B.

SIMBOLISMUL ROMÂNESC

1. EVOLUȚIE, DURATĂ, REPREZENTANȚI

Istoria simbolismului românesc acoperă o perioadă destul de îndelungată, în care se afirmă

mai multe generații: începând cu ALEXANDRU MACEDONSKI, continuând cu discipolii săi - cu
MIRCEA DEMETRIADE, ȘTEFAN PETICĂ - și sfârșind cu ilustratorii târzii - precum NICOLAE
DAVIDESCU.
În pofida unor decalaje în timp ( când Baudelaire publica, în 1857, volumul "Florile râului", carte
esențială pentru evoluția liricii moderne, literatura română se afla în plin romantism, Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu își publicau cărțile de poezie, iar Mihai
Eminescu, cel care avea să devină ultimul mare romantic și poet național, avea șapte ani),
ÎNCEPUTURILE ȘCOLII SIMBOLISTE ROMÂNEȘTI SUNT TOTUȘI SINCRONE CU CELE ALE
MIȘCĂRII CARE S-A INTITITULAT, ÎN FRANȚA ȘI ÎN BELGIA, SIMBOLISTA. E vorba despre
generația de poeți care se afirmă între 1885 și 1900, care îi proclamă simbolisti pe antecesori -
Mallarme, Verlaine, Rimbaud - și care își clădesc teoriile simbolului pe texte din Baudelaire.
SINCRONIZAREA se datorează interesului pentru spațiul cultural francez, interes pe care l-a
manifestat o parte a intelectualității românești, prin lecturi ori legături personale.

ETAPA CRISTALIZARII TEORETICE: 1880 - 1900

a). GRUPAREA SIMBOLISTA DE LA REVISTA "LITERATORUL"

ALEXANDRU MACEDONSKI (1854 - 1920) ESTE POETUL PRIN CARE SIMBOLISMUL SE

IMPUNE ÎN LITERATURA ROMÂNĂ, PRIN TEORETIZARI ( ARTICOLE DESPRE NOUA POEZIE),
ACTIVITATE DE CENACLU ȘI EDITORIALĂ, PRIN EXPERIMENTE POETICE. În 1880, Macedonski
scoate la București revista "LIITERATORUL", în care își publică articolul "Despre logica poeziei"
și poezia "Hinov", prima poezie în vers liber din literatura noastră. Articolul amintit este primul
din seria unor articole teoretice în care Macedonski explică, prima dată la noi, principiile
estetice ale poeziei simboliste, pe atunci "noua poezie". În 1886, poetul colaborează cu
simbolisti belgieni, publicând versuri în limba franceză. În anii 1890 și 1891, Macedonski scrie
poezii având în subtitlu formula "simbolista - instrumentalista"; lansează termenul "simbolism",
e șef de școală literară, are o revistă și un cenaclu ( "Literatorul"), e înconjurat de discipoli și
ironizat de adversarii care îl poreclesc Macabronski, parodiindu-i textele. PRIMUL
TEORETICIAN AL SIMBOLISMULUI ROMÂNESC, AVÂND PASIUNEA EXPERIMENTULUI
LITERAR ȘI ASUMÂNDU-ȘI ROLUL DE DESCHIZĂTOR DE DRUMURI, ALEXANDRU MACEDONSKI
RĂMÂNE, TOTUȘI, O PERSONALITATE DE TRANZIȚIE. Istoricii literari nu îl consideră un
veritabil simbolist, mare parte a operei sale fiind încadrată în romantism și în școala
parnasiana. Cele mai valorose creații poetice ale lui Macedonski sunt poemele din ciclul
"Nopți" ("Noapte de decemvrie", "Noapte de mai" etc.), ample meditații romantice, scrise, însă,
și în manieră simbolista și parnasiana, precum și "Poema rondelurilor", forme lirice fixe,
compoziții muzicale în stilul celor cultivate de poeții parnasieni și simbolisti.
Rolul lui Macedonski în istoria simbolismului românesc rămâne esențial și din perspectiva
lansării primei generații de poeți simbolisti, discipolii săi de la "Literatorul": ȘTEFAN PETICĂ,
MIRCEA DEMETRIADE, ALEXANDRU OBEDENARU, TRAIAN DEMETRESCU, IULIU CEZAR
SĂVESCU. Chiar Tudor Arghezi își face debutul timpuriu în cercul lui Macedonski. Exceptându-l
pe Arghezi, ale cărui începuturi simboliste devin semnificative doar pentru formarea sa ca
mare poet, dintre toți discipolii lui Macedonski, PRIMUL SIMBOLIST INTEGRAL ȘI AUTENTIC E
STEFAN PETICĂ: la el teoria și discursul poetic converg, iar valoarea este certă.

