Sunteți pe pagina 1din 6

Proiect realizat de catre studenta Pruteanu (Urzica ) Ionela-Lavinia,din cadrul Universitatii ”Stefan

cel Mare”,Suceava,specializarea AMA,anul de studio II,forma de invatamant ID


TC 1 :

Activitatea într-un mediu spitalicesc înseamnă interacțiune pe multiple planuri, nu doar cu pacienții
ci și cu personal medical diferit. Eforturile de a îmbunătăți siguranța și calitatea asistenței medicale
sunt adesea periclitate de barierele de comunicare și colaborare. Deși fiecare organizație este unică,
pot fi identificate câteva bariere comune în comunicarea eficientă la nivelul echipei. Printre acestea
enumerăm: valori și așteptări personale, diferențe de personalitate, ierarhie, cultură și etnie, diferențe
de vârstă/generație, gen, rivalități istorice interprofesionale și intraprofesionale, diferențe în
programul și rutina profesională precum și în privința nivelului de responsabilitate, salariu și
recompense.
Domeniul medical se caracterizează printr-o cultură ierarhică în care medicii sunt, de obicei, în
vârful piramidei. O revizuire a literaturii de comunicare organizațională arată că ierarhiile sunt, de
fapt, o barieră comună în calea comunicării și colaborării eficiente. Este deci foarte probabil ca
personalul de la baza ierarhiei să nu își exteriorizeze problemele sau preocupările. Comportamentul
intimidant al persoanelor aflate în fruntea unei ierarhii poate împiedica procesul comunicării și poate
da impresia că acea persoană este inaccesibilă.
Comunicarea este o dimensiune esențială, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Dacă ne
referim la comunicarea profesională, cea dintre medic și pacient, trebuie să ținem cont că principiile
care guvernează comunicarea, în general, sunt aplicabile și celei dintre medic și pacient, iar greșelile
care apar țin, în primul rând, de greșelile general recunoscute ale procesului de comunicare și nu
neapărat de particularitățile de comunicare specifice relației medic–pacient.
Funcționarea eficace a sistemului de comunicare este adesea influențată de apariția și manifestarea
a numeroase bariere. Ele își au originea în caracteristicile psihologice ale emițătorului și
receptorului, în maniera de comunicare, în nevoile, aspirațiile și motivațiile acestora, precum și în
caracteristicile situațiilor concrete în care se derulează comunicarea. Cauzele care generează
asemenea bariere sunt legate de emițător, de receptor, de mesaj, de canalul de comunicare, precum și
de contextul în care se desfășoară procesul de comunicare.
Este important de reținut că nu doar cuvintele înseamnă comunicare și că mesajul verbal este
transmis împreună cu cel nonverbal, acțiunile vorbesc mai bine decât cuvintele. Atunci când sensul
mesajului nonverbal intră în conflict cu cel verbal, ponderea mai mare în recepționare o are mesajul
nonverbal, căruia, de regulă, i se dă crezare.
Comunicarea nonverbală acoperă aproximativ 70% din mesajul care se transmite și se primește
într-o discuție. Ea permite perceperea și reprezentarea realității vizual, auditiv, kinestezic și olfactiv.
Căile de comunicare nonverbală sunt reacțiile pe care nu ne dăm seama că le avem, dar care sunt
evidente pentru cei din jur.
Limbajul tăcerii este un instrument puternic de comunicare, dar care trebuie folosit cu abilitate.
Tăcerea nu implică și absența comunicării. Ea poate fi o tehnică eficientă de încurajare a
răspunsurilor sau pentru o comunicare bidirecțională reală.
Limbajul timpului dă informații despre importanța sau complexitatea problemei cu referire la
timpul alocat transmiterii unui mesaj.
Limbajul trupului este un mijloc care permite celui căruia îi este adresat mesajul să obțină
informații suplimentare despre ceea ce gândește de fapt și simte vorbitorul în acel moment, precum
și o imagine despre ce fel de om este (persoană entuziastă, grosolană, pompoasă, lipsită de
eficacitate). În același timp, poate transmite vorbitorului informații despre modul în care este
recepționat mesajul. Din această categorie fac parte orientarea și poziția corpului, expresia feței,
mișcarea ochilor, gesturi.
