UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL FINANȚE ȘI BĂNCI

Lucrul individual la disciplina

MONEDĂ ȘI CREDIT

Tema: “Rolul creditului în cadrul economiei de piaţă”

Elaborat:
Grupa:
Coordonator:

Chișinău -
 CUPRINS
Introducere……………………………………………………………………….………..3
I.
1.1. TRĂSĂTURILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI……………………………..…….4
1.2. PIAȚA MONETARĂ……………………………………………………………...……7

1.3. PIAȚA DE CAPITAL……………………………………………………………….….8

1.4. PIAȚA MONETAR-FINANCIARĂ…………………………………………………...9

1.5. DOBÎNDA……………………………………………………………………………….9

II.

2.1. ELEMENTE ESENTIALE ALE PROCESULUI DE CREDITARE………...……10

2.2. METODOLOGIA DE CREDITARE………………………………………………...11

2.3. TIPURI DE CREDITE…………………………………………………….………….14

Concluzii …………………………………………………………………………………18

Bibliografie……………………………………………………………………………….19

2
 Introducere
Actualitatea și importanța temei. În economia de piață, creditul are un rol deosebit. Creditul
este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea
rațională a creditului sporește puterea productivă a capitalului și asigură un volum mare de
produse. Creditul a apărut pe baza dezvoltării producției de mărfuri, corelat cu dezvoltarea
schimbului (vînzare pe credit).
Sub aspect economic, creditul reprezintă operațiunea prin care o persoană fizică sau juridică
(debitor) obține fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică (creditor),
asumându-și obligația să le restituie sau să le plătească la termen scadenta. Creditul a apărut
din necesitatea stingerii obligațiilor dintre diferiții agenți economici, proces căruia moneda
lichidă nu-i putea face față. Cu toate că activitatea băncilor comerciale a devenit foarte
complexă, totuși esența acesteia este mijlocirea creditului și efectuarea plăților între agenții
economici și/sau persoanele fizice. Deci, băncile comerciale reprezintă instituții primitoare și
distribuitoare de capital.
Creditul este orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la
rambursarea sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de
această sumă sau orice prelungire a scadentei unei datorii și orice angajament de achizitionare
a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani.
Scopul lucrării. . În conformitate cu actualitatea, scopul acestei lucrări constă în :
-să înțelegem importanța economică a creditului;
-să identificăm principalele trăsături ale creditului;
-să cunoaștem diferitele tipuri de piețe de fonduri disponibile pentru împrumut;
-să înțelegem piața monetară și de capital și să recunoaștem diferitele lor funcții;
-să definim creditul bancar;
-să înțelegem principalele elemente de analiză ale procesului de creditare;
-să cunoaștem metodologia de creditare;
-să cunoaștem principalele tipuri de credite.
Metodele de cercetare: culegerea și prelucrarea informațiilor, analiza , clasificarea,
selectarea.
Cuvintele cheie: credit, piață, dobîndă, economie, bancă, creditare

3
1.1. TRĂSĂTURILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI

a) În orice operațiune de credit, de regulă, intervin doi subiecți: cel care acordă creditul,
numit creditor și cel care primește creditul, numit debitor.

b) Un element esențial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un

interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.

c) Pentru timpul care va trece între primirea sumei și rambursarea sa, beneficiarul operațiunii
va plăti o dobândă concretizată în suma de bani plătită de către debitor creditorului sau pentru
creditul acordat pe un timp determinat. Rata dobînzii este în strînsa corelație cu rata
profitului, trebuind să fie mai mică decît aceasta. Altfel, întreprinzătorii nu vor angaja credite,
deoarece din valorificarea acestora, prin investiții, ar trebui să consume întregul profit sau
chiar mai mult, pentru a plăti dobânda, ceea ce ar face nerentabilă activitatea lor. Rata
dobânzii este prețul plătit pentru a dispune timp de un an de o anumită cantitate de monedă.
Rata dobînzii reprezintă raportul procentual dintre: mărimea absolută a dobânzii anuale
plătite și creditul acordat. Rata dobînzii depinde însă și de rata inflației, adică de rata
deprecierii monetare.

d) Rambursarea creditului la o anumită dată reciproc convenită, denumită scadenta

(momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului, ratele parțiale care se
rambursează eșalonat, la anumite termene, conform înțelegerii stipulate în contractul de
credit).

