§ 5.

Regimul contractual al bunurilor soţilor

Noul Cod al Familiei a înlocuit normele imperative care

reglementau proprietatea comună a soţilor cu norme dispozitive ce
prevăd că regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în
care nu este modificat de contractul matrimonial.
Prin introducerea în legislaţie a contractului matrimonial,
soţilor li s-a acordat o libertate în reglementarea relaţiilor
patrimoniale dintre ei. bazate pe principiul egalităţii în drepturi şi
obligaţii a soţilor, sprijin şi ajutor reciproc moral şi material şi în
dependenţă de starea lor materială de pînă la căsătorie şi în timpul
acesteia.
5.1. Noţiunea, forma şi conţinutul contractului matrimonial
Conform art. 27 Codul Familiei, contractul matrimonial este
convenţia încheiată benevol între persoanele care doresc să se
căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi
obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul căsătoriei şi/sau în

122
 caz de divorţ.
In sens juridic, convenţia este o înţelegere între două sau mai multe
persoane privind apariţia, modificarea sau încetarea relaţiilor juridice
civile sau, după expresia savantului O. S. Ioffe, uneori prin contract
se înţelege însăşi obligaţia ce apare dintr- o astfel de convenţie, iar în
unele cazuri acest termen înseamnă
documentul, actul cc fixează apariţia obligaţiei conform voinţei
68
tuturor participanţilor lui"’.
Contractul matrimonial, fiind una din varietăţile
contractelor juridice civile, are şi unele particularităţi, cum ar fi:
componenţa specială a subiectelor, conţinutul şi obiectul
contractului. Totodată, contractul matrimonial trebuie să
corespundă cerinţelor de bază referitoare la contractele juridice
civile, atît după forma încheierii, cît şi după conţinutul şi
libertatea manifestării voinţei părţilor. Astfel, contractul
matrimonial este o înţelegere la baza căruia se află voinţa comună
a soţilor sau a viitorilor soţi64. Această înţelegere se bazează pe
libertatea încheierii căsătoriei şi principiul egalităţii în drepturi a
soţilor în familie.
Doctrina românească defineşte contractul matrimonial ca
fiind “convenţia prin care viitorii soţi reglementează regimul lor
matrimonial, condiţia bunurilor lor prezente şi viitoare, în
raporturile pecuniare ce izvorăsc din căsătorie2 3 4” sau “actul
convenţional prin care viitorii soţi, uzînd de libertate conferită de
legiuitor, îşi stabilesc regimul matrimonial propriu sau î.şi
modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au
căsătorit5”.
Contractul matrimonial are următoarele caractere juridice:

2
Иоффе О. С. Обязательственное право. - Москва: Юридическая литература, 1975,
р. 26.
64
Сосипатрова H. Е. Брачный договор: Правовая природа, содержание,
прекращение // Государство и право, 1999, Nr. 3, р. 76.
4
Hamangiu С., Băicoianu Al., Bălănescu Rosetti. Tratat de drept civil român. Vol.
3. - Bucureşti: ALL Educational S. A. 1998, p. 4.
5
Crăciunescu C. M. Regimuri matrimoniale. - Bucureşti: ALL BECK, 2000, Pil

123
- este un contract solemn, deoarece intră în vigoare din
momentul cînd părţile s-au înţeles în privinţa tuturor
clauzelor şi această înţelegere a fost semnată în formă
scrisă şi autentificată notarial. Dacă contractul a fost
încheiat de persoanele care vor să se căsătorească el va fi
valabil din momentul încheierii căsătoriei;
- considerăm că este un act juridic personal, deoarece
durata contractului matrimonial este dependentă de
căsătorie, iar raporturile pe care le generează, fiind
complexe şi ample, vin să corespundă ideilor şi
mentalităţilor soţilor despre ce ar trebui să fie căsătoria
şi efectele sale patrimoniale. Această concluzie este
dedusă şi din coraborarea art. 27 şi art. 92 din Codul
Familiei. Totuşi, datorită specificului său patrimonial am
putea admite că încheierea contractului matrimonial să
fie posibilă şi prin mandatar;
- este un act juridic cu caracter public care, în lipsa unui
registru unic pentru înregistrare, încă nu este pe deplin
realizat. Publicitatea, de regulă, se adresează cu
precădere celor străini de încheierea contractului în
scopul opozabilităţii, ceea ce reiese din art. 32 alin. 1
Codul Familiei;
- este un act juridic sinalagmatic, deoarece părţile se
obligă reciproc, neexistînd posibilitatea ca toate
obligaţiile să fie puse pe seama doar a unuia dintre soţi.
Chiar dacă soţii nu se obligă atît unul faţă de altul, ci faţă
de familie, care nu este nici terţ, nici persoană, nici
obiect al contractului matrimonial, acest caracter reiese