În opinia majorității specialiștilor, cele mai semnificative bariere în comunicare se referă la:
– Bariere care țin de emițător: folosirea necorespunzătoare a unor elemente ale comunicării (ton,
gesturi, expresia feței, poziția corpului etc.); incapacitatea emițătorului de a-și stăpâni emoțiile în
transmiterea mesajului informațional; folosirea unor cuvinte care au sensuri diferite, pentru diferite
persoane; prezentarea incorectă a mesajului prin adoptarea unor metode nepotrivite de transmitere
(ex.: folosirea termenilor medicali în comunicarea cu pacientul); nesiguranța asupra conținutului
mesajului, întâlnită atunci când feedbackul de la receptor întârzie și este dificil de apreciat dacă
mesajul are efectul dorit.
– Camuflarea: atunci când cel care transmite mesajul vrea în mod intenționat ca acesta să fie
ambiguu și reușește să favorizeze interpretarea eronată a mesajului. Aceasta este comunicarea prin
dezinformare, comunicare folosită în practica medicală din dorința de a nu comunica veștile proaste.
– Bariere de recepție: stereotipia (tendința de a auzi numai anumite lucruri, despre care există deja
o opinie formată); ignorarea informațiilor care sunt în dezacord cu ceea ce se cunoaște deja, fapt
care duce la incompatibilitatea punctelor de vedere asupra mesajului în momentul transmiterii
acestuia - aceasta reprezintă o barieră importantă care poate submina comunicarea cu pacientul;
evaluarea subiectivă de către receptor a unui mesaj transmis obiectiv; recepționarea în moduri
diferite, de către persoane diferite, a aceluiași mesaj.
– Bariere care țin de context: perceperea diferită a mesajelor, în funcție de presiunile exercitate de
mediu aspra receptorului (ex.: discutarea unor probleme profesionale în alt loc decât cabinetul
medical, impactul zgomotului asupra înțelegerii corecte a unui mesaj).
– Bariere mixte: diferențierea insuficientă a mesajelor importante, transmise sau primite, de cele
cu semnificație redusă sau nulă.
Toate aceste bariere declanșează o serie de deficiențe în sistemul de comunicare. Dintre acestea,
cele mai importante sunt: filtrarea, distorsiunea și supraîncărcarea canalelor de comunicare cu
informații inutile. Aceste bariere potențiale de comunicare trebuie cunoscute pentru a putea fi
controlate, astfel încât procesul comunicării să fie eficient.
Între cauzele insuficientei comunicări între medic și pacient se numără:
– Atitudinea profesională – mulți medici afirmă că timpul consultației trebuie redus în favoarea
educației de specialitate. Dacă unii medici nu oferă informații pacienților, considerând că acestea le-
ar putea afecta psihicul, o altă categorie de medici consideră comunicarea informațiilor legate de
boală, către pacient, indiferent dacă au fost sau nu solicitate, drept o parte integrantă a îndatoririlor
lor. Dacă, în primul caz, se poate vorbi despre o delimitare clară a rolurilor, de control asupra
consultației și de accentuare a distanței dintre ele, în a doua categorie se regăsește deja o relație de
reciprocitate, medicul recunoscând în pacient un factor activ pe tot parcursul desfășurării relației
medicale.
– Stiluri de interviu – s-au diferențiat mai multe stiluri de interviu: birocratic (cel mai frecvent,
sondaj eficient, limitare a sensibilității pacientului, nediferențiere în funcție de pacient), orientat spre
persoană (empatia și conștientizarea sentimentelor pacienților sunt obiectul comunicării), orientat
spre pacient, orientat spre medic.
– Problema incertitudinii – este des întâlnită în cazul bolilor cronice, unde etiologia nu este
suficient cunoscută, astfel neputându-se oferi informații satisfăcătoare. Menținerea incertitudinii este
și o practică de menținere a controlului asupra pacientului și tratamentului.
– Neîncrederea pacientului – la această neîncredere, o contribuție importantă își aduce și
diferențierea socială impusă de medici în procesul de comunicare a informațiilor legate de boală, dar
și modul în care se răspunde pacienților ce solicită informații.
– Perspective diferite ale medicului și pacientului – perspectiva medicului se îndreaptă spre
raționamentul științific și datele de evoluție a bolii, în timp ce pacientul acordă importanță
experienței subiective a bolii și semnificației duratei acestei experiențe.
– Dificultăți legate de înțelegere și memorie – apar atunci când informațiile furnizate pe parcursul
consultației nu sunt înțelese ori sunt uitate într-un timp relativ scurt după consultație. Între factorii
care contribuie la aceste aspecte se numără vocabularul tehnic al medicilor, agitația pe care o
produce vizita medicală, cantitatea prea mare de informație furnizată uneori de către medic, chiar și
într-un limbaj comun, selecția convenabilă a informației de către pacient.
Pentru eficientizarea relației de comunicare între cei doi actori ai actului medical, au fost elaborate
câteva sugestii (Ley, 1976): îndrumările și recomandările să fie date la începutul interviului; să fie
accentuată importanța recomandărilor și indicațiilor medicale; să se folosească propoziții și cuvinte
scurte; informația ce trebuie comunicată să fie furnizată în propoziții clare; recomandările să fie
repetate; să fie furnizate informații concrete, precise, în mod detaliat, mai degrabă decât informațiile
generale; să fie date și informații scrise pacientului, pentru a se putea orienta, atunci când este cazul;
desemnarea unei persoane specializate în comunicarea cu pacientul.
Comunicarea eficientă din sistemul medical este foarte importantă, în condițiile în care pacienții
sunt vulnerabil emoțional, se simt singuri și sunt speriați de posibilele rezultate ale investigațiilor
medicale.
Asistenții medicali reprezintă unul dintre punctele centrale ale comunicării în cadrul sistemelor
medicale deoarece acțiunile lor se bazează pe interpretarea și transmiterea informațiilor primite de
la: cadrele medicale, persoanele care îngrijesc pacientul, membrii familiei și pacienții.
În plus, fiind responsabili pentru a transmite informații unui număr mare de persoane, asistenții
medicali trebuie să fie capabili să comunice clar, mai ales în perioade de stres intens pentru pacienții
cronici.
Asistenții medicali dețin, fără îndoială, o cantitate mare de informații medicale și expertiză clinică,
dar de cele mai multe ori comunicarea ajunge să fie una dintre provocările majore ale acestora. De
aceea, învățarea și dezvoltarea abilităților de a utiliza strategii eficiente de comunicare în seviciile de
asistență medicală sunt necesare pentru a oferi cele mai bune îngrijiri posibile pacientului, cu impact
asupra stării de bine fizice și psihice ale acestuia.
Studiile arată că în situațiile în care personalul din asistență medicală nu a beneficiat de cursuri de
dezvoltare a abilităților de comunicare, acesta a întâmpinat mai ulte dificultăți în a-și separa
problemele de la locul de muncă de viața personală și au avut tendința de a le transfera dintr-o parte
într-alta . Comunicarea poate fi definită ca un schimb de informații, gânduri și emoții între oameni,
prin folosirea limbajului vorbit sau a altor metode . Întregul proces al comunicării are loc într-un
context spațial, cultural și psihologic și presupune un schimb bi-direcțional de mesaje. În asistența
medicală, acest schimb poate avea loc în spital și poate implica trasmiterea temerilor și îngrijorărilor
de către pacient, preluarea acestora de către asistentul medical și formularea unor răspunsuri prin
care arată empatie și înțelegerea îngrijorărilor, urmate de recomandări ce includ planuri de
recuperare și tratament care promovează un stil de viață sănătos . Prin urmare, o comunicare
eficientă necesită atât înțelegerea pacientului cât și a îngrijorărilor sau nevoilor pe care acesta le
manifestă. De aceea, este nevoie ca asistentul medical să își dezvolte abilitățile necesare pentru a
ajunge să înțeleagă care sunt cu adevărat îngrijorările pacientului . T.K. Gamble și M. Gamble au
formulat trei funcții ale comunicării: înțelegerea și cunoașterea, socializare, influență și persuasiune .
Fiecare dintre acestea pot fi adaptate cu ușurință domeniului asistenței medicale :
1. Funcția de înțelegere și cunoaștere. Este realizată prin schimbul de informații prin care ajungem
să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine atât pe noi înșine cât și pe ceilalți. În domeniul
asistenței medicale, aceasta se manifestă prin identificarea problemelor de sănătate ale pacientului,
cunoașterea modificărilor stării de sănătate și înțelegerea nevoilor reale de îngrijire.
2. Funcția de socializare. Se referă la schimbul de informații ce are ca rezultat stabilirea unor relații
sociale ce permit interpretări ale realității. În procesul de îngrijire, aceasta se exprimă prin crearea
unor relații bazate pe încredere și empatie cu pacientul. 3. Funcția de influență și persuasiune. Se
referă la forma comunicării care are ca scop atingerea unor obiective vizate de individ. În cazul
comunicării asistent medical - pacient, aceasta are drept rezultat implicarea activă a pacientului și
familiei acestuia în procesul de îngrijire.
Cum îi ajută pe pacienți o comunicare eficientă?Ca un mesaj să fie eficient, este necesar ca acesta
să țină cont de o serie de aspecte: să fie cât mai clar și concis, să fie ușor de înțeles de către cel care
îl recepționează și să fie evitate întreruperile sau elementele care distrag atenția. Dacă aceste condiții
sunt îndeplinite, comunicarea poate să aibă un impact benefic asupra pacientului :
1. Pacientul se simte în largul lui. Cel mai adesea, persoanele care apelează la servicii de îngrijire
medicală manifestă îngrijorare, anxietate sau atacuri de panică, ceea ce poate conduce la nesiguranță
și chiar agresivitate. De aceea, o bună comunicare reduce factorii de stres asociați condiției de
pacient și conferă o încredere mai ridicată pacientului în personalul de îngrijire.
2. Pacientul simte că deține controlul. Sentimentul pierderii controlului în cazul pacienților cronici
este adresea asociat cu perioade de recuperare mai îndelungate și cu recuperări parțiale.
O comunicare eficientă conduce la evitarea acestor situații, cu efecte pozitive asupra stării de
sănătate a pacienților.
3. Pacientul se simte valoros. A comunica eficient cu un pacient înseamnă a-i aloca timpul necesar și
atenția cuvenită pentru ca evaluarea acestuia să fie cât mai corectă.
Au fost formulate o serie de principii în comunicarea din sistemul de îngrijire care, dacă sunt
aplicate, au impact pozitiv asupra stării de bine fizice și emoționale a pacientului: o Abordarea
holistică a pacientului. Pacietul este văzut ca un întreg, cu toate dimensiunile lui: fizică, cognitivă,
emoțională, psihologică . Acceptarea necondiționată a pacientului. Indiferent de: gen, rasă, vârstă,
venit, mediu, sistem de credințe și de valori, obiceiuri, comportamente, atitudini . Mesajul transmis
nu este întotdeauna mesajul recepționat de pacient. O atenție deosebită trebuie acordată de către
asistenții medicali terminologiei pe care o folosesc atunci când intră în contact cu pacienții, deoarece
de foarte multe ori pacienții atribuie o semnificație diferită, ajungând astfel să-și crească nivelul
stresului, ceea ce îngreunează și mai mult comunicarea . Comunicarea are loc și în lipsa cuvintelor.
Este foarte important să existe o concordanță între comunicarea verbală și cea non-verbală (expresii
faciale, gesturi, postură, distanța față de interlocutor) . Ascultarea activă este foarte importantă. Prin
ascultare, asistentul medical poate evalua situația și problemele cu care se confruntă pacientul, ajută
la creșterea stimei de sine a pacientului și creează un cadru propice de diagnostic și de îngrijire .
Cum vorbim cu pacientul? Procesul de comunicare între asistentul medical și pacientul cronic
începe de la primul contact pe care aceștia îl au și continuă pe tot parcursul procesului terapeutic:
prevenție, tratament, terapie, reabilitare, educare și promovarea unui stil de viață sănătos . Pacientul
trebuie să se simtă confortabil în momentul în care discută cu asistentul medical. De aceea, foarte
important este ca mediul în care aceștia discută să fie lipsit de distractori externi și să asigure
confidențialitatea. Astfel, este recomandat ca discuțiile cu pacientul să nu aibă loc pe cordior sau în
spații în care discuțiile pot fi auzite de alte persoane deoarece pacienții pot să se simtă rușinați și să
nu se exprime liber . Comunicarea cu pacientul necesită timp deoarece fiecare persoană are propriul
ritm în ași dezvălui problemele sau îngrijorările. De aceea, este important ca pacientul să simtă că
timpul pe care i-l alocă asistentul medical (chiar dacă este vorba doar de câteva minute) este în
întregime al lui . Comunicarea trebuie fie realizată folosind un limbaj de interfață. Adesea, pacientul
este „bombardat” cu termeni pe care nu îi cunoaște, dar acesta se poate simți rușinat din cauza lipsei
înțelegerii și evită să ceară explicații suplimentare , cu efecte negative asupra procesului de
recuperare. Astfel, este recomandat ca limbajul comunicării să fie la nivelul de înțelegere al
pacientului . Comunicarea trebuie să fie sinceră și directă. Discuțiile cu pacienții nu trebuie să lase
loc îndoielilor, suspiciunilor și neînțelegerilor . Deși comunicarea este un proces bidirecțional, este
rolul asistentului medical să stabilească conduita adecvată. În timpul discuției, pacientul poate să fie
stresat și, foarte adesea, ajunge să își folosească mecanismele de apărare pentru a face față situației,
recurgând la: furie, neîncredere, agresivitate sau negare . De aceea, asistentul medical trebuie să aibă
capacitatea de a recuoaște aceste mecanisme și să îi răspundă pacientului cu informații, cu empatie și
să fie pregătit să îi ofere asistența necesară . Bariere în comunicare Chiar și în situațiile în care
personalul din asistența medicală își dezvoltă abilitățile și adoptă strategii de comunicare eficiente,
pot apărea anumite obstacole în comunicare ce țin de factori externi . Comunicarea cu pacienții cu
probleme senzoriale poate constitui o problemă – în acest caz folosirea tonalității adecvate (mai
scăzute sau mai ridicate) cât și folosirea unor metode alternative (limbaj scris, sistemul Braille) se
pot dovedi doarte eficiente. O altă dificultate poate să apară în cazul comunicării cu pacienți confuzi
sau care suferă de deteriorare cognitivă – în cazul în care organizarea mediului înconjurător care să
reducă numărul de distractori nu funcționează, cel mai bine este să comunicați cu aparținătorii. În
cazul în care pacienții nu cunosc limba română, pot apărea dificultăți în stabilirea unui dialog
complex; în acest caz apelați la un traducător sau la membrii familiei.

Concluzii : Abilitățile de comunicare nu sunt doar înnăscute, ci ele pot fi dobândite prin training-uri
și cursuri. Nevoia îmbunătății comunicării în sistemele de sănătate este binecunoscută la nivel
mondial, deoarece aceasta are rezultate pozitive atât în rândul stării de bine a pacienților cât și în
rândul asistenților medicali prin creșterea nivelului de satisfacție profesională .Totodata,fiecare
pacient are nevoie de intelegere,compasiune si empatie din cadrul personalului medical.Orice
pacient trebuie sa fie urmarit atat din punct de vedere verbal,dar si din punct de vedere al limbajului
non-verbal.Sunt foarte multe situatii in care fiind vorba despre pacient,sau despre relatia dintre
medic-asistentii si celalalte categorii de personal medical ,o importanta mare se gaseste in
comunicarea non-verbala.
Cred si sunt convinsa ca prin mai multe cursuri ,toate calitatile si abilitatile personalului medical de
comunicare pot fi mult mai bine dezvoltate si puse in practica in activitatea medicala,dar si cea
umana,pentru ca mai presus de toate trebuie sa fim oameni si sa interactionam intr-un mod pozitiv
cu cei din jurul nostru.

Bibliografie :
1. Vlădescu C. Sănătate publică și management sanitar. Cartea Universitară, București, 2004
2. Tronciu C. Tehnici pentru îmbunătățirea comunicării medic-pacient (I). Medica Academica, Feb
2011
3. Hauser JM. Expanding the Boundaries of Communication. Disclosures. 2007 May 9
4. Belisomo R. Fulfilling ‘three wishes’ helps ICU staff honor dying patients. 2015
5. Trussardi G, Gott M. Clarification of the common aspects of dignity in end-of-life care. Evid
Based Nurs. 2015 Jul;18(3):76

S-ar putea să vă placă și