e) Garantarea creditului

f) Perioada de gratie (perioada între momentul angajării creditului și începerea rambursării

sale).Pe măsura dezvoltării economico-sociale, rolul și importanța creditului în economia
fiecărei țări au marcat o creștere considerabilă, avand loc totodată, diversificarea funcțiilor
îndeplinite de credit. În primul rand, creditul îndeplinește o funcție distributivă prin faptul că
redistribuie rezervele bănești disponibile la un moment dat în economie sub forma
împrumuturilor acordate anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie
de mijloace de finanțare. Prin disponibilități sunt desemnate atît excedentele din conturile
întreprinderilor deschise la bănci și aflate temporar în stare inactiva, rezervele de casă ale
firmelor păstrate în conturi la bănci, cît și sumele economisite de populație pentru diferite
scopuri și depuse spre păstrare la casele de economii și/sau la băncile comerciale.

4
Oferind întreprinzătorilor toate aceste disponibilități, băncile, prin creditarea acestora,
transformă economiile sterile în capitaluri productive, contribuind astfel la creșterea avuției
reale a societății. De aceea se poate spune ca, creditul sporește puterea de acțiune productivă
a capitalului.

Printr-o analiză atentă a cererilor de credite se favorizează orientarea disponibilitatilor spre

ramurile sau activitățile mai rentabile, acest lucru asigurând o mai mare posibilitate de
adaptare la cerințele pieței interne și externe. Avînd în vedere cele prezentate, creditul, prin
funcția sa distributivă, participă la creșterea gradului de centralizare și concentrare a
capitalului.

Nu orice individ poate fi întreprinzător - nu dispune de calitățile necesare sau nu dispune de

capitalul necesar. De aici se poate observa importanța pe care o are creditul în procesul de
transformare a economiilor în investiții. Cu alte cuvinte, creditul este un important factor al
creșterii economice. Prin urmărirea și verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor
primite, creditul joacă un rol de diminuare a inițiativelor nerentabile, care provoacă pierderi.
Un întreprinzător care prezintă inițiative riguros fundamentate și însoțite de garanție reale
acoperitoare poate să obțină un credit. Astfel, creditul contribuie la proliferarea firmelor de
mici dimensiuni, adesea promotoare ale inovației ceea ce favorizează concurența, cu efectele
sale pozitive asupra economiei în ansamblul său.

O altă funcție importantă a creditului este cea de emisiune monetară.

O dată cu diversificarea tehnicii de plata (virament, cec, trata etc.) s-a ajuns la diminuarea
folosirii numerarului și în consecință la creșterea în proporții mari a monedei de cont
(scripturale).

Prin aceasta s-a asigurat și importanța reducere a cheltuielilor cu circulatia banilor, noile
tehnici și, instrumente de plată oferite de existența creditului făcând fața creșterii volumului
de tranzacții.

Reglînd dimensiunile cererii și ale ofertei de mărfuri tocmai prin creditarea consumului pe de
o parte și creditarea stocurilor pe de altă parte, creditul contribuie la stabilitatea prețurilor.

Ca urmare a naturii sale, creditul contribuie la viteza de rotație a banilor, la multiplicarea

monedei scripturale, la rularea continuă a fondurilor.

5
Nu trebuie neglijată nici prezența din ce în ce mai masivă a creditului în rîndul populației sub
formele sale de credit de consum, credit ipotecar, s.a.

Un rol deosebit îl are creditul în promovarea relațiilor economice internaționale prin

creditarea activităților de comerț exterior cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru
producător.

Nu putem ignora nici importanța creditului în acoperirea deficitului bugetului de stat prin
creditul public.

De asemenea, creditul exercita o influență benefică asupra consumului, prin cumpararea pe

credit și plata în rate a unor bunuri de folosință îndelungată.

Pe acest fond, rolul și amploarea creditului au crescut mult, o dată cu dezvoltarea

economico-socială, devenind o activitate economică deosebit de importantă.

O dată cu relevarea acestor funcții importante, trebuie menționat, în același timp, că abuzul
de credit prezintă și dezavantaje importante, putînd să determine pierderi pentru instituțiile de
credit, falimente ale instituțiilor insolvabile sau influențe negative asupra conjuncturii
economice.

