1|Pagină

Capitolul I
Sisteme Informatice Geografice.
Definitii, functii componente

1.1 Definitii

Înainte de a discuta despre de un GIS (Sisteme Informatice Geografice), ca despre un

sistem informatic, trebuie sa definim noţiunea de sistem. Sistemul reprezintă un
ansamblu de elemente interconectate care acţionează împreună în scopul realizării unui
anumit obiectiv.
Sistemul informațional este un ansamblu tehnic şi organizatoric de persoane,
echipamente, norme şi metode având ca funcţii principale culegerea, validarea, stocarea,
afişarea și prelucrarea datelor pentru obţinerea informaţiilor necesare la nivelul de
operativitate cerut de nivelele consumatoare.

Dezvoltarea și prefecționarea procedurilor de prelucrare și automatizarea datelor prin

intermediul calculatorului a determinat o creștere a calității în cadrul sistemelor
informaționale. Astfel au apărut sistemele informatice ce reprezintă partea automatizată
cu ajutorul calculatorului în cadrul unui sistem informaţional.

Orice activitate specifică are un sistem informaţional specific iar un sistem de

informații geografice (GIS) este un sistem conceput pentru a capta, stoca, manipula, analiza și
a vizualiza date spațiale sau geografice printr-un proces computerizat. Aplicațiile/
tehnologiile GIS sunt instrumente care permit utilizatorilor să genereze interogări
interactive (căutări create de utilizatori), să analizeze informațiile spațiale, să editeze
datele în hărți și să afișeze toate rezultatele acestor operațiuni.

Sistemele de informații geografice (GIS) s-au dezvoltat în ultimul deceniu ca

un instrument esențial pentru urbanizare, planificare și gestionarea resurselor. Capacitatea lor
de a stoca, manipula, analiza, modela și carta zone mari cu volume uriașe de date spațiale, au
dus la o creștere extraordinară de aplicații.

Sistemele de informații geografice (GIS) sunt acum utilizate pentru planificarea

utilizării terenurilor, gestionarea utilităților, modelarea ecosistemelor, evaluarea și
planificarea peisajului, planificarea transportului și infrastructurii, analiza pieței, analiza
impactului vizual, gestionarea facilităților, evaluarea impozitelor, analiză imobiliară și multe
alte aplicații.

Sistemul reprezinta un ansamblu de elemente interconectate care actioneaza împreuna

în scopul realizarii unui anumit obiectiv. Pentru a întelege cum functioneaza un sistem vom
prezenta câteva caracteristici generale ale sistemului:
-are un obiectiv - orice sistem are un scop sau un obiectiv, care în cadrul sistemului,
poate fi mai greu sau mai usor de constatat si definit;
-este un ansamblu - orice sistem se compune din cel putin 2 elemente distincte;
fiecare din aceste componente are un rol definit in atingerea obiectivului sistemului;
2|Pagină

-interconexiunea - pentru ca elementele componente (cel putin 2) sa poata conlucra,

trebuie sa fie legate între ele; legaturile dintre ele se numesc conexiuni; scopul acestei legaturi
este transmis rezultatelor functiilor sale;
-prelucrarea - în orice sistem se realizeaza o anumita transformare a unui subiect
oarecare (interior sau patruns din exterior) supus prelucrarii; aproape orice sistem primeste
ceva - informatie sau energie - de la mediul exterior sistemului si transmite altceva mediului
in care se gaseste sistemul;
-intrare / iesire - orice sistem are o intrare prin care primeste semnale de la mediu si
o iesire prin care transmite semnale mediului, mediul fiind ceea ce nu apartine sistemului, sau
în afara sistemului;
-subsisteme - orice element al unui sistem poate fi la rândul sau sistem, situatie în
care îl denumim subsistem;
-limitat - orice sistem este în primul rând limitat in spatiu (are un început si sfârsit) si
are limite în timp (orice sistem se naste, se dezvolta, se degradeaza si moare);
-homeostaza - reprezinta proprietatea unui sistem de a-si mentine starea de
functionare în limitele atingerii obiectivelor sale (capacitatea sistemului) si de a-si modifica
parametrii de functionare.

Caracteristicile Sistemelor Informationale Geografice (GIS):

-tratarea informatiei tinând cont de localizarea ei spatiala, geografica, în

teritoriu prin coordonate;
-presupun tratarea unitara într-o baza de date unica si neredundanta a
componentelor grafice, cartografice, topologice si tabelare.
-includ o colectie de operatori spatiali care actioneaza asupra unei baze de date
spatiale pentru a referi geografic informatii reale. Un model de date GIS este complex
pentru ca trebuie sa reprezinte si sa interconecteze atât date grafice (harti) cât si date
tabelare (atribute)
-sunt utilizate pentru a simula situatii si evenimente reale.
3|Pagină

1.2. Componentele GIS

Un sistem informațional geografic (GIS) funcțional, integrează cinci componente

esențiale: hardware, software, date, personal și metode.

Componenta hardware cuprinde echipamentele necesare pentru a susține numeroasele

activități necesare pentru analiza geospatială, de la colectarea datelor până la analiza
datelor. Echipamentele pe care poate rula software-ul GIS au avansat rapid de la hardware fix
(unitățile centrale computer) la hardware mobil (telefoane mobile etc.), iar odată cu apariția
mapării web, serverele web au devenit, de asemenea, un echipament important.

Componenta software oferă funcțiile și instrumentele necesare pentru stocarea,

analizarea și afișarea informațiilor geografice. Componentele cheie ale software-ului sunt:
• Un sistem de gestionare a bazelor de date (DBMS)
• Instrumente pentru introducerea și manipularea informațiilor geografice
• Instrumente care acceptă interogare geografică, analiză și vizualizare
• O interfață grafică de utilizator (GUI) pentru acces ușor la instrumente

Componenta de date este componenta cheie și nucleul oricărui GIS. Datele GIS pot fi
împărțite în două categorii principale: date vectoriale și raster. Datele vectoriale sunt date
care sunt reprezentate fie ca puncte, linii sau poligoane. Datele raster sunt reprezentate în
aplicații software sub forma de matrice de pixeli, cum ar fi imaginile aeriene și datele de
altitudine.
Specific sistemelor GIS este asocierea unui sistem de coordonate geografic
imaginilor raster sau vectorilor, procedeul purtînd numele de Georeferentiere. Astfel
unui obiect îi este asociată o poziție unică în GIS corespunzătoare poziției geografice reale.
Documentarea seturilor de date GIS este cunoscută sub numele de metadate.
Metadatele conțin informații despre date și înregistrează informații despre cine, ce, când,
cum, unde și de ce au făcut modificări asupra datelor.

