Universitatea ” Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Secția: Finanțe și Bănci, Anul I, Grupa 1

PROIECT LA ECONOMIE
-Economia de piață-

Realizat de:
Andronic Luisa

1
 Cuprins:
Capitolul I ............................................................................................................3
1.1.Definirea și trăsăturile economiei de piață....................................................4
1.2.Modele și tipuri ale economiei de piață........................................................5
Capitolul II ...........................................................................................................7
2.1.Caracteristi ale pieței în Statele Unite...........................................................8
2.2Caracteristici ale pieței în Europa de Vest......................................................9
2.3.Caracteristici ale pieței în România..............................................................12
2.4.Caracteristici ale pieței în Japonia................................................................13
3.Valori ale pieței în 2018..................................................................................15
4.Bibliografie......................................................................................................18

2
 Capitolul 1
-Economia de piață-

3
1.1. Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă

Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionarea

economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod
liber, autonom şi raţional, corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor
nevoiexistenţiale tot mai sporite, cu resurse economice limitate.În condiţiile actuale, pentru
funcţionarea eficientă a economiei de piaţă trebuie avută învedere existenţa cumulativă a
următoarelor condiţii:
• piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce, cât şi pentru cine să se producă
încondiţiile libertăţii de acţiune a agenţilor economici;
• deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme, din
interacţiuneaacestora rezultând producţia globală şi consumul;
• concurenţa între agenţii economiei şi obţinerea unui profit cât mai mare
reprezintăobiectivul major al activităţii şi criteriul esenţial în evaluarea eficienţei acestuia;
• indivizii acţionează pe baza intereselor personale şi a principiului eficienţei
maxime ,atingerea acestor interese realizându-se prin mecanismul preţurilor, numai în
măsuraîn care deciziile lor iau în considerare interesele şi dorinţele celorlalţi;
• formarea liberă a preţurilor bunurilor economice pe baza cunoaşterii de către
agenţiieconomici, a cererii şi a ofertei;
• proprietatea privată a pluralismului formelor de proprietate a agenţilor economici;
• instituţionalizarea juridică şi economică a economiei de piaţă;
• intervenţia statului având rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă
şisupravegherea funcţionării normale a acestuia, prin folosirea cadrului legal şi a pârghiilor
economice;
• existenţa unei structuri tehnico-economice moderne (factori de producţie, mod
decombinare a acestora, sistem financiar-bancar etc.) ca o condiţie a satisfacerii decentea
nevoilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor.

4
1.2.Modele şi tipuri ale economiei de piaţă
Tipologia economiei de piață se face după criteriul mecanismului de stabilire aechilibrului
economic, adică, modul în care sistemul economic tinde spre punctul de echilibrucând se
produce o dezechilibrare. După acest criteriu există două mari modele ale economieide
piaţă:
1. Modelul neoclasic ce se caracterizează prin:
- sistemul economic se autoreglează, statul având o intervenţie minimă în economie;-
forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic, care, datorită
raportuluicerere-ofertă va gravita în jurul punctului de echilibru;- rolul statului constă în
asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu nivelul producţie şi necesităţile
circulaţiei;- variabila de comandă a sistemului economic este considerată a fi oferta, acest
modelvizând în special nivelul macroeconomic.
2. Modelul Keynesian care presupune:
- sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista un punctde
echilibru la o anumită rată a şomajului;- statul trebuie să aibă rol activ în administrarea
echilibrului astfel încât între şomaj şiinflaţie să existe un raport optim în diferite momente;-
variabila de comandă a sistemului economic este cererea agregată, acest modelconsiderând
că este greşit să se extrapoleze funcţionarea nivelului microeconomieila nivel
macroeconomic, care trebuie modelat conform propriilor legităţi.Michel Albert, în lucrarea
„Capitalism contra capitalism”, apreciază că în sistemul capitalist s-au diferențiat două mari
modele:
1. Modelul neoamerican care se caracterizează prin următoarele trăsături:
- sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil și are
tendințe reduse;
-piața are rol determinant în circulația bunurilor de la produător la consumator;
- preţurile bunurilor economice inclusiv salariile depind de condiţiile aleatorii ale pieţei;
- fiscalitatea este redusă, iar implicarea statului în economie este neglijabilă;- întreprinderea
privită ca centru al deciziilor economice este considerată ca fiind un buncomercial;
- piaţa financiară şi în primul rând bursa are rol decisiv în viaţa economică în raport cualte
forme de piaţă;
- pe termen scurt se realizează o mobilitate ridicată în ierarhia economico-socială;
- un sistem de învăţământ elitist, care tinde să funcţioneze după regulile pieţei;
- grad redus de securitate economică faţă de riscuri, protecţia fiind o problemă individuală.
2. Modelul renan, se bazează pe câteva principii de bază:

