CURSUL 1

BIBLIOGRAFIE
[1].Pop N., Ortelecan M. Topografie inginereasca
[2].URSEA V.,: Topografie aplicată în construcţii, EDP. Buc. 1974
[3]. COSTĂCHEL A., MIHAIL D., CRISTESCU N.,: Lucrări topografice de
trasare, Ed. Teh. Buc. 1956.
[4]. COŞARCĂ C. Topografie inginerească
[5]. CRISTESCU, N.: Topografie inginerească, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1978.
[6]. CRISTESCU, N., URSEA, V., NEAMŢU, M., SEBASTIAN-TAUB, M.:
Topografie, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1980.
[7]IONESCU, P., RÂDULESCU, M.: Topografie şi topografie inginerească,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1975
[8]RĂDULESCU GH.,: Topografie inginerească, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca 2003
[9]URSEA V.,: Topografie aplicată în construcţii, EDP. Buc. 1974

1.1. Obiectul si importanta disciplinei

Ca ramură a Măsurătorilot terestre “Masuratorile ingineresti avansate” studiază

metodele topografice legate de întocmirea planurilor topografice şi a documentaţiei
speciale necesare proiectării construcţiilor industriale şi civile,agricole, silvice, miniere,
etc., asigură aplicarea pe teren a acestor proiecte şi urmăreşte comportarea construcţiilor
în timpul exploatării.
La realizarea obiectivelor de investiţii topografia are implicaţii în toate fazele: de
proiectare, execuţie şi exploatare.
În faza de proiectare activitatea topografică pune la dispoziţia proiectanţilor
planuri la scară mare şi foarte mare, obţinute prin ridicări topografice sau
fotogrammetrice.
Faza de execuţie implică în primul rând trasarea topografică, dar şi măsurători de
control şi recepţie. Trasarea topografică cuprinde lucrări topografice la aplicarea pe teren
a proiectelor. Ca lucrări principale de trasare se consideră:
- întocmirea bazei de trasare sub forma reţelei de triangulaţie, de trilateraţie, de
poligonometrie şi dependent de acestea a reţelei topografice de construcţie;
- trasarea pe teren a axelor principale;
- trasarea în detaliu a construcţiilor de orice natură;
- ridicarea de execuţie, pentru determinarea preciziei reale, necesare întocmirii
planului general cu construcţiile terminate.
In faza de exploatare se urmăreşte comportarea construcţiilor executate, pentru a
cunoaşte modul cum acestea se menţin la nivelul parametrilor proiectaţi.
 1.2.DOCUMENTATIA TOPOGRAFICA NECESARALA PROIECTARE

Pentru a analiza documentaţia topografică necesară proiectării se va face o

retrospectivă asupra conţinutului cadru a fazelor de proiectare necesare realizării
obiectivelor de investiţii.
Până la aparitia reglementarilor actuale, documentele pentru realizarea
obiectivelor de investiţii se făceau conform Legii investiţiilor nr. 9/1980 şi constau din
nota de comandă (N.C.) şi proiectul de execuţie (P.E.).
Nota de comandă stabilea amplasamentul,soluţiile de principiu şi fundamenta din
punct de vedere tehnic şi economic investiţia.
Proiectul de execuţie se elabora după aprobarea notei de comandă şi detalia din
punct de vedere tehnic şi economic investiţia.
In prezent conţinutul - cadru al obiectivelor de investiţii a fost publicat în Monitorul
Oficial al României Nr.225 bis/19.08.1994 şi cuprinde:
a)- studiul de prefezabilitate;
b)- studiul de fezabilitate;
c)- proiectul tehnic.
a) Studiul de prefezabilitate - cuprinde:
1)-date generale;
2)-evaluări pentru proiectarea studiului de prefezabilitate;
3)-date tehnice ale investiţiei;
4)-finanţarea investiţiei.
1. La prezentarea datelor generale sunt indicate:
- denumirea obiectivului de investiţii;
- elaboratorul studiului de prefezabilitate (proiectantul,după caz; entitatea
achizitoare);
- ordonatorul principal de credite;
- entitatea achizitoare (investitorul);
- amplasamentul (judeţ,localitate,stradă,nr.);
- tema cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii investiţiei.
2. In cadrul evaluării pentru proiectarea studiului de prefezabilitate sunt prezentate:
- valoarea totală estimativă a obiectivului de investiţii;
- cheltuielile pentru proiectarea studiului de prefezabilitate;
- cheltuielile pentru proiectarea studiului de fezabilitate;
-cheltuielile pentru obţinerea avizelor legale necesare elaborării
studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate;
- cheltuielile pentru pregătirea documentelor privind organizarea licitaţiei -
prezentarea ofertelor şi adjudecarea proiectării investiţiei conform
prevederilor legale .
3. In cadrul datelor tehnice ale investiţiei sunt prezentate:
- suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupat de
obiectivul de investiţii;
- caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament;
- caracteristicile principale ale construcţiilor;
- principalele utilaje de dotare ale construcţiilor;
 - utilităţile (modul de asigurare a acestora şi soluţia avută în vedere).
4. In cadrul finanţării investiţiei sunt prezentate :
- ponderile finanţării din surse proprii;
- din credite bancare;
- din fondul bugetului de stat sau local;
- din credite externe,faţă de valoarea totală estimată a investiţiei.;

