PROBLEME GENERALE ALE MANAGEMENTULUI CLASEI DE ELEVI

Unităţi de conţinut:
1.1. Managementului educaţional– delimitări conceptuale
1.2. Semnificaţia managementului clasei

Analizând acest subiect, studentul va fi capabil:

• să definească principalele repere teoretice ale managementului clasei de elevi, ca domeniu de studiu al
ştiinţelor educaţiei;
• să argumenteze statutul managementului clasei de elevi în programul de formare a cadrelor didactice;
• să stabilească specificitatea abordării manageriale în procesul de învăţămînt.
Cuvinte –cheie: management educaţional, management şcolar, managementul clasei de elevi, managerul
clasei de elevi, managementul conţinutului, managementul problemelor disciplinare şi managementul
relaţiilor interpersonale.
1.1. Managementului educaţional– delimitări conceptuale
Extinderea semantică a conceptului de management poate fi benefică pentru orice ştiinţă socio-
umană, în general, cît şi pentru interpretarea educaţională, în special. Procesul de învăţămînt are drept
scop asigurarea nivelului de reuşită minimală pentru fiecare elev în parte, în planul formării personalităţii
sale, dar şi atingerea unei reuşite educaţionale, din perspectiva cadrului didactic. Managementul clasei
este o componentă intrinsecă a ştiinţelor pedagogice, în directă interdependenţă cu teoria instruirii, în
măsura în care actul educativ se manifestă ca act de conducere, aflat într-o solidă unitate cu toţi factorii,
cu toate funcţiile şi cu toate principiile care îl determină.
Din perspectivă educaţională, termenul de management apare în mai multe ipostaze:
 management educaţional: se refera la întreg sistemul educational, la toate nivelele institutionale, la
relatia dintre institutiile educationale, la relatia dintre actorii implicati în contextul educational;
desemnează un concept mai larg decît managementul şcolar, referindu-se la conducerea actului
educaţional în ansamblul manifestărilor sale; el cuprinde elementele strategice, producîndu-se şi în
sistemele nonformal şi informal;
 management şcolar – se raportează la conducerea activităţii şcolare din punct de vedere instituţional;
se întemeiază pe ştiinţa conducerii şcolii şi este un proces complex în care managerul dezvoltă şi aplică o
strategie educaţională specifică fiecărui modul al ierarhiei structurii de învăţămînt; se localizează cu
precădere la nivelul formal al educaţiei.
 managementul clasei de elevi se refera la clasa de elevi, la coordonarea tuturor resurselor umane,
materiale si financiare ale acesteia cu scopul cresterii eficientei educationale.
Managementul educatiei si managementul clasei de elevi ca discipline pedagogice interdisciplinare
sunt din punct de vedere epistemologic la intersectia dintre ştiinţa, tehnologie si arta. Eficienta
managementului educational depinde de viziunea sistemico – contextuala asupra proiectarii, organizarii,
coordonarii, consilierii, conducerii, evaluarii activitatii didactice si educationale. Managementul clasei de
elevi nu poate fi separat de managementul educational deşi el se raporteaza la resursele umane, materiale
si financiare ale clasei de elevi.
Managementul clasei de elevi este eficient prin activismul sau, prin descentralizarea reala, prin
situarea elevului în centrul activitatii educationale, prin motivarea adecvata a profesorilor si elevilor, prin
îmbinarea rolurilor profesorului cu functiile sale manageriale. Managerul clasei de elevi – profesorul – nu
executa doar deciziile centrale de politica educationala, nu administreaza doar resursele clasei, nu
gestioneaza doar spatiul si timpul educational. El are o viziune de ansamblu asupra învatamîntului şi
educaţiei, iniţiaza proiecte educaţionale, organizeaza activitati didactice şi educaţionale, coordoneaza
resursele umane, materiale si financiare, ia decizii împreuna cu cei implicati în procesul educational,
rezolva situatiile conflictuale, consiliaza elevii cu probleme, dirijeaza procesul de învatare creativa a
elevilor, etc.
1.2. Semnificaţia managementului clasei
Domeniu modern, managementul clasei de elevi a fost abordat secvenţial până acum în literatura de
specialitate din România, (aspecte ale acestei importante şi actuale probleme fiind tratate de unii
specialisti români cum ar fi: Dan Potolea, “Profesorul şi strategiile conducerii învăţării”, în “Structuri,
strategii şi performante învăţământ”, Editura Academiei, 1989; Steliana Toma, “Profesorul, factor de
decizie”, Editura Tehnică, 1994, Ioan Nicola, Adrian Neculau, Emil Păun), şi de o serie de autori străini
din literatura străină.
Într-o epocă apropiată, unii pedagogi cum ar fi: Durkheim, Hubert, Wallon, Cousinet, de Coster,
Hotyat, Leroy au încercat să evalueze rolul factorului relaţional în educaţie. Prin cuvintele celui din urmă
s-au desprins concluziile următoare: "...copilul fiinţa umană, situat într-un anumit mediu, este profund
influenţat de acesta (factor relaţional); comportamentul său diferă după cum trăieşte solitar sau în colectiv
şi depinde, într-o mare măsură de natura relaţiilor cu partenerii. Maturizarea nu aduce decât potenţialităţi
pe care interacţiunile sociale trebuie să le actualizeze". Alte grupe de specialişti (Lewin, Anderson,
Flanders, Ryans, Aebli, Grant, Ausubel & Robinson, Ball, Wittmer), investigând aceleaşi fenomene au
desprins concluzia exprimată de ultimul.
a) Domeniu de cercetare în ştiinţele educaţiei care studiază atît perspectivele teoretice de abordare ale
clasei de elevi (didactică şi psihosocială), cît şi structurile dimensional-practice ale acesteia (ergonomică,
psihologică, psihosocială, normativă, relaţională, operaţională şi creativă), în scopul facilitării
intervenţiilor cadrelor didactice în situaţii de criză microeducaţională concrete (indisciplină, violenţă,
nonimplicare etc.) şi a evitării consecinţelor negative ale acestora, prin exerciţiul microdeciziilor
educaţionale. (Romiţă B. Iucu, „Managementul clasei de elevi”, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, p. 43).
b) Managementul clasei vizează un aspect esenţial al muncii profesorului: administrarea eficientă, sub
semnul valorilor civic-democratice a activităţii specifice sălii de clasă, plecând de la premisa că şcoala
anticipează şi pregăteşte absolvenţii în vederea implicării în viaţa socială, dar şi pentru a reacţiona
adecvat în rezolvarea conflictelor inerente unei societăţi democratice”. (Emil Stan, „Managementul
clasei”, Ed. Aramis, Bucureşti, 2003, p. 3). Managementul clasei poate fi înţeles ca un ansamblu de
strategii şi tehnici de gestionare a relaţiei profesor-elev în condiţii date. (acelaşi autor, op. Cit., p. 90).
În sistemul social de educaţie şi învăţământ profesorii trebuie să se raporteze la cei pe care îi
educă, să stabilească relaţii de cooperare cu elevii şi părinţii acestora şi cu alţi factori interesaţi ai
societăţii. Ei nu educă numai la catedră, în clasă, ci prin fiecare contact relaţional cu copiii şi părinţii
desfăşoară o muncă de creştere şi dezvoltare, de conducere şi direcţionare.
Activitatea cadrelor didactice se desfăşoară în faţa unor individualităţi psihice umane în formare.
De aici derivă necesitatea unei maxime responsabilităţi faţă de comportamentele şi intervenţiile
educatorului.
Aceasta este deci perspectiva care le conferă cadrelor didactice o poziţie oarecum specială, unică. Ei
sunt, de obicei, adulţi, singurii adulţi într-un grup de copii. În faţa lor, a copiilor, educatorii devin
reprezentanţii lumii adulţilor, lumea pentru care îi pregătesc pe aceştia.
Managementul clasei cuprinde trei componente esenţiale: managementul conţinutului, managementul
problemelor disciplinare şi managementul relaţiilor interpersonale.
Cercetările arată că incidenţa ridicată a problemelor disciplinare în clasă are un impact major asupra
eficienţei predării şi învăţării. Profesorii care se confruntă cu asemenea probleme nu pot planifica
activităţi educaţionale adecvate. Aceştia tind să neglijeze varietatea metodelor de organizare a
conţinutului învăţării, solicită foarte rar elevii în discutarea şi evaluarea materialelor învăţate. Astfel,
deprinderile consecvente de management şi de organizare reduc numărul problemelor disciplinare.
Managementul conţinutului nu se referă la deprinderile de a preda o disciplină spedifică, ci la acele
deprinderi aplicabile tuturor disciplinelor şi activităţilor.
Managementul problemelor disciplinare se fundamentează pe credinţele despre natura umană. Prin
integrarea ideii diversităţii şi a individualităţii în acelaşi timp în filosofia educaţională, cadrele didactice
pot îmbunătăţi managementul clasei. Managementul problemelor disciplinare este esenţial pentru crearea
unui demers de predare-învăţare ordonat, orientat spre rezolvarea sarcinilor, care să asigure elevilor mai
multă independenţă şi autonomie în procesul de socializare. Componentele unui plan de manager al
problemelor disciplinare sunt: recompensarea comportamentului responsabil, corectarea
comportamentului iresponsabil şi inadecvat, ignorarea, controlul consecvent, mustrări verbale uşoare,
aşezarea preferenţială în bănci etc.
Managementul relaţiilor interpersonale se focalizează asupra clasei ca microsistem social. Rolurile şi
aşteptările cadrelor didactice şi ale elevilor construiesc un mediu de învăţare. Cu alte cuvinte, cultura
şcolară a unei instituţii educaţionale este unică. Relaţiile profesor-elev sunt esenţiale pentru asigurarea
unui climat şcolar pozitiv.
Activităţi de autoevaluare
- Enumerati si incercati sa caracterizati principalele dimensiuni ale managementului clasei de elevi
- Caracterizaţi elementele definitorii ale managementului clasei de elevi
Bibloigrafie Bibloigrafie
1. Iucu, Romita, “Managementul si gestiunea clasei de elevi”, Editura Polirom, Iasi, 2001
 2. Stan, Emil, “Managementul clasei de elevi”, Editura TEORA, Bucureşti, 2003

Bibloigrafie
1. Iucu, Romiţă, Managementul clasei de elevi – gestionarea situaţiilor de criză educaţională în
clasa de elevi, Bucureşti, Editura Bolintineanu, 2000
2. Iucu, Romiţă, „Managementul şi gestiunea clasei de elevi”, Editura Polirom, Iaşi, 2001
3. Luchian, Daniel, Gheorghe, “Managementul în perioade de criză”, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1998
4. Păun, Emil, “Şcoala o abordare sociopedagogică”, Iaşi, Editura Polirom, 1999
5. Vlăsceanu, Mihaela, “Psihosociologia educaţiei şi învăţământului", Editura Paideia, Bucureşti,
1993.
Bibliografie generală:
1. Boja, A., (2009), Managementul clasei de elevi. Suport de curs, Ed. Risoprint, Cluj
Napoca; Bocoş, M., Gavra, R., Marcu, S-D.,(2008), Comunicarea şi managementul
conflictului, Ed. Paralela 45, Piteşti;
2. Cojocariu, V.M., (2004), Introducere în managementul educaţiei, EDP, Bucureşti;
3. Comşa, M.-F., Puia, M., (2007), Îndrumar de dirigenţie. Auxiliar pentru orele de
consiliere şi orientare, Ed. Niculescu, Bucureşti;
4. Cristea, S., (2000), Dicţionar de pedagogie, Ed. Litera – Litera Internaţional, Chişinău-
Bucureşti;
5. Druţă, M.-E., (2004), Cunoaşterea elevului, Ed. Aramis Print, Bucureşti;
6. Duşe, C.-S., (2006), Management educaţional, vol.I, Ed. Universitaţii „Lucian Blaga”,
Sibiu;
7. Gherguţ, A., (2007), Management general şi strategic în educaţie. Ghid practic, Ed.
Polirom, Iaşi;
8. Iosifescu, S.,(2001), Management educaţional. Ghid metodologic pentru formarea
formatorilor, MEC, Institutul de Ştiinţe ale educaţiei, Bucureşti;
9. Iucu, R.B. (2000), Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Polirom, Iaşi;
10. Maciuc, I.(2007). Management educaţional. Formarea competenţei manageriale
profesorului. Craiova: Editura Sitech.
11. Joiţa, E., (2000), Management educaţional. Profesorul manager: roluri şi metodologie,
Iaşi, Editura Polirom;
12. Ulrich, C. (2000), Managementul clasei. Învăţarea prin cooperare, Ed. Corint, Bucureşti;