ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

''VIRGINIA HENDERSON'' SIBIU

SPECIALIZARE – ASISTENT MEDICAL GENERALIST

LUCRARE DE DIPLOMĂ
DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

ÎNDRUMĂTOR:
PROF. LILIANA PETRUȚA MAFTEI

Absolvent:
BOGDANEL (HAȚEGAN)
ANA LUCREȚIA

SIBIU - 2021
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ
''VIRGINIA HENDERSON'' SIBIU
SPECIALIZARE – ASISTENT MEDICAL GENERALIST
 Îngrijirea pacientului cu fractură de
diafiză femurală

ÎNDRUMĂTOR:
PROF. LILIANA PETRUȚA MAFTEI

Absolvent:
BOGDANEL (HAȚEGAN)
ANA LUCRETIA
 CUPRINS

Argument
Capitolul I Date generale despre boală

1.1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

1.2. Fractura de diafiză femurală

1.2.1. Definiția

1.2.2. Etiologia

1.2.3. Patogenia

1.2.4. Diagnostic clinic

1.2.5. Diagnostic paraclinic

1.2.6. Diagnostic diferențial

1.2.7. Evoluție și prognostic

1.2.8. Tratament

1.2.8.1. Tratamentul igieno-dietetic

1.2.8.2. Tratamentul chirurgical

CAPITOLUL II ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

2.5. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

2.6. Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.7. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de boală

2.8. Pregătirea preoperatorie şi ȋngrijirile postoperatorii

 2.9. Educaţie pentru sănătate

2.10. Externarea pacientului

CAPITOLUL III ȊNGRIJIRI SPECIFICE

3.1. Cazul 1 - Plan de ȋngrijire

3.2. Cazul 2 - Plan de ȋngrijiri

3.3. Cazul 3-Plan de ȋngrijiri

Capitolul IV - CONCLUZII

4.1 Evaluarea finală

4.2 Concluzii generale

BIBLIOGRAFIE
Argument

Evoluția tehnică din ultimul timp și nevoia crescută de mișcare a oamenilor a dus la o
creștere semnificativă a numărului de accidente, soldate de multe ori cu lezarea integrității
corporale a acestora. Leziunile cel mai des întâlnite sunt fracturile osoase.
Pe lângă acestea, creșterea speranței de viață în rândul populației, a determinat o mai
mare frecvență a fracturilor la acest segment de vârstă, datorită instalării osteoporozei.
Datorită numărului mare de pacienți cu fracturi osoase și îngrijirilor speciale de care are
nevoie un astfel de pacient, am decis ca lucrarea mea de diplomă să trateze subiectul: „Îngrijirea
pacientului cu fractură de diafiză femurală”.
Rolul asistentei medicale în tratamentul și satisfacerea nevoilor fundamentale ale unui
astfel de pacient, este unul de maximă importanță și complexitate.

1
Capitolul I Date generale despre boală

1.1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Scheletul membrului inferior

Scheletul membrului inferior este regiunea anatomică din partea inferioară a corpului
uman, cu rol în locomoție și este alcătuit din șold, coapsă, gambă și picior.

Coapsa este formată din femur, care se articulează superior cu bazinul formând articulația
coxofemurală, iar inferior articulându-se cu tibia și rotula pentru a forma articulația genunchiului.

Femurul este cel mai lung os din scheletul uman. Este un os pereche, torsionat în axul său
vertical și înclinat oblic de sus în jos și lateromedial. Este alcătuit dintr-un corp, numit diafiză, și
două extremități: superioară - epifiza superioară, și inferioară - epifiza inferioară.

La extremitatea sa superioară (epifiza superioară) este capul femural, legat de corpul

femurului (sau diafiză) prin intermediul colului femural. La unirea colului femural cu diafiza
femurală se găsesc două proeminențe denumite trohanterul mare și trohanterul mic, unite prin linia
intertrohanterică. Epifiza inferioară este formată din condilii lateral și medial, epicondilii lateral și
medial, tuberculul adductor și fața patelară.

Fig.1 – Femurul

Mușchii coapsei

2
 Mușchii coapsei sunt împărțiți în trei regiuni: regiunea anterioară, regiunea medială și
regiunea posterioară.

Regiunea anterioară cuprinde următorii mușchi: cvadriceps femural, format din 4 fascicule:
drept femural, vast lateral, vast intermediar și vast medial, tensor al fasciei lata, croitor și articular
al genunchiului.

Fig. 2 – Mușchii regiunii anterioare a coapsei

Regiunea medială cuprinde mușchii pectineu, adductor lung, adductor scurt, adductor mare
și gracilis.

De regiunea posterioră aparține mușchii biceps femural, semitendinos și semimembranos.

Fig.3 – Regiunea posterioară a coapsei

Vascularizația coapsei
3
 Vascularizația arterială este asigurată de artera femurală care are urmatoarele ramuri:
- artera epigastrică superficială;
- artera circumflexă iliacă superficială;
- arterele rușinoase externe;
- artera femurală profundă, care la rândul ei are mai multe ramuri:

-artera circumflexă femurală medială, artera circumflexă femurală laterală

și artere perforante);
- artera descendentă a genunchiului.

Vascularizația venoasă este asigurată de vena femurală care se continuă inferior cu vena
poplitee, iar superior este limitată de ligamentul inghinal, de unde se continuă cu vena iliacă.

Fig. 4 – Vascularizația coapsei

1.2. Fractura de diafiză femurală

4
1.2.1. Definiția

Fractura se definește ca o discontinuitate a osului, produsă în urma unui traumatism, care

acționează asupra unui os fragilizat printr-o suferință anterioară (osteoporoză, tumoare osoasă,
osteotită etc.), în cazul traumatismelor produse de energie mică sau a unui traumatism de
intensitate mare, care poate produce fracturi la tineri sau adulți pe un os sănătos. Deci putem vorbi
de fracturi ale oaselor sănătoase și fracturi ale oaselor bolnave, impropriu denumite fracturi
patologice.

1.2.2. Etiologia

Fracturile de diafiză femurală se datorează unui traumatism de energie înaltă, cea mai
frecventă cauză a fracturilor de diafiză de la nivelul femurului fiind accidentele rutiere, atât de
mașină, cât și de motocicletă.

Acest tip de fractură mai poate fi datorat căderii de la înălțime sau plăgilor prin împușcare.

Pentru persoanele în vârstă, care suferă de osteoporoză și de un organism în general slăbit,

și pentru persoanele ale căror oase au fost slăbite de medicamente și/sau afecțiuni, cum ar fi
cancerul, pur și simplu căderea poate fi suficientă pentru a suferi o fractură de femur.

1.2.3. Patogenia

Fracturiile se pot clasifica, în funcție de aspectul pielii în: fracturi deschise sau închise, în
funcție de numărul locurilor pe os în care s-a produs fractura în: fracturi transverse, oblice, oblice
cu deplasare, oblice în spirală, segmentare sau cominutive.
Fracturile la copii sunt diferite de cele la adulți. Anatomia, biomecanica și fiziologia
scheletului copiilor sunt diferite de cele ale unui adult: la copii se vor vedea diferențe la producerea
fracturilor, la punerea diagnosticului și la metodele de tratament.
Tratamentul fracturilor este ajutat de înțelegerea diferențelor dintre fracturile oblice sau în
spirală. Un os tânăr plus o suprafață a fracturii dură favorizează producerea calusului și
consolidarea fracturii. Fracturile complete la copii sunt rareori cominutive, fapt care se poate
justifica datorită diferenței de flexibilitate față de osul adult.
Direcția forței decide direcția liniei de fractură

5
 O fractură în spirală, produsă de o torsiune, are o articulație intactă a periostului de-a lungul
dreptei axiale a părți de fractură. Dacă se găsește această articulație, se poate determina dacă
fractura poate fi redusă prin rotație în sensul acelor de ceasornic sau invers. Articulația periostală
va ține fractura stabilă. Aceste fracturi nu sunt susținute de principiul celor trei puncte de presiune
aplicat la fracturiile transversale. Ele sunt cel mai bine susținute de broșă de tip mâner, care
controlează rotația. Încărcarea longitudinală va afecta fractura.
O fractură transversală rezultă dintr-o angulare. O fractură transversală poate fi redusă doar
prin mărirea deformării până la 90°, astfel încât capetele să nu fie în contact, apoi se trage până la
îndreptarea osului. Un model de broșă în trei puncte de presiune a fost creat pentru a susține acest
tip de fractură.
Încărcarea longitudinală va influența fractura
O fractură oblică este datorată unei supraîncărcări în ax, fractura se propagă la 30° de axul
osului. Periostul ar putea fi considerabil rupt. Aceste fracturi sunt foarte instabile. Cel mai bine
sunt reduse prin distragere – o tracțiune în ax. Sunt ținute ori în tracțiune ori cu o broșă care aplică
o presiune circumferențială posibil periculoasă. Încărcarea longitudinală va deplasa cu siguranță
fractura.

Fig. 5 – tipuri de fracturi

O fractură tip fluture este produsă datorită unei combinații dintre o supraîncărcăre în ax și
o angulare. Atunci când fractura este produsă de o lovitură. Fragmentul tip fluture se află pe partea
cu lovitura. Periostul este cel mai deteriorat pe partea opusă loviturii. Fracturile sunt instabile.
Când fractura de tip fluture este mică, presiunea în trei puncte poate ține fractura, dar în general
se tratează chirurgical.
În fractura cominutivă osul se rupe în trei sau mai multe bucăți, numărul bucăților fiind
direct proportional cu intensitatea traumatismului care a provocat ruptura osului.

6
 În fractura deschisă fragmentele de os ajung în exterior prin piele sau prin rană, generând
leziuni ale mușchilor, ligamentelor sau a tendoanelor învecinate. În cazul fracturilor deschise
există un risc ridicat al complicațiilor, în precadere infecții, necesitând un timp mai îndelungat
pentru vindecare.

1.2.4. Diagnostic clinic

Durerea nu constituie semnul subiectiv constant şi pregnant, şi se accentueaza la

mobilizarea fragmentelor.

Impotenţa funcţională este totală, accidentatul neputând ridica piciorul de pe planul

patului.

Obiectiv se constată la inspecţie o tumefiere a coapsei şi deformare în crosă cu convexitate

avansată anteroextern. Membrul respectiv este ţinut în rotaţie externă şi este mai scurt decât cel
sănătos, distanţa de la spina iliacă anteroposterioară la vârful rotulei fiind cu 3-8 cm mai mică.

La palpare se constată o durere locală vie, care corespunde focarului de fractură.

Mobilitatea anormală şi crepitaţiile osoase se pun în evidenţă introducând o mână sub focarul de
fractură şi plasând cealată sub regiunea poplitee pentru o ridicare ușoară a genunchiului. Uneori,
prin palpare, mai ales în fracturile înalte, se poate simţi vârful ascuţit al fragmentului superior.
Deoarece deformarea coapsei, tumefacţia şi celelalte semne sunt suficiente pentru diagnosticul
clinic, cercetarea mobilităţii anormale şi a crepitaţiei osoase este mai bine să nu se facă cu
insistenţă.

În fracturile diafizare joase, se poate întâlni şi o hidrartroză a genunchiului, care poate să

aibă loc, fie ca urmare a acţiunii traumatismului şi asupra genunchiului, fie coexistenţa unei
entorse, fie datorită unei tulburări circulatorii reflexe legate de vasodilataţie din focarul de fractură.

Examenul clinic va consemna starea vascularo-nervoasă a membrului respectiv, sub

aspectul tegumentar, a căldurii, a cercetării pulsului la tibia posterioară şi la pedicoasă, a
sensibilităţii şi mobilităţii degetelor şi piciorului.

7
 Fig. 6 – Echimoză la nivelul coapsei

1.2.5. Diagnostic paraclinic

Diagnosticul este decis după examinarea clinică și executarea unor examinări imagistice.
În ceea ce privește explorările imagistice, medicul specialist va recomanda o radiografie pentru a
examina locul și gradul de fragmentare al osului, precum și tipul fragmentării. În cazul în care
rezultatul este ambiguu, doctorul poate recomanda realizarea unei tomografii sau a unui examen
RMN (IRM). Acest test arată o secțiune transversală a osului și prezintă indicii cu privire la
severitatea fracturii. În unele cazuri, linia fracturii este foarte subțire și nu poate fi vazută în timpul
unei radiografii, motiv pentru care este recomandată și efectuarea unei tomografii.

Fig. 7 – Radiografie femur

8
Nu există investigații de laborator specifice pentru fractura femurală. Totuși, din cauza pierderilor
mari de sânge, este necesară hemoleucograma completă și grupa de sânge. Preoperator, se
recoltează testele de coagulare ale sângelui.

1.2.6. Diagnostic diferențial

Ruptură musculară la nivelul mușchilor coapsei ar putea fi un diagnostic diferențial pentru

factura de diafiză femurală prezentând, în general, aceleași simptome în cazul diagnosticului
clinic. Diferența și stabilirea unui diagnostic corect o fac examinăriile paraclinice, precum
radiografia de părți moi.

1.2.7. Evoluție și prognostic

Pacienţii cu tulburări de conştienţă şi care prezintă stări de agitaţie vor avea cu atât mai
mult indicaţie chirurgicală, cu cât extensia continuă sau imobilizările sunt contraindicate, iar cei
imobilizaţi la pat au nevoie de mobilizare precoce pentru o îngrijire mai uşoară. Intervenţia
chirurgicală trebuie practicată în ziua prezentării la spital, cu o eventuală reechilibrare volemică
prealabilă.

Dacă pacientul prezintă leziuni abdominale, toracice sau cranio-cerebrale, acțiunile

ortopedice vor fi practicate fie simultan (dacă acest lucru este posibil) cu cele de chirurgie toracică,
chirurgie abdominală sau neurochirurgie, fie la scurt timp după acestea.

Dacă traumatismul necesită intervenţia plasticianului alături de cea a ortopedului,

operațiile se vor desfăşura fie simultan, fie succesiv (în aceeaşi operație sau la scurtă distanţă în
timp, după cum vor hotărî cei doi specialişti, după caz). Atunci când pacientul are nevoie de
intervenţii pe vasele mari sau revascularizări ale membrelor, va fi cerut consultul unui chirurg
vascular, care va fi solicitat să participe la intervenţia chirurgicală.

Indicaţia operatorie va fi stabilită de medicul ortoped în funcţie de fractură, complexitatea

traumatismului şi starea biologică a pacientului. Pentru aceasta, medicul operator se poate consulta
cu medicul ATI, precum şi cu colegii de alte specialităţi chirurgicale.

Fracturile diafizare ale femurului au de obicei a evoluție favorabilă datorită fragmentelor

bine vascularizate și înconjurate de un manșon muscular important. Ele se consolidează la adulți
în 3-4 luni dacă sunt bine reduse și sunt imobilizate corect iar apoi sunt urmate de un tratament
recuperator instituit precoce.

9
1.2.8. Tratament

Evoluţia ulterioară a traumatizatului, depinde în mare măsură de acordarea primului

ajutor. Imobilizarea provizorie şi transportul, prezintă o importanţă deosebită, pentru că
mobilizarea fragmentelor măreşte durerile şi accentuează distrugerile tisulare, agravând starea de
șoc.
Fractura de diafiză femurală este o urgență chirurgicală, dar poate fi amânată daca există alte
leziuni traumatice care pun în pericol viața pacientului. În această situație, intervenția chirurgicală
este temporizată, iar osul este parțial stabilizat printr-o tracțiune osoasă. Tracțiune transscheletală
trebuie efectuată imediat după internarea pacientului pentru a realinia și reface lungimea
femurului, pentru a minimaliza distrugerea țesuturilor moi, pentru a limita sângerarea și a creea un
oarecare confort pacientului. Tracțiunea se efectuează prin introducerea unei broșe de 2.0 mm la
nivelul metafizei distale a femurului și amplasarea de greutăți cu ajutorul unui mecanism de
scripete care să țină coapsa în tensiune.

1.2.8.1. Tratamentul igieno-dietetic

Pentru o refacere cât mai rapidă, recomandat este ca alimentația sa fie cât mai bogată în
calciu. Astfel, produsele lactate nu ar trebuie sa lipsească din alimentație alături de alimente bogate
în vitamina K.

Tratamentul ortopedic

În fracturile cu deplasarea fragmentelor, când tratamentul chirurgical este contra indicat,

se recurge la tratamentul conservator.

În acest scop, pentru reducerea deplasărilor, se instalează o tracţiune continuă (extensie continuă).

Extensia se aplică, fie cu benzi de leucoplast, fie cu o broşă Kirschier (andrea subţire
metalică), transosos supracondilian şi este prins apoi într-o potcoavă. De aceasta potcoavă se leagă
o sârmă moale, care se trece peste un scripete şi de care se agaţă greutăţi în funcţie de forţa
musculară care trebuie învinsă, nu mai mult de 1/6 din greutatea corpului. Membrul inferior este
aşezat de cele mai multe ori pe o atelă Braun-Brohler. Contra extensia este realizată de greutatea
corpului.

10
 În momentul când cu ajutarul controlului radiologic s-a constatat reducerea şi asezarea în
axul normal al fracturii, ceea ce are loc între 10-15 şi 30 zile, se aplică un aparat gipsat pelvipedios,
până la consolidarea focarului.

În fracturile diafizare înalte, extensia se face cu membrul în aducţie accentuată şi uşoară

flexie, punând astfel fragmentul distal în continuarea celui proximal. Genunchiul se va ţine în
rotaţie externă de 25 - 30º. După 3-4 săptămâni, când extensia se suprimă, se imobilizează în aparat
gipsat pelvi-pedios, cu membrul în aducţie.

Tratamentul ortopedic prezinta unele neajunsuri:

➢ necesită o imobilizare prelungită, greu de acceptat, mai ales pentru persoanele în vârstă, care
duce la atrofiere musculară şi la redoarea genunchiului;

➢ împiedică aplicarea unui tratament funcţional precoce şi progresiv;

➢ favorizează complicaţiile tromboembolice;

➢ impune spitalizare prelungită şi îngrijiri speciale ale bolnavului, mai ales în primele săptămâni,
când sunt necesare controale radiografice repetate şi manevre de corecţie a unghiurilor;

➢ interpoziţia musculară împiedică consolidarea, ducând la pseudoartroză.

Date fiind aceste inconveniente ale tratamentului ortopedic, tratamentul de elecţie al

acestei fracturi este chirurgical.

1.2.8.2. Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical constă în aplicarea de osteosinteza prin:

• fixare externă, cu plăci şi şuruburi, cuie - placă cu şuruburi, doar şuruburi cu sau fără şaibe,
cerclaje metalice;

• internă, broşe simple sau filetate, tije centromedulare blocate sau nu cu bolţuri;

• mixtă broşe cu cerclaje sau tijă cu cerclaje ;

• osteotaxie, cu fixator extern, în special pentru fracturi deschise.

Osteosinteza cu tijă Kuntscher îşi găseste indicaţia absolută în fracturile diafizare simple
cu traumatism transversal sau oblic scurt, situat în treimea (1/3) medie a diafizei sau în fracturile
cu dublu focar. Tija Kuntscher clasică poate să fie folosită şi în fracturile diafizare înalte. La cel
11
puţin 5 cm sub micul trohanter, ca şi în fracturile joase până la 15 cm deasupra interliniei
genunchiului. Folosirea tijei Kuntscher necesită a adaptare exactă a acesteia la dimensiunile
canalului medular. În scopul adaptării se foloseşte calibrarea canalului pe o distanţă cât mai mare,
cu ajutorul alezoarelor, care trebuie să depăşească diametrul tijei cu 0,5 cm. Lungimea tijei
Kuntscher se calculează de la 1,5-2 cm deasupra marelui trahanter până la marginea superioară a
condililului extern.
Introducerea tijei Kuntscher se face fie prin deschiderea focarului de fractura, cu focar
deschis, sau mai bine, când se dispune de instalaţie Roentgen TV cu amplificator de imagine (cu
focar închis).
Introducerea cu focar închis este mai fiziologică, întrucât, nu lezează vascularizaţia
periostală şi prin păstrarea hematomului fracturat, permite o consolidare mai rapidă şi de mai bună
calitate.
Metoda în focar închis, îmbină avantajele tratamentului ortopedic (consolidarea rapidă cu
calus periostal) cu precizia şi rigurozitatea tratamentului chirurgical.
Dacă montajul este solid, imobilizarea gipsată devine postoperator inutilă, iar tratamentul
recuperator poate să înceapă a doua zi, cu contracţii musculare izometrice şi cu mobilizare activă
a articulaţiilor supra şi subiacente focarului de fractură. Reluarea mersului cu sprijin parţial pe
picior, poate să înceapă după 10-12 zile şi apoi cu sprijin total la 3-4 săptămâni.

