Terminologie

Implantul oral endoosos (dentar) = biomaterial alloplastic (=diferit de tesuturile org) inserat
chirurgical in tesuturile osoase alveolare ale oaselor maxilare in scopuri functionale sau
estetice, servind ca sprijin protetic
Creasta reziduala = osul alveolar restant dupa pierderea dintilor.
Os alveolar = osul dezvoltat ca urmare a formarii dintilor/creasta reziduala adecvata sau
augmentata pentru aplicarea implantelor endoosoase.
Osteointegrarea = contactul direct intre osul vital si suprafata implantului certificabila la o
marire de ordinul microscopiei optice.
Fixarea rigida =caracteristica unui implant inserat de a nu prezenta mobilitate decelabila la
aplicarea unei forte de 1 - 500 grame in directie verticala sau orizoniala.
Implantele de forma radiculara
= Designul lor este de coloana verticala in os.
Pot fi netede, filetate, perforate, solide, cavitare, sau cu supapa (“vented”), invelite (“coated”)
sau texturate
Tipuri principale de design:
* implant tip surub - inserat in os prin insurubare,
-are retentie macroscopica pentru fixarea rigida
(primara)
*implant tip cilindru - se insera prin presiune in cavitatea osoasa
preparata (“press-fit”),
- are retentie microscopica si fuziune (“bonding”) la
os
* forme combinate (surub - cilindru).
Infrastructura denumeste corpul implantului
Mezostructura- bontul (Sau bara in cazul lucrarii sprijinite pe atasament)
Suprastructura =lucrarea protetica sprijinita pe implante.
Componentele implantelor (in ordinea aplicarii) sunt:

1. Corpul - portiunea aplicata chirurgical in os;

2. Surubul de acoperire - insurubat la capatul liber al implantului, previne penetrarea tesuturilor
moi si a detritusurilor in interiorul implantului in timpul osteointegrarii; ;
3. Surubul de vindecare - insurubat dupa descoperirea implantului in portiunea transepiteliala -
dirijeaza vindecarea tesuturilor moi in mod etans in jurul implantului;
4. Bontul (stalp, abutment) - portiunea pentru retentia lucrarii protetice - poate fi de mai multe
tipuri:
= bont drept/angulat,
= bont pentru lucrare protetica fixata prin insurubare,
= bont pentru lucrare protetica fixata prin cementare,
= bont pentru lucrare protetica fixata prin atasamente,
= bont metalic/fuzibil/tip UCLA etc. (diferentiat dupa sistem);
4. Surubul de fixare a bontului - fixeaza bontul la implant;
5. Analogul de implant - replica in model corpul implantului;
6. Analogul (dispozitivul) de transfer (amprentare}- transfera pozitia si designul
corpului/bontului in model, serveste pozitionarii analogului de implant in model:
« indirect - insurubat in corp - ramane in cavitatea orala dupa amprentare
« Direct - se desurubeaza dupa priza, ramane in amprenta;
7. Surubul de fixare a lucrarii — fixeaza suprastructura la corp/bont

Etapele tratamentului implantologic

Etapele de tratament sunt urmatoarele:
1. Consultatia initiala;
2. Consultatia de confirmare;
3. Etapa de tratament restaurator preimplantar;
4. Etapa de insertie a implantelor (chirurgicala implantologica);
5. Etapa protetica de incarcare osoasa progresiva;
6. Intretinerea implantelor si a lucrarilor protetice sprijinite pe implante.
Consultatia initiala
=serveste unei discutii generale cu pacientul, observarii reactivitatii acestuia, anamnezei si
examinarii pacientului.
Cuprinde:
1.Anamneza-APP generale si dentare
2.Chestionar de sanatate -pacientul il va completa si il va preda medicului
3. Evaluarea orala si dentara - clinic si radiografic.
4. Elaborarea unui diagnostic si un plan de tratament si alternative.
5. Se vor confectiona modele diagnostice
6. Se vor efectua examinari complementare:
-imagistice
-de laborator
-interdisciplinare
SCOP al MODELULUI DIAGNOSTIC
1. Serveste evaluarii resorbtiei osoase
2. Vizualizeaza modificarile dintilor restanti
3. Faciliteaza stabilirea localizarii ideale a implantelor
4. Ajuta la stabilirea solutiei protetice finale
5. Ofera informatii complexe legate de tratament

-relatiile ocluzale interarcadice si dentare

-relatia crestei edentate cu dintii adiacenti si cu arcadele antagoniste;
-pozitia potentialilor stalpi (angulatie, rotatie, localizare, estetica)
-morfologia dintilor, forma arcadelor
-directia fortelor in viitoarele zone implantate,
-schema ocluzala prezenta, paralelismul stalpilor,
-caracterele tesuturilor moi edentate,
 -spatiul interarcadic
-Curba ocluzala Spee.

Consultatia de confirmare
1. Prezentarea planului final de tratament pacientului:
-se prezinta machete ale unor lucrari protetice sprijinite pe implanteinformare si
intelegerea variantelor de tratament
-se vor da detalii asupra diagnosticului propriu pe modele diagnostic duplicate si pe baza
investigatiilor imagistice
2. Efectuarea tratamentului medical multidiscipiinar pentru afectiunile generale (comorbiditati).
3. Fotodocumentarea cazului.

In cazul unor edentatii extinse sau totale pacientul este purtator de lucrare protetica
mobilase va analiza lucrarea protetica existenta sau se va confectiona o
proteza terapeutica clasica. Aceasta proteza realizeaza:
- ameliorarea suportului dur si moale;
- ameliorarea disfunctiilor ocluzo-articulare;
- evaluarea dorintelor si criteriilor estetice si igienice ale pacientului;
-determinarea dimensiunii verticale finale;
-determinarea amplasarii implantelor;
-determinarea amplasarii barelor suprastructurii.
4. Obtinerea Consimtamantului informat al pacientului

Consimtamantul informat in implantologie

-informare in detaliu despre toate variantele alternative de tratament, cu avantajele si

dezavantajele fiecaruia.
- explicarea tuturor riscurilor, accidentelor si complicatiilor posibile legate de fiecare etapa de
tratament: RISCURILE TERAPIEI IMPLANTARE
 posibilitatea aparitiei: - hemoragiei
-fracturilor oaselor maxilare
-penetrarii. In partilor moi sau cavitatile naturale ale
oaselor maxilare
- echimozelor,
-hematoamelor
-edemului, durerii sau infectiei postoperatorii
- tulburarilor de vindecare a plagii
-tulburarilor de sensibilitate in regiunea operate
 se va explica tratamentul necesar si prognosticul acestora.
-informarea pacientului asupra posibilitatii neintegrarii implantelor endoosoase orale si a
pierderii consecutive a implantelor/si lucrarilor protetice sprijinite pe implante.
- Pacientul trebuie responsabilizat in vederea efectuarii riguroase a igienizarii orale, a
abtinerii de la fumat si in vederea prezentarii la controalele periodice.

Examinarea si diagnosticul in implantologia orala

Foaia de observatie a pacientului edentat cuprinde toate etapele care trebuie urmarite si
evaluate.
Foaie de observatie - Edentatia partiala
I.Date personale - Nume, prenume, adresa, telefon, Varsta, sex, Profesie
II. Anamneza
1. Motivul prezentarii
A. Durerea- dentara, parodontala, musculara, articulara, auriculara, orbitara;
caracterul durerii: localizata, difuza, iradiata, spontana sau provocata,
continua, intermitenta,pulsatila etc.
B.Tulburari functionale:masticatorii, fizionomice, fonetice
C. Migrari dentare- orizontale, verticale, diasteme
2. Antecedente heredo-colaterale: - afectiuni ereditare: diabet, cardiopatii, neoplasme
 3. Antecedente personale:
Generale:
- fiziologice: nasteri, sarcini
- patologie: -afectiunile ce pot temporiza sau anula manoperele
stomatologice.
4. Antecedente personale stomatologice:
III. Examenul clinic
1. Examen loco-regional
A.Examen exooral
a. Inspectie: - norma frontala
-proportionalitatea etajelor: - in pozitia de postura (DVP)
- in ocluzie (DVO)
-spatiul minim de vorbire (free-way space)
- norma laterala
b.Palpare
c. Auscultatie-zgomote la inchiderea si deschiderea gurii: crepitatii
cracmente
B.Examenul endooral
a. Examen oncologic preventiv
b. Examenul arcadelor alveolo-dentare -Examenul monomaxilar
c. Examenul odontal
- numarul si topografia dintilor restani
- starea odontala - leziuni carioase, abrazie, discromii, dispiazii,
eroziuni, fracturi dentare, malpozitii, obturatii, lucrari protetice
d. Examenul parodontal
-gingivita/parodontita
- factori de iritatie parodontala, retractii gingivale, pungi
parodontale, mobilitatea dintilor, igiena orala
 d. Examenul suportului mucoosos
Camp protetic maxilar
1. Creasta alveolara
- forma arcadei
- inaltime: inalta, medie, atrofiata
- latime: lata, medie, ingusta
- contur pe sectiune
- directie: - paralela cu planul de ocluzie
- ascendenta spre distal .
- descendenta spre distal
-versant vestibular: retentiv, neretentiv, neutru
-exostoze
2. Tuberozitati
-Relief: bine reprezentat, mediu, atrofiat
- versant vestibular: retentiv, neretentiv, neutru
- polul inferior, posterior
3. Bolta palatina : inaltime, latime, torus palatin: forma, marime, sediu
4.Substratul mucos- rezilienta mucoasei, mobilitate orizontala

Camp protetic mandibular

1. Creasta alveolara
- forma arcadei
- inaltime: inalta, medie, atrofiata
- latime: lata, medie, ingusta
- contur pe sectiune
- directie: - paralela cu planul de ocluzie
- ascendenta spre distal .
 - descendenta spre distal
2. Tuberculul piriform
- directia: orizontal, oblic, vertical
- consistenta
- insertia ligamentului pterigo-mandibular
3. Torus mandibular:- absent/prezent: forma, marime
4.Organe mobile de la periferia campului protetic - frenuri ,bride, limba, planseu, glanda
sublinguala, saliva, reflexe exagerate
5. Examenul functional al ocluziei
Examenul cinematic(dinamic)
In RC si IM: - Long Centric, Point Centric, contacte premature, ocluzie habituala
In miscarea de propulsie
In miscarea de lateralitate

f. Examenul functiilor ADM

-Masticatia, Deglutitia, Fonatia, Fizionomia, Autointretinerea, Mimica
- Parafunctii: - bruxism nocturn sau diurn
IV. Examene complementare
1. Ex. Radiografic: retroalveolare/panoramice
2. Amprentarea: - documentara
- preliminara
3. Fotografierea: - din fata, din profil
4. Avize ale medicilor de alte specialitati
V. Diagnostic:al afectiunii acute, odontal-edental, parodontal, ocluzal, functional, afectiunii
generale
VI. Tratament
1. Obiective: - ameliorarea starii de sanatate a tesuturilor parodontale
- realizarea unui suport muco-osos stabil, favorabil protezarii
 - restabilirea functiilor alterate prin refacerea integritatii arcadelor dentare
2. Tratament preprotetic: - tratamentul de urgenta si al afectiunilor generale
3. Tratament chirurgical: - extractia dintilor irecuperabili
- tratamentul chirurgical al celor recuperabili
5. Tratament parodontal: - eliminarea factorilor de iritatie, tratament atiinflamator si
biostimulator
6. Tratament de reechilibrare ocluzala

Diagnosticul protetic

Evaluarea protetica complexa preimplantara:

1. DVO
2. SIF
3. planul de ocluzie existent
4. relatia interarcadica
5. ocluzia existenta;
6. pozitia transmucozala a implantului;
7. forma arcadelor
8. lucrarile protetice existente
9. numarul si localizarea dintilor absenti;
10. Linia Surasului si a vorbirii;
11. flectarea mandibulei.

Dimensiunea verticala de ocluzie (DVO= distanta dintre doua puncte de reper situate la
nivelul maxilarului si respectiv mandibulei, atunci cand dintii antagonisti sunt in contact
centric.)
DVO supradimensionatacontacte premature aparute in urma migrarilor verticale si
orizontale ale dintilor adiacenti sau antagonisti bresei edentate
DVO subdimensionataedentatiilor terminale sau laterale extinse
DVO modificatanecesara o restabilire a dimensiunii preimplantare, de cele mai multe
ori prin metodale protetica clasice, ortodontice sau ortognatice.
Determinarea DVO metode subiective si obiective. Cele care fac apel la dimensiunea
verticala posturala (DVP) sau la testele fonetice si de deglutitie sunt considerate subiective.
1.Subiective- folosind DVP (DVO=DVP-SIF)
-folosind Spatiul minim de vorbire (SMV)
-prin deglutitie
-frecvent metodele subiective dau erori
Metodele obiective masuratori faciale si proportionalitati antropometrice
Valoarea DVO poate fi modificata in limite rezonabile in vederea ameliorarii raportului
anatomic intre crestele edentatepacientii edentati vechi, care au purtat aceeasi proteza o
perioada indelungata, au frecvent nevoie de un tratament protetic provizoriu preimplantar care
va restabili DVO si va corecta eventualele disfunctii ATM.

1. DVO(edentat vechi, protezat sau nu) scade treptat si se produce o rotatie anterioara a
mandibulei transforma relatia interarcadica intr-o relatie de clasa a-III-a
pseudoprognata obligatorie restabilirea corecta preimplantara a DVO pentru ca
implantele sa fie inserate in angulatia corecta in etapa chirurgicala si ulterior
suprastructura sa aiba o pozitie corecta in raport cu arcada.

