https://marius-nasta.

ro/ghidul-pacientului/tuberculoza/
TUBERCULOZA – INFORMATII GENERALE
Ce este tuberculoza?
Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de un microb, Mycobacterium Tuberculosis. Este una dintre
cele mai frecvente boli infecțioase din lume, de aceea e considerată o problemă de sănătate publică,
diagnosticul și tratamentul fiind gratuite în România. 
Cum se manifestă tuberculoza?
Tuberculoza se poate localiza în orice organ, dar cel mai frecvent în plămân, producând tuberculoza
pulmonară. Diagnosticul altor forme de tuberculoză se face de către medicul din specialitatea organului
afectat. Simptomele bolii sunt tusea ce durează mai mult de 3 săptămâni care nu cedează la tratament, uneori
hemoptizia (expectorație de sânge), oboseală, slăbiciune, transpirații noaptea, scăderea poftei de mâncare cu
scădere în greutate.   
Cum se diagnostichează tuberculoza? 
La dispensarul de pneumoftiziologie teritorial pacientul este consultat, se stabilește necesitatea efectuării
unei radiografii pulmonare și recoltarea de sputa pentru identificarea microbului specific. 
Pacientul va aduce pentru analiză 2 produse de sputa care vor fi recoltate în recipiente sterile, după un efort
de tuse, după clătirea gurii cu apă  pentru îndepărtarea de resturi alimentare, după tehnica
atașată.  Recipientele vor ajunge la laboratorul de microbacteriologie unde se vor face mai multe analize:
● examen microscopic 
● cultivarea microbului pe medii lichide (MGIT 960 cu rezultat final în max 21 zile) și pe medii solide
(Lowenstein-Jenssen cu rezultat final la 60 zile). 
● Un test suplimentar care asigură un diagnostic corect este identificare genetică de material ADN
specific Micobacterium Tuberculosis 
Ce este tuberculoza rezistentă?
Foarte puține cazuri de tuberculoză se produc prin infectarea cu microb rezistent la medicamentele
antituberculoase. Microbul rezistent apare prin tratament incorect – omiterea unuia sau mai multe
medicamente, întreruperea nejustificată a medicației, doze sau regimuri incorecte. Aceste forme de
tuberculoză necesită tratament de lunga durată (18 luni), cu alte medicamente antituberculoase în asociere.
Cum se trateaza tuberculoza?
Tratamentul tuberculozei sensibile se face cu 4 antibiotice (izoniazida, rifampicina, pirazinamida, etambutol)
în doze corespunzătoare greutății corporale, administrate de preferat pe stomacul gol în același timp toate,
zilnic timp de 2 luni. Următoarele 4 luni se vor administra doar izoniazida și rifampicina în doze mai mari
deoarece acestea se vor administra doar 3 zile din săptămână. 
În România tuberculoza se vindecă în peste 85% din cazuri. 0
Cât timp sunt contagiosi pacienții cu tuberculoză? 
Transmiterea tuberculozei se face aproape exclusiv respirator, prin picăturile mici de salivă eliminate de
către bolnavul cu tuberculoză pulmonară prin tuse, strănut sau chiar vorbit. Boala nu se transmite prin
contactul cu obiectele sau hainele purtate de bolnavul cu tuberculoza. Pacienții cu tuberculoză pulmonară
care au rezultat pozitiv la examenul microscopic sunt contagiosi până sunt diagnosticați și încep tratamentul.
După inițierea tratamentului, ei devin rapid, în câteva zile, necontagiosi. Se recomandă izolarea și urmărirea
lor timp de 2 săptămâni după inițierea tratamentului în spital sau la domiciliu.
Cum se controlează contacții pacientului cu tuberculoză?
