“Povestea lui Harap-Alb” este un basm pentru că: timpul şi spaţiul sunt neprecizate, nelimitate; are

motive specifice: călătoria de iniţiere a eroului, dorinţa acestuia de a ajunge împărat, probe (obstacole),
moartea, învierea, nunta; personaje pozitive, exemplare (Harap-Alb), negative (Spânul), fantastice: Sfânta
Duminică, fata împăratului Roş, cei cinci camarazi; animale personificate: calul, furnicile, albinele;
împăraţi, precum craiul, împăratul Verde, împăratul Roş; formule tipice de basm (iniţială, mediană,
finală); cifra magică trei ca semn al totalităţii, obiecte magice: smicele de măr, apă vie, apă moartă.

Fantasticul, în basmul lui Ion Creangă, are două particularităţi: este umanizat (eroii, prin ţinută, prin
comportament, gesturi, mentalitate, limbaj, amintesc de personajele din “Amintiri din copilărie”) şi
estelocalizat(prin detalii realiste, locurile unde se derulează întâmplările capătă contur geografic şi
istoric: eroii se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte, ca humuleştenii).

Basmul, inclusiv cel scris de Ion Creangă, intră în categoria estetică a miraculosului, a fabulosului. De la
început până la final, cititorul străbate o lume supranaturală, pe care o acceptă cu toate convenţiile ei.

Viziune despre lume:

Prin scrierile sale, Ion Creangă se înscrie în realismul ţărănesc, deoarece remarcabilul povestitor s-a
inspirat din inepuizabila comoară a literaturii populare. Definiţia dată basmului de criticul literar G.
Călinescu: “o oglindire a vieţii în moduri fabuloase” se potriveşte şi pentru “Povestea lui Harap-Alb”.

Ion Creangă este un scriitor moralist care transmite în această capodoperă un mesaj clar: cei buni sunt
răsplătiţi, iar cei răi sunt pedepsiţi, de aceea basmul are caracter educativ, etic.

Perspectiva narativă este specifică: naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient,
dar nu întotdeauna obiectiv, deoarece intervine prin reflecţii şi comentarii adresate cititorului, ca de
exemplu: ”Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi”.

Compoziţia basmului:

Acţiunea poveştii lui Creangă se desfăşoară cronologic, linear, caracterizându-se prin succesiunea
secvenţelor narative, prin înlănţuire.

Astfel, există o situaţie initială de echilibru, o parte pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul
de la început, apariţia ajutătoarelor, donatorilor, trecerea probelor, refacerea echilibrului şi răsplata
eroului.

Etapele drumului iniţiatic, parcurs de protagonist, sunt: etapa iniţială, de pregătire a eroului pentru
călătorie, la curtea craiului; parcurgerea drumului după care tânărul devine împărat. Caracterul de
bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale, concretizat în
trecerea obstacolelor şi modificarea statutului social al protagonistului (mezinul curajos şi naiv al craiului
îşi atinge ţelul de a conduce o împărăţie, după ce a trecut printr-un proces de maturizare).

De exemplu, în desfăşurarea acţiunii două episoade/ secvenţe narative sunt importante pentru marcarea
conflictului de tip exterior şi caracterizarea personajelor: Spânul reuşeşte, prin viclenie, să-l atragă pe
mezinul craiului în fântâna unde îl ţine captiv, obligându-l, în schimbul eliberării, să jure că va păstra
secretul în sensul că Spânul se dă drept fiul cel mic al craiului (devenind astfel un impostor) şi mezinul să-
i fie slugă cu numele Harap-Alb (rob alb, slugă albă). Episodul demonstrează că eroul negativ izbuteşte
să-l înşele pe naivul şi credulul băiat care, neexperimentat, cade în capcană şi urmează să ţină piept
probelor impuse de rivalul său, care vrea să-l piardă şi în acest fel să-l înlocuiască la tron: să aducă
salatele din Gradina ursului, apoi- pielea cu nestemate a cerbului fermecat şi să o prindă pe fata
împăratului Roş.Ajutat de Sfânta Duminică, de calul său, de alte personaje cu puteri supranaturale,
Harap-Alb trece, cu perseverenţă, peste toate cele trei încercări.

O altă secvenţă semnificativă este aceea în care fata împăratului îl demască pe Spân, acesta îi taie capul
lui Harap-Alb, iar eroul negativ este răpus de calul năzdrăvan. Fata îl readuce la viaţă pe erou, folosindu-şi
puterile supranaturale, dar şi cele trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă (obiectele magice
procurate de tânăr cu ajutorul calului său).Cele două motive (al morţii şi al învierii) sunt urmate de
motivul nunţii, pentru că fata şi mezinul craiului se plac şi se căsătoresc. Harap-Alb devine împărat, ceea
ce confirmă maturizarea sa.

