Lucrare practică № 1

Tema: Structura parodonţiului marginal. Parodonţiul superficial sau de înveliş (gingia, ligamente
supraalveolare).

1. Noţiune de parodonţiu marginal.

Parodontiul marginal este format din toate tesuturile care mentin si sustin in acelasi timp dintii in oasele
maxilare.

2. Componentele principale ale parodonţiului marginal.

A. Parodontiul superficial (de invelis) ce este reprezentat de gingie, aceasta fiind la urma ei formata din:
epiteliu gingival;
corion gingival;
ligamente supraalveolare.

B. Parodontiul profund functional (de sustinere) alcatuit din:

cement radicular;
desmodontiu (ligamentul parodontal);
os alveolar.

3. Funcţiile de bază ale parodonţiului marginal.

Functia de structurare si restructurare tisulara:
Desmodontiul cu lig. periodontal se dezvolta din tesutul mezenchimal al foliculului dentar,celulele acestuia
avind capacitatea de a se diferentia in cementoblasti,fibroblasti si odontoblasti (care le regasim in
lig.periodontal matur) participa la formarea cementului,colagenului fibrilar si a osului alveolar.
Functia de preluare a solicitarilor dentare:
Rezistenta fata de presiunea masticatorie;
Transmiterea presiunii masticatorii catre osul alveolar;
Protectia fromatiunilor vasculo nervoase;
Mentinerea relatiilor normale gingivo-dentare.
Functia de nutritie:
Desmodontiul asigura nutritia cementului,osului alveolar si gingiei prin intermediul vaselor sangvine si
asigura drenajul sangvin si limfatic.
Functia senzitiva:
Este asigurata prin fibre si formatiuni nervoase specializate specializate in transmiterea senzatiilor
dureroase,tactile,de presiune si termice.

4. Părţile componente ale parodonţiului superficial sau de înveliş.

epiteliu gingival;
Epiteliul gingival oral sau extern – este epiteliul care acoperă gingia; linia de demarcaţie între ep. şi corion
este o suprafaţă ondulată. Această suprafaţă denivelată măreşte mult interfaţa epiteliu – corion şi asigură prin
osmoză o mai bună troficitate a epiteliului care este lipsit de vase sanguine.
Epiteliul este format din:
stratul bazal sau germinativ cu celule de formă cuboidală aşezate pe 1- 2 rânduri ‘’în palisadă’’;
stratul spinos este stratul ep. cel mai gros;
stratul granular este mai redus în celule, apare keratohialina care va forma keratina;
stratul cornos. Este keratinizat, descuamativ, format din celule aplatizate fără nucleu şi organite; participă la
eliminarea bacteriilor ataşate de celulele care se descuamează. O celulă ep. traversează cele 4 straturi în timp
de 9 –11 zile, aceasta fiind rata de regenerare a ep. şi prin aceasta participă la imunitatea nespecifică. Stratul
bazal este în contact cu corionul prin lamina bazală.
corion gingival;
Corionul gingival este format din ţesut conjunctiv fibros. La nivelul gingiei marginale el primește ligamentul
desmodontal, participând la ancorarea interdentară și gingivo-alveolo-dentară. periradicular, corionul se
fixează pe corticala externă a osului alveolar, asigurând coeziunea gingivo-osoasă a gingiei fixe
ligamente supraalveolare.

5. Gingia, tipurile de gingie.

Gingia libera:
Gingia interdentara(papila gingivala):
Gingia fixa(atasata):

6. Structura morfologică a gingiei.

Gingia are culoare roz-pala(la negroizi e bine exprimate pigmentul brun),are consistenta diferita si este
imobila fata de osul alveolar.Suprafata ei este cheratinizata.Ea poate fi groasa(consistenta) sau fina(aproape
necheratinizata).

7. Gingia liberă sau marginală (noţiune).

Este portiunea coronara a gingiei si corespunde peretelui extern al santului gingival. Latimea
marg.ging.libere e aproximativ egala cu 0,5 si 2 mm. In mod normal conturul marginii este ascutit,neted,fara
neregularitati sau depresiuni. Limita dintre gingia libera si gingia fixa este marcata de santul
marg.ging.libere care uneori poate fi sters sau lipseste.

8. Gingia interdentară (papila gingivală), culoare, formă şi volum.

Este spatiul interdentar in mod normal sub punctul de contact,cind acesta lipseste (diastema, treme,
incongruenta dento-alveolara s.a.) papila interdentara prezinta forma de platou sau chiar de sa,ca o
depresiune concava(papila vestibulara si papila orala).
Forma normala in regiunea frontala este piramidala,pe cind in cea a dintilor laterali posteriori a fost
comparata cu aspectul unui cort,cu o depresiune pe muchia superioara.

9. Gingia fixă (ataşată), structură, vascularizare, inervaţie.

Adera ferm de dinte si osul alveolar subiacent.Are o inaltime verticala de aproximativ 1 si 9 mm. Ea are o
inaltime mai mare la maxilar decit la mandibula,in special la incisivi si molarii maxilarului pe fata
vestibulara, deasemenea e mai inalta pe fata linguala a primului molar mandibular.
Limita dintre gingia fixa si mucoasa alveolara este jonctiunea muco-gingivala,reprezentata de o linie de
demarcatie numita linia muco-gingivala vizibila pe fata vestibulara a ambelor maxilare. Sub aceasta linie se
afla mucoasa alveolara mai elastica si mai mobila.

10. Noţiune de joncţiune muco-gingivală.

Jonctiune muco-gingivala se refera la spatiul de trecere dintre mucoasa fixa si cea mobila (la nivelul cavitatii
bucale).
Jonctiunea mucogingivala este foarte abrupta si apare sub forma unei usoare depresiuni sau sub forma unei
linii cu aspect de „solzi de peste”, delimitand mucoasa gingivala atasata de mucoasa alveolara.
Din punct de vedere mofologic, ea marcheaza zona de tranzitie de la un epiteliu keratinizat si lamina propria
care contin fascicule de colagen grosolan, atasate de periost, la un epiteliu nekeratinizat si lamina proprie
mai laxa, bogata in fibre de colagen. Prin inspectie se remarca diferenta dintre culoarea roz mai pronuntata a
mucoasei alveolare fata de mucoasa gingivala care reda o culoare roz pal.
11. Noţiune de sistem ligamentar supraalveolar.
Asigura legatura dintre dinte-gingie,dinte-dinte si este format din fibre gingivale in special din fibre de
colagen cu diferita orientare.Aceste ligamente confera gingiei elasticitate,rezistenta si o fixeaza de suprafata
dintelui mai jos de epiteliul marginal.
Fibrele confera imobilitate gingiei si stabilizeaza fiecare dinte intr-un anumit sector.

12. Tipurile de fibre ale ligamentului supraalveolar.

1. Fibrele dento-gingivale
2. Fibrele dento-dentare sau transseptale
3. Fibrele dento-periostale
4. Fibrele dento-alveolare
5. Fibrele alveolo-gingivale
6. Fibrele periosto-gingivale
7. Fibrele transgingivale
8. Fibrele intergingivale
9. Fibrele interpapilare
10. Fibrele semicirculare
11. Fibrele circulare
12. Fibrele intercirculare

13. Fibre dento-gingivale. Fibre dento-dentare. Fibre dento-periostale. Fibre dento-alveolare. Fibre
alveolo-gingivale. Fibre transgingivale. Fibre intergingivale. Fibre circulare. Fiziologia sistemului
ligamentar supraalveolar.
1. Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular și se dispun ascendent și lateral în
corionul gingival.
2. Fibrele dento-dentare sau transseptale situate între dinți adiacenți și au un traiect aproape orizontal.
3. Fibrele dento-periostale pornesc de la un dinte, trec peste marginea alveolară (limbusu alveolar) și se
fixează la periost.
4. Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte și ajung la marginea alveolară după un traiect aproape
orizontal.
5. Fibrele alveolo-gingivale au un capăt atașat de creasta alveolară și se termină în corionul gingival.
6. Fibrele periosto-gingivale fixează gingia de os prin intermediul periostului.
7. Fibrele transgingivale pornesc cu un capăt de pe cementul radicular al suprafețelor aproximale și se
îndreaptă spre suprafața vestibulară sau orală a dintelui vecin, unde se întrepătrund cu fibre similare
din direcția opusă.
8. Fibrele intergingivale traversează continuu corionul gingival paralel cu suprafețele vestibulare și
orale ale rădăcinilor.
9. Fibrele interpapilare care traversează spațiul interdentar în sens vestibulo-oral la baza papilei.
10. Fibrele semicirculare pornesc de pe suprafața aproximală (mezială sau distală) a rădăcinii unui
dinte, ocolesc fața vestibulară sau orală și se fixează pe fața aproximală opusă a aceluiași dinte.
11. Fibrele circulare în număr mic înconjoară în întregime rădăcina dintelui.
12. Fibrele intercirculare sunt situate între inelele de fibre circulare.

a) Asigura fixarea si mentinerea gingiei pe dintela un nivel constant,ceea ce devine evident in timpul eruptiei
active;
b) Intareste structura corionului gingival,confera marginii gingivale libere consistenta si rezistenta fata de
impactul alimentar exercitat in conditii fiziologice;
 c) Se opune tenditelor de retractie gingivala prin agresiuni mecanice directe asupra marginii gingivale libere
si in santul gingival;
d) Asigura o transmitere a presiunilor de masticatie din zonele active la restul dintilor prin fibrele dento-
dentare;
e) Formeaza o bariera biologica rezistenta in timp fata de agresiunea microbiana,extinderea inflamatiei si a
proliferarii epiteliului joncyional si sulcular in desmodontiu.

Lucrare practică № 2
Tema: Parodonţiul profund de susţinere sau “funcţional” (cementul, periodonţiul, osul alveolar).
14. Noţiune de parodonţiu marginal profund de susţinere sau "funcţional".
Parodontiul marginal cuprinde totalitatea țesuturilor care asigură menținerea și sustinerea dintilor în
casele maxilare. În plan vertical, parodonțiul marginal are o arie cuprinsă între nivelul marginii gingivale și
o zonă nedelimitată strict din propierea apexului,
Limita superioară, gingivală, a paradontiului marginal se situează, în condiți normale, în jurul coletului
anatomic al dintelul, dar poate fi si deasupra acestuia, în cazul cresterilor anormale de volum ale gingie
(hipertrofi, hiperplazil) sau sub colet în involuti precoce constitutionale și de senescență (atrofii ale osului
alveolar) sau in cazul retractilor gingivale patologice (resorbtil ospase subiacemte).
Limita dintre parodonțiul marginal și cel apical nu este marcată în mod net de un element sau o structură
anatomică anumită. Distincția dintre cele două mari conponente -- parodonțiul marginal și cel apical se
manifesta printr-o patologie și o evolutie diterită a acestora. 
15. Componentele de bază ale parodonţiului marginal profund.
Principalele componente ale parodonţiului marginal profund, sunt
 cementul radicular,
 desmodonţiul
 osul alveolar.
 
16. Cementul radicular (tipuri de cement radicular).
Cementul radicular este un ţesut conjunctiv, calcificat, care acoperă suprafaţa exterioară a rădăcinii
dintelui şi uneori o parte din coroană la coletul dintelui, având rolul sau funcţia de a fixa fibrele ligamentului
alveolo - dentar pe suprafaţa radiculară.
Are o culoare alb-gălbuie şi o grosime iniţială de 14 – 650 microni, care se modifică şi diferă cu vârsta şi
topografia.
Cementul este de două feluri: primar (jumătatea coronară a rădăcinii 2/3 din lungimea ei) şi
secundar(jumătatea apicală a rădăcinii). Cementul primar este de regulă de tip acelular, iar cel secundar este
de tip celular.
Ambele tipuri de cement au o matrice organică care se calcifică şi conţin fibrile de colagen.
Fibrele de colagen din cement  (fibre Sharpey) sunt de două feluri:
 fibre interioare, înglobate în substanţa fundamentală calcificată, produse de cementoblaste;
 fibre de suprafaţă.
Fibrele de  colagen sunt produse de fibroblaste.
De-a lungul rădăcinii, comentul este mai gros în treimea mijlocie și cel mai gros în treimea apicală fiind
produs de celulele specializate: cementoblaste, cementocite.
17. Raportul topografic sau joncţiunea cement-smalţ (variante).
. Raportul topografic între cement și smalț poale fi:
 cementul acoperă smalțul cervical în 60-65%
din cazuri (fig. 16 a)
 cementul vine în contact cu smalțul în 30%
din cazuri (fig. 16 b);
 cementul nu se întalnește cu smalțul, lăsând o
mică porțiune de dentină descoperită în 5-10%
din cazuri (fig. 16 c).
Cele trei situații se pot întâlni chiar la acelaşi dinte.

18. Cementul primar (fibrilar, acelular), localizare, compoziţie.

  Cementul primar fibrilar sau acelular – este depus în straturi succesive, paralele cu suprafaţa
radiculară, sub formă de lamele şi are rolul de a ancora fibrele ligamentare periodontale. Fibrele sunt
înserate cu un capăt în cement şi mineralizate la acest nivel.
Cementul acelular conţine substanţe minerale (hidroxiapatită) până la 60 %, apă – 12 %, şi substanţe
organice.
Cementul primar, acelular este dispus, în special, în jumătatea coronară a rădăcinii (sau pe 2/3 din
lungimea ei). Histologic, prezintă linii de apoziție paralele în general între ele și suprafața radiculară. Ele
reflectă apoziția ciclică, periodică de cement, care se continuă în tot cursul vieții. Această proprietate a
cementului contribuie la îmbunătățirea implantării și explică procesele reparatorii care se produc după
fracturile radiculare.
Grosimea stratului de cement acelular variază de la câțiva um în timpul erupției la 50 um între 11 si 20
ani și până la 130 um la adult sau chiar mai mult, peste 500 um la persoane vârstnice. În grosimea sa sunt
prezente fibre de colagen denumite intrinseci (care aparțin cementului spre deosebire de cele provenite din
desmodonțiu care sunt fibre extrinseci.
La microscopul electronic, cementul acelular demineralizat prezintă benzi formate din fibrile de colagen,
dispuse mai mut sau mai puțin perpendicalar pe suprafața rădăcinii și care derivă, în principal, din fibrele
ligamentului periodontal, fibrele extrinseci find produse și încorporate, treptat,în matricea cementului sub
acțiunea cemento-blaștilor. Aceştia sunt celule similare morfologic cu fibroblaștii și sunt situate în
desmodonțiu, de-a lungul suprafeței radiculare unde formează o matrice nemineralizată: cementoid sau
precement. În timp. această matrice se mineralizează împreună cu fibrele de colagen descrise mai sus. Ele
reprezintă fibrele lui SHARPEY, termen utilizat pentru a desemna toate fibrele inserate cu un capat în
cement și mineralizate la acest nivel.
Compoziția cementului fibrilar, acelular: Substanța minerală a cementului este reprezentată de cristale
fine, aciculare de hidroxiapatită, care formează 61% în greutate (31% în volum) și apă 12% în greutate
(36% în volum). Gradul de mineralizare a cementului este mai redus la vârste tinere și mai mare la vârstnici.
În îmbolnăvirile parodontale, cementul cervical expus agresiunii microbiene din mediul bucal se poate
hipermineraliza prin aport fosfocalcic de origine salivară.

19. Cementul secundar (celular), localizare, compoziţie.

Cementul celular secundar este mai puţin calcificat, conţine fibre Sharpey mai puţine, este mai gros în
zonele de  furcaţie a rădăcinilor şi la apex.
Cementul secundar,celular este situate în jumătatea apicală a rădăcinii și la nivelul furcațiilor dinților
pluriradiculari. Grosimea lui variază între 130 și 200 um. În porțiunea mijlocie a rădăcinii, cementul celular
poate acoperi o portiune de cement acelular depus anterior.
Dispunerea diferită a celor două tipuri morfologice de cement celular şi acelular poate fi explicată prin:
funcționalitatea crescută deasupra și sub punctul de rotație hypomochlion al dintelui- unde deplasările sunt
mai mari, inițierea unor mecanisme de protecție printr-un metabolism mai intens, grație aglomerării celulare
de la aceste niveluri.
Compoziția cementului celular: Substanta minerală este mai redusă 46% în greutate, dar matricea
organică este maI bogată, fiind bine reprezentată de colagen tipul I (peste 90%) și III (cca 5%), glicoproteine
și proteoglicani.
Cementocitele sunt celulele caracteristice acestui tip de cement și sunt situate numai în cement nu și în
desmodonțiu, staționare în lacune ale cementului (numite impropriu cementoplaste). Lacunele au dimensiuni
și forme diferite și sunt unite între ele prin canalicule fine care se orientează preferențial către desmodonțiu.
Cantitatea de fibre de colagen provenite din desmodonțiu și fixate în cementul celular este mai mare decât în
cementul acelular. Fibrele SHARPEY sunt numeroase și prezintă o bună mineralizare, în special periferică,
în timp ce axul central este mai slab mineralizat.
Cementogeneza – formarea cementului primar se realizează prin elaborarea de către cementoblaste a
matricei organice şi mineralizarea fibrilelor de colagen. El se îngroaşe prin adiţie de substanţă fundamentală
şi mineralizarea fibrelor Sharpey. Cristalele de hidroxiapatită se depun, iniţial, în interiorul şi la suprafaţa
fibrilelor şi apoi în substanţa fundamentală.
Cementoblastele vor fi înglobate în cement şi se transformă în cementocite. Cementul se depune
permanent mai mult la apex şi la nivelul furcaţiei rădăcinilor, compensând astfel erupţia dintelui.

20. Noţiune de hipercimentoză.

Hipercementoza este o îngroşare exagerată a rădăcinii dintelui prin depunere de cement.
Proliferarea excesivă a cementocitelor, mai des la vârstnici, se determină prin radiografie.

21. Noţiune de periodonţiu (desmodonţiu, spaţiu periodontal).

 Totalitatea structurilor din spațiul dento-alveolar formează un complex morfofuncțional denumit
desmodonțiu. Spațiul dento-alveolar are o formă de clepsidră, fiind mai îngust în zona de rotație a dintelui -
hypomochlion- şi mai larg în zona cervicală, respectiv apicală. Spațiul dento-alveolar este vizibil pe
imaginea radiologică ca o zonă de radiotransparență crescută.
Desmodonţiul – ligamentul dento-alveolar are o grosime de 0,3 mm. Embriologic, apare din sacul
folicular.
Parodonţiul ligamentar, membrana periodontală sau ligamentul alveolo-dentar este compus dintr-un ţesut
conjunctiv fibros (substanţă fundamentală, celule, fibre), vase şi nervi, care ocupă spaţiul dento-alveolar,
având drept funcţie fixarea dintelui în alveola osoasă şi echilibrarea forţelor ce se exercită asupra dintelui
(FO).
Este o articulaţie – gomfoză – dento-alveolară înalt specializată, care se realizează între cement şi os.
Radiologic apare ca o linie de radiotransparenţă.
Histologic este un ţesut dens cu multe fibre de colagen de tip fibros cu celule în special fibroblaste.
Fibroblastele au funcţia de a produce fibre de colagen, de menţinere a sistemului de fibre şi de remodelare a
celor existente.
Spaţiul periodontal este spaţiul dintre dinte şi alveolă.
Desmodonţiu
Cuprinde ţesutul conjunctiv din fisura periodontală reprezentat de:
 fascicole ligamentare din fibre de colagen ce leagă dintele de os realizând adevăratele ligamente
alveolo-dentare (fibrele Sharpey). Unele fascicule se pierd în grosimea mucoasei gingivale sau
papilare (fibre marginale sau cemento-papilare); altele trec de la cementul unui dinte la altul, pe
deasupra septurilor alveolare (fibre transseptale sau cementoceinentare); altele trec de la cement la
peretele alveolar (cementoalveolare sau ligamentul alveolodentar).
 formaţiuni vasculare ce formează numeroase plexuri. Vasele au rol nutritiv dar şi rol funcţional-
mecanic.
 fibroblaşti ce participă la neoformarea fibrelor ligamentare şi a substanţei fundamentale;
 nervi şi lichid intertisular.

Toate acestea asigură un "hamac" pentru dinte.

Rolurile desmodonţiului:
 prin fibrele Sharpey asigură fixarea dintelui în alveolă;
 transmite forţele ocluzale la os prin grupul fibrelor oblice şi astfel forţele
de presiune se transformă în forţe de tracţiune asupra cementului şi osului
alveolar (fig. 8);
 acţionează ca o frână hidraulică: o parte din forţele ocluzale sunt anihilate prin sistemul hidraulic
asigurat de lichidul intertisular şi vasele sanguine
din regiune. În apropierea apexului capilarele prezintă dilatări (glomeruli) cu rol
de amortizare a presiunilor dentare. Prin reţeaua nervoasă vegetativă bogată din
jurul dilatărilor vasculare se asigură reglarea automată şi pe cale nervoasă a fluxului sanguin local.
22. Conţinutul spaţiului periodontal (fibre, celule, substanţa fundamentală, vase sangvine şi nervi).
La examenul radiologic, spațiul dento-alveolar apare ca o zonă de radiotransparență crescută tață de rădăcină
și osul alveolar. Componentele desmodonțiului sunt: substanța fundamontală; - celule: fibre: - vase și nervi.
Substanța fundamentală nu se deosebeşte esențial de cea a corionului gingival unde a fost descrisă.

23. Fibrele periodontale sau ligamentul periodontal.

Fibrele desmodontale. Ligamentul periodontal Cele mai numeroase sunt fibrele de colagen, în
proportie de 53-74%, puține fibre de oxytalan şi rare fibre elastice.
Fibrele de colagen sunt formate din fibrile. Numeroase fibre de colagen sunt grupate în benzi groase,
care în totalitate formează sistemul ligamentului periodontal. La dinții recenți erupți, numărul de benzi de
colagen este de circa 50.000/mm2 de suprafață radiculară, iar la dinții maturi, funcționali, numărul de benzi
este de circa 28.000/mm2. în timp ce la dinții nefuncționali este de 2.000/mm2. Diametrul benzilor de
colagen este la dinții recent erupți de 2-3 um și se dublează la dinții maturi, funcționali.
Orientarea fibrelor se face între osul alveolar şi cement, după un traseu de cele mai multe ori oblic,
dinspre coronar spre apical și dinspre osul alveolar spre dinte. Traseul fibrelor este ondulat, ceea ce le
asigură un rol funcțional, deosebit în preluarea solicitărilor exercitate asupra dintelui.În zona capătului
dinspre osul alveolar, benzile de fibre sunt mai distanțate decât spre cement. Capetele fibrelor principale
înglobate în osul alveolar şi cement şi care reprezintă porțiunile mineralizate sunt fibrele SHARPEY. Dintre
acestea, cele incluse în osul alveolar sunt mai puține și mai distanțate pe unitatca de suprafață decât cele
inclusc în cement.
Unele fibre au o direcție paralelă cu suprafața rădăcinii și formează plexul fibrelor indiferente, mai
evident în jumătatea apicală a radăcinii. Fibrele indiferente pot fi înglobate parțial în cement.

24. Grupurile principale de fibre periodontale.

Principalele grupe de fibre ale ligamentului periodontal
1. Fibrele crestei alveolare, ușor oblice, se întind de la marginea osulul alveolar spre cementul radicular,
sub epiteliul joncțional.
2. Fibrele dento-dentare sau transeptale sunt asociate fibrelor omonime ale ligamentului supraalveolar și
se dispun interdentar.
3. Fibrele orizontale sunt dispuse în unghi drept față de axul longitudinal al dintelui, de la creasta alveolară
la cementul radicular.
4. Fibrele oblice sunt cele mai numeroase și constituie suportul principal de susținere a dintelui în alveolă.
Se întinde de la osul alveolar, spre cement, unde se înserează mai apical decât pe os.
5. Fibrele apicale se întind radiar, oblic sau chiar vertical de la vârful rădăcinii la osul înconjurător.
Fibrele de oxytalan sau acido-rezistente sunt distribuite în principal în jurul vaselor de sânge. Cele mai
multe fibre de oxytalan din desmodonțiu sunt situate în apropierea cementului și mai puține spre osul
alveolar. Numeroase fibre de oxytalan sunt chiar înglobate în cement, în special în treimea cervicală a
rădăcinii.

25. Elementele celulare ale periodonţiului.

Celulele
Există mai multe tipuri de celule: celule mezenchimale nediferenţiate, fibroblaşti, histioblaşti, osteoblaşti,
cementoblaşti, osteoclaste, odontoblaste, odontoclaste, celule epiteliale Malassez, celule de apărare din seria
albă – macrofage, PMN, limfocite ş.a. Celulele mezenchimale se transformă în celulele conjunctive
cunoscute: osteoblaşti, cementoblaşti, etc.
Celulele din desmodonțiu au funcția principală de menținere a sistemului fibrelor ligamentului periodontal
prin sinteză de noi fibre și remodelarea celor existente. Dintre celulele desmodonțiului se disting:
Celulele mezanchimale nediferențiate, dotate cu un înalt potențial de transformare în celule ca: fibroblaști,
cementoblasti și osteoblasti. Ele joacă un rol esențial în procesele de structurare normală a desmodonțiului,
cementului și osului alveolar. De asemenea, participă alături de alte sisteme reparatorii la fenomenele de
regenerare după intervenții chirurgicale asupra parodonțiului marginal.
Fibroblaştii formează majoritatea celulară a desmodonțiului și sunt orientați cu axul lung, paralel cu al
principalelor fibre. Funcția principală constă în sinteza moleculelor de colagen care formează fibrile și fibre.
De asemenea, sintetizează matricea de proteoglicani din jurul fibrelor Fibroblaştii acționează și în sens
invers prin degradarea fibrilelor de colagen de către colagenază, a cărei activitate crește în cursul
inflamațiilor și scade prin administrarea locală și generală de tetracicliă.
Osteoblaştii sunt situați în desmodonțiu înspre osul alveolar, în zonele de osteoformare și de osteomodelare
alveolară. Pot fi situați și în interiorul osului alveolar, în lacune, ca osteociți. Cementoblaştii sunt dispuși
spre suprafața cementului și participă în procesul de cementogeneză remodelarea osului alveolar.
Osteoclastele acționează împreună cu osteoblaştii în remodelarea osului alveolar. Odontoclastele sunt
celule cu rol în resorbția țesuturilor mineralizate, inclusiv cementul, fără a se integra funcțional cu
cementoblaştii. De altlel, remodelarca cementului este un fenomen mai rar decât remodelarea osului
alveolar.
Celulele epiteliale provin din teaca lui HERTWIG și diafragma epitelială în cursul cementogenezei și sunt
cunoscute ca resturile epiteliale MALASSEZ
Celulele de apărare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt prezente în număr redus în
desmodonțiul normal.

26. Noţiune de substanţă fundamentală.

Substanța fundamentală nu se deosebeşte esențial de cea a corionului gingival unde a fost descrisă.
Substanţă fundamentală formată dintr-o matrice organică în care sunt înglobate componente
macromoleculare (proteoglicani, glicoproteine) şi constituie mediul intern în care se desfăşoară totalitatea
mecanismelor funcţionale între celule. Conţine substanţe nutritive şi de metabolism, ioni, apă, etc.
Compoziţia sa biochimică este caracterizată printr-un complex mucopolizaharidic (proteoglicani) alcătuit
din componente sulfatate şi nesulfatate, acid hialuronic.
 Vâscozitatea este rezultatul unui echilibru constant, dinamic între polimerizare şi depolimerizare între starea
de gel şi starea de sol, metabolism, încărcătură electrică, etc.
Proteoglicanii sunt complexe anionice compuse din polizaharide şi o proteină; sunt ubicuitari ai tuturor
ţesuturilor de legătură, în matricea şi componentele celulelor. La sfârşitul anilor ’50 au fost descrişi pentru
prima dată şi au fost denumiţi MPZ (mucopolizaharide). Termenul de proteoglican a fost introdus în 1967.
GAG sunt glicoaminoglicani = condroitinsulfaţi.

b)            Celulele – sunt reprezentate în majoritate de fibroblaşti (65%) cu rol de sintetizare şi resorbţie a

fibrelor de colagen, sinteza proteoglicanilor, menţinerea integrităţii ţesuturilor, reparaţie şi regenerare. În
corion se mai găsesc elemente figurate ale sângelui atât linia eritrocitară cât şi linia leucocitară, monocite,
plasmocite, PMN; osteoblaşti, cementoblaşti etc..
c)             Fibrele – fibre de colagen (l. gr.: kolla = clei; gen = naştere). Fibra de colagen este rigidă şi
rezistentă la întindere, reglarea biosintezei de colagen se face prin mediatori care fac transcripţia genetică
prin ARN mesager. Fibrele de colagen sunt într-o proporţie de 60 % din compoziţia gingiei.
Colagenul este o proteină cu largă răspândire: în epiteliu, oase, dentină, moleculele sale fiind grupate în
fibre. Ligamentul periodontal este format din fibre de colagen principale şi secundare.
În corion se mai găsesc fibre de reticulină, fibre elastice şi fibre de oxytalan. Fibrele reticulinice sunt fibre
subţiri de colagen, necompactate, prezente între epiteliu şi ţesutul conjunctiv sau între endoteliul vaselor şi
ţesutul conjunctiv. Fibrele Sharpey sunt porţiunile din ligamentul periodontal care sunt ancorate în cement şi
os. Sistemul de fibre elastice responsabile de proprietăţile elastice ale gingiei conţine aproximativ 6% din
substanţa proteică gingivală.
Degradarea fibrei de colagen în timpul inflamaţiei şi resorbţiei se face prin acţiunea colagenazelor, acţiunea
fagocitelor sau prin hidroliză - PMN şi macrofagele degradează matricea colagenului. 
Biochimia alterărilor tisulare reprezintă marca bolii parodontale, este distrucţia ţesutului de legătură.

27. Vascularizarea periodonţiului.

Vasele sanguine
În interiorul corpului mandibulei, circulatia sanguina se face prin artera alveolara inferioara și ramurile sale:
artera mentoniera, sublinguală, bucala și arterele faciale. La maxilar, arterele alveolare superioare, anterioare
și posterioare, artera infraorbitara și artera palatina trimit colaterale care, ca și la mandibula prin anastomoze,
formeaza plexul subalveolar și rețeaua (sau plexul) interalveolară.
Plexul subalveolar este sursa arteriolelorperiodontale ascendente sau longitudinale intraseptale (pe langa
altele: dentare, pulpare), care au un traiect arcuat pe langa apex și ascendent în desmodonțiu.
Plexul interalveolar situat in septurile interdentare trimite ramuri oblice și transversale care perforeaza
lamina cribriforma (de unde și numele acesteia) și prin anastomoza cu arteriolele periodontale ascendente
formeaza plexul vascular periodontal.
În portiunea coronara a spatiului dento-alveolar, plexul periodontal se unește prin anastomoze mai putin
numeroase cu reteaua vasculara gingivala a plexului cervico-gingival.
În sectiune orizontală, ramurile plexului periodontal au un aspect radiar. În secțiune verticala se prezinta ca
un plex longitudinal cu numeroase ramificații, care ii confera un aspect denticular, dințat, mai redus in
densitate in portiunea terminala, gingivala.
Gingia este vascularizata din trei surse:
- plexul periostal;
- plexul intraalveolar;
- plexul periodontal.
Arteriolele din plexul interalveolar strabat corticala externa a osului alveolar și ajung la gingie prin ramuri
arcuate și tangențiale la suprafata crestei alveolare.
Aceste vase principale dau arteriole terminale pentru mucoasa, cu dispozitie "in palisada". Arteriolele
terminale se divid in capilare, care iriga papilele corionului pi'ma sub lamina bazala, ce il desparte de
epiteliu.
Vascularizatia gingiei prezinta particularitati distincte, evidentiate pe o sectiune verticala:
- versantul extern, spre marginea gingivala libera, prezinta in profunzime un plex arterial, format din ramuri
groase, anastomozate intre ele și din care se desprind ramuri paralele, care patrund in axul papilelor
corionului pana in apropierea epiteliului; aici au un traiect
arcual, ușor ondulat subepitelial;
- versantul intern, spre dinte și epiteliul jonc ional prezinta un plex cervico-gingival in continuarea plexului
periodontal.
Particularități ale vascularizatiei parodonțiului marglnal.
 existența urnor sisteme conjunctivo-vasculare nervoase fomate din arteriole şi venule, capilare,
limfatice si nervi mielinizați, situate într-o teacă de natură conjunctivă, care străbat axul lung al
papilelor gingivale;
 arteriolele terminale prezintă o tunică musculară subțire, iar contactele axoni-mioblaste sunt
numeroase, pentru toate celulele musculare, ceea ce sugerează reglare vasomotorie bine controlată;
  la nivelul diviziunii arteriolei în capilare, comportamentul vasomotor se aseamăna cu al unui sfincter
precapilar, datorită contactului extrem de strâns între celule (celulele endoteliale și mioblaşti, între
mioblaști şi axoni) si conferă acestei zone un rol esențial în reglarea circulației:
 vasele din parodonțiul marginal prezintă numeroase anastomoze arterio-venoase sub forma unor vase
cu traiect sinuos, uneori deosebit de complicat, cu înfășurări repetate și aspect de ghem vascular, în
special în apropieroa coletului, dar și apical, în zonele de maximă amplitudine ale deplasărilor
funcționale ale dintelui.
 rețeaua vasculară a parodonțiului marginal aste bine reprezentată și în pofida caracterului său
„terminal" asigură o bună circulație în teritoriul parodontal chiar atunci când unele vase sunt blocate
sau secționate chirurgical. Cu toate acestea, efectele asupra circulației provocate în special de fumat,
de frig și stres pot favoriza instalarea unor leziuni cu caracter ischemic care micşorează rezistența la
agresiuni microbiene și grăbesc evoluția gingivitelor și parodontitelor. Segmentele anastomotice
arterio-venoase au frecvent aspectul unui canal intermediar cu un lumen de două-trei ori mai mare ca
al arteriolei aferente, ceea ce permite o șuntare eficientă între sectorul arteriolar şi venular.