5
- piaţa are rol hotărâtor în viaţa economică impunându-se intervenţia statului, caretrebuie
să fie apărătorul protecţiei sociale şi a liberei negocieri;
- cea mai mare parte a bunurilor economice îmbracă forma de marfă;
- fiscalitatea este ridicată fiind impozitate atât veniturile cât şi capitalul;
- se realizează o redistribuire interzonală a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre
zonele aceleiaşi ţări;
- sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt să asigure finanţarea acestora pe
termen lung;
- întreprinderea nu poate funcţiona în sfera dialogului social, nivelul salariilor depinzând atât
de condițiile pieței cât și de alți factori;
- un sistem avantajos de pensii și alocații familiale, care asigură un grad ridicat de protecție
socială prin grija autorităților publice;
- sistemul de învățământ este mai egalitar;
- clasa mijlocie este mai numeroasă iar mișcarea sindicală este foarte puternică.

Capitolul 2
6
 Studiu de caz:
Caracteristici ale economiei de piață în diferite regiuni ale lumii:
1. S.U.A;
2. Europa de Vest;
3. România;
4. Japonia.

2.1.Caracteristici ale pieței în Statele Unite:

7
Economia Statelor Unite ale Americii este cea mai mare din lume. Produsul intern brut al
Statelor Unite ale Americii a fost estimat la $17.15 trilioane in Aprilie 2014, aproximativ un
sfert din produsul intern brut mondial. Produsul intern brut ajustat la paritatea puterii de
cumpărare este de asemenea mai mare decât al oricărei alte tari din lume. Dolarul este cea
mai folosită monedă în tranzacțiile internaționale și este cea mai importantă moneda de
rezervă. Câteva țări folosesc dolarul american ca monedă oficială iar altele ca moneda de
facto. SUA are o economie mixtă și a menținut o creștere economică stabilă, o rată de șomaj
moderată și nivele ridicate de cercetare. Cei mai mari parteneri de comerț ai SUA sunt
Canada, China, Mexic, Japonia si Germania.
Istoria S.U.A. este strâns legată de economie. Din multitudinea de cauze[necesită citare] ce
au determinat separarea politică a coloniilor nord-americane de Marea Britanie, se remarcă
în special cauzele economice. Interdicția dezvoltării industriei, impunerea impozitelor
suplimentare Stamp Act și Sugar Act, și mai ales impunerea obligativității de a cumpăra
produse britanice la prețuri stabilite de metropolă – toate acestea au determinat „partida
de ceai de la Boston” din 1773, unul dintre evenimentele ce au condus la declanșarea
războiul de independență a SUA.
SUA beneficiază de condiții naturale pentru agricultură de înalt randament. În secolul XIX,
SUA s-a afirmat ca mare putere agricolă. Tutunul, bumbacul, cerealele, produsele de origine
animală au constituit principalele resurse de export. America a abandonat foarte repede
agricultura de subzistență. Încă din secolul XIX, agricultura americană a devenit puternic
specializată pe renumitele centuri – centura laptelui în nord.est, centura porumbului
asociată cu cea a creșterii porcinelor în zona Marilor Lacuri, centura bumbacului precum și
creșterea cornutelor mari în Sud. În nord-vest, creșterea animalelor este asociată cu cea a
exploatării forestiere. La vest de Missouri începe centura grâului. Având ca punct de plecare
agricultura, SUA a devenit prima putere economică axată pe comerț și export. Industria
americană a urmat aceeași cale, fiind perfect adaptată cerințelor pieței.
Dacă în perioada interbelică SUA continuă politca sa tradițional-izolaționistă, al doilea război
mondial și mai ales apariția „cortinei de fier” a impus SUA ca putere politico-militară-lider al
lumii libere. Pe plan economic SUA își asuma responsabilitatea reconstucției Occidentului
capitalist și democrat. Planul Marshall inițiat în 1948 stă la baza reconstrucției europene și la
reapariția Europei ca putere economică globală. De altfel, Statele Unite erau singurele în
măsură să susțină un astfel de efort economic, după război. SUA poseda rezerve de aur de
20 miliarde de dolari, aproape două treimi din totalul mondial.
Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaționale. Coca Cola, Colgate,
Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald”s, reprezintă
imaginea SUA în întreaga lume. În topul primelor zece corporații transnaționale din lume,
primele cinci sunt din SUA. Activitatea lor se concentrează asupra ramurilor cu reale
perspective de dezvoltare și de obținere a profitului. De altfel, companiile transnaționale
sunt vârful de lance al ofensivei americane în contextul globalizării economice. În anii 80,
societățile transnaționale dețineau o treime din producția industrială, peste jumătate din
comerțul exterior. Valoarea mărfurilor și a serviciilor asigurate de transnaționalele de
proveniență americană se ridica în această perioadă la 350 miliarde dolari. Exprimat în

