Fobia școlară

În general, adulții se raportează la copii și la copilărie ca și cum această perioadă de

dezvoltare este foarte plăcută și ușoară. Mulți adulți sunt nostalgici privind în trecut la propria
lor copilărie și își amintesc de aceasta ca de o vreme lipsită de griji.
În realitate însă, copiii sunt adesea expuși unor situații profund stresante, iar
modalitățile de a se raporta la lume și de a o interpreta le sunt limitate. Astfel, ei suferă
adesea de depresie, anxietate, de tulburări emoționale, de tulburări de comportament, sau
de atenție, care le pot afecta profund funcționarea și îi pot marca în ceea ce privește
dezvoltarea ulterioară.
Fobia școlară face parte din categoria mai largă a anxietății și se manifestă cu precădere la
copiii mici - la debutul unui ciclu de școlarizare (la începutul grădiniței, la începutul clasei
pregătitoare, a clasei I). Ea însă poate să apară și la copiii de vârste mai mari, sau chiar la liceeni,
în aceste cazuri existând abandonului școlar.
În privința formelor de manifestare, fobia școlară se anunță prin refuzul de a merge la
școală. Fie că fiul sau fiica dumneavoastră se trezește dimineața și are crize de plâns sau că
refuză activitățile pregătitoare pentru școală, are stări de greață, vărsături, acuză dureri de burtă
sau amețeli în mod frecvent atunci când vine vorba de a merge la școală, sau începe să plângă
atunci când este nevoie să intre în clădirea școlii, implorându-vă să nu o părăsiți, toate aceste
manifestări sunt semne ale unei posibile fobii școlare. Așadar, fobia școlară se poate exprima
printr-o gamă largă de manifestări: de la comportamente agresive, la comportamente de
evitare, negativism, regresie (copilul se poartă ca un copil mai mic), negarea luând chiar forma
unor disfuncții fiziologice (diaree, vărsături, amețeli, creșterea ritmului cardiac, transpirații).
Singurele persoane abilitate să stabilească un diagnostic sunt specialiștii în domeniu - în urma
descrierii problemei și a unui consult amănunțit.
Cauzele fobiei școlare pot fi multiple. De cele mai multe ori, în familia elevului care refuză
să meargă la școală există cel puțin o persoană anxioasă, care intră cu ușurință în panică atunci
când se confruntă cu situații noi de viață. Așadar, copilul preia de la un membru al familiei un
model anxios de raportare la situații sociale. Alteori, fobia școlară se asociază cu anxietate de
separare. Copilul este dependent de părinți și nu se poate desprinde de ei, invocând faptul că
aceștia l-ar putea părăsi, lăsa la școală. Acest comportament dependent poate fi susținut de o
atitudine supraprotectoare a părinților, care nu oferă copiilor spațiul de creștere sau condiții
pentru a se descurca singuri în situații noi de viață.
Aceste manifestări pot apărea și ca urmare a unor schimbări importante și destabilizatoare
survenite în viața copilului sau adolescentului: decesul unei persoane apropiate, boala cronică a
unui membru al familiei, divorțul părinților, conflictele în familie, schimbarea domiciliului.
Activitatea hormonală din timpul pubertății și toate schimbările corporale apărute ulterior pot
de asemenea afecta modul în care adolescentul se raportează la sine, la ceilalți, la lume.
O altă componentă pe baza căreia pot apărea toate aceste manifestări este activitatea de
la școală. Astfel, elevul care exprimă refuzul de a merge la școală poate avea conflicte cu
covârstnicii (dacă aceștia îl amenință sau îl batjocoresc) sau poate avea o relație defectuoasă cu
învățătorul sau profesorii (îi este teamă de o sancțiune impusă de educator).
Fobia școlară poate apărea și pe fondul unei supramotivări. Elevul poate fi așadar atât de
dornic să obțină numai note bune, încât orice notă sub așteptarea sa sau a părinților poate fi
interpretată ca un eșec și în mod automat poate genera o anxietate sporită în ceea ce privește
evaluările, fapt care nu va face decât ca micuțul să își piardă puterea de concentrare în timpul
testelor ceea ce va duce la blocaje de gândire și la rezultate slabe, nemulțumitoare.
Cum se poate remedia o astfel de situație?
Ei bine, trebuie să spunem că în această privință (cel puțin în cazul copiilor de vârste mici -
până în 10 ani) o mare parte a muncii revine părinților, bunicilor, celor care se ocupă de
creșterea și îngrijirea copilului. Poate fi vorba de modelul transmis de la proprii părinți, în ceea
ce privește raportarea la situațiile noi de viață, la conflictele din familie sau la mesajele
transmise copilului cu privire la ce înseamnă a învăța și a merge la școală. Astfel, este
responsabilitatea părinților de a se prezenta ei înșiși ca modele demne de urmat. Se impune ca
aceștia să își revizuiască la rândul lor felul în care se raportează la situațiile dificile, pe criteriul
„atunci când ne confruntăm cu o situație dificilă, căutăm soluții ”. Faptul de a intra în panică nu
face decât să îi îndepărteze pe copii de găsirea unei soluții viabile.
Pe de altă parte, orice eveniment din familie, orice schimbare care produce stres, trebuie
să fie corect explicate copilului, astfel încât el să se poată simți în continuare îngrijit, protejat.
În același timp, se impune ca tot părinții, bunicii să aibă așteptări realiste de la copil. A
merge la școală este de dorit să fie asociat cu dobândirea de cunoștințe, nu cu rezultatele
școlare. Rezultatele sunt o măsură a pregătirii noastre și de multe ori pentru profesor sunt mai
degrabă un instrument pentru a putea identifica părțile dc materie carc au fost asimilate dc
elevi și cele cărora este nevoie să li se acorde mai multă importanță în actul predării. în același
timp, greșeala nu este un lucru rău în sine, poate doar dacă este repetată la nesfârșit. Greșeala
este cea care ne dă posibilitatea să învățăm. în momentul în care greșim, învățăm un lucru
absolut necesar în viață - acela de a repara.
In ultimă instanță, în ciuda protestelor copiilor dc a merge la școală, chiar și în cazul în care
acuză simptome fiziologice (dureri de burtă, dureri de cap, vărsături) carc nu sunt susținute de
evidența unei boli depistate de medic, părinții și bunicii vor fi nevoiți să se raporteze la situație
astfel încât pentru micuț să devină evident că este mai dezavantajos să stea acasă decât să
meargă la școală. Așadar, în cazul în care aceștia rămân acasă li se va sista accesul la calculator și
televizor și vor avea dc îndeplinit sarcini școlare (rezolvare de exerciții la matematică, Iectura
unor texte din manual, realizarea de rezumate).
În vederea remedierii unei astfel de dificultăți se poate apela la ajutorul unui specialist -
psiholog, consilier școlar, neuro-psihiatru. Ce trebuie însă precizat este că în lipsa implicării
active a membrilor familiei și a schimbării cadrului de viață carc să devină adecvat la situație,
intervențiile specialiștilor vor rămâne izolate.
Vom prezenta în continuare câteva recomandări în vederea susținerii copilului pentru a face
față fobiei școlare:
• Lăudați eforturile copilului de a învăța și de a merge la școală. îi puteți spune că a merge
la școală este responsabilitatea lui, așa cum părinților le revine responsabilitatea dc a
merge la serviciu. Faceți referire la faptul că încă dc pe acum se pregătește pentru viață,
iar felul în care se raportează la școală îl pregătește pentru a fi angajat ulterior și a-și
realiza sarcinile de serviciu (cu indicarea beneficiilor care rezultă din această situație).
• încurajați copilul să încerce lucruri noi, să facă activități pe cont propriu. Dați-i sarcini în
casă. Toate acestea îi vor da încredere, îl vor face să înțeleagă că se poate descurca. Nu
îndepliniți sarcini pe care le poate face singur (a-i face ghiozdanul, a-i face temele, a-i
scoate cărțile și caietele pe bancă în clasă, a-1 spăla pe dinți). Ajutați-I doar în măsura în
care vă solicită ajutorul (și este evident că are nevoie de asistență în sarcina respectivă).
Altfel, prin ajutorul dumneavoastră nesolicitat nu faceți decât să îi dați de înțeles că el
este incapabil să facă respectivele activități.
• Reevaluați ceea ce înseamnă greșeala, eșecul. Explicați-i copilului că diferența dintre un
învins și un învingător nu constă în aceea că totul merge strună pentru învingător, iar
învinsul are în față o mulțime de obstacole. Dimpotrivă, amândoi întâmpină obstacole,
amândoi poate cad, numai că învingătorul după ce cade se scutură și continuă cursa, în
timp ce învinsul într-un astfel de moment renunță la cursă.
• Aveți așteptări realiste de la copilul dumneavoastră! În cazul în care îi cereți mai mult
decât poate oferi și îl supramotivați s-ar putea ca tocmai supramotivația să îi fie piedică
în exprimarea potențialului său. Dacă în cazul unei evaluări, în loc să se gândească la
exercițiile de rezolvat, copilul se gândește la ce rezultat va obține și ce vor spune părinții,
chiar acest lucru îl va face să-și piardă concentrarea și să greșească.
• Nu pedepsiți copilul pentru notele obținute.
• Tratați-vă copilul prin prisma a ceea ce este, sau nu prin prisma a ceea ce nu este sau a
așteptărilor dumneavoastră. Nu îl comparați cu alți copii!
• Recompensați orice progres, cât de mic, pe care copilul îl face, atât la școală cât și în
activitățile sociale sau cele din familie. Orice progres are în spate eforturi uriașe, fie că
este vorba de depășirea unei temeri, de realizarea unei activități, de obținerea unei note
 mai bune.
• Ascultați-vă copilul atunci când vă împărtășește situațiile dificile cu care se confruntă la
școală.
• Discutați deschis orice schimbare care poate apărea în viețile dumneavoastră.

Propunem câteva activități:

- pentru părinți:
Gândiți-vă la atitudinea pe care o aveți dumneavoastră înșivă, în calitate de părinți sau
bunici față de situațiile noi sau dificile de viață. Cum vă raportați la acestea? Ce fel de model
considerați că transmiteți copilului dumneavoastră?
Ce fel de atitudine aveți dumneavoastră față de greșeală sau eșec? Consemnați pe o foaie
de hârtie momentele din viață când o situație pe carc inițial ați evaluat-o ca eșec a condus la
dezvoltarea dumneavoastră.
Amintiți-vă de perioada în care erați dumneavoastră înșivă școlari. Care au fost dificultățile
dumneavoastră de adaptare? Cum le-ati depăsit?
- pentru părinți și copii:
Împărtășiți copilului dumneavoastră modul în care dumneavoastră ați reușit să vă adaptați
la situațiile dificile din viața de școlar.
Elaborați „un contract” între dumneavoastră (părinții) și copil în care să stipulați obligațiile
care vă revin dumneavoastră (de a-l lua de la școală la o anumită oră, de a-l ajuta în caz de
nevoie etc.) și cele care revin copilului (de a merge la școală, de a-și face temele, de a învăța).
Notați în „contract” și consecințele nerespectării clauzelor sale pentru ambele părți. Semnați
apoi contractul și înveliți-l într-o folie protectoare. Apoi respectați-l!
Găsiți soluții împreună cu copilul dumneavoastră pentru diverse situații de viață. încercați
să colectați un număr cât mai mare de soluții, dintre care să alegeți una care este cea mai
potrivită pentru situația respectivă și care s-ar putea constitui într-o decizie.
În cazul în care fiul, fiica dumneavoastră are tendința de a se plânge, dc a se văita foarte
mult cu privire la sarcinile școlare, sau cu privire la conflictele avute la școală, puteți stabili un
timp limitat de o oră pe zi, destinată exclusiv acestor plângeri, griji. în rest, copilul va avea
responsabilitatea să se concentreze asupra aspectelor bune ale vieții.
Citiți povestea următoare și solicitați micuțului să vă răspundă la întrebările de la final.

A fost odată o fetiță care avea dificultăți de a merge la școală. De fiecare dată când
venea vorba despre școală parcă o apucau toate durerile, îi venea să vomite și uneori chiar
voma tot ce mâne: de dimineață. Numai când se gândea că va ajunge din nou la școală, îi
venea să plângă. Pe lângă toate acestea, ea nici nu se putea concentra la teste. I se făcea atât
de teamă ca nu cumva să greșească, încât parcă mintea i se oprea în loc și cu cât îi era mai
teamă, cu atât i se părea că nu mai știa | răspunsurile, chiar dacă învățase acasă foarte bine.
Într-o bună zi, pe când avea în față o foaie cu un test, simțind că se urăște pe sine din
răsputeri / pentru că nu știa răspunsurile, venindu-i parcă să se pedepsească pentru cât de
„tolomacă" este, văzu cum pe foaia ei de test se așeză o buburuză. Fetița apucă să spună:
- Ce treabă ai tu? Tu te duci și miroși florile toată ziua... Nu e nevoie să dai teste, apoi să
fii și certată dacă iei note mici. Cât aș vrea să fiu în locul tău!...
După ce buburuza îi spuse fetițeică și în lumea buburuzelor există testări și încă unele
foarte grele, necunoscute oamenilor care nu înțeleg lumea gâzelor, prinse a o întreba pe fetiță
care era durerea sa.
Fetița îi explică atunci cu ochii înlăcrimați că atunci când primește câte un test nu se mai
simte în stare de nimic și cum știe dinainte ce o să urmeze: cum o să ia o notă mică și cum o să
fie certată acasă și... Și nu mai apucă să spună nimic altceva pentru că atunci buburuza
interveni oprind-o pe fetiță:
- Aha... Stai puțin, că după câte văd eu bine, tu știi deja ce o să se întâmple... Și nici nu
mă miră că de vreme ce tu îți faci deja planul, chiar așa o să și fie... Totuși, eu sunt curioasă
cum altcumva ar putea să fie....
-Păi nu știu, că o să cad sub bancă de rușine sau că o să mă ascund într-un tufiș de teamă
să nu fiu descoperită că nu am dat lucrarea, iar asta doar pentru a nu se vedea cât de
incapabilă sunt să rezolv niște probleme atât de simple... spuse fetița.
Buburuza îi atrase atenția fetiței că, din punctul ei de vedere, astfel de filme
înspăimântătoare, de groază sunt de arătat mai degrabă păianjenilor, căci ei sunt mari
amatori. Ei, însă, fetiței ar fi fost mai bine să îi proiecteze un film frumos despre sine, cu un
final fericit... Că buburuzele așa sunt, mai vesele, optimiste...
Și așa și făcu fetița, doar că în noua istorisire era vorba despre colega ei de bancă luând o
notă frumoasă la test, și nu despre ea... Buburuza nu se dădu însă bătută. Ea o convinse pe
fetiță ca în cele din urmă să se imagineze pe sine într-o situație mai apropiată de realitate
decât înainte:
-în regulă, uite, o nouă producție cinematografică se derulează acum în mintea mea. Ta-
na-nam... Ești pregătită pentru asta, buburuzo? Deci, sunt o fetiță deșteaptă, care are
rezultate bune la învățătură si care este în stare să facă fată si acestui test (că doar am învățat
acasă ieri toată ziua!). Lucrurile acestea îmi sunt cunoscute, așa că nu există niciun motiv
pentru care eu să nu mă descurc suficient de bine. Chiar dacă am să fac câte o greșeală, doar
de-aia vin la școală, ca să învăț. Dacă doamna îmi spune ce am greșit, voi fi atentă data
viitoare și nu voi repeta greșeala... Cine spune că trebuie să iau nota maximă?! Sunt acum
protagonista unui film cu final fericit, cum și merit să fiu... spuse fetița încrezătoare.
- Ei, parcă așa mai merge... și nici nu apucă buburuza să termine ce avea de spus, că o și
văzu pe fetiță că se apucă de zor de scris...
Fetița termină lucrarea și o predă … acum
buburuza și fetița așteptau cu pumnii strânși rezultatul. Numele îi fu strigat și ea află că a luat -
FB. Auzind aceasta, sări în sus de bucurie de fu cât pe ce să cadă.... dar nu de rușine cum își
imagina ea a început, ci de bucurie că a reușit să obțină un rezultat bu r. ținând cont de situația
prin care trecuse. Amintindu-și de buburuza care fusese alături de ea, se întoarse spre aceasta,
spunându-i:
-îți mulțumesc, buburuzo! Uite că mi-ai purta: noroc.
- Nici vorbă, răspunse buburuza, nu eu ți-am purta: noroc, tu însăți ai renunțat la a-ți mai
purta ghinion!
Buburuza îi mai explică apoi ce avea de făcut în cazul evaluărilor, dacă i se mai întâmpla
să se blocheze și să nu mai știe ce să scrie. Așadar, înainte chiar de a se apuca să scrie ceva pe
foaia cu testu I, fetița trebuia să își aducă aminte unde se afIa, să se gândească Ia poziția în
care stătea așezată pe scaun și să uite ce se află în dreapta sa, la stânga sa. După aceasta,
fetița avea să își reamintească motivul pentru care se afla acolo și care era scopul real al acelei
evaluări. Buburuza îi spuse acestea fetiței pentru că era convinsă că ea uita toate aceste
lucruri în timp ce gândul său era purtat către acel tip de proiecții imaginare despre tot felul de
„catastrofe" posibile, cum ar fi greșeli le și notele mici.
Buburuza, aflând apoi și de temerile legate de mersul la școală, a ajutat-o pe fetiță în
continuare. Așadar, ea a însoțit-o câteva dimineți. Și, în drumul spre școală, de fiecare dată
când gândul fetiței o lua către filme de groază (în care își imagina că părinții nu ar mai lua-o
acasă, sau că îi vine să vomite, sau că nu se va descurca în acea zi...) buburuza ținea să-i spună
doar atât:
-Într-un fel sau altul te vei descurca... doar sunt simple situații de viață prin care ai mai
trecut... Ai ieșit și altă dată din ele... Secretul este să rămâi calmă și liniștită... Respiră... și
imaginează-ți cum odată cu aerul, în piept, tragi calm și liniște, iar atunci când dai aerul afară,
scoți odată cu acesta toate îngrijorările... Rămâi calmă și liniștită... Calmă si liniștită...
Buburuza nu a mai avut vreme s-o însoțească pe fetiță la școală... căci avea și ea
treburile ei... Insă ce era mai important de învățat și de înțeles, buburuza îi spusese deja
fetiței. Fetița, în lipsa noului ajutor, își lipi pe breteaua de la ghiozdan o buburuză de jucărie la
care se uita de fiecare dată când îi veneau în minte frici, griji, îndoieli... și își amintea cuvintele
gărgăriței spunându-i: „Acestea sunt doar gânduri. Tu rămâi calmă si liniștită... calmă si
liniștită...''

CUM SĂ NE PREGĂTIM PENTRU ȘCOALĂ

Motivația pentru învățare

În prezent asistăm toți la o răsturnare a valorilor. „Modelele” promovate de mass-media

sunt adeseori îndoielnice, iar modalitățile prin care ajung să fie recunoscute sunt cu totul altele
decât cele care să vizeze abilitățile cognitive, capacitatea de învățare, perseverența, inițiativa,
activismul, independența sau capacitatea de decizie. Pe accst fond social, scade motivația
copiilor pentru învățare.
Dată fiind puterea de adaptare a copilului, acesta va prelua din mediul său social acele
trăsături care să-l ajute să devină un om de succes și se va concentra pe dezvoltarea sa. Astfel,
adulților din jurul copiilor le revine din nou responsabilitatea de a le interpreta realitatea pentru
ei și de a le furniza valorile reale, cele care să îi promoveze într-o societate sănătoasă.
Așadar, familia și școala vor avea sarcina dificilă dc a dezvolta motivația copilului în ciuda
contextului social, cu valori știrbite și în ciuda argumentelor pe care dc multe ori micuții le aduc,
de tipul: „Și tu cu ce te-ai ales dacă ai învățat? ” sau „Nu vezi că alții care au învățat mai puțin
decât tine, au ajuns să aibă mai mulți bani? ’’ sau Eu mă fac fotbalist, pentru asta nu-mi trebuie
carte, iar fotbaliștii oricum au mulți bani!
Familia și școala vor încerca astfel să dezvolte copiilor curiozitatea și să-i asiste în plăcerea
de a găsi răspunsuri, de a rezolva probleme mai simple sau mai complicate și dc a descoperi
satisfacția care vine din cunoaștere.
Mai mult decât atât, este necesar ca micuții să înțeleagă că în această perioadă, puternic
tehnologizată și în cadrul căreia informația este omniprezentă, este cu atât mai important să știi
să selectezi: să știi ce e valoros și folositor și ce nu, ce este adevărat și ce este fals și cum pot fi
verificate aceste lucruri.
La vârste fragede, copiii învață pentru recompensele pe care le vizează (anumite cadouri
din partea părinților, abțibildurile lipite de învățător pe caiet, note), fie pentru a le aduce celor
din jur o bucurie (atunci când iau o notă bună știu că părinții, bunicii se vor bucura). Cu timpul
însă, acest tip de motivație extrinsecă este nevoie să se transforme într-o motivație intrinsecă (a
învăța pentru plăcerea cunoașterii în sine).
O modalitate prin care părinții și bunicii și-apoi învățătorii și profesorii pot insufla copiilor
motivația intrinsecă de a învăța este să-i învețe cum să învețe, cum să regăsească plăcerea
rezolvării unei probleme. Pentru aceasta pot să se alăture copilului în rezolvarea unor probleme
sau în descoperirea unor informații interesante (cu privire la animale, la viața pe pământ, la
jocul de șah, la interiorul unui muzeu pe care încearcă să-l reconstituie) și pot face planuri, pot
bifa pe o hartă informațiile găsite ca și cum ar fi niște mici cercetași, niște mici detectivi care vor
savura victoria fiecărei noi descoperiri.
în plus, aceștia le pot prezenta și avantajele faptului de a învăța pe termen lung pe
principiul: cu cât înveți mai mult cu atât munca pe care o faci este mai curată, de tip intelectual,
mai bine văzută. In schimb, cu cât înveți mai puțin, cu atât munca prestată va fi una fizică. Lăsați
însă copilului posibilitatea de a-și alege ceea ce dorește să facă mai târziu, căci toate formele de
muncă sunt importante și necesare tuturor. Nu spuneți copilului „După notele pe care le ai, o să
ajungi pe străzi!”. Afirmațiile de acest tip nu vor motiva copilul, ci, dimpotrivă, îl vor descuraja,
făcându-l să se simtă neputincios, frustrat în fața a ceea ce se cerc de la el, rezultatul fiind de
cele mai multe ori renunțarea.
Un aspect extrem de important este să faceți front comun cu învățătorii și profesorii.
Obiectivul acestora este tot acela de a-i vedea pe proprii elevi, „pe copiii lor”, așa cum îi numesc
de multe ori, ajungând ,,ceva” în viață. Și nu există satisfacție, mândrie mai mare pentru un
profesor sau învățător decât să se întâlnească peste ani cu foștii elevi despre care să afle că sunt
realizați, că au avut succes și să simtă și ei că au avut o contribuție cât de mică la devenirea celor
din fața lor.
În același spirit, este la fel de important ca mediul școlar de învățare și cel de viață să fie
concepute de copil ca fiind un tot. Practic, ceea ce învață este de ajutor în viață - și chiar se
întâmplă acest lucru în permanență - copilul învață la școală cum să citească, apoi își poate alege
ce anume să citească și poate citi subtitrările filmelor, învață să socotească, lucra mai târziu util
în calcularea costului corect atunci când se află la magazin, este pus să se gândească la unele
lucruri dificile, abstracte, și acest exercițiu îl ajută să își dezvolte abilități de gândire și să
înțeleagă lumea în moduri care altfel i-ar fi inaccesibile (lăsați neinstruiți nu vor gândi cum s-ar
putea rezolva o problemă de logică sau de fizică).
Astfel, școala și familia reprezintă un tot care se concentrează pe a oferi o imagine
copilului despre lume. Copilul este pregătit pentru aceasta, i se stârnește curiozitatea de a
cunoaște mai corect și mai aprofundat realitatea pe cont propriu.
Mai mult decât atât, învățăm permanent, căci viața ne oferă lecții mereu, iar fericirea,
reușita noastră depind în final de capacitatea noastră de a ne însuși bine „lecțiile de viață”.
Vom prezenta în continuare câteva reguli în vederea dezvoltării motivației pentru învățare:
• Lăudați eforturile copilului de a învăța. La vârste mici puteți recompensa rezolvarea
temelor prin lipirea pe un tabel a unor fețe zâmbitoare.
• încurajați copilul către explorare, faceți-1 să devină curios prin întrebări de tipul: „Dar ce
s-o fi întâmplat oare cu dinozaurii? Când or fi dispărut ei? ”
• După ce învață să citească, nu oferiți copilului toate informațiile solicitate. încurajați-1 să
 le găsească pe cont propriu (asistat fiind de dumneavoastră - îi puteți indica sursa unde
le poate găsi: în dicționar, pe internet, în enciclopedii).
• Aveți așteptări realiste de la copilul dumneavoastră, iar atunci când îi oferiți exemplul
dumneavoastră nu vă prezentați rezultatele ca fiind imposibil de atins. („Eu când eram
de vârsta ta aveam numai 10 și toți profesorii se minunau de cât de inteligentă eram! Nu
ca tine!”)
• Oferiți-vă ajutorul doar dacă copilul vă solicită acest lucru.
• Tratați-vă copilul prin prisma a ceea ce este, nu prin prisma a ceea ce nu este sau a
așteptărilor dumneavoastră. Nu îl comparați cu alți copii. („ Dar X, ce calificativ/notă a
luat la test? El cum de poate mai mult? ”)
• Recompensați orice progres, cât de mic, pe care copilul îl face. Dacă obține calificative S,
faptul de a lua ulterior B la un test este deja lăudabil. Nu e nevoie să ia FB dintr-o dată. Și
încă ceva: „Note de 11 nu există! ” (Aceasta este replica unei eleve aflate în consiliere, ai
cărei părinți nu erau niciodată mulțumiți, nici măcar atunci când lua nota 10, pe criteriul
că nu ar fi fost o notă meritată.)
• Nu identificați copilul cu notele sale. El merită și are nevoie de iubirea dumneavoastră
oricum, iar notele pot fi îmbunătățite. „ Mama și tata te iubesc! Pentru noi ești
unic(a)/special fa). ”
• Nu vă așteptați ca fiul sau fiica dumneavoastră să fie bun/ă la toate. Cu siguranță va
obține rezultate mai bune la anumite materii și rezultate mai puțin bune la alte materii.
Important este ca micuțul să fie încurajat și lăudat pentru ce face bine și învățat cum să
își îmbunătățească performanțele în celelalte arii de activitate.
• Susțineți profesorii în activitatea lor; acordați-le încredere și prezentați-i copilului într-o
lumină favorabilă activitatea, efortul lor. Acest lucru va ajuta copilul să învețe cu adevărat
de la acei oameni, pentru că va investi la rândul său, încredere în ceea ce fac aceștia.

Propunem câteva activități:

- pentru părinți:
Gândiți-vă la atitudinea pe care o aveți dumneavoastră față de învățare. Apreciați
cunoașterea ca fiind valoroasă? Consemnați pe o foaie beneficiile obținute din cunoaștere.
Concepeți o listă pe care să notați programele TV pe care copilul le urmărește și activitățile
pe care le întreprinde pe calculator. Considerați că acestea vin cu un aport de cunoștințe? Filtrați
apoi accesul copilului la acestea.
Amintiți-vă de perioada în care erați dumneavoastră înșivă școlari. Care au fost dificultățile
dumneavoastră de învățare? Cum le-ați depășit? Ce v-a motivat să vă doriți să cunoașteri mai
mult?
- pentru părinți și copii:
împărtășiți copilului dumneavoastră beneficiile, care considerați că pot fi obținute din
cunoaștere.
Prezentați copilului modele de persoane care au reușit în viață ca urmare a studiului;
subliniați copilului calitățile următoare: perseverența, inițiativa, activismul, independența,
capacitatea de decizie și evidențiați modul în care acestea pot ajuta un om să se simtă împlinit.
(Nu comparați copilul cu persoanele respective, descrieți doar modelul și accentuați faptul de a
aprecia acel model.) A învăța din experiența respectivă e sarcina copilului.
Împărtășiți copilului din dificultățile pe care le-ați întâmpinat dumneavoastră înșivă atunci
când erați elevi și ajutați-l să înțeleagă cum ați trecut peste ele și ce v-a ajutat să vă dezvoltați
motivația pentru învățare.
Purtați o discuție cu fiul sau fiica dumneavoastră în cadrul căreia să vă comunice
dificultățile întâmpinate în învățare. Ascultați copilul cu răbdare, fără a-l critica.