UNIVERSITATEA „TIBISCUS” TIMIȘOARA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: DREPT
DISCIPLINA: EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A
DOCUMENTELOR

REFERAT

ETAPELE EXPERTIZEI GRAFOSCOPICE

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. LAZĂR AUGUSTIN
Student:
DOBRICĂ IRINA BIANCA

TIMIȘOARA
2022
 Introducere
Activitatea justiţiei de prevenire şi combatere a criminalităţii, de o inestimabilă valoare
socială, necesită descoperirea urgentă şi completă a infracţiunilor, identificarea infractorilor,
determinarea fără nici un dubiu a vinovăţiei lor şi, în raport cu aceasta, aplicarea pedepselor
prevăzute de legea penală. În acest scop organele de urmărire penală şi instanţele de judecată au
dreptul şi în acelaşi timp obligaţia de a recurge la toate mijloacele permise prin care se poate
stabili adevărul, situaţie valabilă şi pentru judecarea litigiilor de natură civilă. Unul dintre aceste
mijloace îl constituie expertiza judiciară, care poate fi dispusă din oficiu sau admisă la cererea
unei părţi, fie pentru susţinerea acuzării sau apărării, fie pentru dovedirea acţiunii sau pentru
combaterea ei. Alături de alte genuri de expertiză, expertiza criminalistică, sub diversele ei
forme, aduce o importantă contribuţie la cercetarea ştiinţifică a probelor materiale, în principal
prin identificarea persoanelor şi obiectelor. Incontestabil, aşa după cum o arată şi statisticile
laboratoarelor de criminalistică, ponderea cea mai mare o are expertiza scrisului, cunoscută în
mod curent sud de numirea de expertiză grafică.1
Frecvenţa mare cu care se apelează la cercetarea scrisului se explică prin aceea că actele
sau, în terminologie legală, înscrisurile sunt admise ca mijloc de probă în justiţie “dacă în
conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului”. 2 Pe de
altă parte, complexitatea activităţii sociale şi economice implică ţinerea unor riguroase şi
numeroase evidenţe, precum şi multiple raporturi, cu sau fără caracter juridic, care sunt
consacrate în acte, de aici rezultând întocmirea şi circulaţia extrem de intensă a înscrisurilor de
tot felul.
În ultima perioadă, în România se observă o dinamizare a relaţiilor economice, în
contextul tranziţiei spre o piaţă liberă, însoţită însă de o creştere a fenomenului infracţional în
mediul afacerilor atât datorită lacunelor legislative care îngreunează tregerea la răspundere a
celor care comit acţiuni frauduloase cât şi a perioadei de recesiune prin care trece ţara noastră
datorită aşa zisei crize mondiale. În căutarea obţinerii unui profit maxim într-o perioadă de timp
cât mai scurtă, unii agenţi economici au apelat la comiterea de infracţiuni, cele mai des întâlnite
fiind evaziunea fiscală, contrabanda şi restituirile ilegale de TVA. În cursul săvârşirii
infracţiunilor în de natură economică, în raport cu modul de operare utilizat, făptuitorii creează
urme variate (falsificări sau contrafaceri ale înscrisurilor, evidenţelor contabile, bilanţurilor,

1
L. Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 1.
2
Codul de procedură penală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, art 89.

2
circuite şi montaje financiare etc). Valoarea probatorie a acestor urme poate fi pusă în evidenţă
prin cercetările efectuate de specialişti.3
Motivul alegerii temei rezidă din cunoaşterea problematicii pe linia expertizelor
criminalistice grafice în calitate de expert criminalist autorizat în cadrul Serviciului Criminalistic
al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în această calitate fiind deseori pus în situaţia de a
analiza înscrisuri, documente, instrumente de plată sau alte mijloace de probă în cazurile
instrumentate de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare.

Tipuri de expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice

Expertiza contabilă este efectuată de experţi autorizaţi înscrişi în Tabloul Corpului
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, care îşi exercită profesia individual,
în cadrul propriilor cabinete sau în cadrul unor societăţi comerciale de expertiză contabilă ori
sunt salariaţi în alte unităţi. Tabloul se publică anual în Monitorul Oficial al României. Corpul
experţilor este persoană juridică de utilitate publică, autonomă, în care sunt organizaţi experţii
contabili şi contabilii autorizaţi. În reşedinţele de judeţ şi în municipiul Bucureşti, are filiale fără
personalitate juridică. Experţii înscrişi în tabloul corpului au dreptul la exercitarea profesiei pe
întreg teritoriul ţării. La solicitarea organului judiciar, expertul contabil este în măsură să
lămurească fapte sau împrejurări ale cauzei legate de mecanismul economico-financiar,
manevrele frauduloase de natură a pune în evidenţă intenţia infracţională, precum şi de a
determina întinderea prejudiciului. Experţii sunt numiţi de organul judiciar în urma comunicării
unei liste cu specialiştii recomandaţi de biroul local pentru expertize tehnice şi contabile.
Expertiza tehnică este efectuată de experţi tehnici care au dobândit această calitate în
condiţiile legii şi sunt înscrişi în tabelul nominal al experţilor tehnici judiciari întocmit pe
specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare din Ministerul
Justiţiei. În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare, tehnice şi
contabile, materializată în comunicarea unei liste cuprinzând experţii disponibili. În vederea
înlăturării subiectivismului, Biroul central pentru expertize tehnice judiciare a introdus în
practica de expertiză un program informatizat de evidenţă a activităţii experţilor pentru o lucrare
nou înregistrată. În cazul fiecărei specialităţi indicate, la cererea organului judiciar, calculatorul
recomandă experţii care au cel mai redus volum de numiri, în anul curent, în lista tuturor
experţilor din specialitatea respectivă. Dacă mai mulţi experţi au acelaşi număr de lucrări, se aleg
primii, în ordine alfabetică4.

3
I. Mircea, Criminalisica, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 1998, pag. 313.
4
A. Lazăr, Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2004, pag. 186.

3
 Expertiza criminalistică se efectuează în cadrul Institutului Naţional de Expertize
Criminalistice şi în Laboratoarele Interjudeţene de Expertize Criminalistice din Bucureşti, Iaşi,
Cluj Napoca şi Timişoara, subordonate acestuia.
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi laboratoarele interjudeţene pot efectua
următoarele genuri de expertize criminalistice: expertiza scrisului şi a documentelor; expertiza
bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, precum şi a titlurilor de
orice fel pentru efectuarea plăţilor; expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare; expertiza
urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte; expertiza armelor de foc şi a muniţiilor; expertiza fizico-
chimică a probelor materiale; expertiza urmelor biologice; expertiza accidentelor de trafic şi a
pneurilor; expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă; expertiza vocii şi a
vorbirii; expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video; expertiza altor urme, cu excepţia celor
ce fac obiectul expertizelor medico-legale.
În sistemul Ministerului de Interne funcţionează Institutul de Criminalistică din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene
funcţionează servicii criminalistice abilitate prin legea de organizare să efectueze constatări
tehnico-ştiinţifice şi expertize.
Institutul de Criminalistică are în structură următoarele servicii: expertize criminalistice,
expertize fizico-chimice, identificări judiciare, expertize biocriminalistice şi biroul de investigare
tehnico-ştiinţifică a locului faptei.

Constatările tehnico-ştiinţifice judiciare

Apelul organelor de urmărire penală la cunoştinţele specialiştilor sau tehnicienilor,
justificat de necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări de fapt, ameninţate de
pericolul dispariţiei sau de schimbarea unor situaţii de fapt, constituie ceea ce Codul de
procedură penală în vigoare denumeşte constatarea tehnico-ştiinţifică.5
Constatarea tehnico-ştiinţifică se înscrie printre mijloacele de probă specifice actualei
noastre legislaţii procesual penale. Potrivit prevederilor art. 112 C. pr. pen., constatarea tehnico-
ştiinţifică are un caracter de urgenţă, valorificarea ştiinţifică a urmelor fiind impusă de existenţa
pericolului dispariţiei unor mijloace materiale de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt.
În fine, constatarea tehnico-ştiinţifică reprezintă unul dintre mijloacele prin care cele mai
noi realizări ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, preluate şi adaptate unor finalităţi proprii sunt
utilizate în scopul explicării schimbărilor ce constituie un rezultat al infracţiunilor, într-un
cuvânt, în scopul aflării adevărului în procesul penal.
5
A. Ciopraga, Criminalistică. Tratat de tactică, Iaşi, Ed. Gama, 1996, pag.72.

4
 Efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice este dispusă de organul de urmărire penală prin
rezoluţie motivată, exceptând cazul refacerii sau completării acesteia, când poate fi dispusă şi de
către instanţa de judecată (art. 116 C. pr. pen.) ori efectuarea unei expertize.
Aspectele legate de pregătirea în vederea efectuării constatării tehnico-ştiinţifice, etapele
examinării urmelor şi mijloacelor de probă cu ocazia efectuarii constatării tehnico-ştiinţifice,
întocmirea raportului de constatare, structura acestuia, felul concluziilor, aprecierea acestora,
genurile constatărilor tehnico-ştiinţifice sunt comune unei alte examinări de specialitate –
expertiza criminalistică.

Expertizele judiciare
Expertiza judiciară a fost definită, în literatura criminalistică, drept o activitate de
cercetare ştiinţifică desfăşurată la cererea organelor judiciare, de persoane având cunoştinţe de
specialitate, asupra persoanelor, obiectelor sau urmelor în vederea clarificării unor fapte sau
împrejurări sau pentru identificarea obiuectelor creatoare de urmă.6
Expertiza criminalistică face parte din categoria mai largă a expertizelor judiciare ce
constituie un mijloc de probă, un procedeu probator valoros, prin care, pebaza unei cercetări
fundamentale de date şi metode ştiinţifice, “expertul aduce la cunoştinţă organului judiciar
concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe
specializate”.7
Expertiza criminalistică este un mijloc de probaţiune prevăzut de Legea procesual penală,
în art. 116 C. pr. pen., se stipulează: “Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale
cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire
penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.”8
Din textul citat rezultă atât sarcina cât şi scopul expertizei, care se pot caracteriza prin
următoarele elemente:
- Este o examinare care se efectuează de către o persoană care are cunoştinţe de
specialitate în domeniul respectiv;
- Este o examinare care se efectuează asupra probelor din dosar;
- Examinarea se face în scopul aflării adevărului în cauză.
Identificarea este întotdeauna precedată de activitatea organelor de urmărire penală în
vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor, fie de la locul comiterii infracţiunii, fie dintr-un

6
I. Mircea, op. cit., pag. 312.
7
E. Mihuleac, Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 20.
8
Codul de procedură penală, op. cit., art. 116.

5
alt loc care are legătură cu comiterea faptei. Legat de ridicarea urmelor incriminate, în practică s-
a pus problema dacă expertul criminalist, respectiv cel care efectuează identificarea, poate să
participe la activitatea de descoperire şi recoltare a urmelor. Regula generală este că în această
fază procesuală expertul nu intervine, pentru cercetarea locului faptei, fiind suficientă pregătirea
generală de criminalistică a organelor de urmărire penală. Se asigură astfel, obiectivitatea
expertului în procesul identificării care nu va fi influienţat de ideile preconcepute pe care şi le-ar
putea face la primul contact cu scena infracţiunii.
Nici situaţia contrară - înlocuirea examinărilor de specialitate ale expertului cu
constatările organului judiciar - nu este normală şi dintr-un punct de vedere, nici legală.
Ordonarea unei expertize criminalistice este subordonată realizării cumulative a
următoarelor două condiţii:
- Existenţa unor fapte sau împrejurări ale cauzei care, pentru a sta la baza convingerii
organelor judiciare, impun necesitatea unor precizări, clarificări;
- Lămurirea semnificaţiei acestora reclamă cunoştinţe de specialitate dintr-un domeniu
sau altul de activitate.
Numai constatarea prezenţei, în ansamblul faptelor şi împrejurărilor cauzei, a unor
aspecte ce impun clarificări nu justifică ordonarea efectuării unei expertize criminalistice
deoarece, în anumite situaţii, acestea pot fi lămurite fără a se recurge la cunoştinţele unui expert.9
Dispunerea unei expertize criminalistice este justificată numai atunci când pentru
clarificarea unor aspecte ale cauzei sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un domeniu sau
altul de activitate.
Constatând, în cursul urmăririi sau judecării unei cauze, existenţa unor fapte sau
împrejurări neclare a căror lămurire reclamă folosirea cunoştinţelor unui specialist într-un anumit
domeniu, organul de urmărire sau instanţa de judecată dispune efectuarea unei expertize
criminalistice.

Raportul de expertiză

9
A. Ciopraga, op. cit., pag. 84.

6
 Când necesitatea unei asemenea examinări de specialitate se resimte în cursul urmăririi
penale, forma procesuală de dispunere a expertizei, potrivit art. 203 C. pr. pen., este ordonanţa,
iar în cursul judecăţii instanţa dispune prin hotărâre art. 311 C. pr. pen.
Fie că se dispune prin ordonanţa organului de urmărire penală, fie prin încheierea
instanţei de judecată, aceste acte procedurale au următorul conţinut:
- Precizează obiectul expertizei, adică natura examinării căreia urmează a fi supuse
anumite mijloace de probă;
- Întrebările la care urmează să răspundă expertul pe baza cunoştinţelor sale de
specialitate;
- Când obiectul expertizei criminalistice îl contituie identificarea sau stabilirea
apartenenţei de gen, se precizează piesele în litigiu precum şi obiectele ce constituie materialul
de referinţă, adică modelele tip de comparaţie;
- În măsura în care se consideră necesar se face o scurtă precizare a situaţiei de fapt, a
împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea;
- În fine, se precizează termenul de realizare al lucrării.10
Dispunerea efectuării expertizei criminalistice impune luarea de către organele de
urmărire penală sau de către instanţele de judecată a unor măsuri de pregătire, care ar putea fi
astfel sintetizate:
- Delimitarea obiectului examinării;
- Formularea întrebărilor;
- Punerea la dispoziţia expertului a materialelor necesare examinării;
- Observarea, cu ocazia transmiterii materialelor la laboratoarele de expertiză, a
recomandărilor făcute de tehnica criminalistică cu privire la fixarea, conservarea şi ambalarea
urmelor şi obiectelor, precum şi a regulilor privind asigurarea autenticităţii acestora.
Experţii sunt numiţi de organele de urmărire penală printr-o rezoluţie motivată sau
ordonanţă, iar de către instanţele judecătoreşti printr-o încheiere motivată. În realizarea
obiectivului prin expertiză, expertul are dreptul să ia la cunoştinţă de materialele dosarului şi
poate să ceară lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări.
Expertizele sunt efectuate de către experţi criminalişti oficiali. În temeiul Hotărârii Curţii
Constituţionale a României nr. 143 din 5 octombrie 1999, privind neconstituţionalitatea
dispoziţiilor articolului 120 alin. 5 al C.p.p., prin Ordonanţa Guvernului nr. 75 din 24 august

10
Idem.

7
2000 se reglementează activitatea experţilor criminalişti autorizaţi de organele judiciare, la
cererea părţilor, să participe la efectuarea expertizei, prin observaţii cu privire la:
- Obiectul expertizei;
- Modificarea sau completarea acestuia;
- Verificarea şi completarea materialului necesar efectuării expertizei;
- Obiecţii cu privire la raportul de expertiză, adresate organelor judiciare.
În vederea expunerii sistematizate a problemelor legate de expertiză, legea a prevăzut ca
raportul de expertiză să cuprindă trei părţi şi anume:
- O parte introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus aceasta, numele şi
prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, obiectul expertizei şi întrebările la care
expertul urmează să răspundă, materialele pe baza cărora a fost efectuată expertiza;
- Raportul de expertiză cuprinde într-o parte distinctă descrierea în amănunt a
operaţiunilor de efectuare a expertizei;
- În partea finală a raportului sunt expuse concluziile expertului, care cuprind răspunsurile
la întrebările puse şi părerea lui asupra obiectului expertizat.
Concluzia expertului nu este decât o totalitate de date faptice, stabilite în urma unor
cercetări asupra probelor materiale.11
Dat fiind specificul obiectelor studiate, fiecare gen de expertiză comportă metode de
lucru proprii, unele dintre acestea fiind aplicabile mai multor genuri de expertize, cum ar fi cele
privind cercetarea striaţiilor. Metoda dominantă în identificarea criminalistică o constituie
compararea. De la descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor, până la faza finală a aprecierii
constatărilor şi a formulării concluziilor, expertul criminalist este obligat să compare permanent
caracteristicile, proprietăţile obiectului de căutat cu cele ale obiectului de verificat.
Universalitatea metodei comparaţiei a determinat pe unii autori să o considere ca un
echivalent al însăşi identificării criminalistice.

Principiile care stau la baza identificării grafice:

Nu există două persoane cu acelaşi scris sau aceeaşi semnătură;
Scrisul sau semnătura aceleiaşi persoane nu este identic(ă) în timp;
Scrisul sau semnătura unei persoane este o deprindere dobândită, cu caracteristici
specifice stabile;
Relevanţa unei caracteristici ca element de individualizare în examinarea scrisului sau
semnăturii creşte proporţional cu complexitatea şi raritatea acestuia;

11
M. Basarab, Criminalistică, Cluj, 1969, pag. 101.

8
 Nici o persoană nu poate imita absolut toate caracteristicile scrisului sau semnăturii altei
persoane;
Nici o persoană nu-şi poate modifica intenţionat absolut toate caracteristicile propriului
scris sau semnături;
În cazul imitării sau deghizării scrisului sau semnăturii, nu este întotdeauna posibilă
identificarea scriptorului.
Instrumente utilizate la examinarea grafoscopică:
Pentru efectuarea examinării scrisului de mână/semnăturilor, minimul de instrumentaţie
necesar este următorul:
- microscop sau orice alt instrument de mărire, care să permită expertului observarea
celor mai fine detalii;
- o sursă de lumină corespunzătoare, cu suficientă intensitate, astfel încât examinarea
detaliată să poată fi efectuată în cele mai bune condiţii.
Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba are în dotare
următoarele aparate şi instrumente care pot fi utilizate la examinare grafoscopică:
- microscop electronic marca „Nikon SMZ 800” (fig. nr. 1);
- microscop electronic marca „voigtländer” (fig. nr. 2);
- microscop portabil marca „Leitz Wetzlar” (fig. nr. 3);
- microscop portabil marca „voigtländer” (fig. nr. 3);
- lupă cu stativ şi lentilă M130 (fig. nr. 4 şi 5);
- lupă cu picior (fig. nr. 6 şi 7).

Fig. 1-3: Microscoape din dotarea Serviciului Criminalistic al I.P.J. Alba.

9
 Fig. 4 şi 5: Lupă cu stativ şi lentilă M130.

Fig. 6 şi 7: Lupă cu stativ şi lentilă M130.

Etapele expertizei criminalistice grafoscopice

Orice cercetare de identificare criminalistică presupune, aproape fără excepţie,
următoarele stadii sau etape principale:
Cunoaşterea obiectului expertizei este etapa care presupune examinarea de către expert a
lucrării şi a materialelor supuse cercetării în vederea stabilirii concordanţei între datele şi
obiectivele expuse în actul organului judiciar şi obiectele primite. Expertul apreciază, dacă
materialul primit a fost conservat, manipulat şi expediat conform regulilor tactice criminalistice,
dacă este corespunzător cantitativ şi calitativ; stabileşte dacă are nevoie de lămuriri suplimentare
din partea organului judiciar sau explicaţii date de părţi cu încuviinţarea acestora.12
- Examinarea prealabilă, în care se constată dacă sunt întrunite condiţiile de ordin legal şi
tehnic care să permită efectuarea expertizei;
- Examinarea intrinsecă, în care se determină caracteristicile obiectelor identificării şi
modul lor de formare;

12
A. Lazăr, Criminalistica, Bucureşti, Ed. Altip, Alba Iulia, 2004, pag. 203.

10
 - Examinarea comparativă, în care obiectele şi caracteristicile lor sunt raportate unele la
celelalte în vederea determinării asemănărilor şi deosebirilor;
- Evaluarea rezultatelor, în care constatările sunt interpretate şi apreciate în vederea
formulării concluziei de identificare.13
Înainte de efectuarea propriu-zisă a expertizei grafoscopice, expertul procedează la o serie
de verificări de natură a contura sarcinile care îi revin din actul prin care s-a dispus expertiza,
precum şi cadrul organizatoric al activităţilor ce urmează să le desfăşoare. În acest scop, ia
cunoştinţă de întrebările organului judiciar, constată existenţa şi starea înscrisurilor trimise spre
expertizare, apreciază suficienţa materialelor de comparaţie, se informează asupra împrejurărilor
cauzei, elaborează ipoteze de lucru, determină posibilităţile tehnice de examinare şi planifică
operaţiile ce urmează a fi întreprinse.
Colaborarea organelor judiciare cu experţi sau specialişti în vederea precizării obiectului
expertizei, a formulării corecte a întrebărilor îmbracă forma, unei consultări tehnico-ştiinţifice. 14
Această consultare prezintă caracterul unei informări: expertul sau specialistul consultat
precizează cu această ocaziece posibilităţi oferă examinarea de specialitate într-un domeniu sau
altul, ce aspecte ar putea fi lămurite pe această cale. Nici expertul şi nici specialistul consultat nu
formulează întrebările deoarece acestea constituie atributul exclusiv al organului judiciar.
Pentru a oferi celui chemat să efectueze examinarea de specialitate posibilitatea
înţelegerii expertizei, a sarcinilor sale, întrebările trebuie să satisfacă şi anumite condiţii de
formă. Astfel, întrebările trebuie redactate într-un limbaj clar, precis, să se evite utilizarea unor
termeni ambigui, improprii care ar fi de natură să provoace confuzii. Totodată se impune o astfel
de redactare a întrebărilor care să permită formularea unor răspunsuri sigure, fie pozitive, fie
negative.
Pregătirea în vederea efectuării expertizei criminalistice impune obligaţia organelor
judiciare de a pune la îndemâna expertului materialele ce vor fi supuse examinării.
Calitatea materialelor trimise expertului este de natură să influienţeze direct rezultatele
expertizei.15
Pentru a cunoaşte cu certitudine provenienţa materialelor, cu ocazia selectării lor organul
judiciar le verifică autenticitatea, modul în care au fost descoperite şi ridicate, ce modificări au
suferit, dacă au fost descrise corect în procesele verbale.16

13
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, pag. 53.
14
C. Suciu, Criminalistica, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 571.
15
L. Ionescu, D. Sandu, op. cit. , pag. 156.
16
A. Lazăr, op. cit., pag. 179.