b) Studiul de fezabilitate - cuprinde:

- date generale;
- date tehnice ale investiţiei;
- date privind forţa de muncă ocupată după realizarea investiţiei;
- devizul general al investiţiei;
- principalii indicatori tehnico - economici ai investiţiei;
- finanţarea investiţiei;
- avize şi acorduri.
În faza studiului de fezabilitate este interzisă angajarea de cheltuieli pentru
pregatirea documentelor privind organizarea documentaţiei, prezentarea ofertelor şi
adjudecarea execuţiei investiţiei publice.
Aceste cheltuieli se pot efectua numai după aprobarea studiului de fezabilitate
potrivit competenţelor valorice stabilite de Legea privind finanţele publice nr.10/1991 şi
după asigurarea preţurilor bugetare la nivelul primului an de execuţie.

c) Proiectul tehnic - se elaborează pe baza studiului de fezabilitate aprobat, etapă în care au

fost stabilite elementele şi soluţiile principale ale lucrărilor şi au fost obţinute toate avizele,
acordurile şi aprobările execuţiei lucrării.
Proiectul tehnic se verifică de specialişti atestaţi de MLPAT conform H.G.nr.
731/1991 .
Conţinutul cadru al proiectului tehnic cuprinde:
- descrierea generală a lucrărilor;
- caietul de sarcini;
- lista cu cantităţile de lucrări;
- părţile desenate.
In cadrul descrierilor generale ale lucrărilor se face referire la:
- amplasament;
- organizarea de şantier;
- căile de acces provizorii şi definitive;
- programul de execuţie a lucrărilor, graficele de lucru, programul de
recepţie;
- sursele de apă, energie electrică,gaze etc.
Caietul de sarcini dezvoltă în scris elementele tehnice menţionate în planşe şi
prezintă informaţii, precizări şi prescripţii complementare planşelor.
Capitolul cu listele şi cantităţile de lucrări cuprinde toate elementele necesare
pentru cuantificarea valorică şi a duratei de execuţie a investiţiei.
Părţile desenate se compun din:
- planurile generale;
- planşele principale ale obiectivelor;
 - planşele principale privind arhitectura;
- planşele principale privind structura;
- planurile principale de amplasament a utilajelor;
- planurile principale de tehnologie şi montaj;
- secţiuni,vederi,detalii etc.
Activitatea topografică în această fază pune la dispoziţia proiectantului planurile
topografice la scările: 1:25.000, 1:5.000, 1:2.000,1:1000.
Planul topografic reprezintă documentul principal necesar pentru reprezentarea
corectă a construcţiilor inginereşti pe teren.Acesta influenţează în mare măsură calitatea şi
termenele de execuţie ale lucrărilor.
Reprezentarea incompletă şi nefidelă a elementelor topografice de pe teren conduce
la modificarea proiectului şi la elaborarea unui material documentar suplimentar , care
necesita cheltuieli noi si depasiri ale termenelor de proiectare si executie.
Întrucât conţinutul planurilor la scară mare şi foarte mare se învecheşte foarte
repede, documentele topografice vechi se pot utiliza la poiectare, numai după efectuarea
unor recunoaşteri pe teren şi reactualizarea lor prin completarea elementelor de pe teren cu
detaliile nou apărute.
Pentru reprezentarea pe planuri, la scară mare, a detaliilor planimetrice şi
altimetrice va trebui să se ţină seama de precizia, fidelitatea şi detalierea planului. Factorii
menţionaţi influenţează alegerea scării planului (1:N ) şi echidistanţa curbelor de nivel.