2. DVO creste relatia intermaxilara =relatie de clasa a-ll-a  influenteaza negativ pozitia
si angulatia implantului in lipsa corectarii preimplantare.

1, 2 la un edentat vechi este necesara restabilirea corecta a DVO cu ajutorul unei protezari
provizorii acrilice care este usor de adaptat si corectat.

Spatiul interarcadicse masoara de la nivelul crestei osoase edentate pana la nivelul

planului de ocluzie.

Spatiul minim necesar ( pt o suprastructura fixa)= 8 mm

Ideal avem nevoie de 9-10 mm in regiunea posterioara a arcadei

10-12 mm in regiunea frontala.

Acest spatiu include 3 mm de margine gingivala, 2 mm de suprafata ocluzala sau margine

incizala si un minim de 5 mm pentru bontul protetic.
 Suprastructuri mobilizabile necesarul de spatiu interarcadic de minim 14
mm.
Distanta interarcadica micsorata (extruzia sau egresiunea dintilor naturali antagonisti bresei)
Daca deficitul nu e mare  remediere prin de nivelarea a planului de ocluzie.
Spatiu interarcadic mic = bont protetic si suprastructura cu dimensiuni reduse
(defavoarabil esteticii si rezistentei pe termen lung.)
Egresiunea dintelui (procesul alveolar coboara cu dintele)uneori nici extractia dintelui
antagonist nu rezolva situatia:
 frecvent in regiunea posterioara maxilara la pacientii vechi edentati si
neprotezati in special daca prezinta edentatii terminale la nivel mandibular.
 la arcadele dentare abrazate scade dimensiunea coronara chiar
daca DVO se pastreaza (frecvent la pacientii cu bruxism sever se produce o
pierdere treptata a smaltuiui la nivelul dintilor frontali, cu pastrarea DVO prin
eruptia permanenta a dintilor posteriori, in special daca se produce o dezocluzie
a acestora in timpul miscarilor parafunctionale de lateralitateapropiere a
procesului alveolar de planul ocluzal

daca pacientul doreste sa-si amelioreze aspectul estetic prin cresterea inaltimii coronare
procedee chirurgicale de remodelare a osului alveolar si de repozitionare
apicala a tesuturilor moi inainte/in timul etapei de inserare a implantelor pt a reduce
numarul fazelor chirurgicale.

Spatiul interarcadic crescut rezulta frecvent din pierderea in sens vertical a osului si
a tesuturilor moi dintii de inlocuire vor fi mai lungi;
 pentru pastrarea aspectului natural se vor folosi in regiunile cu
importanta estetica, materiale care imita gingia.
Suprastructura de dimensiuni marite  forta mai mare asupra
implantuluifavorizeaza fracturarea componentelor implantelor.
Spatiu interarcadic mult marit  corectat prin grefe autogene sau aloplastice efectuate
inaintea sau in timpul inserarii implantului.
  PLANUL DE OCLUZIE EXISTENT:

-trebuie evaluat cu atentie, cu precadere in regiunea posterioara a arcadei

-evaluarea tuturor dintilor adiacenti si antagonisti bresei edentate la nivelul carora frecvent
sunt necesare interventii corectoare inainte de etapa chirurgicala de implantare;
-spatiu interarcadic minim necesar inserarii implantelor=8 mm, deci frecvent sunt necesare
ameloplastii/coronoplastii din cauza faptului ca distanta interarcadica poate fi micsorata,
dar si pentru a redirectiona fortele in axul lung al corpului implantului;
-necesara evaluarea spatiului protetic in functie de rezerva osoasa existenta
-respectarea curbei lui Spee(antero-posterioara) si a lui Wilson (medio-laterala) necesare a
pentru obtinerea unei fizionomii corespunzatoare si pentru prevenirea interferentelor in
cursul dinamicii mandibulare;
-planul de ocluzie evaluat in functie de pozitia finala a suprastructurii implantului
->frecvent necesare:coronoplastii, devitalizari in scop protetic, aplicarea unor proteze
unidentare care sa niveleze planul de ocluzie prin rezolvarea egresiunilor, extruziilor,
bascularilor d. adiacenti/antagonisti
->folosirea modelelor diagnostice de tip wax-up utile in etapa de evaluare in acest scop
->nerespectarea acestor etape: compromite rezultatul final

 OCLUZIA EXISTENTA:

-INTERCUSPIDAREA MAXIMA (IM)=”o pozitie ocluzala a mandibulei in care se produce o

intercuspidare completa a dintilor antagonisti independent de pozitia condililor”
->cea mai REPRODUCTIBILA pozitie de referinta
-RELATIA CENTRICA (RC)=cea mai sigura pozitie functionala mandibulo-maxilara, precis
reproductibila si stabila, cu sau fara prezenta dintilor;
-OCLUZIA CENTRICA (OC)=relatia ocluzala interarcadica atunci cand mandibular se afla in
relatie centrica
Cand intercuspidarea maxima a dintilor este in armonie cu ansamblul menisc-condil
corect pozitionat si aliniat, relatia centrica si ocluzia centrica coincid.
->comunicarea FUNCTIONALA libera intre pozitia centrica si relatia condililor
centrica este un deziderat al tuturor tratamentelor ocluzale;
->daca aceasta comunicare este impiedicata de INTERFERENTE OCLUZALE, starea
ocluziei poate fi considerate potential patologica
 ->retusurile ocluzale si deblocarile trebuie efectuate INAINTE DE CONCEPEREA
SUPRASTRUCTURII, pentru stabilizarea planului de ocluzie si directionarea cat mai fiziologica
a fortelor ocluzale;
In acest scop, se practica frecvent:
- reechilibrari complexe
-coronoplastii selective
-devitalizari in scop protetic
-aplicari de microproteze
-extractia unor dinti cu malpozitii grave
Un procent redus de indivizi prezinta o pozitie identica in IM si RC.Marea majoritate
prezinta o diferenta intre cele doua, numita alunecare centrica(care se realizeaza in toate
cele 3 planuri) FARA CONSECINTE PATOLOGICE;

Examinarea ocluziei va respecta urmatorii timpi:

 anamneza, cu scopul de a indica existenta unor eventuale tulburari functionale la originea
carora stau, de obicei, contacte premature sau interferente;
 examinarea raporturilor ocluzale in RC
 examinarea raporturilor ocluzale in IM
 examinarea propulsiei si ghidajului anterior
 examinarea miscarilor de lateralitate

Cel mai modern mijloc de evaluare a ocluziei existente sunt modelele de studiu montate
in articulatoare adaptabile pe baza inregistrarilor realizate cu ajutorul arcului facial.
Important->STABILIREA INTERVENTIILOR PREIMPLANTARE, acolo unde e cazul, in
vederea inlaturarii oricaror forte potential nefavorabile asupra implantului;

 POZITIA TRANSMUCOZALA A IMPLANTELOR

-importanta decisiva, mai ales in cazul suprastructurilor fixe FP-1(fixed prosthetics)

-pozitia ideala:
->sub marginea incizala in cazul d. frontali
->sub foseta centrala in cazul d. laterali
-un plasament incorect->compromite estetica+o serie de aspecte ale biomecanicii si
mentinerii igienei
 -cea mai incorecta pozitie->cea VESTIBULARIZATA (compromite fizionomia, fonatia,
pozitia buzei si functionalitatea in general)
-folosirea unui bont angulat poate aduce o serie de imbunatatiri daca inserarea
implantului nu s-a facut intr-o pozitie favorabila
->in aceasta situatie:se compromite doar conturul gingival al lucrarii protetice;
-corticala vestibulara este frecvent mai subtire decat cea orala->un implant inserat intr-o
pozitie mai ORALIZATA este mai usor de corectat prin intermediul suprastructurii finale
->fortele aplicate asupra implantului sunt, de obicei, directionate
LONGITUDINAL, iar corticala orala confera o stabilitate mai buna si un os mai dens pentru o
distributie favorabila la interfata os-implant
-plasarea mai MEZIALA/DISTALA are consecinte estetice mai putin importante, daca linia
surasului NU expune TREIMEA CERVICALA a lucrarii protetice
-utilizarea GUTIERELOR CHIRURGICALE in cursul etapei de inserare chirurgicala
favorizeaza alegerea unei pozitii si a angulatiei optime a implantului

 FORMA ARCADELOR

-Morfologia crestelor alveolare edentate difera de cea a arcadelor dentare

-crestele alveolare pot fi:
->ovale (cel mai frecvent)
->patrate (la pacientii cu cls II scheletala-mai ales daca incisivii s-au pierdut mai
devreme decat caninii si molarii, frecvent datorita parafunctiilor aparute in cursul
cresterii si dezvoltarii)
->in “V”
-forma crestei alveolare este DECISIVA in situatiile in care se realizeaza o
suprastructura de tip “overdenture” avand ca suport implante interforaminale
->in aceasta situatie arcada patrata ofera un prognostic mai REZERVAT decat cea
in “V”(care este intinsa anterior si ofera un sprijin suplimentar capabil sa compenseze
fortele rezultate distal)
-Distanta anterior-posterioara=distanta de la centrul celui mai anterior implant
pana la o linie imaginara care trece prin fetele distale ale celor mai posterioare implante
(bilateral)
->ne da informatii despre lungimea maxima pe care o poate avea
CONSOLA DISTALA;
->ca si regula generala: dimensiunea antero-posterioara a consolei
distale nu trebuie sa depaseasca o valoare de 2,5x mai mare decat dimensiunea
anterior-posterioara a poligonului de sustinere (reprezentat de implante)
 ->aceasta valoare este pur TEORETICA, ea depinzand de diferiti factori de
stress:
-parafunctii
-dinamica masticatorie
-spatiul interarcadic
-nr si dimensiunea implantelor
-directia fortelor
-densitatea osoasa;
Concluzie:- crestele in forma de “V”:
-favorabile unei protezari de tip “overdenture”cu console posterioare
-la arcadele patrate:
-se prefer console anterioare
-formele ovale:
-imbina proprietatile ambelor tipuri de arcada
LUCRARI PROTETICE EXISTENTE
Lucrarile protetice vechi ne pot oferi o serie de relatii (privind planul ocluzal,
eventuatele fatete de abrazie) de aceea trebuie atent evaluate.
O situatie particulara apare cand la nivelul unei arcade intalnim o proteza partiala
mobilizabila, iar la cea antagonista: o reconstructie protetica pe implante;
->datorita fortelor mari ocluzale ce apar si care vor produce modelari osoase,
este posibil ca in scurt timp, pacientul sa nu mai poata purta proteza mobilizabila;
->din acest motiv: necesara dispensarizarea continua si interventii de readaptare
si rebazare permanenta a protezei partiale;
Pacientul va fi intrebat si in legatura cu ASPECTELE ESTETICE ale protezei vechi care va fi
inlocuita cu reconstructia pe implante;
->orice nemultumire legata de pozitia/culoarea dintilor va fi notate si corectata
ulterior;
La cei care prezinta DISFUNCTIE TEMPORO-MANDIBULARA, DVO mult scazut/prabusita,
precum si insatisfactii estetice: se recomanda aplicarea unor lucrari provizorii usor de adaptat
pana la aplicarea suprastructurii finale;
NUMARUL SI LOCALIZAREA DINTILOR ABSENTI
-influenteaza PLANUL TERAPEUTIC;
-de obicei M2 mandibular absent NU se inlocuieste cu o lucrare protetica pe implante;
-M1 mandibular va oclude cu creasta marginala meziala a M2 maxilar pt a preveni eventuatele
egresiuni/extruzii (care pot da interferente)
-motivatia celor anterioare se bazeaza pe:
->aprox 90% din eficienta masticatorie se realizeaza in jumatatea meziala a M1
mandibular=>functional nu avem motive de protezare a M2 mand
->M2 mand genereaza cele mai multe interferente in miscarile de ghidaj
-lucru f important in cazul parafunctiilor, cand fortele ocluzale care apar sunt mai
mari ca intensitate si durata si pot cauza fracturi la nivelul implantelor/suprastructurii,
descimentari, resorbtii osoase;
->la nivelul M2, forta ocluzala este cu 10% mai mare decat la nivelul M1=>necesita un
implant mai mare in diametru
->structura osoasa la acest nivel este mai putin densa decat in alte regiuni;
->in regiunea M2, pozitia canalului mandibular este mai aproape de creasta
alveolara=>se reduce dimensiunea osoasa disponibila implantarii;
->fosa submandibulara este accentuata la acest nivel, iar aplicarea unui implant necesita
o angulatie mai mare comparativ cu directia fortelor ocluzale
-in acelasi timp creste si riscul perforarii corticalei linguale in timpul prepararii
patului preimplantar;
->spatial interarcadic este mai redus=>inseamna un bont mai redus, care este in
defavoarea retentiei lucrarii protetice;
->M2 mand este in afara zonei estetice a arcadei mandibulare
Pe de alta parte, se INDICA protezarea M2 MAXILAR datorita densitatii osoase reduse a
regiunii maxilare posterioare;
-in aceasta regiune se indica aplicarea unui nr mai mare de implante pentru a creste
suprafata os-implant
Numarul dintilor absenti influenteaza PROGNOSTICUL viitoarei lucrari protetice;
-un SPATIU CRESCUT intre bonturile protetice->creste flexibilitatea protezei;
-flectarea corpului de punte este d.p. cu cubul lungimii sale si cu distanta ocluzo-
gingivala
 -O punte cu un intermediar sufera o flectare de 8X MAI MICA<o punte cu 2 intermediari,
si de 27x mai mica decat una cu 3 intermediari;

