1

RARITATEA ÎN ECONOMIE

În fiecare zi suntem obligaţi să luăm decizii, uneori referitoare la probleme mărunte – cu ce mă

îmbrac azi, ce mănânc azi, cât cheltuiesc azi la piaţă etc. – alteori cu privire la probleme importante: mă
angajez la Shell sau urmez un MBA, îmi cumpăr un apartament sau o maşină cu banii economisiţi anul
acesta ş.a.m.d. Orice decizie implică cel puţin o variantă sacrificată în favoarea celei alese: de exemplu,
dacă vreţi să urmaţi un MBA, trebuie să sacrificaţi salariul anual de la Shell, pentru că resursele de timp pe
care le aveţi nu vă permit exercitarea ambelor activităţi. Dacă alegeţi un apartament, sacrificaţi maşina,
pentru că banii de care dispuneţi sunt insuficienţi pentru a achiziţiona ambele bunuri. Insuficienţa
resurselor în raport cu trebuinţele oamenilor, care aşa cum am văzut formează obiectul de studiu al
economiei, constituie subiectul capitolului ce urmează.

1. Tensiunea nevoi - resurse. Costul de oportunitate

De-a lungul existenţei noastre consumăm continuu bunuri şi servicii, majoritatea procurate de pe
piaţă, iar restul oferite de natură sau produse de noi înşine. Dacă un bun ne este oferit în mod gratuit de
natură, spunem că el este un bun liber; dacă dimpotrivă, trebuie să facem un efort pentru a accede la un
bun, acela este un bun economic. Bunurile libere, ca aerul pe care-l respirăm, sunt singurele de care
beneficiem după nevoie şi care aparent sunt nelimitate. Bunurile economice sunt limitate, adică
insuficiente în raport cu nevoile pe care le avem. Desigur că există bunuri pe care le avem în cantităţi
suficiente, din care nu dorim la un moment dat să avem mai mult. Dar privite global, bunurile de care
dorim să dispunem sunt mult mai multe decât cele pe care ni le permitem efectiv. Explicaţia acestui fapt
stă în aceea că dorinţele ţin de imaginaţia noastră, pe când resursele pe care le avem depind de cât de bine
şi cât de mult muncim.
Resursele de care dispune omenirea depind de ceea ce oferă Terra şi de ceea ce descoperă
gândirea umană, pe când nevoile depind de obiceiurile de consum şi de dorinţele fiecărui individ. Cum
zilnic dorinţele oamenilor se înnoiesc, alte nevoi adăugându-se celor deja existente, este evident că nevoile
cresc foarte rapid, într-un ritm cu mult superior resurselor. Gândiţi-vă unde ar ajunge omenirea dacă ştiinţa
ar evolua la fel de repede ca imaginaţia noastră!
O parte din nevoile noastre pot fi întâlnite la orice animal, de la câinele din curte la leul din savana
africană: sunt nevoile biologice, elementare, cum ar fi nevoia de hrană sau cea de adăpost. Alte nevoi sunt
specifice oamenilor: cele pe care le vom numi superioare, cum ar fi nevoia de frumos sau cea de realizare
profesională.
Deşi nelimitate ca număr şi în continuă dezvoltare, nevoile sunt limitate în capacitate, în sensul
că nu putem consuma continuu, la infinit dintr-un bun. De exemplu, dacă veniţi flămânzi dintr-un traseu
montan, după două fripturi vă săturaţi, ceea ce înseamnă că nevoia de hrană dispare, fiind limitată ca
volum. Ea o să reapară însă după câteva ore, ceea ce reflectă caracterul regenerabil al nevoilor.
O altă caracteristică a sistemului de nevoi este concurenţa. Să presupunem că primiţi cadou de
Crăciun o sută de dolari cu care aţi dori să mergeţi la munte pentru Revelion, dar şi să vă cumpăraţi o
canadiană ultramodernă. Evident, banii sunt prea puţini pentru a împlini ambele dorinţe, ceea ce înseamnă
că cele două nevoi intră în concurenţă, cea care va câştiga fiind aceea pe care o consideraţi dumneavoastră
cea mai urgentă.
Spuneam că nevoile se acoperă prin utilizarea resurselor economice. Prin resurse economice vom
înţelege totalitatea resurselor naturale, umane şi create de oameni ce pot fi utilizate sau sunt efectiv
utilizate în producţia de bunuri şi servicii.
Resursele pot fi clasificate după numerose criterii, dar cea mai utilizată clasificare este aceea care
le împarte în două categorii: materiale şi umane. Resursele materiale cuprind resursele naturale şi capitalul,
iar resursele umane sunt formate din muncă şi abilitatea întreprinzătorului. Conţinutul noţiunilor de
“resurse naturale” şi “resurse umane” este evident, de aceea nu ne vom opri asupra lui. Prin capital vom
înţelege ansamblul bunurilor produse de oameni şi destinate producerii altor bunuri şi servicii. De
exemplu, materiile prime, instalaţiile industriale, computerele ş.a. Abilitatea întreprinzătorului se referă la
 2

