COROANA METALICĂ PARŢIALĂ (CURS 9)

Onlay-ul

• Definiţia:, este o proteza fixă unidentară metalică turnată, care se agregă extrinsec la coroana unui
dinte pregătit in aşa fel, încât faţa lui vestibulară rămâne liberă, iar pe feţele proximale sunt realizate
retenţii suplimentare, sub formă de şanţuri, pentru a compensa lipsa acoperirii (încercuirii) totale.

Clasificarea: se face in general după numărul de feţe ale dintelui în cauză, acoperite de onlay :
• onlay 3/4 la incisivi şi canini
• onlay 4/5 la molari şi premolari

• Aliajele: nobile (seminobile) sau nenobile, din care se pot realiza turnături de precizie, de duritate
medie, pentru a permite brunisarea marginală.

Avantajele onlay-ului:
• fizionomic: - se păstrează intacte, feţele vestibulare, greu de imitat prin alte materiale
• profilactic:
- contact mai redus cu parodonţiul marginal,
zonele marginale sunt vizibile, controlabile, putându-se depista şi obtura eventualele carii
• mecanic: adaptarea .(inserţia) mai uşoară la cimentare, prin lipsa efectului hidraulic.
• biologic: -posibilitatea testării vitalităţii dintelui, pe faţa vestibulară liberă
-economia de substanţă dentară

Dezavantaje:
• relativ dificil de realizat clinic şi tehnic
• un anumit risc de carii marginale
• riscul de a deschide camera pulpară prin prepararea şanţurilor, sau de a apărea ulterior afectiuni
pulpare
• retentivitate mai redusă decât a coroanelor de acoperire totală
• o anumită vizibilitate a metalului
Indicaţii:
• retentor pentru punţi de întindere mică
• element de ancorare pentru proteze scheletate
• solidarizarea unor dinţi mobili
• extrem de rar la restaurarea unor dinţi cu leziuni coronare: ex: abrazia cuspidului canin, care a alterat
protecţia canină
• pe dinţi integri, neafectaţi de carie sau de alte leziuni
• mai ales pe C, PM, Ic superiori
• recent se aplica şi pe molari
• pe dinţi lungi, cu margine incizală mai lată, cu faţa vestibulară relativ dreptunghiulară
• pacienţi cu igienă bucală corespunzătoare
Contraindicaţii:
Pagina 1 din 12
 • pe dinţii cu carii, care nu pot fi incluse în preparaţie,
• pe dinţi depulpaţi - fragilităţii dentare crescute şi a discromiei care va apare în timp,
• pe dinţi mici, scurţi, subţiri, înguşti
• pe dinţi triunghiulari sau globuloşi
• dinţi cu zona cingulo-gingivală cu înălţime mică
• axul dintelui nefavorabil (neparalel) faţă de celălalt stâlp de punte
• volum mare al camerei pulpare (la tineri)
• predispoziţia pacientului la carii
• igienă bucală defectuoasă
• dinţi cu distrofii, displazii, discromii, ocluzii adânci, ocluzii inverse
• în edentaţii întinse

Prepararea incisivilor şi caninilor pentru onlay

Primele onlay-uri s-au realizat pe dinţii anteriori, din motive fizionomice.
• Marginea incizală se şlefuieşte oblic spre palatinal, în unghi de 45" cu axul dintelui, în aşa fel încât să
nu reducem din înălţimea feţei vestibulare.

Feţele proximale
• Se desfiinţează micile convexităţi ale acestor feţe. Fetele proximale vor deveni deci plane şi
convergente spre oral şi foarte puţin convergente (2") spre incizal.
• Limita metalului va fi vizibilă puţin în acest caz, dar există avantajul comodităţii preparaţiei, posibilităţii
de inspecţie a adaptării onlay-ului la cimentare si ulterior, chiar de către pacient.
• De asemenea este un avantaj şi faptul că joncţiunea dento-protetică se află într-o zonă supusă
igienizării, deci este o plasare profilactică.

Faţa orală
• se şlefuieşte ca pentru coroana turnată, cu cele două zone: - cingulo-incizală concavă,
- cingulo-gingivala paralelă cu 1/3-mea mijlocie a feţei vestibulare.
Se creează un spaţiu de 0,7 mm, iar la locul de contact cu antagonistul, de 1 mm.

Pragul cervical
Se realizează deodată cu prepararea feţei orale ingust de 0,5 mm, de tip excavat, arc de elipsă sau în unghi
obtuz, plasat subgingival 0,3 mm la dinţii insuficient de lungi, şi juxtagingival la cei înalţi.
Pragul se va prelungi pe feţele proximale până la limita preparaţiei, deci va fi prag semicircular.

Prepararea şanţurilor
• 3 santuri:2 verticale proximale ,1 orizontal
• Scop: de a suplini lipsa încercuirii totale, prin nervurile metalice care vor culisa în aceste şanţuri, mărind
atât retenţia şi stabilitatea, cât şi rezistenţa PFU.
• Paralelisme: pentru inserţia onlay-ului sau a punţii cu un retentor onlay, este necesar ca şanţurile
verticale să fie paralele între ele (foarte puţin convergente spre incizal), paralele cu axul dintelui, cu
zona cingulo-gingivală orală şi cu axul celuilalt stâlp de punte.

Pagina 2 din 12
 • Dimensiunile şanţurilor (adâncime, lărgime, formă), in funcţie de volumul dintelui, şanţurile vor avea
0,8 - 1 mm atât adâncime, cât şi lăţime, cu precizarea că spre colet sunt mai puţin late şi mai puţin
adânci cu 0,2 mm faţă de incizal, ceea ce uşurează inserţia.
• Forma pe secţiune este semicirculară la cele verticale şi triunghiulară la cel orizontal, cu versantul oral
mai scurt.

Succesiunea realizării şanţurilor

Unii încep cu cel orizontal, alţii cu cele verticale.
• Şanţul orizontal, dacă se realizează primul, există avantajul că poate fi plasat în mijlocul faţetei incizale
create prin şlefuire. De la extremităţile lui vor începe cele verticale, deci în final vor avea forma literei
„U“.
Incepând cu şanţul orizontal, nu există riscul plasării prea vestibular, ceea ce ar periclita muchia incizală
rămasă subţire.
• Şanţul orizontal are rol de sprijin şi de asigurare a rezistenţei onlay-ului.

• Şanţurile proximale: extremităţile lor incizale coincid cu şanţul orizontal, deci există un reper util pentru
plasarea frezei când se începe trasarea lor.
Recomandat la M să se realizeze întâi şanţul distal, care este dificil de preparat, iar la PM şi C, cel mezial, care
este mai important pentru fizionomie.

Preparări atipice:
pentru mărirea retentiei se pot realiza uneori, pe dinţi mai voluminoşi, două şanţuri pe feţele proximale.

Prepararea PM superiori pentru onlay

• Onlay-ul pe PM este o coroană metalică parţială 4/5. Diferenţa faţă de I şi C este pregătirea fetei
ocluzale.
• Fata ocluzala se şlefuieşte ca pentru o coroană turnată metalică (1,5 mm -homotetic), cu excepţia
versantului extern al cuspidului vestibular, care nu se şlefuieşte. Limita preparaţiel se bizotează 0,5 mm.

Pagina 3 din 12
 • Şanţul orizontal se plasează pe versantul intern (oral) al cuspidului vestibular, nu în şanţul
intercuspidian.
• In acest fel şi şanturile proximale vor fi plasate mai spre vestibular faţă de axul mijlociu al dintelui, deci
va creşte încercuirea şi implicit retenţia, Ele vor fi paralele cu axul dintelui şi cu faţa orală
deretentivizată.
• La colet: prag excavat, sfert de elipsă sau unghi obtuz, sub- sau juxtagingival, semicircular mezio-oro-
distal.