Fig. 8 – Osteosinteză

Fracturile diafizare vor beneficia de osteosinteză cu tijă centromedulară (de preferinţă blocată) cu
sau fără alezaj, completată cu cerclaje metalice. Mult mai rar, va fi folosită placa cu şuruburi.

12
 Fig. 9 – Osteosinteza femurului cu tijă centromedulară

Complicații

Complicaţiile postoperatorii tardive (întârzierea în consolidare, pseudartroza, consolidarea

vicioasă, redoarea articulară, oseita, algoneurodistrofia etc.) vor fi tratate aparte, prin reinternare
în spital sau ambulator. Pentru complicaţiile postoperatorii imediate, generale şi locale, se va face
profilaxie și tratament.

Sindromul de compartiment (Volkmann) are ca simptome durerea în membrul afectat,

însoţită uneori de paloarea extremităţii, cu hipoestezie şi tegumente reci. Membrul este foarte
dureros, mărit de volum, dar pulsul poate fi prezent. Sindromul poate apărea în urma unei
osteosinteze, la care fascia s-a suturat prea strâns. În acest caz, se vor desface firele de la nivelul
fasciei. În cazuri de edem masiv, se poate lăsa deschisă şi plaga, urmând a fi suturată secundar,
după dispariţia edemului.

Profilaxia sindromului Volkmann se face aplicând aparate ghipsate nu foarte strânse şi

poziționând membrul fracturat (operat sau nu) în poziţie proclivă. Accidentatul va trebui să-și
mobilizeze degetele timp de 10 minute pe oră.

Ghipsul compresiv este datorat edemului instalat după imobilizare. Profilaxia constă în
imobilizarea corectă, fără a strânge faşa. Tratamentul constă în despicarea aparatului ghipsat pe
rază anterioară pentru membrul inferior. În lipsa tratamentului sau prin aplicarea tardivă a acestuia,
se poate ajunge la sindromul Volkmann.

13
 Tratamentul de recuperare

Tot atât de important, ca şi reducerea şi imobilizarea fracturii este tratamentul

kinetoterapeutic în scopul recuperării funcţiei prin acţiunea asupra muşchilor şi articulaţiilor.
Rezultatul acestui tratament va fi cu atât mai bun cu cât va fi instituit mai curând şi urmat fără
întrerupere. În aproape toate cazurile, exerciţiile de contracţie musculară pot să fie începute la
câteva zile de la reducerea fracturii şi ele se vor adresa în special grupelor musculare esențiale la
nivelul segmentului fracturat, ele nu vor fi niciodata prea violente ca să frâneze procesul de
consolidare. De asemenea, bolnavul va fi încurajat să-şi contracte musculatura membrelor libere
printr-un program de gimnastică condus de medic sau cadre specializate ale serviciului de
recuperare, mobilizându-i şi articulaţiile care nu au fost cuprinse în aparatul gipsat.

De regulă, fizioterapia necesară în primele 6-12 săptămâni după operație poate include:

- aplicarea de gheață;

- exerciții fizice pentru întărirea mușchilor ;

- hidroterapie;

- masaj;

- mobilizarea articulațiilor;

- revenirea graduală la activitățile zilnice.

14
CAPITOLUL II ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului în spital

Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact este hotărâtor pentru
câştigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnav
şi personalul de îngrijire, în vederea recâştigării sănătăţii celui internat.

Pacienții care se internează provin:

- de la alte unități spitalicești;

- din Unitatea de primiri urgențe.

Serviciul de urgență va întocmi „capul” fișei de observație respectând datele de identitate din
buletin, dacă cel adus este inconștient se vor lua datele unui aparținător sau al persoanei care l-a
adus, numărul ambulanței, numele medicului sau al asistentului care a insoțit ambulanța.

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Se va asigura un mediu liniștit și confortabil pacientului, într-un salon luminos, aerisit și curat.

Scopul spitalizării pacienților este vindecarea. Se va urmării crearea unor condiţii prielnice
necesare vindecării.

Pacientul este condus de asistentă în salon. Salonul se alege în funcție de starea pacientului
(diagnostic, gravitatea și stadiul bolii) și sex. Asistenta conduce bolnavul în salon, îl ajută să-și
aranjeze obiectele personale și să se instaleze comod. Acestuia i se aduce la cunostință
regulamentul de ordine interioară al secției. Se vor asigura condițiile de mediu necesare ameliorării
și vindecării bolii. Temperatura optimă a camerei este de 18-20° C, aerisirea salonului se face de
3-4 ori pe zi prin deschiderea ferestrelor, umidifierea aerului este obligatorie când temperatura este
ridicată.

Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu suficient pentru aparatele medicale şi personalul de
îngrijire. Schimbarea lenjeriei şi toaleta pacientului se face zilnic sau ori de câte ori este nevoie.

Asistentul are obligaţia să creeze în salon un climat de ordine şi linişte deoarece orice zgomot
puternic poate agrava situaţia pacientului.

Asistentul medical se va îngriji ca pacientul să adopte o poziție corectă și confortabilă.

Se sfătuiește pacientul să evite efortul fizic inutil, iar pentru scăderea riscurilor de accidentare prin
cădere se însoțește pacientul la nevoie, iar obiectele personale se pun în locuri accesibile.

15
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerințele de
confort ale pacientului, cât și ale personalului de îngrijire. Trebuie să nu-i limiteze mișcările
pacientului, să poată la nevoie să coboare din pat, să poată sta în poziție de șezut, sprijinindu-și
picioarele comod pe podea. Patul trebuie să-i permită asistentei să poată efectua tehnicile de
îngrijire, investigație și tratament cât mai comod, să fie ușor de manipulat și curățat, prevăzut cu
roți, dispozitiv de ridicare și la nevoie, apărătoare.

Patul va fi acoperit cu un cearșaf, iar la nevoie cu mușama și aleză. Pacientului i se oferă două
perne, fețe de pernă, o pătură și cearșaf pentru aceasta.

Schimbarea lenjeriei de pat

Pregătirea patului fără pacient: pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cearșaf
simplu, cearșaf plic, două fețe de pernă, una-două paturi, două perne. După ce se îndepărtează
noptiera de pe lângă pat se așează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se așează, în
ordinea întrebuințării: lenjeria curată, pernele, pătura, împăturite corect. Cearșaful se așează la
mijlocul saltelei; se desface și se întinde o parte a cearșafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre
capătul opus. Cearșaful se introduce adânc sub saltea la ambele capete. Se întinde bine cearșaful
să nu prezinte cute. Dacă este nevoie se șează mușamaua și se acoperă cu aleza. Pernele se introduc
în fețele de pernă curate și se așează pe pat.

Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat: se efectuează atunci când starea pacientului nu permite
ridicarea acestuia din pat. În funcție de starea pacientului lenjeria se poate schimba in lungime sau
in latimea patului. Atunci când schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului pacientul va fi
întors în decubit lateral. Două asistente se așează de o parte și de alta a patului. Asistenta din partea
dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică ușor, iar mâna stângă o
introduce sub umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebrat. Apoi cu mâna dreaptă, retrasă de sub
axilă, trage ușor perna spre marginea patului, pacientul fiind de asemenea deplasat ușor în aceeași
direcție. Se așează apoi în dreptul genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii
acestuia flectându-i puțin, iar cu mâna dreaptă îi flectează ușor gambele pe coapse. Din această
poziție se întoarce pacientul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a
genunchilor. Pacientul se menține acoperit. Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună
cu mușamaua și aleza murdară pâna la spatele pacientului, sulul de lenjerie murdară se află în acel
moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liberă a patului se derulează cearșaful curat,
mușamaua și aleza pregatită mai înainte. Se întinde bine cearșaful curat pe jumătatea liberă a

16
patului și se așează o pernă îmbracată în fața de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit
dorsal, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și sub genunchi.

Asigurarea igienei pacientului

Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază. Este atribuția asistentului medical să asigure
confortul și igiena bolnavului.

Igiena corporală a bolnavului se începe de la internare, când este îmbăiat și la nevoie, deparazitat.
Neglijarea igienei corporale scade capacitatea funcțională a pielii și reduce posibilitatea de apărare
și regenerare a organismului.

Dacă pacientul nu-și poate efectua singur toaleta, asistenta medicală pregătește în apropiere
materialele necesare toaletei, schimbarea lenjeriei patului, lenjeriei bolnavului. Temperatura apei
trebuie să fie le 37-38°C. Bolnavul va fi dezbrăcat complet și se va acoperi cu un cearșaf și pătura.
Se descoperă progresiv numai partea care va fi spălată. Se stoarce bine buretele sau mănușa de
baie pentru a nu se scurge apa în pat sau pe bolnav. Se săpunește regiunea după care se clătește
ferm, dar fără brutalitate. Apa caldă trebuie să fie din abundență și să fie schimbată ori de câte ori
este nevoie. Se va insista la pliuri sub sâni, la mâini, la spații interdigitale, la coate și axile. Patul
bolnavului va fi protejat cu mușama și aleză în funcție de regiunea toaletată.

Dacă pacientul nu necesită ajutor, acesta poate face duș singur.

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Respiraţia

Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor
complicaţii şi al prognosticului. Elemente de apreciat: tipul respiraţiei, amplitudinea mişcărilor
respiratorii, ritmul, frecvenţa ( la adult în mod normal este amplă cu ritm regulat, în număr de 16
- 18 mişcări respiratorii/minut ).

Măsurarea frecvenței respiratorii:

Asistenta așează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi executată.

Plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui și numără inspirațiile timp de un minut.
Respirația se notează cu culoare verde. Fiecare linie orizontală corespunde la două respirații.