Circulatia limtatică Limfa este constituită dintr-un lichid intercelular care este colectat de vase limfatice
capilare printr-un proces dinamic, activ. De-a lungul traseului pe care îl parcurg vasele limfatice se găsesc
noduli limfatici cu rol în procesele de apărare imună față de diverse infecții. Vasele limfatice din corionul
gingival (papile, marginea gingivală liberă și gingia fixă) pătrund printre ligamentele supraalveolare, se
răspândesc într-o rețea fină pe suprafața cementului și printre fibrele ligamentului periodontal din
desmodonțiu fiind situate alături de vasele sanguine. La nivelul apexului se găsesc vase limfatice din pulpa
dentară care traverseză apoi spațiile medulare ale osului câtre canalul mandibular, respectiv infraorbitar.
Vasele limfalice părăsesc oasele maxilare la nivelul orificiului mentonior, respectiv infraorbitar.
Vasele limfatice capilare se deosebesc de capilarele sanguine prin:
 lipsa hematiior în lumen;
 absența laminei bazale în jurul vaselor;
 endoteliul ce prezintă întreruperi intercelulare;
 prezența unor valve în lumen (LISTGARTEN).

Traseul vaselor limfalice este, în general, paralel cu al vaselor sanguine și trece prin ganglionii limfatici
înainte de a pătrunde din nou în circuitul sanguin.
Drenajul limfei se face astfel:
- din gingia maxilarului în gangiioni cervicali profunzi;
- din gingia mandibulel în ganglioni submentonieri, subangulo- mandibulari și cervicali.
Vasele limfatice desmodontale drenează limfa în aceleași stații ganglionare.
28. Inervaţia periodonţiului.
Inervația parodonțiulul marginal Filamentele nervoase aferente și eferente, formațiunile senzitive și
senzoriale ale parodonțiului marginal urmează de regulă calea vaselor, cu care formează complexe
neuronale, ghidate și susținute de fascicule de țesut conjunctiv.
Gingia osului maxilar este inervată de nervii alveolari superiori anteriori, mijlocii și posteriori, ramuri
din nervul infraorbital, nervul palatin mare (posterior), nervii nazopalatini.
Gingia osului mandibular este inervată de nervul bucal, nervul mentonier pe versantul vestibular şi
nervul sublingual pe versantul lingual.
Ramurile terminale ale nervului alveolar Inferior asigură inervația senzitivă.
Fibrele nervoase pătrund în desmodonțiu prin zona periapicală și prin orilicile laminei dura; după ce pierd
teaca de mielină, se termină prin patru tipuri de formațiuni
 terminatii nervoase libere ale tibrelor nervoase nemielinizate ce sunt specializate in receptionarea
stimulilor durerosi:
 terminații nervoase fuzifome înconjurate de o capsulă fibroasă, localizate în principal la apex;
 corpusculi de tip RUFFINI și KRAUSE, localizali în principal în zona apicală;
 terminați nervoase ondulate, spiralate, în regiunea mijlocie a desmodontiului,

29. Funcţiile periodonţiului.

Funcțiile desmodonțiului și ale ligamentului periodontal :
1. Funcția de structurare și restructurare tisulară.
2. Funcțiile fibrelor ligamentulul periodontal în raport cu orientarea lor:
3. Funcția de preluare a solicitărilor dentare
4. Funcția de nutriție
5. Funcția senzitivă și senzorială

1. Funcția de structurare și restructurare tisulară. Desmodonțlul cu ligamentul periodontal se

dezvoltă din tesutul mezenchimal al follculului dentar (stratul cel mai intern al mezenchimului in contact cu
organul smaltului cel mai aproape de epitellul adamantin redus și în jurul tecii HERTWIG). Studii
histologice, histochimice, embriologice, de transplantare extraorală au arătat înalta capacitate a celulelor
mezenchimale din foliculul dentar de a se diferantia de cementoblaşti, fibroblasti si odontoblasti care se
regăsesc și în ligamentul periodontal matur, cu rol in formarea cementului, colagenului tibrlar şi a osului
alveolar. Ligamentul periodontal și întreg complexul desmodontal se află intr-un continuu si constant proces
de modelare si restructurare cu altele noi. printr-o activitate mitotică înalta, In special a fibroblastilor și a
celulelor endoteliale. Pe langă funcția colageno-lormaloare, fibroblaştil se pot dezvolta spre osteoblasti și
cementoblasti. Studiile autoradiografice cu prolină, glicină si timidină marcate au arătat o intenså activitate a
fibroblaştilor în zona desmodontală, în contact cu osul alveolar, în mijlacul desmodontiulul și mai putin spre
cement. Pe lârngă funcția colagerio-foranaloare, fibroblastil au pi u activitate colagenolitică și fagocitară
asupra colagenului. Fibroblaştii se ataşează de fibra de colagen prin intermediul fibroniectinei și au
capacitate migratorie de-a luncțională. Celulele și fibrele sunt treptat inlocuito lungul fibrelor. alveolar. Prin
intreaga organizare morfoluncțională a desmodonțiului, acesta se comportă ca o membrană periostală pentru
cement și osul
2. Funcțiile fibrelor ligamentulul periodontal în raport cu orientarea lor: a) fibrele crestei
alveolare rețin dintele în alveolă, se opun forțelor paraaxiale, laterale și formează o barieră de apărare a
structurilor desmodontale adiacente; b) fibrele transseptale mențin dinții în contact sau în relatie de apropiere
în incongruența dento-alveolară cu spațiere și formează o chingă de unire între dinți: ele au rol de
transmitere echilibrată a forjelor din zonele active in zonele nesolicitate direct în masticație sau în alte
circumstante funcționale; c) fibrele orizontale se opun fortelor paraaxiaie, laterale; d) fibrele oblice se opun
fortelor axiale prin mecanismele specifice sustinute de teoria tensiuni ligamentare privind funcția de preluare
a solicitărilor dentare: e) fibrele apicale se opun fortelor de torsiune si deplasårli din alveolă în sons axial.
3. Funcția de preluare a solicitărilor dentare asigură: - rezistența tață de forteie ocluzale de impact:
transmiterea fortelor ocluzale către osul alveolar: - protecția formațiunilor vasculo-nervoase; menținerea
unor relații normale gingivo-dentare. a. Rezistența față de forțele ocluzale de impact sau absorbtia Socurilor
este explicată prin mai multe teorii:
4. Funcția de nutriție Desmodonțiul asigură nutriția cementului, a osului alveolar şi a gingiei prin vase
de sânge și asigură drenajul sanguin și limfatic. formațiuni nervoase specializate în transmiterea senzațiilor
dureroase, tactile, de presiune și termice.
5. Funcția senzitivă și senzorială este asigurată de terminațiunile nervoase.

30. Osul alveolar. Structura osului alveolar.

Osul alveolar Osul alveolar reprezintă acea parte derivată din oasele maxilar şi mandibulă, care serveşte la
susținerea și menținerea dinților. Osul alveolar este o prelungire apofizară a oaselor maxilare și este format
din:
1. osul alveolar propriu-zis;
2. osul alveolar susținător.
Dehiscența și fenestrația se tratează chirurgical prin acoperire cu lambou de vecinătate bine vascularizat.
Desmodonțiui reprezintă în totalitatea sa un complex structural cu influențe inductive în menținerea
elementelor care il alcătuiesc. Componenta cea mai activă a acestei proprietăți formatoare se roferă la osul
alveolar care se depune în zonele de tracțiune și se remodelează prin resorbție funcțională în zonele de
presiune. Acest fenomen de structurare și restructurare permanentă asigură stabilitate dintelui în alveolă în
cursul procesului de erupție continuă, activă și de mezializare fiziologică. in mod obişnuit, anchiloza
rădăcinilor nu se produce datorită potențialului înalt de regenerare a desmodonțiului. În cursul procedurii de
replantare, extracția dintelui, urmată de îndepărtarea mecanică a desnodonțiulul, deshidratarea și alterarea
celuiară prin menținerea extraalveolară un timp prelungit, decontaminarea suprafeței radiculare cu
antiseptice drastice sunt operațiuni care determină alterări ireversibile ale desmodonțiului. În astfel do
cazuri, replantarea este frecvent umată de resorbții osoase alveolare și radiculare și, în unele cazuri, de
anchilozá radiculară.

31. Osul alveolar propriu-zis (corticala internă, osul haversian).

Osul alveolar propriu-zis este compus dintr-o lamă subțire de os care înconjoară rădăcina și servește drept
suport de inserție capătului osos al fibrelor ligamentului periodontal. Osul alveolar propriu-zis este
reprezentat de corticala internă a osului alveolar. Marginea coronară a osului alveolar este ondulată și
corespunde în primele faze de eruptie dentară joncțiurnii smalț-cement a dinților. La dinții adulți, functonali
se situează la 1-1,5 mm de această joncțiune.
Osul alveolar propriu-zis se mai numeşte și:
 lamina dura: radiologic apare sub forma unei benzi lineare de radioopacitate crescută;
 lamina cribriforma-prevăzută cu orificii prin care trec vase sanguine, limfatice și nervi din
desmodonțiu în osul spongios subiacent.

În fazele inițiale de evoluție, lamina dura (corticala internă) are o structură de os fasciculat caracterizat
prin prezența a numeroase celule: osteocite de formă rotundă sau stelată, situate în lacune. Celulele
 stelate trimit prelungiri citoplasmatice spre osteocite din lacunele învecinate printr-o rețea de canalicule
radiare.
Matricea osului este formată din benzi de fibre de colagen și are un grad variabil de mineralizare.
Formarea matricei extracelulare începe în centrul unor complexe sferice alcătuite din agregări de
colagen, proteoglicani, vezicule secretate de osteoblaști. Primul semn de calcificare se produce prin
depunere de hidroxiapatită în centrul acestor vezicule. Hidroxiapatita se depune ulterior prin fenomenul
de epitaxie, de creştere a cristalelor de hidroxiapatită, cu formarea unor sfere cu diametru de 1.500-
3.000Å și care se constituie în noduli din care se dezvoltă rețeaua de os fasciculat.
Pe măsură ce copilul crește, la adolescență, osul fasciculat este treptat și parțial înlocuit cu os lamelar.
Osul lamelar este realizat de osteoblaşti prin apariția succesivă de lamele circumferențiale, separate prin
straturi de os de apozitie sau rezidual. Osul lamelar se dispune, sub forma unor lame concentrice, în jurul
unui vas central. Această poziție caracterizează osul haversian. În spațiul tridimensional, unitatea osului
haversian este reprezentată printr-un sistem cilindric denumit osteon. Între osteoane, osul rezidual este
denumit os interstițial. Osteoanele recente, care nu au suferit procese de remodelare, sunt osteoane primare.
În urma resorbției parțiaie și a formării de noi osteoane, primele devin ostecane secundare, procesul find
caracteristic remodelări osoase prin fenomene de apoziție și resorbție. Resorbția osoasă se realizează în
principal prin celule mari, multinucleate: osteoclaste situate în depresiuni ale suprafeței osoase denumite
lacuniele HOWSHIP. dar poate fi rezultatul acțiunii unor celule mononucleare, incluzând macrofage și
osteocite. Numărul și activitatea osteoclastelor cresc sub influența hormonului paratiroidian și a
dehidroxicolecalciferolului, un hormon înrudit cu vitamina D, și scad sub infiuența calcitorninei.
Resorbția osoasă este stimulată de factorul de activare a osteoclastelor", o citokină rezultată în cadrul
răspunsului irnun, posibil și de alte citokine, precum și de către prostaglandine.

32. Osul alveolar susţinător (osul medular, spongios sau trabecular şi corticala externă).
Osul alveolar sustinātor are două componente: - osul medular, spongios cau trabecular și - corticala
externă. Osul medular, spongios sau trabecular este alcătuit din numoroase spații căptuşite cu un strat celular
denuInit endosteum. Spațile intraosoase surit separate prin septuri dispuse sub forma unor trabocule, care
jalonează in apropierea laminei dura fraseul funcțional al fibrelor Sharpey. Zonele cele rnai bogato in os
medular sunt la: - tuberozitatea maxilara: - molarii și premolari inferiori. Măduva osoasă are funcție
hematopoetică și în raport cu vårsta este: rosie, bine vascularizată, la tineri: - cu fenomene de degenerescență
grasă, la adulți: - cenuşie, cu o degeneroscență avansată de tip fibros și calcară, la varstnici. Osul medular
folosit in autotransplante pentru umplerea defectelor osoase alveolare, produse in parodontitele marginale
cronice, se recoltează din zone bogate in måduvă osoasa, în special de la nivelul tuberozității maxilare, și are
şanse crescute de integrare, dacă se recoltează la vârstă tânără. La vârstnici, reducerea spațiilor medulare
prin condensare osoasă, datorită tenomenelor degenerative calcare ale măduvii osoase, compensează, într-o
măsură, atrofia procesului alveolar și poate explica (cel puțin în parte) rezistența mai mare la solicitări a
acestui os, în lipsa intlamației bacteriene, astfel încăt dinții cu o coroană clinică alungită nu prezintă
întotdeauna o mobilitate patologică manifestă. Corticala externă este formată, în principal, din os haversian
și poate fi vestibulară sau orală. Grosimoa sa vestibulară este mai Tedusă la incisivi, canini şi premolari şi
mai mare pe fața linguală. Corticala externă este acoperită de periost, un strat tibros care include și celule:
osteoblaşti, osteoclaste și precursorii tor, precum si un sistem vascular (activ in cursul tenomenelor de
regenorare) și nervos bine dezvoltat.

33. Creasta marginală, tipurile de conturare.

Conturul crestel marginale a osulul alveolar variaza în functie de torma rădăoinii și osto, în goneral, paralel
cu joncțiunea smalt-cement. In zonele unde rådacina prezinta o suprafață neteda, färă deniveläri, marginea
crestel alveolare are un traiect drept. In zana convexităților rádacinli, marginea crestei alveolare prezintă un
tralect rotunjit spre apical (aspect concav, de scoică). iar acolo unde suprafața rădācinii este concavă,
traiectul marginii alveolare este convex, arcuat ascendent (LISTGARTEN). Septunlo interdantare au
dimensiuni și forme adecvate zonei interdentare pe care o ocupă. In locurile unde dinții sunt mai apropiați
aproximal, septul interdentar este Ingust, slab reprezentat sau absent inspre coronar, ceea ce explică evoluția
rapică a bali parodontaie si existența cu predilectie a pungilor parodontale adevărate in aceste zone și
absenfa lor in reglunea vestibulara sau orala din imediala lur vecinătate. Tn zona dintiior anleriori,
monoradiculari, septurile interdentare au forma unor vårun sau lame ascupite. In zona dintlor posteriori,
plurlradicularl septurile interdeiitare sunt mai bine reprozontate pi conțin un volum malmare de OR medular.

