REFERAT

-TRIBUNALUL INTERNAȚIONAL DE LA NÜRNBERG-

1
Cuprins
Înființarea Tribunalului Internațional de la Nürnberg..................................................................................3
Locul desfășurării proceselor..................................................................................................................4
Participanți..............................................................................................................................................4
Statutul Tribunalului....................................................................................................................................5
Influența asupra dezvoltării legislației penale internaționale......................................................................7
Bibliografie..................................................................................................................................................8

2
Înființarea Tribunalului Internațional de la Nü rnberg
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Nürnberg, al doilea oraș ca mărime din
Bavaria, a fost bombardat, iar pe 2 ianuarie 1945 centrul vechi al orașului a fost distrus aproape
în întregime, existând chiar propuneri de abandonare a poziției vechi a orașului și de
reconstrucție într-o altă locație.

Potrivit documentelor britanice, Winston Churchill prefera varianta unor execuții sumare
pentru uciderea în masă a evreilor europeni, în locul organizării unor procese, dar în cele din
urmă s-a luat decizia la nivelul Alianței de a organiza un tribunal militar internațional. Declarația
de la Moscova din octombrie 1943, semnată de Roosevelt, Churchill și Stalin, stabilea că la
momentul semnării unui armistițiu, persoanele considerate de crime de război vor fi trimise
înapoi în țările în care au fost comise acele crime și judecate potrivit legilor statului respectiv.
Cât despre criminalii de război, aceștia urmau să fie pedepsiți prin decizia comună a guvernelor
Aliate.

Carta de la Londra, emisă la 8 august 1945, a constituit baza legală a Tribunalului de la

Nürnberg. Documentul limitează procesul de pedepsire a principalilor criminali de război din
țările europene ale Axei. Aproximativ 200 de inculpați germani au fost judecați la Nürnberg
pentru crime de război și 1.600 de alte persoane au fost judecate prin modalitățile tradiționale ale
justiției militare

Procesele liderilor naziste în fața Tribunalului Militar Internațional au început la Nürnberg, în

Germania, pe 20 noiembrie 1945. Fiecare dintre cele patru mari state aliate: SUA, Marea
Britanie, URSS și Franța, erau reprezentate în completul de judecată de către un judecător și
aveau propriile echipe de procurori.

Cei 24 de inculpați au fost aleși ca reprezentanți ai întregii elite naziste, diplomatice,

economice, politice și militare. Printre cei mai importanți lideri naziști care nu au ajuns în fața
judecătorilor au fost: Hitler, Himmler și Goebbels, care s-au sinucis înainte de sfârșitul
războiului, iar tribunalul militar a luat decizia de a nu-i judeca postum, pentru a nu crea impresia
că cei trei ar putea fi încă în viața. Dintre cei 24, doar 21 au apărut în instanță: marele
industrialist Gustav Krupp, care era bătrân și bolnav, nu a mai fost judecat, Martin Bormann a
fost judecat și condamnat în absență, iar Robert Ley s-a sinucis în ajunul procesului.

Cei 21 foști lideri naziști au fost acuzați de crime împotriva păcii, crime de război și crime
împotriva umanității, acestea din urmă fiind definite drept „uciderea, exterminarea, înrobirea,
deportarea sau persecutarea pe motive politice, rasiale sau religioase”. A mai fost adăugată și o
acuzație de conspirație pentru acoperirea crimelor comise sub legea nazistă înainte de începutul
războiului, astfel încât pe viitor să poată fi judecate persoane care au aparținut unor organizații
criminale precum guvernul Reich-ului, SS, SD, Gestapo, SA și Statul Major General și Înaltul
Comandament al Forțelor Armate germane.

3
 Procurorul-șef american Robert Jackson a decis să-și construiască cazul pe baza
documentelor scrise emise de naziști și nu pe mărturiile victimelor, astfel încât să nu fie acuzat
fiindcă își bazează acuzațiile pe mărturii părtinitoare. Prin urmare, dovezile prezentate
la Nürnberg au scos la iveală pentru prima dată ceea ce cunoaștem astăzi despre Holocaust,
inclusiv detalii despre ce se întâmplase la Auschwitz, distrugerea ghetoului varșovian și
estimarea că nazismul ar fi făcut șase milioane de victime în rândul evreilor.

Verdictele:
-moarte
-închisoare pe viață sau sentințe de cel puțin 10 ani în închisoare

Verdictul a fost dat pe 1 octombrie 1946. 12 inculpați au fost condamnați la moarte, între
care și  Joachim von Ribbentrop,  Hans Frank,  Alfred Rosenberg și Julius Streicher. Aceștia au
fost spânzurați, incinerați la Dachau, iar rămășițele lor aruncate în râul Isar. Hermann Goring,
condamnat și el la moarte, s-a sinucis în noaptea dinaintea execuției. Alți trei inculpați au primit
închisoare pe viață, iar patru au primit pedepse de 10 până 20 ani de închisoare, trei persoane au
fost achitate.

Locul desfă șură rii proceselor

Procesele de la Nürnberg reprezintă o serie de procese celebre pentru faptul ca în cadrul lor
au fost judecaţi importanţi membri ai conducerii politice, militare si economice a Germaniei
Naziste. Procesele au avut loc între 1945 si 1949 în oraşul Nürnberg, Germania, în Palatul de
Justiţie din Nürnberg. Oraşul a fost ales datorita notorietăţii ce o capatase în timpul regimului
nazist, acesta reprezentând oraşul congreselor partidului nazist („Reichsparteitag”). În ciuda
dorinţei vădite a Uniunii Sovietice de a desfăşura procesele la Berlin ca un semn al supremaţiei
comunismului. S-a optat pentru Nürnberg și din alte câteva motive precum localizarea în zona
americana a Germaniei divizata în patru zone de ocupaţie și datorita faptului ca Palatul de justiţie
era spaţios și neavariat dar și pentru ca întregul complex avea în componenta o închisoare mare.

Participanți
Participanţii la procese Dintre tarile aliate implicate in conflict doar 4 au avut
reprezentanţi in proceduri: Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa si
Uniunea Sovietica. Judecătorii au fost următorii:

 Statele Unite ale Americii:

o Francis Biddle, judecător principal american;
o John Parker, judecător american locţiitor;
 Regatul Unit al Marii Britanii:
o Colonelul Sir Geoffrey Lawrence, judecător principal britanic si preşedinte;
o Sir William Norman Birkett, judecător britanic locţiitor;
 Franţa:
o Henri Donnedieu de Vabres, judecător principal francez;
o Robert Falco, judecător francez locţiitor;

4
 Uniunea Sovietica:
o general-maior Iona Nikicenko, judecător principal sovietic;
o locotenent-colonel Aleksandr Volcikov, judecător sovietic locţiitor.

Procurorii au fost următorii (dar nu singurii):

 Statele Unite ale Americii:

o Robert H. Jackson;
o Telford Taylor;
 Regatul Unit al Marii Britanii:
o Sir Hartley Shawcross;
o David Maxwell-Fyfe;
o John Wheeler-Bennett;
 Franţa:
o Francois de Menthon;
o Auguste Champetier de Ribes;
 Uniunea Sovietica
o Roman A. Rudenko – general-locotenent

Statutul Tribunalului
Prin executarea Acordului semnat, la 8 august 1945, de către Guvernul Provizoriu al
Republicii Franceze şi Guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii şi
al Irlandei de Nord şi al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, un Tribunal Militar
Internaţional va fi creat pentru a judeca şi pedepsi, în mod convenabil şi fără întârziere, marii
criminali de război din ţările europene ale Axei.

Tribunalul va fi compus din 4 judecători, fiecare fiinbd asistat de către un supleant.

Fiecare dintre Puterile semnatare va desemna un judecător şi un judecător supleant. Pe cât
posibil, supleanţii vor trebui să asiste la toate şedinţele Tribunalului. În caz de boală a unui

5
membru al Tribunalului sau dacă, pentru orice alt motiv, acesta nu este în măsură să îşi
îndeplinească funcţiunile sale, supleantul său îl va înlocui.

Înaintea deschiderii procesului, membrii Tribunalului se vor înţelege pentru a desemna pe

unul dintre ei ca preşedinte, iar preşedintele îşi va îndeplini funcţiunile pe toată durata
procesului, dacă nu cumva se va decide altfel prin cel puţin trei voturi. Preşedinţia va fi asigurată
pe rând de către fiecare membru al Tribunalului, pentru procesele succesive. Totuşi, în cazul în
care Tribunalul va funcţiona pe teritoriul uneia dintre cele patru puteri semnatare, reprezentantul
acestei puteri va asigura preşedinţia.

Tribunalul va fi competent pentru a judeca şi pedepsi orice persoane care, acţionând în

contul puterilor europene ale Axei, au comis, în mod individual sau ca membri ai unor
organizaţii, oricare dintre crimele următoare:

Faptele următoare sunt crime supuse jurisdicţiei Tribunalului şi antrenează o

responsabilitate individuală:

a. Crime contra Păcii: adică dirijarea, pregătirea, declanşarea şi continuarea unui război de
agresiune, a unui război de violare a tratatelor, asigurărilor şi acordurilor internaţionale, sau
participarea la un plan concertat ori la un complot pentru comiterea oricăruia dintre actele
precedente.
b. Crime de război: adică violurile legilor şi obiceiurilor de război. Fără a le limita, aceste
violări cuprind asasinatul, tratamentul necorespunzător sau deportarea pentru muncă forţată sau
în orice alt scop, a populaţiei civile din ţările ocupate, asasinarea sau răul tratament al
prizonierilor de război, a persoanelor din largul mărilor şi oceanelor, executarea ostaticilor,
jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără motiv a oraşelor şi satelor, devastarea
nejustificată de exigenţele militare.
c. Crime contra omenirii: adică asasinarea, exterminarea, reducerea la sclavie, deportarea
sau orice alt act inuman comis contra oricărei populaţii civile înainte sau pe timpul războiului,
persecutarea pentru motive politice, rasiale ori religioase, când aceste acte sau persecuţii,
indiferent că sunt sau nu violări ale dreptului intern al ţărilor unde au fost comise, au avut loc în
urma oricărei crime intrând în competenţa Tribunalului sau în legătură cu astfel de crime.

Conducătorii, organizatorii, provocatorii sau complicii care au luat parte la elaborarea şi

executarea unui plan concertat sau a unui complot pentru comiterea oricăreia dintre crimele mai
sus definite sunt responsabili de toate actele oricăror persoane întru execuţia planului respectiv.

Orice persoană condamnată de Tribunal va putea fi inculpată în faţa altui tribunal

naţional, military, de o altă crimă decât afilierea la organizaţia sau grupul criminal, iar tribunalul
sesizat va putea, după ce l-a recunoscut vinovat, să îi dea o pedeapsă suplimentară, independentă
de cea impusă de Tribunal, pentru participarea sa la activităţile criminale ale acelui grup sau
acelei organizaţii.

6
 Statutul prevedea garanţiile fundamentale pentru ca acuzaţii să fie judecaţi în cadrul unui
proces echitabil, precum şi reguli de procedură amănunţite, care să fie urmate de Tribunal în
timpul procesului, inspirate din regulile fundamentale judiciare şi procedurale în vigoare la acea
dată în cadrul procesului penal în legislaţia statelor care au constituit Tribunalul. 

Hotărârea Tribunalului prin care se constată vinovăţia inculpatului sau acesta era achitat

de orice acuzaţie rămânea definitivă şi nesusceptibilă de revizuire şi trebuia să fie motivată.

Influența asupra dezvoltă rii legislației penale internaționale

Procesele de la Nürnberg au avut o mare influență asupra dezvoltării legislației penale
internaționale. Comisia Juridică Internațională, acționând la cererea Adunării Generale a
Națiunilor Unite. Influența tribunalului reiese și din propunerile de înființare a unei instanțe
penale internaționale și în elaborarea codurilor penale internaționale, pregătite ulterior de
Comisia Juridică Internațională.
Pe planul legislației internaționale, consecința este că, dacă este semnat de un număr
suficient de țări și este în vigoare de suficient de mult timp, atunci tratatul poate fi interpretat ca
obligatoriu pentru toate statele, nu numai de statele care l-au semnat la început. Acesta este un
aspect juridic foarte controversat în dreptul internațional și încă viu dezbătut în publicațiile de
specialitate.
Procesele au inițiat o mișcare pentru stabilirea imediată a unei instanțe penale
internaționale, conducând în cele din urmă după peste cincizeci de ani la adoptarea
Statutului Tribunalului Penal Internațional.
Concluziile proceselor de la Nürnberg au servit la elaborarea următoarelor acte:
- Convenția privind genocidul, 1948.
- Declarația Universală a Drepturilor Omului, 1948.
- Convenția privind Abolirea Prescrierii Crimelor de Război și Crimelor Împotriva
Umanității, 1968.
- Convenția de la Geneva asupra Legilor și Cutumelor de Război, 1949 cu protocoalele
sale adiționale din 1977.

7
Bibliografie

- Statutul Tribunalului Militar International de la Nurnberg, 1945.

- Andronovici Constantin. “Drept internaţional public”. ED. Graphix. Iaşi, 1993.
- Dönitz at Nürnberg: O reevaluare, H. K. Thompson Jr. și Henry Strutz, Torrance,
Calif., 1983.
- Harlan Fiske Stone:Pilonul legii, Alpheus T. Mason, New York, Viking, 1956.
- Anuarul Comisiei de drept internațional 1950, vol.III.