Ion

de Liviu Rebreanu
DATE DESPRE AUTOR
Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului
romanesc modern , intrucat "Ion" este privit ca "cea mai puternica
creatie obiectiva a literaturii romane".
Aparitia lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie.
Liviu Rebreanu incheie epoca literaturii semanatoriste si poporaniste
dominata de idilism si compasiune si deschide un drum nou, in care
scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante.
MOMENTUL APARITIEI
Romanul "Ion", de Liviu Rebranu, a fost publicat în anul 1920, după o
lungă perioadă de gestaţie, aşa cum însuşi autorul menţionează în finalul
operei, între martie 1913 – iulie 1920. Apariţia romanului a stârnit un
adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nicio creaţie nuvelistică de
până atunci nu anunţa această evoluţie spectaculoasă: „Nimic din ce a
publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a
unui scriitor, care a început şi a continuat vreo zece ani, nu numai fără
strălucire dar şi fără indicaţii de viitor”, nota Eugen Lovinescu. Criticul
primeşte romanul "Ion" ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacţia sa este consemnată în studiul Creaţia obiectivă. Liviu
Rebreanu: "Ion".
INCADRAREA IN SPECIE
’Ion’’ este un roman realist şi social, deoarece urmăreşte o societate prin
intermediul destinelor mai multor familii din satul Pripas, stratificate pe
plan social în funcţie de cuantumul averii estimate în pământ; astfel
există ţărani bogaţi, cum ar fi Vasile Baciu şiGeorge Bulbuc şi ţărani
săraci ca Ion şi Florica. De asemenea, este prezentată stratificarea
intelectualităţii satului, accentul fiind pus pe preotul Belciug şi
învaţătorul Herdelea careavea un statut privilegiat în stat. Avem în faţă o
frescă vastă, cuprinzând, pe lângă viaţaţărănimii si pe cea a
intelectualităţii satelor cu unele reflexe din pulsaţia naţională a întregului
Ardeal.
CITAT DESPRE VALOAREA OPEREI
Conform criticilor literari, “Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a
literaturii romane si cum procesul firesc al epicei este spre obiectivare,
poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive”.
INCADRARE IN REALISM
Realismul reprezinta un curent literar aparut in secolul al XIX-lea, ca
reactie impotriva romantismului. Astfel, sensibilitatea subiectiva,
imaginatia debordanta, emotia si reverie vor fi inlocuite de o surprindere
mai exacta a unor evenimente, cu obiectivizarea relatarii si
verosimilitatea faptelor.
Printre elementele definitorii realismului se enumera:
• naratorul omniscient, cu viziune neutra, ce prezinta evenimentele
la persoana a III-a: "Era iute şi harnic, ca mă-sa. Unde punea el
mâna, punea şi Dumnezeu mila.".
• opera se bazeaza pe evenimente reale: In satul de bastina, Liviu
Rebreanu a intalnit un taran pe nume Ion Pop al Glanetasului care
i-a vorbit de pamant cu patima, s-a plans de faptul ca nu are
pamant, pentru el fiind echivalent cu statutul social. In opera, il
surprinde pe Ion, personaj principal al romanului si pe Titu
Herdelea stand de forma despre pamant.
In acelasi sat intr-o duminica de sarbatoare, scriitorul a observat un
taran iesit de la biserica, mergand peste hotare si aplecandu-se
asupra pamantului si-a apropiat fata de pamant ca o sarutare, dar
vazand ca cineva il priveste a fugit. La randul ei, scena se regaseste
in roman atunci cand Ion saruta pamanturile lui Vasile Baciu.
Avand o mentalitate rigida, lumea satului s-a confruntat cu o
povste aparte o fata din sat pe nume Rodovica ramane insarcinata
cu “cel mai becisnic flacau din sat”. Scriitorul o identifica pe
aceasta cu Ana, personaj al romanului. Intre alte personaje regasite
in lumea reala, se afla si Titu Herdelea si Zaharia Herdelea,
realizati dupa prototipul sriitorului si al tatalui acestuia.
• prezenta simetriei dintre incipit si final, viziunea de inceput si
finala asupra drumului fiind panoramica.
TEMA
Tema romaului este problematica pamantului, analizata in
conditiile socio-economice ale satului ardelenesc de la inceputul
secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta lui Ion, un taran sarac,
pentru a obtine pamant si consecintele actelor sale. Relatia
organica dintre Ion si pamant este fixata chiar din capitolul al II-
lea, secventa a doua, prin prezentarea drumului lui Ion la cosit.
Naratorul surprinde atat drumul lui Ion, cat si instinctul sau de
proprietate si legatura sa cu pamantul :"toata fiinta lui arde de
dorul de a a avea pamant mult, cat mai mult. Iubirea pamantului l-a
stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si ve6nic s-a
inarmat intr-o hotarare patimasa : trebuie sa aiba pamant mult,
trebuie! De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama...”.
Pamantul este pentru Ion o stihie, o forta care il cheama, ii ordona
miscarile si il face sa se simta stapan in aceeasi masura in care este
stapanit. Desi Ion o iubeste pe Florica, satisfacerea patimii pentru
pamant se realizeaza prin intermediul casatoriei cu Ana, fortandu-l
astfel pe Vasile Baciu sa-i cedeze pamanturile. Dupa casatorie,
"Ion iesea deseori in hotar sa-si desfete sufletul in privelistea
pamanturilor lui [...] privea brazdele cu dragoste patimasa,
mormaind mandru de multumire: "Acum avem si noi pamant,
slava Domnului, numai sanatos sa fiu sa-l muncesc!". Se
evidentiaza astfel satisfacerea setei organice de pamant a lui Ion.
Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii
si de tema destinului.
TITLUL
Din punct de vedere morfologic, titlul operei este alcatuit din
substantivul propriu "Ion", indicand denotativ un nume inspirat din
sfintii ortodocsi. Conotativ, titlul ilustreaza numele personajului
principal, tipul taranului sarac pentru care pamantul inseamna
demnitate, dar incapabil de a dobandi acest statut moral indiferent
de ce ar face. In plus, printr-o rasturnare a literelor, Ion=noi, deci
Ion reprezinta o intreaga colectivitate.
VIZIUNEA DESPRE LUME
Preocupat sa scrie o epopee a vietii romanesti, Rebreanu a evocat
stravechea civilizatie agrara, chipul aspru al taranului mistuit de
ancestralul "glas al pamantului”,dintr-o perspectiva obiectiva, cea a
realismului dur. Meritul sau este cel de a indeparta sabloanele
viziunii idilic-samanatoriste si eticismul poporanist. Rebreanu
pune pentru prima data in literatura romana "problema taraneasca”
dintr-o alta perspectiva. Daca pana la el, in romanele lui Duiliu
Zamfirescu sau Mihail Sadoveanu, taranul era prezentat intr-o
viziune idilica, in romanul" Ion", Rebreanu va prezenta taranul in
simplitatea si complexitatea sa, fara a-i aseza in penumbra latura
brutala, primiva. El a scos in evidenta faptul ca un taran "tot taran
ramane”, iar conceptia lui despre lume va fi una
taraneasca."Metafizica" lui este "metafizica" pamantului de care
este legat de cand Dumnezeu l-a trimis pe pamant.
STRUCTURA ROMANULUI
Romanul are o structura echilibrata, fiind alcatuit din doua parti,
intitulate sugestiv "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii",
simbolizand cele doua forte antagonice din sufletul lui Ion. Tot la
fel de sugestive sunt titlurile capitolelor, care condenseaza intr-un
singur cuvant esenta narativa a capitolului. Partea intai (Glasul
pamantului) cuprinde capitolele: "Inceputul", "Zvarcolirea",
"Iubirea"," Noaptea", "Rusinea, "Nunta", iar partea a doua (Glasul
iubirii), capitolele: "Vasile", "Copilul", "Sarutarea", "Streangul",
"Blestemul", "George", "Sfarsitul", in total 13, cifra a nenorocului,
in consonanta cu destinul lui Ion, care n-a dobandit fericirea,
deoarece a ascultat glasul poftei instinctuale de avere si nu glasul
"divin" al iubirii.
Structura de sferoid se observa din titlurile primului si ultimului
capitol, dar si din imaginea simetrica a drumului spre Pripas. La
inceput, drumul intra in sat pe langa crucea stramba pe care e
rastignit Hristos", iar, in final, acelasi drum iese in sosea si se
pierde, lasand in urma lumea mica a Pripasului cu dramele ei care
"se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari
plapande intr-un uragan urias".
Fiecare capitol este structurat in episoade, secvente numerotate
riguros, totul bine cantarit si echilibrat. Planuri paralele, simetrii,
ponderi si gradari ale tensiunii, toate intr-o armonizare simfonica,
demonstreaza cu prisosinta importanta pe care Liviu Rebreanu o
acorda constructiei romanului "Ion" (Hora de la inceput si de la
sfarsit este, probabil, o hora a destinului).
RELATIA INCIPIT FINAL
Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza
aspectul de “corp sferoid” al romanului, care inchide in sine un
bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci,
bogati) ,dar si cultural (tarani- intelectualitatea satului).
Ca prim personaj al textului, drumul se constituie ca liant, ca
intermediar intre realitate si fictiune. ”Soseaua cea mare si fara de
sfarsit” marcata de o serie de toponime identificabile pe harta
(Carlibaba, Somes, Cluj, Bistrita, Bucovina, trecatoarea Bargaului)
este un transparent simbol al Realitatii. Din aceasta sosea,se
desprinde un drum care conduce initial cititorul in fictiunea
romanesca si care il va inapoia la final realitatii.
Crucea stramba, cu Hristosul care “isi tremura jalnic trupul de
tinichea ruginita” vegheaza, atat la inceput, cat si la final, o lume
rau alcatuita, in care se macina destine incapabile sa se
verticalizeze.
Simetria dintre incipit si final, descrierea drumului care la inceput
se desprinde, iar apoi se pierde in “soseaua cea mare “, pare sa-i
sugereze cititorului ideea (sustinuta si de soarta protagonistului)
zadarniciei zbaterilor vietii.
MOMENTELE SUBIECTULUI
Expozitiunea este ampla. In curtea vaduvei lui Maxim Oprea
se aduna tot satul la hora duminicala. Ion danseaza cu Ana cea
bogata, chiar daca Florica, fata frumoasa a gazdei il atrage.
Intriga: Aparitia lui Vasile Baciu, care il numeste pe Ion hot,
talhar, sarantoc si fleandra, ceea ce ii trezeste o sete de
razbunare.
Actiunea: Se prezinta pe mai multe planuri narative evolutia
personajelor. Nucleul actiunii: Ion, Ana, Vasile Baciu, Florica,
George. Desfasurarea actiunii incepe in momentul bataii dintre
Ion si George. Bataia este in aparenta pornita de la plata
lautarilor, insa defapt se mascheaza un alt conflict: intaietatea
la mana Anei. Ion il loveste pe George cu parul si bataia se
incheie. Ion renunta temporar la pasiunea pentru Florica, si se
axeaza pe dobandirea averii lui Vasile Baciu. Ion o seduce pe
Ana, pe care o lasa insarcinata si cu care se casatoreste. Ana
este batuta si alungata de acasa, in cele din urma sinucigandu-
se. Sinuciderea Anei si pierderea copilului nu il afecteaza pe
Ion deloc, Ana fiind doar un instrument, iar Ion intorcandu-se
la pasiunea pentru Florica, chiar daca acum era sotia lui
George.
Deznodamantul: Finalul este previzibil. Ion este prins de
George noaptea la Florica, si este ucis cu sapa. Acest conflict
este simetric cu cel din incipit, unde "castiga" Ion. George este
arestat, iar Florica isi continua viata in singuratate. Singura
persoana care are de castigat este preotul Belciug, pentru ca
pamantul lui Ion intra in posesia bisericii, si astfel se
construieste turla.
Intr-un plan secundar al romanului se prezinta viata
Herdelenilor - dificultatile intampinate de invatator si evolutia
lui Titu ca poet si jurnalist.
MONOGRAFIA
Hora
Este un element de compozitie care deschide si incheie romanul
avand - de fiecare data - o alta semnificatie: in primul capitol, la
acest moment din viata satului iau parte mai toate personajele
antrenate in actiune; in final, ni se sugereaza ca, daca unii s-au
stins, altii le-au luat locul, iar Timpul nepasator acopera totul.
Redus la esente, romanul prezinta momentele eternului ciclu al
existentei rurale; odata incheiat pentru un individ, ciclul continua
pentru altii, asemeni unui fluviu, fara sfarsit.
MOMENTUL APARITIEI
-