Incipitul basmului constă în formula iniţială: ”Amu cică era odată…”, prin care se stabilesc relaţiile
temporale şi spaţiale: verbul la imperfect “era” şi adverbul “odată” plasează acţiunea în atemporalitate,
iar reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la altul
al lumii (de la imaturitate la maturitate, în plan simbolic).

În basm există şi formule mediane: ”Şi merg ei o zi, şi merg două şi merg patruzeci şi nouă”; “Dumnezeu
să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, care realizează trecerea de la o secvenţă
narativă la alta şi întreţin atenţia şi interesul cititorului.

Formula finală: ”Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă…” marchează ieşirea din fabulos
şifinalul închis, fericit, ca în basme.

Atât formula iniţială cât şi cea finală din “Povestea lui Harap-Alb” se diferenţiază de cele deja cunoscute,
consacrate: “A fost odată ca-n poveşti…” şi, respectiv: “Ş-am încălecat pe-o şa…” specifice basmului
popular.

Construcţia subiectului:

Ea respectă momentele corespunzătoare unei specii epice, clasice: expoziţiunea care se referă la timp, la
spaţiu, la eroi precum craiul şi cei trei feciori ai săi, la mesajul primit de crai de la împăratul Verde, care,
neavând fete, are nevoie de un moştenitor, de un urmaş la tron (motivul împăratului fără urmaş).

Intriga se deduce din lipsa relevată de scrisoarea împăratului Verde: absenţa moştenitorului pe linie
masculină. Urmează căutarea celui capabil să plece în călătorie, care se concretizează în proba la care
craiul îşi supune feciorii: se îmbracă în piele de urs şi iese în faţa lor de sub un pod, înfricoşându-i pe
primii doi care se dovedesc laşi. Testul este trecut de fiul cel mic, curajos şi hotărât (motivul superiorităţii
mezinului).

În desfăşurarea acţiunii, se remarcă gestul de milostenie a eroului care îi dă un ban bătrânei cerşetoare,
în fapt, Sfânta Duminică (un fel de zână bună), care îl sfătuieşte să ia “calul, armele, hainele” tatălui.

Urmează alegerea calului (animalul slab care vine de trei ori la tava cu jăratic) care are puteri
supranaturale (vorbeşte, zboară) şi devine cel mai bun prieten şi sfetnic al băiatului. Apoi, tatăl îl
sfătuieşte să se ferească de omul spân şi de omul roş (motivul interdicţiei). Pe drum însă, feciorul se
rătăceşte, e ademenit de Spân, capătă identitatea de Harap-Alb, după episodul fântânii şi trece obstacole
în număr de trei; probe de iniţiere.

Testul de prindere a fetei împăratului presupune alte serii de încercări, prin care împăratul Roş tinde să
îndepărteze ceata de peţitori (casa înroşită, ospăţul, alegerea macului din nisip.).

Eroul basmului iese cu bine din toate aceste încercări, datorită personajelor adjuvante: calul, crăiasa
furnicilor, crăiasa albinelor, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Ochilă.

Punctul culminant corespunde momentului de dezvăluire a identităţii răufăcătorului, Spânul, a cărui

tentativă de a-l suprima definitiv pe Harap-Alb, eşuează.Fata împăratului îl salvează pe erou, iar
impostorul îşi pierde viaţa, nu în luptă cu tânărul, ci fiind ucis de cal.

Deznodământul constă în răsplătirea protagonistului pentru comportamentul, însuşirile sale pozitive

dovedite în împrejurări dificile.Astfel conflictul exterior, lupta dintre bine şi rău, se încheie prin triumful
forţelor benefice.

Construcţia personajelor în basm:

Protagonistul, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale, dar dobândeşte, prin trecerea probelor, o serie de
calităţi: milă, generozitate, bunătate, prietenia, curajul, perseverenţa.

Numele lui reflectă condiţia duală: rob/ slugă (Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia cromatică alb/
negru sugerează trecerea sa de la stadiul de neiniţiat, inocent, la cel de persoană maturizată, capabilă să
conducă.

Personajul principal este întruchiparea binelui, dar este un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de
însuşiri supranaturale şi este construit realist, ca o fiinţă complexă, care învaţă din greşeli şi progresează.

El este sprijinit de ajutoare şi donatori, fiinţe cu însuşiri supranaturale, pentru că reuşeşte prin gesturile
sale de milă, omenie, bunătate, cumsecădenie, să şi le apropie, fiind sociabil, comunicativ, prietenos,
calităţi necesare pentru un împărat care trebuie să interrelaţioneze cu supuşii.

Harap-Alb este văzut în evoluţie, prin caracterizare directă, a autorului : ”Fiul craiului, boboc în felul său
la trebi de aieste”, prin caracterizare indirectă: fapte, gesturi, relaţii cu alte personaje, nume.

