Sunteți pe pagina 1din 2

Contradicțiile Marilor Puteri în perioada anilor 1870-1914

Relațiile internaționale dintre Marile Puteri (1814–1919) acoperă perioada de la


încheierea Războaielor Napoleoniene și semnarea înțelegerilor de la Congresul de la
Viena până la sfârșitul Primului Război Mondial și semnarea Tratatelor de pace de la
Paris din 1919.

Printre temele importante sunt incluse industrializarea rapidă și creșterea puterii


Angliei, Franței și Germaniei și, mai târziu în această perioadă, Statelor Unite și
Japoniei. Acestea au dus la competiții imperialiste și colonialiste pentru influență și
putere pe scena mondială
Stabilitatea relațiilor internațioanle spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului
XX se încordează, tot mai mult se evidențiază problemele necesității reîmpărților
teritoriale. Statele sunt nemulțumite de condițiile economice și geo politice care se
formează.
 
Statele noi formate din cauza lipsei de colonii, dar și condițiilor economice grele
încep tot mai mult să și manifeste dezcordul șiîntreprind un șir de acțiuni în acest
sens. SUA începe tot mai mult să capete poziții importante pe arena internațională.
 
Primăvara popoarelor de la 1848 1849 a pus la încercare sistemul Sfintei Alianțe
prestabilite încă în 1814 1815 după războaiele napoleniene. Formarea acestor blocuri
politico-militare a determinat alocarea unor importante sume de bani în statele
respective pentru industria de apărare, fiind privilegiate mari uzine precum Krupp
(Germania),Vickers (Anglia), Skoda (Austro-Ungaria) şi uzinele Schneider-Creusot
(Franţa).
Tripla înțelegere
În anul 1907 s-a semnat alianţa dintre Anglia şi Rusia, prin care cele 2 state şi-au
delimitat sferele de influenţă în Asia.
În anii 1881-1883 s-au semnat o serie de acorduri între Franţa şi Rusia. Nemulţumită
de creşterea potenţialului german, Anglia se apropie de Franţa, cu care semnează în
anul 1904, un acord numit Antanta Cordială.
La început această coaliţie a avut un caracter defensiv, însă după anul 1890 i s-a
imprimat un caracter ofensiv, în contextul promovării de catre împăratul german
Wilhelm al II-lea (1888-1918), a unei politici expansioniste mondiale (Weltpolitik).
Tripla Alianţă
În anul 1879 s-a semnat un acord de colaborare reciprocă între Germania şi Austro-
Ungaria, prin care cele 2 ţări şi-au promis ajutor reciproc în cazul unui atac al Rusiei.
În 1882 Italia aderă la acestă alianţă, nemulţumită că Franţa a ocupar Tunisia,
formându-se astfel Tripla-Alianta. În 1883 Romania a aderat la Tripla Alianţă.
Elaborat de Sandu Dumitru și
Gorea Nicolaie
cl XI-a"C"
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au format cele 2 blocuri politico-militare
care s-au confruntat ulterior în primul război mondial
După anul 1871, Germania a urmărit creerea unui sistem de alianţe politice care să
permită izolarea diplomatică a Frantei. Astfel, cancelarul Otto von Bismark a reuşit să
creeze în anul 1873 Alianţa celor 3 împăraţi formată din Germania, Austro-Ungaria şi
Rusia însă această coaliţie nu a rezistat din cauza diferendelor între Rusia şi Austro-
Ungaria pentru dominaţia asupra Peninsulei Balcanice.
Austro-Ungaria avea mari probleme naţionale, Rusia ţaristă îşi continua politica de
expansiune teritorială în Europa de Sud-Est şi Extremul Orient, iar Italia aspira la
statutul de mare putere vizând expansiunea în nordul Africii.
După unificare, Germania a devenit, cea mai mare putere politică şi militară a
Europei, industria germană fiind a doua din lume. Acest fapt a avut consecinţe şi în
plan demografic: dacă în 1871 existau 41 de miliuoane de germani, la 1913 numărul
lor atingea 70 de milioane. Germania a promovat o politica numită Realpolitik prin
intermediul căreia urmărea să-şi impună dominaţia în Europa Centrală şi în afara
acestei zone.

S-ar putea să vă placă și