Rezumat

A comunica … cea mai importantă aptitudine în viaţă. Petrecem cele mai multe ore din
viaţă comunicând. Învățăm să mergem, să vorbim, să scriem, să citim dar învățăm să ascultăm?
Suntem apţi să îi ascultăm cu adevărat pe cei din jur, să înţelegem altă fiinţă umană dinlăuntrul
cadrului ei de referinţă? Comunicarea umană creează punţi de legătură între oameni, îi apropie.
Empatia are un rol important în educatie. Atunci când exista empatie între profesor și elevii săi,
între profesor şi părinţii elevilor, procesul de predare-învaţare-evaluare se desfăşoara firesc, fără
blocaje, iar rezultatele sunt superioare.Un profesor bun va şti să le insufle elevilor un mod de
gândire pozitiv,optimist şi să se poarte cu fiecare ca şi când ar fi cea mai importantă persoană din
lume pentru el, comunicându-le acest lucru. Empatia este și unul dintre cele mai frumoase daruri
morale pe care le pot oferi părinții copiilor lor. Ea are o componentă emotivă si totodată morală
și reprezintă respectarea și împartașirea unor sentimente pe care le trăieste copilul în raport cu
anumite întamplări din viața lui conectate cu fapte ale unor alte persoane.

Introducere

Empatia face parte din grupul acelor concepte care au fost utilizate pentru explicarea unor
situaţii şi modalităţi diferite de comportament. Conceptul de empatie care se referă la
sensibilitatea, la trebuinţele şi valorile celorlalţi – apare ca un element major în explicaţiile
comportamentului interpersonal. În esenţă, empatia este aptitudinea de a vedea lumea din
perspectiva unei alte persoane, capacitatea de a ne ancora la modul în care gândeşte şi simte
altcineva în legătură cu o anumită situaţie - indiferent cum diferă acest mod de propria noastră
percepţie. Este o unealtă interpersonală extrem de puternică.

Empatia a cunoscut o „bogăţie atât de impresionantă de termeni„ remarca Vasile Pavelcu (1965).

 capacitate de a “prelua rolul celuilalt” devenind astfel esenţa inteligenţei umane - G.H.
Mead [4];
 proces care presupune un „transport” prin intermediul imaginaţiei în gândirea,
sentimentele sau acţiunile altora- R. Dymond [3];
 abilitatea de a se pune pe sine în poziţia altei persoane, stabilind raporturi şi anticipând
alte reacţii, stări şi comportamente-W.A. Kerr şi B.J. Speroff;
 Empatia reprezintă inima îngrijirii copilului. Ea creează baza unei relaţii puternice,
sănătoase, plină de încredere cu copiii. Aceştia învaţă să aibă încredere în emoţiile proprii şi cum
să le trateze într-un mod pozitiv. Ei au tendinţa de a se comporta mai bine la şcoală, de a lega
prietenii şi de a se recupera mult mai repede în urma unor evenimente puternic emoţionale.
Copiii care beneficiază de empatia parinţilor vor avea de asemenea o dezvoltare armonioasă.

Procesul de învățare începe când tu, profesor, înveți de la elevi, când tu situându-te în locul
lui, înțelegi ce a înțeles el în felul în care a înțeles.” (G. Leroy) Calitatea predării se definește atât
prin strategia instruirii, prin metodele de predare cât și prin comportamentele și stilul de predare.
În procesul instruirii elevilor, cadrele didactice trebuie să-și pună în valoare măiestria,
competența profesională în scopul fixării unui cadru propice de apropiere de cei cărora urmează
să le împărtășească valorile științifice. La baza acestor relații interpersonale este necesar să se
afle capacitățile de înțelegere, anticipare, trăire și identificare, pentru a deschide calea unei
comunicări empatice între profes și elev.

Conținut

Organizarea acțiunii educative și alegerea momentului intervenției nu sunt posibile fară

cunoașterea temeinică a vieții copilului, a originalitații manifestărilor lui, Darul profesorului de a
convinge in activitatea educativă este dependent. între altele, de capacitatea empatică a acestuia.
Empatia ne apare ca o nevoie specific umană de intercunoaștere, fiind bazatăpe o experiență
validata social, care permite apropieri sau respingeri, ca reflex al posibilei intrari in psihologia
celuilalt, există un schimb empatic intre cel care vorbeşte și cel care ascultă. Orice proces de
educație presupune, prin natura sa, un anumit tip de relație umană. Evoluția educației a inclus și
o evoluție a raporturilor dintre cei educați și profesorii lor.

Empatia este un proces de bazã în interacțiunile sociale, component obligatoriu al unei

comunicãri depline. Gradul înalt al empatiei profesorului duce la transformãri calitative ale
personalității elevilor cu care el comunică. Ameliorarea comportamentului empatic al
profesorului poate genera ameliorãri ale comportamentului empatic ale levului și, respectiv,ale
relației profesor-elev [10].