LINIA SURASULUI SI A VORBIRII

-Pozitia buzelor trebuie evaluata in repaus/suras/vorbire
-are o importanta crescuta mai ales in cazul reconstructiilor FP-2 si FP-3 in zona frontala
-pozitia buzei inferioare este frecvent neglijata si conduce la rezultate estetice nesatisfacatoare;
FLECTAREA MANDIBULEI
In cursul dinamicii mandibulare si mai ales in miscarile de inchidere/deschidere-> se
exercita forte musculare si tensiuni ligamentare mari, in special din partea insertiei mediale a
mm pterigoidian intern (care determina o deplasare spre medial a mandibulei)
Fortele de torsiune apar DISTAL de gaura mentoniera si cresc pe masura ce se apropie
de ramul ascendant mandibular;
Gradul DEFORMARII mandibulare
-variaza de la 0.8mm in regiunea M1 pana la 1.5 mm la nivelul ramului ascendant
-valoarea deformarii depinde si de:
->densitate
->volum osos
->amplitudinea deschiderii gurii
-este evident ca inserarea unor restaurari protetice MARI va interfera cu flexibilitatea osoasa,
avand consecinte negative asupra stalpilor;
Implantele din zona posterioara, bilateral, solidarizate intre ele prin o reconstructie
protetica fixa totala->supuse unor forte vestibulo-orale mari in timpul deschiderii gurii
->gradul de mobilitate diferit al implantelor fata de dintii naturali reprezinta in
acest caz o problema;
->fortele de TORSIUNE in acest caz pot fi de 10-20x mai mari decat miscarea
fiziologica a unui dinte natural si trebuie foarte bine evaluata situatia aplicarii unei lucrari
protetice sprijinita pe implante+dintii naturali;
Concluzie:
-realizarea unor restauratii protetice fixe totale la mandibula (agregate si numai pe implante)
este CONTRAINDICATA datorita flexibilitatii osoase crescute
 ->care va avea ca si consecinta:
-resorbtii osoase in jurul implantelor
-descimentari frecvente
-fisuri
-fracturi ale componentelor protetice
-fracturi ale implantelor
-senzatie de disconfort pt pacient
Cand situatia clinica impune folosirea unor astfel de reconstructii protetice, sunt posibile
mai mult alternative:
-folosirea conectorilor rigizi
-folosirea unor aliaje cu proprietati elastice in constructia suprastructurilor
-reducerea dimensiunii V-O a puntii
-cresterea nr de implante+realizarea a 2/mai multe suprastructuri independente;
-cresterea suprafetelor implantelor si a gradului de retentie pt elementele de agregare;

DIAGNOSTICUL OCLUZOLOGIC
Factorii de stress ocluzal
Etiologia resorbtiei osoase crestale precoce+ a pierderii precoce a implantelor
endoosoase->stressul excesiv ce se transmite la interfata imatura os-implant.
Pt a reduce stressul la nivelul interfetei os-implant trebuie:
-CRESCUTA SUPRAFATA DE CONTACT dintre os-implant
sau/si
-reduse fortele care se exercita asupra implantului;
Odata ce s-a stabilit planul protetic->evaluarea fortelor care se vor exercita asupra
interfetei os-implant;
Marimea variabilitatii fortelor la pacientul implantologic este mai usor de evaluat decat
suprafata pe care aceste forte actioneaza:
Factori raspunzatori de stressul ocluzal:
-parafunctiile
 -pozitia implantului pe arcada
-dinamica masticatorie
-tipul arcadei antagoniste
-directia fortelor
-raportul coroana-implant

Parafunctiile
Se caracterizeaza prin PRESIUNE OCLUZALA REPETATA si SUSTINUTA asupra
dintilor/implantelor;
-Cea mai frecventa CAUZA a pierderii implantelor in primul an dupa incarcare sunt
FORTELE PARAFUNCTIONALE;
->mai frecvent la maxilar-din cauza densitatii osoase mai reduse + a momentului
fortelor mai mare
Cauzele parafunctiilor- dupa Nadler (citat de Misch):
-locale (include morfologia dentara+ ocluzia)
-sistemice (paralizia cerebrala, epilepsia, diskineziile medicamentoase)
-psihologice (cea mai mare pondere; relationati cu profesii ce necesita precizie
mare)
-ocupationale
-involuntare (de ex cele ce apar la ridicarea unor greutati mari sau in momentul
unor franari bruste in timpul sofatului)
-voluntare (mestecatul gumei, rontaitul instrumentelor de scris, sustinerea
telefonului intre mandibular si umar, fumatul pipei)
! In evaluarea preimplantara: cel mai important este depistarea BRUXISMULUI +
OBICEIUL DE STRANGERE A DINTILOR=>acestea nu sunt compatibile cu succesul reconstructiilor
pe implante;
La nivelul dintilor: Semne clinice ale traumei ocluzale:
-“sensibilitate” dentara
-atritie
 -cresterea mobilitatii
La nivelul implantelor, se pot intalni:
-microfracturi osoase la interfata
-resorbtie osoasa ireversibila la interfata
-fractura componentelor implantului sau ale lucrarii protetice
-destabilizarea lucrarii protetice sprijinita pe implante
BRUXISMUL
-caracterizat prin forte OCLUZALE VERTICALE SI ORIZONTALE de intensitate mult mai
mare decat cele fiziologice
-afecteaza: dintii, implantele, lucrarile protetice, muschii, osul alveolar, ATM
-apare diurn/nocturne si poate genera forte crescute asupra arcadelor cateva ore/zi
-intensitatea fortelor creste cu vechimea obiceiului
-semne clinice:
->hipertrofia mm masticatori (temporal, maseter)
->devierea liniei mediane mandibulare la deschidere
->limitarea deschiderii gurii
->mobilitate dentara
->abfractia tesuturilor dure localizate la colet
Cel mai simplu mod de a diagnostic bruxismul: observarea atritiei dintilor naturali sau a
lucrarilor protetice;
-poate cauza atritia dintilor anteriori maxilari pana la cingulum
-cel mai important: sa nu apara contacte pe dintii posteriori in timpul miscarilor
functionale ale mandibulei;
FORTELE OCLUZALE trebuie evaluate ca amplitudine, durata, directie si tip;
Dupa gradul de atritie, bruxismul poate fi:
-usor
-moderat
-sever:
 ->in cel sever fortele sunt modificate ca:
-amplitudine (de 4-7x)
-durata (ore)
-directie (mai mult lateral>vertical)
-tip (forfecare, nu compresiune)
-NU se pot obtine rezultate satisfacatoare la cei cu bruxism sever, daca
nu poate fi controlat ca durata si intensitate;
Pentru a compensa fortele ocluzale MARI din regiunile posterioare (care prezinta
densitate mai redusa):
->cresterea suprafetei implant-os prin:
-cresterea nr de implante inserate(se reduce sarcina/implant)
-utilizarea implanturilor de L si diametru mai mare
-crearea ghidajului anterior
-confectionarea lucrarilor protetice cu suprafete ocluzale metalice;

STRANGEREA DINTILOR
-data de FORTE STATICE la nivelul suprafetelor ocluzale ale dintilor;
-difera de bruxism prin directia verticala pe planul de ocluzie+absenta atritiei dentare
->de aceea poate scapa diagnosticului la o simpla examinare de rutina;
-Semne clinice:
-mobilitate dentara si/sau
-sensibilitate la cald/rece
-tensiune si/sau
-hipertrofie musculara
-devierea liniei mediene in miscarile de deschidere a gurii
 -limitarea deschiderii gurii
-linii de stress la nivelul smaltului
-eroziuni la coletul dintilor (date de abfractia prismelor de smalt)
PRESIUNILE LIMBII
Parafunctiile limbii=forte patologice care actioneaza asupra arcadelor in timpul
deglutitiei.
-marimea fortelor cu care actioneaza limba asupra palatului anterior in deglutitie: 41-
709 g/cm patrat
-sunt identificate 8 tipuri de presiuni exercitate de limba: cele mai intalnite->cele
anterioare, posterioare unilaterale, posterioare bilaterale;
Desi intensitatea fortelor cauzate de limba nu este mare->efectul nociv este dat de
directia lor ORIZONTALA
->daca presiunile limbii in deglutitie au dus la mobilizarea+ pierderea dintilor=>si
implantele aplicate in acea regiune sunt periclitate in timpul faze de vindecare si in prima
perioada dupa incarcarea lor;
Pentru evaluarea presiunilor ANTERIOARE:
-medicul retracta buza inferioara si invita pacientul sa relizeze deglutitia
->el nu va reusi sa realizeze vidul necesar deglutitiei fara participarea buzei
inferioare
-acelasi test se face si pt evaluarea presiunilor LATERALE, dar se retracta OBRAZUL
->pe langa vizualizarea miscarii limbii, se evidentiaza si presiunea cauzata de
aceasta pe instrumentul ce retracta obrazul;
Limba ocupa spatiul creat prin instalarea starii de edentatie;
->astfel, pacientii neprotezati mandibular prezinta LIMBA MARITA IN VOLUM
->protezarea clasica/implantologica in aceasta situatie induce forte mai mari ale limbii asupra
lucrarii protetice+un disconfort permanent pacientului
->se va evita reducerea spatiului pt limba prin micsorarea conturului lingual al dintilor
mandibulari;
->cuspizii linguali ai dintilor posteriori: se vor modela cu un overjet orizontal corespunzator fata
de curba Wilson pt a proteja limba in timpul ocluziei;
 POZITIA IMPLANTULUI PE ARCADA
Fortele care se exercita asupra unitatilor dentare sau a implantelor depind de pozitia
acestora pe arcada.
-fortele cele mai mari se produc in regiunea molarilor scazand in intensitate spre
regiunea anterioara a arcadei;
-astfel, fortele care se exercita in regiunea incisivilor au valori inferioare celor din
regiunea canina, si acestea la randul lor sunt mai reduse decat cele din regiunea molarilor;
-in plus, fortele care actioneaza asupra M2 sunt cu 10% mai mari decat la M1
-fortele ocluzale in zona anterioara a arcadei sunt diminuate in absenta contactelor
dentare posterioare si pot fi mai mari in conditiile prezentei ocluziei molare sau a contactelor
dentare excentrice;
In regiunile anterioare unde fortele sunt mai mici, suprafata radiculara a dintilor este
mai mica decat in regiunile posterioare, unde suprafata radiculara a molarilor este mai mare;
-acest model biomecanic natural trebuie urmat si in reconstituirile protetice pe implante
dentare;
-in zonele posterioare, suprafata interfetei os-implant trebuie sa fie mai mare decat in
zonele posterioare;
DINAMICA MASTICATORIE
Dinamica musculaturii masticatorii este responsabila pt intensitatea fortelor exercitate
asupra sistemului implanto-protetic;
Aceste forte sunt direct relationate cu durata de actiune+ cu functia pe care o
realizeaza.
-parafunctiile ce duc la hipertrofia musculaturii masticatorii pot cauza forte masticatorii si mai
mari;
Statura pacientilor este relationata cu marimea fortelor:
-un pacient atletic este capabil sa dezvolte forte masticatorii superioare unui pacient cu
o conditie generala precara
In general, fortele masticatorii mai >la barbate decat la femei si la tineri > decat la pacienti
varstnici;
In concluzie: dinamica masticatorie este influentata de:

-sexul pacientului

-masa musculara
 -statusul dentar

-varsa

ARCADA ANTAGONISTA

Tipul arcadei antagoniste este important a fi evaluat INAINTE de a concepe un plan protetic

-dintii naturali sunt capabili de a transmite forte ocluzale superioare celor transmise de
protezele partiale/totale cu sprijin mixt dento-muco-osos sau doar muco-osos;

-fortele dezvoltate la purtatorii de proteze partiale au valori intermediare intre arcadele dentate
si purtatorii de proteze totale;

DIRECTIA DE ACTIUNE A FORTELOR

-Joaca un rol major in intensitatea fortelor exercitate asupra implantelor;

-Fortele sunt de 3 tipuri:

->de tensiune

->de compresiune

->de forfecare

Majoritatea studiilor de analiza a stressului mecanic asupra implantelor indica localizarea acestuia->in
JUMATATEA CORONARA A IMPLANTULUI SI OSULUI ADIACENT;

-incarcarea verticala a implantului-stress mai < decat incarcarea sa sub un anumit unghi;

-pt a prelungi viata implantului se indica: reducerea stressului crestal printr-o incarcare
VERTICALA a acestuia;

-analiza directiei fortelor asupra implantului reprezinta un factor major in evaluarea diagnostic si
terapeutica;