Tensiunea arterială

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de coloana de sânge asupra peretelui vascular.
17
Asistenta aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului sprijinit și în extensie. Membrana
stetoscopului se fixează pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei. Se introduc olivele
stetoscopului în urechi. Se pompează aer în manșeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până
la dispariția zgomotelor pulsatile. Aerul din manșetă se decomprimă ușor prin deschiderea supapei,
până când se percepe primul zgomot arterial, care prezintă valoarea tensiunii arteriale maxime
(sistolice). Se reține valoarea indicată de acul manometrului pentru a fi consemnată. Se continuă
decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice. Se reține valoarea indicată de
coloana de mercur sau acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar, acest moment
reprezentând tensiunea arterială minimă (diastolică). Se notează pe foaia de temperatură valorile
obținute.

Se notează valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie
a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale cu liniile verticale și se hașurează
spațiul rezultat.

La adultul sănătos tensiunea arterială înregistrează valori cuprinse între 115-140 mmHg, tensiunea
sistolică, şi 75-90 mmHg, tensiunea diastolică.

Pulsul

Pulsul reprezintă examinarea ritmică a arterelor care se comprimă pe un plan rezistent.

La luarea pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic și psihic cel puțin 5-10 minute înainte de
numărătoare, întrucât un efort sau o emoție oarecare în timpul sau înaintea luării pulsului ar putea
modifica valorile reale. Brațul bolnavului trebuie să fie sprijinit, pentru ca musculatura
antebrațului să se relaxeze. Se reperează șanțul radial pe extremitatea distală a antebrațului, dăm
de un șanț mărginit de tendoanele mușchilor flexor radial al carpului și brahioradial, în
profunzimea căruia se găsește artera radială.

Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu și inelar de la mâna dreaptă. După ce s-
a reperat șanțul, se va exercita o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete
palpatoare, până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Notarea pulsului se face cu pix sau
creion roșu, fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespunde la patru pulsații.

În condiţiile normale pulsul variază între 60 - 80 bătăi/minut, la persoana adultă.

Temperatura

Temperatura are ca scop descoperirea unei modificări patologice.

18
Măsurarea temperaturii în axilă: se așează pacientul în decubit dorsal sau șezând. Se ridică brațul
bolnavului, se șterge axila, se așează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei paralel
cu toracele și se apropie brațul pe trunchi cu brațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui.
Termometrul se menține timp de zece minute.

În foaia de temperatură, temperatura se notează cu pix de culoare albastră. Pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespund două diviziuni de grad.

Valorile normale ale temperaturii corpului sunt cuprinse între 36 – 37 ⁰C, înregistrându-se
creşterea acesteia în cazul apariţiei unor infecţii sau a altor complicaţii.

Totalizarea observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi vegetative se consemnează în foaia de

temperatură a pacientului.

2.5. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Perfuzia intravenoasă reprezintă introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a

soluției medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică, hidroionică și volemică a
organismului.

Scop:

• hidratarea și mineralizarea organismului

• administrarea medicamentelor la care se urmărește un efect prelungit

• depurative, diluant și favorizând excreția din organism a produșilor toxici

• completarea proteinelor sau a altor componente sanguine

• alimentarea pe cale parenterală

Materiale necesare:

- dezinfectante;

- materiale pentru puncția venoasă;

- perfuzor;

- seringi și ace de unică folosință;

- soluții de perfuzat;

19
- robinete cu 2 sau mai multe căi;

- stativ pentru perfuzie.

Pregătirea perfuziei:

- se verifică data de expirare a soluţiilor de administrat, volumul şi tipul soluţiilor;

- se verifică aspectul lor (să nu fie tulburi, precipitate etc);

- se agăţa soluţia în stativ;

- se înlătură capacul sau dopul protector şi se dezinfectează cu un pad alcoolizat porţiunea unde
va fi introdus perfuzorul;

- se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluţia perfuzabilă dacă acest lucru este
indicat şi se va eticheta flaconul specificând medicaţia introdusă;

- se desface perfuzorul şi se introduce în soluţie;

- se clampează perfuzorul şi apoi se presează camera de umplere până se umple jumătate;

- se declampează perfuzorul şi se goleşte de aer lăsând lichidul să curgă în tăviţa până când nu mai
este nici o bulă de aer;

- se detaşează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului şi se ataşează perfuzorul la

ac/branula;

- se etichetează flaconul de soluţie cu data şi ora administrării.

Pregătirea psihică şi fizica a bolnavului:

- i se explica bolnavului necesitatea tehnicii;

- se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebraţul în extensie şi pronaţie.

Tehnică:

- asistenta se spală pe mâini cu apa şi săpun;

- se examinează calitatea venelor;

- se aplică garoul de cauciuc la nivelul braţului;

20
- se aseptizează plica cotului cu alcool;

- se cere bolnavului să închidă pumnul;

- se efectuează puncţia venei alese;

- se verifica poziţia acului în venă;

- se îndepărtează garoul şi se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac;

- se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează viteza de

scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate;

- se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de pielea

bolnavului;

- se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.

Dacă este necesar, se pregăteşte cel de-al II-lea flacon cu substanţa medicamentoasă.

Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica pătrunderea

aerului în perfuzor şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.

Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare trebuia să se

petreacă cât mai repede, pentru a nu se coagulă sângele refulat din ac şi se reglează din nou viteza
de perfuzat a lichidului de perfuzat.

Incidente, accidente:

- hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut: tuse,
expectoraţie, polipnee, creşterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe complet, se
injectează cardiotonice;

- embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator, se previne prin: eliminarea
aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de golirea completă a
flaconului;

- nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea şi apariţia de frisoane;

- coagularea sângelui pe ac sau branula - se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de

heparină.

21
2.6. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Rolul asistentei este de a respecta:

▪ orarul recoltărilor;

▪ pregătirea fizică și psihică a pacientului;

▪ pregătirea materialelor și a instrumentelor necesare;

▪ efectuarea tehnicii;

▪ etichetarea produsului recolta;

▪ transportul produsului recoltat.

Recoltarea sângelui pentru examene de laborator

Pentru puncţia venoasă: vena de la plica cotului (vena medială, cubitală, cefalică şi
bazilică).

Puncţia venoasă reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru
examenul de laborator, evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în
circulaţia venoasă, este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene putându-se recolta
o cantitate suficientă de sânge.

Efectuarea puncţiei:

- se spală mâinile şi se pun mănuşile;

- se pregătesc vacuumurile, se etichetează;

- se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi bazilică); venele
antebraţului şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici;

- se selectează venele uzuale;

- dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel: se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se
masează braţele; se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple
venele; se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;

- se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau
dezinfectant;

- se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);

22
- se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care acoperă partea
de ac în înveliş de cauciuc) prin răsucire uşoară;

- se înşurubează bine în holder;

- se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în jos;

- se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;

- se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând transportul
germenilor spre locul înţepăturii);

- se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;

- se îndepărtează capacul colorat al acului dublu;

- se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm sub abord pentru a evita
accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;

- se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în funcţie de
calibrul şi profunzimea venei;

- după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în lumenul vasului
1-2 cm;

- se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător pe marginea
holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de cauciuc a capacului
tubului (acul trebuie să înţepe zona centrală a capacului);

- vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;

- se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);

- când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac (apăsând cu
degetul mare bordura holderului);

- se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de recoltare;

- tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec omogen.

În timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus. Conţinutul tubului nu trebuie să
atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-puncţiei. Braţul pacientului trebuie să fie plasat
în jos. După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă, aplicându-se un tampon sau plasture
prin presare câteva minute pentru hemostază.

23
2.7. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de boală

Imobilizarea provizorie a fracturilor se va face la UPU, la indicaţia medicului ortoped.

Pregătirea pacientului pentru examinarea radiologică a sistemului osteoarticular

Scop: studierea morfologiei oaselor şi a funcţionalităţii unor articulaţii pentru stabilirea

diagnosticului de luxaţii, fractură, tumori, distrofie osoasă. Deoarece oasele sunt radiopace, nu
sunt necesare materiale speciale.

Pregătirea pacientului:

- se dezbracă regiunea cu precauţie, dacă zona este lezată;

- se îndepărtează bijuteriile sau alte obiecte radiopace sau care sunt în câmpul de examinare
(mărgele, lănţişoare, ceas, telefoane după caz);

- se îndepărtează pansamentele, unguentele care ar putea influenţa imaginea radiologică;

- se calmează durerea prin administrarea unui analgezic dacă în timpul examenului

zona examinată este mobilizată (fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute);

- dacă membrul lezat nu poate fi menţinut fără atele, se pot folosi atele radiotransparente;

- în cazul radiografiilor oaselor bazinului, la recomandarea medicului se face o clismă

evacuatoare;

- pacientul este ajutat să adopte în timpul examinării poziţia indicată de medic.

Îngrijirea după examen:

- îngrijirile sunt în funcţie de afecţiunea de bază şi acuzele pacientului.

Tomografia computerizată

Tomografia computerizată folosește raze X pentru a produce imagini detaliate ale mai
multor structuri din interiorul corpului, inclusiv organele interne, vasele de sânge și oasele.
Scanarea CT este cea mai frecvent utilizată tehnică imagistică pentru diagnostic și pentru a ghida
deciziile de tratament.

Razele penetrează corpul diferit, în funcție de densitatea țesuturilor. Rezultatul este o imagine alb-
negru, formată din mai multe nuanțe de gri, dintr-o porțiune interioară a corpului. CT combină
utilizarea unui computer digital cu un dispozitiv cu raze X rotativ pentru a crea imagini secționale

24
transversale detaliate (cunoscute și sub formă de secțiuni) ale diferitelor organe și părți ale
corpului.

În tomografia computerizată, țesuturile dense precum oasele sunt ușor de observat, față de
țesuturile moi. Pentru a spori claritatea lor, se folosește substanța de contrast. Ajută la evidențierea
vaselor de sânge, a organelor și a altor structuri.

Tomografia computerizată este un tip de scanare medicală în care razele X sunt transmise
prin corp sub mai multe unghiuri diferite. Diferite părți ale corpului blochează razele X în cantități
diferite. Radiațiile care au trecut prin corp sunt măsurate cu un computer pentru a construi o
imagine tridimensională a organelor și țesuturilor.