1.2.1.Precizia reprezentării planimetrice

Cerinţele de precizie ale planurilor de situaţie pentru proiectare se referă la poziţia

reciprocă a contururilor şi obiectelor învecinate şi la precizia planului în raport cu punctele
reţelei de sprijin.
Precizia reprezentării planimetrice sau precizia grafică a planurilor topografice este
dată de eroarea totală de poziţionare pe plan a punctelor caracteristice ale obiectivelor de
investiţii faţă de punctele reţelei de sprijin din apropiere. De menţionat cǎ, pentru proiectare
are o importanţă mai mare precizia poziţiei reciproce în plan a elementelor de planimetrie.
Precizia grafică a planului se poate determina din relaţia:

(1.1.)
în care:
mt - eroarea medie totală de poziţie a punctului pe teren sau precizia grafică a
planului topografic;
mp1 - eroarea grafică de reprezentare sau de extragere a punctelor de pe plan m p1 =

N - numitorul scării;
Din relaţia (1.1.) rezultă:
 (1.2)

Astfel, precizia grafică a planului va fi limitată de eroarea grafică totală de

întocmire a planului şi de numitorul scării. Când scara planului este mai mare (numitorul
scării mai mic), eroarea de poziţionare a punctelor pe teren este mai mică, rezultând o
precizie mai bună a planului.
Abaterea admisă “ ”sau toleranţa de poziţionare a punctelor pe teren este dublul
sau triplul valorii erorii medii pătratice din teren:

(1.3.)

Cunoscând eroarea admisă în dimensiunile obiectului de reprezentat

mt = şi eroarea grafică de reprezentare pe plan m pl se poate determina numitorul
scării de reprezentare:

N (1.4.)

Eroarea medie totală mp1 de poziţie a punctului de contur pe originalul planului la

scară foarte mare se calculează cu relaţia (1.5.)

(1.5.)
unde:
mr - eroarea medie pătratică de ridicare a punctului;
mc - eroarea medie pătratică de cartogafiere a punctului;
md - eroarea medie pătratică de desenare a originalului de editare a
planului.

1.2.2. Precizia reprezentării pe plan a reliefului

Aceasta se caracterizează prin eroarea totală, mH, de determinare a cotei unui punct,
după curbele de nivel reprezentate pe plan:

(1.6.)
unde:
mh - eroarea medie de poziţie în plan a curbei de nivel provocată de precizia
nivelmentului;
mc - eroarea medie pătratică de poziţie pe plan a curbei de nivel provocată de
precizia interpolării curbelor de nivel.
Relaţia generală care pune în evidenţă toţi factorii care influenţează eroarea medie
pătratică de reprezentare pe plan a reliefului, mH, (1.6.) este:

(1.7.)
unde:
 m1 - eroarea medie de determinare a cotei reperilor de sprijin, care se poate accepta
egală cu : ;
m2 - eroarea medie a măsurătorilor pe teren, care se admite la efectuarea
nivelmentului geometric, egală cu: ;
mg - eroarea medie pătratică de generalizare a reliefului, care este dată de relaţia
, - unde - este coeficientul de influenţă a erorilor întâmplătoare,
= 0,01 0 0,012, iar l - distanţa dintre punctele de relief nivelate;
m3 - eroarea medie pătratică de raportare pe plan a punctului de relief, care se
determină cu formula: , în care: mp1 - este eroarea de poziţionare pe plan a
punctului de nivelment, iar - unghiul mediu de înclinare a terenului;
m4 - eroarea medie de interpolare şi desenare a curbelor de nivel care este dată de
formula : , unde mc este eroarea medie la aplicarea şi desenarea curbei de
nivel pe planuri.