RAPORTUL COROANA-IMPLANT

Este important in evaluarea fortelor ce se transmit asupra sistemului implanto-

protetic, mai ales cand aceste forte au directie LATERALA sau actioneaza ca o PARGHIE la nivelul
extensiilor
-cu cat INALTIMEA COROANEI este mai mare->cu atat momentul fortelor ce actioneaza
lateral este mai crescut;
-inaltimea coroanei serveste drept brat de parghie pt fortele laterale;
-Raportul coroana:radacina IDEAL: 1:2 (rar intalnit)
-mai frecvent avem: 1:1.5
-raportul MINIM necesar: 1:1 (cand antagonistii sunt dinti naturali)
 DIAGNOSTICUL ORTODONTIC
ANALIZA RELATIILOR INTERMAXILARE
-se pot descrie mai multe situatii clinice:
-un exemplu: anomaliile dento-maxilare scheletale al caror tratament este
ORTODONTIC+CHIRURGICAL
->aceste optiuni trebuie prezentate pacientilor inca de la inceput, deoarece
chirurgia implantologica se poate efectua impreuna cu o etapa ortodontica sau ortognatica
->in conditiile in care pacientul nu este de acord cu tratamentul anomaliei->i se
vor preciza compromisurile de ordin ocluzologic, biomecanic si estetic la care este supus
tratamentul implanto-protetic;
Neconcordante in rapoartele interarcadice->mai frecvent in zona FRONTALA a
maxilarelor
->aceasta zona sufera o atrofie CENTRIPETA;
->latimea crestei alveolare se reduce cu 40% in primii 2 ani dupa extractia dintilor, mai
ales pe seama corticalei vestibulare
->astfel apar relatii de clasa III-a Angle;
->aplicarea implantelor in aceasta situatie->duce la o ANGULATIE MARE A ACESTORA,
marginea incizala a coroanei protetice fiind situata in afara perimetrului osos;
->maxilarul este mai afectat decat mandibular, fiindca la maxilar pozitia marginii incizale
este dictata de:
-estetica
-fonetica
-raportul cu buza superioara
-rapoartele ocluzale interarcadice;
->deci va exista o component paraaxiala a fortelor care se exercita la nivelul portiunii
anterioare a corpului implantului
->solutia terapeutica impune aplicarea de implante SUPLIMENTARE+ o MARIRE a
distantei antero-posterioare dintre implante pt a compensa componenta laterala a fortelor
aparute in timpul excursiilor mandibulare;
Exista si situatii favorabile
 -in anomaliile clasa II Angle: angulatia anterioara a implantelor in arcada mandibulara
poate duce la corectarea relatiilor mandibulo-maxilare;
->si in aceasta situatie este necesara suplimentarea nr de implante si o distanta
antero-posterioara suficienta intre implante;
->Solutia protetica recomandata este una mobilizabila tip MP-4 pt a preveni
impactul alimentar si pt a favoriza igienizarea lucrarii;
In sens TRANSVERSAL, relatiile de ocluzie incrucisata in zona laterala sunt frecvente in
restaurarile protetice pe implante, mai ales datorita sensului diferit de atrofie intre maxilar si
mandibula;
ARTICULATIA TEMPOROMANDIBULARA
Simptomatologia subiectiva este dominate de: DURERE ARTICULARA+TENSIUNE
MUSCULARA;
Obiectiv, la examinare:
-zgomote articulare
-cracmente
-crepitatii
-limitari ale miscarilor functionale ale mandibulei
-sensibilitate la palparea mm temporal, maseter si pterigoidieni;
Deschiderea maxima fiziologica: 38-40 mm de la marginea incizala a incisivilor superiori
la marginea incizala a celor inferiori;
-Devierea liniei mediene mandibulare la miscarile de deschidere a gurii se poate
produce DE PARTEA articulatiei BOLNAVE;
Preimplantar, statusul ATM trebuie bine evaluat de catre clinician;
-Ideal: la debutul tratamentului implantar, sa nu existe simptomatologie ATM;
TRATAMENTUL PREIMPLANTAR LOCO-REGIONAL
-Urmareste REALIZAREA UNOR CONDITII OPTIME de INSERTIE a implantelor si DE
SUPRAPROTEZARE ulterioara a acestora
-cuprinde toate manoperele de asanare interdisciplinara;
-Implica procedure multiple:
1.Tratamentul chirurgical preimplantar
 Urmareste asanarea focarelor locale si regionale, si remodelarea osoasa+gingivala
necesara vindecarii implantelor;
Se urmareste:
-extractia dintilor si a resturilor radiculare irecuperabile sau ramase in os de la
extractiile anterioare;
-tratarea afectiunilor parodontale marginale si extractia dintilor afectati;
-tratamentul chirurgical al parodontopatiilor marginale si a proceselor osteitice
periapicale;
-extractia dintilor inclusi si augmentarea osoasa daca este necesara;
-chirurgia mucoasei gingivale hiperplazice sau foarte subtiri prin procedee
chirurgicale de excizie sau de aditie;
-reconstructia crestelor osoase deficitare prin:
-elevarea podelei sinusale
-transplant osos
-regenerare osoasa dirijata
Majoritatea procedeelor chirurgicale se realizeaza PREOPERATOR, dar si
INTRAOPERATOR in momentul inserarii chirurgicale a implantelor, sau POSTOPERATOR: dupa 4-
5 luni de la inserare;
2.Tratamentul odontal
Urmareste:
-asanarea si obturarea tuturor proceselor carioase simple si complicate
-devitalizarea dintilor care vor fi inclusi in sistemul de protezare, cand
reconstructia protetica impune acest lucru;
-verificarea atenta a tratamentelor endodontice existente si refacerea celor
necorespunzatoare;
-reechilibrarea ocluzala prin devitalizari si reconstructii protetice la nivelul
dintilor restanti cu migrari orizontale si verticale;
Asanarea focarelor dentare trebuie sa premearga interventia chirurgicala de insertie a
implantelor;
 -cand afectiunea odontala a deposit radacina dintelui si s-a extins in spatiul+osul
periapical->asanarea chirurgicala a focarelor dentare trebuie asociata cu tratamentul
medicamentos si/sau chirurgical a osului alveolar;
-interventia chirurgicala de inserare sau de reconstructie osoasa trebuie TEMPORIZATA
pana la amendarea fenomenului inflamator osos;
-timpul recomamdat PENTRU VINDECAREA OSOASA IN REGIUNEA FOCARELOR ASANATE
ESTE DE 3-6 LUNI;
3.Tratamentul ortodontic
Realizeaza:
-alinierea dintilor pe arcada

-corectarea malpozitiilor survenite ca urmare a migrarii dintilor datorate bolii

parodontale;
-corectarea malpozitiilor dentare consecutive edentatiei neprotezate;
-corectarea malocluziei
-crearea spatiului necesar inserarii implantelor prin redresarea
ortodontica a pozitiei si angulatiei radacinilor dintilor vecini;
4.Tratamentul parodontal
Vizeaza:
-igienizarea profesionala
-eliminarea factorilor de retentie
-asanarea fenomenelor inflamatorii
-tratamentul chirurgical a pungilor patologice
-imobilizarea dintilor mobili

In final: dupa vindecarea osoasa si gingivala a tuturor interventiilor

preimplantare se poate trece la etapa chirurgicala de insertie endoosoasa a
implantelor;
INDICATII SI CONTRAINDICATII IN IMPLANTOLOGIA ORALA

Indicatii generale:

1. Deficienta anatomice ce compromit sever sprijinul protezei si submineaza retentia sau

stabilitatea acesteia
2. Deficiente psihologice la pacienti care prezinta un prag de sensibilitate foarte coborat,
incat nu pot tolera disconfortul rezultat in urma solicitarilor fortelor functionale normale
asupra unei proteze bine adaptate si pacientii cu reflexe active sau hiperactive de voma
3. Incapacitatea psihologica de a purta o proteza mobilizabila, chiar daca aceasta prezinra
o retentie adecvata si stabilitate buna
4. Pacientii cu pretentii fizionomice sau functionale care solicita un tratament pe implante
deoarece au cerinte speciale fata de performantele mecanice superioare ale lucrarii
protetice
La acest grup de pacienti este important ca implantologul sa cunoasca starea generala
de sanatate sau eventuale tulburari fiziologice care ar putea contraindica tratamentul.

INDICATII LOCALE
- Trebuie sa tina seama de caracteristicile anatomice ale zonei de implantare, tipul de os
structural, tipul si calitatea implantului, tehnica chirurgicala si viitoarea reconstructie
protetica.
- Aplicarea implantelor tine de:
1. Inaltimea osului disponibil, care se masoara de la coama crestei edentate pana la
reperul opus, cum ar fi sinusul maxilar, fosele nazale, canalul mandibular
2. Latimea osului disponibil, care se masoara intre corticala linguala si cea vestibulara
3. Lungimea osului disponibil, care este lungimea mezio-distala a osului disponibil in
zona edentata care este deseori limitata de dinti sau de implante adiacente
4. Angulatia osului disponibil, care in mod ideal este aliniata cu fortele de ocluzie si
paralela cu axul lung al coroanei clinice folosite pentru restaurarea protetica
5. Raportul coroana-implant, care influenteaza aspectul lucrarii protetice finale,
marimea momentului fortei pe implant si pe osul alveolar inconjurator

CONTRAINDICATII GENERALE ABSOLUTE

1. Diabetul zaharat necompensat
2. Tratament prelungit cu medicamente imunosupresoare
3. Afectiuni ale tesutului conjunctiv (ex lupus eritematos difuz)
4. Discrazii sangvine si coagulopatii (leucemii, hemofilie)
5. Infarct miocardic
6. Tumori maligne regionale (orale si periorale)
7. Metastaze tumorale
 8. Osteoradionecroza
9. Abuzul de alcool sau de droguri
10. Tulburari psihice severe
Contraindicatii sistemice relative sau de moment
1. Endocrinopatiile (diabet zaharat, insuficienta hipofizara, acromegalie, hipo si
hipertiroidism, hipo si hiperparatiroidism, sindrom Cushing, insuficienta
corticosuprarenala)
2. Afectiuni granulomatoase (granulomatoza Wegner, afectiuni granulomatoase cronice,
tuberculoza, sarcoidoza, lepra)
3. Afectiuni cardio-vasculare (ateroscleroza, hipertensiunea arteriala, hipotensiunea
ortostatica, afectiuni ale aortei, afectiuni vasculare periferice, endocardite)
4. Reactii de hipersensibilitate – anafilaxia, urticaria, edem angioneurotic,
hipersensibilitatea la medicamente
5. Afectiuni dermatologice – pemfigus vulgar, lichen plan eroziv
6. Afectiuni osoase metabolice sau de alta natura – boala Hand-Schuller-Christian,
granulomul eozinofil, boala Letterer-Siwe, boala Paget, displazia fibroasa
7. Discrazii sangvine si afectiuni hematologice (anemia megaloblastica, anemia pernicioasa,
limfoame, mielom multiplu)
8. Coagulopatii (trombocitopatii, trombocitopenii, boala von willebrand, deficit de factori
de coagulare)
9. Sindroame de imunodeficienta SIDA
10. Stari febrile si infectii intercurente

Daca aceste afectiuni sunt tratate corect, pacientul poate urma un tratament chirurgical
implantologic cu prognostic bun. In aceste cazuri se apeleaza la consult interdisciplinar pentru a
se clarifica limitele de toleranta ale pacientului si tratamentul aditional necesar peri si
postoperator.

CONTRAINDICATII LOCALE ABSOLUTE

1. Leucocheratoze – leucoplazie
2. Osteite fibroase
3. Maladia Paget
4. Cancerul netratat de maxilar sau mandibula
5. Maladii generale cu sediul in oasele maxilare

CONTRAINDICATII LOCALE TEMPORARE

1. Stomatite de etiologie variata – herpes, afte
2. Leziuni odontale
3. Prezenta resturi radiculare
 4. Leziuni parodontale
5. Supuratii perimaxilare
6. Procese osteitice minore si delimitate
7. Sinuzite maxilare
8. Afectiuni inflamatorii si degenerative ale glandelor salivare
9. Igiena orala deficitara

CONTRAINDICATII ANATOMICE LOCALE

1. Inaltime mica a osului alveolar
2. Latime foarte mica a osului alveolar
3. Pozitia planseului foselor nazale
4. Pozitia planseului sinusal
5. Pozitia gaurii mentoniere
6. Pozitia canalului mandibular in plan vertical si vestibulo-oral
7. Rapoartele dintilor vecini in zona radiculara cu regiunea unde urmeaza a se insera
implantul

CLASIFICARE ARCADELOR DENTARE EDENTATE PARRTIAL SAU TOTAL IN IMPLANTOLOGICE.

DENSITATEA OSOASA

CLASIFICAREA KENNEDY

Clasa I – edentatie biterminala, termino-terminala, in care edentatiile sunt situate distal,

bilateral, posterior fata de dintii restanti
Clasa II – edentatie uniterminala, in care edentatia este situata distal, unilateral, in rest arcada
fiind integra
Clasa III – edentatie laterala intercalata, in care bresa edentata cu lungime variabila, de unul sau mai
multi dinti este situata in zona premolara sau frontala fara a depasi linia mediana. Aceasta bresa este
delimitata atat mezial cat si distal de dinti naturali
Clasa IV – edentatie frontala intercalata, in care bresa edentata este situata frontal, de o parte si de alta
a liniei mediane, delimitata de dinti naturali situati doar distal

Clasele I-III pot avea una pana la 4 subclase determinate de nr de brese edentate asociate celei care
defineste clasa. Clasa IV nu prezinta sublclase deoarece spatiul situat distal schimba clasa de edentatie.

CLASIFICAREA EDENTATIILOR PARTIALE

- Are la baza clasificarea KENNEDY dar include si clasificarea volumetrica a rezervei osoase
(disponibilitatea osoasa) prezenta la fiecare bresa edentata in parte.
Disponibilitatea osoasa : cantitatea de os alveolar prezent la nivelul edentatiilor care urmeaza a
fi protezate prin implante endoosoase.
Aceasta cantitate este definita de cativa parametri fizici cum sunt: grosimea (latimea),
inaltimea, lungimea si angulatia procesului alveolar precum si de raportul dintre lungimea
coroanei si lungimea corpului implantului.

