Drept procesual civil

- Subiecte orientative -

1. Dreptul procesual civil. Definitie.Caractere

Procesul civil este activitatea desfasurata de catre instanta, parti, organe de executare si alte
persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in
pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse
judecatii si executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii, conform
procedurii prevazute de lege.

2. Fazele procesului civil

Din definitia procesului civil rezulta ca acesta parcurge doua faze, si anume: faza judecatii si
faza executarii silite.
Faza judecatii cuprinde judecata in prima instanta si judecata in caile de atac.
Judecata in prima instanta parcurge mai multe etape: etapa scrisa,etapa cercetarii procesului,
etapa dezbaterilor,  etapa deliberarii si pronuntarii hotararii judecatoresti.
Faza executarii silite – a doua faza a procesului civil – intervine in cazul hotararilor judecatoresti
susceptibile de a fi puse in executare cu ajutorul fortei de constrangere a statului, dar si in cazul altor
titluri executorii, in situatia in care debitorul nu isi executa de buna voie obligatia.
Trebuie mentionat faptul ca nu intotdeauna procesul civil trebuie sa urmeze ambele faze. In situatia
in care debitorul executa de buna voie obligatia stabilita in titlul executoriu,  faza executarii silite va
lipsi.
Atunci cand creditorul pune in executare un alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, faza
judecatii lipseste, existand numai faza executarii silite.

3. Asistenta judiciara in procesul civil – forma de manifestare a principiului “accesul liber in

justitie”
Accsesul liber la justitie este consacrat in Constitutie. Art. 21 alin. 1 stabileste ca „orice persoana
se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor legitime”, pentru
ca alin. 2 al aceluiasi articol sa precizeze ca  „nicio lege nu poate ingradi acest drept”. De
asemenea, potrivit art. 52 alin. 1 “persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes
legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul
legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, anularea actului si repararea pagubei”, in conditiile stabilite prin legea organica. Acest
principiu este consacrat si in art. 56 alin. 1 C. pr. civ. potrivit caruia „poate fi parte in judecata
orice persoana care are folosinta drepturilor civile”.
Acest drept trebuie sa fie exercitat de catre cetatenii romani sau straini ori de catre apatrizi cu
buna credinta, fara sa se incalce drepturile si libertatile celorlalti (art. 57 din Constitutie).
In Romania justitia este gratuita, in sensul ca judecatorii si procurorii, etc. sunt functionari ai
statului si sunt remunerati de acesta, astfel incat partile nu trebuie sa ii plateasca. Procesul implica
insa alte cheltuieli care cad in sarcina partilor (taxe de timbre, onorarii de avocati, cheltuieli cu
administrarea probelor), astfel incat, desi sunt proclamate atat egalitatea cat si accesul liber la
justitie,  trebuie reglementate si mijloacele care sa asigure in fapt un astfel de acces.Legislatia
romana reglementeaza, in acest scop ajutorul public judiciar in materie civila (OUG nr. 51/2008),
scutirea de plata taxelor de timbru (OUG 80/2013).

4. Principiul legalitatii
Principiul legalitatii
 Potrivit art. 124 alin 1 din Constitutie, justitia se infaptieste in numele legii, iar in alin. 3 se
precizeaza ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Art. 4 alin. 1 din Legea nr.
303/2004 dispune ca si judecatorii si procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa
asigure suprematia legii. Judecatorul are obligatia de a asigura respectarea dispozitiilor legii
privind realizarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor partilor din proces deci legalitatea il
priveste nu numai pe judecator ci si pe parti care trebuie sa-si exercite drepturile si sa isi
indeplineasca obligatiile in conformitate cu legea (atat civila de drept material, cat si cu legea
procesuala).
Puterea judecatorului implica nu numai identificarea normei aplicabile si analiza
continutului sau, ci si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel
incat legiuitorul, aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice, lasa obligatoriu
judecatorului, investit cu puterea de a„spune official dreptul”, o parte din initiative.
In activitatea de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa asigure un echilibru intre
spiritul si litera legii, intre exigentele literare si implicatiile scopului urmarit de legiuitor. Acest
rol il pune pe judecator in situatia mult mai complexa decat cea de aplicare automata a legii, de a
infaptui justitia asigurand o relatie intre necesitatea de stabilire a ordinii juridice si dinamica
miscarii economice si sociale, urmarind sa asigure echilibru intre tendinta de conservatorism si
aceea de arbitrariu si autoritarism.

5. Principiul contradictorialitatii
 Principiul contradictorialitatii
Procedura civila romana este guvernata de principiul contradictorialitatii, care permite
fiecarei parti in litigu sa discute si sa combata pretentiile, sustinerile, argumentele si probele
adversarului, precum si sa-si expuna punctul de vedere asupra problemelor puse in discutie de
catre judecator.
Principiul contradictorialitati nu a fost expres reglementat in vechiul cod de procedura
civila dar putea fi dedus. In prezent, potrivit art. 14 C. pr. civ.: instanta nu poate hotara asupra
unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, daca legea nu prevede altfel, partile trebuie
sa-si faca cunoscute reciproc pretentiile, motivele de fapt si de drept pe care acestea se
intemeiaza, mijloacele de proba, etc, partile au obligatia de a expune situatia de fapt la care se
refera pretentiile si apararile lor in mod corect si complet, precum si obligatia de a expune un
punct de vedere propriu fata de afirmatiile partii adverse. Contradictorialitatea se manifesta chiar
de la inceputul procesului, iar apoi pe tot parcursul lui, inclusiv in caile de atac si in faza
executarii silite.
Judecatorul este cel care vegheaza asupra respectarii contradictorialitatii intre parti si, in
acelasi timp, este si el tinut sa respecte acest principiu intrucat nu poate invoca in hotararea sa
probleme de fapt si de drept ori probe care nu au fost puse in discutia partilor.
Exista si situatii exceptionale, justificate de urgenta, cand legea ingaduie ca, provizoriu,
contradictorialitatea sa fie inlaturata (conservarea probelor in cazul in care exista pericol de
disparitie, luarea unor masuri urgente, cu caracter vremelnic pe calea ordonantei presedintiale). In
toate aceste cazuri este permisa calea apelului, care se judeca cu citarea partilor si deci
contradictorialitatea este asigurata.
Nerespectarea acestui principiu care asigura aflarea adevarului si dreptul la aparare, atrage
dupa sine nulitatea hotararii judecatoresti.

6. Principiul dreptului la girare

7. Principiul nemijlocirii
 Principiul nemijlocirii
Art. 16 NCPC prevede ca probele se administreaza de catre instanta care judeca procesul, cu
exceptia cazurilor in care legea stabileste altfel. Intr-o alta exprimare, probele se administreaza in
fata intregului complet de judecata si cu citarea partilor.