1.2.3.Fidelitatea si detalierea planului

Prin fidelitate se înţelege gradul de asemănare a reprezentării pe plan a tuturor

sinuozităţilor contururilor planimetriei şi a reliefului. In cazul când fidelitatea este redusă se
consideră că reprezentarea detaliilor planimetrice şi a reliefului este generalizată. Cu cât
scara planului este mai mare, cu atât creşte fidelitatea reprezentării, iar geometrizările
liniilor din teren devin mai mici.
În cazul ridicării la scară mare, se acceptă ca eroarea datorită generalizării
conturilor clare să depăsească 0 la scara planului.
Cunoscând eroarea de generalizare pe plan şi eroarea medie totală
pe teren se poate calcula scara planului ţinând seama de fidelitatea
reprezentării:

(1.8.)

Prin detalierea sau încărcarea planului cu detalii topografice, se înţelege gradul de

saturaţie al planului cu obiectivele existente în teren, a căror reprezentare pe plan este
necesară şi posibilă la scara şi echidistanţa dată.
Detalierea se exprimă prin dimensiunile minime ale obiectelor sau ale distanţelor
dintre construcţiile ce urmează a fi reprezentate pe plan.
Cunoscând dimensiunile minime pe teren (lt = 0,5 m ) şi impunând distanţa minimă
pe plan ( lp1 = 1 mm ) se poate calcula scara planului în funcţie de gradul de detaliere :

(1.9.)

Precizia, fidelitatea şi detalierea reprezentării pe plan a reliefului depind de

mărimea echidistanţei admise între curbele de nivel.
 Factorii care influenţează alegerea echidistanţei curbelor de nivel (E) sunt:
- precizia reprezentării reliefului pe plan, data de eroarea medie pătratică de
determinare a cotelor pe plan, mH;
- cerinţele proiectării, privind folosirea comodă a planului cu curbe de nivel, pentru
determinarea cotelor, pantelor, volumelor etc. ;
- precizia reprezentării reliefului pe plan trebuie să asigure o eroare maximă
,iar determinarea cotelor după curbele de nivel să nu depăşească în
zonele de şes valoarea E/2 pentru E=0,50m şi E/3 pentru E=1m.
Cerinţele proiectării impun ca distanţa orizontală (d), dintre curbele de nivel vecine
pe plan, să fie de minim 3-4 mm în terenurile cu pante mari şi maximum 15 - 20 mm în
terenurile cu pante mici.
Echidistanţa normală sau de bază, Ebază, a curbelor de nivel, se calculează cu relaţia:

E = d.i.N (1.10.)
unde:
d - distanţa dintre două curbe de nivel vecine trasate pe plan;
i - panta terenului între curbele de nivel vecine;
N - numitorul scării planului.
Pentru sectoare cu pante mici şi în terenurile cu microrelief se trasează curbe de
nivel suplimentare la echidistanţa egală cu 1/2 Ebază şi 1/4 Ebază .

1.3.CONTINUTUL LUCRARILOR TOPOGRAFICE IN TIMPUL EXECUTIEI

Aplicarea pe teren a proiectelor, în vederea execuţiei obiectivelor de investiţii,