Statutul iniţial al personajului este cel de neiniţiat, de tânăr naiv (boboc), fără experienţă. Pe parcursul
iniţierii sale, el cunoaşte oameni, obţine capacitatea de a citi dincolo de aparenţă, puterea de a cântări
ceea ce e sinceritate şi ceea ce e prefăcătorie.

El are de învăţat de la mai mulţi “pedagogi”: tatăl său, Sfânta Duminică, calul-prieten, chiar de la Spân.
Dacă naivitatea face parte din codul iniţierii, bunătatea este calitatea sa înnăscută, care provoacă
transformarea personajului.

În trecerea primelor teste, Harap-Alb îşi demonstrează curajul şi destoinicia, dar şi ascultarea sfaturilor
date de Sfânta Duminică.

Generos şi îndemânatic, el se împrieteneşte cu furnicile şi albinele care îl vor ajuta la momentul oportun
prin reprezentantele lor, crăiesele.

Prietenos, comunicativ, eroul se întovărăşeşte, fără mare dificultate, cu cinci personaje hilare,
caricaturale, ce se dovedesc ajutoare de nădejde în încercările impuse de împăratul Roş.

Pentru Harap-Alb, prinderea fetei acestuia este o probă grea pentru că pe drum se îndrăgosteşte de ea,
dar onest, îşi respectă jurământul făcut şi nu-i mărturiseşte adevărata sa identitate.

Deşi este un personaj de basm, protagonistul nu reprezintă tipul lui Făt-Frumos din basmele populare,
căci evoluţia sa reflectă concepţia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Potrivit
spuselor lui G. Călinescu, el este o întruchipare a “omului de soi”.

În basmul lui Creangă, Harap-Alb este un erou pozitiv, un simbol al binelui, iar Spânul este un erou
negativ, un simbol al forţelor malefice, prin urmare aceste personaje sunt construite în antiteză.

Antagonistul, Spânul, este viclean, mincinos, impostor, agresiv, egoist. Este rivalul eroului pozitiv, cu care
se înfruntă până la deznodământul care stabileşte echilibrul şi dreptatea: cel bun, onest, curajos, cinstit,
milostiv, inimos, prietenos câştigă, învinge.

Personajele sunt individualizate prin fapte, dar mai ales prin limbaj. Acesta cuprinde termeni şi expresii
populare, regionalisme, ziceri tipice, proverbe şi zicători, introduse în text prin expresia “vorba ceea”.

Limbajul naratorului, dominat de oralitate şi umor, face memorabile portretele fizice ale eroilor cu figuri
caricaturale: Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Păsărilă, Ochilă.

Originalitatea basmului “Povestea lui Harap- Alb” constă în: arta narativă, adică în modul de a povesti
care se caracterizează prin: ritmul alert al naraţiunii, individualizarea faptelor şi personajelor, folosirea
dialogului pentru dezvoltarea acţiunii şi caracterizarea eroilor, aglomerarea detaliilor asupra mişcărilor,
gesturilor sugestive pentru reliefarea unor tipuri umane: fricosul, laşul, curajosul, sfătosul, vicleanul,
frigurosul, mâncăciosul, setosul.

De asemenea, originalitatea operei se explică prin umorul dat de starea de bună dispoziţie a autorului,
de plăcerea lui de a povesti. Modalităţile de realizare a umorului sunt: exprimarea poznaşă, glumeaţă
(mucalită), combinaţia neaşteptată de cuvinte, caracterizările pitoreşti, ironia, scene comice , porecle,
diminutive.

Exprimarea unei opinii argumentate:

Fără îndoială că basmul, prin dimensiunea sa morală, nu urmăreşte să ofere modele abstracte, ci modele
accesibile, umane. De aceea Harap-Alb nu are calităţi excepţionale, supranaturale; este bun, curajos,
naiv, ca orice tânăr de vârsta lui. El excelează prin omenescul lui, prin slăbiciunile fireşti vârstei şi devine
un exemplu prin fermitatea cu care îşi asumă iniţierea.

Ajunge împărat vrednic şi soţ iubit pentru că are însuşiri remarcabile: corectitudine, onoare, omenie,
tenacitate.

Trecerea protagonistului prin încercări dificile, ca şi experienţa condiţiei umilitoare de rob la dispoziţia
unui stăpân nedrept, conturează sensul didactic al basmului, exprimat de Sfânta Duminică: “Când vei
ajunge şi tu mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir- a- păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi,
pentru că ştii acum ce e necazul”.

În literatura noastră, personajul Harap-Alb, creat de Ion Creangă, rămâne un simbol al binelui, al
frumosului şi adevărului, valori pe care orice cititor le apreciază în mod deosebit.