COMPUNEREA-ACTIVITATE DE IMPORTANTǍ MAJORǍ IN PROCESUL

DE CREATIE

Stim ca orice copil, chiar daca are ceva talent, cand vine vorba de compuneri intra in
panica si nu stie cum sa faca sa scape mai repede de ea. De aceea multe compuneri sunt
nereusite, chiar si la varste mai mari. Ideea este ca noi, dascalii, nu am reusit sa trezim
interesul copiilor pentru astfel de activitate, nu i-am pregatit indeajuns pentru compozitie si ca
orice necunoscuta, trezeste sentimentul de respingere.

Probabil ca multi vor protesta acum, dar va asigur ca de la noi pleaca totul!

Curios este faptul ca ei, scolarii nostri, isi doresc sa scrie compuneri frumoase, pentru
care sa fie evidentiati. Daca nu ne credeti, ascultati comenteriile copiilor, dupa o ora de
compunere, la care unul, sau mai multi elevi a/au fost laudat/laudati. Primele intrebari pe care
le vor adresa se vor referi la "cum ai reusit?" De ce? Pentru ca ei nu au gasit calea. Sa
incercam sa le-o mai aratam si cu aceasta ocazie!

Primul pas: Ca sa poata gasi locul cuvintelor, sa inteleaga si sa cunoasca bine

sensurile lor, trebuie sa inceapa cu lectura .

Numai citind mult, copiii vor izbuti sa realizeze compuneri reusite. Prin lectura isi vor
imbogati vocabularul cu expresii si cuvinte noi, vor invata cum sa aranjeze aceste cuvinte in
propozitii, astfel incat sa le placa cu adevarat ceea ce au scris. Respectarea regulilor
lingvistice in exprimarea curenta are influente pozitive asupra comportamentului copilului,
asupra personalitatii acestuia. Constientizarea normelor gramaticale inlatura pericolul
exprimarii copiate care in unele situatii atinge chiar ridicolul. In ideea ca se exprima frumos
ca o persoana anume, unii elevi folosesc de multe ori cuvinte, propozitii si chiar fraze al caror
sens nu-l cunosc. De aceea formati-le deprinderea de a folosi dictionarul pentru explicarea
cuvintelor pe care nu le inteleg si caietul pentru "culegerea" unor expresii deosebite pe care
le aud/citesc in orice imprejurare.

Al doilea pas: Invatati-i sa povesteasca folosind cuvinte simple, dar bine randuite!

Elevii nostri cred ca marii scriitori s-au nascut scriitori. Ei trebuie sa inteleaga ca
exprimarea aleasa se formeaza pe lungul drum al cunoasterii. Ii observati cum bajbaie, cum
nu-si

gasesc cuvintele, cum nu stiu ce sa scrie si cum sa inceapa. N-au curajul sa-si citeasca
compunerea pentru ca nu sunt convinsi ca au scris bine.

Inca din clasa I ii punem sa compuna:

        scrisori desenate;

        sa alcatuiasca silabe, cuvinte (amestecand silabele):

 exemple: ru-da-pe, pe-da-ru, da-pe-ru, da-ru-pe, ru-pe-da, mu-ne-co, ne-co-mu, ne-
mu-co, co-ne-mu, co-mu-ne etc.

Amestecand silabele vor obtine fel de fel de cuvinte care exista sau nu exista. Il vor
alege, sau vom alege, pe cel care le place mai mult si vor denumi ceva anume, sau vor incerca
sa ne convinga ce sens au gasit pentru cuvantul ales. Si anii vor curge, activitatile vor deveni
mai complexe (ordonari de cuvinte in propozitie, ordonarea propozitiilor pentru alcatuirea
unor texte, gasirea titlului potrivit etc.) iar copiii vor intelege ca pentru a ordona corect
(cuvinte in propozitii si propozitii in text) trebuie sa citeasca cu atentie, sa stabileasca ordinea
numerotand, sa verifice ordinea si abia dupa aceea sa inceapa sa scrie.

Al treilea pas: Vor putea sa scrie frumos, adevarat si convingator numai despre
ceea ce cunosc.