necesită efectuarea unor lucrări topografice de birou şi în teren.
Lucrările de birou constau în pregătirea topografică a proiectului în vederea
aplicării pe teren a acestuia.
Lucrările în teren sunt formate din lucrările de trasare a axelor construcţiilor, de
trasare în detaliu a acestora şi de trasare a axelor de montaj a utilajului tehnologic.
Pregătirea topografică a proiectului constă din :
- stabilirea metodelor de legare a proiectului de punctele reţelei de sprijin ce au
servit la ridicarea topografică, pe baza căreia s-a proiectat;
- îndesirea reţelei de sprijin printr-o reţea topografică de construcţie care să
permită, trasarea rapidă şi sigură a obiectivelor de investiţii;
- alegerea metodelor de trasare corespunzătoare care să satisfacă precizia
necesară ;
- determinarea tuturor elementelor necesare trasării: unghiuri, lungimi, diferenţe
de nivel, pante ;
- întocmirea unui proiect de organizare al lucrărilor topografice care să prevadă
ordinea de execuţie a lucrărilor de trasare, instrumentele necesare, metodele de
aplicare pe teren şi în subteran a unghiurilor, a distanţelor, a cotelor
punctelor,axelor principale cât şi modul de marcare al punctelor trasării;
- măsuri legate de protecţia muncii operatorului şi a ajutoarelor sale în timpul
trasării.
 Din pregătirea topografică a proiectului rezultă planul general de trasare cu lista
coordonatelor punctelor reţelei de sprijin şi planurile de trasare pentru fiecare obiect cu
ajutorul cărora se face transpunerea pe teren a punctelor caracteristice ale construcţiei.
Datele trasării se pot obţine grafic pentru construcţii de importanţă mai mică,
analitic pentru construcţii ce necesită o trasare mai precisă şi grafo-analitic pentru
construcţii complexe.
Transpunerea pe teren a proiectelor reprezintă problema topografică inversă. Pentru
aceasta se determină din proiect coordonatele plane şi cotele unei serii de puncte ale
construcţiilor care trebuie materializate pe teren.
Elementele topografice (unghiuri, lungimi, cote, diferenţe de nivel, pante) , care
condiţionează poziţia justă a punctelor de pe teren, pe planul topografic, sau invers de pe
planul proiectului, pe teren, sunt aceleaşi, atât în ridicările topografice cât şi în trasări, dar
se obţin diferit.
În ridicările topografice se măsoară unghiurile orizontale, adică se dau două
aliniamente pe teren şi se cere să se măsoare unghiurile orizontale dintre ele.
În trasări, se aplică unghiurile pe teren faţă de un aliniament materializat în teren şi
se cere fixarea celui de al doilea aliniament care să facă cu primul aliniament unghiul
determinat prin proiect.
Lungimile liniilor în ridicările topografice se măsoară, dându-se pe teren două
puncte.În trasări ţinând seama de înclinarea terenului se aplică pe teren lungimea înclinată a
liniei corespunzătoare lungimii orizontale cunoscută din proiect.
Pornind de la altitudinea cunoscută a unui punct pe teren, în ridicările topografice se
măsoară o diferenţă de nivel şi se determină altitudinea (cota) unui alt punct.
În trasări se cere aplicarea pe teren a cotei unui punct, cunoscută din proiect.
Aceasta se realizează prin transpunerea pe teren a diferenţei de nivel dintre cota din proiect
a punctului construcţiei şi cota cunoscută a unui alt punct determinată în prealabil.
Trasarea pe teren a obiectivelor de investiţii comportă în general trei etape.
În prima etapă se trasează pe teren axele principale ale construcţiilor obiectivelor
proiectate de la punctele reţelei topografice de sprijin.
A doua etapă constă din trasarea în detaliu a construcţiei, faţă de axele principale,
operaţie ce stabileşte poziţia reciprocă a elementelor de construcţie, fapt ce necesită o
precizie mult mai ridicată decât trasarea axelor principale.
Etapa a treia comportă trasarea şi poziţionarea axelor de montaj şi montarea în
poziţia proiectată a utilajului tehnologic. Această etapă necesită precizia cea mai ridicată a
măsurătorilor şi este executată numai de topografi.
Trasarea altimetrică a obiectivelor de investiţii se efectuează în două etape.
Într-o primă etapă se fixează reperele de nivelment şi se determină cotele acestora.
A doua etapă constă în amplasarea părţilor şi a elementelor construcţiei la o
anumită înălţime proiectată.
Lucrările de trasare şi de execuţie sunt în dependenţă reciprocă motiv pentru care
organizarea şi planificarea lucrărilor de trasare se efectuează potrivit planurilor
calendaristice de execuţie.
Scopul lucrărilor topografice de execuţie este acela de a asigura prin măsurători de
verificare, recepţia construcţiei în întregime precum şi pe părţi. De asemenea, permite
întocmirea planului general cu elementele noi realizate pe teren, după terminarea
construcţiei, necesar atât recepţiei cât şi exploatării construcţiei terminate (plan general,
inventar) .
Prin recepţia lucrărilor de construcţie şi de trasare se verifică volumul lucrărilor
executate cât şi corespondenţa dintre dimensiunile reale ale construcţiei cu cele proiectate.
Din punct de vedere nivelitic la recepţia lucrărilor de trasare se verifică legarea
altimetrică, a axelor şi a punctelor construcţiei de punctele de sprijin, preciziile realizate,
controlul stabilităţii reperilor de nivelment folosite etc.

1.3.1. Precizia lucrărilor topografice de trasare

Lucrările de trasare trebuie să asigure respectarea formei şi dimensiunilor proiectate

ale construcţiei, inclusiv poziţia reciprocă în raport cu alte construcţii. Stabilirea corectă a
preciziei necesare în trasarea construcţiilor este foarte importantă, deoarece o precizie
insuficientă a trasării duce la o execuţie necorespunzătoare, iar o precizie exagerată a
lucrărilor de trasare provoacă inutilitatea uzurii aparaturii precise, o pierdere nejustificată
de timp şi prelungeşte termenul de execuţie al construcţiei.
Pentru creşterea preciziei de trasare a elementelor topografice se procedează astfel:
se începe cu trasarea provizorie a valorilor date în proiect, se continuă cu efectuarea mai
multor observaţii asupra elementelor topografice trasate provizoriu şi se încheie cu trasarea
definitivă, prin aplicarea pe teren a corecţiilor, deduse din compararea valorilor proiectate
cu cele măsurate.
În caz general, precizia executării construcţiilor depinde de precizia măsurătorilor
topografice la trasare - montare, de precizia la elaborarea proiectului şi de precizia
efectuării lucrărilor de construcţii - montaj.
Admiţând că aceşti factori influenţează independent, mărimea medie pătratică a
abaterii punctului construcţiei , faţă de poziţia teoretică, se poate scrie:

(1.11)
unde:
mT - eroarea medie pătratică totală a influenţei măsurătorilor topografice (erorile
de unghiuri, lungime şi cotă);
mP - eroarea medie totală la elaborarea proiectului construcţiei;
mC - eroarea medie totală a lucrărilor de construcţii - montaj, inclusiv la
executarea elementelor prefabricate, confecţii metalice etc.
Între mărimile erorilor componente din expresia (1.11.) trebuie să se determine o
astfel de corelaţie încât influenţa lor totală să nu depăească valoarea toleranţei ( ) ,
având în vedere atât posibilitatea tehnică de realizare a preciziei celor trei procese
separate (proiectare - trasare topografică - execuţie ) cât şi eficienţa economică totală la
rezolvarea execuţiei construcţiei.
Toleranţa reprezintă mărimea abaterii admise faţă de dimensiunile proiectate.
La baza calculului preciziei necesare lucrărilor de trasare stă principiul influenţei
egale a surselor independente de erori şi principiul influenţei diferenţiate a surselor
separate de erori.
 Principiul influenţei egale a surselor independente de erori porneşte de la faptul că
în funcţia generală de erori:

(1.12.)

se consideră că există o egalitate între mărimile surselor de erori, astfel:

(1.13)
în care:
m1,m2...mn sunt erori medii pătratice componente.
Se cere ca influenţa fiecăreia din sursele de erori să nu depăsească valoarea:

(1.14.)
unde:
n - este numărul surselor de erori.
Cunoscând valoarea mi, se calculează precizia măsurătorilor (unghiulare, liniare,
nivelitice etc.), se elaborează procedeul de măsurare, se aleg instrumentele necesare şi
modul de marcare şi semnalizare a punctelor.
Principiul influenţei diferenţiate a erorilor componente impune ca la proiectarea
lucrărilor topografice în unele procese separate să se efectueze mult mai precis decât
reiese din calcule, astfel încât influenţa lor asupra erorii totale să poată fi neglijată.
Spre exemplu în relaţia:
(1.15.)

