Sunteți pe pagina 1din 14

Ministerul Fondurilor Europene

Autoritatea de Management Programul Operațional Infrastructură Mare


Autoritatea de Management POS Mediu

Iulie 2018
Pentru finanțarea din Axa prioritară 2 –Sisteme de Management Integrat al
deșeurilor aferentă Programului Operațional Sectorial “Mediu” 2007-2013 s-
au aprobat 32 de proiecte în valoare totală de aprox. 5.487 mil.lei, din care
valoarea finanțată din FEDR și buget de stat este de 4.864 mil.lei.
 Dintre acestea:
 14 proiecte, în valoare totală de 1.544 mil. lei finanțate prin POS Mediu
2007-2013, astfel:
 4 proiecte în valoare totală de 408 mil.lei sunt funcționale; proiectele
din județele Bistrița-Năsăud, Argeș, Covasna și Botoșani;
 10 proiecte, în valoare totală de 1.137 mil. lei au fost incluse în Lista
proiectelor nefuncționale, datorită faptului că infrastructura este
finalizată dar nu este operată; proiectele din județele: Hunedoara,
Neamț, Mureș, Bacău, Sibiu, Giurgiu, Olt, Arad, Timiș și Sălaj;
 18 proiecte, în valoare totală de 3.942 mil. lei au fost etapizate și vor fi
finalizate cu finantare din Programul Operațional Infrastructură Mare în
perioada de programare 2014-2020; proiectele din județele: Constanța,
Brăila, Vrancea, Călărași, Prahova, Vâlcea, Cluj, Maramureș, Bihor, Alba,
Harghita, Suceava, Dolj, Tulcea, Iași, Mehedinți, Vaslui, Caraș-Severin.
2
La nivelul celor 32 de proiecte finanțate, situația celor 142 de
contracte de delegare se prezintă astfel:
 51 de contracte aferente proiectelor finanţate exclusiv din POS
Mediu
 91 de contracte aferente proiectelor fazate

Din cele 51 contracte de operare aferente proiectelor POS Mediu

 38 contracte sunt semnate;


 12 contracte sunt în diferite stadii de evaluare;
 1 contract nu a fost încărcată documentația în SEAP;

3
Situația investițiilor realizate/finalizate prin POS Mediu 2007-2013:
 20 depozite de deșeuri conforme;
 58 stații de transfer;
 16 stații de compostare;
 22 stații de sortare;
 7 stații de tratare mecanic-biologică;
 39 centre de colectare a deseurilor;
 120 depozite de deșeuri municipale din zonele urbane închise.

Pentru finalizarea proiectelor, prin POIM 2014-2020 se vor realiza:


 7 depozite regionale de deșeuri;
 16 stații de transfer și 7 extinse;
 20 stații de compostare și o stație extinsă;
 17 stații de sortare și o stație extinsă;
 9 stații de tratare mecanic-biologică (MBT-uri) ;
 6 centre de colectare a deșeurilor;
 32 depozite de deșeuri municipale din zonele urbane închise.

4
 Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Bacău are două contracte
de operare, ambele semnate, beneficiarul estimând intrarea întregului SMID în
operare la începutul lunii iunie 2018.
 Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Mureș are patru
contarcte de operare, unul semnat, pentru două documentația de atribuire a fost
publicată în SEAP și se așteaptă semnarea acestora în luna iulie 2018 iar pentru un
contract de operare documentația de atribuire este în curs de revizuire.
 Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Hunedoara, un contract
de operare a fost semnat, pentru un contract se revizuiește documentația de
atribuire, conform motivării Curții de Apel Alba, din acest motiv s-a prelungit
perioada de depunere a ofertelor până la data de 09.07.2018, celelalte trei
contracte de operare sunt în perioada de răspuns la contestațiile ca urmare a
comunicării rezultatului procedurii, se estimează semnarea acestora la sfârșitul
lunii iulie 2018.