Componenta personal. Profesioniștii GIS bine pregătiți, cunoscuți în analiză spațială

și pricepuți în utilizarea GIS sunt esențiali pentru gestionarea sistemului și elaborarea de
proiectelor de aplicare a acestuia. Există trei factori pentru componenta oamenilor: educația,
calea de carieră și rețeaua. Utilizatorii GIS variază de la specialiști tehnici care proiectează și
întrețin sistemul, până la cei care îl folosesc .
Componenta metode arata că GIS operează în strânsă legătură cu reguli și planuri
de implememntare, care sunt modele și proceduri de operare unice fiecări organizații.
4|Pagină

1.3. Functiile GIS

Funcția esențială a unui GIS este, prin definiția sa, analiza datelor spațiale. Funcțiile
GIS includ: introducere a datelor, stocare și recuperare a datelor, Funcția de introducere a
datelor, permite utilizatorului să captureze, colecteze și să transforme, datele spațiale în
format digital.
Funcția de stocare și recuperarea datelor, organizează datele, în forme care permit să
fie recuperate repede de utilizator pentru analiză și permite actualizări rapide și precise ale
bazei de date. Aceasta implică utilizarea unui DBMS (sistem de gestiune a bazei de date).
Funcția de manipulare și analiză a datelor, permite utilizatorului să definească și să
execute proceduri spațiale și de atribut pentru a genera informații derivate. Acesta este
considerat "inima" unui GIS.
Funcția de output și vizualizare, permite utilizatorului să genereze afișări grafice,
hărți, rapoarte tabulare, reprezentând produse informaționale derivate.
5|Pagină

Capitolul II
Hartii tematice.
Exemple de aplicatii GIS

1.1. Harti tematice

Pentru a modela lumea înconjurătoare, sistemele GIS utilizează obiecte şi relaţii

spaţiale. Obiectele GIS sunt entitati localizate pe/sau în apropierea suprafeţei Pământului.
Acestea pot fi naturale (râuri, vegetaţie), construite (drumuri, conducte, clădiri) sau
convenţionale (frontiere, limite de parcele, unităţi administrative). Un obiect GIS se
caracterizează printr-o poziţie şi o formă în spaţiul geografic şi printr-o serie de atribute
(elemente descriptive). Relaţiile spaţiale dintre obiecte (vecinătate, interconexiune,
continuitate, incidenţă, etc.) ajută la înţelegerea situaţiilor şi luarea deciziilor.

Harta este o reprezentare grafică la scara a unei porţiuni din suprafaţa Pământului în
care punctele, liniile şi poligoanele indică poziţia şi forma spaţială a obiectelor geografice iar
simbolurile grafice şi textele descriu aceste obiecte. Relaţiile spaţiale dintre obiectele
geografice sunt implicit continute şi trebuiesc interpretate de către cel căruia i se adresează
harta.
1.Punctele reprezintă obiecte GIS prea mici pentru a putea fi descrise prin linii sau
poligoane, cum ar fi stâlpi de înaltă tensiune, copaci, fântâni, locuri unde se petrec diverse
evenimente (accidente rutiere, infracţiuni) precum şi obiecte care nu au suprafaţă, cum sunt
vârfurile munţilor. Punctele se reprezintă utilizând diverse simboluri punctuale grafice şi pot
fi însoţite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente. Din punct de
vedere geometric punctele sunt caracterizate prin coordonate x, y (si eventual z).
2.Liniile reprezintă obiecte GIS prea înguste pentru a putea fi descrise prin poligoane,
cum ar fi drumuri, cursuri de apă, precum şi obiecte liniare care au lungime dar nu au
suprafaţă cum sunt curbele de nivel. Liniile se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare
grafice şi pot fi însoţite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente. Din
punct de vedere geometric, liniile se caracterizează prin lungime.
3.Poligoanele sunt suprafeţe închise reprezentând forma şi poziţia obiectelor GIS
omogene cum ar fi lacuri, unităţi administrative, parcele, tipuri de vegetaţie. Poligoanele
6|Pagină

se reprezintă utilizând diverse simboluri liniare grafice pentru contururi, simboluri grafice
de haşuri pentru interior şi pot fi însoţite de texte explicative corespunzând valorilor
atributelor aferente. Din punct de vedere geometric, poligoanele se caracterizează prin arieşi
perimetru.
Harta digitală(expresia vizuala a unei baze de date GIS) este o reprezentare la scara a
unui teritoriu geografic bine delimitat, toate informaţiile continute (punctele, liniile si
poligoanele) fiind localizate prin coordonate (toate elementele continute pot fi practic reduse
la perechi de coordonate x, y specifice unei proiectii cartografice). Spre deosebire de hartile
traditionale, analogice (pe hartie), harta digitala poate fi vizualizata in mediul GIS chiar si la
scara 1:1, scara de referinta a acestui tip de harta ramanand cea a sursei (adesea analogice)
din care a fost generata harta digitala.

1.2. Aplicatii GIS

Tehnologia GIS îşi dovedeşte utilitatea în orice domeniu de activitate care se bazează
pe tratarea informaţiilor spaţiale:

1.URBANISM, SISTEMATIZARE ŞI ADMINISTRAŢIE LOCALĂ

cadastru urban
optimizări transport urban
stabilirea amplasării optime a noilor obiective (înzestrări edilitare, cartiere de
locuinţe, obiective industriale obiective social-culturale, etc.)
spaţiu locativ
arondări pe diverse criterii
studii de urbanism
acordarea permiselor de construcţie/demolare
inventarierea folosinţei terenurilor
organizarea colectării şi depozitării deşeurilor menajere
organizarea intervenţiilor de urgenţă (salvare, poliţie, pompieri, depanare)
evidenţe necesare poliţiei, pompierilor, circumscripţiilor financiare

2.CADASTRU
integrarea completă a procesului cadastral, pornind de la măsurătorile de teren şi
încheind cu editarea planurilor şi registrelor de evidenţă cadastrală
facilităţi de comunicaţie cu sistemul de taxare al Ministerului Finanţelor, cu alte
organisme publice sau persoane fizice care solicita date cadastrale

3.PROTECŢIA MEDIULUI
supravegherea rezervaţiilor naturale
analiza poluării solului, apei, aerului
urmărirea efectelor produse de diverşi agenţi poluanţi
analiza zonelor afectatede diferiţi poluanţi (chimici, sonori, fizici, etc.)
analiza zonelor afectate de dezastre naturale
7|Pagină

4.AGRICULTURĂ, PEDOLOGIE, SILVICULTURĂ ŞI ÎMBUNĂTĂŢIRI

FUNCIARE
cartare pedologică
cartare silvică
cadastru silvic
supravegherea stării de sănătate a pădurilor
supravegherea culturilor
proiectarea şi supravegherea sistemelor de irigaţie
urmărirea eroziunii solului
analiza transportului agricol
analiza stressului vegetal

5.PETROL ŞIGAZE
inventarierea, cartarea şi supravegherea zăcămintelor
proiectare, întreţinere şi optimizare conducte

6.CARTOGRAFIE
realizarea şi actualizarea de hărţi şi planuri topografice
realizarea şi actualizarea de hărţi tematice
integrarea în conţinutul hărţilor a datelor de teren, fotogrametrice şi satelitare

7.DOTĂRI EDILITARE: aplicaţii AM/FM(Automated Mapping/Facilities

Management) pentru companii de distribuţie de energie electrică, gaze, apă, etc.
(7.a) aplicaţii în domeniul distribuţiei apei şi canalizării:
planificarea lucrărilor de întreţinere a reţelei şi echipamentelor din sistemul de
distribuţie a apei şi de canalizare
inventarierea cerinţelor consumatorilor
cartarea şi supravegherea reţelei de distribuţie a apei şi de canalizare
înregistrarea defecţiunilor, planificarea lucrărilor de intervenţie şi identificarea
consumatorilor afectaţi în caz de avarie
identificarea traseelor afectate de infiltrarea unor substanţe poluante, localizarea
surselor de poluare şi avertizarea consumatorilor
planificarea lucrărilor de extindere a reţelei de distribuţie a apei şi de canalizare

(7.b) aplicaţii în domeniul producerii şi distribuţiei de energie electrică:

cartarea dotărilor electrice
inventarierea, analiza şi supravegherea dotărilor electrice
identificarea amplasamentului optim pentru un nou obiectiv
planificarea operaţiilor de întreţinere, reparaţii
proiectarea, întreţinerea şi optimizarea reţelelor electrice
analize demografice pentru planificarea distribuţiei şi anticiparea vârfurilor de
sarcină
planificarea operaţiilor de rezolvare a reclamaţiilor şi sesizărilor consumatorilor
optimizarea activităţii de citire a contoarelor şi încasare a facturilor prin arondarea
consumatorilor
analiza zonelor unde apar frecvente disfuncţionalităţi
8|Pagină

identificarea şi înştiinţarea promptă a tuturor consumatorilor afectaţi de

întreruperea temporară a furnizării de energie electrică din diverse motive (avarie, lucrări)
analiza încărcării reţelelor electrice

8.TRANSPORTURIŞI TELECOMUNICAŢII
proiectare, întreţinere şi optimizare reţele transport (drumuri, căi ferate, cabluri, etc.)
optimizări trasee transport (aprovizionare, transport mărfuri, transport călători,
transport public)
cadastru special (căi ferate, drumuri, telecomunicaţii)
supravegherea traficului (rutier, feroviar, etc.)

9.COMERŢ
amplasarea magazinelor en
gros în funcţie de acces auto, concurenţă, consumatori
organizarea distribuţiei mărfii către clienţi de la cel mai apropiat depozit
gestionarea stocurilor

10. APLICAŢII SPECIALE

cartare topografică, hidrografică, aeronautică
cadastru militar
strategie / tactica militară
navigaţie
control de frontieră
analiza terenului (vizibilităţi, accesibilităţi, coridoare de trecere, pante, etc.)
informaţii, contra
informaţii

11. GEOLOGIE
cartarea formaţiunilor geologice
studii tectonice
cartarea, inventarierea şi supravegherea zăcămintelor

12.HIDROLOGIE, OCEANOGRAFIE
cartarea cursurilor de apă si a suprafetelor acvatice
studiul zonelor litorale
urmărirea poluării apelor de suprafaţă şi de adâncime
analiza transporturilor fluviale
supravegherea bazinelor hidrografice
prevenirea avalanşelor/inundaţiilor
batimetrie

13.STATISTICĂ, EVIDENŢA POPULAŢIEI, RECENSĂMINTE,

DEMOGRAFIE
registrul populaţiei
analiza în teritoriu a datelor recensămintelor
analiza mişcărilor demografice
realizarea şi diseminarea anuarelor statistice
9|Pagină

14.FINANŢE-BĂNCI
zonarea pe circumscripţii financiare
colectarea taxelor şi a impozitelor
gestionarea împrumuturilor
inventarierea clienţilor

15.POLITICĂ
studii diverse (interacţiuni, zone de influenţă, etc.)

Un GIS trebuie să includă facilităţi pentru a răspunde următoarelor 5 întrebări

generice:
a.LOCALIZARE: "Ce se află la ... ?"
Această întrebare urmăreşte identificarea obiectelor/fenomenelor amplasate la
o anumită poziţie geografică specificată prin denumire, adresă poştală, sau coordonate
geografice.
b.CONDIŢIE: "Unde se află ... ?"
Această întrebare urmăreşte aflarea poziţiei exacte a unui obiect/fenomen sau a unui
ansamblu de cerinţe specificate (de exemplu: zonă despădurită de minimum 2000 m.p. cu sol
propice construcţiei de clădiri, situată la cel mult 100 m de o şosea).
c.TENDINŢE: "Ce s-a modificat de când ... ?"
Această întrebare urmăreşte evidenţierea modificărilor survenite într-o zonă
geografică de-a lungul unei perioade de timp.
d.PARTICULARITĂŢI: "Ce particularităţi se manifestă în zona ... ?"
Această întrebare presupune o analiză complexă căutând corelaţii de tipul cauză-efect
(de exemplu: este cancerul cauza majoră a morţii pentru rezidenţii din preajma unei centrale
nucleare?) sau anomalii apărute la un moment dat într-o zonă cu caracteristici cunoscute.
e.MODELARE: "Ce s-ar întâmpla dacă ... ?"
Această întrebare presupune o analiză complexă urmărind anticiparea
impactului unui eveniment (adăugarea/eliminarea/transformarea unui obiect/fenomen)
asupra mediului înconjurător (de exemplu: ce se poate întâmpla dacă se construieşte
un nou drum, depozit de deşeuri, ş.a.? sau dacă o substanţă toxică pătrunde accidental în
staţia de pompare a apei potabile?)
10 | P a g i n ă

Capitolul III
Date vector si date raster

1.1. Date vector

Datele vectoriale furnizează o modalitate de a reprezenta entitățile lumii reale în

mediul GIS. Tot ceva ce se poate vedea într-un peisaj reprezintă entități. Imaginați-vă că vă
aflați pe vărful unui deal. Privind în jos, puteți vedea case, drumuri, copaci, râuri, și așa mai
departe. Fiecare dintre aceste lucruri se numesc entități, atunci când le reprezentăm într-o
aplicație GIS. Entitățile vectoriale au atribute, care constau din text sau informații numerice
care descriu entitățile.
Forma unei entități vectoriale este reprezentată de o geometrie. Geometria este
alcătuită din unul sau mai multe noduri interconectate. Un nod descrie o poziție în spațiu,
folosind un X, Y și, opțional, axa z. Geometriile care au noduri cu o axă Z sunt adesea
menționate ca 2.5D, deoarece ele descriu înălțimea sau adâncimea la fiecare nod, dar nu pe
ambele.
Când geometria unei entități constă într-un singur nod, atunci entitatea va avea forma
unui punct . În cazul în care geometria este formată din două sau mai multe noduri, iar
poziția primului nu este identică cu cea a ultimului nod, se realizează o entitate de
tip polilinie . În cazul în care sunt prezente trei sau mai multe noduri, iar poziția ultimului
vârf coincide cu cea a primului, se formează o entitate de tip poligon .
O entitate de tip punct este descrisă prin coordonatele X, Y și, opțional, Z. Atributele
punctului descriu natura acestuia, specificând, de exemplu, dacă acesta este un copac sau un
stâlp de iluminat.
O polilinie este o secvență de noduri unite. Fiecare nod are un X, Y (și, opțional,
coordonata Z). Polilinia este descrisă de atribute.
Un poligon, ca și o polilinie, reprezintă o secvență de noduri. Cu toate acestea într-un
poligon, primul nod se află mereu pe aceeași poziție cu ultimul.
Elementele de peisaj, așa cum le reprezentăm într-un GIS. Râurile și drumurile pot fi
reprezentate ca linii, copacii ca puncte și casele ca poligoane.
11 | P a g i n ă

Entitățile de tip punct în detaliu

Primul lucru pe care trebuie să-l realizăm atunci când vorbim despre entitățile de tip
punct, este acela că ceea ce am descris ca un punct în GIS reprezintă o chestiune de opinie,
care depinde în general de scară. Să luăm un oraș, ca exemplu. Dacă aveți o hartă la scară
mică (care acoperă o arie mare), poate avea sens să reprezentați un oraș printr-o entitate de tip
punct. Cu toate acestea, în timp ce mărim harta, trecând la o scară mai mare, are mai mult
sens să reprezentăm limitele orașului printr-un poligon.
Hotărârea de a utiliza puncte pentru reprezentarea unei entități se ia în funcție de scară
(cât de departe sunteți față de entitate), comoditate (se consumă mai puțin timp și efort pentru
a crea puncte față de poligoane), și de tipul entității (unele lucruri, cum ar fi stâlpii de telefon,
nu are sens să fie stocate ca poligoane).

Așa cum se vede în figure_geometry_point, o entitate de tip punct este caracterizată

prin valorile X, Y și opțional, Z. Valorile X și Y depind de sistemul de coordonate de
referință (CRS) folosit. Vom intra, ulterior, într-un alt tutorial, în mai multe detalii despre
coordonatele de referință. Pentru moment să spunem că un CRS reprezintă un mod de a
descrie, cu exactitate, poziționarea unui anumit loc pe suprafața pământului. Unul dintre
sistemele de referință cele mai comune este Longitudine și Latitudine. Liniile de longitudine
sunt dispuse dinspre Polul Nord înspre Polul Sud. Liniile corespunzătoare latitudinii merg
dinspre est înspre vest. Puteți indica oricui, cu precizie, unde anume vă aflați pe suprafața
Pământului, prin transmiterea Longitudinii (X) și Latitudinii (Y) dumneavoastră. Dacă
înregistrați aceleași coordonate pentru un copac sau pentru un stâlp stradal și le marcați pe o
hartă, atunci veți fi creat o entitate de tip punct.
Din moment ce știm că pământul nu este plat, este adesea util să se adauge o valoare
Z entității de tip punct. Această valoare descrie cu cât se află entitatea deasupra nivelului
mării.