În studiul sãu, Sharon Morgan [9] descrie trãsãturile de personalitate ale profesorilor cu
un grad înalt al empatiei, rezultatele sugerînd cã aceștia au și ungrad înalt de performanțã
profesionalã. În lucrarea sa Empatia și relația profesor-elev S. Marcus [5] evidențiazã faptul cã
compatibilitate între empatia profesorului și cea a elevului nu rezolvã definitiv problemele
relației profesor-elev și nu este singurul mijloc ce asigurã optimizarea acesteia, dar apreciazã
ponderea deosebitã a fenomenului. Numeroase studii ale specialitătilor în domeniu relevã faptul
cã empatia este o capacitate necesarã și importantã a profesorului și cã ea poate fi dezvoltatã.

In educația școlară, empatia emoțională se referă la participarea profesorului la emoțiile

și sentimentele elevilor, la träirile lor, alături de ei. Ea constă in apropierea față de elevi, la
pātrunderea in universul lor läuntric. Empatia predictiva rezida in capacitatea profesorului de a se
transpune in psihologia elevului, de a indeplini „rolul" lui și de a-i prevedea, în limitele unei
erori admise, comportamentul ulterior. Acei profesori care sunt apreciați ca fiind buni și foarte
buni au indici superiori de empatie predictivă. Empatia predictiva facilitează gāsirea
modalitāților de a menține concentrată atenția elevilor la lecție, de a se face acceptat de elevi, de
a echilibra relațiile cu ei, asigurând astfel condiții favorabile pentru procesul de predare-invățare.

Există o serie de cerințe generale față de organizarea predării și înväțării în clasa

obisnuită, in care se intâlnesc copii cu dificultăți de învățare [11]:

 acești copii au nevoie de o inväțare multisenzorială explicită care să-i facă så avanseze;
nu trebuie să se piardă vremea cu activitați repetitive asupra unor lucruri care s-au insușit,
ci mai curånd să se diversifice metodele și suporturile de invățare;
 copiii cu dificultăți de invățare au nevoie de initiere adecvată in lectură si scriere, ceea ce
presupune aplicarea de cele mai multe ori a altor metode si mijloace decât cele folosite în
mod obisnuit de educatorul clasei respective;
 este nevoie de structurarea cunoasteni și de o doză bună de orientare pentru e duce la bun
sfärșit învătarea scolară. Cum acești copii au probleme in organizarea informatiei care
provine de la simțurile lor, ei sunt adesea inca- pabili să prevada și de accea trebuie sa li
se furnizeze un cadru adecvat și structurat de invățare in clasă, tund mereu preveniți de
ceea ce urmează;

Atitudinea și activitatea profesorului față de elevii cu dificultăți de invătare sunt determinate de

ințelegerea faptului că fiecare elev este unic și are valoarea sa, indifirent de problemele pe care le
prezintă în procesul de învățare școlară. Invatarea este și ea unică la fiecare elev, in funcție de:
stilul, ritmul, nivelul său de învățare și dezvoltare, caracteristicile și particularitäțile sale,
aptitudinile, așteptările.

Rolul profesorului este de a identifica stilul eficient, care se potriveşte cel mai bine elevului și

să-l sprijine să-l folosească. El poate realiza acest lucru tinând cont de faptul că se pot reține
acele informații care au o relevanță afectivă și reușesc si suscite atenția și interesul elevului.
Trebuie avută în vedere personalitatea propriu-zisă a profesorului care inglobează totalitatea
cunoștințelor, experiențelor, atitudinilor, opiniilor, particularitătilor individuale, precum și stările
sale psihice care influențează direct relația profesor-elev.

lată câteva dintre caracteristicile care influențează tactul pedagogic [11]:

 calitatea relației existente intre profesor și elev, profesor și clasa la care predă, gradul în
care profesorul se interesează și se îngrijește de personalitatea elevului
 calitățile personale ale profesorului, care cuprind gradul de autostăpa autodisciplină,
autocritica, nivelul calitativ al conduitei sale in socictae modul cum se străduiește să fie
un exemplu de comportament;
 nivelul psihopedagogic al profesorului, manifestat prin capacitatea de aplicare a
cunostințelor psiho-pedagogice in practică; rigurozitatea, buna dispoziție; aptitudinea
pedagogică a profesorului;
 nivelul cunostințelor metodice și de specialitate ale profesorului și capacitatea lui de a le
transpune in practică; c
 onștiința autorității și popularității profesorului în fața elevilor; nivelul de cultură
generală și nivelul de inteligență a profesorului;
 cunoașterea și respectarea particularităților individuale ale elevilor.