ETAPA AFIRMĂRII DIRECȚIEI SIMBOLISTE: 1900 - 1916

b). GRUPAREA SIMBOLISTA DE LA REVISTA "VIAȚA NOUĂ"

Începutul secolului XX, până la război, e o perioadă de afirmare a curentului simbolist, care are
acum mai multe centre/grupări. Pe lângă cercul poeților formați de Macedonski, apare o
grupare în jurul lui OVID DENSUȘIANU (1873 - 1934) și al revistei sale, "VIAȚA NOUĂ".
DENSUȘIANU, filolog, profesor universitar, este interesant ca TEORETICIAN AL
SIMBOLISMULUI, definit prin sensibilitate modernă, poezie citadina, energie vitală. Ca poet,
rămâne un autor minor.

c). IMPUNEREA DIRECȚIEI SIMBOLISTE la început de secol XX, este confirmată de apariția, în
București și în provincie, a numeroase REVISTE DE ORIENTARE SIMBOLISTA, de obicei
efemere. În același timp, și reviste eclectice, ( amestecând diverse orientări estetice ), publică
poezie simbolista. Perioada este și una a polemicilor cu reprezentanții direcției tradiționaliste (
în primul rând, samanatoriste ).

Un poet al perioadei, DIMITRIE ANGHEL ( 1872 - 1914 ) e recunoscut ca legat de simbolism,

deși nu aderă la grupările oficiale, ba dimpotrivă, colaborează la revistele tradiționaliste.

ION MINULESCU ( 1881 - 1944 ) și G. BACOVIA ( 1881 - 1957 ), considerați, în genere, CEI MAI
AUTORIZAȚI REPREZENTANȚI AI SIMBOLISMULUI ROMÂNESC, apar în momentul în care
curentul este deja impus în teorie. Ion Minulescu, prin primele sale volume, apărute în 1908,
respectiv, 1913, devine un excelent popularizator al simbolismului. Bacovia, imaginea
emblematică a poetului simbolist, debutează în volum abia în 1916 ( "Plumb" ). Ambii poeți se
manifestă LA LIMITA LA CARE SIMBOLISMUL ERA DECLARAT DE UNII UN CAPITOL ÎNCHIS.
De aceea, Minulescu și Bacovia pot fi socotiți SIMBOLISTI ÎNTÂRZIAȚI, dar rămân cei mai
relevanți reprezentanți ai curentului în lirica românească.

DUPĂ RĂZBOI, simbolismul trece în plan secund, devine fundal pentru alte orientări inovatoare,
precum expresionismul, suprarealismul etc.
Poate că simbolismul înseamnă mai mult o perioadă decât o listă de autori. La început sunt
poeți care ajung la simbolism după ce au scris altfel ( Macedonski ); sunt apoi poeți care încep
prin a scrie, în spiritul vremii, în manieră simbolista, pentru a-și găsi, în timp, alt mod de
expresie (Tudor Arghezi, Ion Pillat, Adrian Maniu, Ion Vinea, Barbu Fundoianu). Arghezi a
evoluat spre un modernism de sinteză, de factură originală; Pillat - spre tradiționalism și
neoclasicism; Adrian Maniu s-a apropiat de expresionism, Ion Vinea și Barbu Fundoianu sunt
legați de mișcările de avangardă, variante radicale ale modernismului interbelic.

În perioada 1905 - 1915, simbolismul este "uniforma aproape obligatorie a poeziei moderne"
( Rodica Zafiu ), poeți importanți o adoptă și nemaiizbutind să scrie altfel, rămân definitiv
"reprezentanți ai simbolismului" ( Minulescu, Bacovia ).

