Sunteți pe pagina 1din 7

Administrarea medicamentelor

30 mai 2020by AsiMed2 comentarii

Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilităţi ale
asistentului medical. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă
eficientă şi corectă, asistentul medical trebuie să fie familiarizat cu indicaţiile,
dozările şi efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul trebuie întrebat
înaintea fiecărei administări despre eventualele reacţii alergice din trecut la
substanţa respectivă. Asistentul medical trebuie să aibă cunoştinţele şi abilităţile de
a minimiza anxietatea pacientului şi de a maximiza eficienţa medicamentului
(cunoscând modalitatea de administare, timpul etc.)

Cuprins
• Scop
• Obiectivele administrării medicamentelor
• Prevenirea erorilor în administrarea medicamentelor
• Căi de administrare a medicamentelor
o Calea enterală
o Calea parenterală
▪ Căile extravasculare
▪ Căile intravasculare
▪ Căile intraseroase
o Calea locală
• Pregătirea pacientului pentru administrarea medicamentelor
o Pregătirea psihică
o Pregătirea fizică
• Reacții care pot apărea în urma administrării
• Concluzie
• Bibliografie
Scop
• prevenirea îmbolnăvirilor (vaccinările);
• ameliorarea bolilor (antialgice, simptomatice);
• vindecarea bolilor (antibiotice, chimioterapice, antinicotice).
Obiectivele administrării medicamentelor
1. Acțiune locală – medicamentele trebuie aplicate cu ajutorul unor substanțe
care să acționeze timp cât mai îndelungat asupra locului unde au fost
aplicate.
2. Acțiune generală (sistemică) – presupune ca medicamentele (substanța) să
se absoarbă și să intre în circulație.
Prevenirea erorilor în administrarea medicamentelor
Înaintea administrării oricărei medicaţii aceasta trebuie comparată cu medicaţia
prescrisă de medic din foaia de observaţie. Se va verifica mental regula celor cinci
“P”:
3. pacientul potrivit;
4. medicamentul potrivit – este verificat înainte de administrare:
o sub aspect cantitativ (gr., ml., nr. buc.);
o sub aspect calitativ:
▪ culoare;
▪ formă de prezentare:
1. solidă (tablete, comprimate, granule, drajeuri, capsule,
pulberi);
2. lichidă (tincturi, ceaiuri, fiole, flacoane);
3. semisolidă (unguente, creme);
▪ concentrație;
▪ termen de garanție.
5. doza potrivită – asistentul medical trebuie să cunoască diferența dintre:
o doza terapeutică – la care se obține efectul așteptat și nu apar reacții
toxice asupra organismului;
o doza maximă – cea mai mare cantitate de medicament suportată de
organism;
o doza toxică – cantitatea care provoacă reacții toxice;
o doza letală – care ucide.
6. calea de administrare potrivită:
o enterală;
o parenterală;
o locală.
7. timpul (ora) de administare potrivit.
Căi de administrare a medicamentelor
Prin cale de administrare a medicamentelor se înțelege modalitatea prin care
anumite substanțe medicamentoase sunt introduse în organism. Calea de
administrare este aleasă de medic în funcție de:
• scopul urmărit;
• capacitatea de absorbție a căii respective;
• acțiunea medicamentelor asupra mucoaselor;
• necesitatea unei acțiuni mai lente sau mai rapide;
• toleranța organismului față de medicamente și de particularitățile anatomice
și fiziologice ale organismului.
Calea enterală
Calea de administrare a medicamentelor prin intermediul tractului gastro-intestinal
cunoscută și sub denumirea de cale enterală, este compusă din:

• calea de administrare orală – modalitatea cea mai frecvent utilizată datorită


comodităţii şi posibilităţii de autoadministrare. Absorbţia medicamentelor
după administrarea orală poate avea loc la nivelul stomacului, intestinului
subţire şi intestinului gros;
• calea de administrare sublinguală – modalitatea optimală de administrare
pentru medicamentele cu liposolubilitate mare şi active în doze mici.
Mucoasa sublinguală este bine vascularizată şi drenează sângele în sistemul
venos cefalic, iar apoi în vena cavă superioară, ocolind filtrul hepatic şi efectul
primului pasaj hepatic. Această cale de administrare este frecvent abordată în
crizele de angină pectorală, astm bronşic, hipertensiune arterială paroxistică
etc. Pe calea sublinguală pot fi administrate nitroglicerina, izoprenalina, metil-
testosteronul, progesteronul, pregnina, aldosteronul, oxitocina, nifedipină.
• calea de administrare bucală – poate fi utilă pentru acţiune generală sau
locală. Pentru acţiunea generală se întrebuinţează comprimate bucale cu
dizolvare lentă până la 4 ore, iar în scopul acţiunii locale – tablete cu dizolvare
până la 1 oră.
• calea de administrare rectală – are drept scop obţinerea unor efecte locale
sau sistemice. Pentru acţiune generală se foloseşte la copii, la bolnavii
inconştienţi sau cu vărsături, cu leziuni buco-faringo-esofagiene, la bolnavii cu
intoleranţă gastrică faţă de unele medicamente (antipiretice, analgezice,
antispasmatice, antiinflamatoare, antivomitive ş.a.). Fluxul sangvin rectal este
drenat prin vena hemoroidală inferioară şi medie în vena cavă inferioară şi nu
în sistemul portal. Astfel se face că medicamentele administrate pe această
cale ocolesc bariera hepatică. În scopul obţinerii efectului local se utilizează
antihemoroidale, antiseptice, purgative.
Calea parenterală
Căile de administrare a medicamentelor create prin stăpungerea țesuturilor poartă
denumirea de căi parenterale. Administrarea pe cale parenterală permite obţinerea
unor efecte sistemice (calea intravenoasă, subcutanată, intramusculară,
intraperitonială, etc.) sau locale (infiltraţii, calea intraarterială, intratecală,
intraarticulară). Căile parenterale (artificiale, prin injectare) pot fi divizate în trei
grupe:

• extravasculare;
• intravasculare;
• intraseroase.
Căile extravasculare
• calea intradermică – volum redus de soluţie (0,02-0,1 ml) pe faţa anterioară a
antebraţului, se folosește în scop de testare a sensibilităţii organismului sau
pentru desensibilizare;
• calea subcutanată (hipodermică) – volum 1-2 ml soluții sterile, neiritante,
izotone, cu pH apropiat de neutralitate în ţesutul subcutanat, de unde
substanţa se absoarbe prin capilarele sangvine şi limfatice. Injecțiile pot fi
dureroase datorită inervaţiei sensitive bogate.
• calea intramusculară – muşchii au o vascularizaţie bogată, absorbţie rapidă,
inervaţia senzitivă redusă, mai puţin dureroasă. Se folosesc soluții apoase,
uleioase, substanţe iritante cu pH egal sau diferit de al plasmei, în cantitate de
1-10 ml. Calea intramusculară poate fi folosită și pentru administrarea
medicamentelor de depozit (retard). La sugari şi copii mici – reţinere, risc de
fibroză musculară şi atrofie.
Căile intravasculare
• calea intravenoasă – este caracterizată prin absorbţie rapidă şi completă a
medicamentelor, cu apariţia promptă a efectului terapeutic. Este folosită în
urgenţele medico-chirurgicale. Se pot folosi soluţii apoase izotone, hipertone,
cu pH egal sau diferit de al plasmei. Nu vor folosi soluţii uleioase, hipotone,
emulsii, suspensii, substanţe hemolitice! Calea intravenoasă poate fi folosită
și pentru administrarea unor cantităţi mari de medicament, pe o perioadă
lungă de timp, în ritm lent => prin perfuzie.
• calea intraarterială – permite obţinerea unei concentraţii mai mari de
medicament la nivelul organului vizat, comparativ cu administrarea
intravenoasă. În practică, intraarterial se administrează şi substanţele utilizate
în diagnosticul radiologie. Principalul domeniu de aplicare a acestui mod de
administrare a medicamentelor este chemoterapia cancerului. Pe această
cale se asigură, pe de o parte, mărirea concentraţiei de antineoplasic în zona
tumorală, iar pe de altă parte, diminuarea concentraţiei acestuia în circulaţia
sistemică cu reducerea corespunzătoare a efectelor adverse şi creşterea
indicelui terapeutic.
• calea intracardiacă – folosită în urgențe, pentru resuscitare;
• calea intraosoasă – prevede introducerea substanţelor în măduva oaselor
scurte sau late (stern, osul iliac, femur). Efectul se instalează foarte rapid şi se
echivalează cu cel înregistrat la administrarea intravenoasă. Se întrebuinţează
numai pentru acţiuni generale ale medicamentului, îndeosebi în pediatrie, în
situaţii speciale. Intraosos se pot administra soluţii fiziologice, plasmă, sânge.
Căile intraseroase
Seroasele sunt membrane ce căptuşesc cavităţile închise ale organismului şi
învelesc organele abdominale, focarele şi articulaţiile. Ele sunt formate din două
foiţe între care există un spaţiu capilar ce conţine plasmă transsudată.
• calea intraperitoneală – substanţele medicamentoase administrate
intraperitonial se absorb în volum deplin. Această cale de administrare a
medicamentelor este rar utilizată din cauza durerilor provocate de injecţie,
riscului mare de introducere a infecţiei şi de formare a aderenţelor.
• calea intrapleurală – se folosește limitat și este destinată tratamentului local;
• calea intrapericardiacă – se folosește limitat și este destinată tratamentului
local;
• calea intraarticulară – pentru tratamente locale la nivelul articulaţiilor.;
• calea intrarahidiană – substanţele medicamentoase se injectează în lichidul
cefalorahidian introducând acul printre vertebrele lombare L 2-L5. Intratecal se
administrează anestezice locale în vederea obţinerii anesteziei spinale;
substanţe de contrast pentru diagnostic; citotoxice în caz de leucemie cu
implicarea sistemului nervos central; morfina în dureri acute şi cronice.
Calea locală
• calea nazală – permite obţinerea unor efecte locale, iar în anumite situaţii
poate fi abordată şi în ideea obţinerii unor efecte sistemice, deoarece
mucoasa nazală este mai permeabilă decât cea intestinală. În scopul
manifestării efectului topic, calea nazală este utilă în rinite, inflamaţii, infecţii
locale, aplicându-se decongestive: camforul, uleiuri volatile, mentol ş.a.
• calea inhalatorie sau pulmonară – prezintă o eficienţă remarcabilă datorită
suprafeţei mari de interacţiune, permeabilităţii crescute a epiteliului alveolar şi
irigaţiei sangvine intense. în astfel de condiţii se realizează un schimb
bisensual rapid între aerul alveolar şi sânge. Administrarea pe cale inhalatorie
a medicamentelor urmăreşte obţinerea unor efecte locale şi, mai rar, a celor
sistemice.
• calea conjunctivală – urmăreşte obţinerea unor efecte locale în mioză,
midriază, reducerea presiunii intraoculare, efect decongestionant,
antiinflamator, antimicrobian.
• calea cutanată – este utilizată pentru acţiune:
o locală, în afecţiuni dermatologice (medicamente antipruriginoase,
antiinflamatoare, antimicrobiene, antifungice, cheratoplastice şi
cheratolitice);
o reflexă, cu efecte generale benefice (salicilatul de metil, sinapismele
etc.);
o generală, în formele modeme TTS (dispozitive terapeutice
transdermale), cu eliberare programată şi prelungită a substanţei
active.
• calea vaginală – urmărește obținerea unor diverse efecte locale:
antibacteriene, antifungice, antipruriginoase, redresări ale modificărilor
morfologice de la nivelul mucoasei vaginale, prevenirea sarcinii.
Pregătirea pacientului pentru administrarea medicamentelor
Pentru administrarea medicamentelor pacientul trebuie informat, întrebat (asupra
eventualelor substanțe medicamentoase la care face alergie) după care el trebuie să
coopereze în vederea administrării medicamentelor.
Pregătirea psihică
• pacientul este informat asupra necesității administrării medicamentelor;
• i se explică efectul acestuia (pe înțelesul bolnavului);
• se lămurește asupra importanței respectării tratamentului (doze, orar, ritm de
administrare);
• se informează asupra căii de administrare și este rugat să colaboreze în
timpul administrării;
• se solicită consimțământul pacientului pentru administrarea medicamentului
prescris.
Pregătirea fizică
• pacientul este informat că tegumentele trebuie menținute curate (la nevoie se
va face toaleta parțială);
• se va asigura poziția necesară căii de administrare:
o decubit dorsal sau lateral cu capul ușor ridicat, semișezând, șezând
pentru administrarea medicamentelor pe cale digestivă și respiratorie;
o decubit dorsal lateral ventral pentru administrarea locală, pe suprafața
tegumentelor și mucoaselor;
o decubit dorsal ( I.V., I.D., S.C. ), ventral ( I.M. ), lateral (I.M., I.V., S.C.).
Reacții care pot apărea în urma administrării
• durere: în special la administrarea parenterală, aplicarea unor substanțe pe
suprafața tegumentelor și mucoaselor cu leziuni;
• căldură (preparatele din Ca administrat intravenos; local în cazul iritării
țesutului);
• modificarea gustului: tincturile (administrate sub formă de picături pe zahăr);
• senzație de disconfort, amețeală și chiar lipotimie (administrare parenterală –
I.V.).
Concluzie
Pentru administrarea unui medicament în condiții de siguranță deplină, pe lângă
cunoașterea procedurii, asistentul medical trebuie să fie în măsură să recunoască și
identifice efectele adverse, reacţiile toxice şi alergiile medicamentoase. Unele efecte
adverse sunt trecătoare şi de intensitate redusă, pacientul dezvoltând o toleranţă
faţă de medicament. Altele necesită o schimbare a terapiei medicamentoase.