În cadrul economiei de piață, creditul are o foarte mare răspîndire, el reprezentînd un mod de
finanțare a necesarului de resurse în completarea celor proprii, iar în anumite cazuri poate
constitui chiar sursa unică de finanțare.

Este oportun că pentru realizarea unei creșteri economice să se apeleze la credite decît să se
aștepte o perioadă îndelungată pînă cînd s-ar putea forma fondurile proprii, pe seama
capitalizării beneficiilor. Folosind creditele, agenții economici cîștigă timp în lupta de
concurență, pot să-și adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerințele pieței și
totodată, printr-o activitate eficienta își creeaza și mijloacele necesare pentru rambursarea
ratelor scadente și plata dobânzilor.

Dacă folosirea creditului este o operațiune necesară pentru agenții economici, mai ales în
condițiile cînd capitalul propriu este neîndestulător pentru promovarea diverselor proiecte
avute în vedere, tot atât de adevărat este că se impune o atitudine prudentă din partea
debitorului care să-i creeze certitudinea folosirii eficiente a sumelor împrumutate, astfel incît
să se realizeze o rentabilitate satisfăcătoare pentru a rambursa la timp creditele, să plătească
dobânzile aferente, în condițiile obținerii de profit.
6
Sintetizand, creditul indeplinesti urmatoarele funcții în economie:

● înlesnește sporirea capitalului real printr-o mai bună utilizare a factorilor de producție
existenți;
● facilitează distribuirea resurselor bănești între diferite întreprinderi și ramuri care sunt
bine situate pe piața;
● accelereaza tranzacțiile comerciale, ameliorînd procesul de desfacere a mărfurilor la
scara largă;
● sporește viteza de rotație a monedei și contribuie la dimensionarea ei, asigurând în
același timp și o reducere a cheltuielilor în circulația banilor;
● creditul contribuie, prin reglarea ratei dobînzii, la stabilirea fenomenului de inflație;
● exercită o influență pozitivă asupra consumului în cazul acordării de credite pentru
consum;
● contribuie la apariția de firme mici, care adesea sunt promotoare de inovație, ceea ce
favorizează amplificarea concurenței - factor al creșterii economice;
● creditul are un rol deosebit și în promovarea relațiilor internaționale.

1.2. PIAȚA MONETARĂ

Termenul piața monetară include acele instituții financiare care dau și iau cu împrumut bani
disponibili numai pe o perioadă scurtă și alte active lichide precum aur, devize, bonuri de
tezaur. Pe lînga bănci și instituții financiare (societăți de asigurare etc.), alte componente ale
pieței monetare pot fi piețele specializate, precum piața valutară și piața aurului.

Principalii actori ai pieței monetare sunt: societățile bancare, banca centrală și trezoreria
statului. Cea mai importantă instituție a pieței monetare este banca centrală. Aceasta participă
atît pe piața primară, cât și pe cea secundară, fiind implicată direct în menținerea stabilității
masei monetare prin controlul cantității de bani din economie.

Fiecare societate bancară dorește să obțină un venit din dobînzi, prin plasarea pe termen scurt
a unor fonduri care nu sunt necesare imediat (pentru acordarea de împrumuturi clienților sau
pentru a satisface rata rezervelor obligatorii cerute de banca centrală),. Aceste fonduri vor fi
furnizate pieței monetare, în ceea ce privește cererea pe aceasta piață, băncile ale căror
fonduri lichide sunt temporar insuficiente pentru cerințele statutorii de lichiditate și alte nevoi
imediate, vor împrumuta fonduri pe termen scurt de pe piața monetară. Perioadele de
acordare și luare cu împrumut pot fi de pînă la l an, dar de obicei sunt mult mai scurte.

7
Piețele monetare naționale au un rol deosebit în finanțarea pe termen scurt a activității
economice dintr-un stat. În esența, instituții sau persoane specializate - bănci, brokeri - atrag
fondurile disponibile pe termen scurt și, în paralel, acordă credite pe termene, de regulă, pînă
la un an.

Piața monetară are mai multe segmente, fiecare dintre acestea fiind specializate în negocierea
unor instrumente specifice:

● piața scontului;
● piața interbancară;
● piața certificatelor de depozit;
● piața efectelor de comerț;
● piața eurovalutelor.

1.3. PIAȚA DE CAPITAL

Piața de capital este piața fondurilor destinate creditării pe termen mediu și lung, spre
deosebire de piața monetară, care este piața fondurilor pe termen scurt. Nu există o distincție
clară între cele doua piețe deși, în principiu, împrumuturile de pe piața capitalurilor sunt
utilizate de industrie și comerț, în special pentru investiții fixe.

Principalul rol al piețelor de capital îl reprezintă furnizarea de fonduri pe termen lung. Din
acest motiv, instrumentele tranzactionate pe aceste piețe sunt considerate investiții.

Piața capitalului realizează joncțiunea dintre intermedierea financiar-bancară (atragerea de

fonduri și creditarea pe termen mediu și lung) și piața financiară propriu-zisă, unde sunt
emise și, ulterior, tranzacționate titluri financiare (acțiuni și obligațiuni). Piața financiară
acționează ca o interfață între sectorul financiar-bancar și sectorul productiv (firme, companii,
întreprinderi) atît la nivel național cât și internațional.

Economiile dezvoltate au piețe de capital bine dezvoltate, dar în economiile mai puțin
dezvoltate, mărimea insuficientă sau absentă pieței de capital reprezintă deseori un obstacol
în calea sporirii investițiilor, ca și insuficiența economiilor. Guvernele și companiile din
aceste țări sunt, de aceea, obligate să obțină capital de pe piețele internaționale de capital
(compuse din piețele naționale de capital ale țărilor mai bogate) și de la instituțiile financiare
internaționale.

8
Societățile bancare satisfac cererea de pe piață capitalurilor pentru împrumuturi pe termen
lung, în special din depozitele la termen ale clienților lor.

Băncile trebuie să evite furnizarea de împrumuturi pe termen lung din fonduri pe termen scurt
(de exemplu, depozite la vedere - conturi curente) deoarece aceasta ar avea un efect negativ
asupra fluxurilor monetare viitoare și a abilității de a face față obligațiilor. Utilizarea
depozitelor constituite pe termene relativ scurte pentru acordarea de credite pe termene mai
lungi reprezintă funcția de transformare exercitată de sistemul bancar. Aceasta 'transformare'
presupune măsuri de prudență bancară, în primul rînd, o atentă corelare a scadentelor la
împrumuturile acordate.

1.4. PIAȚA MONETAR-FINANCIARĂ

Se manifestă tendința accentuării interdependenței dintre piața monetară și cea financiară.

Astfel, dacă tradițional piața monetară a fost o piață a lichidităților, iar piața financiară - o
piață a investițiilor pe termen mediu și lung, tendințele moderne evidențiază o creștere a
caracterului 'lichid' al titlurilor negociate pe piața financiară și apariția unor forme noi, din ce
în ce mai variate, de titluri negociabile pe piața monetară (de la termen scurt la termen
mediu). Acest fenomen a determinat apariția pieței monetar-financiare.

Piața monetar-financiara este o denumire generică pentru a desemna ansamblul relațiilor care
se formează la nivel național (sau după caz, la nivel internațional) între diferite instituții,
persoane juridice sau fizice, angajate în plasarea și atragerea de fonduri. Noțiunea de piața
monetar-financiară este un termen generic, întrucât, pe de o parte, este constituită din mai
multe piețe care, fiecare în parte au specificul lor, iar pe de alta parte, existența și
funcționarea lor se află în interconexiune atît la nivel național, cât și internațional.

1.5. DOBÎNDA

Dobînda este prețul plătit pentru utilizarea banilor și capitalului împrumutat pentru o anumită
perioadă de timp. Ea reprezintă prețul banilor. Este, de obicei, stabilită ca un procent anual
din valoarea împrumutului, care se plătește periodic.

Alături de salariu, rentă și profit, dobînda reprezintă o formă deosebit de importantă a

veniturilor specifice economiei de piață.

Rata dobînzii reprezintă o sursă de venit pentru cei ce acordă credite și un cost pentru cei ce
apelează la credite.
9
Rata dobînzii este deseori principalul instrument al Bancii Nationale sau Centrale pentru
controlarea masei monetare și pentru lupta contra inflației sau recesiunii.

Rata dobînzii este un factor foarte important care determină cererea și oferta de credit.

Evoluția ratei dobînzii pe piața monetară este influențată de numeroși factori, dintre care o
importantă determinată o au raportul dintre cererea și oferta de fonduri bănești (pe termen
scurt), nivelul prezent și anticipat al ratei inflației, politica monetară promovată de banca
centrală (restrictivă sau relaxanta), emisiunile de obligațiuni de stat (în contul datoriei
publice).