5
 Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Sibiu toate contractele de
delegare au fost atribuite. Consiliul Județean a transmis la OIR, în data de
18.06.2018, varianta revizuita a Raportului final. Se estimează declararea proictului
funcțional până la sfârșitul lunii iulie 2018.
 Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Neamț are cinci contracte
de delegare a operării, din care două sunt în operare, un contract de delegare va fi
semnat după aprobarea de către toate UAT-urile deservite, prin HCL și respectiv de
către Consiliul Județean prin HCJ, procedura de atribuire pentru operarea CMID a
fost reluată și un contract este în evaluare, data estimativă de semnare a
contractului fiind 31 decembrie 2018.
 Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Arad are două proceduri
de atribuire, una cu 5 loturi din care trei contract sunt semnate și celelate două
loturi sunt atribuite, urmând semnarea contractelor și a doua procedură are 3
loturi și toate contractele sunt semnate.

6
• Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Giurgiu are cinci
contracte de delegare a operării, din care trei sunt în operare și două sunt
semnate dar trebuie aprobate de către toate UAT-urile deservite, prin HCL.
• Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Sălaj are trei contracte
de delegare a operării dintre care două sunt în operare și unu a fost publicat în
SEAP, (data estimată pentru semnarea contractului este decembrie 2018).
• Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Olt are două contracte de
delegare a operării, pentru unul procedura de atribuire a fost finalizata, este în
curs semnarea contractului. Pentru cel de-al doilea contract rezultatul procedurii
de atribuire a fost contestat la CNSC.
• Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Timiș are șapte contracte
de delegare a operării dintre care șase sunt în operare și unu în perioada de
mobilizare.

7
Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui
 Progresul fizic al proiectului: total 99%, faza II 93%.

 Contractul de delegare pentru CMID este semnat, începerea operării fiind estimată pentru luna iulie 2018.
Pentru colectarea deșeurilor sunt semnate 3 contracte (colectarea va începe odată cu operarea SMID) din
5, aferente celor 5 zone de colectare. 2 contracte se află încă în procedura de licitație.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba
 Progresul fizic al proiectului: total 99%, faza a II-a 66%.

 Contractul de delegare pentru SMID nu este semnat. Documentația pentru procedura de licitație este
finalizată, dar a fost respinsă pentru publicare în SICAP. Documentația de licitație a fost revizuită și
retransmisă spre publicare. Pentru colectarea deșeurilor, 3 contracte sunt în procedura de licitație și 1
contract este cu procedura suspendată la acest moment.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Brăila
 Progresul fizic al proiectului: total 56%, faza II 15%.

 Documentația de licitație pentru SMID și colectarea deșeurilor și transport trebuie revizuită.

Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Tulcea


 Progresul fizic al proiectului: 99% în total, faza a II-a 99%.

 Licitațiile pentru TMB și depozitele de deșeuri sunt în curs de desfășurare. Documentațiile pentru
colectare, stații de sortare și stații de transfer sunt în procedura de aprobare la nivelul județului și se
estimează că procedura de licitație va fi lansată în iulie 2018.

8
Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Cluj
 Progresul fizic al proiectului: total 55%, faza II 39%.
 Documentația de licitație pentru SMID și colectarea deșeurilor și transport trebuie revizuită.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Caraș-Severin
 Progresul fizic al proiectului: total 96%, faza a II-a 45%.
 Contractul de funcționare a SMID este semnat. Beneficiarul se află în procedură de predare a investițiilor pentru
acest contract către operatorului. În ceea ce privește colectarea și operarea stațiilor de transfer, 4 contracte din 6
(pentru cele 6 zone de colectare) sunt semnate, iar 2 sunt în procedura de licitație. Contractele semnate sunt în
așteptare pentru operare până recepționarea lucrărilor pentru stațiile de transfer.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Călărași
 Progresul fizic al proiectului: 99% în total, faza a II-a 99%.
 Contractul pentru operarea SMID este semnat. Pentru colectarea deșeurilor sunt semnate 3 din 4 contracte,
pentru 1 contract urmează republicarea pe SICAP a procedurii de licitație.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Vâlcea
 Progresul fizic al proiectului: total 43%, faza a II-a 24%.
 Documentația de atribuire necesită revizuire.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava
 Progresul fizic al proiectului: total 95%, faza II 59%.
 Procedura de licitație pentru SMID nr. 1 nu este lansată. Procedura de licitație pentru SMID nr. 2 este în curs de
desfășurare. Nu au început procedurile de licitație pentru contractele de colectare și transport a deșeurilor.

