âia noapte de război

În ciuda așteptărilor, batalionul sublocotenentului Gheorghidiu este mobilizat când

țara intră în război.

Batalionul lui luptă la Măgura, unde din cauza incompetenței comandanților și a

lipsei de coordonare, chiar Gheorghidiu este confundat, din neatenție, cu un
militar inamic și luat prizonier de proprii camarazi. Pe măsură ce Ștefan se
implică tot mai mult în zbuciumul războiului, acesta reflectă la cât de străin se
simte de drama lui cu Ela. Ironic, acesta se gândește că aceasta l-a înșelat numai
după ce a devenit bogat. La sfârșitul luptei, acesta scrie o scrisoare prin care îi
lasă suma de bani cerută la Câmpulung Muscel.

În zilele următoare prinde un grup de copii de romi care furaseră din sat. O tânără
de 16 ani îi atrage atenția și o arestează ca să o sperie, dar îi dă drumul. Un
țăran pârăște două fete că ar fi spioane, dar nimeni nu știe ce să facă cu ele. De
fapt, după cum se va afla din presă, cele două fete erau adevărate eroine, care au
călăuzit trupele române să treacă Oltul fără pierderi. După trecerea Oltului,
Gheorghidiu și batalionul lui se opresc în Cohalm, unde sunt atacați de unguri.

Fiind rănit, Ștefan Gheorghidiu este trimis la București, unde toată familia îl
copleșește cu ceea ce el consideră falsă afecțiune. Mama lui, odată foarte ostilă
la citirea testamentului, acum vine să-i aducă cele trebuincioase la spital. Acasă,
la soție, acesta observă detașat cât de puțin îl afectează situația și se desparte
de ea, lăsându-i restul banilor și posesiunilor sale.

Structura
Romanul este structurat în două părți, cu titluri semnificative, surprinzând două
ipostaze existențiale: „Ultima noapte de dragoste”, care exprimă aspirația către
sentimentul de iubire absolută și „întâia noapte de război”, care ilustrează
imaginea războiului tragic și absurd, ca iminență a morții. Dacă prima parte este o
ficțiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit și nici nu trăise o dramă de iubire
până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experiență trăită, scriitorul
fiind ofițer al armatei române în timpul primului război mondial. Romanul este
scris la persoana I, personajul-narator identificându-se în partea a doua cu
autorul. Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin prezența mărcilor formale
ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la
substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, bazată
pe alternanța temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-back și
feed-back. Perspectiva spațială reflectă un spațiu real, frontul, București,
Odobești, Câmpulung, dar mai ales un spațiu imaginar închis, al frământărilor,
chinurilor și zbuciumului din conștiința personajului.

Personaje