DE LA IAD LA RAI__ VOL.

3__Capitolul 300
Alte activităţi ale uriaşilor focului de pe Soarele central
primordial principal
Naşterea unui mare Soare central universal
Învăluitoarele marilor unităţi cosmice
1. Robert continuă să contemple o vreme acest Soare, după care spune: „Oricât de
mult m-aş uita, nu pot ajunge la temeliile sale! Un val de lumină îl înlocuieşte pe un
altul. Uriaşii focului par mai degrabă să înoate în această mare de lumină decât să
meargă pe un teren solid, aflat sub picioarele lor. Aş vrea să văd de unde iau
aceste sfere luminoase şi cum de acestea au o formă sferică atât de
matematic perfectă, ca şi cum ar fi făcute de un artist în strungăria focului.
2. Aha! Ce se petrece acolo, la o anumită distanţă de ei? Iată, câţiva uriaşi ai
focului înalţă un tub imens în înălţimi. Acesta are o deschidere uriaşă, dar totuşi
uriaşii trag de ea ca să se lărgească şi mai mult. Întregul tub pare a fi alcătuit dintr-
un material extrem de uşor extensibil, căci altfel nu ar putea să-l lărgească aşa.
Acum s-ar părea că a atins lărgimea cuvenită. După măsurile pământeşti trebuie să
fie o dimensiune imensă, iar aceşti uriaşi stau acum cu sutele în jurul tubului,
lăsând între ei o distanţă goală, în care ar mai avea loc cam douăzeci de astfel de
uriaşi. Oare ce se va întâmpla acum? Iată că uriaşii îşi deschid gurile, din care
izvorăsc diverse forme luminoase. Ce să însemne asta?”
3. Eu: „Este limbajul acestor fiinţe. Uriaşii îşi dau de înţeles unul altuia că în curând
se va naşte un Soare central, care poartă în sine întregi universuri solare. Îl vei
vedea şi tu în curând, urcând din deschiderea cea largă a tubului! Fii atent!”
4. Robert priveşte cu atenţie şi vede o sferă măreaţă de lumină urcând din tub şi
depărtându-se cu o mare viteză de suprafaţa Soarelui. – Extrem de uimit de
această apariţie, Robert spune: „Prieteni, aceasta nu este o nimica toată! Am văzut
acum cu ochii noştri naşterea unui Soare central, care desigur că nu este cel mai
mic dintre cei asemenea lui. El are menirea să servească drept Soare central, în
jurul căruia se vor roti trilioane de universuri şi din care acestea îşi vor extrage
lumina, căldura, viaţa şi hrana. O, dar aşa ceva este deosebit de măreţ! Dar unde
anume va ajunge acest Soare? În ce domeniu îşi va începe el marele său circuit? O,
Doamne, acestea sunt lucruri de care chiar şi cei mai mari arhangheli trebuie să fie
înspăimântaţi! Aici vedem literalmente cum se creează corpuri cosmice noi,
sub privirile Tale, ca locuinţe ale miliardelor de fiinţe libere care le vor locui
cândva. O, Doamne, este prea mult pentru un biet spirit creat!
5. Dar acum, pentru a ajunge la o oarecare ordine în gândirea mea, aş dori să ştiu
cum trebuie reunite următoarele date: Aceste fiinţe aruncă încontinuu în afară
mici Sori planetari. La rândul lor, Sorii cum a fost acest Soare central universal
împins în afară prin tub, nasc cu timpul alţi Sori centrali aflaţi în subordinea lor, iar
aceştia, la rândul lor, dau naştere în timpuri incomensurabile unor Sori
centrali zonali, care nasc şi ei milioane de Sori planetari. Cum se deosebesc în acest
caz acei Sori planetari născuţi în conformitate cu ordinea cosmică de Sorii aceştia,
azvârliţi de aici?”