Fațetarea
Este o tehnică recentă în stomatologie, prin care se tratează unele afecţiuni coronare ale dinţilor naturali
vizibili. Ea constă în fixarea cu tehnici adezive, pe feţele vestibulare preparate, a unor faţete fizionomice
realizate de medic sau de către tehnicianul dentar.
• Prin unele similitudini cu onlay-ul (acoperire parţială), aceste faţete le putem considera ca fiind coroane
fizionomice parţiale (1/4).

Pentru faţetare - se şlefuieşte doar o faţă, cea vizibilă, a unui dinte afectat, care are dinţii adiacenţi prezenţi.
Faţetarea este deci o alternativă modernă la coroanele estetice, înlocuindu-le cu succes în multe situaţii,
având multe indicaţii comune (nu toate), dar având avantaje în plus.

Avantajele faţetării
• estetice: reabilitează fizionomia
• biologice: mai conservative, datorită şlefuirii mai reduse şi contactului mai redus cu parodonţiul=
pericol mai mic pentru pulpă
• funcţional: nu modifică ghidajul anterior
• mecanic: pericol mai mic de a reduce rezistenţa dintelui
• ergonomic: timp mai redus de lucru
• economic: mai ieftine pentru pacient
Dezavantajele faţetării
• cer o bună manualitate (modelare, îmbinarea culorilor)
• finisarea e imperfectă
• deteriorarea posibilă: alterarea culorii, desprinderea
• vizibilitatea joncţiunii dento-protetice
• pot produce gingivite
Majoritatea acestor dezavantaje sunt însă proprii metodei directe de realizare a faţetării, care este din ce în ce
mai mult înlocuită cu metoda indirectă, mult superioară.

Indicaţiile faţetării
• discromii: - după tratamente cu tetraciclină,fluoroza, prin cauze alimentare,vârsta,dinţii depulpaţi
• fisuri în smalţ, fracturi mici ("aşchieri" ale smalţului)
• eroziuni dentare superficiale
• malpoziţii (oropoziţii, dinţi rotaţi)
• corectarea diastemei
• refacerea morfologiei incisivilor nanici (de obicei Inc lat sup)
• dinţii hipoplazici sau decalcifiaţi

Pagina 4 din 12
 Contraindicaţiile faţetării
• igienă bucală precară
• respiraţie bucală, producând şi întreţinând gingivite
• Slefuire a dentinei pe o suprafaţă mare (adezivitate redusă, toxicitatea gravării şi fixării, dacă nu este
corect protejată)
• vestibulo-poziţii: ele necesită o şlefuire accentuată, până la dentină
• leziuni coronare medii şi extinse (prin carii, fracturi, eroziune etc.)
• ocluzii nefavorabile (cap - la - cap, adâncă,) bruxism
Adezivele recente, de excelentă calitate şi unele restricţii respectate de pacient, pot elimina aceste ultime
contraindicaţii.

Fazele fatetarii
• Examinarea preoperatorie
• Alegerea culorii
• Prepararea dintelui
• Amprentarea
• Protecţia preparaţiei, faţetarea provizorie
• Proba faţetei
• Cimentarea

Examinarea preoperatorie
• Este necesară o examinare a dintelui.
• Dacă este indicată, pacientul informat.
El trebuie prevenit că este posibilă o discretă supraconturare (la tehnica indirectă), că există şi unele insuccese
(mai ales la metoda directă), dar se pare că este o procedură de mare succes.
• Se indică realizarea modelelor de studiu şi chiar a unor fotografii color, care vor fi utile tehnicianului
pentru modelare şi realizarea culorii, şi ca document medico-legal.

Alegerea culorii
• Alegerea culorii - este o etapă importantă, căci de ea depinde rezultatul imediat al procedeului (cel "în
timp" depinde de calitatea fixării). Se procedează ca şi la coroanele fizionomice.
• După ce s-a realizat faţeta, este extrem de greu a se mai modifica culoarea. In caz de discromii
accentuate, va trebui realizată o faţetă mai groasă, deci necesită şlefuirea mai accentuată, impunând
uneori depulparea.