8. Principiul disponibilitatii
 Principiul disponibilitatii
Principiul disponibilitatii cuprinde urmatoarele drepturi:
a.      Dreptul persoanei interesate de a interveni  in procesul civil
Judecatorul nu porneste din oficiu procesul civil ci asteapta sa fie investit de catre cel care se
pretinde titular al dreptului sau de o alta persoana sau organ al statului, carora legea le recunoaste
legitimare procesuala activa (art. 9 alin. 1 C. pr. civ.).
Instanta poate actiona in mod exceptional si fara sesizare (actiunea civila in procesul penal, se
porneste si se exercita din oficiu cand partea vatamata este lipsita de capacitatea de exercitiu sau
are capacitate de exercitiu restransa art. 177 C. pr. civ., instanta de divort se pronunta din oficiu
cu privire la locuinta copiilor minori si stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere
si educare).
b.      Dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii (art. 9
alin. 2)
Limitele cererii sunt determinate de catre reclamant, el fiind cel care stabileste cadrul procesual,
persoanele care sunt chemate in judecata si obiectul, adica ceea ce se pretinde prin cerere.
Instanta poate introduce din oficiu o alta persoana in proces numai in conditiile art. 78 si 79 C.
pr.civ. si este tinuta sa se pronunte omnia petita (cu privire la toate pretentiile).
Limitele apararii sunt determinate de catre parat, el fiind singurul indreptatit sa stabileasca
conditiile si mijloacele prin care va raspunde pretentiilor reclamantului.
c.          Dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv pretins, dreptul de a achiesa
la pretentiile reclamantului sau la hotararea in prima instanta si dreptul de a stinge litigiul
printr-o tranzactie
Legea procesuala reglementeaza aceste drepturi de a dispune de soarta procesului si singura
problema care se poate pune este aceea daca judecatorul este indreptatit sa controleze aceste acte
de dispozitie. Fata de vechea reglementare si mai ales fata de reglementarile de dinainte de
decembrie 1989 cand judecatorul trebuia sa verifice daca aceste acte de dispozitie nu au la baza o
cauza ilicita sau vreun viciu de consimtamant, in prezent judecatorul are a veghea numai daca
acestea sunt savarsite in conformitate cu legea, avand in vedere ca el este tinut sa observe din
oficiu aplicarea normelor de ordine publica.
d.      Dreptul de a ataca sau nu hotararea
e.       Dreptul de a cere sau nu executarea hotararilor judecatoresti.

9. Principiul dublului grad de jurisdictie

 Accesul liber la justitie. Principiul dublului grad de jurisdictie
Accsesul liber la justitie este consacrat in Constitutie. Art. 21 alin. 1 stabileste ca „orice persoana
se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor legitime”, pentru
ca alin. 2 al aceluiasi articol sa precizeze ca  „nicio lege nu poate ingradi acest drept”. De
asemenea, potrivit art. 52 alin. 1 “persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes
legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul
legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului
legitim, anularea actului si repararea pagubei”, in conditiile stabilite prin legea organica. Acest
principiu este consacrat si in art. 56 alin. 1 C. pr. civ. potrivit caruia „poate fi parte in judecata
orice persoana care are folosinta drepturilor civile”.
Acest drept trebuie sa fie exercitat de catre cetatenii romani sau straini ori de catre apatrizi cu
buna credinta, fara sa se incalce drepturile si libertatile celorlalti (art. 57 din Constitutie).
In Romania justitia este gratuita, in sensul ca judecatorii si procurorii, etc. sunt functionari ai
statului si sunt remunerati de acesta, astfel incat partile nu trebuie sa ii plateasca. Procesul implica
insa alte cheltuieli care cad in sarcina partilor (taxe de timbre, onorarii de avocati, cheltuieli cu
administrarea probelor), astfel incat, desi sunt proclamate atat egalitatea cat si accesul liber la
justitie,  trebuie reglementate si mijloacele care sa asigure in fapt un astfel de acces.Legislatia
romana reglementeaza, in acest scop ajutorul public judiciar in materie civila (OUG nr. 51/2008),
scutirea de plata taxelor de timbru (OUG 80/2013).
In sistemul procesual roman este reglementat, inca de la adoptarea codului din 1865, principiul
dublului grad de jurisdictie, potrivit caruia o cauza solutionata de o instanta va fi judecata din
nou de catre o instanta superioara. Initial (Legea 92/1992) prevedea un triplu grad de jurisdictie
datorita reintroducerii curtilor de apel. In aceasta conceptie, primul grad este reprezentat de
judecata in fond, impotriva hotararii pronuntate in fond se putea exercita apel la instanta ierarhic
superioara care pronunta o hotarare definitiva (gradul 2), iar hotararile date in apel puteau fi
atacate cu recurs la instanta superioara care pronunta hotararea inrevocabila (gradul 3).
Aceasta solutie a fost criticata in doctrina si, astfel, prin OUG 138/2000, recursul a fost calificat
cale extraordinara de atac. Aceasta solutie a fost preluata si in noul cod de procedura civila, astfel
ca principiul dublului grad de jurisdictie se asigura printr-o judecata in fond la tribunal si, in mod
exceptional la judecatorie, si o noua judecata de fond in apel. Apelul este singura cale ordinara de
atac si reprezinta calea obisnuita, recursul fiind o cale extraordinara de atac prin care, in cazurile
si conditiile prevazute de lege, se verifica, exclusiv, aplicarea legii.

10. Principiul oralitatii

Principiul oraliatii
Este consacrat de art. 15 C. pr. civ. In temeiul acestui principiu, judecatorul, sub sanctiunea
nulitatii hotararii, are obligatia de a da cuvantul partilor pentru a-si sustine oral pretentiile, a
discuta regularitatea actelor de procedura, a propune probe si a formula concluzii. Oralitatea
asigura publicitatea reala, contradictorialitatea efectiva a dezbaterilor si exercitarea in conditiii
optime a dreptului la aparare, dand posibilitatea partilor de a-si expune toate cererile, iar
judecatorului, posibilitatea de a-si manifesta rolul activ.
Cu toate acestea in sistemul nostru procesual oralitatea se combina cu procedura scrisa. De
asemenea, poate exista o procedura exclusiv scrisa (art. 223 alin.3 si art 411 C. pr. civ.), atunci
cand niciuna dintre parti, desi legal citate nu se prezinta la judecata, dar, cel putin una dintre ele,
a solicitat judecarea in lipsa. In acest caz, judecatorul se va pronunta numai pe baza actelor de la
dosar.

11. Clasificarea actelor de procedura

Actele de procedura se clasifica dupa mai multe criterii :
-                           in functie de organele/persoanele care le intocmesc ori de la care
emana : actele partilor, actele instantei, actele organelor judiciare, actele altor
participanti  ;
-                           in functie de continut : acte care contin o manifestare de vointa, acte
care constata o operatiune procedurala ;
-                           in functie de natura lor : acte juridice care se indeplinesc in fata
instantei, acte extra judiciare ;
-                           in functie de modul de efectuare : acte scrise si acte orale.

12. Clasificarea actiunilor in raport de calea procedurala aleasa de parte

In functie de calea procedurala pe care o alege partea, cererile de
chemare in judecata sunt: cereri principale, cereri aditionale, cereri accesorii si
cereri incidentale.
Cererile principale sunt acelea prin care se declanseaza procedura
judiciara.
Cererile aditionale sunt acelea prin care o parte modifica pretentiile sale
anterioare.
Cererile accesorii sunt acelea care depind de cererile principale.
Cererile incidentale sunt acelea care au o existenta de sine statatoare, insa sunt formulate
intr-un proces deja inceput.
 13. Deosebirile dintre interventia principala si interventia fortata
 Intervenţia principală (în interes propriu), se face sub forma unei cereri de chemare in
judecata si se timbreaza la fel ca ea, fiind indreptata impotriva ambelor parti din proces. Fiind o
cerere de chemare in judecata, interventia principala se poate face numai in fata primei instante,
inainte de inchiderea dezbaterilor care preced hotararea finala a procesului. Totusi, cu invoirea
parilor, ea se poate face si in instanta de apel (art. 62 C. pr. civ.)
 Intervenţia forţată se refera la situatia in care, terţul intervine în proces, ca urmare a
voinţei unei părţi sau a instanţei şi nu din propria sa voinţă.
Potrivit ar. 74 alin. 4 C. pr. civ., cererea de chemare in garantie se judeca odata cu cererea
principala, deoarece solutionarea ei depinde de solutia din cererea principala. Instanta poate sa
dispuna disjungerea cererii de chemare in garantie, si o va judeca separat, atunci cand
solutionarea acestei ar intarzia judecata cererii principale.