Toți contacții și mai ales copiii, respectiv cei care au petrecut minim 4-6 ore cumulate în ultimele 6 luni
înainte de identificarea pacientului cu tuberculoză, vor fi investigați clinic, radiologic și bacteriologic în
dispensarul teritorial de pneumoftiologie. Pentru copii se va face în plus testarea cutanată la tuberculina sau
testarea din sange (Quantiferon/TB Gold Spot). Mai puțin de 10% dintre contacții unui pacient contagios cu
tuberculoză pot dezvolta tuberculoza activă pe parcursul vieții; riscul creste atunci când scade pragul
imunității în cazul unor boli (cancer, boli autoimune, infecție HIV etc).  
SCURT ISTORIC – DR. NASTA
Istoric 
Promotorii ideii de a construi primul spital pentru tuberculoză în Bucureşti au fost prof. Dr. I. Cantacuzino şi
Dr. G. Proca, care începând din anul 1902 au depus eforturi susţinute ce au dus în 1906 la crearea Spitalului
Filaret din Dealul Filaretului (actuala Şoseaua Viilor nr. 90), spital cu 80 de paturi pentru bolnavii cu TBC
deschise sau înaintate şi 20 paturi de sanatoriu pentru bolnavii cu forme nedeschise sau incipiente (actualele
pavilioane II şi III din Institut).
După 1920 şi până la al II-lea război mondial, Spitalul Filaret a continuat să fie o unitate de avangardă în
promovarea idelor progresiste care priveau organizarea luptei antituberculoase din România şi formarea
cadrelor de specialitate.
Obiectiv al unei strategii naţionale postbelice, Institutul de Ftiziologie din Bucureşti a luat fiinţă în cursul
anului 1949, prin demersul Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale. Institutul a fost construit lângă
vechiul Spital Filaret al „Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei”, din Şoseaua Viilor, produs al unei
iniţiative private de la începutul secolului XX (1906) si a funcţionat la început ca o structură distinctă de cea
spitalicească.
Noua instituţie dispunea încă de la întemeiere de două filiale, la Cluj (coordonată de doctorul Leon Daniello)
şi Iaşi (sub conducerea medicului Nicolae Bumbăcescu), fiind considerat „organul tehnic al ministrului
Sănătătii în toate problemele tuberculozei, care asigură cercetarea știinţifică a problemelor puse şi formarea
cadrelor de specialişti”.
Institutul era condus de un director, doctorul Marius Nasta, un director adjunct şi de un colectiv ştiinţific
compus din 5 şefi de secţii: Secţia de Cercetări, Secţia de Dispensar, Secţia Clinică, Secţia de Studii şi
Armament Antituberculos şi Secţia de învăţământ.
Deoarece urmăreau aceleaşi obiective medicale, fiind în interdependenţă, Institutul şi Spitalul „Filaret” au
fuzionat în anul 1962, creându-se „Institutul Clinic de Ftiziologie”.
Încă de la înfiinţare, Institutul îşi va orienta activitatea pe trei paliere, respectiv pregătirea cadrelor de
specialitate, crearea şi consolidarea unor legături solide cu unităţile sanitare din teritoriu şi cercetarea de
ordin ştiinţific, obiectivul său principal fiind „stabilirea unei concepţii unitare de luptă contra tuberculozei,
elaborarea unor criterii de dezvoltare a reţelei de specialitate, în concordanţă cu principalele aspecte
epidemiologice”.
Dispensarul noii instituţii deservea populaţia din sectorul 5 al Capitalei, reprezentând şi „proiectul pilot”
pentru cercetările ştiinţifico-organizalorice pe ţară. De asemenea, în cadrul Institutului funcţionau „Clinica
de Ftiziologie”, condusă de C. Anastasatu, şi „Clinica de Chirurgie Toracică”, sub coordonarea lui C.
Cărpinişan. Preluând din tradiţiile Societăţilor româneşti din domeniul pneumologic, Institutul edita, la
rândul său, publicaţiile „Probleme de tuberculoză” (anuală) şi „Culegere de materiale documentare şi
metodologice”.
Prin Ordinul MS nr. 819 din 30.07.1990 se schimbă denumirea Institutului în „Institutul de
Pneumoftiziologie Marius Nasta”, iar oferta de servicii medicale se lărgeşte, cuprinzind diagnosticul si
tratamentul tuturor afecţiunilor pneumologice.
Registrul Național de Pneumopatii Interstițiale Difuze și Sarcoidoză
Registrul Național de Pneumopatii Interstițiale Difuze și Sarcoidoză este un proiect al Institutului de
Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, în colaborare cu Secția de Pneumologie a Spitalului de Boli Infecțioase
“Victor Babeș” din Timișoara. Această inițiativă este susținută de Grupul de lucru pentru pneumopatii
interstițiale difuze și sarcoidoză din cadrul Societății Române de Pneumologie.

TUBERCULOZA LA COPII
Tuberculoza la copii
Tuberculoza este o boală infecto-contagioasă produsă de Mycobacterium tuberculosis (Mt).Transmiterea
infecției se realizează în cele mai multe cazuri pe cale aerogenă, sursele de infecție fiind reprezentate de
bolnavii de tuberculoză pulmonară activă. Transmiterea este favorizată de contact intim și prelungit cu sursa
de infecție. Nu orice infecție este soldată cu îmbolnăvire de tuberculoză (TB), așadar termenul de ”infecție
tuberculoasă“ nu se confundă cu cel “tuberculoză boală“. TB la copii este la persoanele de sub 15 ani. 
Există mai multe posibilități evolutive ale infecție TB la copii. În funcție de vârsta și răspunsul imun
corespunzător, copiii după infecție pot dezvolta boala. Forme de TB extrapulmonare și diseminate apar în
special la sugari. TB la copii este diferită de TB la adulți. Copiii dobândesc TB de la contacții de familie.
Dacă vă întrebați: acest copil are TB? 
Întreabă-te pe tine însuți: există TB în această familie? Sau dacă vedeți adulți cu TB, întrebați-vă dacă au
copii. Majoritatea copiilor nu au bacteriologie pozitivă. La majoritatea cazurilor sursa de infecție este un
adult din anturajul copilului, bolnav simultan cu acesta.
Diagnosticul de TB poate fi suspectat la copil în doua circumstanțe:
1. Copil contact cu un bolnav de TB (din focar);
2. Copil symptomatic.
Diagnosticul de TB la copil este mai dificil decât la adult din motive complexe (raritatea confirmării
bacteriologice, semne clinice nespecifice, aspect radiologic dificil de interpretat). În absența confirmării
bacteriologice, diagnosticul pozitiv trebuie fundamentat pe mai multe elemente, niciunul dintre ele nefiind
singur suficient. Astfel trebuie luate în considerare: contextul epidemiologic, manifestările clinice, IDR la
PPD (TCT), modificările radiologice, testele de laborator modificate. 
DE REȚINUT: 
– Există deosebiri între infecția TB și boala TB. Infecția TB este asimptomatică. Boala TB este
simptomatică prin manifestările clinice, radiologice și bio-umorale.
– Infecția TB la copil rămâne asimptomatică la 90% din cazuri și se transformă în boală doar la 10% din
cazuri.
– Chiar dacă infecția nu se transformă în boală, bacilii rămân în organism (infecțieTB latentă). Acești bacili
viabili pot fi sursa de îmbolnăvire în timp.
– Cu cât infecția TB se produce la o vârstă mai mică, riscul pentru evoluție spre boală TB este mai mare.
– Infecția se poate produce în copilărie, iar boala poate să se dezvolte la toate categoriile de vârsta, inclusiv
la adult.
–  Există doua perioade de risc crescut pentru forme severe de boală: 
– la copilul mai mic de 2 ani la care există riscul miliarei TB sși meningitei TB;
– la adolescentul la care există riscul evoluției spre forma de tuberculoză de tip adult.
Drepturi ale pacientului selectate din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului:
ART. 2: Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în
conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.
ART. 3: Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare.
ART. 4: Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la
modul de a le utiliza.