124
 din esenţa căsătoriei pe care au încheiat-o soţii şi, în
virtutea căreia, s-au obligat să suporte împreună
sarcinile sale;
- este un contract cu titlu oneros, deoarece instituţia
căsătoriei şi specificul susţinerii sarcinilor familiei de
către fiecare dintre soţi exclud ca de plano contractul
matrimonial să fie un act juridic gratuit şi unilateral.
Scopul încheierii contractului matrimonial este de a
modifica regimul patrimonial al soţilor, pentru ca el să satisfacă
necesităţile lor. Motivul acestor acţiuni poate fi diferit, de la
dorinţa soţului de a păstra capitalul societăţii comerciale care îi
aparţine, în caz de divorţ, pînă la tendinţele femeii de a obţine
egalitate cu soţul în toate domeniile. Oricare ar fi motivul
încheierii contractului, el nu are importanţă juridică în conţinutul
acestuia.
Subiecte ale contractului matrimonial pot fi persoanele care
doresc să se căsătorească sau soţii. Conform legislaţiei în vigoare,
soţi sînt persoanele care au încheiat căsătorie în modul prevăzut
de lege. In ceea ce priveşte persoanele care doresc să se
căsătorească, legea nu stabileşte expres din ce moment persoana
este atribuită la categoria dată. Reieşind din art. 10 Codul
Familiei, acestea pot fi persoanele care au depus declaraţia de
căsătorie la organul de înregistrare a actelor de stare civilă. Pentru
persoanele care nu au depus această declaraţie, intenţia de a
înregistra căsătoria nu este determinată şi deci contractul încheiat
în aşa mod va fi lipsit de importanţă.
Cei ce doresc să încheie contractul matrimonial, trebuie să
aibă capacitatea juridică ce presupune prezenţa capacităţii de
folosinţă şi de exerciţiu. Adică, aptitudinea persoanelor fizice de
a avea drepturi şi obligaţii civile şi aptitudinea persoanlelor fizice
de a-şi dobîndi, prin acţiunile sale, drepturi şi obligaţii.
Nu pot încheia contractul matrimonial persoanele majore
incapabile, precum şi minorii care încă nu au calitatea de soţi.
O altă condiţie pentru încheierea contractului matrimonial
este consimţămîntul, adică exteriorizarea voinţei juridice.
Validitatea convenţiei presupune coincidenţa voinţei lăuntrice cu cea
externă6.
Pentru a ti valabil, consimţămîntul trebuie să provină de la
persoana cu discernămînt; să fie exprimat cu intenţia de a produce
efecte juridice; să fie exteriorizat; să nu fie viciat.
Conform prevederilor art. 28 alin. 3 Codul Familiei,
contractul matrimonial se încheie în formă scrisă şi se autentifică
notarial. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea
contractului.
Obiectul contractului matrimonial se constituie din statutul
patrimonial pe care soţii înţeleg să-l aplice în raporturile dintre ei.
Prin intermediul contractului matrimonial soţii îşi realizează
dreptul de a modifica regimul legal al proprietăţii commune în
devălmăşie prevăzut la art. 20 Codul Familiei.
Conţinutul contractului matrimonial reprezintă condiţiile cu
ajutorul cărora soţii sau viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial
al bunurilor prezente şi viitoare.7
Persoanele care doresc să se căsătorească, de obicei, nu au
bunuri comune, însă ei pot prevedea în contractul matrimonial
cine şi în ce mărime va suporta cheltuielile pentru nuntă, care va
fi soarta bunurilor transmise soţilor în calitate de daruri de către
părinţi, rude, prieteni.
Persoanele căsătorite au posibilitatea în orice moment să
prevadă regimul juridic al patrimoniului care îl au la dispoziţie şi
pe care-1 vor procura în timpul căsătoriei.
Elementul esenţial al conţinutului contractului matrimonial
este stabilirea regimului juridic al bunurilor soţilor. Astfel,
contractul matrimonial poate stabili regimul comun, separat sau
pe cote ale patrimoniului asupra tuturor bunurilor soţilor, asupra
unor categorii de bunuri sau asupra bunurilor fiecărui soţ în parte.
Soţii ar putea lua ca bază regimul legal, modificîndu-1 şi
completîndu-1 cu o prevedere sau alta.
71
Baieş Sergiu. Drept civil. - Chişinău: Tipografia Centrală, 1997, p. 65.
7
Vasilescu Paul. Regimuri matrimoniale. Parte generală. - Bucureşti: Rosetti, 2003, p.
216.

126
 în cazul stabilirii regimului proprietăţii comune asupra
tuturor bunurilor soţilor, orice obiect, cu excepţia celor ce
aparţineau unuia dintre soţi, înainte de încheierea căsătoriei,
devine proprietate comună, deoarece conform art. 29 alin. 3
Codul Familiei contractul matrimonial încheiat în timpul
căsătoriei nu are acţiune retroactivă.
Regimul proprietăţii comune poate fi stabilit în privinţa mai
multor bunuri sau a unuia. Acest fapt este raţional a fi indicat în
privinţa bunurilor primite de unul din soţi în dar sau prin
moştenire.
Conform art. 29 alin. 2 Codul Familiei, soţii sînt în drept să
stabilească regimul separării de bunuri. Acest regim presupune
că între soţi nu există nici un fel de proprietate comună. Fiecare
dintre soţi îşi procură bunuri pentru el însuşi care îi vor aparţine
cu drept de proprietate personală. Regimul separării este
binevenit pentru familia unde ambii soţi au un venit de sine
stătător, împart egal obligaţiile casnice şi educă copiii. Totodată,
acest regim necesită a determina în ce măsură fiecare dintre soţi
va participa cu venitul său la administrarea gospodăriei comune.
Regimul proprietăţii pe cote-părţi presupune trecerea
proprietăţii fiecăruia dintre soţi în proprietatea comună pe cote-
părţi. Acest regim se stabileşte în privinţa bunurilor comune şi
celor personale şi, de regulă, se determină mărimea cotei
fiecăruia dintre soţi. Dacă nu este indicată mărimea cotei, atunci
cotele vor fi determinate prin evidenţa investiţiilor şi cheltuielilor
fiecărui soţ în proprietatea comună.
în baza principiului disponibilităţii, soţii sau cei care vor să
se căsătorească pot stabili un regim mixt, cum ar fi, de exemplu,
domiciliului i se atribuie statutul proprietăţii comune în
devălmăşie, iar oricărui alt bun imobil procurat în timpul
căsătoriei i se va atribui statutul proprietăţii separate.
Conform art. 29 alin. 4 Codul Familiei, în contractul
matrimonial soţii au dreptul să stipuleze obligaţia de întreţinere
reciprocă. în cazul soţului inapt de muncă, care are dreptul la
întreţinere conform legislaţiei în vigoare, condiţiile acestei