14. Clasificarea actiunilor in functie de scopul material

Clasificarea actiunilor in functie scopul material urmarit  prin introducerea cererii de chemare în
 judecată: In functie de acest criteriu actiunile sunt impartite in:
 -actiuni in realizarea dreptului,
-actiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept si
-actiuni in constituire de drepturi.
In functie de scopul material urmarit de reclamant, actiunile (cererile de
chemare in judecata) sunt: actiuni (cereri) in realizare, actiuni (cereri) in
constatare si actiuni (cereri) in constituire de drepturi,
Actiunile (cererile) in realizarea dreptului sunt acele actiuni prin care
reclamantul ce se pretinde titularul unui drept subiectiv solicita instantei
obligarea paratului la respectarea dreptului, iar in cazul in care acest lucru nu
mai este posibil, la despagubiri pentru prejudiciul suferit.
Astfel, sunt actiuni in realizarea dreptului, actiunea in revendicare,
actiunea prin care se valorifica o creanta, actiunea prin care se solicita daune-
interese pentru repararea unei pagube cauzate printr-o fapta ilicita.
Actiunile in constatare, spre deosebire de actiunile in realizare, au un
obiectiv limitat.
Reclamantul solicita instantei ca, prin hotrarea ce se va pronunta, sa se
constate existenta unui drept al sau sau inexistenta unui pretins drept al paratului
impotriva sa.
Actiunile (cererile) in constatare de drepturi se mai numesc si cereri in
transformare si sunt acele actiuni (cereri) prin care reclamantul solicita instantei
aplicarea legii la anumite fapte pe care le invoca in sensul de a crea intre parti o
noua situatie juridica.
Prin actiunile (cererile) in constituire de drepturi se urmareste schimbarea
sau desfiintarea unor raporturi juridice vechi si crearea unor raporturi juridice
noi intre parti.

15. Capacitatea procesuala – conditie de exercitare a actiunii civile

Condiţii de exercitare a acţiunii civile
(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:
a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;
b) are calitate procesuală;
c) formulează o pretenţie;
d) justifică un interes.
Capacitatea civila este capacitatea juridica de
drept civil a persoanelor flzice si juridice, adica aptitudinea generala a acestor
persoane de a avea drepturi si obligalii de natura civila, de a fi subiecte de drept
in raporturi juridice civile. Capacitatea civila se prezinta sub doua aspecte
distincte: capacitatea de folosinta si capacitatea de exerciu.
Capacitatea procesuala de folosinta este acea parte a capacitaii procesuale care consta in
aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual.
La persoanele fizice capacitatea de folosinta incepe de la nasterea
lor si inceteaza la decesul acestora.
In conditii expres prevazute de lege, capacitatea procesuala de folosinta
poate fi limitata.
Astfel, pot sta in judecata asociatiile, societatile, sau alte entitati fara
personalitate juridica, daca sunt constituite potrivit legii (art.56 alin.2 din Noul
Cod de Procedura Civila).
La persoanele juridice capacitatea de folosinta incepe de la data
inregistrii, pentru cele supuse inregistrarii, ori de la data actului de dispozitie,
data autorizarii sau data indeplinirii unei alte conditii prevazute de lege.
Capacitatea procesuala de folosinta a persoanelor juridice inceteaza la
data incetarii persoanei juridice insasi, la data comasarii, divizarii totale sau
dizolvarii.
Capacitatea procesuala de exercitiu consta in atitudinea unei persoane de
a-si valorifica singura drepturile procesuale si de a-si indeplini singura drepturile
procesuale si de a-si indeplini singura obligatiile procesuale.
Persoanele flzice dobandesc capacitatea de exercitiu la implinirea varstei
de 18 ani; minora care se casatoreste la 16 ani sau 15 ani dobandeste capacitatea
deplina de exercitiu.
Incetarea capacitlii procesuale de exerciliu intervine definitiv prin moarte
sau temporar prin punerea sub interdictie judecatoreasca.
Persoana juridica dobandeste capacitatea procesuala de exercitiu la data
infiintarii ei si o pierde odata cu incetarea sa.

16. Reprezentarea partilor in procesul civil

REPREZENTAREA PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL constă în posibilitatea legală a
părţilor din proces să îşi exercite drepturile procesuale, printr-o altă persoană numită
reprezentant şi care acţionează în numele şi în interesul părţii ce l-a mandatat în acest sens.
Mandatul poate fi dat unui profesionist, avocat, consilier juridic, sau unui neprofesionist,
mandatar neavocat, dar el nu poate pune concluzii în faţa instanţei asupra excepţiilor procesuale
şi asupra fondului decât prin avocat. Excepţie – licenţiaţii în drept când sunt mandatari în
cauzele soţului sau a rudelor până la gradul 2 inclusiv care pot pune concluzii în faţa oricăror
instanţe.
Dovada calităţii de reprezentant – atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane
juridice – se face prin:
- procură specială – pentru mandatarul neavocat;
- împuternicire avocaţială – pentru mandatarul avocat;
- împuternicire pentru consilierul juridic care reprezintă persoana juridică.

17. Decaderea si repunerea in termen

In cazurile in care nu sunt respectate termenele legale imperative intervine decaderea.
Asadar, decaderea reprezinta sanctiunea care intervine in cazurile in care nu s-au respectat
termenele imperative.

18. Ce este actiunea civila?

Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia
dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si
pentru asigurarea apararii partilor in proces.

19. Modalitatile de participare a procurorului in procesul civil.

PARTICIPAREA PROCURORULUI ÎN PROCESUL CIVIL este reglementată de art. 92 C. pr.
civ. Procurorului i se recunoaşte legitimare procesuală activă pentru apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor precum şi în alte cazuri
exprese prevăzute de lege.
De asemenea, procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza ă acestuia,
daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, ă drepturilor si intereselor cetatenilor.

