ORA DE ISTORIE

historia magistra vitae

Legenda întemeierii Romei

Multe sunt legendele ce învăluie originile unor popoare, localități sau culturi antice,
dar niciuna n-a ajuns la celebritatea istorisirilor privind nașterea Romei. Legenda
formării Romei este atât de frumoasă încât ne creează sentimentul regretului că nu
corespunde realității.

În jurul originii Romei s-au făcut foarte multe speculații și s-au creat mai multe
legende evocate de autori antici greci și latini cu scopul scoaterii la lumină a unui
fondator mitic care să dea naștere unei aure speciale viitoarei capitale a lumii antice
din jurul Mării Mediterane și nu numai. Se poate constata o adevărată concurență
între creatorii latini ai legendei fondatoare a Romei și versiunile autorilor greci care
au fost preocupați să desemneze ca întemeietor o figură ilustră conațională.

Creatorii miturilor grecești leagă fondarea Romei de figura legendară a

conducătorului Arcadiei, pe numele său Evandru, care, înainte de războiul Troian, a
condus un grup de imigranți din Arcadia pe malurile Tibrului unde a întemeiat o cetate
numită Palanteum (Pallanteon), încercând să justifice astfel numele colinei Palatin.

Există și versiunea grecească a formării Romei conform căreia adevăratul fondator al

Romei ar fi fost un oarecare Romus, fruct natural al relației de dragoste dintre
celebrul Odiseu și vrăjitoarea Circe, scenă amoroasă petrecută pe o insulă în
apropierea coastelor italice. Această versiune este considerată de unii autori ca o
dovadă de imperialism cultural prin care i se conferea Romei un ascendent grecesc.

Cea mai importantă contribuție greacă la mitul fondării Romei o constituie implicarea
eroului troian Aeneas (Enea) a cărui legendă a fost cunoscută în Etruria, dovadă fiind
statuile votive ale eroului purtându-l pe tatăl său, Anchise, în timp ce fuge din Troia și
mai multe vase pictate din sec. al V-lea și al VI-lea î.Cr. reprezentându-l pe Aeneas în
scene de luptă.

Încercând o sintetizare a acestor legende se pot distinge două etape în formarea

mitică a Romei.

Prima etapă vizează colonizarea Latiului și întemeierea primei cetăți de către

www.oradeistorie.ro
 ORA DE ISTORIE
historia magistra vitae

colonizatorii conduși de Aeneas. După căderea Troiei (Illion) – în anul 1184 î.Cr., după
unii, 1193 î.Cr., după alții – Aeneas, purtându-l pe tatăl său, Anchise, în spinare și
însoțit de un grup de refugiați se îmbarcă pe niște corăbii cu care vor peregrina prin
bazinul Mării Mediterane până în ziua în care ajung să eșueze pe țărmul italic în zona
Latium, la gurile de vărsare în mare a Tibrului. Aeneas o ia în căsătorie pe fiica lui
Latinus, rege local, pe nume Lavinia și fondează cetatea Lavinium. Fiul lui Aeneas,
Ascanius (căruia romanii îi spuneau Iullus sau Iulius pentru a-l consacra pe strămoșul
gintei Iulia), întemeiează orașul Alba-Longa unde vor domni, conform tradiției, 12 regi.
Nepoata ultimului dintre acești regi, Rhea Silvia, vestală albană, rămâne însărcinată în
urma întâlnirii cu zeul Marte și dă naștere gemenilor Romulus și Remus.

A doua etapă a legendei începe odată cu nașterea celor doi gemeni, fapt ce va provoca
pedepsirea mamei lor (legenda spune că a fost condamnată la moarte, dar la
insistențele fiicei regelui uzurpator, Anto, pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe
viață). Cei doi gemeni au fost puși într-o albie și abandonați pe apele fluviului Tibru și
salvați ca prin minune și alăptați de o lupoaică în peștera Lupercal, undeva la sud-vest
de Palatin. Salvați de către un cioban, pe nume Faustulus, au fost crescuți de către
acesta și soția lui, Acca Larentia. Ajunși bărbați, își află originile și organizează un
complot împotriva lui Amulius pe care îl suprimă și reîntronează pe Numitor ca rege,
hotărându-se să întemeieze un oraș pe meleagurile unde au fost abandonați și
crescuți, dar nu s-au înțeles cine să fie fondatorul, cine să aleagă numele noii cetăți și
cine s-o cârmuiască. Până la urmă au căzut de acord ca fiecare să se urce pe câte o
colină, iar câștigător să fie cel ce va vedea mai multe păsări pe cer. Remus a urcat pe
colina Aventinului, iar Romulus pe cea a Palatinului, acesta din urmă numărând
douăsprezece păsări în zbor, cu șase mai multe decât a numărat Remus.

Romulus a înjugat doi boi albi și a tras brazda delimitatoare, ridicând și un zid pe
colina Palatinului, dând astfel naștere Romei, jurând că va ucide pe oricine va încălca
fără permisiunea sa împrejmuirile noii sale urbe. Fratele său, Remus, nemulțumit de
soarta ce i s-a hărăzit a trecut peste linia de demarcație, bătându-și joc de lucrarea lui
Romulus, motiv pentru care acesta, credincios jurământului făcut, l-a pedepsit
ucigându-l.

Toate acestea, conform tradiției, s-au întâmplat în anul 753 î.Cr., pe data de 21 aprilie,
zi intrată în istorie ca dies natalis. Această dată se pare că își are originea într-o

www.oradeistorie.ro
 ORA DE ISTORIE
historia magistra vitae

menționare făcută de Atticus într-o lucrare a sa intitulată Cartea cronologiei, lucrare

care nu ni s-a păstrat, dar în care acest autor fixează fondarea Romei de către
Romulus în anul al treilea din al șaselea ciclu de Jocuri Olimpice, respectiv în anul 753
î.Cr..

Personajele, mai mult sau mai puțin legendare, întruchipate de Aeneas și de Romulus
au folosit romanilor și istoricilor antici pentru a evidenția unele calități esențiale
atribuite romanilor. Astfel, atașamentul pios față de părinți dovedit de Aeneas prin
salvarea tatălui său din ruinele incendiate ale Troiei va fi folosit pentru a explica
virtutea cetățeanului roman exprimată prin cuvântul pietas ce semnifica sentimentul
de datorie absolută atât față de divinități, cât și față de părinți și de patrie.

Romulus Întemeietorul (conditor), unicul fondator, a înflăcărat sentimentul național

roman, simbolizând gloria Romei, oraș născut în condiții umile, dar aflat sub
binefăcătoarea grijă a zeilor. Romulus a fost considerat Pater patriae și asimilat zeului
Quirinus căruia i s-a dedicat un templu pe colina care și astăzi poartă numele de
Quirinal.

Vreme de secole, copiilor și tinerilor romani li s-a inoculat ideea de patriotism tocmai
prin sentimentul de mândrie că aparțin unei cetăți aflate sub oblăduirea zeilor
(precum Venus și Marte) care și-au adus contribuția la întemeierea orașului lor.

Cât adevăr și câtă fantezie există în istorisirile legate de fondarea Romei nimeni nu
poate stabili cu exactitate, chiar dacă marele istoric al Romei, Th. Mommsen, este
foarte tranșant în această privință, negând orice valoare istorică poveștilor fondatoare.

Sursa: Romulus Gidro, Aurelia Gidro, Roma antică. O istorie pentru toți, Editura
Neverland, București, 2018, p. 19-22.

www.oradeistorie.ro