UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ IFR

ISTORIA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI - REFRERAT

PROFESOR: DR. ENE VOICULESCU CARMEN

Student: Iordache Anca Ionela

2021
 ASPECTELE CREATORILOR SISTEMELOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ
DIN SECOLELE AL- XVIII-LEA ȘI AL XIX-LEA

Statul burghez, instrument al clasei capitaliştilor a promovat prin politica externă,

supunerea şi exploatarea popoarelor din ţările cu o poziţie inferioară, precum şi transformarea
acestora în state dependente şi coloniale. Conducerea Franţei de către Napoleon Bonaparte a
imprimat învăţământului concepţia militară, în sensul că şcolile erau adevărate cazărmi de
instrucţie, menite să creeze adevăraţi soldaţi. Finalul regimului napoleonian a atras
modificarea acestor idei, care au fost aplicate de Don Francesco Amoros y Ondeano (1770 –
1848). Născut la Valencia, în Spania, adept al pedagogiei pestalozziene, pe care a aplicat-o
soldaţilor aflaţi în subordinea sa el a îmbrăţişat cariera militară. La prăbuşirea sistemului
napoleonian din Spania, Amoros se retrage la Paris, unde ca pedagog şi teoretician, a redactat
multiple broşuri şi cărţi, în care a fixat personal sistemul şi metoda educativă. Amoros a fost
întemeietorul şcolii franceze de educaţie fizică şi sport, în care gimnastica se preda după
principiile sale, pornind de la principiul creşterii forţelor prin spontaneitate conştientă, iar la
baza exerciţiilor fizice, care au alcătuit sistemul francez, au stat două aspecte: fenomenele
psihologice şi utilitarismul. n concepţia lui Amoros, gimnastica este o disciplină multilaterală
care satisface planul: fizic, psihic, etic şi social. Sistemul creat de Amoros a fost criticat din
considerentul că prin exerciţiile gimnastice utilitare se dezvoltă prea mult forţa şi musculatura
trenului superior, în dauna gimnasticii educative. . Henri Clias (1782 – 1845), considerat cel
mai de seamă reprezentant al educaţiei fizice elveţiene, cu aptitudini pedagogice recunoscute
a avut o contribuţie deosebită la apariţia gimnasticii feminine, a practicării exerciţiilor fizice
la copii (de la vârsta de patru luni), precum şi la introducerea gimnasticii în şcolile primare
din Franţa (după Amoros). Prin aceste lucrări, recunoscute pe plan internaţional, Clias a fost
solicitat în Anglia, unde timp de şase ani se ocupă cu pregătirea fizică a unităţilor militare.

În aceste condiţii, concepţia germanilor în plan educaţional s-a schimbat, orientâduse într-o
direcţie unică, cea a dorinţei de redobândire a libertăţii. Pedagogia promovată de Flichte, a
cărui principii susţineau ridicarea poporului german din punct de vedere moral şi politic, a
determinat militarizarea şcolii germane.

Educaţia tineretului s-a realizat pe baza concepţiei energice a întemeietorului şcolii

germane de educaţie fizică – părintele gimnasticii – Friedrich Ludwing Jahn (1778 – 1852).

În lucrarea sa „Arta gimnastică germană”, 1816, Jahn împarte principiile şi tehnica

exerciţiilor gimnastice în patru părţi: terminologia, exerciţiile, jocurile şi metodica.
 În concepţia lui Jahn, lecţia de educaţie fizică are trei părţi: exerciţii libere, executate la
alegere, pauza de relaxare şi de masă, exerciţii impuse. Creatorul şi organizatorul gimnasticii
şcolare germane este Adolf Spiess (1810 – 1858). Prin eforturile sale, gimnastica a reintrat în
şcoală şi a devenit obiect de învăţământ. El susţine faptul că gimnastica trebuie introdusă în
mod obligatoriu, în toate şcolile, atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, ca obiect de studiu.
Creatorul şcolii daneze de educaţie fizică a fost Franciscus Nachtegall (1777 – 1847).
Profesor la un institut particular din 1798, el a creat la Copenhaga o societate de gimnastică.
În anul 1799 a întemeiat primul institut particular din Europa, în scopul dezvoltării educaţiei
corporale. 4. Per Henrik Ling (1776 – 1839) este creatorul gimnasticii suedeze. În anul 1811,
prin memoriul înaintat autorităţilor şcolare de la Stockholm, a propus înfiinţarea unui institut
central pentru pregătirea maeştrilor în gimnastică. În concepţia sa, gimnastica este împărţită
în patru părţi: gimnastica pedagogică, gimnastica militară, gimnastica medicală şi ortopedică,
gimnastica estetică. Tradiţia şi conservatorismul englez au confirmat utilitatea practicării
exerciţiilor fizice în toate şcolile. La Universitatea din Oxford, Thomas Arnold (1795 –
1842), a promovat ideea practicării exerciţiilor fizice în rândul studenţilor. Director al
Colegiului de Rugby, el s-a preocupat de aspectele educaţionale ale elevilor, precum şi de
caracterul organizatoric al şcolii engleze. Jocurile specifice engleze (mersul, alergarea,
boxul, crichetul, fotbalul), au fost considerate în opinia lui Arnold, ca fiind primordiale în
educarea spiritului de: solidaritate, de echipă, de ordine şi disciplină, respect şi subordonare.