ENTERALĂ: AVANTAJE ȘI DEZAVANTAJE


Toate căile și mijloacele de administrare a medicamentului, au avantajele lor, ele au,
de asemenea, au enterală:
• Simplitatea și ușurința de utilizare.
• Naturalețea.
• Siguranța relativă pentru pacient.
• Este nevoie de nici o monitorizare sterilitatea de către personalul
medical.
• Posibilitatea terapiei pe termen lung.
• Confort pentru pacient.

Dar există și dezavantaje ale traseului enterală de administrare a medicamentelor:

• Efectul este lent.


• biodisponibilitate scăzută.
• Diferite viteza și caracterul complet al absorbției.
• Efectul de masă și a altor componente în procesul de aspirare.
• Incapacitatea de a utiliza de către pacienți în stare de inconștiență.
• Este de dorit să se folosească pacienții care au boli de stomac și intestin
ADMINISTRARE PARENTERALA: ARGUMENTE PRO ȘI CONTRA
Administrarea parenterală are mai multe avantaje:

• Această metodă face posibilă introducerea de droguri pentru a ocoli


tractul digestiv, ceea ce este foarte important pentru pacienții cu
patologii grave ale stomacului.
• Viteza de acțiune este necesară în caz de urgență.
• Precizia de dozare maximă.
• Primirea de droguri în fluxul sanguin sub formă nemodificată.

Calea de administrare parenterală de medicamente are câteva dezavantaje:

• Obligatoriu medicament trebuie administrat de către personal medical


calificat.
• Necesar pentru a se conforma aseptică și antiseptice.
• Dificultăți și administrarea de medicamente chiar imposibile cu
sangerare, leziuni ale pielii la locul de injectare.

S-ar putea să vă placă și