Schizofrenia

Schizofrenia este o tulburare psihica majora, care cuprinde o serie de afectiuni din clasa psihozelor
(tulburari ce altereaza gandirea si perceptia). 

Tipuri de schizofrenie
 Schizofrenia paranoida este forma intalnita cel mai frecvent in randul pacientilor. Ea se
distinge prin prezenta constanta a halucinatiilor auditive si a delirului, acestea avand, de
cele mai multe ori, subiecte comune. Pacientul se simte deseori persecutat si, in cazuri
izolate, poate deveni ostil sau violent;

 Schizofrenia dezorganizata (schizofrenia hebefrenica) se manifesta prin ganduri,

discursuri si, uneori, halucinatii cu caracter incoerent, dezorganizat. Debutul schizofreniei
hebefrenice este unul brusc si are loc in perioada pubertatii sau a adolescentei;

 Schizofrenia catatonica este o forma rara de schizofrenie, in care pacientul prezinta

probleme motorii, precum imobilitate (ori dimpotriva, mobilitate excesiva), imitarea
miscarilor sau a frazelor altor persoane ori rezistenta fizica si verbala;

 Schizofrenia reziduala are ca simptome izolarea, saracirea limbajului, precum si

aplatizarea afectiva;

 Schizofrenia nediferentiata prezinta caracteristici specifice mai multor tipuri de

schizofrenie, insa nu poate fi incadrata concret.
Cauzele schizofreniei
 Cauze genetice - conform studiilor, se poate spune ca, in unele cazuri, schizofrenia este
ereditara. Daca unul dintre parinti sufera de schizofrenie, sansele ca boala sa se transmita
la generatia urmatoare sunt de aproximativ 10%, putand sa creasca pana la 20-40%, daca
exista expunere la factori agravanti sau au avut loc episoade psihotice in istoricul
pacientului. De asemenea, daca unul dintre gemenii monozigoti este diagnosticat cu
schizofrenie, riscul se ridica pana la 50% pentru celalalt frate. In cazul gemenilor dizigoti,
probabilitatea este mai scazuta, de aproximativ 10-20%;

 Cauze neurochimice - dezechilibrele unor neurotransmitatori, precum dopamina,

glutamatul sau serotonina, se numara si ele printre factorii responsabili pentru
declansarea schizofreniei;
 Factori de mediu - este demonstrat ca traiul in mediul urban, evenimentele stresante sau
statutul social pot influenta evolutia schizofreniei, insa acestea nu sunt considerate ca
fiind cauze declansatoare, ci mai degraba factori agravanti.

Simptome
 Halucinatii - cele de natura auditiva sunt cele mai frecvente, insa pot exista, in cazuri mai
rare, si halucinatii vizuale, tactile, olfactive sau gustative. Halucinatiile auditive apar, de
 obicei, sub forma unor voci agresive, amenintatoare, cu caracter jignitor sau obscen. In
unele cazuri, vocile auzite indeamna bolnavul sa raneasca pe altcineva sau pe sine;

 Delir - pacientul emite si insista asupra unor idei delirante, fara legatura cu realitatea,
chiar si dupa ce i se demonstreaza contrariul. Cel mai adesea, ideile sunt strans legate de
subiectele halucinatiilor;

 Paranoia - bolnavul devine suspicios, se simte urmarit, crede ca apropiatii vorbesc despre
el pe ascuns sau ii citesc gandurile;

 Gandire dezorganizata si comportament haotic - dificultati in a intelege ceea ce spun cei

din jur, exprimarea prin fraze lipsite de logica, precum si miscari bizare, incontrolabile.

Simptomele negative sunt generate de un deficit al dopaminei in lobul frontal al creierului:

 Tendinta de izolare;

 Alogie - limbajul este unul sarac, bolnavul nu preia initiativa in discutii, ci mai degraba
raspunde laconic, in propozitii simple si lipsite de continut;

 Avolitie - un nivel foarte scazut al motivatiei, pacientul nu mai doreste sa intreprinda

activitati dintre cele mai simple;

 Aplatizarea emotiilor - reducerea drastica sau chiar absenta unor reactii emotionale;

 Sentimente de inutilitate;

 Dificultati in desfasurarea si finalizarea activitatilor zilnice.

Tratamentul in schizofrenie
Asa cum se intampla in majoritatea afectiunilor psihice, tratamentul schizofreniei implica terapie
medicamentoasa si consiliere psihologica, existand si situatii in care poate fi necesara
spitalizarea, pentru a fi tinute sub control episoadele acute. Schema de tratament este stabilita de
catre medicul psihiatru, in functie de spectrul de simptome, dar si de intensitatea lor.