Prepararea dintelui
• Vestibular: se şlefuieşte în medie 0,5 mm, dar şlefuirea de obicei este mai redusă spre colet (0,3 mm) şi
mai accentuată spre incizal (0,75 mm), deoarece şi smalţul este mai subţire spre colet. O altă raţiune
pentru această şlefuire inegală este faptul că spre gingival se aplică culori mai închise, iar spre incizal
mai deschise (zona cu culori mai deschise a faţetei trebuie să aibă grosime mai mare în cazul
discromiilor accentuate, pentru a le putea masca).

• Grosimea şlefuirii depinde şi de metoda de realizare: pentru tehnica indirectă se şlefuieşte 0,30-0,75
mm, dar pentru tehnica directă se şlefuieşte mai puţin (0,2-0,3 mm).
• Şlefuirea urmăreşte configuraţia feţei vestibulare, deci curburile (convexităţile) gingivo-incizale şi M-D.

Pagina 5 din 12
 • Proximal: şlefuirea se face, până la punctul de contact, în vederea ascunderii joncţiunii dinte-faţetă.
• Incizal: - pentru metoda directă, marginea incizală rămâne indemnă, neşlefuită, faţeta compozită
aplicându-se strict pe faţa vestibulară.
• - pentru metoda indirectă, sunt trei posibilităţi:

• a) Preparaţia feţei vestibulare se opreşte la 0,75 mm de marginea incizala.

• b) Preparaţia până la marginea incizală. Se recomandă la incisivii cu margini incizale subţiri,
înguste. Există deci unele riscuri.
• c) Faţeta va reconstitui (acoperi) şi marginea incizala, preparaţia terminându-se net (prag),pe fata
orala. Este indicată mai ales la cei cu ocluzie deschisă, caz în care se pot repara şi fracturi mici ale
unghiurilor sau marginii incizale.

• La colet: - se realizează un prag oblic sau excavat, (chamfer), lat de aproximativ 0,3mm, juxtagingival.
Subgingival nu ar permite o bună izolare (cu diga), uscare, adaptare şi prelucrare finală. Plasată
supragingival, joncţiunea faţetă-dinte ar fi vizibilă, inestetică.

Metoda directă de faţetare

Constă în realizarea sau aplicarea faţetelor imediat după prepararea dintelui şi se poate face printr-o
"furniruire" cu materiale compozite, sau prin adaptarea şi fixarea, (tot cu tehnici adezive), a unor faţete
prefabricate.
• a) Fatetarea directă cu răşini compozite . La început au fost folosite cele autopolimerizabile, dar in
prezent se utilizează numai cele fotopolimerizabile, caro oferă mai multă comoditate (timp) şi precizie
in modelare-ajustare.

Fatetarea directă cu răşini compozite

Etape:
• Gravare acida +spalare
• Aplicare opacifiant
• Aplicarea compozitului
• finisare

Avantajele metodei directe:

• se realizează într-o singură şedinţă
• culoarea poate fi realizată gradat
• suprafaţa este netedă şi se mai netezeşte prin utilizare
• se poate reface (repara) uşor
• este ieftină
Dezavantajele:
• aspectul estetic nu este întotdeauna redat corect (formă, culoare,luciu)
• deteriorări mai frecvente

Pagina 6 din 12
 b) Metoda directă cu faţete prefabricate
• faţete de forme, mărimi şi culori diferite, din PMMC, pe cale industrială.
• Din trusa se alege una de morfologie (lungime, lăţime) şi culoare adecvată şi se adaptează pe dinte (sau
pe model) prin şlefuire din faţa internă, şi prin încălzire şi presare. Se fixează apoi pe dintele preparat
tot prin tehnica adezivă.
Avantaje:
• necesită doar o şedinţă
• culoarea este adecvată
• luciul este perfect
Dezavantaje:
• se poate dezlipi
• apare cu timpul o coloraţie la joncţiunea faţetă-dinte

Metoda indirectă de faţetare

• Constă în realizarea faţetelor în laborator, pe modelul obţinut prin turnarea amprentei. Dezavantajul
constă în faptul că necesită două şedinţe.
• Faţete din materiale acrilice: - realizate cu tehnica de confecţionare a unei coroane de acrilat, adaptate
pe dinte.
• Fatete din compozite, auto sau foto. Le realizează tehnicianul pe model, iar medicul le fixează prin
tehnica adezivă.
• Faţete din ceramică - este tehnica ce a înlocuit aproape total pe cele precedente. Dintele preparat
vestibular pe o adâncime de 0,3-0,75 mm în smalţ, se amprentează.

• Amprentarea trebuie să fie precisă şi exactă. Se aplică un şnur intrasulcular. Amprenta va fi arcadica, cu
materiale siliconate (unul vâscos şi unul fluid). Modelul se toarnă din gips extradur. Uneori este necesar
şi model antagonist.
• Protecţia preparaţiei, faţetarea provizorie
La dinţii vitali preparaţi, precum şi la pacienţii cu pretenţii estetice deosebite, necesită o restaurare provizorie.
Se realizează o faţetare directă, cu compozit, fără agent de cuplare sau gravare acidă, care de obicei
rezistă 5-10 zile. Dacă nu are retenţie, se poate face o gravare acidă pe o zonă redusă a smalţului. Se va
îndepărta uşor prin desprindere cu un instrument ascuţit.

Proba faţetei constă în :

• verificarea extraorală,pe model: se controlează integritatea, adaptarea marginală, conturarea
vestibulară. Pe faţa externă este glazurată, pe cea internă este tratată (gravată) cu acid hidrofluoric 7%,
în vederea creerii de retenţii pentru fixarea adezivă.
• verificarea intrabucală: umectată cu apă pe faţa internă, faţeta se aplică pe dinte, de care "aderă" prin
pelicula de apă. Se controlează adaptarea marginală, conturul marginal, culoarea. Când sunt mai multe
faţete, se va preciza acum care este cea mai bună ordine de aplicare, căci fixarea lor definitiv se va face
pe rând, câte una.
• Testarea compozitului de fixare. Faţeta ceramică este subţire şi monocromatică. Nuanţele diferite
necesare spre colet şi incizal vor fi obţinute fie prin culori diferite ale compozitului de fixare (întâi se
testează), fie prin "pictarea" faţetei.
De obicei spre colet se folosesc culori mai Închise (galben sau maro), iar spre incizal mai deschise, mai albastru.
Aplicându-se pe dintele negravat şi fără fotopolimerizare in această fază de testare, la nevoie se poate schimba
adezivul-opac pană ce obţinem rezultatul dorit.

Pagina 7 din 12
 • Fixarea definitivă.
Se face gravarea acidă a smalţului dintelui ca la metoda directă.
Se aplică compozitul de culoarea aleasă, pe faţa internă a faţetei.
Diga şi matricea de celuloid vor contribui la prevenirea gravării dinţilor adiacenţi şi uşurează finisarea
proximală.
Presarea faţetei, se fotopolimerizeaza 10 secunde, apoi se îndepărtează surplusul de material: incizal, proximal
şi coletal, apoi fotopolimerizarea completă

• Finisarea - Interdentar se face cu benzi abrazive fine, iar gingival, cu freze diamantate efilate, cu
granulaţie fină şi foarte fină.
Se va face finisarea şi în zona incizală, apoi se lustruiesc toate zonele ajustate cu discuri de hârtie sau cu vârfuri
de gumă moale. Când s-a reconstituit şi marginea incizală, se verifică şi ghidajul anterior (propulsia şi
poziţia de cap la-cap).
• Verificarea adaptării şi finisării: se face cu sonde fine, iar proximal cu fire de mătase, care trebuie să
alunece, să nu agate. Nişa parodontală trebuie să fie liberă, punctul de contact cvasinormal.