20. Aplicarea normelor de procedura in spatiu

Aplicarea normelor de procedura in spatiu
Potrivit art. 28 alin 1 din C. pr. civ., daca prin lege nu se dispune altfel, dispozitiile de procedura se
aplica proceselor de pe intreg teritoriul tarii.
Sub aspect international, problema este mai complexa. Aceste aspecte sunt cuprinse in cartea a VII –
a C. pr. civ.  intitulata „procesul civil international”. Potrivit art. 1064, dispozitiile cartii a VII-a se aplica
proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate in masura in care tratatele internationale la care
Romania este parte, prin Dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.
Cu privire la competenta internationala a instantelor romane, codul cuprinde dispozitii generale (art.
1065-1077) si dispozitii speciale pe categorii de procese (art. 1078-1081), iar dispozitii privind legea
aplicabila in legatura cu capacitatea si drepturile partilor in proces (art. 1082-1086) si legea aplicabila in
materie procedurala (art. 1087-1092). Titlul III reglementeaza eficienta hotararilor straine, respectiv
recunoasterea si executarea acestora (art. 1093-1109), iar Titlul IV reglementeaza arbitrajul international
si efectele cotararilor arbitrale straine (art. 1110-1132).
Regulile privind legea aplicabila:
                  - capacitatea procesuala a fiecareia dintre partile in proces este guvernata de legea sa
nationala (art. 1082), iar capacitatea procesuala a apatridului este guvernata de legea romana. In situatiile
in care reprezentarea ori asistarea strainului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restransa nu
a fost asigurata, potrivit legii sale nationale, iar din aceasta cauza judecata procesului intarzie, instanta ii
va putea numi un curator special in mod provizoriu;
-          legea forului - in procesul civil international instanta aplica legea procesuala romana sub
rezerva unor dispozitii exprese contrare (art. 1087); calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual
sau de drept substantial se face conform legii romane sub rezerva institutiilor juridice fara corespondent in
dreptul roman (art. 1088);
-          calitatea procesuala si calificarea pretentiei -  calitatea procesuala a partilor, obiectul si
cauza actiunii in procesul civil international se stabilesc potrivit legii care guverneaza forul raporului
juridic dedus judecatii (art. 1089);
-          probele pentru dovedirea unui act juridic si forta probanta a inscrisului constatator sunt cele
convenite de parti, cand legea locului incheierii actului juridic le da aceasta libertate, in caz contrar se
aplica legea incheierii actului juridic. Probatiunea faptelor este supusa legii locului unde ele s-au produs
ori au fost savarsite. Legea romana se aplica in cazul in care ea admite si alte mijloace de proba decat cele
stabilite conform regulilor de mai sus. Legea romana se aplica si in cazul in care ea admite proba cu
martori sau cu prezumtii chiar si in cazul in care legea straina nu permite admisibilitatea acestor mijloace
de proba. Proba starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt guvernate de legea locului
unde a fost intocmit inscrisul invocat. Administrarea problelor in procesul civil international este
guvernata de legea romana;
-          formalitati de publicitate - formalitatile de inregistrare si publicitate, efectele lor si
autoritatile abilitate sa le instrumenteze sunt cele prevazute de dreptul tarii unde operatiunea a avut loc. In
materia imobiliara se aplica legea locului situarii imobilului;
-        acte oficiale publice - actele publice intocmite sau legalizate de o autoritate
straina sau de un agent public strain pot fi produse instantelor romane numai daca sunt supralegalizate, pe
cale administrativa ierarhica in statul de origine si apoi de misiunea diplomatica sau oficiul consular
roman. Supralegalizarea pe cale administrativa este supusa procedurii stabilite de statul de origine al
actului, urmata de supralegalizarea efectuata, fie de catre misiunea diplomatica romana sau oficiul
consular roman din acest stat, fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular in Romania ale
statului de origine, si, in continuare in oricare dintre cele doua situatii, de catre Ministerul Afacerilor
Externe. Scutirea de supralegalizare este permisa in temeiul legii, al unui tratat international la care
Romania este parte sau pe baza de reciprocitate. Supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de
instantelor romane se face, din partea autoritatilor romane, de catre Ministerul Justitiei si Ministerul
Afacerilor Externe, in aceasta ordine (art. 1092).

21. Amenda procedurala.Sanctiune in procesul civil

 22. Materia procesului
Materia procesului
Procesul civil – de regula – se ocupa de un conflict intre reclamant si parat. Materia, substanta
procesului este obiectul unui astfel de conflict, o opozitie de interese anterioara formularii sale juridice,
corespunzator conceptului de litigiu. Judecatorul este chemat sa intervina in acest litigiu in care se
confrunta doua pretentii, venind de la doi subiecti egali, si sa le stinga.
Legea stabileste un raport intre creditor si debitor, intre proprietar si ceilalti, intre sot si sotie, intre
parinte si copil sau intre angajator si angajat. Legea fixeaza ce datorezi si ce ti se datoreaza. Astfel spus,
raportul stabilit de lege este, in esenta, conflictual. In concluzie, litigiul nu este un accident al societatii
civile, dar, de regula, el nu ajunge in fata judecatorului pentru ca se solutioneaza in forma prejuridica, fie
printr-un compromis tacit care uneori nu este constient, fie prin mediere sau printr-un compromis care
imbraca forma tranzactiei cand, prin concesii reciproce, se evita procesul.
Cand se ajunge totusi la judecator, legea procesuala organizeaza cadrul in care se desfasoara „lupta”
dintre parti, respectiv procesul. Procesul reprezinta expresia pura a litigiului deoarece contradictorialitatea
se afla atat la nivelul formei (dezbaterea), cat si la nivelul materiei (litigiul) si, deci, in cazul procesului
civil materia isi regaseste forma.
Exista totusi situatii cand calea justitiei este obligatorie desi nu exista conflict (ex: procedura
necontencioasa sau asigurarea probelor pe cale principala).

23. Calculul termenelor procedural

Modul de calcul al termenelor procedurale este prevazut de art. 181 Cod pr. civ, astfel :
● cand termenul se socoteste pe ore, acesta incepe sa curga de la ora zero a zilei urmatoare ;
● cand termenul se socoteste pe zile, nu intra in calcul ziua de la care incepe sa curga
termenul, nici ziua in care acesta se implineste ;
● cand termenul  se socoteste pe saptamani, luni sau ani, el se implineste in ziua
corespunzatoare din ultima saptamana ori luna sau in ultimul an. Daca ultima luna nu are
zi corespunzatoare celei in care termenul a inceput sa curga, termenul se implineste in
ultima zi a acestei luni.
Cand ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul se prelungeste pana in
prima zi lucratoare care urmeaza.

24. Forma procesului

Forma procesului
Prin proces, etimologic vorbind, se intelege mers, evolutie dezvoltare, desfasurare a unui fenomen, a
unui eveniment, etc.
Notiunea de proces in inteles tehnic, juridic, este apropiata de acest inteles obisnuit, deoarece
presupune o evolutie de la sesizarea instantei si pana la actul final al judecatii – hotararea. Intre aceste
doua momente se situeaza dezbaterile. Aceasta desfasurare evolueaza cu ajutorul si pe baza actelor de
procedura care sunt astfel ordonate de lege, incat sa asigure finalitatea procesului – pronuntarea unei
hotarari.
In analizarea formei procesului trebuie sa ne referim la momentele acestuia, respectiv: sesizarea
instantei, dezbaterile si hotararea.
a.       Sesizarea instantei
Judecatorul nu se sesizeaza singur, el nu se poate autoinvesti, aceasta este regula care guverneaza
activitatea instantelor. Fata de aceasta regula, procesul trebuie deschis de catre acea persoana care pretinde
ca i s-a incalcat sau nesocotit dreptul subiectiv civil ori care nu-si poate realiza interesul decat pe calea
justitiei. Aceasta persoana poarta denumirea de reclamant.  Faptul ca are rolul de a declansa procesul
civil produce si alte consecinte procedurale cu privire la alegerea instantei competente, fixarea cadrului in
care se va desfasura procesul, sarcina probei, etc.
In mod exceptional, in cazuri expres prevazute de lege, instanta poate actiona si din
oficiu (ex.: cazul punerii sub interdictie art. 165 si art. 111 C. pr. civ., in cazul divortului cand
instanta trebuie sa se pronunte din oficiu cu privire la exercitiul autoritatii parintesti asupra
copiilor minori, asupra numelui pe care il vor purta sotii dupa divort – art. 918 C. pr. civ., precum
si in cazul declansarii din oficiu a actiunii civile in cadrul procesului penal, daca este vorba de
persoane fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa art. 17 C. proc. 
pen.).
In cazuri anume prevazute de lege procesul civil poate fi pornit si de alte persoane decat cel care se
pretinde titularul dreptului sau al interesului care se poate realiza numai pe calea justitiei (art. 92 C. pr.
civ.  – procurorul poate porni actiunea civila ori de cate ori este necesar pentru apararea
drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale
disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege).
b.       Dezbaterile
Sesizarea instantei de catre reclamant este necesara pentru declansarea procesului, dar nu si
suficienta, deoarece in procesul in care se disputa un drept, judecatorul nu poate solutiona un litigiu numai
pe baza sustinerilor reclamantului cuprinse in cererea de chemare in judecata, ci trebuie sa cheme in
proces si pe persoana care se pretinde ca ar fi incalcat dreptul, respectiv pe parat. Impreuna reclamantul
si paratul care poarta denumirea de parti, au ocazia sa-si sustina si sa-si dovedeasca pretentiile,
respectiv apararile.
Dezbaterea dintre parti este condusa de catre judecator care este tinut si el, la randul sau, de
respectarea principiilor fundamentale.
c.        Hotararea
Hotararea este actul final al procesului, respectiv scopul urmarit care imprima procesului ratiunea de
a fi. Hotararea este un comandament izvorat din acea putere statala detinuta de catre judecator – puterea
de executare – imbinata cu forta publica, pentru a asigura executarea silita a hotararii, in cazul in care cel
care a pierdut procesul nu o executa de bunavoie.