127
întreţineri pot fi numai îmbunătăţite şi în nici un caz defavorizate.
în contract
poate fi stabilit şi dreptul la întreţinere a unuia dintre soţi care după
lege nu beneficiază de acest drept. Toate prevederile ce se referă la
întreţinere nu pot fi inferioare celor prevăzute de lege.
Părţile sînt în drept să stabilească în contractul matrimonial
ordinea împărţirii patrimoniului, în cazul desfacerii căsătoriei. Acest
fapt este important atunci cînd unul dintre soţi se ocupă cu
gospodăria casnică şi îngrijirea copiilor, renunţînd la interesele
profesionale pentru binele familiei. 8
în prezenţa regimului separării de bunuri stabilit în contractul
matrimonial soţii pot prevedea ordinea de participare la veniturile
reciproce. Acesta este cazul cînd fiecare dintre soţi are surse proprii
de venit. De exemplu, soţul se obligă să transmită soţiei o jumătate
din veniturile sale din activitatea de antreprenor, iar soţia soţului - o
treime din salariul primit de ea. în cazul regimului comun sau pe
cote-părţi, soţii oricum participă la veniturile comune sau pe cote-
părţi, dar modul de participare la un anumit tip de venit poate fi
schimbat. Participarea soţilor la veniturile individuale trebuie să fie
reciproce, pentru a nu pune pe unul dintre ei într-o situaţie
nefavorabilă. Această participare nu presupune a fi întotdeauna
echivalentă.
Cheltuielile familiale, fiind o noţiune complexă, sînt compuse
din diferite tipuri de cheltuieli, în dependenţă de cerinţele,
posibilităţile sau starea materială a familiei. De aceea soţii pot
prevedea în contractul matrimonial ordinea de participare a
fiecăruia la cheltuielile comune. Cheltuielile familiale le putem
grupa în modul următor:
a) cheltuieli necesare precum plata chiriei şi a serviciilor
comunale, plata pentru transport, alimentare cît şi
cheltuielile privind întreţinerea automobilului (benzină,
parcarea, reparaţie);
b) cheltuieli legate de achitarea studiilor, asistenţei medicale,

8
Зайцева T. И., Галеева P. Ф., Ярков В. В., ...Op. cit., p. 17.

128
 tratamentul staţionar;
c) cheltuieli pentru odihnă şi călătorii;
d) aşa-zisele “cheltuieli de buzunar”, de care soţii dispun după
bunul lor plac.
Această grupare dă posibilitate soţilor să se orienteze mai bine
în varietatea cheltuielilor şi să formuleze corect conţinutul
contractului matrimonial.
Conform legii cheltuielile familiale sînt suportate de ambii
soţi. în prezenţa regimului pe cote-părţi cheltuielile vor fi suportate
în dependenţă de cota-parte a fiecăruia dintre soţi. La stabilirea
regimului separat temeiurile de stabilire a cheltuielilor comune
dispar, de aceea apare necesitatea de a stabili modul de suportare a
cheltuielilor. Soţii pot stabili limitele în care fiecare soţ trebuie să
contribuie la cheltuielile familiale. De exemplu, soţii pot conveni că
cheltuielile legate de plata domiciliului comun le suportă soţia, iar
de procurarea alimentelor - soţul. Soţii pot conveni nu numai asupra
cheltuielilor comune, dar şi asupra celor personale. în cazul dat
trebuie indicat la care anume cheltuieli şi în ce condiţii sînt gata să
paricipe, deoarece în caz contrar vor fi nevoiţi să participe la toate
cheltuielile individuale.
Contractul matrimonial poate prevedea clauze atît pentru
durata căsătoriei, cît şi în caz de divorţ. Pentru cazul divorţului şi
partajării patrimoniului soţii vor stabili bunurile ce vor fi transmise
fiecăruia dintre ei. în contractul matrimonial această prevedere este
una din cele mai importante, deoarece soţii stabilesc concret
bunurile ce vor aparţine fiecăruia din ei în caz de desfacere a
căsătoriei. Prin aceasta sînt înlăturate temeiurile litigiilor ulterioare.
De exemplu, în baza contractului matrimonial, după divorţ,
apartamentul va trece în proprietatea soţiei, iar vila şi maşina -
soţului. Trebuie de subliniat că soţii pot indica în contract drepturile
asupra unui bun anume în caz de divorţ, nu în caz de survenire a
acestuia în urma morţii. Aceasta este important prin aceea că prin
contractul matrimonial nu se pot face dispoziţii pentru caz de deces.
în cazul prezenţei regimului comun sau pe cote-părţi pot fi
enumerate bunurile ce în mod obligatoriu vor fi transmise atît în