Efectul nivelului ratei dobanzii asupra comportamentului pieței

Furnizorii de pe piața creditului sunt cei care economisesc și investitorii care dețin un surplus
de bani, adică cei ce dețin capital bănesc lichid. Cei ce economisesc doresc să obțină o rată a
dobânzii ridicată - adică să obțină un preț ridicat pentru faptul că permit altora să utilizeze
banii lor pentru o anumită perioadă de timp. Acesta este motivul pentru care o rată înaltă a
dobînzii în mod normal duce la o creștere a economiilor și a disponibilităților de furnizare a
creditului. Cu o rată a dobânzii scăzută, economiile tind să scadă și oferta de credit tinde să
fie relativ scăzută.

Cererea de credite vine din partea investitorilor și a consumatorilor care doresc să finanțeze
achiziționarea sau crearea de active. Deciziile investitorilor depind, de asemenea, de nivelul
ratei dobînzii; ei caută o finanțare cu un cost redus. Cînd rata dobînzii este scăzută, cererea de
credite și volumul investițiilor tind să fie ridicate. O rata înaltă a dobînzii însă tinde să reducă
cererea de credite și investițiile. Astfel, rata dobînzii poate fi utilizată de guverne pentru a
controla cererea de credite, pentru a reduce sau spori investițiile și, în general, pentru a
influența masa monetară.

2.1. ELEMENTE ESENTIALE ALE PROCESULUI DE CREDITARE.

Pornind de la originea cuvântului, de la latinescul 'creditum - credere', care înseamnă a crede,

a se încrede, a avea încredere, se poate concluziona că la baza unei operațiuni de credit stă un
element psihologic absolut necesar: încrederea..

Despre istoricul apariției creditului care a anticipat apariția băncilor, despre evoluția și
activităților bancare sunt foarte multe informații. În esența, dacă se încearcă definirea
conceptului de credit, se poate spune că acesta presupune relația băneasa ce se stabilește între
10
o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut în bani sau care vinde
mărfuri ori servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește
împrumutul.

Prin credit se realizează corelarea posibilităților de finanțare existente cu nevoile producției și

ale consumatorului. Piața creditului este determinată de existența unor agenți economici care
în procesul utilizărilor factorilor de producție dispun temporar de resurse bănești de care au
nevoie alți agenți economici pentru reluarea procesului de producție.

Acordarea creditului trebuie să se bazeze pe un set de reguli bine stabilite, care definesc
procesul de creditare. Procesul acordării creditului trebuie să fie dinamic și adaptabil
mediului economic în continua schimbare cât și particularităților pieței. Elementele esentiale
în analiza procesului de creditare sunt următoarele: persoana, capacitatea, garanțiile,
scopul,perioada,valoarea, rentabilitatea,avantajele,piața.

2.2. METODOLOGIA DE CREDITARE

Metodologia de creditare cuprinde mai multe etape și reprezintă concretizarea elementelor

esențiale în activitatea de creditare.

Etapa preliminară

Etapa preliminară presupune o informare-documentare reciprocă, bancă-agent economic în

vederea identificării necesarului de credit, condițiile de obținere a creditului, de rambursare,
de cost etc, Putem spune că este etapa 'primei impresii'.

Etapa depunerii dosarului

Etapa depunerii dosarului cuprinde în principal două tipuri de documente: unele de ordin
juridic legate de statutul contractului de societate, autorizații specifice funcționarii normale,
angajarea legală a creditului, componența echipei manageriale etc., și altele de natura
economică legate de prezentarea situației economico-financiare a societății, (bilant, situația
contului de profit și pierdere, situația fluxului de fonduri), balanța de verificare a lunii
precedente solicitării creditului, planul afacerii, contracte, comenzi ferme la intern și/sau
extern, situația obligațiilor de plată, garanțiile materiale oferite de agentul economic.

Pentru fundamentarea creditelor agentul economic trebuie să prezinte:

● studiul de fezabilitate;

11
 ● autorizația de construcție;
● devizul general al lucrării;
● planul de amplasare;
● contractul încheiat cu constructorul;
● graficul lucrărilor investiției;
● alte autorizații prevăzute de lege.

