Sunteți pe pagina 1din 3

Umanismul - eseu

Umanismul denumește o atitudine filozofică prin care omul și valorile


naturii umane sunt așezate deasupra valorilor materiale, politice și religioase.
Umanismul a fost curentul de gândire care a dominat epoca Renașterii în secolele
XIV – XVI, având expresii strălucite în planul cultural larg, în domeniul creației
artistice și al concepțiilor filozofice. 
Umanismul atribuie omului valoarea supremă, urmărind, prin intermediul
educației, dezvoltarea armonioasă a personalității umane. Umanismul se opune
fanatismului religios medieval. Modelul omului umanist era omul cu profunde
cunostinte in diverse domenii.
Datorită condițiilor istorice, socio – politice, ideile
umanismului european pătrund mai întâi în Transilvania (provincie deschisă ideilor
novatoare ale Occidentului) încă din secolul XV, urmând că ele să se propage în
următoarele două secole în celelalte două provincii istorice. Unul dintre cei mai
importanţi umanişti din Transilvania a fost Nicolaus Olahus, provenit dintr-o
familie de români. Operele sale istorice şi literare sunt scrise în limba latină. Având
meritul de a folosi izvoare antice, el este cel dintâi care afirmă originea comună
latină a românilor.
Personalităţile de marcă ale curentului umanist se vor afirma abia în secolul
al XVII-lea, prin cronicarii moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin si Ion
Neculce. Urmând scoli înalte în Polonia si Constantinopol, boierii Moldovei au
intrat în contact cu ideile umanismului european pe care le-au aplicat apoi în tara.
Cea mai de seama manifestare a umanismului românesc o reprezinta preocuparea
pentru afirmarea identitatii nationale în lucrarile de istoriografie. Opera importanta
a acestora o reprezinta letopisetul. Acesta prezinta istoria Moldovei de la al doilea
descalecat pâna în vremurile lui Ion Neculce.
Unul dintre cei mai importanti cronicari, Miron Costin a lăsat posterităţii o
bogată moştenire spirituală cărturărească, principala sa operă fiind „Letopiseţul
Ţării Moldovei de la Aron-Vodă incoace”. Miron Costin reia firul istoriei cu
domnia lui Aron Vodă (1595), despre care rămăsese doar un titlu de capitol în
cronica lui Ureche, și duce narațiunea evenimentelor până la domnia lui Ștefăniță
Vodă Lupu.
Grigore Ureche adusese povestirea evenimentelor istorice până la sfârșitul
secolului al XVI-lea, încât, pentru vremurile contemporane, Miron Costin s-a
folosit foarte mult de istoria orală și amintirile familiei pentru redactarea cronicii
sale. Este primul scriitor care aduce în literatura română patosul cărturarului
umanist, încrederea în puterea scrisului și a cărții ca factor preponderent în viața
socială.
Este evidentă tentația lui de a prezenta amănuntele, mai ales în descrierea
acțiunilor militare, aceasta fiind explicată atât prin conștiința importanței relatării
celui ce a fost de față la eveniment. Amănuntul este făcut semnificativ, ca în
compunerile literare, sau ca în romanul cu tentă memorialistică, unde detaliul
devine materialul construcției unei compuneri menite a ilustra o filozofie.
Pentru Miron Costin, cronica nu este numai o înşiruire de evenimente
istorice, ci şi o galerie de portrete. Tablourile lui sunt pline de emoţie. Portretele lui
Miron Costin sunt simple, dar lucrate cu multă măiestrie. Între trăsăturile care
individualizează figurile, una, două, scoase mai bine în relief, sunt suficiente
pentru a-i da conturul precis.
In Tarile Romane, iluminismul românesc se identifică în mare măsură
cu Școala Ardeleană . Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a
cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii
și a poporului. Iluminismul românesc va recurge la argumentele istorice în
favorea unor revendicări politice.
Școala Ardeleană este o mișcare de emancipare politică și socială care s-a
manifestat în Transilvania și care a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Punctul în care s-a închegat această expresie a iluminismului românesc a fost la
Blaj, moment în care cărturarii vremii, școliți în instituțiile de învățământ din
occident, au inițiat o mișcare prin care s-a dorit evidențierea și demonstrarea
originii romane a poporului român, latinitatea limbii vorbite în spațiul românesc și
continuitatea romanilor din stânga Dunării.
O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru
tipărirea de cărți. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor
religioase.Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit iluminist este
epopeea Țiganiada de I.Budai-Deleanu.
"Tiganiada" este capodopera literara a iluminismului romanesc si reprezinta
cea mai celebra epopee din literatura romana. Ea are ca tema calatoria alegorica
calatoria pe care o face neamul tiganesc in cautarea unei forme statale
Prin urmare, conchidem ca lucrarile istorice au avut un rol important in
dezvoltarea literaturii romane. Au pus astfel bazele primelor forme ale literaturii
originale si au ajutat la educarea poporului roman.

S-ar putea să vă placă și