9
Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Iași
 Progresul fizic al proiectului: total 99%, faza II 96%.
 Procedurile de licitație pentru SMID, stațiile de transfer și stațiile de sortare sunt în desfășurare.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Mehedinți
 Progresul fizic al proiectului: total 99%, faza a II-a 87%.
 Contractul de operare a stației TMB și a stației de sortare este semnat.
 Documentația de licitație pentru colectare și operarea stațiilor de transfer a fost trimisă către ANAP pentru
publicare.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Vrancea
 Progresul fizic al proiectului: total 95%, faza a II-a 82%.
 Documentația de atribuire necesită revizuire.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Prahova
 Progresul fizic al proiectului: total 94%, faza a II-a 85%.
 Este semnat contractul de operare pentru stația TMB și stația de sortare. Pentru colectarea și transportul
deșeurilor sunt semnate 4 din 7 contracte. Procedurile de licitație pentru alte 3 zone sunt relansate după ce
procedurile au fost anulate.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Harghita
 Progresul fizic al proiectului: total 95%, faza a II-a 58%.
 Documentația de atribuire necesită revizuire.

10
Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Constanța
 Progresul fizic al proiectului: total 72%, faza a II-a 23%.

 Procedurile de delegare a contractelor de gestionare a deșeurilor (SMID, stații de transfer și colectarea


deșeurilor) nu au fost demarate.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Maramureș
 Progresul fizic al proiectului: total 84%, faza II 72%.

 Contractul pentru operarea SMID este semnat. Pentru colectarea deșeurilor există 4 zone de colectare. 2
contracte sunt semnate și 2 contracte sunt în procedura de licitație, evaluare oferte.
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Bihor
 Progresul fizic al proiectului: 99% în total, faza a II-a 99%.

 Documentația de atribuire pentru TMB, stații de transfer și stații de sortare se află în faza de elaborare.

Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj


 Progresul fizic al proiectului: total 80%, faza II 62%.

 Procedura de licitație pentru SMID este în curs de desfășurare, în perioada de evaluare oferte. Contractul
de colectare și transport al deșeurilor este semnat.

11
 Principala problemă a beneficiarilor (CJ și ADI) la punerea în operare a investițiilor
este legată de derularea procedurilor de achiziție publică, afectate de contestații care
conduc la prelungirea procesului de selectare a unui operator și la imposibilitatea
utilizării infrastructurii construite;

 Autoritatea de Management pentru POS Mediu a inițiat un Memorandum pentru


aprobarea unor soluțiilor temporare privind delegarea serviciilor de operare a
infrastructurii pentru proiectele finanțate din fonduri europene în domeniul deșeurilor,
aprobat în luna iunie 2017;

 Ministerul Fonurilor Europene a contractat asistența tehnică PASSA pe domeniile


mediu, transporturi și energie. Această asistență în colaborare cu JASPERS au
început vizitele la proiectele nefuncționale, în vederea identificării problemelor
existente și a contractării unei asistențe tehnice care să ajute beneficiarii și asociațiile
de dezvoltare interomunitare în accelerarea procesului de funcționabilitate a
proiectelor declarate nefuncționale.
12
 Întârzieri datorate nefinalizării la timp a obiectivelor de investiții;
 Întârzieri în aprobarea documentelor/mandatelor A.D.I.;
 Întârzieri datorate unor noi decizii luate de UAT-urile din județ;
(delegarea directă, extinderea contractelor existente);
 Nefinalizarea la timp a documentaţiilor de atribuire;

 Necesitatea actualizării datelor incluse în documentațiile de atribuire


deja finalizate;
 Întârzieri în derularea licitaţiilor publice, în principal din cauza
contestațiilor.

13
Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Galați
 Valoare aproximativă 95 mil. Euro.

 Primul draft al SF a fost depus în martie 2018.

 Proiectarea TMB a fost revizuită conform cerințelor PNGD.

 Procedura de mediu a fost demarata în mai 2017. Revizuire documentație conform cerințe APM Galați,
respectiv revizuire listă de investiții.

 Licitație depozit deșeuri - lansată ianuarie 2018.

Instalaţie de valorificare energetică cu cogenerare de înaltă eficienţă a deşeurilor


municipale în municipiul Bucureşti (major)
 Valoare aproximativă 208 mil. Euro.

 Master Planul pentru municipiul București este în curs de finalizare.

 SF se va elabora după revizuirea/aprobarea Master Planului.

 Nu a fost începută procedura de mediu.

14

S-ar putea să vă placă și