Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ''Nicolae

TESTEMIŢANU''

Senescența sistemului endocrin

A realizat:
Gutium Vitalia, M1628
Coordonator:
D.Ş.M. Conf. Univ., Irina Coșciug

Chișinău,202
2
Generalități

Sistemul endocrin este format dintr-un grup de glande

și organe care reglează și controlează diferite funcții
ale corpului prin producerea și secretarea
hormonilor. Hormonii sunt substanțe chimice care
afectează activitatea unei alte părți a corpului. În
esență, hormonii servesc ca mesageri, controlând și
coordonând activitățile pe tot corpul.
Nivelurile majorității hormonilor scad odată cu
înaintarea în vârstă, dar unii hormoni rămân la niveluri
tipice celor la adulții mai tineri, iar unii chiar cresc.
Chiar și atunci când nivelul hormonilor nu scade,
funcția endocrină în general scade odată cu vârsta,
deoarece receptorii hormonali
devin mai puțin sensibili.
Pe măsură ce îmbătrânim, schimbările apar în mod natural
în controlul sistemelor corpului. Unele țesuturi țintă devin
mai puțin sensibile la hormonul lor de control. Cantitatea
de hormoni produși se poate schimba și ea.
Nivelurile de sânge ale unor hormoni cresc, alții scad și
altele sunt neschimbate. Hormonii sunt, de asemenea,
defalcați metabolizați mai lent.
Multe dintre organele care produc hormoni sunt controlate
de alți hormoni. Îmbătrânirea modifică și acest proces. De
exemplu, un țesut endocrin poate produce mai puțin din
hormonul său decât la o vârstă mai tânără sau poate
produce aceeași cantitate într-un ritm mai lent.
 Hipotalamusul si hipofiza

Hipotalamusul produce hormoni care controlează celelalte structuri din sistemul endocrin. Cantitatea
acestor hormoni de reglare rămâne aproximativ aceeași, dar răspunsul organelor endocrine se poate
schimba odată cu înaintarea în vârstă.
Glanda hipofizară atinge dimensiunea maximă la vârsta mijlocie și apoi devine treptat mai mică. Are
două părți:
Partea posterioară (posterioară) păstrează hormonii produși în hipotalamus.
Partea anterioară (anterioară) produce hormoni care afectează creșterea, glanda tiroidă (TSH),
cortexul suprarenal, ovarele, testiculele și sânii.
Pe măsură ce organismul îmbătrânește, apar modificări care modifica uneori producția, secreția și
catabolismul hormonilor. ex. structura glandei hipofizare anterioare se modifică pe măsură ce vascularizarea
scade și conținutul de țesut conjunctiv crește odată cu creșterea vârstei. Această restructurare afectează
producția de hormoni ai glandei. De exemplu, cantitatea de hormon de creștere umană care se produce
scade odată cu vârsta, ceea ce duce la reducerea masei musculare redusă frecvent la vârstnici.
 Glanda tiroida

Glanda tiroidă produce hormoni care ajută la controlul metabolismului . Odată cu înaintarea în vârstă, tiroida
poate deveni lombosă (nodulară). Metabolismul încetinește în timp, începând cu vârsta de aproximativ 20 de
ani. Deoarece hormonii tiroidieni sunt produși și metabolizați în același ritm, testele funcției tiroidiene sunt cel
mai adesea normale. La unii oameni, nivelul hormonilor tiroidieni poate crește, ceea ce duce la un risc crescut
de deces din cauza bolilor cardiovasculare.
Pe măsură ce organismul îmbătrânește, glanda tiroidă produce mai puțin din hormonii tiroidieni, determinând
o
scădere treptată a ratei metabolice bazale. Rata metabolică mai mică reduce producția de căldură corporală și
crește nivelul de grăsime corporală. Hormonii paratiroizi, pe de altă parte, cresc odată cu vârsta. Aceasta se
poate datora nivelului redus de calciu dietetic, determinând o creștere compensatorie a hormonului paratiroid.
Cu toate acestea, nivelurile crescute de hormoni paratiroidieni combinate cu scăderea nivelului de calcitonină
(și
estrogeni la femei) pot duce la osteoporoză, deoarece PTH stimulează demineralizarea oaselor pentru a
crește nivelul de calciu din sânge. Observați că osteoporoza este frecventă atât la bărbații vârstnici, cât și la
femei.
Glandele suprarenale