2. SIMBOLISMUL ÎN SPAȚIUL CULTURAL

Mișcarea simbolista nu poate fi înțeleasă în afara raporturilor cu alte direcții literare ale vremii:
raporturi de delimitare, de continuitate, de întrepătrundere sau de creare a permiselor pentru
dezvoltări viitoare.

a). RAPORTAREA LA ROMANTISM

Simbolistii români nu s-au raportat explicit la romantism, poate și pentru că romantismul nu și-
a cristalizat în literatura noastră un program estetic. Totuși, romantismul pașoptist muntean
( Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu) e continuat de
Macedonski și de prima generație de discipoli ai săi ( Mircea Demetriade, Al. Obedenaru ).
TEMA POETULUI DAMNAT, DEMONISMUL, POZA MACABRĂ, PROCEDEUL ANTITEZEI sunt
trăsături romantice păstrate la începuturile simbolismului, mai ales în cercul poeților
decadenți. Un caz aparte îl reprezintă romantismul eminescian, romantism târziu, de filiație
germană, "romantismul înalt".

b ). RAPORTAREA LA EMINESCIANISM

Simbolismul românesc trebuie înțeles și în relație cu impunerea treptată a poeziei

eminesciene ca model și punct de referință în evoluția liricii naționale. Transformarea pe care
poezia lui Eminescu o aduce în limbajul poeziei românești produce imediat epigoni
( imitatori ), dar și efecte mai îndepărtate în timp.
La început, în perioada lui Macedonski, direcția simbolista se opune celei eminesciene: linia
reprezentată de Macedonski, de revista și cenaclul "Literatorul", - influența franceză -, se
delimitează clar de linia pe care se situează Eminescu, revista "Convorbiri literare " și cenaclul
"Junimea", Influența germană. E o perioadă de conflicte personale și polemici. În plan estetic
și în atenția publicului, câștigător este Eminescu. Curând se va schimba raportul de forțe între
continuatorii fiecărei direcții: în vreme ce eminescienii rămân imitatori ce nu pot ieși din umbra
maestrului, simpli epigoni, căutările lui Macedonski se dovedesc fertile, căci produc poeți
interesanți și conduc spre experimente moderniste originale. Din această perspectivă,
SIMBOLISMUL ROMÂNESC a fost văzut și ca o REACȚIE LA EPIGONISMUL EMINESCIAN.
Dincolo de asta, însă, atât în teorie, cât și în activitatea poetică, SIMBOLISMUL ROMÂNESC
ESTE MARCAT DE MODELUL EMINESCU. Câțiva dintre simbolisti, poeți și teoreticieni, îl
consideră pe EMINESCU ADEVĂRAT PRECURSOR AL SIMBOLISMULUI AUTOHTON: între
aceștia, Ștefan Petică, Nicolae Davidescu. Eminescu ar fi anticipat simbolismul prin
FILOSOFIA IDEALISTA, care creează în textele sale VIZIUNI DOMINATE DE VIS, DE CONFUZIA
DINTRE REAL ȘI IMAGINAR. MUZICALITATEA VERSULUI EMINESCIAN, FOLOSIREA INTENSĂ A
ALITERAȚIEI, A EFECTELOR SIMBOLISMULUI FONETIC ar anticipa căutările, experimentele
sonore ale simbolismului.
Dincolo de aceste remarci, oarecum surprinzătoare în contextul amintit al polemicilor dintre
Eminescu și Macedonski, rămâne clară influența liricii eminesciene asupra majorității poeților
simbolisti români, influența în limbaj, în structura imaginii, în viziune. Lucrul e evident la Petică,
Dimitrie Anghel, dar și în poeziile de început ale lui Bacovia, sporadic și la Minulescu. În
poeziile lui Anghel și Petică, au fost observate ecouri ale elegiei eminesciene exprimate prin : -
cuvinte- cheie ( dor, jale, melancolie ); - epitete ( "dulce", "sfânt", "trist" ); - nostalgia nedefinita,
realitatea visului, jocul de umbre și lumini, somnul, scuturarea florilor, imaginea feminității, la
limita dintre real și ireal, sinestezii ( asocieri de senzații în structura imaginii ).

c). RAPORTAREA LA TRADIȚIONALISM, ÎN SPECIAL, LA

SAMANATORISM

La început de secol XX, samanatorismul reprezenta principala direcție tradiționalista, luându-și

numele de la revista "Samanatorul". Samanatorismul și simbolismul ( reprezentat mai ales de
revistele "Literatorul" și "Viața nouă" ), erau principalele tabere în "luptă". Opoziția se definea
teoretic în termenii: vechi/nou, național/cosmopolit, rural/citadin etc. Totuși, practica literară
iese din acest schematism și ne oferă exemple de combinații paradoxale în opera diverșilor
poeți care asociază elemente tradiționaliste și moderniste. Astfel, Dimitrie Anghel, mai târziu
Ion Pillat aplică tehnici poetice moderniste, simboliste ( tehnica sugestiei, a simbolului, a
corespondențelor ) pe un material tematic și lexical autohton ( tematica rurală, folosirea de
termeni ușor arhaici, de termeni populari ).

d). RAPORTAREA LA PARNASIANISM

Simbolistii francezi au polemizat cu parnasienii, generația de poeți imediat anterioară, din

motive de doctrină sau din rivalități de conjunctură. ÎN AFARA SPAȚIULUI FRANCEZ, NU SE
MAI FACE DISTINCȚIA ÎNTRE PARNASIAN ȘI SIMBOLIST, INFLUENȚA CELOR DOUĂ ȘCOLI SE
SUPRAPUNE. E și cazul poeziei simboliste românești, care păstrează influența parnasiana.
Poate și pentru că la noi, parnasianismul nu s-a constituit un curent cu program estetic, cu
doctrină distinctă. ECOURI PARNASIENE apar la Macedonski, Ștefan Petică, iar mai târziu, la
Ion Pillat și Ion Barbu.

Strict teoretic, doctrinele celor două curente se opun: parnasienii sunt mai raționalisti,
intelectualisti, eruditi, caută să adopte un ton rece, obiectiv, impersonal; simbolistii le opun
emoția și misterul, iraționalul. Poezia parnasiana e descriptiva, statică, poezia simbolista -
sugerează stări fluide, efemere, vagi. Parnasienii preferă cizelarea formei prozodice, conservă
o versificație tradițională, simbolistii inovează forma prozodica, prin versul liber, uneori prin
destructurarea discursului.

Există și puncte de apropiere între cele două școli: principiul autonomiei artei, al poeziei pure,
eliberată de imperativele etice. Asemănări superficiale: de ex., preferința pentru vocabularul
neologic, pentru inventarul de referințe livrești, culturale, pentru cultivarea poeziei cu formă
fixă ( sonetul, rondelul ), căutând muzicalitatea compoziției poetice.

e). RAPORTAREA LA MODERNISM: EXPRESIONISMUL, MIȘCAREA DE

AVANGARDĂ
MODERNISMUL POETIC ROMÂNESC SE NAȘTE DIN SIMBOLISM. O parte a istoricilor literari
consideră simbolismul parte a modernismului. Alții delimitează simbolismul de modernismul
interbelic. Oricum ar fi, mișcarea modernista preia de la simbolism obsesia actualității,
căutarea noului, a inovației, atitudinea de fronda, principiul poeziei pure, al autonomiei artei.
Modernismul interbelic e foarte divers: ermetic, neotraditionalist, ironic etc. El este, de fapt, un
moment al interferentelor. Chiar ultimii poeți simbolisti importanți, Minulescu și Bacovia, se
distanțează parțial de simbolism, prin accentuarea convenției simboliste. În același timp, poeți
importanți, care nu pot fi încadrați în totalitate într-un curent, au o primă fază simbolista
( Arghezi, Pillat ) sau parnasiana ( Ion Barbu). Notele EXPRESIONISTE apar mai rar asociate cu
simbolismul; au fost observate la Bacovia sau Arghezi, mai mult ca rezultat al unor
convergențe întâmplătoare.

Avangarda preia din simbolism ideea explorării noului, dar și, în suprarealism, alunecarea în
irațional, imaginar, vis. Mulți dintre reprezentanții mișcării de avangardă încep prin a publica
poezie simbolista: Tristan Tzara, cel care va iniția dadaismul, curent din care se va naște
suprarealismul; Ion Vinea, Adrian Maniu, Barbu Fundoianu.