129
limitele cotelor stabilite, cît şi indiferent de ele. Celelalte bunuri vor
fi împărţite proporţional cu cotele fiecăruia.
în cazul regimului separat poate fi vorba de obiecte concrete,
care vor fi transmise în proprietatea unui soţ, indiferent de faptul cui
i-au aparţinut în timpul căsătoriei. Această transmitere poate fi atît
oneroasă, de exemplu vînzare-cumpărare, cît şi gratuită, cum ar fi
donaţia.
Articolul 29 alin. 4 Codul Familiei prevede posibilitatea
stabilirii unor sancţiuni pentru soţul culpabil de desfacerea
căsătoriei. De exemplu, dacă motivul desfacerii căsătoriei va fi
comportamentul nedemn al unuia dintre soţi, partajul averii
dobîndite în timpul căsătoriei se va efectua după cum rezultă din
regimul pe cote-părţi, iar partea soţului vinovat va fi micşorată.
în contractul matrimonial pot fi incluse şi alte clauze
referitoare la relaţiile patrimoniale dintre soţi. Numărul clauzelor
ce pot fi stabilite în contractul matrimonial nu este limitat, deoarece
legiuitorul permite pe lingă clauzele enumerate includerea unor alte
prevederi privind relaţiile patrimoniale. Aceste prevederi se pot
referi, de exemplu, la convenţiile patrimoniale dintre soţi, la dreptul
de posesie, folosinţă, dispoziţie a proprietăţii celuilalt soţ. Contractul
poate prevedea obligaţia soţului de a procura, într-un termen anumit,
celuilalt soţ un bun, de exemplu automobil, vilă, etc., în dependenţă
de starea materială a familiei date.
Legislaţia enumără şi clauzele care nu pot Ji prevăzute în
contractul matrimonial (art. 29 alin. 6 Codul Familiei).
în primul rind, contractul matrimonial nu poate afecta
capacitatea juridică a soţilor. Astfel, în contract nu poate fi
prevăzută interdicţia unui soţ de a se ocupa de o anumită activitate
sau interdicţia de a încheia un anumit tip de convenţie, de exemplu,
contract de donaţie. După cum vedem, contractul matrimonial nu
poate conţine lezări totale sau parţiale ale capacităţii de exerciţiu şi
folosinţă.
In al doilea rînd, în baza contractului matrimonial nu poate fi
lezat dreptul soţilor de a se adresa în judecată, deoarece acest drept
este expres prevăzut de art. 26 al Constituţiei Republicii Moldova şi

130
este un principiu al dreptului familiei.
în al treilea rînd, contractul matrimonial nu poate reglementa
relaţiile personale nepatrimoniale dintre soţi. Drepturile
nepatrimoniale sînt stabilite de lege şi, după regula generală, nu pot
fi modificate la voinţa părţilor. în contractul matrimonial nu pot fi
incluse clauze cum ar fi afecţiunea şi stima reciprocă, deoarece
acestea fac parte din relaţiile morale ale familiei şi se formează în
afara dreptului. Acest fapt se datorează imprevizibilităţii psihologice
a relaţiilor familiale.
în al patrulea rînd, drepturile şi obligaţiile dintre soţi şi copiii
lor nu pot forma conţinutul contractului matrimonial, deoarece
relaţiile dintre părinţi şi copii formează o altă instituţie a dreptului
familiei. Relaţiile dintre soţi privind copiii sînt subordonate
relaţiilor părinteşti, avînd un caracter nepatrimonial şi sînt
reglementate de normele imperative ale legii.
în al cincilea rînd, contractul matrimonial nu poate limita
dreptul soţului inapt de muncă la întreţinere (art. 82-83 Codul
Familiei). După cum am menţionat, contractul matrimonial poate
conţine prevederi privind întreţinerea, dar nu în defavoarea soţilor.
Contractul matrimonial poate prevedea garanţii mai mari în acest
sens decît legea, astfel că aceste prevederi ar trebui să aibă efect. De
exemplu, dacă legea stabileşte pentru soţul inapt de muncă suma de
500 lei, iar contractul matrimonial 2000 lei, această prevedere ar
trebui să aibă prioritate faţă de cea legală. Cu atît mai mult că statul
nu poate acorda această sumă. iar soţul a fost de acord cu ea prin
încheierea contractului.
în fine, contractul matrimonial nu poate prevedea condiţii care
ar leza drepturile şi interesele legitime ale soţilor sau contravin
principiilor şi naturii relaţiilor familiale (art. 29 alin. 6 Codul
Familiei).