34. Vascularizaţia şi inervaţia osului alveolar.

Vasele sanguine În interiorul corpului mandibulei, circulația sanguină se face prin artera alveolară inferioară
și ramurile sale: artera mentonieră, sublinguală, bucală și arterele faciale. La maxilar, arterele alveolare
superioare, anterioare și posterioare, artera infraorbitară și artera palatină trimit colaterale care, ca și la
mandibulă prin anastomoze, formează plexul subalveolar și rețeaua (sau plexul) interalveolară. Piexul
subalveolar este sursa arteriolelor periodontale ascendente sau longitudinale intraseptale (pe lângă altele:
dentare, pulpare), care au un traiect arcuat pe lângă apex și ascendent în desmodonțiu. Plexul interalveolar
situat în septurile interdentare trimite ramuri oblice și transversale care pertorează lamina cribriforma (de
unde și numele acesteia) și prin anaslornoză cu arteriolele periodentale ascendente formează plexul vascular
periodontal În porțiunea coronară a spațiulul dento-alveolar, plexul periodontal se unește prin anastomoze
mai puțin numeroase cu rețeaua vasculară gingivală a piexului cervico gingival. radiar. În secțiune verlicală
se prezintă ca un piex longitudinal cu numeroasc ramificații, care i conferă un aspect denticular, dințat, mai
redus în densitate în porțiunea terminală, gingivală. În secțiune orizontală, ramurile ploxului periodontai au
un aspect
Gingia este vascularizată din trei surse: - plexui periostal; - plexul intraalveolar; - plexul periodontal.
Arteriolele din plexul interalveolar stråbat corticala externá a osului alveolar și ajung la gingie prin ramuri
arcuate și tangențiale la suprafața crestei alveolare. Aceste vase principale dau artoriole terminalo pentru
mucoasă, cu dispoziție in palisadă. Arteriolele terminale se divid in capilare, care irigă papilele corionului
pana sub lamina bazala. ce desparte de epiteliu. pe o secliune verticala: Vascularizatia gingiei prezintă
particularitati distincte, evidenfiate versantul extorn, apre marginaa gingivala lihera, prezinta In protunzime
un plex arterial, format dir ramuri groase, anastomozate intre ele si din care se desprind ramuri paralele, care
patrund In axul papilelor corionului până în apropierea epiteliului; aici au un traiect arcuat, ușor ondulat
subepitelial; -- versantul intern, spre dinte și epiteliul joncțional, prezintă un plex cervico-gingival în
continuarea plexului periodontal.
35. Noţiune de resorbţie şi apoziţie osoasă, celulele participante în aceste procese controverse.
Osul alveolar este o apofiză a oaselor maxilare şi prezintă importante fenomene de remaniere şi restructurare
în tot cursul evoluţiei ontogenetice. Procesul fiziologic de remaniere a osului alveolar se realizeaza prin
resorbtie si apozitie osoasa.
Formarea osului nou are loc in doua etape:
1) producerea de catre osteoblasti a unei noi matrici organice
2) mineralizarea matricii
In copilărie şi la adolescenţă predomină procesele formatorii, de apoziţie şi structurare funcţională. La tineri
şi adulţi sunt caracteristice fenomenele derestructurare, de remaniere printr-un proces echilibrat între
apoziţie şiresorbţie, în raport cu relaţiile interdentare, ocluzale. La vârstnicipredomină fenomenele de
involuţie, de reducere în volum a osuluialveolar. La cele mai multe persoane, inflamaţia bacteriană,
manifestă sauocultă, interferează cu evoluţia normală, ontogenetică a osului alveolar şi,alături de alţi factori
favorizanţi, determină fenomene distructive de celemai multe ori ireversibile pe căi naturale, în absenţa
tratamentului.Modelarea este activitatea specifică de suprafaţă (apoziţia sau resorbţia), ceproduce schimbări
în mărimea şi forma osului. Acesta este un procesindependent, deci activarea celulelor continuă independent
de apoziţia sauresorbţia osoasă.Osul reprezintă un depozit dinamic al calciului, fosforului, magneziului
şialtor elemente, care sunt necesare pentru menţinerea homeostazeiminerale. Două procese distincte stau la
baza activităţii ţesutului osos:procesul formării osului nou şi procesul rezorbţiei osului vechi. În modnormal,
aceste 2 procese sunt echilibrate între ele. Remodelarea osoasă este reglată de următorii hormoni: - PTH
stimulează rezorbţia, acţionând asupra osteoclaştilor; - CT (calcitonină) inhibă rezorbţia, acţionând direct
asupra osteoclaştilor; - Glucocorticoizii stimulează rezorbţia osoasă prin reducerea absorbţiei calciului în
intestin, ceea ce condiţionează majorarea nivelului PTH; - Estrogenii reduc rezorbţia osoasă (reduc
inflamaţia controlată de limfocitele T, stimulează fagocitoza de către polimorfonucleare) - Testosteronul
stimulează metabolismul osos prin proliferarea şi diferenţierea osteoblaştilor;
36. Forţele ocluzale şi osul alveolar, rolul fiziologic şi patologic (nociv) în declanşarea bolii
parodontale.
Ţesutul conjuntiv al parodonţiului este constant reânoit printr-un turnover Pasiv şi printr-un proces numit
remodelare (care apare când se produce alterarea funcţională a ligamentului). Cele două procese sunt
continue şi practic inseparabile. Rata turnoverului colagenului din ligamentul periodontal este mai mare
decât în alte ţesuturi conjunctive iar fibroblaştii şi matricea extracelulară sunt în permanenţă reamplasaţi.
Folosind aminoacizi marcaţi radioactivi s-a arătat că sinteza colagenului şi reorganizarea sa are loc în tot
cuprinsul ligamentului, în timpul mişcării dinţilor. Când presiunile exercitate asupra dintelui determină
mişcarea lui, osul este resorbit de pe suprafaţa unde se exercită presiunea şi este depus pe suprafaţa unde se
exercită tensiunea. Deci, se activează osteoclastele la locul presiunii şi osteoblastele la locul tensiunii (fig.
8). Boala parodontală este consecinţa tulburărilor locale a metabolismului ţesuturilor de susţinere a dintelui
în alveola, cauzată de modificări genetice, endocrine, nutriţionale, metabolice, acido-bazice, etc. Gingia
suferă leziuni mecanice prin contactul cu alimentele iar osul alveolar este continuu stressat în procesul de
masticaţie. Aceste efecte traumatizante necesită o permanentă anihilare pentru a preveni leziunile
parodonţiului. Dar şi masajul insuficient al ţesuturilor parodonţiului, datorat dietei relativ moale a omului
modern, poate produce parodontopatie.

Lucrarea practică nr.3

Tema: Formarea joncțiunii dento-gingivale și a șanțului gingival.
37. Noţiune de joncţiune dento-gingivală şi şanţ gingival.
Joncțiunea dento-gingivală este singurul loc expus unei cavitati deschise din organismul uman, unde un
tesut moale, vulnerabil din punct de vedere al rezistentei mecanice, se atașează in mod organic de o structura
densa,hipermineralizata,deci se refera la locul de unire dintre parodontiu de invelis si dinte.
Șanț gingival este spatiul situat intre suprafata dintelui si epiteliul sulcular care captuseste marginea
gingivala de la creasta acesteia pina la epiteliul jonctional.

38. Epiteliu adamantin redus.

În cursul erupției dentare, înainte ca dintele să traverseze epiteliul oral, coroana cu smaltul definitiv format
este acoperit de epiteliul adamantin redus fară activitate mitotica(procesul de amelogeneză s-a încheiat) si
din stratul de celule externe care isi mentin capacitatea de inmultire. Atunci cind dintele perforeaza epiteliul
oral, aceasta se apropie intim de epiteliul adamantin redus cu care fuzioneaza si se reflecta spre coroana
dintelui

39. Epiteliul joncţional sau ataşat.

Epiteliul jonctional reprezinta cea mai semnificativa structura a jonctiunii dento-gingivale. Epiteliul
jonctional este singurul loc din organismul uman unde un tesut moale, vulnerabil, din punct de vedere al
rezistentei mecanice, se ataseaza in mod organic de o structura densă, hipermineralizată precum un guler in
jurul regiunei cervicale a dintelui.

Epiteliul junctional se intinde de la baza santului gingival sub forma unui evantai pina la cele mai
superficiale fibre ale desmodontiului. Zona cea mai largă este indreptata spre baza sulcusului gingival
(constituie 15-30 rânduri de celule suprapuse) iar zona îngustă spre apical, corespunzătoare joncţiunii
amelocementară (constituind 3-4 celule).

Epiteliul are o structurală unică, fiind limitat de două membrane bazale rectilinii, diferite structural:o
membrană bazală externă, care îl separă de ţesutul conjunctiv subjacent;si o membrană bazală internă,
ataşată de dinte. In plan vertical ,inaltimea epiteliului junctional variaza in jur la 0,25-1,35 mm.

Membrana bazala interna este formata doar din lamina lucida si densa, nu are collagen tip IV, si celulele
epiteliale de suprafata realizeaza ancorarea reala a gingiei la dinte prin hemidesmozomi. Aceste cellule
produc o secretie de substanta cuticulara la care se pot adauga glicoproteine salivare si depozite bacteriene.

40. Modul de aderenţă a epiteliului joncţional către dinte.

Epiteliul jonctional adera de dinte in mod direct sau prin intermediul unor variate pelicule sau cuticule.

41. Noţiune de peliculă şi cuticulă.

Pelicula de suprafața:-
•Este matricea superfaciala a smalțului incomplet mineralizat.
•Resturi din epiteliu adamantin redus
•Cementul a fibrelor coronal care s-ar forma inainte de erupția dințelor in zonele de degnerescența a
epiteliului adamantin redus,astfel in cat smalțul expus se acopera cu un strat subțire de cement, care se
formeaza epiteliul joncțiunal
Cuticula dentara:
• Este produsa de epiteliul joncțiunal in fapt ingrosare excesiva a laminei bazale a acestuia:
•1.microbiana
•2.salivara
•3.hematica
•4.alimentar

42. Formarea şanţului gingival.

Şanţul gingival (sulcus) este spaţiul creat atunci când se îndepărtează gingia marginală de suprafaţa dentară.
Sulcus-ul merge de la creasta gingiei marginale până la nivelul cel mai coronar al epiteliului de joncţiune.
Adâncimea medie a sulcus-ului este de 1,8 mm (1-3 mm). Adâncimea clinică a şanţului gingival nu
corespunde cu adâncimea histologică, aceasta din urmă fiind mai mare.
Delimitarea şanţului gingival:
 perete intern – dentar,
 perete extern – gingival,
 baza şanţului- limita coronară a epiteliului joncţional.
Cheia examinarii parodontiului marginal o reprezinta palparea jonctiunii gingivo-dentare cu ajutorul
sondelor parodontale, desfiintarea acesteia alaturi de afectarea componentelor parodontiului profund poarta
denumirea de punga parodontala adevarata. In situatiile in care jonctiunea gingivo-dentara nu este distrusa,
putand chiar sa existe proliferari la nivelul ei, iar marirea adancimii santului gingival se face pe seama
cresterii de volum a papilelor interdentare si a marginii gingivale libere, se formeaza ceea ce poarta
denumirea de punga parodontala falsa.
Santul gingival este scaldat de lichidul santului gingival. Contine elemente de aparare la agresiunea
microbiana: (leucocite, limfocite, monocite), imunoglobuline.

