Umanismul denumește o atitudine filozofică prin care omul și valorile
naturii umane sunt așezate deasupra valorilor materiale, politice și religioase. Umanismul a fost curentul de gândire care a dominat epoca Renașterii în secolele XIV – XVI, având expresii strălucite în planul cultural larg, în domeniul creației artistice și al concepțiilor filozofice. Umanismul atribuie omului valoarea supremă, urmărind, prin intermediul educației, dezvoltarea armonioasă a personalității umane. Umanismul se opune fanatismului religios medieval. Modelul omului umanist era omul cu profunde cunostinte in diverse domenii. Datorită condițiilor istorice, socio – politice, ideile umanismului european pătrund mai întâi în Transilvania (provincie deschisă ideilor novatoare ale Occidentului) încă din secolul XV, urmând că ele să se propage în următoarele două secole în celelalte două provincii istorice. Unul dintre cei mai importanţi umanişti din Transilvania a fost Nicolaus Olahus, provenit dintr-o familie de români. Operele sale istorice şi literare sunt scrise în limba latină. Având meritul de a folosi izvoare antice, el este cel dintâi care afirmă originea comună latină a românilor. Personalităţile de marcă ale curentului umanist se vor afirma abia în secolul al XVII-lea, prin cronicarii moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce. Urmând scoli înalte în Polonia si Constantinopol, boierii Moldovei au intrat în contact cu ideile umanismului european pe care le-au aplicat apoi în tara. Cea mai de seama manifestare a umanismului românesc o reprezinta preocuparea pentru afirmarea identitatii nationale în lucrarile de istoriografie. Opera importanta a acestora o reprezinta letopisetul. Acesta prezinta istoria Moldovei de la al doilea descalecat pâna în vremurile lui Ion Neculce. Unul dintre cei mai importanti cronicari, Miron Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească, principala sa operă fiind „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă incoace”. Miron Costin reia firul istoriei cu domnia lui Aron Vodă (1595), despre care rămăsese doar un titlu de capitol în cronica lui Ureche, și duce narațiunea evenimentelor până la domnia lui Ștefăniță Vodă Lupu. Grigore Ureche adusese povestirea evenimentelor istorice până la sfârșitul secolului al XVI-lea, încât, pentru vremurile contemporane, Miron Costin s-a folosit foarte mult de istoria orală și amintirile familiei pentru redactarea cronicii sale. Este primul scriitor care aduce în literatura română patosul cărturarului umanist, încrederea în puterea scrisului și a cărții ca factor preponderent în viața socială. Este evidentă tentația lui de a prezenta amănuntele, mai ales în descrierea acțiunilor militare, aceasta fiind explicată atât prin conștiința importanței relatării celui ce a fost de față la eveniment. Amănuntul este făcut semnificativ, ca în compunerile literare, sau ca în romanul cu tentă memorialistică, unde detaliul devine materialul construcției unei compuneri menite a ilustra o filozofie. Pentru Miron Costin, cronica nu este numai o înşiruire de evenimente istorice, ci şi o galerie de portrete. Tablourile lui sunt pline de emoţie. Portretele lui Miron Costin sunt simple, dar lucrate cu multă măiestrie. Între trăsăturile care individualizează figurile, una, două, scoase mai bine în relief, sunt suficiente pentru a-i da conturul precis. In Tarile Romane, iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană . Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii și a poporului. Iluminismul românesc va recurge la argumentele istorice în favorea unor revendicări politice. Școala Ardeleană este o mișcare de emancipare politică și socială care s-a manifestat în Transilvania și care a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Punctul în care s-a închegat această expresie a iluminismului românesc a fost la Blaj, moment în care cărturarii vremii, școliți în instituțiile de învățământ din occident, au inițiat o mișcare prin care s-a dorit evidențierea și demonstrarea originii romane a poporului român, latinitatea limbii vorbite în spațiul românesc și continuitatea romanilor din stânga Dunării. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărți. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase.Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit iluminist este epopeea Țiganiada de I.Budai-Deleanu. "Tiganiada" este capodopera literara a iluminismului romanesc si reprezinta cea mai celebra epopee din literatura romana. Ea are ca tema calatoria alegorica calatoria pe care o face neamul tiganesc in cautarea unei forme statale Prin urmare, conchidem ca lucrarile istorice au avut un rol important in dezvoltarea literaturii romane. Au pus astfel bazele primelor forme ale literaturii originale si au ajutat la educarea poporului roman.