4 diviziuni ale disponibilitatii osoase (Misch)

DIVIZIUNEA A

- Os alveolar din abundenta

- Grosime vestibulo orala > 5 mm
- Inaltima > 12 mm
- Lungime m-d a bresei edentate minim 7 mm
- Angulatia procesului alveolar, respectiv a fortei de incarcare (unghiul dintre corpul
implantului si planul ocluzal) maxim 30 grade
- Raport inaltimea coroanei clinice/ inaltimea proces alveolar, respectiv corp implant este
UNITAR, sau cel mai favorabil SUBUNITAR
- Situatie intalnita dupa refacerea postextractionala a osului si se intinde pe o perioada de
cativa ani
- Optiuni tratament chirurgical: unul sau mai multe implante surub de minim 4 mm
grosime la colet, avand o lungime mai mare sau egala cu 12 mm
- Dpdv protetic, aceasta situatie clinica beneficiaza de intreaga gama de solutii
terapeutice, atat fixe cat si mobilizabile
DIVIZIUNEA B

-
Latime creasta alveolara 2,5-5 mm (scade datorita rezorbtiei, incepand cu osul cortical
dinspre V) --> diviziunea B + intre 4-5 mm si diviziunea B- intre 2,5 si 4 mm
- Inaltime mai mare sau egal cu 12 mm
- Lungimea bresei edentate cel putin 15 mm
- Angulatia fortei de incarcare mai mica de 20 grade
- Raport coroana/corp implant – subunitar
- Chirurgical, beneficiaza de 3 optiuni de tratament:
1. Inserarea unor implante sururb subtiri = cu diametru redus
->pt scaderea stressului os-implant: pui mai multe implante si necesara o
angulatie <20 grade;
2. Modificarea diviziunii B in diviziunea A prin augmentare (pt FP-1 OBLIGATORIU)
3. Modificare B -> A prin osteoplastie cu conditia prezentei unei inaltimi osoase
suficiente
Osteoplastia:
Converteste diviziunea B in A cand raman disponibili minim 12 mm de os pe inaltime
Converteste div B in C cand rezulta o inaltime osoasa mai mica de 12 mm
Selectarea unei optiuni terapeutice se face in functi de viitoarea constructie protetica.
Daca se doreste o protezare fixa de tipul FP 1 (FIXED PROSTHESIS) AUGMENTAREA este
obligatorie.
Osteoplastia aduce dupa sine construirea unor lucrari fixe de tipul FP2 sau FP3 sau a unei solutii
protetice mobilizabile cu sprijin exclusiv pe implante sau cu sprijin pe implant si suportul muco-
osos (MP4, MP5 removable prosthesis)

Implantele surub cu diametru redus (3-3,5 mm) sunt o optiune frecventa.

Dar
Datorita suprafetei de contact reduse cu osul alveolar, stresul mecanic transferat la nivelul
coletului implantului este mare. In aceste conditii utilizarea implantelor cu diametrul redus
este posbila doar in cazul inserarii unui nr suplimentar si al existentei unei angulatii a
procesului alveolar mai mica de 20 gr. Procesul alveolar fiind subtire, implantele trebuie
introduse median, intre cele doua corticale, astfel incat angulatia procesului alveolar va fi
identica cu angulatia fortei de incarcare.

Osteoplastia
 - Reducerea cu freza sau dalta a inaltimii procesului alveolar pana la o grosime de minim 4
mm
- Aceasta nu trebuie sa transforme raportul coroana/implant intr-unul supraunitar
deoarece, in acest mod, diviziunea obtinuta va fi C (mai defavorabila decat cea existenta
=B)
- Protezarea MP4 sau MP5 necesita frecvent aceasta atitudine, deoarece reducerea
inaltimii procesului alveolar este necesara pentru asigurarea spatiului pentru
componentele protetice

Augumentarea osoasa transforma diviziunea B in A prin apozitia de material osos autogen

sau alogen la nivelul regiunii deficitare a procesului alveolar, utilizand sau nu regenerarea
tisulara ghidata.
-Rezultatele obtinute prin aceasta metoda sunt dependente de grosimea de reconstruit si de
zona in care se face reconstructia.
-Cu cat zona de reconstruit este mai mica = cantitatea de material necesara este mai mica ->
rezultate mai predictibile
Diviziunea B-w necesita grefe osoase autoloage recoltate fie de la nivelul ramului ascendent,
fie de la nivelul mentonului.
Zona posterioasa maxilara – rezultate mai favorabile decat cea mandibulara posterioasa la
cresterea disponibilitatii osoase prin augmentare.
Utilizarea regenerarii tisulare ghidate imbunatateste semnificativ rezultatele.

DIVIZIUNEA C

- un os alveolar deficitare in una sau mai multe dimensiuni

- ifd parametrul implicat => 3 subdiviziuni – “c-w” = deficienta latimii ososase; “c-h” =
deficienta inaltimii osoase si “c-a” deficienta angulatiei procesului alveolar.
- Latimea < 2,5 mm
- Inaltimea < 12 mm
- Angulatia > 30 grade
- Raport coroana / corp implant = supraunitar.

- Se formeaza prin continuarea rezorbtiei procesului alveolar din diviziunea B

- Deficitul latimii osoase continua sa creasca, astfel incat nu pot fi utilizate implante
endoosoase, in ciuda unei intaltimi osoase inca prezente ‘c-w”
 - Continuarea rezorbtiei duce apoi la o reducere a inaltimii osoase “c-h”

- Subdiviziunea “c-a” cea mai putin frecventa, incadreaza un os corespunzator ca latime si

inaltime, dar cu o angulatie mai mare de 30 grade.

Exista mai multe optiuni terapeutice care se preteaza pentru aceasta diviziune osoasa:
o Implante surub in zona interforaminala mandibulara sau interpremolara maxilara in cazul
subdiv “C-h”, si constructia unei proteze mobilizabile MP4, sau MP5
o Osteoplastie in cazul “C-w”
o Augmentare osoasa
->osul autolog sub forma de blocuri, recoltat fie din zone endoorale (menton, ram
ascendent) fie de la nivelul crestei iliace sau calvariei
->z.posterioara max:sinus lift, ant maxilara->grefare onlay
->z.post mand:grefare onlay/rar transpozitie de nerv, ant mand->mobilizabile sau
grefare onlay
o Utilizarea implantelor subperiostale in cadrul subdiviziunii “C-h” sau “C-a”
o Aplicarea implantelor transosoase in zona interforaminala din subdiv “C-h”

In conditiile prezentei unui os alveolar deficitar ca inaltime in zonele posterioare dar

suficient in zona interpremolara ( intersinusala) maxilara sau interforaminala mandiulara
exista posibilitatea utilizarii implantelor de forma radiculara cu o lungime, un diametru si un
numar cat mai mari pentru constructia unei proteze mobilizabile de tipul MP4 sau MP5.

OSTEOPLASTIA transforma un os “C-w” intr-unul “C-h” cu posibilitatea utilizarii unor

implante endoosoase de forma radiculara in zona anterioara maxilara sau mandibulara. In
zonele posterioare, o astfel de procedura nu este recomandabila, deoarece ar transforma
osul existent intr-unul de categorie inferioara (D)

Augmentarea osului din diviziunea “C” este cea mai frecventa procedura terapeutica atunci
cand se planifica utilizarea implantelor endoosoase si o protezare fixa. Reconstructia osuluii
“C-w” este mult mai dificila decat cea a celui “B-w” deoarece necesarul de material de
reconstructie este mai mare, iar osul existent este mai sarac, astfel incat rezultatele devin
mai putin previzibile. Se foloseste in acest caz, osul autolog sub forma de blocuri, recoltat fie
din zone endoorale (menton, ram ascendent) fie de la nivelul crestei iliace sau calvariei.

Procedurile de augmentare ale osului “C-h” sunt diferite in functie de localizarea anatomica.
Astfel, la nivelul zonei posterioare maxilare cea mai frecventa procedura : elevare a podelei
sinusale (sinus lift) prin tehnica Tatum – decolarea si ridicarea mucoasei de pe planseul
sinusal si aplicarea osului autolog sau a materialelor alogene. Prin aceasta procedura se
asigura un minim de substrat osos care sa permita aplicarea unor implante surub de cel
putin 10 mm.
Zona anterioara maxilara poate fi augmentata fie prin grefe “onlay” vestibulo-crestala, fie
prin osteotomie LeFort I si aplicarea grefelor cortico-spongioase iliace in diastazisul crescut.

In zona laterala mandibulara se utilizeaza cel mai frecvent grefarea “onlay” a blocurilor
cortico-spongioase de creasta iliaca. Transpozitia nervului alveolar inferior este o procedura
ce implica numeroase riscuri, de aceea este rar aplicata.
Daca zona anterioara mandibulara nu se preteaza pentru utilizarea implantelor de forma
radiculara si protezare fixa sau mobilizabila, se utilizeaza si in acest caz grefarea “onlay de
creasta iliaca”

Implantele subperiostale si cele transmandibulare sunt ultima varianta terapeutica utilizata

in cazul osului diviziunea C. aplicarea lor este mai pretentioasa, mai traumatica, iar
rezultatele obtinute nu sunt intotdeauna pe masura eforturilor.

DIVIZIUNEA D
- Os cu atrofie severa, ce a cuprins in totalitate procesul alveolar si partial osul bazilar
- Dificil de tratat, datorita lipsei substrat osos si dispozitiei partilor moi
- Maxilarul devine plat
- Mandibula poate atinge grosimea unui creion
- La maxilar: partile moi jugale se continua fara intrerupere cu fibromucoasa palatina
- La mandibula: planseul se uneste cu partile moi labio-jugale
- Tratamentul cu implante – dificil, supus unor riscuri majore
- Aplicarea implantelor endoosoase sau subperiostale NUMAI dupa transformarea intr-o
diviziune superioara prin augmentare
- Cea mai frecventa protezare este cea mobilizabila MP5.
- Protezarea fixa este un deziderat ce nu isi are sensul in conditiile unui raport
coroana/corp implant frecvent mai mare de 5/1
 Clasificarea MISCH (clasificarea Kennedy bazata pe topografia spatii edentate +
disponibilitatea osoasa volumetrica descrisa de Misch)

Clasa I
- Edentatii terminale bilaterale
- Intinderea breselor variabila, frecvent edentatii molare sau molare si premolare
- Dintii anteriori asigura ghidajul miscarilor mandibulare si reprezinta singurul sprijin
ocluzal atunci cand edentatiile terminale nu sunt protezate
- Apar suprasolicitari la nivelul parodontiului care determina mobilizarea dintilor
frontali => prezentarea pacientilor pentru protezarea breselor distale
- Protezele mobilizabile sunt greu tolerate, in special la varste tinere (atat la maxilar cat si
la mandibula) => optiune de implante endosoase si restaurarea protetica fixa
- Ifd intervalul de timp scurs de la edentatie si eventual utilizarea protezelor mobilizabile
– rezerva osoasa s-a diminuat prin rezorbtie. (timp indelungat si proteze prost adaptate
=> diminuare importanta a osului alveolar)
- Clasa I cu diviziunile A, B, C, sau D ifd disponibilitatea osoasa
- Daca cele doua brese difera dpdv al rezervei osoase prezente se vor mentiona separat,
fiind descrisa initial bresa din dreapta apoi cea din stanga

CLASA I B, A = edentatie biterminala in care bresa din dreapta beneficiaza de o rezerva osoasa
incadrata in diviziunea B, iar edentatia hemiarcadei stangi apartinand diviziunii A.

Planul de tratament intr-o astfel de edentatie biterminala tine cont de disponibilitatea osoasa,
starea dintilor restanti precum si statusul material al pacientului

In cazul prezentei unui os abundent se pot aplica implante endoosoase de forma radiculara cu
un diametru si o lungime cat mai mari, protezate conjunct independent de dintii restanti.
Aceeasi independenta este indicata in cazul mobilitatii dintilor restanti => acordarea unei atentii
deosebite adaptarii ocluzale si asigurarii unui numar suficient de implante pentru a realiza
sprijin corespunzator (dintii anteriori mobili nefiind capabili sa mai sprijine ocluzia). In cazul
diviziunii A a edentatiilor molare sunt necesare doua sau mai multe implante de forma
radiculara. Cu cat lipsesc mai multi dinti cu atat sunt necesare mai multe implante.

Diviziunea B a edentatiilor de clasa I se preteaza si ea la protezare conjuncta.

Se pot aplica implante subtiri de forma radiculara, intr-un numar mai mare decat in cazul
diviziunii A, recomandata fiind aplicarea unui implante pentru fiecare dinte absent.
Datorita limitarii inaltimii crestei de catre sinusul maxilar sau canalul mandibular,
osteoplastia este rar folosita deoarece determina un raport coroana/corp implant
nefavorabil.
In conditiile existentei unor factori suplimentari de suprasolicitare, cum ar fi parafunctiile,
diviziunea B trebuie modificata in diviziune A prin augmentare, pentru a asigura posibilitatea
aplicarii unor implante cu diametru mai mare care sa reziste solicitarilor.

In cazul edentatii terminale cu os compromis (diviziunea C) exista cateva optiuni terapeutice:

o Orientare pacient catre o solutie protetica mobilizabila -> usurinta de executie dar va
continua sa determine pierderea volumuli osos prin rezorbtie
o Augmentarea substratului osos deficitar prin grefare si aplicarea implante surub.
Elevarea podelei sinusale (sinus lift) – la maxilar. La mandibula se practica grefarea onlay
a blocurilor cortico-spongioase
o Aplicarea implante subperiostale (mai putin folosita)
o Transpozitia nervului alveolar inferior la mandibula.

Diviziunea D
- In edentatii biterminale apare mai frecvent la maxilar
- Optiune: elevarea sinusala
- La mandibula se intalnesc rar, rezultat al traumatismelor cu pierderi mari desubstanta
sau rezectiilor tumorilor benigne (ameloblastom) sau maligne. --> grefare onlay din
creasta iliaca si implante endoosoase.