Etapa analizei documentației depuse

Evaluarea cererii de creditare va implica o analiză a fezabilității planului privind rambursarea

împrumutului, plan prezentat de solicitant și asupra posibilităților de atingere a scopurilor
pentru care împrumutul a fost cerut. Scopul băncii este să obțină profituri.Când este vorba de
un credit pentru un agent economic mic, problema trebuie abordată avînd în vedere și
următoarele aspecte:

- scăderea bruscă a numărului de clienți este o sursă de informații;

- slăbiciuni în informațiile financiare disponibile;
- risc, incertitudine și garanții;
- verificare și control.

Cînd este vorba de un credit pentru un agent economic mare, analiza devine mai complexă și
trebuie să se ia în considerare următorii factori:

- evaluarea financiară și managerială;

- evaluarea investițiilor de capital;
- evaluarea profitului estimat și a fluxului de disponibilități;
- evaluarea riscurilor (de insolvabilitate, de garantare, comerciale și necomerciale,etc.
- garanțiile.

Etapa determinării indicatorilor de apreciere

În urma analizei bilanțului debitorului se calculează o serie de indicator care reflectă starea
economico-financiară a acestuia, indicatori care contribuie la decizia finală de
creditare.Principala funcție a indicatorilor este redarea dinamicii evoluției unei societăți de-a
lungul timpului. La măsurarea indicatorilor unei firme, este necesară diferențierea acestora de
media pe industrie. De exemplu, problema încadrării în funcție de sfârșitul anului financiar,
mărimea și natura afacerilor, finanțarea activelor și amplasarea. Prin urmare, dacă se face o

12
comparatie între indicatorii firmelor a doi clienți din aceeași ramură industrială, trebuie
urmarită dinamica indicatorilor. Indicatorii nu se analizează în mod izolat, ci grupați și
intercorelate. Este mult mai ușor să se pună întrebări decît să se obțină răspunsuri, datoria
analistului fiind să utilizeze instrumente și noțiuni comune pentru a identifica motivele
schimbarilor și să determine gradul în care acei factori sunt în măsură să determine
ameliorarea sau deteriorarea performanțelor în viitor.

a)Indicatorii financiari - măsoară structura financiară și lichiditatea unei firme; indică modul
de desfășurare a activității financiare;

b)Indicatorii activității curente - reflectă cît de eficient firma își vinde produsele, reprezentînd
modui de finanțare;

Etapa aprobarii creditelor

În funcție de nivelul de competență, deciziile privind acordarea creditului revin -sucursalelor

sau centralei băncii.

Etapa constituirii garanțiilor

Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea prezentă și
viitoare de a rambursa creditul din surse proprii. Pentru a diminua riscul de nerambursare și
de a preveni pierderi majore, băncile solicită garanții reale și chiar personale societăților
comerciale la acordarea creditelor precum și cesionarea unor efecte de comerț, sub forma
cesiunii de creanță.

O alta categorie de garanții, mai puțin utilizate de bănci este dreptul de gaj general dobîndit
automat de creditor la acordarea creditului. În practică se mai întîlnesc și garanții asumate de
terțe persoane în numele debitorului, caz în care primul preia și obligația principală în cazul
neexecutării contractului de credit. Contractele de garanție conferă băncii un grad mai mare
de siguranță diminuînd riscul asumat de bancă la acordarea creditelor.

Etapa încheierii contractului

Etapa încheierii contractului este etapa cînd societatea comercială va primi împrumutul.
Contractul va fi semnat de persoanele autorizate atât din bancă cît și din partea societății.

13
Contractul de credit va stipula condițiile în care a fost aprobat creditul (suma, obiectul,
durata, grafic de rambursare, rata dobânzii, comisioane), obligațiile și drepturile părților și
garanțiile materiale.

Etapa urmaririi si derularii creditului

Există o serie de motive care relevă importanța procesului de urmărire a creditelor. Astfel,
aflarea situației la zi a afacerii clientului, precum și a posibilității acestuia de a plăti în
continuare, datoria către banca, urmărirea tendințelor contrare astfel încît să se poată lua
măsuri preventive, confirmarea folosirii creditului în scopul acordării, infirmarea sau
confirmarea informațiilor date de client, descoperirea practicilor neobișnuite folosite de client
și informarea despre activitatea clientului și a credibilității lui, asigurarea că acest client este
încă solvabil, sunt motive care arată că, pe lângă procesul complex de acordare a creditului,
urmărirea creditelor o etapă deosebit de importantă și absolut necesară în derularea unui
credit.