Fenomenul empatiei se bazează pe interrelatia structurală dintre cognitiv, afectiv și organic,

care necesită în prealabil un proces de cunoaștere a celuilalt. Empatia te implică sub forma unei
conduite umane complexe, manifestându-se in actul de comunicare interumană, permițând un
mod de pătrundere in psihologia partenerului și, implicit, un mijloc de elaborare a propriului mod
de comportament. Fenomenul empatiei se manifestă continuu în cadrul procesului de abordare și
interpretare a rolului social. In baza conduitei de transpunere, individul iși apropie ca model
social și se identifică cognitiv și afectiv cu acesta, dându-i o interpretare per- sonală [2].
Intregul comportament uman presupune o conduită empatică, una dintre trăsăturile stabile,
constante, de bază ale personalității. Färă dragoste nu putem construi niciun fel de relație, färă
iubire de oameni nu putem modela oameni. 

Concluzii
Copilul cu deficiența ușoară și de intelect manifestă un anumit grad de sensibilitate,
timiditate, influența emoționalului are un impact major în progresul lor. Emoțiile trebuie
cunoscute, educate, înțelese, controlate. Capacitatea empatică este prezentă la elevul cu cerințe
educative speciale, întocmai ca și la copilul normal, diferențiindu-se direcția motivației
identificării cu celălal. Pe lângă inteligența cognitivă si abilitățile tehnice, inteligența emoțională
și socială influențează relațiile dintre oameni, relațiile de zi cu zi. In cazul acestor copii cu CES
un rol important îl au jocurile cu activități de dezvoltare emoțională. Astfel, ei invață să aibă
acces la o stare de spirit pozitivă dacă doresc acest lucru. Pentru un copil trist, simularea unei
stări de veselie și încredere în sine, îl face să se simtă bine [6].

Copiii învață cel mai bine imitând comportamentul și limbajul adultului, prin modele.
Atât în mediul școlar, cât și în familie comportamentele pozitive și limbajul adecvat contribuie la
dezvoltarea empatiei. Deși sunt percepuți de cei mai mulți dintre colegi ca fiind altfel, jucându-
se, copiii normali și cei cu CES învață să empatizeze. În colectivitate, aproape în mod natural
copilul va căuta compania celor de vârsta lui şi va învăţa destul de repede cum să comunice cu
ei, cum să împartă lucruri, cum să fie de ajutor. Cei mai mulți dintre copiii cu CES se atașează
de un profesor pe care îl simpatizează sau de un adult din cercul lui de referință. În relația cu
acești copii, profesorul trebuie să manifeste înțelegere față de cadrul de referință intern al
elevului, lumea lui obițnuită de trăiri și semnificațiile acesteia pentru el. Să existe un dialog
deschis, care să stimuleze activitatea și angajarea elevului în procesul propriei formări.
Tulburarea relației empatice profesor- elev cu CES duce la: inhibiția mecanismelor de învățare,
reacție fobică față de activitatea școlară, scăderea energiei motivaționale sub pragul minim. Cei
mai mulți dintre copiii cu CES manifestă un comportament inadecvat, de aceea profesorul
trebuie să manifeste un nivel superior de empatie ca instrument de patrundere în vastul câmp de
preocupări al acestora. Aceasta asigură condiția psihologică pentru o intervenție individualizată
în consens cu particularitățile lor.
 Consider că empatia este cheia către un succes educaţional atât pentru cadrul didactic cât
şi pentru elev. Procesul educativ nu se poate realiza dacă profesorul nu cunoaşte elevii, nu ştie
cum să-i abordeze sau cum să-i facă să înţeleagă conţinutul pe care doreşte să-l transmită. În
cadrul consilierii şcolare este nevoie să ne punem în locul elevului, să-l ascultăm, să-l facem să
facă chiar el alegerea potrivită, să-l sprijinim, să-i acordăm atenţia necesară

Surse bibliografice
1. Bullmer, K. The art of empathy. New York: Human Science Press,1975.
2. Chițu, S. Un model de formare şi evaluare a empatiei cadrelor
didactice.  În :  DidacticaPro. 1, (29), 56-57. Chișinău: Centrul Educaţional PRO
DIDACTICA,2005.
3. Dymond R. A scale for the measurement of empathic ability. In: Hare A.P., Borgotta
E.F., Bales R. F. Small groups studies in social interaction. New York: Alfred
Knopf,1966.

4. George Herbert Mead. "The Background of the Genesis of the Self", Section 19 in Mind
Self and Society from the Standpoint of a Social Behaviorist (Edited by Charles W.
Morris). Chicago: University of Chicago,1934.
5. Marcus, S. Cunoașterea empatică – însușire aptitudinală a profesorilor. În : Revista de
Pedagogie. Nr. 10.  pp. 24-28. Bucureşti,1977.
6. Marcus, S., David, T., Predescu, A., Empatia și relașia profesor-elev, Editura Acad. R. S.
R., București, 1987.
7. Morgan, Sh., An Illustrative Case of High-Empathy teachers. Journal of Humanistic
Education and Development; vol. 22, nr. 4, p.143-148, Jun., 1984.
8. Pintea, C. Empatia profesorului, cheia reușitei elevilor săi.  În: Revista Didactica
Genesis,2018.

9. Robu Maria, Empatia în educaţie. Necesităţi pedagogice moderne, Editura Didactică

Publishing Hous, Bucureşti, 2008.