Dpdv materiale, protezarea edentatiilor biterminale poate fi esalonata in doua etape. Intr-o
prima etapa pot fi aplicate implante si lucrarea intr-o hemiarcada, de obicei pe partea care
dispune de rezerva osoasa cea mai mare. Aceasta deoarece permite aplicarea unor implante cu
diametru si lungime corespunzatoare care sa sustina unilateral intregul sprijin ocluzal. Ulterior,
se vor aplica implante si se va proteza si cealalta hemiarcada.

Clasa a II-a
Este reprezentata de edentatiile terminale unilaterale. Pacientii care prezinta astfel de
edentatii, in majoritatea lor nu solicita tratament, deoarece reusesc sa isi asigure functia
masticatorie satisfacatoare pe partea contralaterala.
Aparitia semnelor si simptomelor de afectare a aparatului dento-maxilar si in special a
articulatiei temporo-mandibulare si/sau a musculaturii ridicatoare a mandibulei (sindroamele
dureroase mio-fasciale sau articulare) determina acesti pacienti sa solicite protezarea
edentatiilor.
Extinderea bresei edentate in zona primilor premolari sau a dintilor frontali reprezinta
un motiv de solicitare a protezarii edentatiei datorita afectarii functiei fizionomice. Desigur ca,
atunci cand sustinerea financiara a unui tratament cu implante nu este o problema deosebita,
majoritatea pacientilor il prefera solutiei mobilizabile.
In cazul acestor edentatii, datorita absentei protezarii mobilizabile disponibilitatea
osoasa volumetrica adesea se inscrie in diviziunea A sau B. Totusi, densitatea osoasa este
redusa. Astfel, aplicarea implantelor endoosoase cu un diametru, o lungime si intr-un numar
corespunzator situatiei clinice reprezinta cea mai frecventa optiune terapeutica.
S Apare insa, in plus, o problema legata de dintii antagonisti bresei edentate. Acestia sufera
frecvent migrari in sens vertical care deniveleaza planul ocluzal. aceste modificari trebuie atent
evaluate atunci cand se planifica aplicarea implantelor si tratate corespunzator, inaintea
descoperirii implantelor.

Clasa a III-a

Este reprezentata de o edentatie laterala intercalata, in care bresa edentata cu lungime

variabila, de unul sau mai multi dinti, este situata in zona premolar-molara sau frontala fara a
depasi linia mediana. Aceasta bresa este delimitata, atat mezial cat si distal, de dinti naturali.
Cele mai frecvente situatii clinice in acest sens, ce se doresc a fi protezate cu ajutorul
implantelor, sunt reprezentate de edentatia unidentara laterala sau frontala si de edentatiile
intercalate, posterioare, intinse. In ultimul caz, edentatia este protezata independent, cu
ajutorul implantelor, fara a include in constructia protetica dintii naturali, In special dintele
imediat mezial edentatiei este mobil si nu trebuie inclus in constructie deoarece o poate
compromite. Aceasta, cu exceptia situatiei in care el este inclus sub forma unui intermediar
natural.

Implantul unidentar reprezinta solutia de electie in cazul edentatiei unidentare, in conditiile

existentei unor dinti adiacenti bresei neafectati prin procese carioase sau parodontale, a unui
substrat osos corespunzator cantitativ si calitativ precum si a unei dispozitii corespunzatoare a
partilor moi. Solutiile protetice fixe cresc riscul de carie, afectare pulpara sau parodontala a
dintilor stalpi. Astfel, restaurarea protetica prin implante unidentare este cea mai indicata .
Totusi, restaurarea protetica, prin implante unidentare, a unei brese frontale reprezinta o
adevarata provocare in practica clinica .
Solutiile terapeutice sunt si in acest caz adaptate disponibilitatii osoase volumetrice.
Astfel, in cazul diviziunii A, se pot folosi implante de forma radiculara. Ca o regula generala,
solutia protetica finala trebuie sa fie ancorata doar pe implante.
Diviziunea B poate fi tratata conjunct, independent de dintii naturali, utilizand implante de
diametru redus: osteoplastia nu este frecvent folosita din cauza limitarii inaltimii osoase, fie de
catre elementele anatomice (Sinus maxilar, canal mandibular) fie de cerintele estetice, daca
este vorba de zona frontala (lucrari conjuncte FP-1). Totusi, in bresele laterale, atunci cand
lungimea bresei edentate permite, se poate asocia osteoplastie aplicarea unui numar crescut
de implante mai scurte, dar cu un diametru mai mare
Diviziunea C necesita, in zonele laterale, augmentare osoasa inainte de aplicarea implantelor. In
zona frontala maxilara, atunci cand cerintele estetice o impun, augmentarea osoasa
preimplantara este singura solutie disponibila. La mandibula, in zona frontala, foarte frecvent
implantele pot fi aplicate ca atare, deoarece densitatea osoasa si dinamica masticatorie nu
reprezinta factori atat de defavorabili ca In zonele posterioare .
Diviziunea D este extrem de rar intalnita in practica clinica, in cadrul clasei III de edentatie.
Clasa a IV-a
Cuprinde edentatiile frontale care depasesc linia mediana. In acest caz , atunci cand sunt
prezenti caninii, se utilizeaza frecvent lucrarile fixe Astfel de edentatii frontale se produc
frecvent prin traumatisme sau prin afectare parodontala In aceste situatii, disponibilitatea
osoasa volumetrica este redusa, in special la nivel vestibular .
Pentru a realiza o pozitionare corespunzatoare a implantelor este necesara frecvent grefarea
osoasa
. Diviziunea A, in cadrul clasei a IV-a de edentatie, apare rar. Este totusi posibila, in cazul
pierderii frontalilor prin rizaliza patologica produsa dupa replantarea dintilor avulsionati. Ea se
preteaza la aplicarea implantelor endoosoase de forma radiculara.
Diviziunea B se trateaza frecvent prin augmentare vestibulara, deoarece aplicarea unor
implante subtiri poate compromite estetica si igiena constructiei protetice.
Diviziunea C necesita exclusiv augmentare si aplicarea implantelor de forma radiculara.
Diviziunea D este intalnita dupa traumatisme importante sau dupa rezectii oncologice. Rareori,
aceasta situatie clinica este tratata prin implante, iar atunci necesita proceduri extensive de
grefare.
Clasificarea edentatiei totale
Spre deosebire de clasificarile edentatiilor totale utilizate in protezarea adjuncta clasica, in care
arcadele edentate sunt privite ca un tot unitar pe intreaga lungime a lor,
clasificarea edentatiilor totale elaborata de Misch si utilizata in implantologie, imparte procesul
alveolar in trei regiuni. In plus, ea integreaza si clasificarea disponibilitatii osoase volumetrice,
exprimata in cele trei regiuni topografice.
Mandibula este impartita topografic in trei regiuni: una frontala, intinsa intre cele doua gauri
mentoniere, si doua regiuni laterale, posterioare, cuprinse intre gaura mentoniera si trigonul
retromolar. La maxilar, se descriu o regiune frontala, cuprinsa intre cei doi premolari primi,
situata, in cele mai multe cazuri, anterior de sinusul maxilar, si doua regiuni laterale,
posterioare, intinse de la nivelul premolarilor secunzi pana la nivelul tuberozitatii
maxilare.;Aceste ultime zone sunt situate sub sinusul maxilar, care determina inaltimea osoasa
disponibila pentru implantare .
In functie de disponibilitatea osoasa existenta in cadrul fiecareia dintre regiunile topografice
mentionate misch stabileste trei tipuri de edentatii totale:
Tipul 1: se descrie atunci cand toate cele trei zone topografice maxilare sau mandibulare
prezinta aceeasi disponibilitate osoasa volumetrica , incadrata intr-una dintre cele patru
diviziuni: A, B, C sau D , in functie de diviziunea osoasa prezenta se pot alege mai multe optiuni
de tratament protetic cu implante , astfel:
Tipul 1 diviziunea A ofera posibilitatea utilizarii implantelor endoosoa de forma radiculara intr-
un numar si o topografie corespunzatoare planului protetic
tipul 1, diviziunea B beneficiaza ca optiuni terapeutice de aplicarea unor implante cu diametru
redus. Frecvent, in zona frontala, datorita unei inaltimi osoase suficiente, se poate realiza
osteoplastia si aplicarea unor implante cu diametru standard sau mare. Desigur ca, in zona
laterala, acolo unde sinusul maxilar sau canalul mandibular limiteaza cel mai ces inaltimea de
implantare, nu mai este posibila osteoplastia, astfel incat se pozitioneaza implante cu diametru
redus. Pentru a compensa suprafata redusa de contact cu osul in zona posterioara se aplica un
implant pentru fiecare unitate ce se doreste a fi reconstruita, daca solutia protetica aleasa este
cea fixa , o alta optiune posibila la maxilar, in cadrul acestei diviziuni, este cea de dilatare
osoasa si aplicarea unor implante cu diametru standard;
in cadrul tipului 1 diviziunea „C-w”, alegerea optiunii de tratament se face In functie de solutia
protetica aleasa. Daca se doreste aplicarea unei lucrari fixe, este obligatorie grefarea „onlay” a
crestei alveolare. in cazul stabilirii unui plan protetic mobilizabil, osteoplastia poate fi folosita
atat pentru a crea posibilitatea aplicarii unor implante cu diametru standard, cat si pentru a
asigura spatial necesar componentelor protetice.
Diviziunea „C-h” se preteaza cel mai bine pentru solutii protetice mobilizabile cu sprijin exclusiv
pe implante sau cu sprijin pe implante si suportul muco-osos (MP-4 si MP-5 dupa Misch), in
care se aplica implante de diametru standard, in zona frontala. Daca totusi se doreste o solutie
protetica fixa este nevoie de augmentarea suportului osos prin grefare „onlay”, la mandibula, si
elevare sinusala, la maxilar. Implantele subperiostale reprezinta si ele o solutie disponibila;
tipul 1, diviziunea D este cea mai grea situatie clinica de restaurat protetic. Aplicarea
implantelor endoosoase este insotita de riscuri de fracturi, iar aparitia complicatiilor implantarii
determina frecvent fracturi in os patologic sau modificari greu de combatut. Cel mai frecvent,
aceasta situatie clinica necesita augmentarea osoasa intr-un volum important, prin utilizarea
grefelor de creasta iliaca asezate pe procesul alveolar, a osteotomiilor Le Fort 1 cu interponat
iliac ,sau a grefelor libere microvascularizate de fibula . Dupa stabilizarea si integrarea grefelor,
se poate reevalua situatia si trece la implantare. In general, in astfel de situatii, solutiile
mobilizabile sunt cele care isi gasesc
aplicabilitatea. .
Tipul II include arcadele dentare edentate total, in care zona anterioara prezinta o
disponibilitate osoasa diferita de cele posterioare care, la randul lor, prezinta aceeasi rezerva
osoasa atat in dreapta cat si in stanga. Astfel, tipul de edentatie va fi urmat de cele doua initiale
care nominalizeaza diviziunea osoasa prezenta la nivel frontal si lateral.
O arcada edentata total, clasificata ca tipul II A, B va prezenta o disponibilitate osoasa din
diviziunea A in zona frontala si una B in zonele laterale . In general, zonele frontale, atat la
maxilar cat si la mandibula, sunt mai bine reprezentate in ceea ce priveste rezerva osoasa dacat
cele laterale. In aceste circumstante, ele vor fi cele care vor influenta major planul protetic.
Acestea sunt ratiunile pentru care zonele frontale sunt mentionate primele.
Optiunile de tratament in functie de disponibilitatea osoasa sunt urmatoarele
tipul II A, B beneficiaza de aplicarea unor implante de forma radiculara si diametru standard in
zona frontala si de implante de diametru redus in zonele laterale. Daca este posibil, in zonele
laterale se practica osteoplastia si se aplica si aici implante de diametru standard. Grefarea
„onlay” a zonelor laterale pentru a creste latimea procesului alveolar, se practica doar atunci
cand implantele de diametru redus nu pot face fata solicitarile functionale sau estetice ale
pacientilor
tipul II A, C. La mandibula, datorita biodinamicii, cel mai frecvent se folosesc implante de forma
radiculara si diametru standard numai in zona frontala utilizand o protezare mobilizabila RP-4
sau RP-5, daca exista cerinte in vederea protezarii fixe este necesara o grefare „onlay“. La
maxilar, daca este necesar un sprijin suplimentar protezei se poate trece la elevarea podelei
sinusale si implantare
tipul II A, D este rar intalnit in practica clinica si se trateaza similar cu tipul II A, C