Recomandări pentru pacienţi:

• timp de 24 de ore să nu consume alcool, să nu facă duşuri bucale medicinale
• să evite pastele de dinţi şi soluţiile suprafluorurate (care ar dăuna luciului glazurii)
• să evite incizia alimentelor fine
• să elimine obiceiurile vicioase de a interpune obiecte dure între dinţi (creion, pipă, cuiele tapiţerilor
etc.)
• să avertizeze pe alţi stomatologi, la nevoie, de existenţa faţetelor
erori, accidente, complicatii: fractura fatetelor
erori, accidente, complicatii: descimentarea
erori, accidente, complicatii: retractii parodontale
erori, accidente, complicatii: discromia

Concluzii
1. Respectarea indicatiilor fatetelor
2. Respectarea protocolului de lucru
3. Manopere mai minutioase decat la coroane
Concluzie: prin progresele tehnicii adezive, faţetarea ceramică înlocuieşte cu succes, în multe cazuri,
coroanele de înveliş fizionomice sau semifizionomice.

COROANELE SI PPF PROVIZORII

Pagina 8 din 12
 • Definiţie: sunt proteze fixe unidentare aplicate pe dinţii preparaţi, pentru o scurtă perioadă de
timp, (se numesc şi "coroane sau PPF temporare"), adică de la şlefuirea dintelui şi amprentarea lui,
până la cimentarea PFU sau PPF definitive.
• Sunt o achiziţie relativ recentă a proteticii dentare, permisă de apariţia de materiale şi tehnici adecvate,
şi impusă de dezavantajele constatate de medici şi pacienţi, în perioada când ele nu erau utilizate.

Indicaţii
• preparări ale dinţilor pentru PFU, dar şi în cazul unor PPF , atât în zona frontală cât şi în zona laterală.
Sunt autori care indică a se aplica coroane provizorii imediat după prepararea dintelui, cu amânarea
amprentării timp de 3-5 zile, in vederea cicatrizării (epitelizării) gingivale, când s-a apelat la slef
subgingivala sau la electrochirurgia sulcusului, sau când exista o gingivită în momentul preparării dintelui.

Rolul restaurărilor provizorii

• menţinerea gingiei libere într-o poziţie adecvată, şi revenirea parodonţiului marginal care prezintă
modificări tisulare, datorate unor restaurări protetice defectuoase preexistente.
Amprenta finală va fi luată numai după vindecarea ţesuturilor parodontale adiacente viitoarei lucrări
protetice).

Avantajele restaurării provizorii:

• refac morfologia dintelui preparat
• refac fctia fizionomică, fonetică, şi parţial pe cea masticatorie
• stabilizează dintele şlefuit,orizontal si/sau vertical
• protejează pulpa dentară de agenţi mecanici, termici, chimici, bacterieni
• Nu permit extinderea parod. marginal peste prag.
• an rol uneori în precizarea diagnosticului şi obţinerea acordului pacientului pentru soluţia protetică
definitivă
• permit medicului să efectueze la nevoie unele modificări, privind design-ul final al lucrărilor protetice
(in restaurările mai ample), mai ales privind relaţiile ocluzale.

Calităţile necesare coroanelor provizorii

• să refacă morfologia ocluzală şi convexităţile axiale
• să aibă culoarea asemănatoare cu a dintelui, mai ales în zona frontală
• să fie bine finisate, pentru a nu fi placofile
• să aibă o bună adaptare coletală
• să aibă o bună retenţie şi stabilitate
• să nu se fractureze sub acţiunea forţelor ocluzale
• să poată fi descimentate, fără a se fractura, uneori fiind necesar a se recimenta.

Dezavantajele coroanelor provizorii

Pagina 9 din 12
Pot avea dezavantaje, dar mai puţine decât dacă nu s-ar aplica.
• Ex. - aplicate sub formă de cape, ele protejează dintele şlefuit de factorii mecanici, chimici şi termici,
dar nu refac fizionomia şl permit migrarea dintelui respectiv, sau a celor adiacenţi, cu consecinţele
cunoscute.
Pot cauza inflamaţii gingivale.dar numai în situaţiile în care :
• starea lor de suprafaţă nu este perfect netedă
• adaptarea lor cervicală este doar aproximativă
• nu respectă morfologia corectă
• nu este eliminat excesul de ciment provizoriu.