8
procente, firmele americane reprezentau în 1999, 71,8% din valoarea primelor 50 de
societăți transnaționale din lume . Prin investițiile directe în străinătate, marile companii
americane obțin profituri uriașe dar mai ales capătă posibilitatea de a controla sursele de
materii prime. Companiile americane sunt prezente pe piețele de înalt nivel în ceea ce
privește consumul dar în regiunile producătoare de materii prime. Totodată companiile
americane transferă în exterior modelul american de planificare și de management a
activității economice, și în egală măsură și noile tehnologii de mare randament și
productivitate . Globalizarea economiei duce la dezvoltarea companiilor
transnaționale.americane. Ele sunt astăzi o puternică forță în economia mondială și un
adevărat liant al economiei americane care se regăsește și dincolo de frontierele naționale
Secretul succesului american este legate de sumele uriașe investite în cercetare și
dezvoltare, atât de către companiile private dar și de către autoritățile federale. Un alt
factor al succesului îl reprezintă gradul de pregătire și numărul personalului de cercetare.
Revoluția tehnico-științifică a pornit din Statele Unite. Cei mai mulți deținători ai premiului
Nobel în știință sunt americani. Nivelul înalt al tehnologiei utilizate în industria americană
determină repartizarea forței de muncă în domeniul serviciilor într-un procent uriaș (73,2% )
prin comparație cu 24,1% în industrie și 2,7%în agricultură.

2.2Caracteristici ale pieței în Europa de Vest:

Franța:
Economia Franței este o combinație de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane
companii înregistrate) și de importante (dar în scădere) intervenții ale guvernului care
păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul
acționar la numeroase societăți considerate drept strategice (cale ferată, electricitate,
contrucții de aeronave, etc.). Totuși guvernul a început să își relaxeze controlul asupra
anumitor sectoare și a început să vândă o parte din acțiunile sale la anumite companii cum
ar fi France Télécom, Air France, precum și numeroase societăți din domeniul asigurărilor,
finanțelor și din industria apărării.
Franța este membră din G8, grupul celor mai industrializate națiuni, fiind considerată în
2005 ca cea de a șasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China și
Regatul Unit. Franța este una dintre cele 11 țări din Uniunea Europeană care a lansat
moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul
anului 2002.
Mulți economiști consideră că principala problemă a economiei franceze nu este
productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important
din populația activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta susțin că orele de muncă
scurte și greutatea de reformare a pieței muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere
de stânga menționează lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiției sociale. Încercări

9
recente ale guvernului de a modifica piața de muncă pentru tineri pentru a combate șomajul
s-au lovit în anul 2006 de o rezistență importantă manifestată prin proteste ample.
Cu peste 75 milioane de turiști străini în anul 2003, Franța este clasată ca prima destinație
turistică din lume. La aceasta se adaugă procentul important de francezi ce își petrec
vacanțele în diferite regiuni ale țării. Atractivitatea turistică se explică prin marea varietate
de puncte de interes și prin numărul lor foarte mare la care se adaugă diversitatea
peisajelor, bogăția patrimoniului și climatul temperat precum și facilităților de acces și a
infrastructurii turistice și de transport foarte bine dezvoltate. Parisul și împrejurimile sunt
destinația cea mai importante urmate de Castelele de pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel,
Coasta de Azur și stațiunile montane din Alpi, pentru a enumera doar cele mai prestigioase
destinații. În anul 2003 turismul a reprezentat 6,6% din PIB și a angajat aproximativ 700.000
persoane în activități direct legate de acesta.

Regatul Unit:
Regatul Unit are o economie de esență capitalistă (a patra ca mărime din lume), și este un
centru comercial și financiar de frunte al lumii. În ultimele decenii, guvernul s-a angajat în
privatizări majore și a crescut cheltuielile cu protecția socială.
Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standardele
europene, producând 60% din necesarul de hrană cu doar 1% din populația activă. Regatul
Unit deține mari rezerve de energie constând în cărbune, gaze naturale și petrol (ultimele
două exploatate din Marea Nordului). Producția de energie contribuie la PIB cu 10%, una din
cele mai ridicate rate din toate statele industrializate.
Serviciile contribuie la PIB în proporția cea mai însemnată, îndeosebi serviciile bancare, de
asigurări și de consultanță de afaceri. Ponderea industriei continuă să scadă, cu toate că
Regatul Unit rămâne cel mai important fabricant european de armament, produse din
petrol, computere, televizoare și telefoane mobile. Turismul ocupă și el un loc important,
Regatul Unit fiind a șasea destinație turistică din lume ca popularitate, cu 24 milioane de
turiști pe an.
Regatul Unit a devenit, în 2007, cel mai mare exportator de echipamente militare din lume.
Regatul Unit a câștigat din exportul de armament 10 miliarde de GBP în 2007, deținând,
astfel, o cotă de 33% din exporturile mondiale de armament, peste cota deținută de Statele
Unite.
Piața autovehiculelor noi din Regatul Unit a fost de peste două milioane de mașini în anul
2010.
În iunie 2008, rata șomajului a fost de 5,3%, iar, potrivit estimărilor companiei de
consultanță Capital Economics, rata șomajului din Regatul Unit ar fi putut ajunge la 8% până
în 2010, ceea ce nu s-a adeverit.
În anul 2009, investițiile străine directe în Regatul Unit au fost de 45,6 miliarde de dolari.

10
Legislația laxă care reglementează activitățile companiilor din Marea Britanie a făcut din
această țară o destinație atractivă pentru crima organizată. Discreția de care beneficiază
directorii de companii în Marea Britanie obstrucționează, de asemenea, încercările de a-i
identifica pe beneficiarii reali ai acestei scheme.
Marea Britanie are probabil unul dintre cele mai corupte sisteme economice și financiare
din lume, în contextul în care, anual, pe teritoriul britanic există tranzacții de spălare de bani
în valoare de 57 miliarde de lire sterline (75 miliarde de euro).
În anul 2015, Agenția națională britanică pentru combaterea infracționalității (NCA) a
publicat un raport care ajungea la următoarea concluzie: "În fiecare an, oricare 100 de
miliarde de dolari proveniți din activități ilegale în mod sigur vor ajunge în circuitul legal prin
bănci din Marea Britanie".

Belgia:
Economia Belgiei și infrastructura de transport sunt puternic integrate cu cele a Europei de
Vest. Poziționarea țării în centrul unei regiuni puternic industrializate fac ca Belgia să fie una
dintre primele zece țări în clasamentul comerțului internațional. Economia este
caracterizată de o forță de muncă foarte productivă, un PIB ridicat și exporturi importante.
Principalele produse de import sunt: alimente, echipamente industriale, produse petroliere
și chimice, diamante brute, îmbrăcăminte și accesorii și textile. Principalele produse de
export sunt automobilele, produse alimentare, oțel, produse petroliere, mase plastice,
textile, diamante finisate.
Economia este puternic orientată spre sectorul serviciilor, dar prezintă diferențe regionale
importante între Flandra, regiunea mai dinamică, și Valonia, regiune aflată într-o perioadă
postindustrială afectată de dezafectarea industriilor tradiționale. Ca unul dintre membrii
fondatori ai Uniunii Europene, Belgia sprijină integrarea economică europeană și politici de
economie deschisă. În 1999, Belgia a adoptat moneda EURO care a înlocuit francul belgian
definitiv în 2002. Din 1922 Belgia și Luxemburgul formează o zonă economică comună, iar
din 1944 aceste țări fac parte din zona economică Benelux.
Belgia a fost prima țară din Europa Continentală care a trecut printr-o perioadă de revoluție
industrială la începutul secolului XIX. Până la jumătatea secolului XX regiunea minieră și
metalurgică valonă din jurul orașelor Liège și Charleroi s-a dezvoltat puternic, în timp ce
Flandra a rămas preponderent o regiune agrară. După cel de al doilea război mondial Ghent
și Anvers s-au dezvoltat datorită industriei petrochimice și a activităților portuare. Anii 1970
au reprezentat o perioadă de receseie datorită crizelor petroliere și a declinului industriei
metalurgice. Politicile economice mai liberale din Flandra au făcut ca centrul economic al
țării să se deplaseze spre nord fiind concentrat actualmente în regiunea Bruxelles-Louvain-
Anvers-Ghent. Deține o rețea amplă de autostrăzi (nici una dintre ele cu plată) și este în
general una dintre cele mai comunicative țări ale continentului. Națiunea depinde în mare
parte de comerțul exterior, în special cu Germania, Țările de Jos, Franța și Regatul Unit.

