu
pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului». Iar Parlamentul este instituţie
fundamentală a statului”, declară deputata liberală Alina Gorghiu.

Una dintre modificările din OUG adoptată miercuri seară mai stabileşte (conform unor surse
guvernamentale) ca votul la referendumul solicitat de preşedintele Traian Băsescu (privind
opţiunea pentru un parlament unicameral - n.a.) să poată să fie exercitat în aceleaşi secţii de
votare amenajate pentru alegerile prezidenţiale, cu ştampile separate şi liste suplimentare. Şi
această prevedere este contestată cu vehemenţă. Deputatul PSD Anghel Stanciu, membru în
ultimele două comisii de cod electoral, susţine că un referendum nu se poate desfăşura pe liste
suplimentare. “Un referendum este considerat ca fiind valabil dacă la urne se prezintă 50% plus 1
din alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente. Deci nu ai cum să ţii evidenţa prezenţei
electoratului dacă utilizezi liste suplimentare”, ne-a declarat Anghel Stanciu. “De ani de zile,
listele suplimentare au fost motiv de dispute politice şi de acuzaţii privind posibile fraude la vot.
Prin aceste reglementări, guvernul Boc se face complice la o fraudă morală, pentru că este pentru

33
prima dată când un candidat la prezidenţiale propune desfăşurarea paralel a unui referendum prin
care vrea să impună o lege”, a mai precizat Dan Motreanu. De menţionat că la alegerile pentru
Parlamentul European, din 2007, guvernul Tăriceanu II, tot la cererea lui Traian Băsescu, a decis
ca referendumul şi euroalegerile să fie organizate în aceleaşi clădiri, dar în spaţii diferite, acolo
unde secţiile de vot nu au putut fi amenajate în aceeaşi încăpere. Atunci s-au utilizat liste
electorale permanente şi au funcţionat birouri de secţie de votare separate, precum şi birouri
electorale separate.

De menţionat este faptul că această ordonanţă de urgenţă a fost elaborată de Secretariatul


General al Guvernului şi nu a primit avizul ministrului de Interne. (Documentul conţine avizul
ministrului Justiţiei şi al Autorităţii Electorale Permanente - n.a.) Or, în situaţia de faţă, chiar
MAI era ministerul care ar fi trebuit să emită acte normative referitoare la procesul electoral.
Surse parlamentare au declarat pentru Cotidianul că refuzul lui Dan Nica de a semna respectiva
ordonanţă ar fi constituit unul dintre motivele pentru care a fost demis de premierul Emil Boc.

Premierul susţine că se economisesc 11 milioane de euro


Premierul Emil Boc a justificat astfel adoptarea ordonanţei: “Până acum, legea permitea să se
organizeze două birouri electorale, două comisii în aceeaşi sală sau în săli diferite care să dea
buletinele de vot. Acum, prin modificarea legislativă pe care am propus-o, aceeaşi comisie
electorală, acelaşi birou electoral va întreprinde ambele proceduri legislative, şi pentru alegerea
preşedintelui României, şi pentru cea care vizează referendumului pe care intenţionează să îl
organizeze şeful statului. Această procedură va aduce bugetului aproximativ o economie de 11
milioane de euro”.

Sursa: Cotidianul

Avocatul Poporului a formulat, în trimestrul


doi al anului, 580 de opinii privind excepţiile
la CCR
09 Iul 2009

34
Avocatul Poporului a formulat, la solicitarea Curţii Constituţionale, 580 puncte de vedere privind
excepţiile de neconstituţionalitate, potrivit unui comunicat remis, joi, agenţiei NewsIn.

De asemenea, au fost acordate 4286 de audienţe la biroul central şi 3354 de audienţe la birourile
teritoriale. Au fost soluţionate 1910 petiţii, se mai arată în comunicat.

Tot în trimestrul al doilea al anului s-au efectuat 6 anchete privind dreptul la informaţie şi dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică, dreptul de proprietate privată, dreptul de petiţionare şi
dreptul la un nivel de trai decent.

Sursa: Cotidianul

Profesorii cer ajutorul Avocatului Poporului


pentru plata salariilor
02 Iul 2009 Iuliana Gatej
Sindicatele din învăţământ au sesizat Avocatul Poporului cu privire la ordonanţa guvernului care
amână plata unor sume câştigate în instanţă.

35
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea
Constituţională în legătură cu Ordonanţa 71, emisă recent de guvernul Boc privind plata unor
drepturi salariale prevăzute în titluri executorii. Actul normativ prevede că plata sumelor
prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2009 se vor acorda
eşalonat pe trei ani, până în 2012, în fiecare an păgubiţii primind câte 33% din sumele restante.
Practic, toate drepturile salariale câştigate în instanţă de bugetari au fost amânate şi reeşalonate
pentru următorii trei ani.

“Această ordonanţă încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, pentru că orice executare silită
nu se poate împiedica, anula sau întârzia decât prin lege.

Sursa: Cotididianul

36