Glandele suprarenale suferă, de asemenea, modificări pe măsură ce corpul îmbătrânește;

pe măsură ce țesutul fibros crește, producția de cortizol și aldosteron scade. Interesant este
că producția și secreția de epinefrină și norepinefrină rămân normale pe tot parcursul
procesului de îmbătrânire.
Eliberarea Aldosteronei scade odată cu vârsta. Această scădere poate contribui la ușurința
și scăderea tensiunii arteriale cu modificări bruște de poziție (hipotensiune ortostatică).
De asemenea, eliberarea cortizolului scade odată cu înaintarea în vârstă, dar nivelul de
sânge al acestui hormon rămâne aproximativ același. De asemenea, scad nivelul de
dehidroepiandrosteronă. Efectele acestei picături asupra organismului nu sunt clare.
Glandele sexuale

Un exemplu bine cunoscut al procesului de îmbătrânire care afectează o glandă endocrină

este menopauza și declinul funcției ovariene. Odată cu creșterea vârstei, ovarele scad atât
în ​dimensiune cât și în greutate și devin din ce în ce mai puțin sensibile la gonadotropine. Acest
lucru provoacă treptat o scădere a nivelului de estrogen și progesteron, ceea ce duce la
menopauză și incapacitatea de reproducere. Nivelurile scăzute de estrogeni și progesteron
sunt, de asemenea, asociate cu unele stări de boală, cum ar fi osteoporoza, ateroscleroza și
hiperlipidemia sau nivelurile anormale ale lipidelor din sânge.
Nivelurile de testosteron scad, de asemenea, odată cu vârsta, o afecțiune numită andropauză
(sau viropauză); cu toate acestea, acest declin este mult mai puțin dramatic decât declinul
estrogenilor la femei și mult mai gradual, afectând rar producția de spermă până la vârste
foarte fragede. Deși acest lucru înseamnă că bărbații își păstrează capacitatea de a-și tată
copiii timp de zeci de ani mai mult decât femelele, cantitatea, calitatea și motilitatea spermei
lor sunt deseori reduse.
Pancreasul

Creșterea vârstei afectează, de asemenea,

metabolismul glicemiei, deoarece nivelul glicemiei
crește mai rapid și durează mai mult pentru a reveni la
normal la vârstnici. În plus, o intoleranță crescută la
glucoză poate apărea din cauza scăderii treptate a
sensibilității la insulină
celulară. Aproape 27 la sută dintre americanii în vârstă
de 65 de ani și mai mari au diabet.
Nivelul mediu de glucoză pe post crește de 6 până la
14 miligrame pe decilitru (mg / dL) la fiecare 10 ani
după vârsta de 50 de ani, deoarece celulele devin
mai puțin sensibile la efectele insulinei.
 În general, unii hormoni scad, alții nu se
schimbă, iar alții cresc odată cu vârsta

Aldoster
onul
Calcitonina
Hormoni care Hormonul de
crestere
scad Renina
Estrogenul si
prolactina

Hormoni Hormonul stimulator al foliculelor

(FSH)
Hormon luteinizant (LH)
care pot norepinefrina
Hormonul paratiroidian
creste
Hormoni Cortizolul
care adesea Epinefrină
Insulină
raman Hormonii tiroidieni T3

neschimbati și T4
 Diabetul Zaharat tip 2

DZ constituie o problema medico-sociala majora si este una din cele

mai raspindite afectiuni la varstnici . Conform OMS, in present in
lume 250 mln de personae de DZ, iar pentru anul 2030 se
prognozeaza 370mln de diabetici.
Prevalenta DZ difera semnificativ in functie de populatia studiata,
varsta, sex, statutul socio-economic si stilul de viata. DZ tip 2
reprezinta 80-90% din totalitatea cazurilor de DZ si este mai frecvent
atestat la persoanele supraponderale sau obeze.
Conform datelor NHANES III, prevalenta DZ tip 2 constituie cca 8%
la persoanele peste 60 ani si de 22-24% la varstnicii peste 80 ani.
Prevalenta crescuta a DZ tip 2 la varstnici se datoreaza
modificarilor fiziologice ale metabolismului glucidic.
 Definiție
Diabetul este o boală cronică în care nivelul glucozei ("zahărului") din sînge ( glicemia )
creşte peste normal. Excesul de glucoză în sînge este dăunător sănătăţii. Glucoza provine
din digestia
alimentelor. Pentru a putea pătrunde în celule unde este folosită drept combustibil, glucoza are

nevoie de insulina, un hormon secretat de pancreas. Diabetul apare fie din cauza
producţei insuficiente de insulina de catre pancreas, fie mai ales datorită insensibilităţii
celulare la
insulina. În ambele situatii nivelul glucozei din sînge depăşeşte valorile normale.
Complicatii :