se calculează cât de mică trebuie să fie valoarea erorii m 1 faţă de eroarea m2, încât practic
să se poată admite ca :m = m2.
Astfel, se consideră că 1/k reprezintă coeficientul de neglijare a influenţei erorii
m1, sau că valoarea k este coeficientul de creştere a preciziei măsurătorilor. În acest caz,
m1 = m2/k
Pentru ca influenţa sursei de erori m2 să nu depăşească valoarea erorii medii
pătratice totale m , va trebui ca:

(1.16.)
unde:
mm - este precizia de determinare a valorii erorii medii totale m, după (1.15.).
Dacă 1/k = 0,5, atunci valoarea erorilor componente va fi mai mică decât jumătate
din eroarea totală şi în acest caz se poate neglija influenţa surselor de erori asupra erorii
totale a măsurătorilor.
Se poate considera că erorile lucrărilor de trasare m T produc o influenţă
neglijabilă asupra erorii totale m, dacă este satisfăcută relaţia:

(1.17.)
iar ca eroarea maximă:
(1.18.)
unde:
- eroarea totală maximă a lucrărilor topografice de trasare;
- abaterea admisă a construcţiei faţă de proiect din cauza condiţiilor tehnice
(la proiectare şi la construcţii - montaj).
Pentru probabilitatea P = 0,9973 se acceptă un coeficient de trecere de la eroarea
medie pătratică la eroarea maximă egal cu 3.

(1.19.)

şi ţinând seama de (1.18.):

(1.20.)

Pentru construcţii complexe şi importante se admite separat pentru lucrările de

trasare în detaliu o eroare totală medie pătratică:

(1.21.)

ceea ce satisface cerinţele tehnice impuse unor astfel de construcţii.

1.4. CONTINUTUL LUCRARILOR TOPOGRAFICE IN TIMPUL

EXPLOATARII

În perioada exploatării, construcţiile industriale şi civile se urmăresc pentru a se

cunoaşte variaţia comportării materialelor întrebuinţate la execuţie şi în acelaşi timp,
pentru a se cunoaşte deformaţiile lucrărilor în ansamblul lor.
Cercetările şi observaţiile de control încep o dată cu construcţia şi se continuă şi
în timpul exploatării până când lucrările capătă un anumit echilibru, se stabilizează,iar
variaţiile deformaţiilor se reduc.
Observaţiile executate asupra construcţiilor sunt de natură geometrică şi fizico-
chimică.
Observaţiile de natură fizico-chimică au în vedere măsurarea unor mărimi şi
fenomene precum: temperatura construcţiilor, dilatarea şi contractarea materialelor de
construcţii, cantitatea şi compoziţia chimică a apei de de infiltraţie, proprietăţile fizico-
mecanice ale solului etc.
Observaţiile de natură geometrică se realizează prin metode topografice, cu
aparate amplasate în puncte de sprijin stabile şi constau din determinarea coordonatelor
(x,y,z) unor mărci de urmărire amplasate pe construcţiile luate în studiu. Măsurătorile se
realizează periodic, iar prin diferenţa dintre valorile coordonatelor obţinute la
măsurătoarea zero (de bază) şi măsurătoarea curentă, rezultă deplasările pe orizontală şi
verticală ale construcţiilor urmărite.
Observaţiile de natură geometrică se mai pot realiza cu ajutorul unor aparate sau
instrumente de măsurat , aplicate direct pe construcţii (inclinometer pentru determinarea
abaterilor de la verticală a barajelor), repere de adâncime amplasate în diguri sau baraje,
aparate sensibile plasate în rosturi de dilatare (mărci tensiometrice) etc.
 Realizarea observaţiilor topografice pe parcursul exploatării se efectuează prin
metoda triangulaţiei, intersecţiilor unghiulare,traseelor poligonale, metoda aliniamentului
etc.