25. Compunerea si constituirea instantei

COMPUNEREA ŞI CONSTITUIREA INSTANŢEI
 
A. Compunerea instanţei – reprezintă alcătuirea instanţei de judecată cu numărul de judecători
prevăzut de lege.
Cauzele date de lege în competenţă de primă instanţă judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se
judecă în complet format de un judecător. Excepţie – cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări
sociale, se judecă de prima instanţă de complete formate dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari.
Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.
Recursurile se judecă în complet format din 3 judecători. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
completele de judecată se compun din 3 judecători din aceeaşi secţie.
 
B. Prin constituirea instanţei se înţelege alcătuirea ei cu toate persoanele şi organele prevăzute de
lege. Astfel alături de judecători participă grefierul, magistratul asistent la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, asistenţii judiciari în conflictele de muncă şi procurorul.

26. Ce presupune metoda procesului ?

Hotararea prin care se finalizeaza procesul trebuie sa exprime adevarul deoarece ea dobandeste
autoritate de lucru judecat. Hotararea este prezumata a exprima adevarul, aceasta fiind o fictiune necesara
pentru functionarea aparatului judiciar si pentru securitatea circuitului civil. Activitatea judecatorului este
un silogism categoric in care premiza minora o constituie faptele, premiza majora – legea si concluzia –
hotararea.
Pronuntarea hotararii este rezultatul aplicarii legii, stabilite de judecator, la situatia de fapt, pe care,
de asemenea, o determina judecatorul pe baza probelor. In literatura se spune ca judecatorul stabileste
adevarul judiciar care nu este un adevar logic absolut ci reprezinta cea mai probabila solutie dintr-o serie
de solutii posibile.
In ceea ce priveste metoda pentru obtinerea adevarului, se prefera uneori metoda deductiva iar
alteori metoda dialectica, deci rationamente referitoare la o serie de solutii posibile. Metoda dialectica nu
exclude nici ea silogismul.
In momentul declansarii procesului, judecatorul se afla in fata unor calificari care i se propun de
catre parti. Aceste calificari sunt rezultatul rationamentului partilor sau al aparatorilor lor. Judecatorul va
stabili daca modelul juridic care i se propune de catre parti este adecvat spetei, pornind de la general la
particular (regula apartine dreptului public sau privat; daca apartine dreptului privat poate fi drept civil sau
dreptul familiei sau dreptul muncii). In intreaga activitate, judecatorul este ajutat de instinct, de intuitie, de
cultura juridica rezultata din cunoasterea dreptului si a precedentelor existente. In stabilirea regulilor
posibile, judecatorul este ajutat de dezbaterile contradictorii ale partilor care isi vor critica reciproc
constructiile propuse. Judecatorul poate interveni in aceste dezbateri introducand elemente noi, neavute in
vedere de parti, fie de fapt, fie de drept (care tin de modelul juridic). Propunerile judecatorului sunt supuse
dezbaterii partilor.
In alegerea regulii probabile, in cadrul dezbaterilor judecatorul urmareste si stablirea situatiei de
fapt, administrand probele propuse de parti sau ordonate din oficiu. Construirea cazului si fixarea
modelului juridic se coreleaza, se intrepatrund.
Dupa administrarea tuturor probelor, partile pun concluzii iar judecatorul se retrage pentru
deliberare fiind nevoit sa decida care este calificarea corespunzatoare, pornind de la probele administrate
si dezbaterile care au avut loc. Judecatorul are in vedere obtinerea adevarului. Singura relatie a
judecatorului cu pricina pe care o judeca este aceea ca o judeca. Independenta si impartialitatea pe care
judecatorul trebuie sa le manifeste nu sunt simple garantii ale unei bune justitii ci sunt insasi esenta
functiei de a judeca.

27. Prorogarea conventionala

Prorogarea de competenta intervine in cazul in care o instanta competenta sa
solutioneze cererea introdusa de reclamant, devine competenta in temeiul legii, a unei
hotarari judecatoresti sau a unei conventii incheiate intre parti sa solutioneze si cereri, care
in mod normal nu intra in competenta sa.
Din  cele aratate rezulta ca prorogarea de competenta este:
● legala (intervine in cazurile expres prevazute de lege, si anume art. 112. alin. (1), art. 123,
art. 139 Cod pr. civ);
● judecatoreasca (intervine in temeiul unei hotarari judecatoresti promulgate in baza unui
text legal; ex.: abtinerea si recuzarea, stramutarea proceselor, delegarea instantei);
●  conventionala (intervine atunci cand partile se inteleg sa deroge de la regulile de
competenta, atunci cand legea permite).

28. Termenele procedurale. Clasificare

Termenele procedurale se calsifica dupa mai multe criterii, si anume :
- dupa modul de stabilire termenele sunt: legale, judecatoresti si conventionale ;
- in functie de caracterul lor: termenele sunt imperative (actele de procedura trebuie efectuate
inauntrul lor) si prohibitive ( interzic ca actele de procedura sa fie efectuate inauntrul lor) ;
-  dupa cum nerespectarea  termenului afecteaza sau nu, validitatea actului de procedura,
termenele sunt : absolute(exercitarea cailor de atac) sau relative       (redactarea hotararii
judecatoresti) ;
- dupa durata lor, termenele pot fi pe ore, zile, saptamani, luni si ani.

29. Aplicarea normelor de procedura in timp

Aplicarea normelor de procedura civila  in timp
Art. 15 alin. 2 din Constitutie prevede ca „legea dispune pentru viitor, cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabile”, iar art. 6 alin. 1 din C. pr. civ. stabileste ca legea civila nu are caracter
retroactiv.
Codul de procedura civila actual stabileste in art. 24 ca dispozitiile sale se aplica numai proceselor si
executarilor silite incepute dupa intrarea sa in vigoare.
Procesele in curs de judecata si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei legi,
iar in cazul schimbarii competentei instantelor legal investite, procesele vor continua sa fie judecate de
acele instante, potrivit legii sub care au inceput. Chiar si in caz de trimitere spre rejudecare, dispozitiile
legale referitoare la competenta, in vigoare la data la care a inceput procesul, raman aplicabile. Daca
instanta investita a fost desfiintata prin legea noua, dosarele vor fi trimise din oficiu instantei competente
potrivit legii noi, dar vor fi judecate sub imperiul legii sub care au inceput (art. 25).
In privinta probelor, art. 26 alin. 1 stabileste ca, conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a
probelor preconstituite si a prezumtiilor  legale sunt guvernate de legea in vigoare la data producerii
faptelor juridice care fac obiectul probatiunii. Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la
data administrarii lor (art. 26 alin. 2)
 In ceea ce priveste caile de atac, art. 27 stabileste ca hotararile raman supuse cailor de atac,
motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.

30. Care sunt conditiile necesare pentru indeplinirea actelor de procedura civila?
Conditii pentru indeplinirea actelor de procedura

Actele de procedura trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, si anume:

-    actele de procedura trebuie sa imbrace forma scrisa. Aceasta conditie este necesara pentru
conservarea si dovedirea actelor de procedura ;
-   actul de procedura trebuie sa relateze in chiar continutul sau faptul ca au fost indeplinite
cerintele legii ;
-  actele de procedura trebuie indeplinite in scris, in limba romana.

31. Prorogarea judecatoreasca

Prorogarea de competenta intervine in cazul in care o instanta competenta sa
solutioneze cererea introdusa de reclamant, devine competenta in temeiul legii, a unei
hotarari judecatoresti sau a unei conventii incheiate intre parti sa solutioneze si cereri, care
in mod normal nu intra in competenta sa.
Din  cele aratate rezulta ca prorogarea de competenta este:
● legala (intervine in cazurile expres prevazute de lege, si anume art. 112. alin. (1), art. 123,
art. 139 Cod pr. civ);
● judecatoreasca (intervine in temeiul unei hotarari judecatoresti promulgate in baza
unui text legal; ex.: abtinerea si recuzarea, stramutarea proceselor, delegarea
instantei);
●  conventionala (intervine atunci cand partile se inteleg sa deroge de la regulile de
competenta, atunci cand legea permite).

32. Dreptul la un proces echitabil, in termen optim si previzibil, de catre o instanta

independenta si impartiala
Dreptul la un process echitabil, in termen optim si previzibil, de catre o instanta
independenta si impartiala
In noul cod de procedura civila se stipuleaza ca orice persoana are dreptul la judecarea cauzei
sale de catre o instanta independenta, impartiala si stabilita de lege (art. 6). Potrivit art. 124 alin. 3
din Constitutie „judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”. Aceste principi sunt
garantate si prin alte reglementari care asigura garantiile esentiale pentru garantarea
independentei. Astfel, art. 126 alin. 1 din Constitutie – instantele judecatoresti sunt stabilite prin
lege, inamovibilitatea judecatorilor, numirea acestora de catre Presedintele Romaniei numai la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii etc.
Independenta trebuie sa se refere, pe de o parte, la instanta judecatoreasca ca intreg, iar pe de alta
parte, la fiecare judecator. In general, problema independentei se analizeaza sub doua
aspecte: independenta functionala si independenta persoanala.
a.        Independenta functionala presupune, pe de o parte, ca organele care judeca sa fie
adecvate acestei functii respectiv sa nu apartina executivului sau legislativului, iar, pe de alta
parte, sa fie independente in exercitarea functiilor lor, deci sa nu fie supuse ingerintelor din partea
puterii legislative, puterii executive sau partilor.
Principiile fundamentale adoptate in 1985 prevad la art 2 ca justitia trebuie sa hotarasca cauzele
aduse in fata ei pe baza faptelor si in conformitate cu legea, fara restrictii, fara influente nedorite,
amagiri, presiuni, amenintari ori amestecuri, directe sau indirecte, ale nimanui, indiferent de
motiv.
b. Independenta personala. Curtea Europeana mentioneaza, in afara cerintei existentei
aparentelor exterioare de independenta si alte criterii de apreciere a independentei: modul de
numire a judecatorilor, durata numirii, existenta de garantii contra influentelor exterioare. De
asemenea, in literatura de specialitate si in recomandarile internationale sunt prevazute si alte
criterii care vizeaza: modul de recrutare a judecatorilor, durata numirii, inamovibilitatea,
colegialitatea, fixarea salariului judecatorilor prin lege, libertatea de expresie a judecatorilor si a
dreptului lor de a forma organizatii menite sa le apere interesele lor profesionale,
incompatibilitatile si  interdictiile, pregatirea continua.
c.   Impartialitatea obiectiva  presupune determinarea faptului daca, independent de conduita
personala a membrilor tribunalului, unele imprejurari sau fapte ce se pot verifica autorizeaza
punerea in discutie a impartialitatii lor. In aprecierea impartialitatii obiective, aparentele au un rol
deosebit, deoarece intr-o societate democratica tribunalele trebuie sa inspire justitiabililor deplina
incredere.
d. Impartialitatea subiectiva este legata de forul interior al judecatorului si, de aceea Curtea
Europeana a statuat ca ea se prezuma pana la proba contrarie, pentru rasturnarea acestei prezumtii
fiind necesar dovedirea faptului ca in forul sau interior judecatorul a favorizat sau a defavorizat o
anumita parte, proba dificil de facut. Este necesar ca prejudecata judecatorului sa se exteriorizeze
pentru ca partialitatea sa fie retinuta impotriva sa si sanctionata, deoarece proba partialitatii
subiective nu se poate face decat prin elemente obiective.

33. Nulitatea actelor de procedura

Nulitatea este sanctiunea care lipseste total sau partial de efecte actul de procedura efectuat cu
nerespectarea cerintelor legale, de fond sau de forma (art. 174 alin. (1) Cod. pr. civ.). Nulitatea
este absoluta atunci cand cerinta nerespectata este instituita printr-o norma care ocroteste un
interes public si relativa in cazul in care cerinta nerespectata este instituita printr-o norma care
ocroteste un interes privat.

34. Introducerea fortata in cauza, din oficiu a altor persoane

Intervenţia forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane reglementata de art. 78 şi 79 C. pr. civ.,
intervine in cazurile expres prevazute de lege, precum si in procedura necontencioasa. Introducerea in
cauza din oficiu a altor persoane, poate fi dispusa de catre judecator, chiar daca partile se impotrivesc.
Introducerea in cauza va fi dispusa, prin incheiere, pana la terminarea cercetarii procesului in fata
primei instante. Daca necesitatea introducerii in cauza ă altor persoane se constata doar cu ocazia
deliberarii, instanta va repune cauza pe rol, dispunand citarea parilor.

35. Ce presupune forma procesului?

Forma procesului
Prin proces, etimologic vorbind, se intelege mers, evolutie dezvoltare, desfasurare a unui fenomen, a
unui eveniment, etc.
Notiunea de proces in inteles tehnic, juridic, este apropiata de acest inteles obisnuit, deoarece
presupune o evolutie de la sesizarea instantei si pana la actul final al judecatii – hotararea. Intre aceste
doua momente se situeaza dezbaterile. Aceasta desfasurare evolueaza cu ajutorul si pe baza actelor de
procedura care sunt astfel ordonate de lege, incat sa asigure finalitatea procesului – pronuntarea unei
hotarari.
In analizarea formei procesului trebuie sa ne referim la momentele acestuia, respectiv: sesizarea
instantei, dezbaterile si hotararea.
a.       Sesizarea instantei
Judecatorul nu se sesizeaza singur, el nu se poate autoinvesti, aceasta este regula care guverneaza
activitatea instantelor. Fata de aceasta regula, procesul trebuie deschis de catre acea persoana care pretinde
ca i s-a incalcat sau nesocotit dreptul subiectiv civil ori care nu-si poate realiza interesul decat pe calea
justitiei. Aceasta persoana poarta denumirea de reclamant.  Faptul ca are rolul de a declansa procesul
civil produce si alte consecinte procedurale cu privire la alegerea instantei competente, fixarea cadrului in
care se va desfasura procesul, sarcina probei, etc.
In mod exceptional, in cazuri expres prevazute de lege, instanta poate actiona si din
oficiu (ex.: cazul punerii sub interdictie art. 165 si art. 111 C. pr. civ., in cazul divortului cand
instanta trebuie sa se pronunte din oficiu cu privire la exercitiul autoritatii parintesti asupra
copiilor minori, asupra numelui pe care il vor purta sotii dupa divort – art. 918 C. pr. civ., precum
si in cazul declansarii din oficiu a actiunii civile in cadrul procesului penal, daca este vorba de
persoane fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa art. 17 C. proc. 
pen.).
In cazuri anume prevazute de lege procesul civil poate fi pornit si de alte persoane decat cel care se
pretinde titularul dreptului sau al interesului care se poate realiza numai pe calea justitiei (art. 92 C. pr.
civ.  – procurorul poate porni actiunea civila ori de cate ori este necesar pentru apararea
drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale
disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege).
b.       Dezbaterile
Sesizarea instantei de catre reclamant este necesara pentru declansarea procesului, dar nu si
suficienta, deoarece in procesul in care se disputa un drept, judecatorul nu poate solutiona un litigiu numai
pe baza sustinerilor reclamantului cuprinse in cererea de chemare in judecata, ci trebuie sa cheme in
proces si pe persoana care se pretinde ca ar fi incalcat dreptul, respectiv pe parat. Impreuna reclamantul
si paratul care poarta denumirea de parti, au ocazia sa-si sustina si sa-si dovedeasca pretentiile,
respectiv apararile.
Dezbaterea dintre parti este condusa de catre judecator care este tinut si el, la randul sau, de
respectarea principiilor fundamentale.
c.        Hotararea
Hotararea este actul final al procesului, respectiv scopul urmarit care imprima procesului ratiunea de
a fi. Hotararea este un comandament izvorat din acea putere statala detinuta de catre judecator – puterea
de executare – imbinata cu forta publica, pentru a asigura executarea silita a hotararii, in cazul in care cel
care a pierdut procesul nu o executa de bunavoie.

36. Conexitatea
Conexitatea – art. 139 alin. (1) Cod pr. civ. dispune ca pentru asigurarea unei bune
judecati, in prima instanta este posibila conexarea mai multor procese in care sunt aceleasi
parti sau chiar impreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au intre ele o stransa
legatura.

37. Litispendenta
Litispendenaa – potrivit art. 138 alin. (1) Cod pr. civ. nimeni nu poate fi chemat în
judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte, inaintea mai multor
instante competente sau chiar inaintea aceleiasi instante, prin cereri distincte.

38. Stramutarea
Stramutarea pricinilor  - art. 140 Cod pr. civ. prevede ca stramutarea pricinilor, de la o
instanta competenta la o alta instanta de acelasi grad, se poate cere pentru urmatoarele motive:
- banuiala legitima;
- de siguranta publica.
Stramutarea se poate cere in orice faza a procesului; cererea pe motiv de banuiala legitima o
poate face partea interesata, iar cea pentru siguranta publica se poate face numai de procurorul
general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Cererea de stramutare pe motiv de banuiala legitima este de competenta curtii de apel, daca
instanta de la care se cere stramutarea este o judecatorie sau un tribunal din circumscriptia
acesteia. Daca stramutarea se cere de la curtea de apel, competenta de solutionare revine Inaltei
Curti de Casatie si Justitie.
Daca cererea de stramutare se intemeiaza pe motive de siguranta publica, competenta apartine
intotdeauna Inaltei Curti de Casatie si Jusitie.
Instanta competenta, poate, la solicitarea celui interesat, sa ordone, daca este cazul,
suspendarea judecatii pana la solutionarea cererii de stramutare, cu darea unei cautinui in
cuantum de 1.000 lei. Incheierea asupra motivarii nu se motiveaza si nu este supusa niciunei cai
de atac.
Cererea de stramutare se solutioneaza de urgenta in camera de consiliu, fara publicitate, dar
cu citarea partilor. Hotararea asupra stramutarii se da fara motivare si este definitiva.

39. Competenta facultativa

Competenta facultativa este reglementata de art. 127 Cod pr. civ. care prevede urmatoarele:
1. Daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta a
instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele
judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel
invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta la care isi
desfasoara activitatea.
2. In cazul in care cererea se introduce impotriva unui judecator care isi desfasoara
activitatea la instanta competenta sa judece cauza, reclamantul poate sesiza una
dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia
dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla
instanta care ar fi fost competenta, potrivit legii.
3. Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si in cazul procurorilor,
asistentilor judiciari si grefierilor.

40. Aplicarea normelor de procedura asupra persoanelor

Aplicarea normelor de procedura asupra persoanelor se face sub imperiul principiului
egalitatii (art. 16 Constitutia Romaniei si art. 2 si 7 din Legea privind organizarea judecatoreasca nr.
304/2004 si art. 6 C. pr. civ.). In legatura cu strainii, persoane fizice si persoane juridice, art. 1083 alin. 1
C. pr. civ. stabileste ca acestia au, in conditiile legii, in fata instantelor romane, aceleasi drepturi si aceleasi
obligatii procesuale ca si persoanele fizice de cetatenie romana, respectiv persoanele juridice romane. Cat
priveste scutirile sau reducerile de taxe si alte cheltuieli de procedura, precum si asistenta juridica gratuita,
cetatenii straini beneficiaza de ele in fata instantelor romane, in procesele privind raporturile de drept
international privat, in aceeasi masura si in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, sub conditia
reciprocitatii cu statul de cetatenie sau de domiciliu al solicitantilor.

41. Decaderea si repunerea in termen

In cazurile in care nu sunt respectate termenele legale imperative
intervine decaderea. Asadar, decaderea reprezinta sanctiunea care intervine in cazurile in care nu
s-au respectat termenele imperative.

42. Exceptia de necompetenta

Exceptia de necompetenta reprezinta mijlocul procesual prin care se invoca
necompetenta instantei sesizate, in cursul judecatii in fond ori intr-o cale de atac. In functie de
norma incalcata necompetenta poate fi de ordine publica si de ordine privata -  art. 129 Cod pr.
civ.
Modul de invocare si solutionare a exceptiei sunt reglementate de art. 130 Cod pr. civ. si
respectiv art. 132 Cod pr. civ.

43. Interesul – conditie de exercitare a actiunii civile

Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă
interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept
subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea
repara.
Interesul. Prin interes se intelege folosul practic urmarit de cel ce a pus
in micare actiunea civila, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intra
in continutul acesteia.
Interesul poate fi material, cand se tinde la obinerea unui avantaj cu
continut pecuniar, si moral, cand acest continut lipseste.
Conditia interesului trebuie indeplinita nu numai la punerea in micare a
aciunii prin introducerea cererii de chemare in judecata ci ea trebuie indeplinita
in legatura cu toate formele procedurale care alcatuiesc continutul actiunii, cum
ar fi apararile, exercitarea cailor de atac, executarea silita etc
Potrivit art.33 din Noul Cod de Procedura Civila, interesul trebuie sa fie
determinat, legitim, personal, nascut si actual. Cu toate acestea, chiar daca
interesul nu este nascut si actual se poate formula o cerere cu scopul de a
preveni incalcarea unui drept subiectiv amenintat sau pentru a preintampina
producerea unei pagube iminente.
Din dispoziiile art.33 teza I din Noul Cod de Procedur Civil rezulta ca
interesul trebuie sa indeplineasca uncle cerinle: sa fie legitim, sa fie personal i
direct, sa fie nascut si actual.
Daca instanta va constata ca actiunea este lipsita de interes, o va respinge
ca fiind lipsita de interes (art.40 din Noul Cod de Procedura Civila).
De asemenea, instana va respinge actiunea si daca interesul nu
indeplinete cerintele mentionate mai Sus.
Lipsa interesului se poate invoca pe calea exceptiei, care este o exceptie
de fond, absoluta si peremptorie.