Clasificare
Se grupează în:
a. Coroane prefabricate
• coroane fizionomice din pollcarbonat
• coroane (cape) transparente din celuloid
• coroane metalice (cape sau coroane anatoforme din aluminiu)
b. Coroane provizorii confecţionate
• prin metoda directă
• prin metoda indirectă

Materialele din care se confecţionează, sau cu care se adaptează coroanele provizorii, sunt reprezentate de
diferitele tipuri de răşini sintetice (acrilice, epiminice, diacrilice), care ar trebui să îndeplinească mai
multe condiţii:
• să aibă culoarea acceptabilă din punct de vedere estetic
• culoarea să fie stabilă pentru perioada de aplicare
• să nu fie iritante pentru pulpă şi parodonţiu
• să nu sufere modificări volumetrice (contracţii) în timpul prizei materialului

• Cele mai folosite materiale:

• polimetil-metacrilatul autopolimerizabil. este indicat mai ales pentru metoda indirectă.
• acrilate termopolimerizabile, Se utilizează pentru lucrări provizorii aplicate pentru timp mai îndelungat
• vinil-polietil-metacrilatul face priză mai lent, deci se poate modela şi prelucra, dar culoarea este mai
puţin stabilă în timp.
• derivatele etil-iminice. Scutanul este cel mai cunoscut şi utilizat, adecvat pentru tehnica directă, căci are
reacţie slab exotermă, stabilitate dimensională bună, rămâne cu aspect lucios şi se poate prelucra uşor.
Este insă scump şi nu are stabilitate cromatică.
• răşini compozite diacrilice. Protemp, Palavit, Cronsin etc...
• răşini compozite fotopolimerizabile, folosite de unii autori pentru tehnica indirecta. Sunt scumpe.

Metoda directa
Utilizează mai multe tehnici sau materiale
• Coroane prefabricate din policarbonat
• Coroanele prefabricate transparente din celuloid
• Tehnica Scutan
• Foliile conformatoare transparente
• Coroanele prefabricate din aluminiu
Coroane prefabricate din policarbonat

Pagina 10 din 12
 • Sunt seturi de coroane pentru dinţii frontali, având mărimi şi culori diferite. Se alege una adecvată,
puţin mai mare şi fiind largă de obicei, este necesară adaptarea ei pe bont.
• Această tehnică: "căptuşirea coroanei". Se izolează "dintele şlefuit, se prepară pastă de acrilat, de
culoare adecvată coletului dentar, deoarece în această zonă este posibil să fie vizibil după prelucrare.
Pasta se aplică apoi în coroana şi se presează pe dinte, mobilizându-se după aproximativ 30 de sec.
• După priza, se va poliza surplusul de material din zona coletului. Se verifică relaţiile ocluzale şi se fac şi
aici retuşurile necesare. Se realizează în interiorul coroanei 2- 3 şanţuri pentru evitarea efectului
hidraulic în faza de cimentare. După finisarea coroanei, se va cimenta provizoriu.

Coroanele prefabricate transparente din celuloid

Coroanele prefabricate transparente din celuloid, se pot utiliza similar. Diferenţa este că se impune o atenţie
mai mare în alegerea culorii materialului.
Prin transparenţă se pot observa şi corecta în timp util, eventualele bule de aer de pe faţa vestibulară.
După priza materialului, coroana transparentă, cu rol de matrice conformatoare, se detaşează, apoi se
dezinseră coroana provizorie realizată (din acrilat autopolimerizabil sau materiale tip Scutan) şi se
prelucrează, apoi se fixează.

Tehnica Scutan
Tehnica Scutan, după numele materialului etil-iminic utilizat.
In locul coroanelor prefabricate din celuloid, cu rol de "conformator" se utilizează o amprentă cu materiale
elastice (alginate sau siliconate), amprentă luată înainte de şlefuirea dintelui, dacă acesta are morfologia
neafectată, sau după reconstituirea formei lui cu ceară sau alte materiale.
Metoda se poate utiliza şi pentru a realiza punţi provizorii, fixând în spaţiul edentat, intrabucal sau pe model,
un dinte din acrilat sau modelat în ceară, de forma şi mărimea viitorului intermediar al punţii.
După şlefuirea dintelui (dinţilor) respectiv, se aplică în interiorul amprentei materialul "Scutan" sau compozit
(ex. Protemp), sub formă de pastă.

Amprenta trebuie în prealabil prelucrată, pentru a putea fi reaplicată cu uşurinţă.

Exteriorul coroanelor (punţii) provizorii va fi modelat de impresiunile amprentei, interiorul se adaptează la
bontul dentar.
După aprox 5 minute, se detaşează amprenta-conformator, de asemenea coroana sau puntea provizorie, dacă
nu a rămas în amprentă. Detaşarea se face uşor, căci Scutanul are o anumită elasticitate. Coroana sau
puntea provizorie are morfologia identică cu dinţii neşlefuiti, redând toate detaliile: cingulum, fosete,
cuspizi, pcte de contact. Necesită deci prelucrări finale minime.
• Examinarea grosimii pereţilor coroanei provizorii - metodă de apreciere a corectitudinii şlefuirii. Zonele
unde coroana este subţire au fost şlefuite insuficient şi se pot corecta înainte de amprentarea pentru
coroana (PPF) definitivă.

Foliile conformatoare transparente

Se utilizează in locul amprentei conformatoare, mai ales pentru coroane multiple sau punţi, o folie
transparentă vestibulo-incizo-palatinală, realizată pe model prin termoformare. Aceasta este similară cu
o portamprenta individuală.
Necesită prelucrări mai laborioase după priza materialului.

Coroanele prefabricate din aluminiu

Pagina 11 din 12
 • Coroanele prefabricate din aluminiu se utilizează pe molari, alegându-se una de mărimea adecvată şi
ajustându-se la colet. Maleabilitatea lor permite şi adaptarea ocluzală, înainte de cimentare.
• Capele prefabricate din aluminiu sau materiale nemetalice (celuloid, etc.) protejează dintele subiacent,
dar nefiind modelate, nu păstrează spaţiul proximal şi ocluzal creat prin şlefuire, deci sunt indicate
pentru perioade foarte scurte.

Matoda indirectă de realizare a PFU (PPF) provizorii

constă în efectuarea lor în laborator, pe model, de către tehnicianul dentar. Acest model se obţine după
amprenta dinţilor şlefuiţi. Tehnicianul execută în ceară macheta coroanelor sau punţii respective, apoi o
realizează din:
• Acrilate autopolimerizabile,
• Acrilate termopolimerizabile

Utilizarea lucrărilor protetice vechi ca lucrări provizorii

În cazul în care acestea se pot înlătura integre de pe dinţii de suport ele, iar designul punţii ce urmează să fie
aplicată nu comportă modificări, ele pot fi reutilizate ca punţi cimentate privizoriu. Cimentarea se
realizează cu cimenturi cu rezistenţă redusă pentru a permite menţinerea şi înlăturarea lor fără lezarea
elementelor de suport sau a ţesuturilor adiacente.
Utilizarea acestora de către pacient se va face cu atenţie, din cauza rezistenţei reduse a acestor lucrări

Concluzii
• Protezarea provizorie se înscrie în concepţia unei activităţi stomatologice bazată pe o atitudine
terapeutică bio-psiho-socială.
• Principiul major urmăreste profilaxia, prin asigurarea protecţiei integrităţii câmpului protetic.
• Prin utilizarea lucrărilor protetice provizorii se încearcă restabilirea funcţiilor perturbate.
• Eliminarea şocului emoţional indus de apariţia edentaţiei, asigură pacientului un maxim de confort,
oferindu-i posibilitatea de a-şi continua activitatea profesională şi socială, iar tehnicianului timpul
necesar realizării unor lucrări protetice definitive corecte, cu respectarea cerinţelor mecanice, estetice
şi funcţionale.

Pagina 12 din 12