Hiperglicemia cronica se asociaza, pentru termen lung, cu complicatii

cronice:

Complica Complica
tii
microvascula tii
macrovascula
Retinopa Cardiopatie
re re
tie ischemica
Nefropati Arteriopatie
e periferica Boala
Neuropa cerebrovasculara
tie
Metabolismul glucidic
Mai multe studii au evaluat metabolismul glucidic la pacienții de vârsta a treia cu diabet zaharat tip 2.
Aceste studii au arătat că acești pacienți au mai multe anormalități metabolice, inclusiv creșterea
producției glucozei hepatice, alterarea secreției de insulină și rezistența la insulină. Recent,
cercetătorii au evaluat schimbările metabolice în rândul persoanelor obeze cu diabet zaharat tip 2.
Comparativ cu pacienții mai tineri, producerea glucozei hepatice a fost în limite normale la pacienții
vârstnici. Recent, a fost sugerat faptul că pacienții vârstnici cu diabet au un sindrom intermediar între
diabetul de tip 1 și cel de tip 2. Nivelul factorului de necroză tumorală (TNF-α) este o citokină produsă
de adipocite ce contribuie la apariția rezistenței la insulină observată la pacienții tineri cu diabet. Însă
există o legătură strânsă între nivelul TNF-α și rezistența la insulină la pacienții vârstnici obezi cu
diabet, deși relevanța terapeutică a acesteia este neclară. Diabetul în rândul vârstnicilor este distinct
din punct de vedere metabolic și poate necesita o abordare terapeutică diferită ce se aplică acestui
grup de pacienți.
Este știut faptul că bolile caracterizate prin rezistența la insulină (hipertensiune, diabet tip 2,
obezitate) sunt asociate cu disfuncția endotelială și cu creșterea incidenței a aterosclerozei. Insulina
stimulează fluxul sangvin printr-un mecanism dependent de endoteliu. Vasodilatația mediată de
insulină poate fi tulburată la pacienții tineri cu boli caracterizate de rezistența la insulină. Recent, a
fost demonstrat faptul că fluxul sangvin mediat de insulină este tulburat odată cu îmbătrânirea
fiziologică, iar această tulburare este chiar mai mare în rândul pacienților vârstnici cu diabet .
 Patogenetic, modificarile de varsta:
Incepand cu varsta de 50-60 ani apare procesul ireversibil de scadere a tolerantei la glucoza, care
reprezinta mecanismul patogenetic primordial.

Modificarile de varsta ale tolerantei la glucoza

-dupa 50 ani pentru fiecare 10 ani are loc:
Cresterea glicemiei pe nemancate cu 0,005 mmol/l
Cresterea glicemiei postprandiale cu 0,5 mmol/l
Defectele majore implicate in dereglarea tolerantei la glucozaodata cu avansarea
in varsta:
Rezistenta la insulina (la obezi)
Deficienta secretieii de insulina (la non-obezi)
Scaderea sensibilitatii pancreasului la actiunea imunostimulatoare a incretinelor(H. intestinali)
 Micsorarea masei musculare
Activitatea fizica redusa
Motivele Scaderea activitatilor transportatorilor de glucoza
cresterii Alimentatia caloric ieftina
la
insulinorezistent
varstnici Cresterea acizilor grasi liberi
ei

Reducerii masei beta-celulelor prin acumulare de

amyloid
Scaderea H. secretat de celulele beta contine mai
secretiei mult proinsulina comparativ cu adultii
insulinei se La varstnicii non-obezi are loc scaderea
datoreaza: semnificativa
a primei faze a secretiei insulinei.
Tabloul clinic