43. Rolul erupţiei dentare în formarea şanţului gingival.

În timpul erupției dentare, la un moment dat, se stabilește contactul dintre stratul bazal al epiteliului bucal și
epiteliul adamantin redus, epitelii de aceeași origine ce fuzionează. Epiteliul fuzionat rămâne atașsat la
suprafața smalțului dintelui ce erupe. Acest epiteliu, care este ca o bandeletă ce înconjoară dintele și prin
intermediul căruia se stabilește o legătură morfo-funcțională între dinte și gingie, se numește epiteliu de
inserție.

În timpul erupției continue a dintelui în cavitatea orală, epiteliul de inserție coboară, inserția epitelială
situându-se la diferite nivele față de marginea liberă a gingiei și joncțiunea smalțcement. După atingerea
planului de ocluzie , inserția epitelială se află la nivelul joncțiunii smalț-cement.

44. Formarea planşeului şanţului gingival.

45. Epitelul şanţului gingival.

Epiteliul santului gingival- epiteliul care acopera peretele moale al santului gingival e slab keratinizat sau
chiar nekeratinizat  aceasta particularitate este de o importanta esentiala in patogenia, evolutia si
tratamentul formelor incipiente de imbolnavire parodontala: gingivita cronica, dar mai ales parodontita
marginala cronica superficiala - keratinizarea redusa sau absenta favorizeaza producerea de microeroziuni si
microulceratii urmate de sangerari care sunt controlate in aceasta situatie printr-o atitudine terapeutica
particulara.

Lucrare practică № 4
Tema: Şanţul gingival. Lichidul gingival. Totalizare.
Întrebări de verificare:
46. Şanţul gingival, noţiune.
Este spațiul situat între suprafața dintelui și epiteliului sulcular care căptușește marginea gingivală de la
creasta acestuia până la epiteliul joncțional.

47. Delimintarea şanţului gingival, profunzime.

Șanțul gingival este delimitat de:
 Peretele intern, dentar;
 Peretele extern, gngival;
 Baza șanțului, conturul coronar al epiteliului joncțional
Adâncimea șanțului gingival, măsurată clinic cu o sondă parodontală, variază în mod normal între 1 și 3
mm, fiind în medie de 1,8mm.
Adâncimea clinică a șanțului gingival nu corespunde cu adâncimea histologică, aceasta fiind mai mare.

48. Conţinutul şanţului gingival.

Santul gingival este scaldat de lichidul santului gingival. Contine elemente de aparare la agresiunea
microbiana: (leucocite, limfocite, monocite), imunoglobuline.

49. Lichidul (fluidul) şanţului gingival.

Lichidul care se produce în cantități mici în șanțul gingival.

50. Originea lichidului gingival.

În mod normal provine, în cantitîți mici, continuu, din venulele corionului gingival, situate sup epiteliul
sulcular.

51. Compoziţia chimică a lichidului gingival.

Lichidul gingival nu este un simplu transsudat (filtrat fiziologic) ci un exsudat inflamator, produs ca urmare
a unui mecanism local de apărare activa și conține:
- elemente celulare: leucocite polimorfonucleare, limfocite, monocite;
- aminoacizi;
- albumine;
- alfa 1, alfa 2, beta și gamaglobuline cu funcție de anticorpi: imunoglobuline de tip IgA, IgG, IgM;
- fibrinogen;
- fibrinolizină;
- fracțiuni proteice ale complementului C3, C4;
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca in serul sanguin rezultatul activității florei microbiene locale $i nu a unui
mecanism metabolic tisular);
- sistemul lactoperoxidazei cu rol în corectarea pH-ului;
- neutrofile întregi sau fragmentate după supraîncărcare cu bacterii și degranulare;
- enzime lizozomale;
- enzime ca: fosfataza acida, fosfataza alcalina, betaglucuronidaza, catepsina, proteaze, lacticdehidrogenaza
și lizozim: acesta este o enzima glicozidazică și acționează prin scindarea legăturilor dintre
N-acetil-glucozamina și acidul acetilmuramic din componența peretelui bacterian;
- electroliți: Na, K, Ca, P;
- uneori, in cursul unor tratamente pentru infecții și afecțiuni generale, substanțe medicamentoase ca
tetraciclina hidantoina, în concentrație mai mare decât în serul sanguin.

52. Proprietăţile fluidului gingival.

1. Îndepărtarea mecanica din șanțul gingival a materialului fluid sau sub formă de particule străine, unele cu
acțiune antigenica și efecte agresive;
2. Activarea adeziunii inserției epiteliale prin conținutul de proteine plasmatice;
3. Activitatea antimicrobiană complexă prin anticorpi, factori antimicrobieni, leucocite viabile.

53. Cauzele sporirii fluxului fluidului gingival.

Creșteri ale volumului de lichid gingival se constată:
- dimineața;
- în cursul masticației;
- prin masaj gingival;
- prin periaj;
- în sarcina;
- în urma folosirii contraceptivelor;
- în cursul inflamației gingivale;
- în perioada de vindecare după tratament chirurgical.
Pătrunderea în șanțul gingival a microbilor sau a unor mici particule de substanțe solide este urmată de
creșterea f1uxului de lichid și eliminarea acestora începând la câteva minute după insinuarea lor. Antigenele
plăcii bacteriene sau unele particule cu diametrul de 1-3 μm, de exemplu carbon, trec prin epiteliul sulcular
intact în corionul gingival, în sens invers cursului normal al fluxului gingival.
 Coeficientul de filtrare al endoteliului limfatic și capilar;
 Presiunea osmotică în cadrul diferitelor compartimente;
  Prin urmare, chiar și în cazul sănătății, dacă presiunea osmotică a fluidului sanguin este mai mare
decât cea a fluidului țesutului ( posibil din cauza acumulării de molecule derivate din placă) va exista
o creștere netă a fluxului fluidului gingival.

54. Importanţa clinică a joncţiunii dento- gingivale şi a şanţului gingival.

55. Raportul cantitativ al lichidului gingival în norma şi stări patologice.

De obicei este un flux minor;
PP superficiale - 3-8 μl/oră
PP medii - 20 μl/oră
PP avansate - 137 μl/oră

56. Metodele dc colectare a lichidului gingival.

1. Metode de lavaj gingival;
2. Cu ajutorul micropipetelor;
3. Cu ajutorul benzilor de hârtie de filtre absorbante.
Metode de lavaj gingival
 Șanțul gingival este perfuzat cu o soluție izotonică - soluie de sare de echilibrată a lui Hanks;
 Lichidul colectat - o diluție a fluidului crevicular și conține atât celule cât și constituenți solubili,
cum ar fi proteinele plasmatice.
 Instalare și re-aspirație, de 10 ml de soluție salină echilibrată Hanks - repetată de 12 ori
 Valoros pentru recoltarea celulelor din regiunea ȘG
 Dezavantaj : producția de stenuri acrilice personalizate este complicată și dificilă din punct de
vedere tehnic; a fost aplicată numai arcadei maxilare; toate fluidele nu pot fi recuperate în timpul
procedurii de aspirație și de reabsorbție.
Metoda de colectare cu ajutorul micropipetelor
 Izolarea și uscare unui situs;
 Tuburile capilare cu diametrul interior cunoscut se introduc la intrarea șanțului gingival;
 Oferă un eșantion nediluat de volum „nativ” LG - poate fi evaluat cu exactitate;
 Este dificil să se colecteze un volum adecvat de LG într-o perioadă scurt, cu excepția cazului în care
locurile sunt inflamate și conțin volume mare de LG;
 Dificultatea de îndepărtare complete a probei din tub;
 Avantaje: rapid și ușor de utilizat; pot fi aplicate pe situsurile individuale; cel mai puțin traumatic
atunci când este utilizat corect.
Metode de colectare c ajutorul benzilor de hârtie de filtre absorbante
 Extracreviculară;
 Intracreviculară „superficială”
 Intracreviculară „adâncă”