Entitățile de tip polilinie în detaliu

Dacă o entitate de tip punct are un singur nod, o polilinie are două sau mai multe
noduri. Polilinia reprezintă o cale continuă care trece prin fiecare nod. Când două noduri sunt
unite, se creează o linie. Atunci când sunt unite mai mult de două noduri, ele formează o
‘linie de linii’, sau o polilinie.
Polilinia se folosește pentru a reprezenta geometria entităților liniare, cum ar fi
drumurile, râurile, contururile, trotuarele, traseele de zbor și așa mai departe. Uneori, sunt
impuse reguli speciale pentru polilinii, în plus față de geometria lor de bază. De exemplu,
curbele de nivel se poate atinge (de exemplu, în jurul unei stânci), dar nu ar trebui să treacă
una peste alta. În mod similar, poliliniile folosite la reprezentarea unei rețele de drumuri, ar
trebui să fie conectate la intersecții. În unele aplicații GIS puteți seta aceste reguli speciale
pentru un tip de entitate (de exemplu, pentru drumuri), sistemele respective asigurându-se că
poliliniile se conformează regulilor.
În cazul în care o polilinie curbată are distanțele dintre noduri foarte mari, este posibil
ca ea să apară colțuroasă sau zimțată, în funcție de scara la care este privită. Din acest motiv,
este important ca poliliniile să fie digitizate (capturate în calculator), având distanțele între
noduri suficient de mici pentru scara la care se dorește utilizarea datelor.
Poliliniile vizualizate la o scară mai mică (1:20 000 de la stânga) poate apărea netede
și curbate. Când sunt mărite la o scară mai mare (1: 500 la dreapta) ele poate arăta foarte
colțuroase.
12 | P a g i n ă

Atributele unei polilinii decriu proprietățile sau caracteristicile sale. De exemplu, o

polilinie care reprezintă un drum poate avea atribute care să specifice faptul că suprafața sa
este acoperită cu pietriș sau gudron, numărul de câte benzi pe care le are, faptul că este o
stradă cu sens unic, și așa mai departe. Aplicația GIS poate folosi aceste atribute pentru a
simboliza entitatea polilinie cu culoarea sau stilul de linie potrivite.

Entitățile de tip poligon în detaliu

Poligoanele reprezintă suprafețe închise cum ar fi barajele, insule, granițele țărilor și

așa mai departe. Ca și poliliniile, poligoanele sunt create dintr-o serie de noduri, care sunt
conectate cu o linie continuă. Totuși, deoarece un poligon descrie întotdeauna un spațiu
închis, poziția primelor și a ultimelor noduri trebuie să fie întotdeauna identică! De multe ori,
poligoanele au o geometrie partajată — muchiile care sunt în comun cu cele ale unui
poligon vecin. Multe aplicații GIS au capacitatea de a asigura că granițele poligoanelor
vecine coincid exact.
Ca și în cazul punctelor și poliliniilor, poligoanele, la rândul lor, au atribute.
Atributele descriu fiecare poligon. De exemplu, un baraj poate avea atribute pentru
adâncimea și calitatea apei.

Datele vectoriale în cadrul straturilor

Acum, o dată ce am arătat ce înseamnă o dată vectorială, să ne îndreptăm spre modul

în care este gestionată și utilizată aceasta într-un mediu GIS. Cele mai multe aplicații GIS
grupează vectorii în straturi. Entitățile dintr-un strat au același tip de geometrie (de exemplu,
toate vor fi puncte) și aceleași tipuri de atribute (cum ar fi informații cu privire la specie, în
cazul unui strat de copaci). Un alt exemplu: dacă ați înregistrat pozițiile tuturor aleilor din
incinta unei școli, acestea vor fi, de obicei, stocate împreună pe hard disk-ul computerului,
prezentându-se în GIS sub forma unui singur strat. Acest lucru este convenabil, deoarece vă
permite ascunderea sau afișarea tuturor entităților pentru acel strat în aplicația GIS, cu un
singur click de mouse.

Editarea datelor vectoriale

Aplicația GIS vă permite să creați și să modificați datele geometrice dintr-un strat —

un proces numit digitizare — pe care îl vom detalia într-un tutorial ulterior. În cazul în care
un strat conține poligoane (de exemplu, îndiguiri), aplicația GIS va permite crearea de noi
poligoane doar în stratul corespunzător. În mod similar, dacă doriți să modificați forma unei
entități, aplicația va permite acest lucru doar dacă noua formă este corectă. De exemplu, nu
13 | P a g i n ă

vă va permite să editați o linie în așa fel încât să rămână doar un singur nod — dacă vă
amintiți, în rândurile de mai sus s-a arătat că orice linie trebuie să aibă cel puțin două noduri.
Crearea și editarea datelor vectoriale reprezintă o funcție importantă a unui GIS,
deoarece este unul dintre principalele moduri în care puteți crea date cu caracter personal
pentru lucrurile care vă interesează. Să spunem, de exemplu, că monitorizați poluarea dintr-
un râu. Ați putea folosi GIS pentru a digitiza toate gurile de deversare a apelor pluviale (prin
entități de tip punct). Ați putea digitiza și râul în sine (printr-o entitate de tip polilinie). În cele
din urmă, ați putea citi nivelul pH-ului de-a lungul râului, și să digitizați locurile în care le-ați
făcut aceste înregistrări (ca un strat de puncte).
În afară de crearea propriilor date, există o mulțime de date vectoriale gratuite, pe care
le puteți obține pentru a le folosi. De exemplu, puteți accesa date vectoriale, la scara de 1:50
000, care apar pe foi de hartă ale Direcției de studii și de cartografiere.

Scara datelor vectoriale

Scara hărții reprezintă un aspect important de luat în considerare, atunci când se

lucrează cu date vectoriale într-un GIS. Atunci când datele sunt capturate, ele sunt, de obicei,
digitizate din hărțile existente, sau prin luarea de informații cu ajutorul dispozitivelor de
poziționare globală. Hărțile au scări diferite, așa că, dacă importați date vectoriale dintr-o
hartă într-un mediu GIS (de exemplu, prin digitizarea hărților imprimate pe hârtie), datele
vectoriale digitale vor moșteni problemele de scară ale hărții originale. Multe probleme pot
apărea dintr-o alegere neinspirată a scării hărții. De exemplu, folosind datele vectoriale din
imagine pentru a planifica o zonă de conservare a zonelor umede, în final, s-ar putea constata
că părți importante ale zonei umede vor fi lăsate în afara rezervației. Pe de altă parte, dacă
încercați să creați o hartă regională, folosind datele capturate la scara 1: 1000 000 ar putea fi
mult mai bine, acest lucru scutindu-vă de o mulțime de timp și efort de capturare a datelor.

Simbologie

Când adăugați straturi vectoriale pe suportul hărții, într-o aplicație GIS, acestea vor fi
desenate în culori aleatorii și vor folosi simbolurile de bază. Unul dintre marile avantaje ale
folosind unui GIS este faptul că puteți crea hărți personalizate foarte ușor. Aplicația GIS va
permite alegerea culorilor pentru a se potrivi tipului entității (de exemplu, puteți alege ca un
strat care conține bazine hidrografice să fie colorat în albastru). GIS va permite, de asemenea,
ajustarea simbolului utilizat. Astfel, dacă aveți un strat cu arbori, de tip punct, mai degrabă
puteți afișa poziția fiecărui arbore cu ajutorul imaginii unui mic copac, în locul marcajului
implicit, de tip cerc, pe care GIS îl utilizează la prima încărcare a stratului.
14 | P a g i n ă

Ce putem face cu datele vectoriale într-un GIS?

La nivelul cel mai simplu, într-o aplicație GIS putem folosi datele vectoriale în același
mod în care folosim o hartă topografică normală. Puterea reală a GIS începe să se arate atunci
când începem să punem întrebări de genul ‘care dintre case se încadrează sub nivelul de
inundații al unui râu, de-a lungul ultimilor 100 ani?’; ‘unde este cel mai bun loc pentru
construirea unui spital, astfel încât să fie ușor accesibil pentru cât mai mulți locuitori?’; ‘care
dintre elevi locuiesc într-o suburbie anume?’. Un GIS este un instrument excelent pentru a
obține răspunsul la aceste tipuri de întrebări, folosindu-se de ajutorul datelor vectoriale. În
general, denumim analiză spațială activitatea prin care se obține răspunsul la aceste tipuri de
întrebări. În capitolele ulterioare ale acestui tutorial, vom intra în detalii ale analizei spațiale.

Probleme comune ale datelor vectoriale

Lucrul cu date vectoriale ridică unele probleme. Am menționat deja problemele care
pot apărea cu vectorii capturați la diferite scări. Datele vectoriale au nevoie, de asemenea, de
o mulțime de muncă și de întreținere, pentru a ne asigura că acestea sunt exacte și fiabile.
Datele vectoriale inexacte pot apărea atunci când instrumentele folosite la captura datelor nu
sunt setate corect, atunci când persoanele care capturează datele sunt neatente, atunci când
timpul sau banii nu permit un proces de colectare suficient de detaliat, și așa mai departe.
Dacă aveți date vectoriale de calitate scăzută, de multe ori, puteți detecta acest lucru
atunci când vizualizați datele într-un GIS. De exemplu așchiile pot apărea atunci când
marginile a două suprafețe poligonale nu se îmbină în mod corespunzător. Așchiile apar
atunci când nodurile a două poligoane nu aderă corespunzător la marginile lor. La o scară
mică la o scară mai mare, așchiile apar sub formă de fâșii subțiri între cele două poligoane.
Depășirile pot apărea atunci când o entitate de tip linie, cum ar fi un drum, nu
întâlnește exact un alt drum, la o intersecție. Scurtările pot apărea atunci când o entitate
liniară (de exemplu, un râu) nu corespunde exact unei alte entități, cu care ar trebui să fie
conectată.

1.2.Date raster
Datele raster în detaliu

Datele raster se utilizează într-o aplicație GIS atunci cînd dorim afișarea informației
care se desfășoară continuu într-o anumită regiune și care nu poate fi divizată cu ușurință în
elemente vectoriale. Când v-am introdus în tematica datelor vectoriale v-am prezentat
imaginea din figura_landscape. Elementele de tip punct, linie și poligon se potrivesc foarte
bine pentru reprezentarea elementelor din acest peisaj, precum arbori, drumuri și amprentele
clădirilor la sol. Alte elemente din peisaj pot fi mai dificil de reprezentat folosind elemente
vectoriale. De exemplu, câmpul din imagine are multe variații de culoare și densitate. Ar fi
destul de simplu să desenăm câte un poligon în jurul fiecărei regiuni din câmp, dar o mare
cantitate de informație s-ar pierde în procesul de simplificare a elementelor în poligoane
singulare. Aceasta pentru că atunci cînd se asociază unui element vectorial valori de atribute,
acestea se aplică întregului element, așa că datele vector nu sunt foarte potrivite pentru
reprezentarea elementelor care nu sunt omogene (identice) în întregime. O altă abordare ar
putea fi digitizarea fiecărei mici variații de culoare și densitate a cîmpului ca poligon separat.
Problema atunci ar fi durata foarte mare necesară obținerii unui set de date vectoriale adecvat.
15 | P a g i n ă

Unele entități dintr-un peisaj sunt ușor de reprezentat sub formă de puncte, polilinii și
poligoane (cum ar fi copacii, drumurile, casele). În alte cazuri, poate fi mai dificil. De
exemplu, cum ați reprezenta pajiștile? Ca poligoane? Dar ce spuneți de variațiile de culoare
pe care le puteți observa în iarbă? Când încercați să reprezentați zone largi, cu valori în
continuă schimbare, datele raster pot fi o alegere mai bună.
Folosirea datelor raster oferă o soluție la aceste probleme. Mulți oameni folosesc
datele raster ca fundal pentru straturile vectoriale, în scopul evidențierii informațiilor
vectoriale. Ochiul uman este foarte bun la interpretarea imaginilor, așa că prin utilizarea unei
imagini în spatele straturilor vectoriale, hărțile vor căpăta mai multă semnificație. Datele
Raster nu sunt bune doar pentru imagini care descriu suprafața lumea reală (cum ar fi
imaginile din satelit și fotografiile aeriene), ele sunt, de asemenea, bune și la reprezentarea
unor idei abstracte. De exemplu, rasterele pot fi folosite pentru a prezenta tendința
precipitațiilor pe o suprafață, sau pentru a descrie riscul de incendiu dintr-un teritoriu. În
aceste tipuri de aplicații, fiecare celulă a unui raster reprezintă o valoare diferită, cum ar fi
riscul de incendiu, pe o scară de la unu la zece.