Jumătate dintre pacienții vârstnici cu diabet nu știu că au

această boală, ceea ce sugerează că simptomele
hiperglicemiei apar rar în această grupă de vârstă. Acest
lucru se poate datora faptului că pragul renal pentru
glucoză crește odată cu vârsta, glucoza fiind eliminată prin
urină atunci când nivelul acesteia este deja crescut
semnificativ.
În plus, setea este tulburată odată cu îmbătrânirea
fiziologică, polidipsia nu este caracteristică pacienților
vârstnici cu diabet. Dacă totuși apar simptome, acestea
sunt nespecifice (confuzie, incontinență etc). De multe ori,
diabetul se
manifestă prima dată la persoanele vârstnice printr-o
complicație ce poate fi asociată diabetului, precum
infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral,
retinopatie, nefropatie sau picior diabetic.
 Există mai multe sindroame unice care
apar la pacienții vârstnici cu diabet:

Periatroza humerala dureroasa- (la 10%) cu limitarea moderata si severa a articulatiei

glenohumerale.
Amiotrofia diabetică apare cel mai mult în rândul sexului masculin cu diabet.
Cașexia neuropată diabetică se manifestă prin scăderea în greutate, depresie și neuropatie
periferică
dureroasă, ce este, în general, tratată fără un tratament specific în câteva luni.
Dermopatia diabetica – bule epidermice la picioare ce se rezolva spontan.
Cresterea frecventei depresiei, anxietatii si neatentiei.
Hipotermia
Necroza papilara renala
Riscul crescut al TBC
Riscul crescut al infectiilor intercurente (Otita externă malignă, o
infecție necrozantă cauzată de Pseudomonas, apare frecvent la
pacienții vârstnici cu diabet)
 Activitatea fizica

Este o componenta de baza a tratamentului pacientilor cu DZ

deoarece mareste sensibilitatea tesuturilor periferice la insulina;
Reduce insulinorezistenta;
Reduce aterogenitatea serului sangvin
Reduce tensiunea arteriala
! Intensitatea si tipul de exercitii fizice este ales individual pentru
fiecare pacient, tinand cont de comorbiditatile si de severitatea
complicatiilor diabetului zaharat.
Cel mai recomandat este mersul 30-60 min in fiecare zi sau chiar sii
peste o zi.
Un regim mai incarcat nu este recomandat din cauza riscului de
agravare a
bolii cardiovasculare sau de provocare a hipoglicemiei.
Preparatele perorale trebuie sa
corespunda urmatoarelor cerinte:

Risc hipoglicemic minim

Lipsa nefrotoxicitatii, hepatotoxicitatii,
cardiotoxicitatii
Nu trebuie sa interactioneze cu alte preparate
Trebuie sa fie accesibile in administrare (1-2/zi)
Trebuie sa aiba o eficacitate inalta
Inhibitorii de alfa-glucozidază
Inhibitorii de alfa-glucozidază acționează prin inhibarea digestiei și a absorbției zaharurilor
simple la nivelul tractului gastrointestinal și au ca efecte adverse principale
flatulența și diareea. Aceștia sunt utilizați ca tratament de primă intenție în cazul
pacienților cu hiperglicemie ușoară, în special dacă sunt obezi. În plus, pot fi utilizați și în
cazul celor sub tratament cu alte antidiabetice orale pentru a spori controlul glicemic
Metformin
În cazul metforminului, vârsta înaintată nu pare să reprezinte un factor de risc pentru acidoza lactică, însă
trebuie avută grijă la contraindicațiile acestuia (insuficiență renală sau hepatică și boli cardiovasculare).
Studiile
clinice au arătat că acest medicament este sigur și eficient ca monoterapie în cazul pacienților obezi.
Metforminul poate fi medicamentul ideal ales ca primă linie în cazul pacienților vârstnici obezi, deoarece
crește sensibilitatea la insulină, influențează scăderea în greutate, reduce nivelul lipidelor și cauzează rar
hipoglicemie
Insulina
Pacienții vârstnici au tendința de a greși atunci când își administrează singuri insulina. Din cauza
problemelor apărute la aceștia, unii medici recomandă o singură injecție de insulină pe zi, deși
hipoglicemia tinde să apară mai frecvent la pacienții cu o singură injecție, comparativ cu cei care își
administrează două injecții zilnic. Nu au fost studii care să evalueze eficacitatea insulinei înainte de
culcare, comparativ cu administrarea de metformin pe timpul zilei
Concluzii: