UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA”- SIBIU

FACULTATEA DE TEOLOGIE “ANDREI SAGUNA”

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALA

ANUL III

LUCRARE DE SEMINAR LA
ANTROPOLOGIE
~OMUL, FIINTA ICONICA~

Prof.indrumator: Ciprian Torskai

Student:Acatrinei Alexandru-Gabriel
 INTRODUCERE

Exista moment in care fiecare se simte rupt si parasit intr-un ungher al universului,
constrains sa traiasca. In altele insa, ne simtim purtati de un suflu necunoscut care urca din
strafundurile fapturii noastre, care ne ridica deasupra tuturor nevoilor de zi cu zi si care ne da
adevarata masura a libertatii si a bucuriei.

Acest suflu nu este decat adeziunea la Dumnezeu, asa cum spun Sf.Parinti. Omul poarta
in el chipul Celui ce stapaneste peste toat fapturile. Asa cum artistii executa tablourile
stapanitorilor, trebuie sa redea in ele expresia autentica, iar prin imbracamintea de purpura,
sporeste si mult vrednicia la imparateasca, incat se spune ca in tabloueste regale insusi, tot asa si
firea omeneasca, a fost create sa aiba rol de conducator peste altele pentru ca se aseamana cu
Imparatul tuturor fapturilor.

Participand la cautarea comuna a umanitatii, de gasire a naturii si sensului celor ce sunt,

ei au acceptat ca omul este un “animal rational” sau “politic” si n-au pus la indoiala faptul ca el
este “ceea ce seamana” ori “ceea ce produce” sau “ceea ce simte”, dar au adaugat ca adevarata
lui maretie nu se gaseste in aceste lucruri, ci in aceea ca ii este data “porunca sa se faca
Dumnezeu”.

Au accentuat insa, faptul ca omul isi realizeaza existenta in masura in care se inalta la
Dumnezeu si se uneste cu El.

I. Chip al lui Dumnezeu

Pentru Sf.Ap.Pavel, “Chip (eikon) al Dumnezeului Celui nevazut (Col 1,15) este Hristos.
Iar omul, este chip al Chipului.
Explicand de ce anume “natura omului este atheoretos“. Adica se sustrage consideratiei
teoretice, Sf.Grigorie al Nyssei scrie ca, din moment ce Dumnezeu este de necuprins, este cu
neputinta ca “chipul” Lui din om, sa nu fie si el, de necuprins. Acesta este motivul pentru care nu
putem gasi la Parintii Bisericii o formulare definitive sau o definitie clara a “chipului”. Este insa
revelator faptul ca, in eforturile lor successive de a ajunge la o intelegere satisfacatoare a
problemei antropologice, Parintii folosesc drept parghie centrala a cercetarii lor, tema “chipului
lui Dumnezeu”.
Punctul de plecare si centrul teologiei “chipului”, este pentru Parinti, invatatura
Sf.Ap.Pavel din Col 1,15-18:
“Care este chip al Dumnezeului Celui nevazut, mai-intai-nascut, decat toata zidirea
pentru ca in El s-au zidit toate, cele din Ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute,
fie tronuri fie domnii, fie stapanii, fie puteri; toate s-au zidit prin El si pentru El, si el este
inainte de toate si toate intru El sunt asezate; si El este si Capul si Trupul care este Biserica”
Daca vom incerca sa intelegem invatatura lui Pavel folosind ca metoda nu numai analiza
critica stiintifica, ci criteriile proprii ale Apostolului, asa cum le-au folosit Parintii care au avut
aceleasi experiente duhovnicesti ca si el, adica, daca ne vom apropia de invatatura lui Pavel din
interiorul Bisericii si folosind ca metoda fundamental credinta, vom intelege nu numai
legitimitatea dar si semnificatia extrem de profunda a acestei interpretari.
De fapt, Parintii au prelungit linia de mai sus a lui Pavel si inainte de Hristos, legand
tema paulina“Hristos-chip al lui Dumnezeu”, cu tema “Facerii-omul dupa chipul lui
Dumnezeu”. Deeja la Irineu, Clement, Origen, Atanasie, Grigorie al Nyssei s.a.- ca sa ne limitam
numai la cei pentru care avem monografii speciale asupra acestei teme-este clara distinctia ca
Hristos reprezinta Chipul lui Dumnezeu si omul chipul lui Hristos, adica, omul este chip al
Chipului.