44. Conflictul de competenta

Conflictele de competenta – situatia in care doua sau mai multe instante se considera
competente sau dimpotriva necompetente sa solutioneze o cauza care genereaza un conflict de
competenta (art. 133 Cod pr. civ.).
Distingem intre:
- conflictul negativ de competenta atunci cand doua sau mai multe instante s-au declarat
deopotriva necompetente;
- conflictul pozitiv de competenta, daca cel putin doua instante s-au declarat deopotriva
competente.
Solutionarea conflictului de competenta se realizeaza conform dispozitiilor stabilite de art.
135 Cod pr. civ.

45. Elementele actiunii civile

Elementele oricarei actiuni civile sunt:
1. Parti
2. Obiect
3. Cauza

Partile:
-parte activa (reclamant in prima instanta, apelant in apel, recurent in recurs, contestator in cadrul
contestatiei la executare, revizuent in cadrul revizuirii, creditor in cadrul executarii silite) si parte pasiva
(parat in prima instanta, intimat in apel, recurs, contestatie in anulare si revizuire, debitor in cadrul
executarii silite)
-este parte activa intr-un proces acela care pretinde ceva, iar partea pasiva este acela despre care se
pretinde ca a incalcat un drept.
-au calitate de parte si acele persoane/organe care desi nu fac parte din raportul juridic dedus judecatii, li
se recunoaste totusi calitate procesuala (de exemplu, procurorului i se recunoaste calitate activa)
-doar partilor li se poate opune hotararea
Obiectul:
-obiectul actiunii civile este reprezentat de protectia unui drept sau interes legitim
-se individualizeaza in functie de elementul procesual folosit.

De exemplu:
-> Cererea de chemare in judecata = obiectul va fi pretentia concreta (predarea unui bun, rezilierea, plata
unei sume de bani, etc)
->Exceptiile procesuale = obiectul il reprezinta incalcarea unor norme de procedura propriu-zise, de
competenta, (exceptii de procedura) sau lipsuri legate de exercitiul dreptului la actiune (exceptii de fond)
->Caile de atac = obiectul il reprezinta schimbarea, anularea, modificarea sau casarea hotararii atacate
->Executarea silita = obiectul il reprezinta bunurile debitorului ce pot fi valorificate pentru realizarea
creantei creditorului.
-Obiectul este important pentru stabilirea competentei, admisibilitatea unor mijloace de proba, fixarea
taxei judiciare etc. Practic, instanta este legata de obiectul cererii.

Cauza
-reprezinta scopul urmarit de cel care apeleaza la actiune (fie pentru a pretinde ceva, fie pentru a se apara).

Distinctia dintre cauza actiunii si cauza cererii de chemare in judecata:

->daca se revendica un bun, cauza actiunii este detinerea abuziva a bunului de o persoana si intentia de a
redobandi posesia acelui bun. Cauza cererii de chemare in judecata este titlul de proprietate, fundamentul
raportului juridic dedus judecatii (un contract, o uzucapiune, o succesiune etc)
->cauza actiunii este aceeasi la un anumit tip de actiune. De exemplu, cererea de revendicare intemeiata pe
contractul de vanzare-cumparare, respinsa de instanta, nu va permite reclamantului sa introduca din nou
aceeasi cerere deoarece ar avea aceeasi cauza (autoritate de lucru judecat, daca e si intre aceleasi parti si
are acelasi obiect) dar reclamantul va putea introduce o noua cerere in revendicare intemeiata pe un alt
contract, o uzucapiune ori o succesiune chiar daca este vorba de acelasi obiect si aceeasi cauza.

Cauza cererii de chemare in judecata nu trebuie confundata cu „motivul” cererii (dovada de care se
foloseste reclamantul pentru a justifica cererea). De exemplu, cauza cererii este contractul de vanzare-
cumparare, iar motivul cererii este inscrisul care dovedeste contractul. Nu poate fi pastrata aceeasi cauza si
sa se schimbe doar motivul (adica cineva sa vrea dovedirea vanzarii prin alt inscris. Cererea va fi respinsa
pentru autoritate de lucru judecat, daca vorbim de aceleasi parti si de de acelasi obiect).

46. Care sunt exigentele stabilite de articolul 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a
Drepturilor Omului ?
Dreptul la un proces echitabil 1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în
mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi
imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu
caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis
presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul
moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când
interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura
considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de
natură să aducă atingere intereselor justiţiei

47. Stramutarea procesului

Stramutarea pricinilor  - art. 140 Cod pr. civ. prevede ca stramutarea pricinilor, de la o
instanta competenta la o alta instanta de acelasi grad, se poate cere pentru urmatoarele motive:
- banuiala legitima;
- de siguranta publica.
Stramutarea se poate cere in orice faza a procesului; cererea pe motiv de banuiala legitima o
poate face partea interesata, iar cea pentru siguranta publica se poate face numai de procurorul
general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Cererea de stramutare pe motiv de banuiala legitima este de competenta curtii de apel, daca
instanta de la care se cere stramutarea este o judecatorie sau un tribunal din circumscriptia
acesteia. Daca stramutarea se cere de la curtea de apel, competenta de solutionare revine Inaltei
Curti de Casatie si Justitie.
Daca cererea de stramutare se intemeiaza pe motive de siguranta publica, competenta apartine
intotdeauna Inaltei Curti de Casatie si Jusitie.
Instanta competenta, poate, la solicitarea celui interesat, sa ordone, daca este cazul,
suspendarea judecatii pana la solutionarea cererii de stramutare, cu darea unei cautinui in
cuantum de 1.000 lei. Incheierea asupra motivarii nu se motiveaza si nu este supusa niciunei cai
de atac.
Cererea de stramutare se solutioneaza de urgenta in camera de consiliu, fara publicitate, dar
cu citarea partilor. Hotararea asupra stramutarii se da fara motivare si este definitiva.
 48. Durata termenelor procedurale
Fiecare termen procedural are un punct de plecare si un punct de implinire, intre care se
situeaza durata.
Potrivit art. 184 alin. (1) Cod pr. civ. stabileste ca termenele incep sa curga de la data
comunicarii actelor de procedura, daca legea nu dispune altfel.
Punctul de implinire este acela in care efectul termenului se realizaeaza incetand posibilitatea
de a mai efectua actul in vederea caruia termenul a fost acordat

49. Incompatibilitatea
Incompatibilitatea constă în împrejurarea în care un judecător este oprit să participe la
judecarea unei cauze, pricini în cazurile expres prevăzute de lege, Cazurile de incompatibilitate
sunt prevazute de art . 41 şi 42 C. pr. civ.

50. Abtinerea si recuzarea

Abţinerea şi recuzarea sunt reglementate de lege pentru protejarea părţii în anumite cazuri în care
s-ar putea presupune că judecătorul nu ar putea fi obiectiv.
Prin abţinere se înţelege aceea situaţie în care un judecător ştiind că se află într-unul din cazurile
prevăzute solicită retragerea sa de la judecata unei anumite pricini.
Prin recuzare se înţelege aceea împrejurare în care una din părţi solicită în cazurile determinate
de lege îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluţionarea unei anumite pricini.
Cazurile pentru care se poate solicita recuzarea, precum şi cazurile pentru care judecătorul poate
formula cerere de abţinere sunt aceleaşi.