Moara cu noroc

„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică realistă scrisă de Ioan

Slavici, publicată în volumul ,,Novele din popor” în anul 1881.
Nuvela este o specie a genului epic, în proză, care urmărește
traiectul psihologic al personajului. Este de dimensiuni reduse, mai
amplă decât schița, însă mai mică decât romanul. Acțiunea se
petrece pe numeroase fire narative, la care participă un număr mare
de personaje.
Titlul operei este un topos literar care are o semnificație
ironică, ,,norocul” fiind doar aparent, evenimentele desfășurate la
han aducând în cele din urmă sfârșitul tragic al lui Ghiță, soției
acestuia, Ana, respectiv cel al lui Lică. De asemenea,
termenul ,,noroc” este folosit cu sensul de bogăție, averea fiind
motivul literar central al nuvelei, în jurul căreia degenerează toată
acțiunea, morala desprinsă fiind că alergând după bani, pierdem
lucrurile cu adevărat importante, chiar pe noi înșine. Acest lucru
este sugerat și de crucile din apropiere care par a binecuvânta locul,
alt aspect care accentuează ironia și răsturnare situației.
Tema nuvelei este reprezentată de dezumanizarea sub influența
nefastă a banului. Narațiunea este structurată pe două confliecte: cel
interior al lui Ghiță în care conștiința acestuia se luptă cu dorința de
înavuțire, respectiv cel exterior al confruntării dintre Lică și Ghiță,
care ajunge contrâns să-i accepte propunerea acestuia încălcându-și
princiipile și sfârșind încolțit într-o situație lipsită de scăpare care îi
aduce și moartea. De asemenea, încă o tematică importantă în
nuvelă este și cea a familiei, care reprezintă identitatea lui Ghiță, un
om umil și cinstit, familist cu morale nepătate, echilibrul constând în
,,liniștea colibei”.
Există numeroase motive literare precum: motivul banului,
motivul căutării norocului, hanul, crucile, coliba, personajul
demonic și așa mai departe.
Acțiunea se desfășoară pe momentele subiectului. Expozițiunea
plasează narațiunea în timp și spațiu, având loc în secolul al XIX-
lea, înfățișând evenimentele derulate pe parcursul unui an, între
două evenimente creștine majore: Sfântul Gheorghe și Paștele, la o
cârciumă aflată la răscruce de drumuri, în pustietate izolată de restul
lumii. Opera debutează la vorbele bătrânei ,,Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția ci liniștea colibei tale te
face fericit” care inițial stabilesc bunăstarea și echilibrul familiei,
dar ulterior se dovedește a fi și morala nuvelei subliniând esența
vieții care constă în pacea familială.
Intriga o constituie venirea la han a unui individ, Lică Sămădăul
șeful porcarilor care perturbă bunăstarea familiei. Acesta îl
constrânge pe Ghiță să facă o alegre care va constitui conflictul
interior al acestuia: fie își încalcă principiile participând la afacerile
ilegale ale Sămădăului, cu promisiunea îmbogățirii, fie își respectă
convingerile morale și își mută afacerea în altă parte, menținând
statutul modest al familiei.
Desfășurarea acțiunii este reprezentată de declinul psihologic al lui
Ghiță, respectiv degradarea armoniei din cadrul familiei sale,
afundându-se tot mai tare în gustul amar al banilor și idolatrizând
teama și autoritatea pe care Lică o insuflă în jurul său. Îndepărtarea
sa de familiei, cât și influența puternică a averii și a Sămădăului, i-
au alterat comportamentul lui Ghiță, fapt ce o împinge pe soția sa,
Ana, în brațele idolului și dușmanului său, Lică.
Punctul culminant constă în regresul lui Ghiță, care regurge la cel
mai nemilos act, uciderea soției sale la aflarea adevărului cu privire
la ea și Lică. Acest act reprezintă dezumanizarea completă a
acestuia, moralele și sentimentele care îi dictau acțiunile dispărând
definitiv. La rândul său este ucis de Răuț la ordinul Sămădăului, iar
hanul este incendiat pentru a-și ascunde urmele.
Lică este, însă, prins în capcană, cu poliția pe urmele sale. Realizând
că nu are scăpare, alege să se sinucidă.
Deznodământul cuprinde sfârșitul acțiunii, încheind simetric
nuvela, finalul înfățisând bătrâna care privește cu tristețe la cele
întâmplate, constatând că nimeni nu se poate împotrivi destinului.
(Fraza de încheiere ,,apoi ea luă copiii si pleacă mai departe”
sugerează ideea că viața merge înainte.)
Instanța narativă este obiectivă, naratorul fiind demiurg,
omniprezent și omniscient, care știe totul despre personajele sale,
întâmplarea fiind relatată la persoana a III-a.
Fiind nuvelă, personajele sunt numeroase, însă acțiunea ia contur în
jurul lui Ghiță si Lică. În prima instanță Ghiță este prezentat drept
un om umil, cinstit, muncitor, un bun soț și tată, dedicat bunăstării
familiei sale. Declin său psihologic începe când pus în fața alegerii
dintre modestie prin muncă cinstită și bogăție pe căi depravate,
decide în favoarea necuratului aliându-se cu Lică, care îl împânzește
în plasa sa de infracțiuni, distrugând umanitatea din el. Lucrurile
degenerează rapid în interiorul lui Ghiță care admiră influența și
puterea pe care o deține Sămădăul, în același timp detestând
acțiunile sale imorale, aducându-l în pragul disperării. Acesta
încolțit de situație și lipsit de control asupra consecințelor
acumulate, izbucnește în momentul când află că a fost trădat de
partener și soție, ucigând-o într-un exces de furie. La acel moment
Ghiță era dominat de gândurile imorale, îngropându-și conștiința în
favoarea lăcomiei pentru bani. Acesta sfârșește ucis de Răuț la
ordinul complicelui și idolului său diabolic, Lică Sămădăul.
În concluzie, nuvela ,,Moara cu noroc” ilustrează declinul psihic al
personajului principal, care mânat de dorința îmbogățirii se pierde
pe sine, marcând proverbul ,,banul ochiul dracului”, averea fiind
factorul care îl împinge pe Ghiță spre dezumanizare.