11
Caracteristici ale pieței în România:
Economia României este o economie de piață, conform Constituției din 1991. Conform
acesteia, statul este obligat să asigure libertatea comerțului și protecția concureței loiale. În
economia României acționează așadar legea cererii și a ofertei. La baza acesteia se află
proprietatea privată care trebuie protejată și garantată.
Ramurile cele mai importante ale industriei erau industria petroliferă și cea a gazelor
naturale. Principalele resurse de petrol se găseau la poalele Carpaților lângă Ploiești, la
intrarea dinspre Pasul Predeal. Producția de păcură era controlată în mod rigid de către
guvernul român, deși anumite companii străine aveau interese mari față de aceasta.
Producția totală de păcură era de 6,240,000 tone în anul 1939. Exporturile totale de produse
petrolifere erau de 9,313,000,000 lei (55,878,000 $), un leu având valoarea de $.006.
Sarea și tutunul erau monopoluri de stat. Tutunul ce provenea în cea mai mare parte din
Câmpia Dunării, era de proastă calitate, însă era sursa principală de venit a localnicilor. În
comparație cu tutunul balcanic, tutunul românesc avea o frunză slabă și era netratat.
Industria extracției și prelucrării cărbunelui era limitată la zona din jurul Aninei din Banat,
însă cărbunele extras era de foarte bună calitate. La Anina se produceau 300,000 tone de
cărbune anual. Cărbunele extras de la Sacu, Doman și Ocna de Fier era livrat unor oțelării
importante. Se spunea în acea vreme că în regiunea Hunedoara, la sudul localității Deva ar
exista resurse nedescoperite.
Lignitul era extras în mari cantități din regiunea Hunedoara și din regiunea dintre Vârciorova
și Bacău, însă cele mai importante zăcăminte se aflau în Muntenia și Moldova. Producția
totală de lignit în 1937 era de 2,183,508 tone.
Antracitul era extras din districtul Gori de la Schela și din Moldova și Muntenia, însă
cantitatea totală nu depășea 201,000 tone.
Stadiul de dezvoltare economico-socială a României poate fi caracterizat prin urmărirea
indicatorilor macroeconomici care exprimă potențialul și nivelul economiei, structura
acesteia, eficiența folosirii factorilor de producție și gradul de competivitate internațională,
nivelul de trai al populației. În perioada 1950-1989, creșterea economică a avut un caracter
extensiv, mai ales după 1970, când s-a accentuat preponderența acțiunii factorilor
cantitativi în susținerea indicatorilor macroeconomiei. Deceniul 1970-1980 a marcat cea mai
puternică extindere a câmpului de producție în întreaga economie, în afară de industrie,
unde extensivitatea dezvoltării a fost deosebit de puternică. Produsul social a înregistrat o
creștere rapidă față de venitul național, fapt ce a dus la scăderea ponderii venitului național
în cadrul produsului social. Fiecare unitate de venit se obține în acest caz cu cheltuieli
materiale din ce în ce mai mari.
La data de 21 decembrie 1989, România avea un produs intern brut de 800 miliarde de lei,
adică de aproximativ 53,6 miliarde de dolari, și un curs mediu de schimb de 14,92 lei pentru