De la aprobarea și acordarea unui credit bancar și pînă la rambursarea integrală a lui și a

tuturor datoriilor aferente acestuia, scopul activității de urmărire a derulării lui este de a
menține pe tot parcursul creditării condițiile inițiale de la acordare. Aceasta, pentru a se
preveni că un credit inițial performant să devină neperformant, datorită deteriorării situației
economico-financiare a împrumutatului.

2.3. TIPURI DE CREDITE

Creditele bancare pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii, astfel:

1. în funcție de perioada de acordare:

● Credite pe termen scurt respectiv operațiuni de împrumut pe termen pînă la l an pentru

suplimentarea mijloacelor circulante;
● Credite pe termen mediu acordate pe o perioada de pînă la 5 ani pentru operațiuni de
export-import sau investiții;
● Credite pe termen lung acordate pe o perioada de peste 5 ani pentru investiții de

amploare, retehnologizare.

14
În fiecare din cele 3 cazuri banca trebuie să se asigure că rambursarea creditului/ratelor de
credit se va face la scadenta, în caz contrar sunt afectate angajamentele asumate față de cei ce
i-au încredințat fondurile spre păstrare.

2. în funcție de debitorii băncii (beneficiarul creditului):

● Credite acordate persoanelor fizice, în principal, pentru construcția de locuințe,

achiziționarea de autoturisme, cărți de credit, etc.
● Credite acordate persoanelor juridice - agenți economici. Pentru a face fața
cheltuielilor productive societățile comerciale apelează la credite bancare, banca
urmînd să satisfacă numai nevoile temporare de lichiditati, sprijinind în principal,
activitățile rentabile.

3. în funcție de destinație:

● Credite pentru producție, acordate pentru activitatea curentă și de investiții. În

perioada actuală, creditele productive dețin ponderea cea mai mare din volumul
creditelor acordate de bănci.
● Creditele pentru activitatea curentă se solicită de societățile comerciale pentru
desfășurarea activității curente (achiziționarea de materii prime, materiale, fond de
marfă, prestarea unor lucrări și servicii facturate la sfarsitul perioadei, etc.)Aceste
credite intra în categoria celor pe termen scurt, cu rambursare parțială sau integral la
scadenta, rata dobânzii stabilindu-se diferențiat de la bancă la bancă și garantate cu
gaj cu sau fără deposedare de mărfuri, ipoteca si cesiunea creanțelor.
● Credite pentru investiții acordate pentru construirea unor obiective industriale; ele fac
parte din categoria creditelor pe termen mediu și uneori chiar lung. Angajarea unor
asemenea credite de valori mari, presupune un control riguros din partea băncii
începând cu faza de proiectare, de construcție și apoi de exploatare, asumarea unui
risc mai mare determinat de rezultatele calculului de actualizare, deci a eficienței
investiției. Specificul acestor credite este acordarea unor perioade de grație atît pentru
rambursarea împrumutului (uzual l sau 2 ani, dar uneori și 5 ani) cît și pentru dobînda
(pentru primele 6 sau 12 luni).Garanția materială a acestui credit este însăși investiția
plus alte garanții care aparțin agentului economic. Acest tip de credit ridică o serie de
riscuri deloc de neglijat din partea băncii, unul dintre ele materializandu-se în
dificultatea atragerii unor surse de creditare pe termen mediu și lung.

15
 ● Credite pentru export-import - vizează activitatea de comerț exterior. Diversitatea
operațiunilor de comerț exterior a determinat condiții specifice de creditare pentru
acest domeniu.

Băncile comerciale sprijină realizarea contractelor de export oferind o serie de facilități

producătorilor (prefinantare, scontarea efectelor de comerț, asigurarea creditului de export) de
multe ori la costuri mai mici decît cele ale creditelor obișnuite, premise notabile pentru ca
operațiunile de export sa fie motor pentru economie, factor important în creșterea resurselor
valutare.

La rîndul lor operațiunile de import generează elemente tehnice specifice, particularități în

acordarea (credite sub forma de avansuri, credite pentru deschideri de acreditive de import,
etc.), utilizarea, costul și rambursarea acestui tip de credite. În plus, operațiunile de export și
import prevalează tehnicilor de finanțare pe termen scurt, iar pentru investițiile internaționale
specifice sunt finanțările pe termen lung ceea ce presupune în majoritatea cazurilor surse
externe, fie de la bănci străine fie de la organisme internaționale.