Tipul II B, C poate fi tratat in doua moduri: zona frontala, daca inaltimea osoasa o permite,
poate fi transformata prin osteoplastie in diviziune A si astfel se trateaza ca si tipul II A, C. In
conditiile unei inaltimi reduse in zona frontala, se practica elevarea sinusala in zonele laterale si
intreaga arcada este tratata ca si tipul I B. La mandibula, se prefera osteoplastia zonei frontale si
tratarea intregii arcade ca tipul I C, in care solutiile mobilizabile de tipul MP-5 isi gasesc
aplicabilitatea.
Tipul II B,D, rar intalnit la mandibula, dar totusi prezent la maxilar, beneficiaza de solutiile de
tratament mentionate in cadrul tipului II B, C cu diferenta ca volumul osos grefat la nivelul
sinusului maxilar este mai mare in cazul diviziunii D, necesitand astfel un timp mai indelungat de
integrare.
Tipul III de arcade edentate total prezinta o distributie diferita a rezervei osoase in cele doua
zone laterale . Zona frontala poate fi diferita de cele laterale iar acestea, la randul lor, difera
intre ele. Acelasi tip III este prezent si in situatia in care zona frontala este similara ca rezerva
osoasa cu una dintre zonele laterale, acestea din urma diferind intre ele. tipul III este astfel
insotit de trei initiale. Prima va nominaliza diviziunea osoasa din zona frontala, a doua va oglindi
volumul osos din zona posterioara dreapta iar cea de-a treia va oferi informatii despre zona
laterala stanga. Astfel, o arcada mandibulara A, B, C va prezenta os abundent in zona
anterioara, interforaminala, os adecvat pentru implantare in zona laterala dreapta si os
impropriu in zona laterala stanga . acest tip de edentatie este rar intalnit in practica dar totusi
present la maxilar.
Optiunile terapeutice sunt multiple in cazul acestui tip III de edentatie totala, ele reprezentand
o combinatie a solutiilor implanto-protetice descrise anterior, in cadrul celorlalte tipuri de
edentatie totala. Zona frontala este determinanta in sabilirea planului terapeutic. Foarte rar se
intalnesc situatii in care zona posterioara sa fie implantata, iar cea anterioara nu.
Concluzionand, se poate spune ca scopul elaborarii unei clasificari a arcadelor dentare in
implantologie nu este doar unul pur teoretic ci mai degraba unul practic, facilitand si, intr-o
oarecare masura, standardizand planul terapeutic.
Capitolul 9: protetica implantologica
Incarcarea osoasa progresiva
Implantul incarcat functional are el insusi un rol de pastrare a volumului osos
periimplantar, prin stimularea maturarii, a remodelarii si a trabecularizarii osoase , incarcarea
protetica adecvata a implantului prin lucrari protetice confectionate correct , asigura impreuna
cu intretinerea igienei locale conditiile principale de supravietuire pe termen lung a implantului
endoosos .
Esecul implantelor se poate datora incarcarii mecanice prea rapide in os insufficient maturat si
mineralizat, remodelat. Esecul biomecanic se mai poate datora si unor suprastructuri protetice
neadaptate.
Din aceste motive, conceptul incarzarii osoase progresive urmareste obtinerea de os matur la
interfata cu implantul, intr-un proces lent, care este esential dependent de densitatea osoasa.
Incarcarea osoasa progresiva se bazeaza pe cresterea treptata a sarcinii aplicate implantelor
dupa descoperirea acestora.
In sens larg, incarcarea osoasa initiata odata cu insertia implantului si debutul proceselor de
vindecare osoasa la interfata.

Etapele incarcarii osoase progresive:

_ vindecarea initiala

— descoperirea implantului

— aplicarea suruburilor de vindecare

_ amprenta preliminara

_ amprenta finala

- probele protetice

— aplicarea provizorie a lucrarii protetice

- aplicarea definitiva a lucrarii protetice

Etapa de amprentare a implantelor

Dupa vindecarea tesuturilor periimplantare gratie conformarii tisulare exercitate de suruburile

de vindecare, urmeaza amprentarea implantelor.
Etapele de tratament sunt insiruite in timp conform principiului de incarcare osoasa
progresiva . Conform acestui concept, remodelarea osoasa la interfata os - implant are loc si
dupa descoperirea implantului, in etapele de incarcare cu forte.
Aceste forte sunt transmise inca din etapa de descoperire a implantului prin
insurubarea surubului de vindecare (forte orizontale, de torsiune). Toate etapele protetice
care urmeaza ulterior solicita la randul lor tot mai mult implantul . la fiecare proba protetica,
iar ulterior la aplicarea lucrarii protetice, implantul preia treptat solicitarile mecanice
transmise prin fortele ocluzale si le transmite la randul sau osului periimplantar.
Pentru ca osul periimpiantar sa poata raspunde printr-o adaptare adecvata la aceste forte,
etapele de tratament protetic se vor desfasura la distante in timp stabilite in functie de
densitatea osoasa

Densitatea osoasa influenteaza:

- planificarea terapeutica;

- alegerea designului implantului;

- etapa chirurgicala

- fixarea rigida primara

- timpul de vindecare

- incarcarea osoasa progresiva.

Cu cat densitatea osoasa este mai redusa, cu atat timpul dintre etapele de tratament trebuie sa fie
mai mare.

In general se calculeaza urmatoarele intervale intre etapele protetice:

1saptamana pentru densitatea D 1,

2 saptamani pentru D2,

3 saptamani pentru D3

4 saptamani pentru D4.

Materialele de amprenta preferate in implantologie sunt materialele elastice, de tip polisulfid, silicon de
condensare si aditie (vinil-polisiloxan), polieter.

Sunt preferate materialele cu deformarea permanenta cea mai redusa (0,07% - silicon de aditie, 3% -
polisulfici). In scopul reducerii deformarii se prefera utilizarea tehnicii directe de amprentare,
dispozitivele de amprenta ramase in amprenta asigurand constanta dimensiunilor materialului la acest
nivel. Amprenta se va turna cat mai curand, preferabil la fata locului.

In scopul amprentarii : se va utiliza o lingura individuala, care se realizeaza dupa o amprenta preliminara
pentru lingura individuala.

Componentele necesare realizarii primei faze de laborator in confectionarea lucrarilor protetice

sprijinite pe implante sunt:

-dispozitivele de amprenta;

-analoagele de model;

- bonturile protetice (abutment-uri);

- suruburile de fixare a bonturilor.

pentru amprentarea propriu-zisa, dupa desurubarea suruburilor de vindecare se insurubeaza pe
implante dispozitivele de amprenta (denumite si bonturi de transfer, analoage de transfer/de amprenta,
sau adaptoare de transfer/amprenta).

Pozitia dispozitivelor de amprenta in relatie cu implantele se controleaza radiologic

Pentru asigurarea transmiterii corecte a pozitiei dispozitivelor de amprenta si a exclude orice deplasare
in orice directie a acestora, precum si pentru a consolida pozitia dispozitivelor in amprenta, acestea se
solidarizeaza in cavitatea orala cu rasina acrilica.

Exista doua tehnici de amprentare in implantologia orala:

tehnica directa,

tehnica indirecta.

in tehnica directa, dispozitivele de amprenta sunt desurubate de la nivelul implantelor dupa ce

materialul a facut priza in cavitatea orala. In acest Fel ele sunt transmise spre laborator in lingura
individuala, fixate in materialul de amprenta . Tehnica transmite astfel cu precizie detaliile necesare
confectionarii lucrarilor legate pozitia implantelor si angulatia lor, iar materialul de amprenta nu se
deformeaza, lacasurile dispozitivelor de amprenta fiind ocupate de acestea. Pregatirea lingurii
individuale pentru amprenta prin tehnica directa presupune crearea unor orificii de acces pentru cheita
care desurubeaza dispozitivele de amprenta.

Este tehnica preferata pentru amprentare.

Tehnica indirecta presupune inregistrarea detaliilor dispozitivelor de amprenta, iar acestea raman
insurubate in implante.

Dispozitivele de amprenta vor fi amprentate cu lingura individuala .

 Schema dispozitivelor necesare la descoperirea implantului, amprentare si turnarea modelului:
dispositive de amprenta, conformatoare gingivale, analog de implant.

Dupa priza materialului de amprenta se procedeaza la desurubarea suruburilor interne de fixare

a dispozitivelor de amprenta, pentru indepartarea lingurii de amprenta din cavitatea orala. Amprenta va
contine astfel dispozitivele de amprenta in lingura (tehnica directa) spre deosebire de aceasta tehnica, in
tehnica indirecta, dispozitivele de amprenta raman in cavitatea orala.

In amprenta se vor insuruba analoagele de implant la nivelul dispozitivelor de amprenta.

Aceste dispozitive vor transmite in model pozitia exacta si angulatia implantelor in osul alveolar.

Pozitia corecta a adaptoarelor se poate verifica prin examenul radiologic (OPT sau radiografie
retroalveolara), urmarindu-se adaptarea perfecta, fara spatiu intre corpul implantelor si adaptoare (fara
macro-gap).

In amprenta se vor insuruba analoagele de implant, dupa care se va turna modelul. Acesta contine astfel
toate relatiile de pozitie si angulatie a implantelor.

Lucrarea protetica va fi confectionata daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

-implante rigide (osteoitegrate);

-pozitie corecta din punct de vedere protetic;

-angulatie adecvata:

-mucoasa fixa periimplantara;

-adancimea corespunzatoare a santului periimplantar.

Bonturile protetice
Dupa turnarea modelului, lucrarea protetica va fi confectionata pe bonturi protetice insurubate la
nivelul analoagelor de implante.

Bonturile protetice se pot clasifica dupa mai multe criterii:

-pot fi prefabricate / turnate / fuzibile (calcinabile) / UCLA;

- pot fi drepte / angulate;

- pentru lucrari cementate / insurubate / retentie speciala.

Bonturile fuzibile (calcinabile, UCLA) permit restaurari protetice estetice si , ofera avantaje legate de
posibilitatea corectarii deficientelor pozitiei si angulatiei implantelor.

Bonturile pentru lucrarile protetice cu retentie speciala sunt unite in sisteme de tip bara, pentru retentia
tip calareti sau prevazute cu patricea capsei pentru sistemul de retentie prin capse.

Lucrarea protetica se confectioneaza preferabil din aliaje nobile , ceramica, urmand etapele
conventionale:
- amprenta antagonistilor

-inregistrarea ocluziei;

-proba machetei;

-aplicarea provizorie / finala a lucrarii;

-verificarea ocluziei functionale, eliminarea interferentelor sau a contactelor premature.

in etapa de aplicare a lucrarii protetice, pacientul este instruit sa consume alimente moi in prima
perioada, care in timp sa fie inlocuite cu alimente de consistenta crescuta progresiv.

in situatia densitatilor osoase reduse, dieta moale va fi pastrata mai mult timp.

O importanta deosebita se acorda de asemenea in aceasta etapa instructajului pacientului pentru

efectuarea unei igiene orale foarte bune, care trebuie periodic autocontrolata si controlata de catre
medic.

Estetica alba si estetica rosie

Dezideratul estetic este in centrul atentiei in implantologia orala, atat pentru pacient, cat si pentru
medic. Tehnologia de confectionare a lucrarilor sprijinite pe implante atinge cele mai inalte standarde
estetice.

Estetica alba vizeaza:

-Pozitia, dimensiunea si forma coroanei incadrata in arcada dentara

-Criteriile protetice estetice conventionale

incadrarea in arcada dentara a pacientului si armonizarea culorilor trebuie sa fie de calitate

exceptionala in implantologie, pentru a oferi rezultatul asteptat de pacient .

Estetica rosie vizeaza:

-Nivelul si conturul gingival

-Conformarea papilelor interdentare

“Dupa pierderea dintilor si resorbtia proceselor alveolare, reabilitarea complexa trebuie sa vizeze nu
doar arcadele dentare ("estetica alba”), ci si structurile gingivale ("estetica rosie”) si osul subiacent.

Aceste structuri gingivale si osoase pot fi restaurate prin mai multe metode.

O varianta ar fi reconstructia chirurgicala inaintea etapei de insertie a implantelor, asa cum s-a aratat in
capitolele care trateaza tehnicile de reconstructie osoasa si reconstructie a mucoasei fixe (chirurgical sau
prin dirijare cu conformatoare gingivale).
A doua varianta ar fi restaurarea protetica a structurilor -gingivale prin lucrarile protetice. Misch descrie
astfel 3 tipuri de lucrari fixe :

-lucrarea tip FP-1 - restaureaza coroana anatomica a dintilor pierduti

-lucrarea tip FP-2 - restaureaza coroana anatomica a dintelui pierdut si o portiune din radacina sa

- lucrarea tip FP-3 - restaureaza coroana anatomica a dintelui pierdut si tesuturile moi.

In edentatiile cu resorbtie osoasa importanta, lucrarile protetice reconstruiesc nu doar coroanele dintilor
pierduti, ci si structurile gingivale (ceramica / acrilat roz) .

Cu cat cantitatea de tesut moale de inlocuit este mai mare cu atat se indica folosirea metalului
combinat cu acrilat si dinti protetici la realizarea lucrarii.

Aceste lucrari pot corecta in anumite limite si discrepantele scheletale intre maxilarele resorbite, la care
relatia interarcadica ajunge la relatii tip clasa II sau III angle.

in functie de pozitia buzelor in suras (buza superioara) si vorbire (buza inferioara) lucrarea se va extinde
cu materialul colorat inspre apical pentru reconstructia conturului gingival. In regiunile care nu sunt
expuse in timpui sesfasurarii functiilor aparatului dentomaxilar, lucrarea poate ramane suspendata sau
juxtapozitionata gingival , asigurand si conditii optime de igienizare.

cand etapele de confectionare a lucrarilor protetice ajung la realizarea Machetei lucrarii, probele
ocluzale, estetice si fonetice urmeaza protocolul terapeutic protetic conventional.

Dupa modul de imbinare cu mezostructura si suprastructura, implantele pot avea diferite configuratii la
interfata cu bontul protetic: hexagon intern ,hexagon extern , telescop, octogon intern sau configuratii
specifice (ex. tip Camlog) . fiecare din aceste configuratii prezinta avantaje mecanice si protetice
specifice. Dezbater) ea privind desemnarea tipului calitativ superior este in continuare actuala.

Concepția și realizarea suprastructurii implantelor

Concepția particulară a lucrărilor de protecție sprijinite pe implante se datorează deosebirilor

biomecanice dintre implante și dinții naturale. In realizarea suprastructurii implantelor se va lua în calcul
dimensiunea suprafeței osteointegrate a implantului, dimensiunea breșei edentate, distribuția forțelor,
încărcarea ocluzală, dimensiunea consolelor.