11
 Mijloacele materiale de probă vor fi însoţite de materiale de comparaţie, cu
obligativitatea menţionării cărei categorii îi aparţine fiecare obiect, litigiu sau model pentru
comparaţie.
Recepţia lucrării de către examinator
La primirea lucrării, examinatorul trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
- să constate dacă au fost puse la dispoziţie toate materialele menţionate în actul de
dispunere;
- să verifice integritatea fizică a materialelor;
- să verifice dacă actul de dispunere este întocmit în conformitate cu prevederile legale;
- să înregistreze lucrarea în Registrul de lucru pe linie de grafoscopie, dacă sunt întrunite
condiţiile precizate anterior, în caz negativ să restituie lucrarea specificând motivul restituirii.
În continuare mă voi apleca asupra expertizei grafice care ocupă o pondere însemnată, în
instrumentarea dosarelor în cazul infracţiunilor de natură economică. Înscrisurile în litigiu vor fi
însoţite de înscrisurile model pentru comparaţie. Modelele pentru comparaţie se recomandă să fie
cât mai ample pentru a cuprinde scrisul şi semnăturile persoanelor bănuite în cât mai multe
variante, în condiţii asemănătoare cu cele în care a fost redactat sau semnat litigiul.
În cazul expertizei criminalistice grafice, întâlnim trei categorii de materiale pentru
comparaţie:
- probele libere sunt executate de persoana bănuită, anterior cauzei şi fără legătură cu
împrejurările acesteia (corespondenţă, semnături pe diverse acte, cereri, agende, chitanţe ,
contracte etc);
- intermediare sunt manuscrisele întocmite după declanşarea procesului penal cu referire
la cauza în curs (declaraţii, note explicative, cereri de probaţiune etc);
- experimentale sunt cele realizate special pentru efectuarea expertizei la cererea
organului judiciar (procese verbale cu probe de scris sau semnătură, note explicative).

Examinarea preliminară
Efectuarea expertizei criminalistice, calitatea şi caracterul convingător al concluziilor
formulate sunt dependente de cunoaşterea unor fapte sau împrejurări de fapt legate de aspectul
sau aspectele pentru a căror lămurire s-a dispus realizarea examinării de specialitate. Consacrând
posibilitatea acordată expertului de a lua cunoştinţă de materialele cauzei C. pr. pen. (art. 121),
prevede următoarele “Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru
efectuarea expertizei”.

12
 În ce priveşte limitele în care cel însărcinat cu efectuarea expretizei poate cunoaşte
materialele cauzei, literatura prilejuieşte exprimarea a două puncte de vedere.
Una din aceste opinii limitează dreptul expertului la cunoaşterea unei părţi determinate
din materialul cauzei, considerată necesară efectuării expertizei. Limitarea, în opinia la care ne
referim, a dreptului expertului de a cunoaşte numai materialele necesare efectuării expertizei este
explicată de împrejurarea că expertul trebuie să formuleze concluziile pe baza cunoştinţelor sale
de specialitate într-un domeniu sau altul, de pericolul influienţei pe care ar putea să o exercite
asupra concluziilor formulate informaţiile obţinute din materialele cauzei. Chestiunea vizează nu
atât obiectivitatea expertului, cât mai cu seamă îndoiala ce s-ar putea naşte în conştiinţa acestuia
faţă de propriile concluzii, atunci când acestea nu concordă cu materialele cauzei, temerea
izvorâtă din încercarea de corectare, de adaptare a concluziilor, mersul investigaţiilor astfel cum
acestea rezultă din materialele cauzei.
Potrivit opiniei opuse, expertului i se recunoaşte un drept nelimitat de a lua cunoştinţă de
orice date care ar putea interesa efectuarea expertizei, inclusiv dosarul cauzei. Acordarea
dreptului, cu nimic mărginit, de a cunoaşte orice date existente în cauză, se sprijină, în această
opinie, pe obiectivitatea ce trebuie să caracterizeze expertul, precum şi pe împrejurarea că acesta
trebuie să cunoască materialele cauzei nu pentru a adapta concluziile formulate constatărilor
organelor judiciare, ci tocmai pentru a putea el însuşi formula concluzii obiective şi
fundamentale ştiinţific.
Înainte de activitatea de examinare propriu-zisă a scrisului de mână, se procedează la o
serie de verificări cu privire la:
- modalitatea de realizare a scrisului/semnăturii în litigiu – dacă este original(ă) sau a fost
realizat(ă) prin copiere;
- cantitatea de scris în litigiu respectiv simplitatea semnăturii în litigiu – se notează dacă
acestea conţin un minim de elemente caracteristice cu valoare de identificare pentru a putea face
obiectul unor examinări comparative.
- calitatea scrisului/semnăturii în litigiu – se notează şi se analizează orice informaţie cu
privire la condiţiile în care a fost executat(ă): tipul de instrument scriptural, substanţa scripturală,
suportul pe care a fost executat(ă), poziţia scriptorului, stare de boală a scriptorului, vârsta,
influenţa unor substanţe medicamentoase, droguri, băuturi alcoolice, starea emoţională (depresie,
panică, anxietate, etc) sau de moment a scriptorului (oboseală, grabă, plictiseală etc);
În cazul în care modificările determinate de factori subiectivi sau obiectivi au afectat în
profunzime scrisul/semnătura, alterând majoritatea caracteristicilor cu valoare identificatoare, un

13
examen grafoscopic pertinent nu mai este posibil, în caz contrar procedura poate continua în
limitele permise de elementele identificatoare păstrate şi de valoarea acestora.

Cantitatea şi calitatea modelelor de comparaţie:

Pentru a asigura un examen comparativ obiectiv, modele de comparaţie trebuie să
întrunească următoarele condiţii:
- să fie originale;
- să fie suficiente cantitativ, pentru a putea fi regăsite în totalitate caracteristicile specifice
constatate în scrisul/semnătura în litigiu;
- să provină dintr-o perioadă apropiată în timp momentului când a fost executat
scrisul/semnătura în litigiu;
- să fi fost ridicate/executate în condiţii asemănătoare celor în care a fost executat
scrisul/semnătura în litigiu, în ceea ce priveşte: instrumentul şi substanţă scripturală, suportul
scriptural (cu grad diferit de duritate, netede sau cu asperităţi, etc), poziţia în momentul
executării scrisului/semnăturii;
- în cazul examinării scrisului de mână, modelele de comparaţie trebuie să conţină acelaşi
tip de caractere ca şi scrisul în litigiu (majuscule, majuscule şi minuscule, cifre, scris tipografic,
caligrafic, cursiv).
- în cazul examinării semnăturilor, modelele de comparaţie trebuie să reprezinte aceeaşi
variantă de semnătură (în cazul în care semnatarul utilizează variante prescurtate de semnătură
sau, în cazuri mai rar întâlnite, când are două sau mai multe variante de semnătură distincte).
În cazul în care modelele de comparaţie nu sunt corespunzătorare se vor solicita probe de
scris suplimentare, preconstituite sau experimentale.

Examinarea separată
Examinarea separată a scrisului/semnăturii în litigiu şi a celor model de comparaţie, are
ca scop stabilirea caracteristicilor generale şi individuale ale acestora.

Examinarea separată a scrisului de mână

Caracteristicile generale – aspecte ce trebuie analizate:
- caracteristici ale limbajului, prin care se stabilesc gradul de cultură, cunoştinţele într-o
anumită specialitate, vocabularul folosit, cunoaşterea normelor ortografice, a regulilor
gramaticale, etc;
- caracteristici ale configuraţiei, referitoare la amplasarea textului, existenţa sau lipsa unor
margini şi alineate, spaţierea interliniară, mărimea distanţei dintre cuvinte, forma rândurilor

14
(liniară, sinuoasă, scaliformă) şi orientarea acestora în raport cu orizontala suportului
(ascendentă, descendentă, orizontală);
- caracteristici ale formei, care reflectă gradul de automatizare a mişcării, concretizat în:
Evoluţia scrisului – constând în nivelul de însuşire a tehnicii scrisului;
Aspectul general (stilul) al scrisului – se analizează tipul literelor, modelul după care
acestea sunt redate: tipografic, caligrafic;
Forma scrisului – se analizează trăsăturile componente ale literelor, avându-se în vedere
arcadarea sau unghiularitatea acestora;
- caracteristici ale mişcării grafice:
Viteza de execuţie – se apreciază fermitatea şi spontaneitatea cu care sunt executate
trăsăturile grafice, legarea şi simplificarea caracterelor grafice (finaluri prelungite, barări şi
semne diacritice deplasate spre dreapta, etc);
Presiunea scrisului – se apreciază apăsarea exercitată de scriptor asupra instrumentului
scriptural;
Dimensiunea caracterelor grafice (majuscule, minuscule, cifre, semne de punctuaţie) şi a
unor elemente componente ale acestora (depasante, semne diacritice);
Proporţionalitatea – se apreciază raportul dintre caracterele grafice, şi dintre elementele
componente ale acestora;
Spaţierea – se analizează spaţierea dintre cuvinte, litere;
Înclinaţia – se analizează înclinaţia axei caracterelor grafice în raport cu axa verticală
(înclinate spre stânga, spre dreapta, cu tendinţă de verticalitate sau combinate cu aspect de
evantai sau neuniform);
Continuitatea – se apreciază gradul de legătură dintre litere.

Caracteristicile individuale – aspecte ce trebuie analizate:

Se analizează fiecare literă din punct de vedere al următoarelor aspecte:
- Construcţie specifică – se apreciază numărul depunerilor scripturale în scrierea
caracterului, sensul mişcării de execuţie;
- Formă individuală a trăsăturilor componente (arcadate, unghiulare);
- Proporţia unui caracter grafic faţă de altele sau a unei trăsături componente în raport cu
alta (spre exemplu raportul între voluta superioară şi cea inferioară a majusculei „B”);
- Legătura specifică a unui caracter grafic cu altele sau a unor elemente componente ale
aceleiaşi litere (spre exemplu executarea semnului diacritic din finalul literei sau legat de litera
următoare).

15
 Examinarea separată a semnăturilor
Se vor examina separat fiecare semnătură în litigiu, apoi cele model de comparaţie.
Pentru facilitarea examinării, semnăturile cu compoziţie complexă vor fi delimitate în
părţi: prima parte, partea mediană, partea finală şi parafa, fiecare urmând a fi analizată în funcţie
de caracteristicile prezentate.

Caracteristici generale – aspecte ce trebuie avute în vedere:

- aşezarea (plasamentul) semnăturii pe document, în situaţia când pentru aceasta nu există
un spaţiu special destinat;
- structura semnăturii, determinată de gradul de simplificare sau complicare;
- compoziţia semnăturii (literală, neliterală, mixtă, monogramă);
- gradul de evoluţie (caracterul format, mediu sau rudimentar al semnăturii);
- viteza de execuţie a trăsăturilor;
- dimensiunile grafismelor;
- înclinaţia elementelor grafice componente;
- continuitatea (gradul de coeziune al trăsăturilor grafice, numărul depunerilor
scripturale).
- spaţierea (spaţiul dintre grafisme);
- proporţionalitate elementelor grafice componente.

Caracteristici individuale – aspecte ce trebuie avute în vedere:

În cazul semnăturilor literale, se vor analiza caracteristicile individuale ale fiecărei litere
conform procedurii specifice pentru examinarea scrisului de mână.
Pentru celelalte tipuri de semnături, se vor avea în vedere:
- plasamentul şi forma atacului;
- forma grafismelor şi a legăturilor dintre ele, întreruperile şi reluările traseului grafic;
- atacul fiecărui grafism şi modul concret de trasare a elementelor grafice componente;
- plasamentul grafismelor faţă de linia de bază;
- simplificarea sau stilizarea caracterelor grafice literale;
- forma şi conţinutul parafei (trăsătura finală).

16
 Examinarea comparativă
Se realizează prin confruntarea caracteristicilor specifice ale scrisurilor/semnăturilor,
constatate în etapa anterioară a examinării, în vederea stabilirii asemănărilor şi deosebirilor
dintre ele şi pe cale de consecinţă a comunităţii sau lipsei comunităţii de autor.
Se are în vedere repetabilitatea (constanţa) modului de execuţie al aceluiaşi caracter sau
element grafic.
Se vor nota asemănările şi deosebirile constatate utilizând termeni specifici din literatura
de specialitate.
Se vor ilustra facsimile ale scrisurilor examinate respectiv vor fi ilustrate semnături
pentru vizualizarea aspectelor descrise.

Evaluarea rezultatelor examinării comparative

În această etapă, examinatorul interpretează constatările efectuate în etapele anterioare şi
decide dacă asemănările sau deosebirile între caracteristicile specifice scrisurilor/semnăturilor
examinate sunt suficiente cantitativ şi calitativ pentru a stabili dacă între acestea există sau nu
comunitatea de autor.
Nu există un număr fixat de caracteristici necesare pentru individualizarea unui
scris/semnături şi nici un număr minim de asemănări sau deosebiri pentru afirmarea sau
infirmarea comunităţii de autor, acestea fiind stabilite de examinator pentru fiecare caz în parte
pe baza cunoştinţelor şi a experienţei profesionale.
În vederea formulării unei concluzii obiective, aprecierea rezultatelor examinării trebuie
să aibă în vedere unele aspecte:
- concluzia trebuie să se bazeze pe caracteristici stabile, calitate ce se manifestă prin
constanţă şi nu pe elemente accidentale, care nu au repetabilitate;
- caracteristicile trebuie să fie specifice, specificitatea fiind cu atât mai mare cu cât
frecvenţa de apariţie a modului concret de redare a unui caracter grafic în alte scrisuri este mai
redusă sau în cazul semnăturilor cu cât modul de execuţie al unui element grafic este mai
deosebit, mai complex;
- în cazul unei concluzii de afirmare a comunităţii de autor, eventualele deosebiri care
există în paralel cu asemănările nu trebuie să fie esenţiale, iar apariţia lor trebuie să fie
explicabilă.

17
 Examinări speciale
Examinarea documentelor copiate
Documentele copiate (realizate cu ajutorul unui aparat tip Xerox, cameră foto, scanner,
fax, hârtie copiativă, etc.) nu conţin toate detaliile prezente în documentul original, iar calitatea
acestor copii variază în funcţie de modalitatea de realizare. Din aceste considerente, expertizele
şi constatările tehnico-ştiinţifice grafoscopice având ca obiect examinarea unor documente
realizate prin copiere, se pot efectua doar cu titlu de excepţie (când documentul original a fost
distrus sau este imposibil de procurat).
În această situaţie se vor avea în vedere următoarele aspecte:
- Calitatea copiei să permită stabilirea caracteristicilor grafice ale scrisului de mână;
Pentru asigurarea unei copii calitative sunt importante următoarele:
- cantitatea de toner folosită la copiere (prea mult sau prea puţin);
- asigurarea planeităţii scrisului (în momentul copierii documentul să fie scos dintr-un
eventual dosar, caiet, agendă, etc.);
- rezoluţia copiilor obţinute prin scannare (rezoluţia prea mică fragmentează traseele
grafice, redându-le în zig-zag);
- calitatea (rezoluţia) imprimării copiilor realizate cu ajutorul unei imprimante (editarea
unor imagini preluate cu ajutorul scanner-ului sau unei camere fotografice);
În cazul în care calitatea (claritatea) copiei este slabă, acest lucru trebuie specificat în
mod clar şi din acest considerent examenul grafoscopic nu trebuie efectuat.
- Formularea concluziei
- posibilitatea formulării unei concluzii de certitudine este redusă;
- în cazul comunităţii de autor, se va menţiona faptul că scrisul/semnătura în litigiu
depuse pe copie reproduc scrisul/semnătura respectivului scriptor;
- se va insera în lucrare o „Notă” finală cu precizarea faptului că formularea concluziilor
a avut la bază prezumţia că documentele examinate reprezintă copii fidele ale celor originale.
- Nu vor face obiectul examinărilor grafoscopice copii ale documentelor model de
comparaţie sau cele a căror provenienţă nu este certă.

Examinarea scrisului/semnăturilor deghizate sau realizate prin imitaţia

scrisului/semnăturii altei persoane
Scrisurile/semnăturile deghizate sau realizate prin imitaţie, au caracteristicile modificate,
în încercarea autorului de a denatura propriile trăsături sau de a reda trăsăturile specifice
scrisului/semnăturii imitate.

