Psihologia juridică este o disciplină distinctă teoretic-aplicativă care studiază persoana
umană implicată în drama judiciară şi cadrul psihologic şi sociopsihologic care determină comportamentul ei. Fundamentată pe ştiinţele psihologice şi juridice înrudite ea stabileşte mecanismele psihice şi sociale ale comportamentului personalităţii în cauză, determină factorii esenţiali (psihici, psihologici şi sociali) care îl influenţează, utilizând metode adecvate de diagnosticare, apreciere corectă a conduitelor stabileşte şi aplică programe de corectare a comportamentului criminal, realizând în final sarcina de bază a organelor judiciare - respectarea legilor într-un stat de drept. Psihopatologia, acest domeniu apărut la intersecţia psihologiei şi psihiatriei, oferă psihologiei judiciare cunoştinţe aplicate în vederea calificării anomaliilor psihice din cadrul dramei judiciare. Până recent de aceasta se preocupa doar psihiatria judiciară, dar odată cu diferenţierea competenţelor specialiştilor din domeniile date a apărut necesitatea elucidării unor fenomene cu caracter patologic în structura infracţiunii, care se manifestă ca mecanism al comportamentului criminal, precum şi a determinării metodelor de profilaxie a criminalităţii. Studiul izvoarelor documentare este o metodă indirectă, bazată pe cercetarea informaţiei conţinute în documente în scopul reconstituirii traseului unor anumite fapte, evenimente, epizoade deja «consumate». Ancheta constă în culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale prin intermediul chestionării orale sau scrise. Experimentul constă în producerea deliberată a unui fenomen şi în analiza manifestărilor generate în condiţii speciale de manipulare a factorilor generali şi de posibilitate de control. Normele (reglementările) sociale sunt reguli pe care trebuie să le urmeze persoanele pentru o mai bună conviețuire, norme la care trebuie să își ajusteze comportamentele, îndatoririle și activitățile specifice de ființă umană. Ansamblu sau sistem de norme, reguli, îndatoriri, reglementează acțiunile indivizilor umani intre ei. Valorile sociale sunt criterii pe baza cărora oamenii şi colectivităţile fac distincţia dintre bine şi rău, dintre frumos şi urât, dintre dezirabil şi indezirabil. Normele de drept - anumite etaloane comportamentale în raport cu valorile sociale, aflate sub protecţia statului şi a organelor juridice, stabilite prin lege şi prevăzând o sancţionare instituţionalizată în cazul nerespectării - se prezintă ca o parte componentă a normativităţii general-sociale, secundară faţă de aceasta în aspectul ei temporal. Fetişismul juridic. Denumirea provine din portugheză şi înseamnă feitiço, cuvânt care denumeşte obiecte sacre. Iniţial, se folosea pentru desemnarea credinţei în obiecte divinizate de oamenii primitivi atribuindu-le anumite forţe ocrotitoare şi pe care le purtau spre a fi apăraţi de nenorociri. Fetişismul juridic se manifestă printr-o credinţă oarbă şi absolută a dreptului, dreptul este asociat cu puterea divină. Idealismul juridic – preamăreşte rolul şi capacitatea de regulator al dreptului. Relativismul - este un curent filozofic potrivit căruia corectitudinea şi incorectitudinea unei acţiuni, valori sau non-valori nu sunt concepte absolute, ci variabile şi relative, în funcţie de persoană, circumstanţe şi situaţia socială. Fără a pretinde la dependenţa incorectitudinii sau corectitudinii de împrejurări la variaţia oamenilor despre valoare în funcţie de condiţia lor socială, relativismul susţine (într-una dintre formele sale cele mai răspândite) că valoarea nu ţine decât de ceea ce individul sau societatea consideră că reprezintă. Subiectivismul - o orientare filozofică care susţine existenţa realităţii în funcţie în funcţie de subiectul gânditor sau de conştiinţa individuală. Infantilismul juridic – este o formă mai uşoară de denaturare a conştiinţei juridice a individului, caracterizată prin faptul că conştiinţa juridică nu a fost formată, individul nu posedă cunoştinţe juridice şi nu are formate deprinderi de respectare a dreptului. De altfel, aceste persoane nici nu conştientizează că leau fost încălcate careva drepturi, ei nu cunosc metodele şi mijloacele de apărare a drepturilor. Nihilismul juridic reprezintă un comportament de ignorare cu bună ştiinţă a dreptului efectiv, dar care nu poartă semnele unei infracţiuni intenţionate. Acest fenomen este una dintre cele mai răspîndite forme ale conştiinţei juridice deformate şi, ca fenomen social, se întîlneşte sub formă de indiferenţă, scepticism, neîncrederea în drept, atitudine ostilă faţă de norma juridică. Scepticismul şi neîncrederea în normele de drept caracterizează negativismul juridic, formă a deformaţiei conştiinţei juridice. Sociopatia se manifestă prin egocentrism, compasiune limitată faţă de alţi indivizi umani, reieşite din tulburările de caracter. Persoanele afectate de sociopatie pot provoca daune materiale, morale şi chiar fizice, fără de a resimţi vreo anxietate sau sentimentul vinovăţiei. Sunt mai frecvent persoane normale din punct de vedere psihic, caracterizate prin absenţa nervozităţii, calme. Delincvenţă juvenilă – devieri de la norma socială şi penală înregistrate în comportamentului minorilor. Devianţa juvenilă – acte comportamentale repetate cu caracter antinormativ şi caracterizînd o persoană minoră marcată de dezadaptare socială. Psihologia victimei este o preocupare relativ nouă, care s-a afirmat odată cu victimologia - ramura criminologiei care studiază caracteristicile «persoanei sau grupului care a suferit un prejudiciu sau i s-a adus o vătămare a intereselor ori a integrităţii corporale» Procesul penal reprezintă activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile prezentului cod. Procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni. Codul de procedură penală stabileşte realizarea procedurii interogării învinuitului îndată după punerea în vedere a învinuirii, dar această activitate trebuie să fie precedată de o cercetare amplă a personalităţii infractorului, în care scop ofiţerul de urmărire penală studiază materialele urmăririi penale, toate datele biografice de care dispune (date de anchetă, particularităţi ale comportamentului, cercul de relaţii sociale ale învinuitului, informaţia despre statutul social, profesional, antecedentele comportamentale sau penale etc). Se recomandă utilizarea informaţiei căpătate de la inspectorul de sector, pedagogi (în cazul minorilor), poate fi consultat un psiholog Expertiza psihologică judiciară contribuie la diminuarea riscului unei erori judiciare în calificarea acţiunilor subiectului, a comportamentului impus de o situaţie afectiv tensionată, de neconştientizarea motivului şi caracterului acţiunilor săvârşite. Sarcina principală a expertizei psihologice judiciare este de a ajuta organele de judecată şi de urmărire penală în cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic importante pentru rezolvarea cazurilor penale şi civile; de a obţine informaţii obiective, aprecieri nepărtinitoare şi principiale, importante pentru analiza situaţiei. Procesele afective - fenomene psihice complexe, manifestate în modificări fiziologice mai mult sau mai puţin extinse, ducînd la provocarea unei conduite marcate de expresii emoţionale şi de trăire subiectivă - se prezintă ca un răspuns la nişte situaţii bine definite, caracterizat printr-o combinaţie unică de reacţii nervoase şi fiziologice, implicînd în structura sa un şir de însuşiri şi procese psihice individuale. Frustrarea este stare în care se găseşte un subiect atunci când i se refuză sau când îşi interzice satisfacerea unei cerinţe de origine pulsională. În limbajul curent, utilizarea termenului frustrare, pentru a desemna în mod nediferenţiat neplăcerea, insatisfacţia, chiar contrarietatea, tinde să oculteze miza conceptuală a cuvântului în doctrina freudiană şi în teoretizarea lacaniană. Apatia - reacţie mai răspîndită printre introvertiţi, avînd uneori valenţe adaptive, dar alteori manifestîndu-se ca factor provocator de neîncredere în forţele proprii, autoînvinuire de situaţia creată, diminuare a capacităţilor de evaluare de sine şi de apreciere adecvată a circumstanţelor, ducînd la depresii, îmbolnăviri neurogene, suicid; Evaziunea în imaginar - încetarea căutării unor soluţii reale, recurgerea la imaginar, evaziunea din cotidian, pierderea capacităţii de percepţie şi apreciere adecvată, patologii psihotice; Stereotipia - tendinţa de repetare a unor comportamente, refugiul în automatism, care poate reduce anxietatea, diluiază presiunea, dar poate şi genera nevroze, fixităţi funcţionale; Regresia - atît comportamentală cît şi afectivă. Cea din urmă se bazează pe regenerarea de sentimente plăcute, contribuie la evadarea din prezent spre trecut. Analiza psihologică a dezbaterilor judiciare este un compartiment aparte al psihologiei juridice, care se referă la raporturile dintre participanții la proces. Dezbaterile judiciare decurg în conformitate cu un șir de principii, confirmate prin legislația procesual-penală. Unul dintre aceste principii afirmă că justiția în cauzele penale se înfăptuiește numai de către instanța de judecată. Nimeni nu poate fi declarat vinovat de comiterea unei infracțiuni și supus unei pedepse penale decît pe baza unei sentințe a instanței judecătorești și în conformitate cu legea. Ancheta judecătorească se prezintă ca cea mai importantă parte a procesului, pe parcursul ei fiind prezentate și analizate toate dovezile. Totodată, anume pe parcursul anchetei se cristalizează temeiurile, în baza cărora judecătorul își va forma mai apoi intima convingere. Ancheta judecătorească decurge în condițiile egalității părților - este ascultată părerea lor; se fundamentează pe principiul oralității. Judecătorul se prezintă ca figura de bază, care deține anumite împuterniciri, dar și responsabilități supreme. Modelul resocializării se fundamentează pe cunoștințele psihologie cu referință la socializarea personalității prin modelare, învățare şi control social. Analizând personalitatea infractorului, ne-am referit la profilul psihologic al ei. Infracțiunea este rezultatul firesc al socializării incomplete sau defectuoase a personalității, o formă de conduită, marcată prin infantilism şi incompetență socială.