6. Eu: „Iată, orice asemenea complex de sori şi universuri ce se deplasează în
cercurile cele mai largi în jurul unui Soare central primordial este învăluit la o
depărtare infinită de către toate aceste universuri solare cu o învăluitoare prin
care nu poate pătrunde nici o fiinţă materială. Această învăluitoare este alcătuită
dintr-o materie transparentă, care are duritatea diamantului şi este netedă ca
o oglindă pe partea dinspre interior. Iar toată lumina care porneşte de la
nenumăraţii sori şi care nu este captată de nici un Soare şi de nici un Pământ este
captată de această învăluitoare, fiind reflectată înapoi. Deoarece însă cu timpul o
asemenea învăluitoare devine mată şi nu-şi mai poate îndeplini pe deplin
misiunea, sunt trimise cu puterea corespunzătoare astfel de mingi de lumină de pe
asemenea sori centrali primordiali, în aşa fel încât ele să ajungă cu timpul la aceste
suprafeţe învăluitoare. Acolo ele sunt folosite pentru curăţirea acestor suprafeţe.
Cele care realizează curăţirea sunt de asemenea nişte spirite mari şi puternice,
care există într-un număr suficient. Căci tot ceea ce se petrece în
întreaga nesfârşire se petrece prin spiritele şi prin îngerii Mei. Dar copiii Mei sunt
cei mai mari şi mai puternici dintre toate spiritele”.
7. Robert: „Doamne, în acest caz eu precis nu sunt copilul Tău! Căci pentru Numele
Tău cel sfânt, eu nu mă pot considera altfel decât oribil de mic, şi nu pot să cred că
există altul mai mic decât mine, nici deasupra şi nici dedesubtul meu. Nici nu vreau
să mă mai gândesc la aceste măreţii pe care le-am văzut, căci cu cât mă gândesc
mai mult la ele, cu atât mai mult îmi apar eu însumi ca fiind un simplu nimic. La
sfârşit, precis va apărea un Soare de decilioane de ori mai mare decât decilioanele
altor lumi, cu învăluitoarele lor, şi faţă de care Soarele acesta nici nu reprezintă
mare lucru. Iar acest Soare va fi locuit la rândul lui de alte grupuri sublime de
spirite! O, Doamne Dumnezeule, o, Părinte al meu! Înţelegerea mea refuză să
cuprindă toate aceste lucruri, căci s-a blocat de tot, ca şi cum ar fi murit.
8. În mărginirea mea, eu abia dacă mi-am imaginat nesfârşirea ca pe un asemenea
glob conţinut într-o învăluitoare. Iar Tu spui că în spaţiul infinit se găsesc
nenumărate asemenea învăluitori. O, Doamne, asta mi se pare de domeniul cel
mai fabulos al fabulosului. Şi cred că gândirea mea va avea veşnic ce rumega în
privinţa celor pe care le-am văzut astăzi. Deocamdată, nu pot să mai spun altceva
decât: o, Doamne, Dumnezeule Savaot! Mare eşti Tu şi mari sunt lucrările mâinilor
Tale! De aceea, Tu eşti totul în toate şi toate sunt în Tine şi născute din Tine, Tu, cel
mai bun Părinte, Tată preasfânt şi veşnic! Iar noi, copiii Tăi, suntem mari numai în
iubirea Ta, care este viaţa noastră. Însă prin noi înşine nu suntem decât nişte
nimicuri, o, Doamne, Părinte preasfânt!”
9. Eu: „Frumos, frumos din partea ta, prietene Robert, că gândeşti în felul acesta! –
Dar făcând abstracţie de toate acestea, va trebui să priveşti împreună cu întreaga
societate şi prin cea de a doua uşă a acestui perete sudic, unde vei zări lucruri şi
mai măreţe. Să mergem aşadar, căci uşa este deja deschisă şi ne aşteaptă să păşim
prin ea. Mai departe, aşadar! Amin!

