UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE

RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Referat la Organizarea de conferinţe, simpozioane şi protocol

Cîrstoiu Cristina

Anul III

Grupa I
 Protocolul diplomatic

Forme de ceremonial pot fi întâlnite încă de la apariţia statelor. Preocupări mai deosebite
pentru crearea, pentru respectarea unor norme de curtoazie, încep să se manifeste concomitent cu
evoluţia următorilor factori: dezvoltarea relaţiilor internaţionale şi organizarea de reprezentanţe
diplomatice. Relaţiile dintre state îmbracă forme complexe de manifestare. Indiferent de aceste
forme, că ele sunt vizite la nivel înalt sau cel mai înalt, tratative, prerogative ale agenţilor
diplomatici în străinătate, ceremonialul şi protocolul au menirea să creeze un climat favorabil, în
care un rol esenţial îl joacă curtoazia.
Putem defini ceremonialul diplomatic drept ansamblul formelor de curtoazie folosite în
relaţiile dintre state şi a căror nerespectare poate fi considerată o ofensă.
Protocolul diplomatic este format din totalitatea regulilor după care se conduce
ceremonialul, reguli care vizează prerogativele, privilegiile, imunităţile, într-un cuvânt statutul
părţilor. El reprezintă, cu alte cuvinte, regulile de politeţe internaţională. În majoritatea lor
covârşitoare, aceste reguli sunt stricte şi trebuie respectate întocmai.
Aceste forme de curtoazie exprimă un substrat profund: ele îşi au sorgintea în respectul şi
consideraţia pe care fiecare stat trebuie să le aibă faţă de un alt stat, în respectul reciproc dintre
agentul diplomatic şi persoanele oficiale din statul în care acesta este acreditat.
Altfel spus, este vorba de principiul egalităţii statelor, principiu care conferă drepturi egale
tuturor naţiunilor, fără discriminări determinate de gradul de dezvoltare, de civilizaţie, indiferent
dacă sunt state mari sau mici.
Este adevărat că uneori, dorinţa de respectare strictă a acestui principiu poate genera şi
situaţii ce apar drept comice, exagerate. Astfel, la Congresul de la Karlowitz din 1699, principalii
patru negociatori au intrat în sala congreselor în acelaşi moment, prin patru uşi simetric dispuse,
ocupând patru fotolii asemănătoare, după ce au făcut un număr egal de paşi într-un timp
determinat.
 1.Începutul şi sfârşitul unei misiuni diplomatice

Prima fază o constituie convenirea de către două state asupra stabilirii reciproce de misiuni
diplomatice permanente. După ce acest lucru a avut loc, recunoaşterea oficială a ambasadorului
fiecăruia din cele două părţi are loc în momentul prezentării acestuia în vizită la şeful statului
respectiv şi înmânării scrisorilor de acreditare.
Această recunoaştere conferă şefului misiunii diplomatice capacitatea juridică de a se bucura
de imunităţile şi privilegiile care îi sunt acordate de normele dreptului diplomatic în vigoare.
Ceremonia prezentării şi înmânării scrisorilor de acreditare are loc după norme specifice fiecărei
ţări, care, în general, au multe elemente asemănătoare.
În general, şeful misiunii diplomatice, atât la venirea sa în ţara acreditată, cât şi la plecarea
sa definitivă, nu este întâmpinat la gară sau aeroport cu onor deosebit. Singurul onor care se
practică în mai toate ţările, este prezenţa la sosirea sau plecarea sa, a şefului de protocol din
cadrul Ministerului de Externe.

2. Ţinuta diplomatică
Pornindu-se de la calitatea pe care o are, de la solemnitatea ceremonialului la care participă,
diplomatul este chemat să respecte şi să acorde o atenţie deosebită uzanţelor de protocol. În
ceremoniile oficiale la care sunt invitaţi să participe membrii corpului diplomatic, serviciul de
protocol stabileşte ţinuta care se impune.
Astăzi puţine ţări mai creează uniforme pentru agenţii lor diplomatici şi consulari. Folosite
cu ocazia unor ceremonii solemne, uniformele diplomatice au fost înlocuite treptat cu haine de
seară sau cu jachete (haine lungi, asemănătoare la spate unei redingote, însă cu poalele rotunjite
sau evazive).
Îmbrăcămintea de mare ţinută este reprezentată de uniforma diplomatică, sau de fracul cu
vestă neagră şi decoraţii. Când nu se stabileşte ţinuta, diplomaţii pot folosi jachete. Această
ţinută este folosită la ocaziile la care participă şi şeful statului.
Îmbrăcămintea de mică ţinută este folosită în cazurile în care, la ceremoniile oficiale, nu
participă şefului statului şi sunt prezenţi şi ceilalţi membrii ai corpului diplomatic.
Când reuniunea are un caracter mai puţin oficial sau prilejurile sunt mai puţin protocolare,
agenţii diplomatice poartă o haină neagră cu pantalon reiat sau un costum cu haină bleumarin. Se
remarcă tendinţa de a se renunţa la uniforma diplomatică sau la îmbrăcămintea tradiţională de
mare ţinută. În ţara noastră, de exemplu, s-a adoptat o ţinută mai deosebită, numai pentru
ceremonia depunerii scrisorilor de acreditare (haină neagră cu pantalon reiat). Pentru celelalte
ceremonii oficiale se foloseşte costumul de culoare închisă iar pentru ceremoniile curente se
utilizază ţinuta de oraş.

3. Recepţii şi mese oficiale şi particulare

Diferite ocazii pot determina organizarea unor recepţii sau a unei mese oficiale: o sărbătoare
naţională, vizita unei sau unor personalităţi, o reuniune, congres , simpozion, etc.
Caracterul de oficial sau particular al unei recepţii sau mese este determinat de felul
invitaţiei. Dacă aceasta presupune că participanţii iau parte la recepţie exclusiv datorită funcţiei
lor, ne situăm în primul caz. În caz contrar, dacă participanţii sunt invitaţi ca persoane
particulare, ne aflăm în cel de-al doilea caz.
Invitaţiile, mai ales cele pentru dejunuri şi dineuri, trebuie trimise cu cel puţin o săptămână
înainte de data acţiunii. În cazul unor mese cu plasamnet (dejunuri, dineuri) este corect ca gazda
să fie anunţată imediat (prin scrisoare, cărţi de vizită, telefon) dacă invitatul onorează sau nu
invitaţia. De obicei, pe invitaţie se menţionează iniţialele R.S.V.P. care înseamnă "repondez, s’il
vous plaît".
Locurile la masă au o importanţă deosebită şi sunt aranjate ţinându-se cont de ordinea de
precădere. Pentru a nu se creea neînţelegeri şi pierderi de timp, acestea sunt indicate prin
cartonaşe pe care se trece numele invitaţilor.

4. Locurile în maşină
Şi aici trebuie să se ţină seama de anumite consideraţii pentru ca uzanţele protocolare să fie
respectate. Locul de onoare într-un automobil este lângă şofer în dreapta, iar atunci când este
vorba despre o maşină oficială sau despre taxi, locul de onoare este pe bancheta din spate, la
dreapta, adică în diagonală cu şoferul.
Într-o maşină particulară, condusă de proprietarul ei, locul de onoare este lângă acesta. Dacă
este posibil pentru a nu se împiedica câmpul vizual al invitatului de onoare, se lasă locul în faţa
acestuia neocupat.
 La plecare, automobilul trebuie tras "la scară" încât ocuparea celorlalte locuri să nu se facă
prin trecerea persoanelor prin faţa oaspetelui de onoare, care s-a urcat primul. După terminarea
cursei, maşina va fi astfel oprită încât să permită ieşirea persoanelor pe partea dreaptă.
Ceremonialul şi protocolul pot fi considerate adevărate "barometre" care indică starea
relaţiilor dintre state.