Georeferențierea

Georeferențierea este procesul de definire exactă a locului de pe suprafața pământului,

pentru care s-a creat o imagine sau un set de date de tip raster. Această informație pozițională
este stocată în versiunea digitală a fotografiei aeriene. Când aplicația GIS deschide fotografia,
va utiliza informațiile de poziție, pentru a se asigura că fotografia apare în locul corect pe
hartă. În mod normal, această informație constă într-o coordonată pentru pixelul din stânga
sus al imaginii, dimensiunea fiecărui pixel în direcția X, dimensiunea fiecărui pixel în direcția
Y, și (opțional) valoarea cu care este rotită imaginea. Cu ajutorul acestor informații, aplicația
GIS poate garanta că datele raster sunt afișate în locul corect. Informațiile de georeferențiere
sunt, adesea, furnizate într-un mic fișier, de tip text, care însoțește rasterul.

Surse de date raster

Date raster pot fi obținute pe mai multe căi. Două dintre cele mai comune modalități
sunt fotografiile aeriene și imaginile luate din satelit. Pentru obținerea fotografiilor aeriene,
un avion zboară deasupra unei zone, având montată sub el o cameră. Fotografiile sunt ulterior
importate și georeferențiate într-un calculator. Imaginile satelitare sunt create cu ajutorul
sateliților care se deplasează pe orbita terestră și care sunt dotați cu camere digitale speciale,
orientate spre pământ. O dată ce imaginea a fost luată, aceasta este trimisă la sol cu ajutorul
unui semnal radio care va fi captat de stațiile de recepție, cum ar fi cea prezentată în
figure_csir_station. Procesul de captură a datelor raster prin avion sau satelit se numește
teledetecție.
16 | P a g i n ă

În alte cazuri, datele raster pot fi calculate. De exemplu, o societate de asigurări, pe

baza rapoartelor poliției, referitoare la activitatea infracțională, poate crea o hartă raster la
nivelul unei țări, care să prezinte cât de mare este incidența criminalității în fiecare zonă.
Meteorologii (oameni care studiază modelele meteorologice) ar putea genera un raster la
nivel de provincie, care să arate temperatura medie, cantitatea de precipitații și direcția
vântului, folosind datele colectate de la stațiile meteorologice (a se vedea figure_csir_station).
În aceste cazuri, se folosesc adesea tehnici de analiză raster, cum ar fi interpolarea (pe care
am descris-o la Subiectul Analiza spațială (Interpolare)).
Uneori, datele raster sunt create din date vectoriale, deoarece proprietarii datelor
doresc să partajeze datele într-un format mai ușor de utilizat. De exemplu, o companie care
deține seturi de date vectoriale pentru drumuri, căi ferate, cadastru și altele, poate lua decizia
de a genera o versiune raster a acestor seturi de date, astfel încât angajații să le poată
vizualiza într-un browser web. Acest lucru va fi util, în mod normal, doar dacă atributele care
le-ar putea fi utile utilizatorilor, se vor putea reprezenta pe hartă cu ajutorul etichetelor sau a
simbologiei. În cazul în care utilizatorul trebuie să afișeze tabela de atribute a datelor,
alegerea unui format raster ar putea fi o alegere neinspirată, deoarece straturile raster nu au
asociate, de obicei, date ale atributelor.

Rezoluția spațială
Fiecare strat raster dintr-un GIS are pixeli (celule) de o mărime fixă care determină
rezoluția spațială. Acest lucru devine evident atunci când te uiți la o imagine la o scară mică
(v. figure_raster_small_scale) și apoi treceți la o scară mai mare (v.
figure_raster_large_scale).
Mai mulți factori determină rezoluția spațială a unei imagini. Pentru datele de
teledetecție, rezoluția spațială este dată de obicei de capacitățile senzorului folosit pentru a
lua o imagine. De exemplu, sateliții SPOT5 pot lua imagini în care fiecare pixel corespunde
unei suprafețe de 10 m x 10 m. Alte sateliți, de exemplu MODIS oferă imagini doar de 500 m
x 500 m per pixel. În fotografiile aeriene, dimensiuni ale pixelilor corespunzătoare unei
suprafețe de 50 cm x 50 cm nu sunt rare. Imaginile cu o dimensiune a pixelului care acoperă
o suprafață mică se numesc imagini ‘de înaltă rezoluție‘, deoarece dispun de un grad ridicat
de detaliu în imagine. Imaginile cu o dimensiune a pixelului care acoperă o zonă amplă sunt
denumite imagini cu ‘rezoluție scăzută‘, deoarece prezintă o cantitate redusă de detalii.
În datele raster care sunt calculate prin analiză spațială (cum ar fi harta precipitațiilor
pe care am menționat-o mai devreme), densitatea spațială a informațiilor folosite pentru a
crea rasterul, va determina, de obicei, rezoluția spațială. De exemplu, dacă doriți să creați o
hartă de înaltă rezoluție a mediei precipitațiilor, veți avea nevoie, la modul ideal, de mai
multe stații meteorologice, așezate foarte aproape una de alta.
Trebuie să știți că cerințele de stocare sunt foarte mari pentru rasterele capturate la o
rezoluție spațială ridicată. Gândiți-vă că un raster are cel puțin 3 x 3 pixeli, fiecare dintre ei
conținând un număr care reprezintă media precipitațiilor. Pentru a stoca toate informațiile
conținute în acest raster, va trebui să stocați 9 numere în calculator. Acum, imaginați-vă că
doriți să aveți un strat raster cu pixeli de 1 km x 1 km pentru întreaga Africă de Sud. Africa
de Sud este de aproximativ 1,219,090 km 2. Asta înseamnă că în hard disk-ul computerului ar
trebui să fie stocate peste un milion de numere, în scopul reținerii tuturor aceste informații.
Scăderea dimensiunii pixelilor ar crește foarte mult cantitatea de stocare cerută.
Uneori, folosirea unei rezoluții spațiale scăzute este utilă atunci când doriți să lucrați
cu o suprafață mare, iar într-o anumită zonă nu vă interesează să vedeți o multitudine de
detalii. Hărțile norilor, pe care le vedeți la meteo, reprezintă un astfel de exemplu — ele sunt
utile pentru a vedea masa noroasă deasupra întregii țări. Chiar dacă vedeți un anumit nor la o
rezoluție înaltă, nu veți afla foarte multe despre evoluția vremii!
17 | P a g i n ă