5.2. Modificarea şi rezilierea contractului matrimonial

în conformitate cu legislaţia familială, contractul matrimonial
poate fi modificat sau reziliat în orice moment, în baza acordului
dintre soţi. Acordul privind modificarea sau rezilierea contractului

131
matrimonial se întocmeşte în scris şi se autentifică notarial (art. 30
Codul Familiei). La modificarea contractului drepturile şi obligaţiile
patrimoniale ale soţilor se menţin, însă în formă schimbată, iar la
reziliere încetează din momentul autentificării notariale pentru
viitor. în lipsa contractului matrimonial, raporturile patrimoniale
dintre soţi vor fi reglementate de normele regimului legal al
bunurilor soţilor şi obligaţia de întreţinere dintre soţi şi foştii soţi.
Atunci cînd unul dintre soţi refuză să modifice sau să rezilieze
contractul matrimonial, celălalt se poate adresa în instanţa de
judecată cu o cerere pentru a-şi apăra dreptul pe care el îl consideră
lezat.
Modificarea şi rezilierea contractului matrimonial poate fi
efectuată de către instanţa judecătorească în modul şi temeiurile
prevăzute de legislaţia civilă.
Codul Civil al Republicii Moldova prevede mai multe
temeiuri de modificare sau reziliere a contractelor şi întrucît Codul
Familiei face expres trimitere la legislaţia civilă, putem aplica
aceste temeiuri şi pentru contractul matrimonial. Un temei pentru
modificarea contractului matrimonial este schimbarea esenţială a
condiţiilor de la care părţile au pornit în momentul încheierii lui.
Esenţiale sînt recunoscute acele schimbări care, dacă părţile ar fi
putut presupune că ele vor avea loc contractul ar fi fost încheiat cu
alte clauze sau nu ar fi fost încheiat deloc.
Pentru a recunoaşte schimbarea circumstanţelor ca fiind
esenţială, instanţa de judecată trebuie să stabilească următoarele
momente. In primul rînd, în momentul încheierii contractului
părţile au reieşit din faptul că schimbările nu vor avea loc. în al
doilea rînd, schimbarea circumstanţelor a survenit din împrejurări
pe care partea cointeresată nu a putut să le învingă după apariţia lor.
De exemplu, pot fi recunoscute schimbările ca fiind esenţiale în
cazul cînd unul dintre soţi a suferit eşec în activitatea sa de
întreprinzător prin faptul că întreprinderea a fost falimentată, iar
prevederile contractului s-au bazat pe veniturile lui din activitatea
de întreprinzător. La fel esenţiale pot fi considerate schimbările
sociale care au dus la faptul că soţul care şi-a asumat anumite

132
obligaţii nu mai are posibilitatea obiectivă de a realiza un cîştig
pentru întreţinerea familiei. Un al treilea moment este că executarea
contractului în forma iniţială ar leza corelaţia intereselor
patrimoniale a părţilor prevăzută de contract în aşa măsură încît
pentru partea cointeresată ar fi survenit o pagubă care ar fi lipsit-o
de rezultatul scontat la încheierea contractului. In al patrulea rînd,
din conţinutul contractului nu reiese că riscul schimbării
circumstanţelor este pusă pe seama părţii cointeresate.
Modificarea contractului prin hotărîrea instanţei de judecată
în baza schimbării esenţiale a circumstanţelor se permite ca
excepţie în cazurile cînd rezilierea contractului contravine
intereselor obşteşti sau cu mult depăşeşte cheltuielile necesare
pentru executarea contractului în condiţii modificate.
Temei pentru modificarea contractului matrimonial poate
servi şi faptul că unul dintre soţi refuză să-şi execute obligaţiile ce
îi revin. în acest caz instanţa de judecată trebuie să stabilească că
neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă şi că
neexecutarea dă temei soţului cointeresat să presupună că nu poate
conta pe executarea în viitor a contractului.
Cu dreptul soţilor de proprietate este strîns legată noţiunea de
datorii ale soţilor faţă de terţele persoane, adică faţă de creditori.
Datoriile pot fi personale sau comune. Pentru datoriile personale
soţii răspund cu proprietatea personală şi cu cota-parte din
proprietatea în devălmăşie, iar pentru cele comune - cu toată averea
personală şi comună. Această regulă este aplicată în cazul cînd soţii
se supun regimului legal al bunurilor şi în cazul cînd între ei este
încheiat un contract matrimonial. Fiecare dintre soţi este obligat să
înştiinţeze creditorii săi despre încheierea, modificarea sau
rezilierea contractului matrimonial. Dacă soţul debitor nu a anunţat
creditorul, el răspunde pentru datoriile sale indiferent de conţinutul
contractului. Asta înseamnă că bunurile debitorului pot fi urmărite,
deşi conform contractului matrimonial ele au fost cedate celuilalt
soţ sau au devenit proprietate comună în devălmăşie. în aşa mod
legislatorul garantează apărarea drepturilor creditorilor care sînt
ocrotite de lege. O altă garanţie a drepturilor creditorilor este că

133
aceştea pot cere modificarea sau rezilierea contractului matrimonial
prin instanţa de judecată. Examinînd o astfel de cerere, instanţa de
judecată va reieşi din aceleaşi motive care au fost menţionate mai
sus pentru modificarea sau rezilierea contractului matrimonial la
cererea unuia dintre soţi şi, respectiv, vor fi examinate probele dacă
intr- adevăr interesele creditorului ocrotite de lege au fost lezate.
Modificarea clauzelor contractuale sau rezilierea contractului
matrimonial la cererea creditorilor poate îmbrăca diferite aspecte, de
exemplu, achitarea datoriei înainte de timp, prezentarea unei
garanţii adăugătoare, a unui gaj etc.
Contractul matrimonial poate fi modificat sau reziliat şi în
baza altor clauze prevăzute de soţi la încheierea contractului (boala
unuia dintre soţi, invaliditatea, pierderea venitului etc.).

5.3. încetarea şi declararea nulităţii contractului matrimonial

Conform art. 31 Codul Familiei, clauzele contractului
matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu excepţia
celor care au fost stipulate pentru perioada de după încetarea
căsătoriei. Deci, la decesul unuia dintre soţi încetează căsătoria şi,
respectiv, încetează şi contractul matrimonial. Căsătoria mai poate
înceta prin divorţ în baza cererii unuia sau a ambilor soţi şi în aceste
cazuri contractul matrimonial încetează o dată cu căsătoria din
momentul indicat în art. 39 Codul Familiei. Excepţie de la regula
generală este că pot rămîne în vigoare clauze ce au fost prevăzute
pentru perioada de după încetarea căsătoriei. De exemplu, obligaţia
unuia dintre soţi de a-1 întreţine pe celălalt sau dreptul unuia dintre
soţi de a folosi bunul celuilalt şi după desfacerea căsătoriei.
După cum este prevăzut în art. 31 alin. 2 Codul Familiei,
contractul matrimonial poate fi declarat nul total sau parţial de către
instanţa judecătorească în baza temeiurilor prevăzute de Codul
Civil. Faţă de contractul matrimonial putem aplica următoarele
temeiuri, prevăzute de legislaţia civilă şi care pot duce la nulitatea
contractului:
a) încheierea contractului matrimonial cu o persoană cu
capacitate de exerciţiu deplină într-un moment în care ea

134
 nu putea să conştientizeze acţiunile sale ori să le dirijeze
(art. 225 Codul Civil). Astfel poate fi starea de ebrietate,
influenţa drogurilor, stresul puternic etc.;
b) contractul matrimonial a fost încheiat în baza unei erori
considerabile (art. 227 Codul Civil);
c) contractul matrimonial încheiat prin doi, violenţă sau din
cauza unui concurs de împrejurări grele de care a profitat
cealaltă parte (art. 228-230 Codul Civil);
d) contractul matrimonial a fost încheiat cu o persoană
limitată în capacitatea de exerciţiu în urma abuzului de
alcool sau droguri, fără acordul curatorului lui (art. 224
Codul Civil);
e) contractul matrimonial încheiat fictiv (care nu a avut
intenţia de a produce efecte juridice) sau simulat (cu
intenţia de a ascunde un alt act juridic).
Conform art. 31 alin. 3 Codul Familiei, contractul matrimonial
poate 11 declarat nul la cererea unuia dintre soţi sau a procurorului
în cazul cînd el conţine clauze care lezează drepturile şi interesele
unuia dintre soli, ale copiilor minori ori ale altor persoane ocrotite
prin lege. Este de menţionat faptul că în acest caz contractul poate fi
declarat nul total sau parţial, adică nulitatea se aplică numai în
privinţa clauzelor care contravin legislaţiei.
Nulitatea căsătoriei declarată de către instanţa judecătorească
în temeiul art. 41 Codul Familiei duce la nulitatea contractului
matrimonial. Excepţie poate exista în cazul cînd unul dintre soţi a
fost de bună credinţă (art. 44 alin. 3 Codul Familiei), adică nu a ştiut
şi nici nu putea să ştie despre existenţa impedimentelor la căsătorie.
Contractul matrimonial poate fi declarat nul de către instanţa
judecătorească la cererea soţului a cărui interese au fost încălcate
prin încheierea acestui contract, sau la cererea tutorelui soţului
incapabil, sau la cererea procurorului.
Contractul matrimonial declarat de instanţa judecătorească
nul este nul din momentul încheierii lui şi nu produce efectele
juridice care au fost stipulate în conţinutul Iui.

135
 Bibliografie

1. Albu I. Căsătoria în dreptul român. - Cluj-Napoca: Dacia, 1988.

2. Антокольская M. В. Семейное право. - Москва: Юристь, 1996.
3. Бондов С. Н. Брачный договор. Учебное пособие для вузов. - Москва: Закон
и право, 2000.
4. Брагинский М. И., Витрянский В. В. Договорное право. Книга первая.
Общие положения. Издание второе, исправленное. - Москва: Статут, 1999.
5. Cosmovici Р. Introducere în drept civil. - Bucureşti: ALL, 1993.
6. Crăciunescu C. Regimuri matrimoniale. - Bucureşti: ALL BECK, 2000.
7. Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. - Bucureşti: ALL, 1996.
8. Florian E. Dreptul familiei. Cluj-Napoca: Lumina Lex, 1997.
9. Функ Я. И. Брачный договор. Имущественные отношения супругов, их
участие в хозяйственных обществах и товариществах. - Минск: Амалфея,
2000.
10. Гражданское право. Учебник. Часть III / Под ред. Сергеева А. П. и Толстого
Ю. К.-Москва: Проспект, 1999.
11. Lupşan G. Dreptul familiei. Note de curs. - Iaşi: Editura Fundaţiei Chemarea,
1996.
12. Lupulescu D. Drept civil. Introducere în drept civil. - Bucureşti: Lumina LEX,
1998.
13. Максимович Л. Брачный договор (контракт). - Москва: “Ось-89”, 2001.
14. Нечаева А. М. Семейное право. Курс лекций. — Москва: Юристь, 1999.
15. Pînzari V. Căsătoria în legislaţia Republicii Moldova. - Bălţi: Presa universitară
bălţeană, 2002.
16. Pop L. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. - Bucureşti: Lumina
Lex, 1996.
17. Pricop A. Căsătoria în dreptul românesc. - Bucureşti: Lumina Lex, 1993.
18. Пчелинцева Л. M. Семейное право России. - Москва: Норма, 2002.
19. Рясенцев В. А. Семейное право. — Москва: Юридическая литература, 1971.
20. Советское семейное право / Под ред. В. А. Рясенцева. - Москва:
Юридическая литература, 1982.
21. Stoica V. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile. - Bucureşti: ALL, 1997.
22. Stătescu C., Bîrsan C. Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. -
Universitatea din Bucureşti, 1988.
23. Vasilescu Paul. Regimuri matrimoniale. Parte generală. - Bucureşti: Rosetti, 2003.
24. Duţă C.R.Raporturile patrimoniale dintre soţi la confluenţa dispoziţiilor Codului
familiei şi noului Cod civil. - Bucureşti, Universul Juridic, 2012.
25. Nicolescu C.Regimurile matrimoniale convenţionale în sistemul noului Cod civil
român - Bucureşti,Universul Juridic, 2012

136