capacitatea lui de a-şi asuma riscul unei afaceri şi de a adopta decizii cu privire la destinaţia şi modalităţile
de combinare a resurselor de care dispune.
Unii economişti adaugă celor două categorii de resurse menţionate mai sus o a treia categorie:
resursele informaţionale, care sunt rezultatul activităţii de cercetare ştiinţifică.
Caracteristica fundamentală a tuturor resurselor economice este caracterul lor limitat, adică
insuficienţa lor în raport cu nevoile. De aceea, problema fundamentală a economiei este utilizarea
eficientă a resurselor. Eficienţă înseamnă să utilizăm cel mai bine posibil resursele pe care le avem sau,
pe scurt maximizarea raportului dintre rezultate şi consum şi minimizarea raportului dintre consum şi
rezultate.
Îndeplinirea obiectivului de eficienţă economică presupune ca sistemul economic să răspundă
continuu la patru întrebări: ce să producă, cum să producă, cât să producă şi pentru cine să producă.
Răspunsul dat întrebărilor: ce producem? şi cât producem? determină o anumită alocare a resurselor
între diverse combinaţii de bunuri. Inevitabil, dacă dorim să producem mai mult dintr-un bun, trebuie să
renunţăm la o anumită cantitate din alt bun, deoarece resursele sunt insuficiente. De exemplu, dacă o
economie produce numai maşini agricole şi autoturisme şi doreşte să fabrice mai multe autoturisme, în
condiţiile în care volumul resurselor nu s-a modificat, trebuie să renunţe la un anumit număr de maşini
agricole. Cantitatea de maşini agricole sacrificate pentru un autoturism suplimentar produs poartă numele
de cost oportun (de oportunitate).
În general, prin cost de oportunitate înţelegem cea mai bună alternativă de alocare a resurselor
sacrificată în favoarea alternativei alese. De exemplu, dacă aţi avut de ales între a urma studiile
universitare timp de un an, a lucra la firma X pentru un salariu de 2.000 de dolari pe an, a lucra la firma Y
pentru un salariu de 2.500 de dolari pe an sau a lucra la firma Z pentru un salariu de 3.500 de dolari pe an
şi aţi ales studiile universitare, costul de oportunitate este de 3.500 de dolari pe an.
Răspunsul la întrebarea cum să producem? presupune o altă opţiune: cea între diversele posibilităţi
tehnice de producţie existente la un moment dat într-o economie.
Întrebarea pentru cine să producem? conduce la o veche preocupare a ştiinţei economice: distribuirea
veniturilor în societate. În principiu, distribuţia venitului naţional ar trebui să aibă la bază eficienţa
economică a fiecăruia. De multe ori, mai ales în societăţile polarizate în foarte bogaţi şi foarte săraci, este
greu de explicat de ce o minoritate consumă majoritatea venitului naţional. Statul, prin politica de protecţie
socială încearcă să îmbunătăţească repartizarea veniturilor, dar este adesea criticat că realizează acest lucru
în detrimentul eficienţei economice.

2. Frontiera posibilităţilor de producţie

Conceptele de raritate a resurselor şi cost de oportunitate pe care le-am explicat până acum pot fi mai
uşor analizate cu ajutorul unui grafic care poartă numele de frontiera posibilităţilor de producţie.
Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de bunuri economice ce pot fi
realizate pe termen scurt în condiţiile utilizării integrale şi cu maximum de eficienţă a resurselor
disponibile.
Veţi înţelege mai bine acest instrument de analiză economică cu ajutorul următorului exemplu: să
considerăm că o economie naţională poate produce doar două bunuri: computere şi mere, în următoarele
variante:

Tabelul 1. Posibilităţile de producţie a computerelor şi merelor

Varianta A B C D E
Computere 0 100 200 250 275
(bucăţi)
Mere (kg) 500 400 250 90 0

Reprezentat grafic, acest tabel va conduce la următoarea frontieră a posibilităţilor de producţie:

 3

Graficul 1. Frontiera posibilităţilor de producţie

Frontiera posibilităţilor de producţie ne furnizează următoarele informaţii:
– combinaţiile de produse aflate în exteriorul frontierei sunt imposibil de atins pe termen scurt (de
exemplu, economia nu poate produce concomitent 250 de computere şi 250 de kilograme de mere
corespunzător punctului A);
– utilizarea integrală şi cu maximum de eficienţă a resurselor presupune alegerea unei variante de
combinare a bunurilor aflată pe frontieră;
– orice combinaţie de bunuri din interiorul frontierei indică o utilizare ineficientă şi/sau incompletă a
resurselor;
– costul de oportunitate relevat de panta frontierei este în creştere, pe măsură ce se renunţă la o cantitate
tot mai mare dintr-un bun în favoarea celuilalt bun. Pentru a demonstra această afirmaţie, haide să
calculăm costul de oportunitate pentru ambele produse:

Tabelul 2 Costul de oportunitate în creştere

Varianta A B C D E
Cost oportun computere – 1 1,5 3,2 3,6
Cost oportun mere 1 0,66 0,31 0,27 –

Costul oportun a fost calculat astfel:

– pentru computere, pentru a fabrica primele 100 de computere, am renunţat la 100 de kilograme de
mere, deci renunţăm la 1kg de mere/computer. Apoi pentru a creşte producţia cu încă 100 de
computere, trebuie să renunţăm la 150 kg de mere, adică la 1,5 kg de mere/computer ş.a.m.d.;
– pentru mere, primele 90 kg de mere au fost produse cu preţul renunţării la 25 de computere, deci 0,27
computere/kg. Pentru următoarele 160 kg s-a renunţat la 50 de computere, deci 0,31 computere/kg
ş.a.m.d.

Rezultă cu uşurinţă formula de determinare a costului oportun:

C.O.y = – ΔX/ΔY,
în care ΔX este cantitatea sacrificată din X, iar ΔY cantitatea câştigată din bunul Y.
Creşterea costului de oportunitate pe măsură ce se renunţă la o cantitate tot mai mare dintr-un
bun în favoarea altuia exprimă conţinutul legii creşterii costurilor relative. Explicaţia acţiunii acestei legi
se află în caracterul specializat al resurselor economice. Astfel, în exemplul nostru, vom putea adapta
resursele destinate fabricării merelor pentru producerea de calculatoare până la un punct, dincolo de care
adaptarea devine imposibilă.
Pe termen lung, creşterea economică conduce la creşterea resurselor economice naţionale şi
deplasează frontiera posibilităţilor de producţie către dreapta, astfel:
 4

Graficul 2. Efectul creşterii economice asupra frontierei posibilităţilor de producţie

Creşterea economică poate fi extensivă sau intensivă. În cazul unei creşteri economice extensive,
deplasarea frontierei se datorează în principal creşterii cantităţii de resurse atrase în activitatea economică.
Creşterea economică intensivă are la bază îmbunătăţirea eficienţei utilizării resurselor economice, rezultată
din acumularea de experienţă şi din aplicarea noilor cunoştinţe şi tehnologiilor moderne.