Pe de altă parte, folosirea datelor raster cu rezoluție mică poate fi problematică dacă
vă interesează o regiune mică, pentru că, probabil, nu veți avea posibilitatea să recunoașteți
entitățile individuale din imagine.

Rezoluția spectrală

Atunci când efectuați o fotografie color cu ajutorul unui aparat de fotografiat digital
sau a unui telefon mobil, camera foto utilizează senzori electronici pentru a detecta luminile
roșie, verde și albastră. La momentul afișării pe un ecran sau la o imprimantă, fiecare
informație roșie, verde și albastră (RGB) este combinată, în așa fel încât să vedeți o imagine
pe care ochii dvs să o poată interpreta. Chiar dacă informațiile sunt stocate într-un anumit
format digital, informațiile RGB sunt păstrate în benzi de culoare separate.

În timp ce ochii noștri pot sesiza doar lungimile de undă RGB, senzorii electronici ai
camerelor sunt capabili să detecteze lungimi de undă adiționale. Desigur, pentru un aparat
obișnuit probabil că nu are sens să înregistreze informații din zonele non-vizibile ale
spectrului luminos, atât timp cât oamenii își doresc doar să se uite la poze cu animalul de
companie preferat. Acele imagini raster care includ date pentru părțile invizibile ale
spectrului sunt adesea denumite ca imagini multi-spectrale. În GIS, înregistrarea părților non-
vizibile ale spectrului poate fi foarte utilă. De exemplu, măsurarea luminii infra-roșii poate fi
utilă în identificarea cursurilor de apă.
Pentru că imaginile care conțin multiple benzi luminoase sunt atât de utile în GIS,
datele raster sunt adesea furnizate ca imagini multi-bandă. Fiecare bandă din imagine este ca
un strat separat. GIS va combina trei dintre benzi și le va arăta ca roșu, verde și albastru,
astfel încât ochiul uman să le poate vedea. Numărul de benzi dintr-o imagine raster este
considerat ca fiind rezoluția sa spectrală.
În cazul în care o imagine conține o singură bandă, ea este adesea denumită ca
imagine în tonuri de gri. În cazul imaginilor în tonuri de gri, puteți aplica o colorare falsă
pentru a evidenția diferențele dintre valorile pixelilor. În general, imaginile cărora li s-a
aplicat o colorare falsă sunt denumite ca imagini pseudocolorate.

Conversia din raster în vector

În discuția noastră despre datele vectoriale, am explicat că, adesea, datele raster sunt
folosite ca și strat de fundal, pe baza căruia pot fi digitizate entitățile vectoriale.
O altă abordare constă în utilizarea programelor de calculator avansate, pentru a
extrage automat entitățile vectoriale din imagini. Unele caracteristici, cum ar fi drumurile,
arată într-o imagine ca o schimbare bruscă de culoare a pixelilor învecinați. Programul de
calculator caută astfel de modificări de culoare, apoi creează entitățile vectoriale ca rezultat.
Acest tip de funcționalitate este în mod normal disponibil numai în aplicații GIS foarte
specializate (și de multe ori, costisitoare).

Conversia din vector în raster

Uneori este utilă transformarea datelor vectoriale în date raster. Un efect secundar în
acest caz este faptul că datele atributelor (care sunt atribute asociate cu datele vectoriale
originale) se vor pierde în cazul în care are loc conversia. Vectorii convertiți în format raster
pot fi foarte utili, mai ales dacă doriți să transmiteți date GIS utilizatorilor non-GIS. În cazul
formatelor raster simple, persoana căreia îi veți da imaginea raster o va putea vedea, pur și
simplu, pe computer, fără a avea nevoie de software GIS special.
18 | P a g i n ă

Analizarea rasterelor

Există un număr mare de instrumente analitice care pot fi rulate pe date raster, și care
nu se pot utiliza pentru datele vectoriale. De exemplu, rasterele pot fi folosite la modelarea
fluxurilor de apă de la suprafața terenului. Aceste informații pot fi utilizate pentru a afla, prin
calcul, locația bazinelor de captare și a rețelei fluxurilor, în funcție de teren.
Datele raster sunt, de asemenea, de multe ori folosite în agricultură și silvicultură
pentru a gestiona producția vegetală. De exemplu, într-o imagine din satelit a terenurilor unui
fermier, se pot identifica zonele în care plantele cresc prost și, apoi, aceste informații pot sta
la baza aplicării unei cantități mai mari de îngrășământ doar pe zonele afectate. Silvicultorii
folosesc datele raster pentru a estima cât de multă cherestea poate fi recoltată dintr-o zonă.
Datele raster sunt, de asemenea, foarte importante pentru managementul dezastrelor.
Analiza Modelelor Digitale ale Elevației (un fel de raster în care fiecare pixel conține
înălțimea față de nivelul mării), poate fi apoi folosită pentru a identifica zonele care sunt
susceptibile de a fi inundate. Acest lucru poate fi apoi utilizat pentru a direcționa eforturile de
salvare și ajutorare în zonele de care este nevoie cel mai mult.
19 | P a g i n ă

Capitolul IV
Analize spatiale vector. Analize spatiale raster

1.1 Analize spatiale vector