ART. 5(1): Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identității și statutului profesional al furnizorilor de
servicii de sănătate.
(2): Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor și obiceiurilor pe care trebuie să le
respecte pe durata spitalizării.
ART. 6: Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale
propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse,
inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la
date despre diagnostic și prognostic.
ART. 7: Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat, în cazul în care informațiile
prezentate de către medic i-ar cauza suferință.
ART. 8: Informațiile se aduc la cunoștința pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea
terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la
cunoștință în limba maternă ori în limba pe care o cunoaște sau, dupa caz, se va căuta o altă formă de
comunicare.
ART. 9: Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să
fie informată în locul său.
ART. 10: Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și
tratament, cu acordul pacientului.
ART. 11: Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală.
ART. 12: Pacientul are dreptul să solicite și să primească, la externare, un rezumat scris al investigațiilor,
diagnosticului, tratamentului și ingrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
ART. 13: Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris,
răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate
pacientului.
ART. 14: Când pacientul nu își poate exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală de urgență,
personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței acestuia.
ART. 15: În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul
reprezentantului legal nu mai este necesar.
ART. 16: În cazul în care se cere consimțământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în
procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înțelegere.
ART. 17(1): În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul
pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de
arbitraj de specialitate.
(2): Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienții internați în spitale și din 2 medici
pentru pacienții din ambulator.
ART. 18: Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor
produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care
acesta este de acord.
ART. 19: Consimțământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învățământul medical
clinic și la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare științifică persoanele care nu sunt
capabile să își exprime voința, cu excepția obținerii consimțământului de la reprezentantul legal și dacă
cercetarea este făcută și în interesul pacientului.
ART. 20: Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimțământul său, cu
excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării suspectării unei
culpe medicale.
ART. 21: Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul,
tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.
ART. 22: Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă
consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres
ART. 23: În cazul în care informațiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditați, implicați
în tratamentul pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie.
ART. 24: Pacientul are acces la datele medicale personale.
ART. 25(1): Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în care
această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu
consimțământul pacientului.
(2): Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea
publică.
ART. 26: Dreptul femeii la viață prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major și
imediat pentru viața mamei.
ART. 27: Pacientul are dreptul la informații, educație și servicii necesare dezvoltării unei vieți sexuale
normale și sănătății reproducerii, fără nicio discriminare.
ART. 28(1): Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepția cazului prevăzut
la art. 26.
(2): Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea
reproducerii.
(3): Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente și lipsite de riscuri.
ART. 29(1): În cazul în care furnizorii sunt obligați să recurgă la selectarea pacienților pentru anumite tipuri
de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
ART. 30(1): Intervențiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condițiile de dotare
necesare și personal acreditat.
ART. 31: Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
ART. 32: Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material și de
sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităților, mediul de
îngrijire și tratament va fi creat cât mai asemănător celui familial.
ART. 33: Pacientul internat are dreptul și la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara
spitalului.
ART. 34(1): Personalul medical sau nemedical din unitățile sanitare nu are dreptul să supună pacientul
niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd
reglementările de plată legale din cadrul unității respective.
ART. 35(1): Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue, până la ameliorarea stării sale de sănătate
sau până la vindecare.
Pacientul este încurajat, de asemenea, să sesizeze Consiliul de Etică al spitalului pentru orice faptă de
corupție sau încălcări ale eticii medicale (ex. atitudine lipsită de profesionalism, lipsa consimțământului
informat al pacientului).

OBLIGAŢIILE ASIGURATULUI
Conform art. 219 din Legea Nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare, asigurații au următoarele obligații:
a) Să respecte cu stricteţe tratamentul și indicaţiile medicului;
b) Să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
c) Să achite contribuţia datorată fondului și suma reprezentând coplata/contribuția personală, in condiţiile
legii;
d) Să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat,
definite la art. 212 alin. (1).

http://infrastructura-sanatate.ms.ro/formulare/pacienti/343