Lucrarea protetică trebuie realizată astfel încât să permită încărcarea ocluzală axială, reducând forțele
orizontale.

Dimensiunea suprafeței ocluzale trebuie să fie redusă împreună cu dimensiunea implantului.

Morfologia feței ocluzale trebuie să prezinte pante cuspidiene atenuate, line, ca-să nu permită apariția
forțelor paraaxiale. Morfologia lucrării protetice trebuie să-și facă realizarea unei igiene orale informații.
Lucrările protetice sprijinite pe implante trebuie să se adapteze perfect la nivelul componentelor
implantului (să fie „pasive”), pentru a evita apariția de cupluri de forțe și mișcări de torque cu efect nociv
asupra implantului.

Lucrarile cu sprijion mixt vor fi prevazute cu ruptori de forțe sau sisteme articulate, pentru a compensa
diferențial de reziliență între implante și dinți și să evite apariția cuplurilor de forțe și mișcări de torque
menționate, care suprasolicită implantate, dinții și lucrarea protetică.

Lucrari protetice cementate pe implant

concepute pentru a fi cementate pe implante sunt realizate după criterii convenționale și prezintă
puncte avantaje:

 suprastructură pasivă este ușor de obținut din punct de vedere ethnic

 lucrările care nu se adaptează pasiv sunt ușor de corect
 lucrări cementate favorizează încărcarea axială a implantelor
 pot fi confecționate într- un laborator de tehnică dentară "tradițional"
 estetic se realizează ușor
 conceptul de încărcare osoasă progresivă este realizabil
 lucrările cementate oferă un bun acces la stâlpii posteriori
 confecționarea este economică și rapidă
 cementul de fixare poate fi de tip temporar, pentru îndepărtarea periodică a lucrarii

Lucrările protetice înșurubate pe implante

Lucrările protetice înșurubate pe implante sunt standardul cel mai evoluat la proteticii implantologice,
atât ca și concepție și principiu, cât și ca și fabricație.

Caracteristicile și avantajele lor le disting net de lucrări cu alt tip de sprijin pe implante.

Avantajele lucrărilor înșurubate pe implante

 marele avantaj este retenția pe stâlpi de dimensiuni minime (chiar și cu înălțime mai redusă de 5
mm)
 acces permanent la bonturile și implantarea subiacente pentru control și tratamentul de
întreținere prin deșurubarea lucrării.

Procesul tehnologic de confecționare a acestui tip de lucrări este unul complex. În consecință rezultă o
serie de dificultăți inerente acestui proces:

Dificultăți și dezavantaj ale lucrărilor protejate în șurubate pe implante

 suprastructură pasivă dificil de obținut

 corectarea dificilă a lucrărilor care nu sunt pasive
 încărcare axială a implantului greu de realizat
 laborator dotat excepțional, manipulare dificilă
 incarcare progesiva dificila
  access dificil la stâlpii posteriori
 costisitoare și consumatoare de timp
 risc relaxare șurub fixare
 risc fractură component șurub, fractură lucrării în jurul orificiilor șuruburilor în caz de încărcare
biomecanică incorectă.

Dincolo de aceste dezavantaj, lucrări în șurubate pe implante rămân opțiunea de performanță a terapiei
protetice implantologice, grație calității restaurării pe care o oferă

În cadrul lucrărilor protetice înșurubate pe implante, o categorie aparte o prezentare lucrări protetice
unidentare sprijinite pe implante. Particularitatea care caracte- rizează atât etapa chirurgicală de inserție
a implantului unidentar, cât și confecționarea lucrărilor protejate este legată de necesitatea armonizării
și încadrării perfecte a acestora în arcadele dentare. 225

Când este vorba de o edenție frontală superioară aparute probleme în legătura cu cavitatea implantului:

 peretele alveolar vestibular este poros, cu corticală subțire și de regulă pre-zentând un grad de
resorbție
 pentru angajarea stabilă a implantului în procesul alveolarFezultă o angulație care trebuie
corectată cu un bont protetic angulat și riscă "să plaseze marginea gingivală prea vestibular
(aspectul de coroană mai" lungă ")
 există în general o discrepanță între diametrul unui dinte frontal natural și diametrul
implantului inserat în creasta resorbită (" profil de emergență ")
 pentru obținerea unei lucrări estetice îmbinarea între implant și lucrare trebuie să fie situată
subgingival, ceea ce favorizează acumularea plăcii bacteriene și riscul de periimplantita

Toate aceste aspecte trebuie echilibrate pentru obținerea unui rezultat funcțional și estetic favorabil

Lucrările protetice retenționate prin mijloace speciale pe implante: supraproteza ("overdenture")

Pentru restaurarea edentației totale mandibulare și maxilare există o alternativă cost-eficientă de lucrări
protetice retenționate prin mijloace specială: supraproteza mandibulară ("overdenture", "OD“).

Acest tip de lucrare protetică mobilizabilă cuprinde:

 ca infrastructură implante inserate interforaminal (regiunea mandibulară cu-prinsă între cele

două găuri mentoniere);
 ca mezostructură - bonturi protetice unitė printr-o bară sau câmp de capse;
 ca suprastructură - lucrarea protetică (supraproteza), retenționat la nivelul mezostructurii prin
sisteme de călăreti sau capse
Avantajele lucrărilor tip supraproteză (overdenture)

 lucrări disponibile după îndepărtarea de către pacient pentru igienizare referitoare la roșia a
mezostructurii, a implantelor și a profitului protetice;
 prin îndepărtarea de pe câmpul protetic, se evită eventuala exercitare permanentă a
parafuncțiilor;
 lucrarea poate fi confecționat astfel și să distribuie uniform fortele ocluzale la nivelul tuturor
implantelor, asigurând astfel succesul ačestora pe termen lung;
 lucrarea este foarte avantajoasă din puneede vedere economic (număr mic de implante,
confecționare convențională a lucrării).

Dezavantajele acestor lucrări sunt în principal legat de aspect psihologic - pașientul poartă o lucrare
mobilizabilă. Acest dezavantaj este însă depășit cu prisosință de avantajele lucrărilor.

Numărul de implante inserate interforaminal poate varia între 2 și 5 (iar tipurile de supraproteze sunt
denumite schematic OD 2, OD 3, OD 4, OD 5 dupăinumărul implantelor de susținere). Cu cât numărul și
suprafața implantelor este mai mare, cụ atâť sarcinile funcționale care pot fi preluate de lucrarea
protetică sunt mai mari, rezistența biomecanică este mai bună, iar prognosticul pe termen lung la lucrări
și supraviețuirea 'Implantelor sunt mai bune.

Prin numărul redus de implante se asigură un cost scăzut reabilitării, dar pe de altă parte numărul lor
scăzut impune cuprinderea tuturor implanturilor în mezostructură, pentru transferul uniform al
sarcinilor.

Parametrii osului interforaminal sunt favorabili implantării: calitatea este bună, cu osul de densitate cea
mai mare în oasele maxilare, iar dimensiunea poate fi utilizată pe toată înălțimea pentru inserarea
implantelor (chiar și ancorare bicorticală)

După inserția implantelor urmează construcția unei mezostructuri tip bară (Fig. 9.81), care va servi
sprijinului lucrării protetice.

Adaptarea barei la implante trebuie să fie perfectă, pentru a nu solicita disfuncțional implantare.
Calitatea adaptării se controlează prin examenul radiografic (OPT sau radiografii retroalveolare). Lipsa
spațiului între implant și bară (macro-gap) pentru fiecare implant este semnul adaptării corecte a barei.

În cazul neadaptării barei, aceasta se va secționa, se va înșuruba pe segmente, iar segmentele vor fi
resolidarizate în noua poziție (prin sudură.

Lingura individual apt amprenta se confectioneaza cu access la suruburile de fizare a barei.

Lucrarea overdenture se realizeaza in contiunuare in etapele comnventionale de laborator.

La rândul lor, lucrările protetice mobilizabile pot fi subclasificate în:

  lucrări cu sprijin exclusiv pe implante (lucrări tip MP-4 sau RP-4);
 lucrări cu sprijin pe implante și țesuturile muco-oasoase (lucrări tip MP-5 sau RP-5).

Unirea implantelor prin mezostructuri tip bară reduce sprijinul lucrării protetice pe tesuturile muco-
osoase.

În funcție de numărul implantelor, de formă arcade și de distribuție pe arcadă a implantelor, bara se

poate extinde spre distal. Extensia spre distal este recomandat doar pentru mezostructurile sprijinite de
4 sau 5 implante. Distanța pe care se poate extinde spre posterior nu trebuie să depășească de 1,5 ori
dimensiunea anteroposterioară a perimetrului de sprijin circumscris de implante

Lucrările mixte, sprijinite pe implante și pe dinți naturali

În situații de câmp protetic compromis, cu unități dentare de sprijin insuficiente pentru lucrări
conjuncte, asociat cu o ofertă osoasă deficitară pentru un număr adecvat de implante, lucrarea protetică
trebuie să fie susținute printr-un sprijin mixt, pe implante și pe dinții naturali.

Acest tip de lucrări este controversat în implantologia orală, din cauza diferenței de mobilitate
(reziliență) dintre implante (clinic mobilitate nulă) și dinții naturale (clinic mobilitate fiziologică).
Biomecanica implantelor, osului periimplantar, dinților stâlpi și lucrărilor protetice.

Complicații care pot surveni în funcționarea acestor lucrări cu sprijin mixt pot afecta:

 implantele și osul periimplantar (periimplantită, resorbția osului periimplantar, fractura

implatului);
 componentele lucrărilor (descimentarea sau fractura lucrării cementate, relaxarea sau fractura
șurubului intern de fixare a bontului);
 dinții (afectărea parodontală, creșterea mobilității, carii, necroze).

În scopul echilibrării biomecanice a acestor lucrări s-a recomandat includerea în lucrări a atașamentelor
speciale tip ruptori de forță ("stress - breakers")

In unele cazuri se indica sprijinul suplimentar muco-osos prin seile lucrarilor mobilizabile.

Complicații în etapa de încărcare protetică a implantelor

Cauzele eșecului lucrărilor cementate

 lucrarea protetică efectuată incorect;

 cooperarea defectuoasă a pacientului, cu întreținerea insuficientă a igienei orale;
 în cazul sprijinului mixt, la nivelul dinților naturali pot apărea: caria stâlpilor, descimentarea
lucrărilor, fractura materialului;
 la nivelul implantelor pot apărea: fractura componentelor, resorbție osoasă, descimentare.
 Cementul rezistă mai bine la presiune decât la tracțiunea sau forte de forfecare. Pentru a suplini
aderența mai slabă a cimentului la nivelul componentelor implantare decât la nivelul dinților, se va lua în
considerație o configurare geometrică specială a bonturilor protetice privitor la:

 bizotare;
 suprafața totală extinsă;
 înălțime mare;
 retenție - rugozități și șanturi axiale;
 rezistență (sarcini paraaxiale); direcția de inserție.

Se vor evita și corecta stâlpii neparaleli (prin șlefuirea dinților în cazul lucrărilor mixte, folosind bonturile
angulate, a adaptoarelor protetice speciale). Se vor evita marginile ascuțite la nivelul bonturilor.

Cauzele eșecului lucrărilor înșurubate

 suprastructuri care nu sunt pasive (lucrările pasive sunt dificil de obținut);

 lipsa retenției lucrărilor;
 încărcare prea rapidă;
 forțe considerabile pe planurile înclinate ale șurubului;
 cedarea componentelor lucrărilor protetice (fractura / deșurubarea componentelor).

Dificultatea obținerii lucrărilor pasive se datorează în protetica Implantologică:

 deformare elastice a materlalelor de amprentă;

 modificării dimensionale a cerii;
 variabilității analoagelor de transfer;
 expansiunea ghipsulul (dur), a materialului de ambalaj;
 contracțiel metalului (metal nobil + implant);
 contracției acrilatului, porțelanului (pot afecta metalul lucrări);
 neconcordanțelor la proba componentelor turnate.

În cazul lucrărilor protetice înșurubate pe implante care nu sunt pasive se recomandă refacerea
lucrărilor, sau, după caz, secțiunea și sudarea coroanelor din lucrare.

În cazul lucrărilor în șurubate pe implante, în spațiul dintre implant și bont Cmicro- gap ") se acumulează
bacterii, cu un posibil efect nefavorabil asupra stării de sănătate periimplantară.

Complicații biomecanice survenite în etapa de încărcare funcțională pot interesa mai multe structuri:

 osul alveolar perlimplantar;

 implantul;
 componentele lucrării proteticel

În cazul în care numărul de implante este insuficient pentru preluarea forțelor ocluzale, osul alveolar
perilmplantar reacționează la stimulii supraliminari printr-un corp de procese care culminează cu
resorbția .
Dacă osul periimplantar are rezistență bună, va. Ceda implantul sau o componentă lucrativă protejată.

Atât lucrările protetice fixe, cât și lucrările mobilizabile prezintă riscul complicațiilor în etapa de
funcționare pe arcadă (etapa dė întreținere).

Complicații care apar în cazul lucrărilor mobilizabile sunt mai frecvente, recidivante, dar sunt ușoare de
tratat [20].

Lucrările protetice mobilizabile retenționate (sprijinite) cu ajutorul retentorilor tip bară prezintă mai rar
complicații mecanice decât cele retenționate cu sistemul de capse.

În studii clinice, lucrările protetice fixe prezintă mai rar complicații decât cele mai mobilizabile, iar
aceste complicații sunt în general localizate în regiunile posterioare [21, 22]. Realizarea de profituri
protetice estetice și funcționale și cu succes pe termen lung este mai dificilă pentru regiuni anterioare