18
 În examinarea acestora trebuie să se aibă în vedere anumite aspecte:
- în cazul scrisului este necesară o cantitate mai mare de scris în litigiu comparativ cu
situaţia examinării unui scris natural; în cazul textelor scurte (spre exemplu o propoziţie scurtă
sau câteva cuvinte disparate, un număr de telefon, un nume, etc), parte dintre caracteristicile
scrisului fiind modificate, identificarea autorului grafic este imposibilă; posibilitatea identificării
autorului creşte proporţional cu cantitate de scris în litigiu;
- de asemenea, cantitatea de scris model de comparaţie trebuie să fie mare, pentru a se
putea stabili cu certitudine ceea ce este specific acelui scris;
- scrisul model de comparaţie să fie ridicat în condiţii diverse:
- atunci când există suspiciuni că scrisul în litigiu a fost executat cu mâna stângă să
fie ridicate modele de comparaţie executate şi cu mâna stângă;
- în cazul scrisului cu înclinaţie diferită să ridice şi scris executat cu aceeaşi
înclinaţie;
-în cazul în care scrisul model de comparaţie este deghizat, se vor utiliza preponderent
probe de scris preconstituite.
-în cazul semnăturilor deghizate/realizate prin imitaţie trebuie acordată o atenţie deosebită
caracteristicilor ce arată:
- încetinirea mişcărilor atestată de viteza de execuţie mică, trasee ezitante, puncte de
staţionare a instrumentului scriptural în special în punctele de schimbare a direcţiei
traseului grafic;
- lipsa coordonării mişcărilor grafice, ruperi de ritm, segmente grafice executate cu
viteză alternând cu segmente lipsite de dinamism;
- controlul conştient asupra modului de execuţie al unor elemente grafice;
- în examinarea semnăturilor realizate astfel, majoritar nu este posibilă identificarea
autorului grafic, întrucât ansamblul semnăturilor fiind redus cantitativ nu păstrează (suficiente)
caractersitici specifice acestuia pe bază cărora să poată fi identificat indubitabil. Posibilitatea
identificării există în cazul semnăturilor literale şi creşte proporţional cu cantitatea de caractere
grafice conţinute de acestea.

19
 Diagrama etapelor expertizei grafoscopice17

Recepţie lucrare examinator

Examinări preliminare
Evaluarea cantitativă şi calitativă a scrisului / Solicitare de
semnăturilor ce fac obiectul examinărilor probe
suplimentare

Examinare separată a materialelor

Examinare comparativă

Evaluarea rezultatelor examinărilor

Întocmirea raportului de expertiză

grafoscopică

Înregistrarea raportului de expertiză

grafoscopică şi expedierea acestuia
către solicitant

Concluziile rezultate în urma examinărilor sunt expuse într-un raport scris. Când sunt mai
mulţi experţi, se întocmeşte un singur raport de expertiză, eventualele deosebiri de păreri fiind
consemnate în cuprinsul lucrării sau într-o anexă.

17
Serv. Criminalistic al I.P.J. Alba, Procedura specifică de lucru privind examinarea scrisului de mână, 2011, pag.
5.

20
 Raportul de expertiză are o parte introductivă, una descriptivă şi concluziile raportului.
Concluziile la rândul lor pot fi categorice sau certe şi probabile.
După ce raportul de expertiză a fost depus la organul judiciar la a cărui cerere s-a
efectuat, acesta poate ajunge la următoarele constatări în privinţa concluziilor de specialitate, în
funcţie de care se impun soluţii diferite:
- Raportul de expetiză este incomplet;
- Raportul de expertiză comportă neclarităţi;
- Organul judiciar are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de
expertiză.
După felul în care expertiza răspunde la întrebările puse de organul de urmărire penală
sau instanţa de judecată, se pot distinge mai multe situaţii:
- Situaţia în care toate problemele puse au fost rezolvate;
- Imposibilitatea formulării unei concluzii, din cauza că întrebările puse expertului
depăşesc limitele fie ale cunoştinţelor acestuia, fie ale posibilităţilor tehnice de care dispune;
- Situaţia în care răspunsurile date de expert sunt mai restrânse decât obiectul fixat de cel
care a dispus expertiza;
- Situaţia în care, pe lângă întrebările puse, expertul şi-a lărgit sfera cercetărilor asupra
altor probleme, în care caz rezultatele expertizei depăşesc obiectul fixat de specialitate.
Corespunzător fiecărei dintre aceste situaţii, Codul de procedură penală prevede remedii
adecvate, în urma utilizării cărora, concluziile examinărilor de specialitate să poată fi aşezate la
baza convingerii organelor judiciar.
Aceste corective sunt următoarele:
- asigurarea caracterului complet al examinării de specialitate prin dispunerea unui
supliment de expertiză;
- precizarea înţelesului exact al raportului de expertiză pe baza lămuririlor suplimentare
cerute expertului care a efectuat examinarea;
- efectuarea unei noi expertize atunci când organele judiciare au îndoieli asupra exactităţii
concluziilor rapotului de expertiză.
Concluzia expertului constituie o probă deosebită în procesul penal şi când spunem asta,
ne gândim nu numai la faptul că la baza ei se află cercetarea ştiinţifică, dar şi la acela că organul
de cercetare penală şi instanţa de judecată obţin această probă în împrejurări procesuale
specifice, deosebite de cele în care se obţin celelalte probe.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. Basarab M., Criminalistică, Cluj, 1969.

2. Ciopraga A; Criminalistică. Tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi, 1996.
3. Codul de procedură penală, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
4. Ionescu L., Expertiza criminalistică a scrisului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010.
5. Ionescu L., Sandu D., Identificarea criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990.
6. Lazăr A., Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Edit. Lumina lex, Bucureşti, 2004.
7. Lazăr A., Criminalistica, Editura Altip, Alba Iulia, 2004.
8. Mihuleac E., Expertiza judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
9. Mircea. I., Criminalistica, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 1998.
10. Serviciul Criminalistic al I.P.J. Alba, Procedura specifică de lucru privind
examinarea scrisului de mână (cod: PSL-01.01), 2011.
11. Suciu C., Criminalistica, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972.

22