O alta particularitate pe care o implica creditarea activității de export-import este varietatea și

dimensiunile considerabile ale garanțiilor (de la gajul asupra bunurilor, cesiunea de creanțe
prezente și viitoare, ipoteca, gajul asupra întregului patrimoniu, obiectul care a fost finanțat).

● Credite de consum sunt tipul de credite pe termen scurt sau cel mult pe termen
mijlociu acordate persoanelor fizice și sunt destinate să acopere costul bunurilor și
serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare. Un astfel de credit este
limitat și prin costul pe care îl comportă.

4. În activitatea practica regăsim și alte tipuri speciale de credite ce se acorda agenților

economici

● Creditele de trezorerie reprezintă raporturi de credit menite să satisfacă necesitățile

curente ale societăților comerciale de regulă, din sursele proprii ale băncii remunerate
în strânsa corelare cu dobînda pieței și garantate, de obicei, prin desfășurarea întregii
activități la banca creditoare.
● Liniile de credit presupun efectuarea creditarii fie prin cont curent, fie prin cont de
împrumut. Aceasta linie de credit presupune un plafon maxim de creditare stabilit
anual, de regulă, un procent din cifra de afaceri sau procent din rulajul conturilor
curente (lei/valută), bonitatea societății, notorietatea publică a acesteia, precum și de
16
 posibilitățile de garantare a liniei de credit, întrucât plafonul de credit are valori de
obicei mai mari și sursa acestui tip de credit este una atrasă, costurile sunt implicit mai
ridicate.
● Creditele pe obiect presupun raporturi de credit în care obiectul creditarii este foarte
bine delimitat rata dobînzii fiind determinată de costul sursei atrase și este garantat de
regula cu active fixe.
● Creditele pentru stocuri și cheltuieli sezoniere - se acorda agenților economici care
constituie stocuri de materii prime și produse, cum ar fi: produse agricole,
agroalimentare, de proveniență vegetală sau animala etc. Ele se acorda, în special,
pentru agricultură.
● Creditul de scont sau scontarea titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin) sau a altor
instrumente de plată (scrisori de credit) ce reprezintă o relație de credit de un tip
special, solicitat de agenții economici atunci cînd duc o lipsă acută de disponibilități.
Menționăm că valoarea creditului acordat de băncile care practică acest sistem de
creditare este diminuată cu valoarea scontului. .

5. În funcție de calitatea lor:

● Credite performante - reprezintă angajamente de plată ale societăților comerciale față

de banca, onorate la scadentă. Derularea lor se face în conformitate cu contractul de
credit încheiat și cu normele interne bancare.
● Credite neperformante - reprezintă angajamente de plată asumate de societățile
comerciale care nu-și achită la timp obligațiile, generînd credite restanțe și dobînzi
neachitate cu consecințe directe asupra activului, solvabilitatii și a cheltuielilor băncii
prin constituirea de provizioane într-un volum mai mare.

17
Concluzii
Locul pe care îl deține creditul în economie, percum și importanța sa sunt date de funcțiile pe
care acesta le îndeplineste. Pornind de la idea că creditul îndeplineşte o funcţie distributivă în
economie, prin faptul că mobilizează resursele băneşti disponibile la un moment dat în
economie, redistribuindu-le apoi prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri, sectoare
sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanţare, creditul sporeşte puterea de
acţiune productivă a capitalului, punând astfel în mişcare forţele economice, contribuind în
felul acesta la sporirea avuţiei naţionale şi respectiv la creşterea economică. Obţinerea unei
rate înalte de creştere economică este unul din obiectivele principale ale politicii
macroeconomice a oricărei ţări, căci ea reprezintă mişcarea profundă a unei economii în
întregime. În concluzie putem afirma că una din problemele de bază cu care se confruntă
starea actuală a economiei Republicii Moldova este stabilirea acelui volum de credite
acordate sectorului real care ar asigura echilibrul dintre creşterea economică şi expansiunea
monetară, adică volumul creditelor să genereze majorarea volumului producţiei şi respectiv
creşterea PIB-ului în limitele menţinerii unui nivel relativ jos al inflaţiei.

18
Bibliografie
Resurse internet

19