Foarte important este sa formam copiilor deprinderea de a observa, cu toata atentia, tot
ce se afla in jurul lor (gaze, flori, pomi, case, strazi, oameni etc.) si tot ce se intampla in jurul
lor (ploaia, jocul, cantecul pasarelelor, susurul apei, rasaritul soarelui, inflorirea pomilor,
caderea frunzelor, intoarcerea pasarilor, zambetul florilor). Observand vor putea povesti mai
bine si mai usor. Momentele de reflectare asupra mediului inconjurator trebuie finalizate cu
momente de lectura din diferite texte, care ilustreaza in cuvinte exact ceea ce noi le-am
cerut sa exerseze oral.

Al patrulea pas: Invatati-i sa-si lase imaginatia sa zboare!

Foarte greu inteleg elevii nostri ca, la compunere, au voie sa scrie ce cred ei de
cuviinta, ca pot alege expresii si cuvinte deosebite, ca pot visa. De aceea cele mai multe
compuneri au rigiditatea planului dat, a cuvintelor date, a planului de idei, reluari mecanice
ale cuvintelor intrebarii puse, raspunsuri in propozitii incomplete sau prin cuvinte izolate, din
care nu se intelege nimic si propozitii in care apar cuvinte de prisos.

Noi ii putem ajuta sa isi inchipuie ceea ce nu este, dar poate fi, chiar si numai in
imaginatia lor. La compunere imperativul este "Inventeaza!" , "Creaza!" Exemplele pot fi
multiple: inventeaza un joc, creaza cuvinte noi prin combinatii de silabe, gaseste un raspuns
neasteptat, cauta o alta solutie, gandeste cum ar fi clasa ta, scoala, orasul, peste zece, o suta de
ani.Cu alte cuvinte, compunerea nu inseamna numai ceea ce este, ci si ceea ce va fi sau ar
putea sa fie, sau ar vrea ei sa fie. Este foarte important ca elevul sa invete sa isi puna singur
intrebari si sa gaseasca raspunsuri care sa fie numai ale lui. De asemenea trebuie evitata
repetarea cuvintelor. Folosirea prea des a unui cuvant intr-o compunere devine suparatoare,
obositoare. Combinarea sau inlocuirea cuvintelor, expresiilor , cu altele care sa exprime
acelasi lucru, grija ca fiecare propozitie, fraza sa inceapa cu alt cuvant, fac parte din tehnicile
de lucru specifice compozitiilor scrise, pe care elevii trebuie sa le stapaneasca.

Al cincilea pas: Eelevii trebuie formati in spiritul consecventei in ceea ce priveste

timpul in care se petrece actiunea sau persoana .

Cand alcatuim o compozitie trebuie sa fim consecventi, sa povestim intreaga

compunere la acelasi timp: trecut, prezent, viitor si la aceeasi persoana. Uneori copiii incep
compunerea, punand verbele la un timp si o sfarsesc in alt timp. Inainte de a incepe o
compunere, trebuie sa se stabileasca timpul in care se va povesti: o intamplare trecuta o vom
povesti la timpul trecut, descrierea unei persoane, a unui animal, a unui colt de natura se poate
face la timpul trecut, dar si la prezent, ca si cand le-am avea in fata.

Al saselea pas: Invatati-i pe elevi sa identifice esentialul in ceea ce au de spus!

Este esential ceea ce trebuie neaparat spus; ceea ce este foarte important si fara de
care compunerea nu ar avea continut, ar fi goala si nu ar trata ceea ce trebuie. Amanuntele
sunt date care pot lipsi, fiind mai putin importante. Se poate intampla ca ceea ce este amanunt
intr-o compunere sa fie esential in alta care are un alt subiect.

Al saptelea pas: Ajutati elevii sa nu se rataceasca, alunecand spre alte subiecte!

Atentie la scris!

Titlul compunerii spune clar despre ceea ce trebuie sa scriem. Nu scriem ceea ce nu
are legatura cu compunerea. Alcatuirea planului de idei ne va ajuta sa nu ne ratacim,
alunecand spre alte subiecte. Inainte de a ne apuca de scrierea unei compuneri, ne adunam
ideile. Le scriem in ordinea in care ne vin, apoi le ordonam intr-o insiruire fireasca (asa cum
s-a desfasurat si intamplarea, in functie de trecerea timpului sau cum sunt ordonate partile
unui intreg, daca facem o descriere) si asa ne vom face intelesi. O compunere trebuie sa fie
scrisa cu atentie pentru a nu face greseli de punctuatie si de ortografie.

In caietul de compunere elevul va avea in permanenta, pe o pagina distincta (la

inceputul caietului) cerintele unei compuneri, pe care le va reciti de cate ori va fi nevoie.

Intr-o compunere se respecta:

        partile compunerii (introducerea, cuprinsul, incheierea);

        ordinea fireasca a ideilor;

        bogatia ideilor (pentru a nu se pierde din vedere esentialul);

        tratarea temei date, conform titlului (fara rataciri);

        folosirea unui limbaj clar si corect, dar bogat (prin folosirea unor expresii
poetice);

        corectitudinea si claritatea scrisului (respectarea regulilor ortografice si de

punctuatie), frumusetea scrisului (prezentarea sau aspectul lucrarii).

Al optulea pas: Folositi ciorna!

Gandim si apoi scriem, nu invers!

Dupa ce au fost culese datele, observatiile necesare redactarii unei compuneri, se

alcatuieste un plan de lucru (ideile de baza ale compunerii). Urmeaza sa dezvoltam aceste
idei, alcatuind propozitii. Orice propozitie se alcatuieste intai in gand si apoi in scris. Dupa ce
am alcatuit o propozitie o mai citim o data. Daca nu ne place o corectam pana capata forma
cea mai buna. Citim de cateva ori compunerea in intregime. Putem sa mai adaugam sau sa
scoatem unele propozitii. Ca sa ajunga la forma de "curat" trebuie sa facem una sau mai
multe incercari pe caietul de exercitii.

Al noualea pas: Bucuria de a scrie compuneri!

Ultima citire a lucrarii (dupa ce a capatat forma cea mai buna si am trecut-o in caiet)
se face cu voce tare. Este foarte important ca elevul sa stie sa-si citeasca compunerea, s-o
prezinte in fata clasei, pentru a fi inteles. Atunci apare bucuria realizarii unei compuneri, cand
copilul simte ca este ascultat cu placere de colegi, cand in clasa nu semai aude nici un fosnet
si toti cei prezenti il insotesc pe drumul "zidirii" sale.

Al zecelea pas: Regula de aur: niciodata sa nu ii ceri unui copil sa faca ceea ce tu
nu ai putea sau nu ai vrea sa faci!

Un moment important este momentul in care copiii incep sa-si redacteze independent
compunerile. Este foarte important sa-i anuntam ca ne apucam si noi de acelasi lucru : vom
elabora compunerea propusa in acea lectie. Elevii vor aprecia ca facem un efort asemanator si
vor lucra cu mai multa tragere de inima si cu mai multa incredere in fortele proprii.

Sfaturi pentru colegii nostri:

Compozitia este o zidire, caramizile se aduna in randuri si inalta zidul, asa cum
cuvintele se aduna in propozitii. Randurile de caramizi sunt trainic legate unele de altele, asa
cum propozitiile sunt legate prin inteles, continuandu-se una pe alta. Compozitia ramane un
mijloc de mare eficienta pe linia formarii deprinderilor de a conversa, de a comunica nuantat
cu semenii, in vederea stabilirii unei atmosfere de intelegere, de emulatie, de ajutor reciproc,
dar mai ales de tratare diferentiata si de creativitate.

Nerealizarea corespunzatoare a unor compuneri se poate datora unor cauze ce tin de

trasaturile psihice ale elevului. Se intalnesc cazuri de elevi puternic interiorizati care isi
dezvaluie cu greu sentimentele, copii necomunicativi, retrasi, reflexivi, introvertiti.

De aceea, pentru a ajunge la rezultate deosebite, in ceea ce priveste comunicarea in

scris, creativitatea si formarea capacitatilor de a compune, de apreciere si autoapreciere
obiectiva la elevi, invatatorul trebuie sa adopte anumite atitudini si roluri cum ar fi:

        atitudinea spre ideea de creativitate, spre valorile acesteia;

        atitudinea pozitiva, receptiva fata de ideile elevilor, departe de ridiculizarea

nareusitelor;

        incurajarea elevilor, nu formala, ci cu convingere si plina de caldura, pornita dintr-o

incredere reala in fortele imaginative ale fiecaruia.

Invatatorul trebuie sa tina seama ca:

        nici daca avem un mediu propice, creativitatea nu se dezvolta intotdeauna, si la toti
elevii, de la sine;
         libertatea acordata elevilor in creatie nu trebuie sa fie incadrata decat de acele reguli
de ansamblu pe care acestia trebuie sa le respecte;

        sunt elevi care se modeleaza in bine sau in rau in functie de parerea pe care o avem
despre ei (fie prea buna, fie prea rea);

        decat sa greseasca subestimand un elev, mai bine il stimuleaza riscand o usoara
supraestimare;

        trebuie sa puna accentul, alternativ, pe imaginatia descatusata si apoi pe gandirea

logica, severa (altfel se stanjenesc reciproc);

        nu este pedagogic sa critice prea des productiile copiilor, dar sa le constientizeze
nivelul la care se gasesc si sa-i incurajeze sa se autodepaseasca;

        poate sa stimuleze la elevi increderea in ei dandu-le si sarcini usoare pentru a-i putea
lauda;

        e bine sa nu astepte de la copii descoperiri revelatoare (la ei originalitatea se

manifesta si prin rezolvarea, de unul singur, a unei situatii problematice, banala pentru
noi);

        trebuie sa formeze la elevi deprinderea de autoapreciere;

        pe copil il ajuta aprecierile spuse direct, dar mai mult cele indirecte, vorbind despre el
altor persoane;

        ideile valoroase ale elevilor trebuie evidentiate ;

        ridiculizarea in public a nereusitei elevilor poate duce la anularea intregului efort pe
care se presupune ca l-a depus pentru formarea unor elevi creativi.

Concluzii :

Deprinderea de a compune nu se formeaza usor, parcurge un drum lung si cere o repetare,

exersare constanta a metodelor si sarcinilor de lucru. Aceasta munca ii revine dascalului, iar
copiii pot face diferenta intre dascalii care stiu sa-i formeze si cei care nu stiu. Este clar ca il
vor asculta pe cel care stie despre ce vorbeste, care stie ce vrea.

Ne-ar placea sa stim, sa simtim ca am fost in stare sa transmitem toate acestea copiilor pe
care i-am invatat sa scrie. Chiar daca vor compune in viata lor, sau nu, suntem siguri ca elevii
nostri vor retine ceva din dragostea pentru cuvinte.

Vor veni vremuri cand se vor intoarce la scris, pentru confort sau pentru placere, asa cum
multi dintre noi o facem si, multi dintre ei vor scrie din placere sau siliti de imprejurari.

BIBLIOGRAFIE

1.      Golu, Pantelimon, Verza, Emil, Zlate, Mielu, Psihologia copilului, EDPRA, 1996;
 2.      Parfene, Constantin, Compozitiile in scoala, E.D.P. Bucuresti, 1980;

3.      Molan, Vasile, Penes, Marcela, Metodica desfasurarii orelor de compunere-

expunere la ciclul primar, EDP, Bucuresti, 1983;

4.      Popescu, Mihaiesti, Alexandru, Formarea si dezvoltarea creativitatii verbale la elevi,

Invatamantul primar, 1997;

by DNSUnlocker
X

5.      Penes, Marcela, bucuria de a scrie compuneri, Editura Aramis, Bucuresti;

6.      Rosca, Alexandru, Creativitatea, Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972;

7.      Tudoran, Lia, Chirila, Aurora, Badea, Dumitru, Paienjenisul Cuvintelor, Sugestii si
modalitati privind evaluarea sau autoevaluarea lucrarilor realizate in orele de
comunicare scrisa, Mondograf, Constanta, 1998 ;

8.      Schiopu, Ursula, Verza, Emil, Psihologia varstelor, EDP, Bucuresti, 1981;

9.      Aebli, Hans, Didactica psihologica, EDP, Bucuresti, 1973;

10.  Miel, Alice, Creativity in Teaching, Invitations and Instames, Wandsworth.