12
un dolar. Exporturile României totalizau, în anul 1989, 5,9 miliarde de dolari. Datoria externă
a țării, în valoare de 11-12 miliarde dolari, era achitată integral, din februarie 1989. În jur de
58% din venitul național era realizat de industrie și 15% de agricultură. Populația angajată
reprezenta peste 73% din cea ocupată. Salariul minim era de aproximativ 2.000 de lei, adică
135 de dolari. România avea peste opt milioane de salariați și 3,6 milioane de pensionari.
Peisajul bancar cuprindea cinci instituții - Banca Națională a României, Banca Română de
Comerț Exterior, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca de Investiții și Casa
de Economii și Consemnațiuni.
Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică,
de mașini ușoare și de asamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a
materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță
mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor
electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini (vedeți Dacia Logan) este
foarte largă și este orientată înspre piață. Industria românească de IT cunoaște o creștere
anuală constantă.
Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de
către întreprinderile mici și mijlocii în industrii precum cea a mașinilor de precizie,
vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice și a
îmbrăcămintei.
În 2006 România a reușit să egaleze (la paritatea dolarului) PIB pe locuitor realizat în 1988.
Față de media europeană a produsului intern brut pe locuitor în 2007, de 26.208 de dolari
americani și de cea mondială, de 8191 de dolari, România avea un nivel de 7523 de dolari,
aproape de 3,5 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial.

Caracteristici ale pieței în Japonia:

Japonia este a doua mare economie a lumii, după SUA, ca mărime a PIB nominal (circa 4,4 trilioane
dolari SUA) și a treia economie a lumii, după SUA și China, ca mărime a PIB calculat conform parității
puterii de cumpărare.

Înainte de Restaurația Meiji (1868), ca. 80% din populația se ocupa cu agricultura, cultura
principală fiind orezul.
Istoria agriculturii Japoniei își are începuturile acum 2000 de ani, când s-a început cultivarea
orezului, plantă adusă din străinătate.
Alte plante care sunt cultivate în Japonia din vremuri străvechi sunt: grâu, orz, awa (Setaria
italica), hie (Schinochloa utilis), soya, fasole azuki (Vigna angularis), daikon (Raphanus
sativus) și cucurbitacee.
Primul manual de agricultură a fost publicat la începutul erei Edo (1600-1868), ca al șaptelea
volum al unei cronici militare, numită Seiryōki. Ulterior au mai fost publicate o serie de

13
manuale de agricultură, cel mai de seamă fiind cartea lui Yasusada Miyazaki Nōgyō Zenshuu
(1696).
În epoca feudală mai mult de jumătate din recolta de orez pe care o produceau țăranii era
luată ca impozit.
După al Doilea Război Mondial, a a vut loc o reformă agricolă în 1946, care a inclus o
redistribuire a pământului, eliminând practic sistemul de arendă până în 1949. Pământul
confiscat a fost vândut la prețuri foarte ieftine și/sau cu împrumuturi pe termen foarte lung
cu dobânzi foarte mici.
Japonia produce mai puțin de 4% din gazele pe care le cosumă în fiecare an. Restul vine din
importuri, pe vapoare speciale - un proces extrem de costisitor și anevoios.
În anul 2010, înainte de dezastrul de la Fukushima, centralele nucleare furnizau aproximativ
30% din producția totală de energie electrică a Japoniei. După eveniment, Japonia a decis
renunțarea la energia nucleară, astfel că în februarie 2012 doar trei dintre cei 54 de reactori
nucleari din stat mai funcționau.

Valori ale pieței în 2018:

14
 Europa de Vest S.U.A. Romania Japonia

Monedă: Euro + Liră Sterlină Dolar american RON YEN japonez

PIB: Franța: 2,778 20,54 trilioane 239,6 miliarde 4,971 trilioane

trilioane USD (2018) USD (2018) USD (2018) USD (2018)
Regatul Unit: 2,855
trilioane USD (2018)
Belgia: 542,8
miliarde USD (2018)
PIB pe cap de Franța:41.463,64 62.794,59 USD ▲$12,285 37 100
locuitor: USD (2018) (2018) (nominal, USD(2018)
Regatul Unit: 2018)
42.943,90 USD
(2018)
Belgia:47.518,64
USD (2018)
PIB pe Franța: 95.846,1 114.989,99 55.053,98 USD 76.418,96 USD
persoana USD (2018) USD (2018) (2018) (2018)
angajată: Regatul Unit:
81.333,57 USD
(2018)
Belgia: 103.711,92
USD (2018)

15
16
17
 Bibliografie:
https://www.wikiwand.com/ro/Economia_Statelor_Unite_ale_Americii
https://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Japoniei
https://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_României
https://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_the_United_Kingdom
https://www.google.com/publicdata

18