Pacientul va sta întins pe masa de examinare a dispozitivului CT – masa fiind mobilă și se

va mișca în interiorul unui dispozitiv cilindric. În acest timp în jurul pacientului se vor mișca sursa
de radiații și detectorul – sursa produce un fascicul de raze X, iar detectorul va înregistra radiațiile
care trec prin țesuturi și organe. Computerul va prelua datele și se formează imagini – secțiuni.

În timpul procedurii, pacientul trebuie să stea nemișcat și să urmeze instrucțiunile oferite

de tehnician sau medic. Se pot auzi unele sunete în timpul rotațiilor.

Principalele beneficii ale CT sunt:

- este o procedură rapidă și precisă – mai ales pentru leziuni traumatice și urgențe medicale
de alt tip;

- favorizează detectarea cancerelor și stadializarea acestora;

- poate ajuta la diagnosticarea a numeroase afecțiuni – afecțiuni ale oaselor, organelor

interne, vase sânge etc.;

- este utilă în depistarea problemelor la nivel cerebral – traumatisme, hemoragii, tumori etc.;

- este o procedură de examinare neinvazivă;

- după scanare nu vor rămâne în organism urme de radiații;

- se poate utiliza pentru a ghida proceduri ca biopsia sau aspirația cu ac;

- poate preveni necesitatea unei intervenții chirurgicale pentru diagnostic sau chiar a unei
biopsii;

- favorizează examinarea unei porțiuni mai ample a corpului;

25
- oferă mai multe informații despre problema medicală decât alte proceduri, ca radiografia
sau ecografia etc.

2.8. Pregătirea preoperatorie şi ȋngrijirile postoperatorii

Bolnavul este informat despre necesitatea intervenţiei chirurgicale, riscul și i se cere

consimţământul.

Se suprimă tot ceea ce ar putea produce bolnavului o stare de nelinişte.

Bolnavului i se creează a stare de confort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant plăcut.

I se asigură legătura cu aparţinătorii.

Pacienții internați sunt agitați, speriați, inhibați de teama intervenției, de diagnosticul imprevizibil,
de anestezie, de durere.

Asistenta medicală are obligația, ca prin comportamentul și atitudinea ei să înlăture starea

de anxietate în care se găsește pacientul înainte de operație:

- să-l ajute pe bolnav să-și exprime gândurile, grijile, teama;

- să-i insufle încredere în echipa operatorie;

- să-i explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului și în sala de preanestezie; cum

va fi așezat pe masa de operație; când va putea să se mobilizeze, când va putea să primească vizite;

- să-l asigure că va fi însoțit și ajutat.

Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism, siguranță și

promptitudine la solicitările tuturor pacienților, încât aceștia să capete încredere în serviciul în care
a fost internat.

Pregătirea din preoperatorie

A. Pregătirea generală

26
➢ asigurarea repausului fizic, psihic;

➢ evacuarea intestinului, clismă (daca nu sunt contraindicaţii);

➢ asigurarea igienei corporale, se va efectua toaleta pacientului pe regiuni.

B. Pregătirea locală

➢ se curăţa pielea pe regiuni. Pielea păroasă se rade cu grijă, evitându-se să se producă mici
tăieturi (reprezintă poartă de intrare pentru infecţii, dureroasă la efectuarea dezinfecţiei);

➢ se dezinfectează pielea cu un antiseptic (betadină sau clorhexidină folosită la pacienții alergici

la iod);

Pregătirea pentru operație

Se face în funcție de timpul avut la dispoziție și de starea generală a pacientului.

1. Timp suficient, pacient dependent

În ziua precedentă

- repaus;

- regim alimentar: ușor digerabil, consum de lichide;

În seara zilei precedente

a) pregătirea pielii

- efectuarea toaletei generale a pacientului;

- rasul zonei unde va avea loc intervenția chirurgicală: se va face cât mai aproape posibil de
momentul intervenției, pentru a evita proliferarea germenilor la nivelul escoriaților cutanate; se
efectuează cu aparat de ras propriu; badijonaj cu alcool sau alte soluții antiseptice colorate;
pansament antiseptic uscat.

În ziua intervenției:

Pacientul nu mai manâncă și nu mai bea.

a) În salon

- se îndepărtează bijuteriile;

27
- se îndepărtează proteza dentară mobilă;

- se rebadijonează, cu un antiseptic colorat, regiunea rasă;

- se îmbracă pacientul cu un halat curat;

- se pregătesc documentele: FO, analize, radiografii, care vor însoți pacientul.

b) Transportul pacientului în sala de operație

- se face însoțit de asistenta medicală, care are obligația să predea pacientul asistentei de
anestezie, împreună cu toată documentația și alte observații survenite ulterior și foarte importante
pentru intervenția chirurgicală;

- se face cu brancard, pat rulant, cărucior în funcție de starea generală a pacientului.

c) În sala de preanestezie

- se verifică regiunea rasă și se notează eventualele escoriații;

- se pregătesc zonele pentru perfuzie;

d) În sala de operație

- se așează pacientul pe masa de operație;

- monitorizarea funcțiilor vitale;

- se instalează o branulă, cateter venos central;

- pregătirea câmpului operator;

- badijonarea cu alcool sanitar pentru degresare și curățarea pielii de antisepticul ulterior;

- badijonarea cu tinctură de iod, betadină se face începând cu linia de incizie, de la centru

către periferie și se termină cu zonele septice;

- se instalează câmpul operator steril.

2. Pregătirea pacientului în urgențele chirurgicale

28
 - dat fiind timpul foarte scurt la dispoziție, pregătirea pacientului se face în același timp cu
pregătirea sălii de operație;

- pregătirea constă în: spălarea cu apă și săpun, numai a zonelor cu risc; raderea cu atenție, pentru
a nu provoca escoriații; badijonarea zonei cu un antiseptic colorat; eventualele plăgi prezente se
vor pansa.

Supravegherea postoperatorie începe imediat după intervenţia chirurgicală şi continuă

până la externarea bolnavului. Îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea funcţiilor
organismului, asigurarea cicatrizării normale a plăgii şi prevenirea complicaţiilor. Bolnavul operat
sub anestezie generală, trebuie supravegheat cu toată atenţia până la apariţia reflexelor (de
deglutiţie, tuse, faringian şi cornean), până la revenirea completă a stării de conştienţă cât şi în
orele care urmează. Supravegherea trebuie să fie permanentă în vederea depistării precoce a
incidentelor și complicațiilor postoperatorii.

Preluarea pacientului se va face de la medicul anestezist, care va informa asistenta din sala
de supraveghere în legătură cu:

- tipul intervenției și anesteziei efectuate;

- valoarea actuală a funcțiilor vitale;

- incidentele din timpul intervenției;

- pierderile de sânge și lichidiene;

- cantitatea de sânge și lichide administrate;

- diureza;

- medicația administrată.

Medicul anestezist va indica în foaia de observație:

- tratamentul necesar, dozele și ritmul de administrare;

- cantitatea de lichide perfuzabile;

- oxigenoterapia, debitul și ritmul de administrare;

- dacă este necesară susținerea respirației pe aparat;

- alte investigații necesare.

29
 La preluarea pacientului, asistenta va realiza propria evaluare, urmărind:

- respirația;

- puls, TA;

- culoarea tegumentelor;

- starea de conștiență;

- activitatea motorie;

- temperatura;

- permeabilitatea cateterelor, sondelor și a drenurilor.

Durerea

Durerea este o manifestare subiectivă a cărei intensitate este strâns legată de tipul
intervenției. Durerea are un răsunet psihic evident, însoțindu-se de anxietate, anumite reflexe
vegetative și manifestări comportamentale, specifice individuale.

Incidența și intensitatea maximă a durerii apar în primele 3 zile postoperator.

Supraveghere:

- cuantificarea exactă a durerii – localizare, intensitate, caracter (continuă, colicativă), tip

(înțepătură, arsură), poziții antalgice;

- realizarea unei scale a durerii, raportată la momentul zilei.

Intervenții:

- administrarea medicației antialgice, analgetice cu acțiune centrală pentru durerea

viscerală și cu acțiune periferică pentru durerea de perete, a membrelor, articulară;

- la administrarea antialgicelor opiacee se vor urmări efectele secundare: deprimarea

respirației, scăderea reflexelor, hTA;

- se va alege, în mod individual, analgezicul eficient, în forma corectă de administrare, iar

ritmul se va stabili astfel încât analgezia să se extindă pe toată perioada zilei, evitând supradozajul.

30
Agitație psihomotorie

La apariția acesteia trebuie avute în vedere următoarele cauze:

- durerile;

- globul vezical;

- excitație postanestezie;

- tulburări respiratorii: hipoxia, hipercapnia, edemul pulmonar;

- ateroscleroza la pacienții vârstnici;

- anxietatea.

Intervenții: sedative, antialgice, identificarea și tratamentul specific al cauzei, psihoterapie.

2.9. Educaţie pentru sănătate

Pentru întreținerea sistemului osos se recomandă:

- o dietă echilibrată, care să conțină cantitatea necesară de calciu și vitamina D, care ajută la
întărirea oaselor.

Cantitatea de calciu recomandată pentru adulți este între 1.000 mg - 1.200 mg pe zi. Toate femeile
de peste 65 de ani, precum și femeile peste 51 de ani care nu iau suplimente hormonale (estrogeni),
au nevoie de 1.500 mg de calciu pe zi. Femeile care nu-și pot asigura cantitatea de calciu zilnică
din alimente pot lua suplimente de calciu. Calciul poate fi găsit în lactate de exemplu laptele,
brânză, iaurtul, legumele de culoare verde închis.

Exercițiul fizic și activitatea zilnică ajută la menținerea rezistenței osoase. Exercițiile, precum
mersul, alergatul, ridicatul de greutăți mai mici ajută la minimalizarea pierderilor osoase. Medicul
va recomanda exercițiul fizic corespunzător. Începutul programului de exerciții se face ușor, în
special dacă pacientul a fost sedentar.

Abuzul de alcool crește riscul de accidente și fracturi.

Fumatul implică un risc crescut de dezvoltare a osteoporozei și crește rata de demineralizare a

oaselor.

Evitarea accidentelor
31
Majoritatea fracturilor de femur au loc la o cădere.

Factori care cresc riscul sunt:

- echilibrul și coordonarea scăzute;

- nesiguranța pe un membru sau pe ambele;

- tratamentul cu medicamente care au ca efecte secundare somnolența, amețeli sau astenia;

- tulburările de vedere;

- abuzul de alcool;

- confuzia sau raționamentul alterat (datorat vârstei sau bolilor ca demența).

Se poate minimaliza riscul căderilor prin:

- eliminarea obstacolelor din casa care ar putea determina un astfel de accident ca podele
alunecoase, lumină slabă, holuri aglomerate, mobilă multă care nu permite o trecere fără dificultăți;

- utilizarea unor covoare speciale în baie;

- scări cu balustrade pentru susținere;

- lumină corespunzatoare în casă pentru a vedea obstacolele sau animalele de companie;

- exercițiul pentru menținerea tonusului muscular și a echilibrului;

- administrarea tratamentului doar la sfatul medicului și reevaluarea acestuia de către medicul

curant.

Se recomandă:

- încălțămintea cu toc jos și comodă;

- folosirea corectă a aparaturii de susținere.

2.10. Externarea pacientului

Medicul este cel care va hotărî momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită
o supraveghere permanentă și poate continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistentul va pune
la dispoziția medicului documentele bolnavului necesare formulării epicrizei și completării
biletului de ieșire și va asigura alimentația bolnavului până la externare.

32
 Asistentul va anunța cu 24 de ore înainte familia bolnavului cu privire la externarea
acestuia, va avea grijă ca bolnavul să-și primească lucrurile personale de la magazia spitalului și
să aibă o îmbrăcăminte corespunzătoare anotimpului. Va aprofunda cu bolnavul indicațiile primite
de la medic și cuprinse în biletul de ieșire. Asistentul va conduce bolnavul la ieșire unde îl lasă în
grija aparținătorilor.

Medicul curant va stabili și consemna în biletul de externare și scrisoarea medicală

urmatoarele:

▪ diagnosticul de externare;

▪ starea pacientului la externare;

▪ tratamentul medical pe care să-l urmeze la domiciliu;

▪ indicații privind regimul alimentar și de viață;

▪ data controlului medical.

CAPITOLUL III ȊNGRIJIRI SPECIFICE

3.1. Cazul 1 - Plan de ȋngrijire

Pacientul F.B. de 67 de ani din Suceava, pensionar, este internat pe data de 18.02.2021, cu
diagnosticul de fractură diafizară femurală dreaptă 1/3 medie.

33
 Motivele internării: durere vie în 1/3 coapsa dreaptă, mobilitate anormală, impotenţă
funcţională, tumefacţie.

Antecedente heredo-colaterale: neagă

Antecedente personale: congestie pulmonară în urmă cu 6 ani

Condiţii de viaţă şi muncă: bune

Comportare faţă de mediu: bună

Istoricul bolii: În cursul zilei, se împiedică când cobora pe scară și cade de la înălțime, acuză dureri
vii în 1/3 coapsă dreaptă, mobilitate anormală, impotenţă funcţională, motive pentru care se
prezintă la serviciul de urgență, unde se decide internarea sa pe secția de ortopedie. Tratamentul
ortopedic constă în osteosinteză cu tijă Kuntscher, tehnică operatorie în focar închis.

Tabel nr.1 - Analize de laborator - caz 1

Denumirea Interval de referință Valori

investigaţiei obţinute

Test Real Time PCR Covid-19 Negativ Negativ

Număr leucocite 4.000 - 10.000 7.000

Limfocite (%) 20.00-40.00 % 35.3 %

Eritrocite 4.30-5.70 M/uL 4.30 M/uL

Hemoglobină 13 -17 g/dL 12.7 g/dL

Hematocrit 30 - 43 % 34 %

Trombocite 150.00-450x10/mm3 280 K/uL

VSH 2-10 mm/h 4 mm/h

Timp Quick 9.8-12.1 sec. 10.1 sec.

INR 0.85-1.15 sec 2.15 sec

TGO 5-37 U.I. 15 UI/L

TGP 5 - 40 U.I. 17 UI/L

Glicemie 80- 120 mg/dl 103 mg/dl

34
 Denumirea Interval de referință Valori
investigaţiei obţinute

Colesterol 120-220 mg/dl 166 mg/dl

Creatinină 0.6-1.2 mEq/l 0.72 mEq/l

Uree sanguină 20- 40 mg/dl 32 mg/dl

Examen sumar urină Sediment urinar, leucocite rare, densitate 1013, pH 6,5

Tabel nr. 2 - Grilă de stabilire a gradului de dependență

Nr. Nevoia Manifestări Manifestări Surse de Probleme Notă

fundamentală de de dificultate de
Crt.
independență dependență dependență

1. A respira și a Respirație 1
avea o bună ritmică,
circulație frecvența
respiratorie
18resp/min.

2. A bea și a Reflex de 1
mânca deglutiție
present,
consum de
lichide în
funcție de
nevoie.

3. A elimina diureză 1500 1

mm/24 h
Scaun prezent

4. A se mișca și a Dificultate de Alterarea Imobilitatea 2

avea o bună deplasare integrității membrului
postură membrului inferior
inferior

35
5. A dormi și a se Durere Insomnie 2
Neliniște
odihni Anxietate
Iritabilita
te

6. A se îmbrăca și Incapacitatea Lezarea Dificultate 3

dezbrăca de a-și mișca fizică de a se
membrul îmbrăca și
inferior drept dezbrăca

7. A-și menține temperatur 1

temperatura a corpului
corpului în este în
limite normale limite
constante
36,5oC

8. A fi curat, Leziune la Imobilitate Alterare 3

îngrijit, de a nivelul tegumentelor
proteja tegumentului
tegumentele și membrului
mucoasele inferior drept

9. A evita Afectare Durere Alterarea 3

pericolele fizică Limitarea integrității
mișcărilor fizice
segmentulu
i afectat

10. A comunica Comunica cu 1

cei din jur

36
 11. A acționa Acționează 1
conform conform
propriilor propriilor
convingeri și credințe sau
valori, de a dorințe
practica religia

12. A fi preocupat Dificultatea Obstacol Neputință 2

în vederea de a participa pentru
realizării la activități mișcari
obișnuite Durere

13. A se recreea Tristețe Lezarea Dificultatea 2

activității de a îndeplini
fizice activități
recreative

14. A învăța cum Lipsa de Lezarea Cunoștințe 2

să-ți păstrezi informații integrității insuficiente
sănătatea fizice,
durere

Nivel 2 de dependență – 23 puncte, pacient cu dependență moderată.

II. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR:

Nevoi prioritare alterate la internare:
1. Nevoia de a se mişca şi de avea o bună postură.
2. Nevoia de a dormi şi de a se odihni.
3. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca.
4. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele.
5. Nevoia de a evita pericolele.
6. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării.
7. Nevoia de a se recreea.
8. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea.
37
Diagnostice de nursing:
1. Alterarea mişcărilor din cauza durerii la nivelul coapsei manifestată prin imobilitate parțială.
2. Insomnie din cauza durerii manifestată prin ore insuficiente de somn.
3. Dificultate în îmbrăcare și dezbrăcare a membrelor inferioare datorită imobilizării.
4. Posibilă alterare a tegumentelor din cauza imobilității.
5. Alterarea integrității fizice din cauza fracturii de la nivelul membrului inferior.
6. Senzația de neputință a pacientului din cauza accidentului suferit.
7. Tristețe manifestată de pacient datorită situației în care se află.
8. Lipsa de informații privind afectarea parțială a mișcării datorită accidentului suferit.

Tabel nr. 3 - Plan de îngrijire caz 1

Diagnostic de nursing Obiective Intervenţii autonome şi Evaluare

delegate

Alterarea integrităţii Pacientul să aibă În perioada dureroasă, am Pacientul

aparatului locomotor. o stare de confort asigurat pacientului, repaus prezintă o
Imobilizare şi fizic şi psihic total la pat, fizic şi psihic. ameliorare a
alterarea confortului I-am asigurat pacientului, durerii, prezintă
fizic şi psihic din poziţia antalgică. o stare de confort
cauza durerii Am administrat medicaţie fizică și psihică
antialgică: Algolcalmin şi bună
Diclofenac, Fragmin 5000 u.i.
( pre şi postoperator)

38
Insomnie şi oboseală Pacientul să aibă Am asigurat un confort minim Pacientul a
cauzate de durere somn liniştitor şi necesar: lenjerie curată de pat, dormit 6 ore şi s-
odihnitor temperatură optimă 20 ºC, a trezit odihnit.
aerisirea salonului înainte de
culcare
Am adiministrat Algolcalmin
1f i.m. + diazepam 1f i.m.

Incapacitatea de a se Pacientul să se Notez zilnic interesul Pacientul

îmbrăca şi dezbrăca poată pacientului pentru a se reușește să se
din cauza durerilor îmbrăca și îmbrăca/dezbrăca. îmbrace singur.
dezbrăca singur Supraveghez și-l ajut să se
în decurs de îmbrace și să se dezbrace.
câteva zile Sugerez aparținătorilor să-i
aducă pacientului haine largi,
ușor de îmbrăcat.

Posibilă alterare a Pacientul îşi va Se iau măsuri de prevenire a Pacientul este

tegumentelor din putea lua infecțiilor. capabil să–și
cauza imobilității. măsurile de Pansamentul plăgii se face cu asigure igiena
igienă necesare blândețe, în condiții de singur
pentru păstrarea asepsie.
intactă a Administrează la indicația
tegumentelor şi medicului antibiotice.
mucoaselor

39
Alterarea integrității Pacientul să-și Asistenta ajută și suplinește Pacientul își
fizice din cauza satisfacă nevoile pacientul în satisfacerea înlătură starea de
fracturii de la nivelul în funcție de nevoilor organismului. anxietate, frică.
membrului inferior starea de sănătate Determină pacientul să
și gradul de participe la luarea deciziilor
dependență privind îngrijirea.
Administrează tratamentul
medicamentos indicat de
medic.
Folosește metode de relaxare
pasivă.
Încurajează pacientul să
comunice cu cei din jur, să-și
exprime emoțiile, frica.

Senzația de neputință Pacientul să poată Ajută pacientul în cunoașterea Pacientul își

a pacientului din realiza și aprecia și reevaluarea capacităților apreciază corect
cauza accidentului obiectiv sale. Informează pacientul capacitățile sale
suferit activitățile sale asupra dreptului său de a lua actuale în ceea ce
decizii care îl privesc. privește
Orientează pacientul spre alte activitatea sa.
activități decât cele anterioare
în raport cu capacitățile sale.
Ajută pacientul în recuperarea
fizică și obținerea
independenței.

40
Tristețe manifestată Pacientul să Determină pacientul să-și Pacientul începe
de pacient datorită prezinte stare de exprime emoțiile și să se relaxeze.
situației actuale bună dispoziție sentimentele.
Câștigă încrederea pacientului
și-l ajută să depășească
momentul dificil prin care
trece.
Învață pacientul tehnici de
relaxare.

Lipsa de informații Pacientul să Explorează nivelul de Pacientul

privind afectarea acumuleze noi cunoștințe al pacientului acumulează noi
parțială a mișcării informații despre privind accidentul suferit. cunoștințe.
datorită accidentului situația temporară Identifică manifestările de
suferit. în care se află. dependență, sursele lor de
dificultate, interacțiunile lor
cu alte nevoi.
Conștientizează pacientul
asupra propriei
responsabilități privind
sănătatea.
Verifică dacă pacientul a
înțeles corect mesajul
transmis și dacă și-a însușit
noile cunoștințe.

Tabel nr. 4 - Monitorizarea funcțiilor vitale

Tensiunea arterială Temperatura

18.02 135/85 mmHg 37,3˚C

19.02 120/80 mmHg 36,8˚C

20.02 120/85 mmHg 36,4˚C

41
Tabel nr. 5 - Tratament administrat pe perioada internării

Ziua de boală/Data
Medicamente
Ziua 1 Ziua 2 Ziua 3

18.02 19.02 20.02

Diazepam 10mg, 1 compr./seara p.o. x x x

Algocalmin 2ml,2x1 fiole/zi i.v. x x x

Fragmin 5000 U.i. x x x

Ketorolac 2x1f/zi x x x

Omeran 20mg, 2x1caps/zi x x x

Cefuroxime 1,5 g 1flacx3/zi x x x

Recomandări:

➢ Recuperare medicală - kinetoterapie;

➢ mobilitate activă la marginea patului;

➢ reluarea mersului cu sprijin în cârje, fără să calce pe piciorul drept 2 ½ luni;

➢ suprimarea firelor de sutură la 14 zile de la operaţie.

42
3.2. Cazul 2 - Plan de ȋngrijiri

Pacienta R.A. de 64 de ani din mediul urban, pensionară, este internată pe data de 20.03.2021, cu
diagnosticul de fractură trohanterodiafizară femur stâng (veche de o zi).

Motivele internării: dureri, deformarea regiunii şi atitudine vicioasă la nivelul coapsei

stângi.

Antecedente heredo - colaterale: neagă

Antecedente personale:

➢ menarhă la 14 ani, menopauză la 50 ani, sarcini 1, nașteri 1.

➢ H.T.A. 210/140 mmHg pentru care își administrează Hipazin 2 tablete/zi şi Propanolol 40 mg
(1/2 tablete/zi).

Condiţii de viaţă şi muncă: bune.

Comportare faţă de mediu: alergică la penicilină.

Istoricul bolii: bolnava afirmă că în urmă cu o zi a suferit un traumatism prin cădere de la

acelaşi nivel pe șoldul stâng, după care a prezentat simptomele menţionate la prezentarea
ambulanței, pentru care este transportată de urgenţă la spital, unde pe baza examenului clinic şi
radiologic s-a stabilit diagnosticul de fractură trohanterodiafizară femur stâng şi a fost îndrumată
spre secţia de ortopedie, pentru tratament. I s-a efectuat reducerea sângerândă si osteosinteză cu
sârma plată.

Tabel nr. 6 - Analize de laborator caz 2

Denumirea Interval de referință Valori

investigaţiei obţinute

Test Real Time PCR Covid-19 Negativ Negativ

Număr leucocite 4.000 -10.000 7.300

Limfocite (%) 20.00-40.00 36.3 %

Eritrocite 4.30-5.70 M/uL 5.30 M/uL

Hemoglobină 13.20-17.30 g/dL 12 g/dL

43
 Denumirea Interval de referință Valori
investigaţiei obţinute

Hematocrit 30 - 43 % 39 %

Trombocite 150.00-450.00 270.000

VSH 2-10 mm/h 4 mm/h

Timp Quick 9.8-12.1 sec. 10.1 sec.

INR 0.85-1.15 sec 2.45 sec

TGO 5-37 U.I. 15 U.I.

TGP 5 - 40 U.I. 11 U.I.

Glicemie 80- 120 mg/dl 128 mg/dl

Colesterol 180-220 mg/dl 160 mg/dl

Creatinină 0.6-1.2 mEq/l 0.72 mEq/l

Uree sangvină 20- 40 mg/dl 33 mg/dl

Examen sumar urină Sediment urinar, leucocite rare, densitate 1023, pH7

Tabel nr. 7 - Grilă de stabilire a gradului de dependență

Nr. Nevoia Manifestări Manifestări Surse de Probleme Notă

fundamentală de de dificultate de
Crt.
independență dependență dependență

1. A respira și a Respirație 1
avea o bună ritmică,
circulație frecvența
respiratorie
18resp/min.

2. A bea și a Reflex de 1
mânca deglutiție
prezent,

44
 consum de
lichide în
funcție de
nevoie.

3. A elimina diureză 1500 1

mm/24 h
Scaun prezent

4. A se mișca și a Dificultate de Alterarea Imobilitatea 3

avea o bună deplasare integrității membrului
postură membrului inferior
inferior

5. A dormi și a se Neliniște Durere Insomnie 2

odihni

6. A se îmbrăca și impotenţă Limitare de Dificultate 3

dezbrăca funcţională a mișcare de a se
membrului îmbrăca și
pelvin stâng dezbrăca

7. A-și menține Temperatur 1

temperatura a în limite
corpului în normale
limite normale

8. A fi curat, Leziune a Mobilizare Posibilă 3

îngrijit, de a tegumentului la pat alterare a
proteja tegumentelor
tegumentele și
mucoasele

45
 9. A evita Predispoziția Durere Vulnerabilita 2
pericolele la accidente Limitarea te față de
mișcărilor pericole

10. A comunica Comunica cu 1

cei din jur

11. A acționa Acționează 1

conform conform
propriilor propriilor
convingeri și convingeri și
valori, de a valori.
practica religia

12. A fi preocupat Apreciază 1

în vederea obiectiv
realizării capacitățile
sale.

13. A se recreea Se recreează 1

croșetând

14. A învăța cum Lipsa de Lezarea Cunoștințe 2

să-ți păstrezi informații integrității insuficiente
sănătatea fizice

Nivel 2 de dependență – 23 puncte, pacient cu dependență moderată.

II. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR:

Nevoi prioritare alterate la internare:
1. Nevoia de a se mişca şi de avea o bună postură.
2. Nevoia de a dormi şi de a se odihni.
3. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca.
4. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele.
5. Nevoia de a evita pericolele.
6. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea.

46
Diagnostice de nursing:
1. Alterarea mişcărilor din cauza durerii la nivelul coapsei, manifestată prin imobilitate parțială.
2. Insomnie din cauza durerii, manifestată prin ore insuficiente de somn.
3. Dificultate în îmbrăcare și dezbrăcare a membrelor inferioare, datorită imobilizării.
4. Posibilă alterare a tegumentelor din cauza transpirațiilor, manifestată prin risc de infecții.
5. Vulnerabilitate față de pericole datorită imobilitității.
6. Cunoștințe insuficiente privind prevenirea complicațiilor.

Tabel nr. 8 - Plan de ingrijire caz 2

Diagnostic de nursing Obiective Intervenţii autonome şi Evaluare

delegate

Imobilizare şi Pacienta să aibă o În perioada dureroasă, am Pacienta prezintă

alterarea confortului stare de confort asigurat pacientului, repaus ameliorarea
fizic şi psihic din fizic şi psihic total la pat, fizic şi psihic. durerii și o stare
cauza durerii bună de confort
I-am asigurat pacientului,
fizic.
poziţia antalgică

Am administrat medicaţie
antialgică : Algocalmin,
Ketonal, Clexane 0,6 ( pre şi
postoperator)

Insomnie şi oboseală Pacienta să Am asigurat un confort Pacienta a dormit

cauzate de durere reușească sa aibă minim necesar: lenjerie 6 ore şi s-a trezit
somn liniştitor şi curată de pat, temperatură odihnită.
odihnitor optimă 20 ºC, aerisirea
salonului înainte de culcare

Am adiministrat Algocalmin
1f i.m. + diazepam 1f i.m.

47
Incapacitatea de a se Pacienta să işi Notez zilnic interesul Pacienta reuşeşte
îmbrăca şi dezbrăca recâştige pacientului pentru a se să se
din cauza imobilizării mobilitatea îmbrăca și dezbrăca. îmbrace/dezbrace
articulară şi fără ajutor.
Supraveghez și-l ajut să se
capacitatea de a
îmbrace și să se dezbrace.
se îmbrăca și
dezbrăca Sugerez aparținătorilor să-i
aducă pacientei haine largi,
ușor de îmbrăcat.

Dificultate de a urma Pacienta îşi va Se iau măsuri de prevenire a Pacienta își

prescripţiile de igienă putea lua infecțiilor. asigură igiena în
măsurile de limita
Pansamentul plăgii se va face
igienă necesare capacităților sale
cu blândețe, în condiții de
pentru păstrarea
asepsie.
intactă a
tegumentelor şi Administrează la indicația
mucoaselor medicului antibiotice.

Vulnerabilitate față Pacienta să Se asigură un mediu adecvat Pacienta

de pericole datorită beneficieze de un pentru a evita pericolele de beneficiază de un
imobilitității. mediu de accidentare. mediu sigur .
siguranță fără
Amplasează în salon la
accidente și
îndemâna pacientei lucrurile
infecții.
de strictă necesitate.

Administrează antibiotice la
indicația medicului.

Alege proceduri de
investigație și tratament cu
risc minim de infecție.

48
Tabel nr. 9 - Monitorizarea funcțiilor vitale caz 2

Tensiune Temperatură

20.03 140/95 mmHg 36,3˚C

21.03 120/80 mmHg 36,5˚C

22.03 130/85 mmHg 36,6˚C

23.03 130/75 mmHg 36,3˚C

24.03 120/70mmHg 36,1˚C

Tabel nr. 10 - Tratamentul administrat pe perioada internării

Ziua de boală/Data
Medicamente
Ziua 1 Ziua 2 Ziua 3 Ziua 4 Ziua 5

20.03 21.03 22.03 23.03 24.03

Diazepam 10mg, 1compr/seara p.o. x x x x x

Algocalmin 2ml,1 fx2/zi i.v. x x x x x

Cefuroxim 1,5g 1flacx3/zi x x x x x

Ketonal 1fx2/zi x x x x x

Quamatel 1flacx2/zi x x x x x

Clexane 0,6 x x x x x

Hipazin 1tbx2/zi x x x x x

Propranolol 20 mg, 1tb/zi x x x x x

Indapamid 1,5 mg 1tb/zi x x x x x

49
Recomandări:

➢ Recuperare medicală - kinetoterapie

➢ mobilitate activa la marginea patului;

➢ reluarea mersului cu sprijin în cârje, fără să calce pe piciorul stâng 1 ½ luni;

➢ suprimarea firelor la 14 zile de la operaţie.

3.3. Cazul 3-Plan de ȋngrijiri

50
 Bolnavul H.V. de 46 de ani este internat pe data de 05.12.2019, cu diagnosticul de fractură
de femur drept (operată). La externare diagnosticul este de pseudoartroză vasculară 1/3 inferioară
femur drept.

Motivele internării: extragerea materialului de osteosinteză.

Tabel nr. 11 - Analize de laborator caz 3

Denumirea Interval de referință Valori

investigaţiei obţinute

Test Real Time PCR Covid-19 Negativ Negativ

Număr leucocite 4.000 -10.000 7.300

Limfocite (%) 20.00-40.00 % 36.3 %

Eritrocite 4.30-5.70 M/uL 5.30 M/uL

Hemoglobină 13 -17 g/dL 14 g/dL

Hematocrit 39 - 43 % 40 %

Trombocite 150.000 - 450.000 275.000

VSH 2-10 mm/h 5 mm/h

Timp Quick 9.8-12.1 sec. 10.1 sec.

Glicemie 80- 120 mg/dl 100 mg/dl

Colesterol 120-220 mg/dl 285 mg/dl

Tabel nr. 12 - Grilă de stabilire a gradului de dependență

51
Nr. Nevoia Manifestări Manifestări Surse de Probleme Nota
fundamentală de de dificultate de
Crt.
independență dependență dependență

1. A respira și a Respiratie de 1
avea o bună 19 resp/min
circulație TA=
130/70mmHg

2. A bea și a Reflex de 1
mânca deglutiție
prezent
Hidratare
corespunzătoar
e

3. A elimina diureză 1600 1

mm/24 h
Scaun prezent

4. A se mișca și a Miscare Durere Mobilizare 2

avea o bună limitată limitată la
postură nivelul
coapsei
drepte

5. A dormi și a se Somn odihnitor 1

odihni

6. A se îmbrăca și Se îmbracă și 1
dezbrăca se dezbracă
fără ajutor

7. A-și menține Temperatur 1

temperatura a in limite
corpului în normale
limite normale

52
 8. A fi curat, Tegumente și 1
îngrijit, de a fanere curate
proteja
tegumentele și
mucoasele

9. A evita Securitate 1
pericolele fizică

10. A comunica Comunica cu 1

cei din jur

11. A acționa Acționează 1

conform conform
propriilor propriilor
convingeri și convingeri și
valori, de a valori
practica religia

12. A fi preocupat Apreciază 1

în vederea obiectiv
realizării capacitățile
sale.

13. A se recreea Citește, ascultă 1

muzică

14. A învăța cum Prezintă 1

să-ți păstrezi cunoștințe
sănătatea despre starea
sănătății sale

Nivel 2 de dependență – 15 puncte, pacient cu dependență moderată.

Nevoi prioritare alterate la internare:

1. Nevoia de a se mişca şi de avea o bună postură.

53
Diagnostice de nursing:
1. Alterarea mişcărilor din cauza durerii la nivelul coapsei manifestată prin imobilitate parțială.

Tabel nr. 13 - Plan de îngrijire caz 3

Diagnostic de nursing Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare

Imobilizare şi Pacientul să Am asigurat pacientului, repaus Pacientul prezintă

alterarea confortului aibă o stare de total la pat, fizic şi psihic o stare de confort
fizic şi psihic din confort fizic şi I-am asigurat pacientului, fizic bună în urma
cauza durerii psihic poziţia antalgică. administrării
Am administrat medicaţie tratamentului.
antialgică: Algocalmin,
Ketonal.

Tabel nr. 14 - Monitorizarea funcțiilor pe perioada internării

Tensiune Temperatură

02.02 135/85 mmHg 36,5˚C

03.02 120/80 mmHg 35,8˚C

Tabel nr. 15 - Medicație administrată pe perioada de internare

Ziua de boală/Data
Medicamente
Ziua 1 Ziua 2

02.02 03.02

Diazepam 10mg 1compr/ zi p.o. x x

Algocalmin 2ml 1fx2/zi i.v. x x

Ketonal 1fx2/zi x x

Omeran 1 capsx2/zi x x

54
 Ziua de boală/Data
Medicamente
Ziua 1 Ziua 2

02.02 03.02

Clexane 0,6 x x

Oxacilină 500mg 2caps/6 ore x x

Epicriză: Pacientul este internat în serviciul de ortopedie, cu diagnosticul de pseudoartroză

vasculară 1/3 inferioară femur drept, pe data de 02.02.2021, pentru extragerea tijei Kuntsaher.

Recomandări:

➢ va merge călcând pe membrul inferior operat la început, folosind bastonul pe partea dreaptă;

➢ va continua tratamentul cu antibiotic la domiciliu conform Rp;

➢ după 14 zile va reveni la control;

➢ scoaterea firelor la 14 zile după operaţie.

Capitolul IV - CONCLUZII

4.1 Evaluarea finală

55
 În lucrarea mea am prezentat 3 cazuri clinice și planurile de îngrijire corespunzătoare fiecărui
caz în parte. Pacienții au fost internați cu diagnosticul de fractura la nivelul diafizei femurului.

Cazul 1. Pacientul se prezintă cu durere vie în 1/3 coapsa dreaptă, mobilitate anormală,
impotenţă funcţională și tumefacţie. Pacientul a urmat indicațiile medicului spre osteosinteză cu
tijă Kuntscher, tehnică operatorie în focar închis. Pacientul a fost externat cu recomandarea de a
continua cu recuperare medicală.

Cazul 2. Pacienta se prezintă la o zi după incident cu dureri, deformare şi atitudine vicioasă la

nivelul coapsei stângi, urmând a fi pus diagnosticul de fractura trohanterodiafizară femur stâng.
Fractura a fost redusă și fixată cu sârmă plată. La externare pacientei i se recomandă începerea
recuperării medicale, mai precis kinetoterapia.

Cazul 3. Pacientul cu fractură femur 1/3 inferior drept, se prezintă pentru extragerea tijei.
Pacientului i se recomanda la externare să folosească pentru început bastonul pe partea dreaptă.

Obiectivele care au fost urmărite în cele 3 cazuri au fost:

• Identificarea problemelor nursing

• Identificarea și tratarea complicațiilor

• Prevenirea accidentelor tromboembolice

• Ameliorarea durerii

• Mobilizarea precoce a pacienților pentru prevenirea complicațiilor.

4.2 Concluzii generale

➢ Fracturile sunt o urgență medicală, unde se intervine de urgență. Fracturile de diafiză femurală
se datorează unui traumatism de energie înaltă, cea mai frecventă cauză a fracturilor de diafiză
de la nivelul femurului fiind accidentele rutiere, atât de mașină, cât și de motocicletă.

56
➢ Tratamentul fracturilor este ajutat de înțelegerea diferențelor dintre fracturile oblice sau în
spirală. Un os tânăr plus o suprafață a fracturii dură favorizează producerea calusului și
consolidarea fracturii. Fracturile complete la copii sunt rareori cominutive, aceasta se poate
justifica datorită diferenței de flexibilitate față de osul adult.

➢ Evoluţia ulterioară a traumatizatului, depinde, în mare măsură, de acordarea primului ajutor.

Imobilizarea provizorie şi transportul, prezintă o importanţă deosebită, pentru că mobilizarea
fragmentelor măreşte durerile şi accentuează distrugerile tisulare, agravând starea de șoc.

➢ Sunt de părere că îngrijirile cu rol propriu şi delegat, acordate de către echipa de îngrijire au
avut importanţă vitală pentru pacienţi şi că acestea au răspuns nevoilor particulare fiecărui
pacient.

BIBLIOGRAFIE
1. Coldea Liliana, Beldean Luminița, Gal Gherghinica - Nursing Principii Fundamentale, Editura
Alma Mater, Sibiu, 2003.
2. Henderson Virginia – Principii de bază a îngrijirii persoanei sănătoase/bolnave, Nursing,
Societatea personalului sanitar din România.
3. Netter, F., Atlas des Menschen, Georg Thieme Verlag Stuttgart, 2008.
57
4. Nițulescu Th. Cezar, Cârciumaru Radu, Voiculescu Bogdan – Anatomia și Fiziologia Omului,
Editura Corint, București, 2009.
5. Prundeanu H, Sargan I, Epure V, et al - Noțiuni de osteologie, Artpress, 2007.
6. Ranga V., Exarcu I.T. – Anatomia și fiziologia omului, Editura Medicală București, 2001.
7. Seyed Behrooz Mostofi, Fractures Classifications in Clinical Pra time 2nd edition, Springer-
Verlang London, 2012.
8. Titircă Lucreţia – Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate de asistenţii medicali, Editura Viața
Medicală Românească, București, 2008.
9. Titircă Lucreția – Urgențe medico-chirurgicale, Editura Medicală București, 2013.
10. Titircă Lucreția şi colaboratorii – Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 2008.

58