Capitolul 301
Privire prin cea de a doua uşă dinspre sud:
Imaginea generală a creaţiei materiale
Marele om creat ca fiu pierdut
Fiinţa şi determinarea sa. Creaţia infinită a lui
Dumnezeu
1. Toţi păşesc plini de curiozitate prin cea de a doua uşă de pe peretele dinspre
sud. Când ajung acolo, rostesc cu toţii: „O, aici este plăcut de privit în afară! Căci
aici ochii noştri nu trebuie să se mai lupte cu o lumină atât de puternică! Cu aceşti
ultimi doi sori chiar că a fost greu să rezistăm! Se pune acum întrebarea ce vedem
de fapt, aici? Căci iată, aici nu se află decât un fundal scânteietor, aproximativ cum
se vede scânteind de pe Pământ Calea Lactee într-o noapte senină de vară. Dar
desigur că vom afla ce se ascunde dincolo de aceasta, dacă Tu, Doamne şi Părinte
preaplin de iubire, doreşti să ne dezvălui aceste lucruri”. – Eu le răspund: „Doar de
aceea mă aflu aici! – Ieşiţi ceva mai mult afară, pe balcon, ca să aveţi imaginea
completă”.
2. Se îndreaptă cu toţii înspre marginea balconului. Robert cuprinde cu privirea
marele cer scânteietor şi spune: „Foarte ciudat! Aceasta este întru totul o statură
omenească! Genunchii sunt întrucâtva îndoiţi. Mâinile atârnă neglijent în jos. Iar
capul, cu părul lung ca al lui Absalom, apare ca având un chip trist, înclinat în faţă şi
privind în adâncuri. Coapsele îi sunt învelite cu un şorţ rupt, care abia le acoperă.
Pe scurt, întreaga statură îmi face o impresie extrem de tristă! – Mărimea sa
imensă ne poate duce la ideea că aceasta ar fi expresia exterioară a spiritului Tău
atoatecreator, Doamne! Dar chipul lui trist îmi spune că nu poate fi vorba de aşa
ceva. Şi dacă ar fi vorba de spiritul Tău, Doamne, ar trebui ca această făptură să
dea semne de viaţă. Dar aşa ceva nu poate fi descoperit în imaginea sa.
Este ca un fel de reflexie pe care ai creat-o Tu, Doamne, prin răsuflarea Ta. Toate
acestea îşi au desigur, temeiul lor, pe care nu îl cunoaşte nimeni în afară de Tine!
Doamne, Te rugăm, explică-ne acest chip!”
3. Eu: „Aş vrea să vi-l explic, dar tu acorzi prea multă valoare mărimilor materiale şi
dacă îţi voi oferi doar câteva explicaţii s-ar putea să te apuce iarăşi febra. Şi Mi-ar
părea rău să te îmbolnăvesc aici, în Împărăţia Mea. Întreabă-te, deci, dacă eşti în
stare să suporţi partea cea mai monstruoasă din împărăţia materiei, şi atunci voi
începe să vă dezvălui întrucâtva mai îndeaproape această imagine”.
4. Robert: „Doamne şi Părinte plin de cea mai înaltă iubire! Acum nu mai contează,
căci mă aflu deja în această imagine şi sufletul meu este deja impresionat de ea. Aş
putea suporta acum încă câteva duzini de învelişuri globale, în care din partea mea
se pot roti cum vor de un decilion de ori decilioane de Sori”.
5. Eu: „Bine, atunci priveşte mai îndeaproape şi spune-Mi ce vezi!” – Robert spune:
„Văd acum întreaga statură imensă ce pare că umple aproape toate abisurile
spaţiului infinit, precum şi faptul că ea este alcătuită din mici fire de nisip
strălucitoare, dispuse compact unele lângă altele. Acum, întreaga făptură se poate
distinge cu mult mai bine, pentru că această strălucire îi conferă un nimb
maiestuos deosebit! Dar doresc să Te întreb încă o dată: Ce înseamnă toate
acestea?”
6. Eu îi răspund: „Aşadar, percepeţi cu toţii taina cea mare! Acest om, prin întreg
conţinutul său, este spiritul primordial creat pe care Scriptura îl numeşte Lucifer
(purtătorul luminii). El se mai află încă în posesia deplină a conştiinţei sale, dar nu
se mai află în posesia puterii sale iniţiale. Este un spirit captiv şi judecat în toate
părţile fiinţei sale. O singură cale îi mai este deschisă, iar aceea este
calea înspre inima Mea de Părinte iubitor. Orice altă cale îi este închisă şi el este ca
mort pentru oricare dintre ele, căci nu-şi poate mişca nici măcar o mână sau un
picior – nici cât un fir de păr – pe aceste alte căi.
