Cum a apărut sintagma de ”patrimoniu national” - definind valorile culturale ale unui popor - și care este legătura acestui concept cu monumental istoric?
Denumirea de Patrimoniu National apare in urma izbucnirii Revolutiei Franceze
(1789-1794) unde este atacat si partial distrus patrimoniul artistic al Frantei. 40.000 de castele, resedinte nobiliare, biserici, manastiri, abatii, intra in patrimoniul statului in urma nationalizarii proprietatilor detinute de nobilime si cler. Distrugerii ii urmeaza o a doua faza, in care imposibilitatea de a inlocui aceste constructii duce la reafirmarea valorii lor economice, si apar voci care subliniaza valoarea lor artistica, iar ritmul distrugerilor scade. Un anticar initiaza inventarierea constructiilor ramase (1790), si acest gest reprezinta asocierea dintre natiune si patrimoniu cultural. In sec XIX ideile concretizate in urma revolutiei franceze sunt preluate si in restul Europei. In urmatorii ani se concretizeaza conceptul de restaurare prin Viollet-le-Duc (Franta), John Ruskin (Marea Britanie) si Camillo Boito (Italia), iar la inceputul secolului XX, Alois Riegl, Viena, scrie Cultul modern al monumentelor, unde sintetizeaza studiile sale in urma elaborarii unei legi pentru protejarea patrimoniului istoric. Neavand o pregatire de specialitate, el incepe cu un demers teoretic ce cauta sa defineasca monumentul istoric si diversele sale valente. Subliniaza diferenta semantica dintre monument si monument isotirc dpdv. al incarcarii cu semnificatie. In prezent, patrimoniul cultural national cuprinde o colectie de marturii exceptionale ale creativitatii umane de-alungul istoriei sale care nu tin doar de arhitectura propriu- zisa si este de 2 tipuri: Patrimoniu culturat national MATERIAL - cladiri, monumente, lucrari de arhitectura acestea reprezentand bunuri imobile, peisaje si artefacte Patrimoniu cultural national IMATERIAL - limba, muzica obicediuri, traditii, expresii culturale.