II. Arhetipul omului

Arhetipul omului nu este pur si simplu Logosul, ci Logosul intrupat.

“Omul merge spre Hristos nu numai pentu Dumnezeirea lui, care e telul a toate, ci si din pricina
celeilalte nature a Lui. Nu are importanta faptul ca Hristos nu a existat istoric pe vremea creatiei
lui Adam. Faptul ca Hristos este in realitatea supratemporala a lui Dumnezeu “ mai-intai-nascut
decat toata zidirea (Col 1, 15-17) constituie o invatatura biblica fundamentala.
Daca omul, pentru care a fost facuta intraga creatie materiala, a rasarit pe pamant ultimul,
dupa toate creaturile, atunci este, negresit, logic ca Hristos, Care reprezinta scopul intregii creatii
material si spiritual, sa fie posterior lui Adam, de vreme ce toate lucrurile sunt conduse de la cele
nedesavarsite spre desavarsire.
Ca realizare suprema a omului, este firesc ca Hristos sa reprezinte scopul mersului
ascendant al umanitatii, inceput dar si capat al istoriei.
Omul a fost primul segment al creatiei- “farama” din pamant (Fac 2,7)- care, datorita
“chipului”, a fost legat in mod adevarat si real de Dumnezeu; a fost prima forma de viata
biologica-evident cea mai inalta care a existat pe pamant in a sasea zi a creatiei – care a fost
inaltata datorita suflarii Duhului la o viata spiritual, adica in mod adevarat si real teontrica
Unirea dupa lucrare a lui Dumnezeu si a omului, care a fost daruita umanitatii prin
crearea lui Adam “dupa chipul lui Dumnezeu” a avut scopul de a conduce natura umana la unirea
ipostatica cu Dumnezeu- Cuvantul lui Hristos.

CONCLUZIE

Prin urmare, faptul ca Dumnezeu a plasmuit pe om “dupa chipul Lui” inseeamna in

ultima analiza ca l-a creat astfec ca el sa tinda prin insasi natura lui, prin insusi faptul ca este om,
spre cel ce este Chipul Sau Dumnezeiesc. Inseamna ca El i-a dar daruri, si I le-a dat in mod real,
astfel incataceste daruri sa constituie pentru om insasi posibilitatea si scopul de a sluji active la
Intruparea Logosului care e “Chipul “ sau “Icoana” desavarsita si unica “a Tatalui”. Si astfel,
omul, enipostaziat in Logos, sa poata fi inaltat si el la “chip”, sa se arate si el “icoana” sau “chip
al lui Dumnezeu”.
 Acest fapt face vadit adevarul ca “chipul lui Dumnezeu” in om reprezinta un dar si in
acelasi timp un scop, o bogatie dar si un destin, cu alte cuvinte, ca el constituie in mod real insasi
existenta umana, dar numai in potenta. “Chipul lui Dumnezeu” este o posibilitate reala, un gaj de
logodna care trebuie sa conduca la nunta, adica la unirea ipostatica, amestecul neamestecat dar
real al naturii divine si umne. Numai atunci “existenta” iconica sau potenta a omului devine o
“existenta reala”. Omul isi gaseste continutul ontologic in arhetip.

BIBLIOGRAFIE

I. Biblia sau Sf.Scriptura, Bucuresti, editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Romane 1997
II. Pannayotis Nellas, Omul-animal indumnezeit, editura Deisis
III. Antropologia Sf.Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului