2.

1 INCERCARI MECANICE

Incercarile mecanice se fac cu scopul determinarii proprietatilor care arata modul de comportare a metalului
sub actiunea sarcinilor mecanice aplicate static sau dinamic. O sarcina aplicata static creste treptat de la zero pâ na
la o anumita valoare. O solicitare dinamica se caracterizeaza prin aplicarea brusca a sarcinii.
Incercarile mecanice uzuale sunt:
• incercari statice de rezistenta: la intindere, la compresiune, la incovoiere, la rasucire, la forfecare, la
presiune de contact;
• incercari dinamice: de rezilienta si rezistenta mecanica, la oboseala;
• incercari de duritate: prin metoda Brinell, Rockwell, Vickers, Shore, Poldy etc.
a) Incercarea statica la intindere
Cea mai importanta incercare mecanica pentru aprecierea calitatii unui metal sau pentru verificarea
caracteristicilor lui este incercarea statica la intindere, executata la temperatura normala. Cu ajutorul acestei
incercari se determina o serie de caracteristici mecanice, dintre care cea mai importanta este rezistenta la rupere, la
intindere a materialului respectiv.
Prin aceasta incercare, o epruveta mecanica de dimensiuni prescrise, fixata la bacurile unei masini de
incercat, este supusa la o sarcina progresiva de tractiune, in sensul axei longitudinale. Pe masura cresterii solicitarii,
in epruveta se dezvolta eforturi unitare crescâ nde, care duc la lungirea epruvetei, apoi la gâ tuirea sectiunii
transversale si, in sfâ rsit, la ruperea ei. In timpul incercarii se urmaresc sarcinile ce solicita epruveta si alungirile
corespunzatoare acesteia. Dupa ruperea epruvetei se determina caracteristicile de rezistenta si plasticitate si se
traseaza curba caracteristica a metalului, numita si diagrama de tractiune.
Forma epruvetelor utilizate este standardizata (fig.1.3). Ele pot fi cilindrice sau prismatice, cu diametru
initial (d) de 20 mm si lungimea initiala (L) intre repere de 200 mm.

Fig. 1.3 Epruveta standardizata pentru incercarea statica la tractiune

Schema de principiu a unei masini de incercat la intindere este prezentata in figura 1.4. Epruveta 6 se fixeaza
in bacurile 5 si 7, ale masinii. In cilindrul 3 se introduce ulei sub presiune refulat de o pompa hidraulica. Acesta
apasa asupra pistonului 2. Tija pistonului, legata da unul din bacurile masinii, cel mobil, exercita forta de intindere
in epruveta. Marimea acestei forte este indicata de manometrul 9 gradat direct in unitati de forta.
1 si 4 - Traverse mobile; 2- Piston; 3 - Cilindru; 5 si 7 - Bacuri de prindere; 6 - Epruveta; 8 - Batiul masinii - 9
Aparat de masura; 10 - Pendul; 11 – Pâ rghie; 12 - Cilindru;
13 - Piston
Fig. 1.4 Schema de principiu a unei masini de incercat la intindere
Aplicâ ndu-se la bacul mobil forte din ce in ce mai mari, epruveta incepe sa se lungeasca si sa se subtieze
foarte putin si uniform. Pâ na la atingerea fortei Fe, epruveta se lungeste elastic, iar la aplicarea fortei Fc se lungeste
plastic, intr-un domeniu numit de curgere plastica, in care valoarea fortei ramâ ne practic constanta. In continuare,
forta crescâ nd, creste si lungimea epruvetei care continua sa se deformeze plastic. Forta creste pâ na la o valoare
maxima Fmax la care epruveta incepe sa se gâ tuie, sectiunea ei transversala micsorâ ndu-se. Ca urmare a gâ tuirii,
forta de intindere incepe sa scada, epruveta se mai lungeste putin, iar la atingerea valorii F, a fortei, epruveta se
rupe in zona gâ tuita. Pe baza sarcinilor care solicita epruveta si a alungirilor ei se traseaza curba caracteristica a
materialului, direct pe o hâ rtie milimetrica atasata la masina de incercat.
Aplicarea fortei exterioare F determina aparitia in epruveta a unor reactiuni mecanice numite eforturi unitare
sau tensiuni, care reprezinta raportul dintre forta F si sectiunea initiala a epruvetei S0:
σ = F / S0 [N/mm2] (1.7)
Raportul dintre lungimea epruvetei ∆L si lungimea sa initiala L0 se noteaza cu ε si se numeste alungirea
specifica:
ε = ∆L/L0 [%] (1.8)
Alungirea relativa se obtine inmultind alungirea specifica cu 100:
A = 100×ε = 100×∆L/L0 (1.9)
Diagrama se reprezinta intr-un sistem de coordonate, in care pe abscisa se ia alungirea relativa A, iar pe
ordonata tensiunile σ. Curba caracteristica prezinta urmatoarele domenii (fig.1.5):

σp - limita de proportionalitate; σe - limita de elasticitate; σc - limita de curgere;

σr - rezistenta la rupere
Fig.1.5 Curba caracteristica tensiune - alungire relativa
* OA = domeniul de proportionalitate, in care limita de proportionalitate are valoarea:
σp=Fp/S0 [N/mm2] (1.10)
unde:
Fp - este forta corespunzatoare aplicata asupra epruvetei [N];
S0 - este sectiunea initiala a acesteia [mm2].
Pentru otel, in zona de proportionalitate curba se prezinta sub forma unei linii drepte, deci tensiunile sunt
proportionale cu alungirile, conform relatiei:
σ = E×ε [N/mm2] (1.11)
Relatia este cunoscuta sub denumirea legea lui Hooke. Cu E s-a notat modul de elasticitate, care pentru otel
avea valorarea de 2,1⋅106 daN/cm2
*AB = domeniul de elasticitate
Marind efortul unitar pâ na la punctul B, iar apoi indepartâ ndu-l, epruveta revine pâ na aproape de
dimensiunile initiale, insa ramâ ne cu o alungire permanenta care nu depaseste valoarea de 0,01%. Deci:
σe = σ0,01 [N/mm2] (1.12)
Limita de elasticitate σe reprezinta granita dintre deformatiile elastice si pe cele plastice.
*BC = domeniul de curgere
Tensiunea data de relatia:
σc = Fc/S0 [N/mm2] (1.13)
la care apare fenomenul de curgere se numeste limita de curgere si reprezinta rezistenta la deformare plastica
a materialului incercat. Limita de curgere nu trebuie atinsa in functionarea pieselor metalice, deoarece acestea ar
incepe sa se deformeze si nu si-ar mai putea indeplinii rolul functional.
Unele materiale metalice nu prezinta fenomenul de curgere. In acest caz, drept limita de curgere se considera
tensiunea care provoaca o alungire relativa de 0,2 %.
*CDER = domeniul de plasticitate
In aceasta zona materialul sufera deformatii permanente mari. Depasind limita de curgere, epruveta se
alungeste usor si, in acelasi timp, incepe si gâ tuirea ei. Marimea:
Z = 100⋅(S0-Sr)/S0 [mm2] (1.14)
in care Sr este aria sectiunii transversale in gâ tuire in momentul ruperii, se numeste gâ tuirea la rupere si exprima
tenacitatea materialului incercat (capacitatea materialului de a se deforma plastic inainte de rupere).
Rezistenta la rupere este data de raportul dintre forta maxima care este suportata de epruveta si sectiunea ei
initiala S0:
σr=Fmax/S0 [N/mm2] (1.15)
Corespunzator, alungirea relativa a materialului in momentul ruperii, determinata de relatia:
 Ar=100∆Lf/L0 [%] (1.16)
se numeste alungire la rupere si exprima marimea plasticitatii si a ductilitatii materialului incercat.
Observatii indelungate au aratat ca intre rezistenta la rupere a metalelor σr si duritatea lor HB exista o
legatura directa, care poate fi exprimata printr-o relatie:
σr=k×HB [N/mm2] (1.17)
Valoarea coeficientului k variaza in functie de material, conform datelor din tabelul 1.5

Tabelul 1.5 Coeficientul de proportionalitate intre σr si HB

Aluminiul si
Metalul sau aliajul Fier si oteluri Cupru si alame Bronzuri
aliajele lui
Coeficientul k 0,35 0,45 0,50 0,40

b) Incercarea statica la compresiune

Incercarea statica la compresiune consta in aplicarea unei sarcini de compresiune pe directia axei
longitudinale a epruvetei pâ na in momentul aparitiei primelor fisuri sau pâ na la ruperea acesteia. Incercarea se
executa pe o masina de incercat, iar epruveta normala va avea diametrul egal cu inaltimea. Curba caracteristica a
unui metal supus la compresiune are forma redata in figura 1.6.

Fig.1.6 Curba caracteristica la incercarea la compresiune

c) Incercarea statica la incovoiere
Incercarea statica la incovoiere se aplica in special fontelor si consta in aplicarea unei sarcini perpendiculare
pe axa epruvetei, la mijlocul distantei dintre reazeme, in mod progresiv pâ na la ruperea ei (fig.1.2). La aceasta
incercare se determina forta de rupere a epruvetei si sageata (abaterea de la orizontala) pe care epruveta o avea in
momentul ruperii. Ca exemplu de piese supuse la incovoiere se pot cita: sinele de cale ferata, batiurile masinilor
unelte, dintii angrenajelor, cutitele de strung, constructia metalica a podurilor rulante etc.
d) Incercarea dinamica de rezilienta
 Incercarea se aplica in special la oteluri si este o incercare de incovoiere prin soc, constâ nd in ruperea unei
epruvete speciale dintr-o singura lovitura cu un ciocan. Epruveta (fig.1.7 a) este prevazuta la mijloc cu o crestatura
in forma de “U”sau “V”. Se aseaza liber pe doua reazeme (fig.1.7 b), se actioneaza ciocanul si se determina
rezilienta, in functie de lucrul mecanic consumat pentru ruperea epruvetei L si aria sectiunii transversale A,
conform relatiei:
KCU=L/A [N⋅m/cm2] (1.18)

a - forma epruvetelor; b - schema aplicarii dinamice a fortei pe epruveta; c - schema de principiul a

ciocanului pendul Charpy
Fig.1.7 Principiul metodei de incercare la rezilienta
Rezilienta se determina la un aparat numit pendul de rezilienta sau ciocan Charpy (1.7.c), pe epruvete
prismatice cu sectiunea un patrat cu latura de 1 cm si lungimea de 55 mm, prevazuta cu crestaturi de tip U.
Ciocanul cu masa de [m] kg este ridicat la o inaltime H deasupra epruvetei, dupa care cade si loveste epruveta.
Ciocanul porneste cu o anumita energie potentiala, determinata de produsul: mg×H, unde m = masa ciocanului, g =
acceleratia gravitationala si H = inaltimea de cadere. O parte din aceasta energie se consuma pentru ruperea
epruvetei, care se sparge pe directia crestaturii. Pendulul avâ nd acum o energie mai mica se va ridica, in continuare,
numai pâ na la inaltimea h < H. Rezilienta este egala cu energia consumata pentru ruperea epruvetei cu aria sectiunii
transversale A = 1cm2, respectiv:
KCU = m ×g (H - h) [N⋅m/cm2] (1.19)
Notatia KCU arata ca rezilienta K este determinata la pendulul Charpy “C”pe o epruveta a carei crestatura
este in forma de “U”.
Pendulul este prevazut cu un cadran gradat direct in unitati de energie, astfel incâ t in momentul in care
ciocanul se opreste si se intoarce, acul indicatorului ramâ ne in dreptul cifrei de pe scala care indica direct rezilienta
epruvetei.
In tehnica se foloseste din ce in ce mai mult incercarea de rezilienta la temperaturi scazute, aplicabila
materialelor pentru poduri, vapoare, macarale etc. In general, rezilienta scade cu temperatura (fig.1.8).
 Fig.1.8 Graficul de variatie a rezilientei in functie de temperatura
e) Incercarea dinamica de rezistenta la oboseala
Rezistenta la oboseala se determina pe epruvete de forme speciale, montate in masini de incercare ce
reproduc ciclul de solicitare si il repeta de câ teva sute de mii sau milioane de ori. Cu câ t tensiunea maxima a
ciclului este mai mare, cu atâ t numarul de cicluri la care se rupe epruveta este mai mica. Acest lucru se poate
observa in diagrama de incercare la oboseala prin incovoiere ciclica, construita in coordonate: tensiune maxima
aplicata - numar de ciclu pâ na la rupere (fig.1.9).

Fig.1.9 Curba caracteristica la incercarea de rezistenta la oboseala – (curba lui Wö hler)

Rezistenta la oboseala prin incovoiere rotativa simetrica se noteaza cu 1σ-1 si reprezinta tensiunea la care
practic curba de oboseala devine orizontala. Pentru ca o piesa metalica sa nu se rupa la oboseala, ea trebuie sa fie
astfel proiectata incâ t tensiunea maxima de lucru sa nu depaseasca rezistenta la oboseala a materialului din care
este executata.