7. Ceea ce voi percepeţi drept fire strălucitoare de nisip sunt globuri învelitoare, în
care sunt conţinute decilioane de decilioane de Sori şi de milioane de ori mai multe
planete, luni şi comete. – Iar distanţa dintre două astfel de globuri învelitoare este
în medie de aproape un milion de ori diametrul unui asemenea înveliş globular.
Faptul că nouă ni se par atât de apropiate una de cealaltă se datorează în primul
rând distanţei foarte mari la care se află de noi, dar şi faptului că multe din ele se
află în fundalul celor din faţă, iar noi le vedem ca şi cum ar fi la aceeaşi distanţă de
noi. Este aproximativ ca şi cum v-aţi afla pe Pământ şi aţi privi Cerul înstelat; el
apare ochilor ca şi cum ar fi o suprafaţă boltită, presărată cu grupări de stele aflate
strâns una lângă alta, pe când în realitate două stele ce par învecinate se află
adeseori la mai multe trilioane de mile distanţă.
8. Faptul că acest spirit este divizat acum în astfel de globuri separate constituie
judecata lui. Iar viaţa sa, care este împărţită în felul acesta în nenumărate părţi
separate între ele, nu este nici ea un întreg, ci trebuie văzută ca fiind ceva extrem
de divizat. Căci viaţă se află doar în interiorul globurilor, iar în afara lor nu există
altceva decât voinţa Mea veşnic neschimbătoare. Fiecare glob este încremenit
şi se află într-un raport imuabil faţă de globurile învecinate.
9. Dacă veţi privi degetul mic de la piciorul stâng al lui Lucifer, veţi vedea un
punct roşuscânteietor. Acela este globul în care se află Pământul vostru, cu tot
ceea ce am văzut până acum.
10. Iar viaţa acestui spirit primordial creat este înlănţuită acum tocmai în acest
punct pe care îl constituie Pământul. Dacă el este dispus să se smerească şi să se
întoarcă la Mine, îi va fi redată viaţa sa primordială, şi atunci, acest om uriaş va fi
din nou animat de viaţă. Dar dacă acest spirit primordial al creaţiei Mele va stărui
în încăpăţânarea sa, această situaţie actuală se poate prelungi la nesfârşit, sau
cel puţin până când întreaga materie se va dizolva într-o nouă viaţă sufletească şi
spirituală multiplă.
11. Dar această dispoziţie va dăinui şi atunci, dacă acest mare spirit primordial
creat nu va voi să se răzgândească. El se poate întoarce smerit la Mine, ca şi cel
mai simplu spirit creat, şi atunci va trebui să renunţe în mod liber la totalitatea sa
primordială, primind desigur în schimb o alta, infinit mai
mare, dar care îi va reveni, ca oricărui spirit omenesc, doar parţial.
12. Însă opera de învăluire – care constă numai din voinţa Mea neclintită – va
rămâne ca bază solidă uşurată de întreaga viaţă sufletească şi spirituală conţinută
în ea şi ca un mare monument al marii noastre acţiuni, peste care se vor înşirui
noile creaţii. – Robert şi voi, ceilalţi, spuneţi-Mi, aţi înţeles acum?”
13. Robert şi toţi ceilalţi abia îndrăznesc să respire de veneraţia care i-a copleşit.
Numai Robert spune, după un răstimp în care a fost cuprins de cea mai înaltă
uluire: O, Doamne Dumnezeule, o, Părinte preasfânt! Eu îmi apar mie însumi acum
ca un nimic nimicit pe vecie. O, preabunule Părinte, îngăduie-ne să ne venim puţin
în fire, înainte de a ne conduce înspre o altă uşă! Căci ceea ce am văzut
şi am auzit aici ne-a năucit în aşa măsură, încât acum nu mai suntem în stare să
vedem sau să înţelegem ceva. O, Doamne, cât de măreţ eşti Tu! O, aşa ceva nu
poate fi suportat de un spirit creat! O, Doamne Dumnezeule, o, Tată!