SISTEMUL OSOS

Totalitatea oaselor din corp (208 la număr), legate intre ele prin articulaţii, formează scheletul
corpului. El reprezintă partea pasiva a aparatului locomotor.

Forma, structura şi modul de legătură a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman
reprezintă expresia adaptării la staţiunea bipedă şi locomoţie;
In exterior osul este acoperit de o membrană conjunctivă fină, numită periost. Osul este căptuşit pe
in interior de o membrană mai fină numită endosteum.
Dupa forma, oasele sunt: lungi, scurte, late, neregulate (vertebre, mandibula).Anumite
oase conţin cavităţi umplute cu aer şi se numesc oase pneumatice( frontal, maxilar, etmoid,
sfenoid). Oasele prezinta suprafete articualare, apofize , tuberozitati.
Structura osului lung:
Oasele lungi (humerus, femur, claviculă, falangele etc) au o parte interioară numită diafiză
şi două capete numite epifize.
Diafiza contine: -canal central cu maduva galbena si tesut adipos
-tesut osos compact
- periost- membrane conjuctivo-vasculara cu rol:
-determina cresterea osului in grosime si reface osul dupa fractura.
Epifizele contin tesut osos spongios in interios si tesut osos compact la periferie
; in interior se afla maduva rosie.
Intre diafiza si epifize, oasele tinere prezinta cartilaj de crestere.
 Substanţa spongioasă şi canalul medular conţin măduva osului. Se observă măduva roşie şi
măduva galbenă. Măduva roşie este capabilă să creeze (hematiile). Odată cu creşterea şi
dezvoltarea organismului, măduva roşie este treptat înlocuită de măduva galbenă. Măduva galbenă
este mai puţin activă şi joacă un rol de rezervă, dar în anumite condiţii ea poate fi activată.

SCHELETUL CORPULUI UMAN

Totalitatea oaselor din corp (208) formează scheletul corpului. Scheletul cuprinde următoarele părţi:
scheletul capului, scheletul trunchiului, scheletul membrelor.
Există un număr variabil de clasificări ale scheletului uman, dar în general, se consideră scheletul
compus în totalitate dintr-un număr total de 89 de oase, reprezentate de oasele capului și gâtului (29),
coloanei vertebrale (33) și ale cutiei toracice (27). Oasele capului și gâtului (29) sunt cele reprezentate
de neurocraniu (8) și viscerocraniu (14) și oasele asociate în număr de 8 (6 oase auditive împreună cu
osul hioid). Neurocraniul reprezintă oasele care intră în contact intim cu encefalul, iar viscerocraniu se
referă la oasele feței

Scheletul capului
Totalitatea oaselor craniului formează oasele craniul acesta este alcătuit din 23 de oase dintre
care numai mandibula şi osul hioid sunt mobile.
Craniul este alcătuit din neurocraniu (adăposteşte encefalul) şi viscerocraniu (adăposteşte
unele organe ale organelor de simţ şi segmentele iniţiale ale sistemului digestiv şi respirator).

Neurocraniul formează cutia craniană ce prezintă o boltă craniană şi o bază craniană.

Oasele neurocraniului sunt în număr de 8:
● două perechi: temporale şi parietale;
● patru neperechi: frontal, etmoid, sfenoid şi occipital.

Baza neurocraniului prezinta orificii prin care ies nervii cranieni, artere.
Oasele craniului – vedere anterioară
 Oasele craniului – vedere laterală

Viscerocraniul este format din 14 oase, din care:

● 6 sunt perechi: maxila, palatinul, lacrimalul, nazalul, cornetul nazal inferior, zigomaticul
● 2 neperechi: vomerul şi mandibula
Scheletul trunchiului
Scheletul trunchiului este format din:
- coloana vertebrală
- coaste
- stern
- pelvis (bazin) şi articulaţiile dintre ele.
Scheletul -vedere din fata
Scheletul - vedere din spate:

Coloana vertebrală
 Este segmentul axial al scheletului corpului fiind alcătuită din 33-34 vertebre dispuse
metameric şi împărţite după regiunile cărora le aparţin:
- cervicale (7) C1-atlas, nu are corp; C2 – axis, prezinta un dinte
- toracale (12)
- lombare (5)
- sacrale (5 sudate ce formeaza osul sacrum; baza sacrumului are in centru corpul verterei S1 si
corpul vertebrei L5 si formeaza un unghi numit promontoriu).
- coccigiene (4 sau 5 sudate in osul coccis-vestigiu al cozii mamiferelor)

Coloana vertebrală prezintă 4 curburi fiziologice: cervicală, toracală, lombară şi sacrală.

Aceste curburi cresc rezistenţa şi elasticitatea coloanei vertebrale, menţinând poziţia normală a
corpului.
Coastele- arcuri osteocartilaginoase:
Sunt 12 perechi dintre care: primele 7 perechi sunt adevarate – cartilajul lor se articuleaza cu
sternul; 3 perechi sunt false- se articuleaza cu sternul prin cartilajul coastei 7; 2perechi sun
flotante-nu au cartilaj, nu ajung la stern ; sunt libere
Sternul
Este un os lat, situat pe linia mediană, în partea anterioară a toracelui.

Format din: manubriu, corp si proces=apendice xifoid.

Scheletul membrelor

Membrele superioare se leagă de scheletul toracic prin două oase, omoplatul=scapula, os

lat; ofera insertie muschiului ridicator al scapulei; are cavitate glenoida in care se articuleaza capul
humerusului, formand articulatia scapulo-humerala. şi clavicula cu care formează centura
scapulară=superioara.
Membrul superior propriu - zis are trei segmente: braţul, antebraţul şi mâna.
Scheletul braţului este alcătuit din :
*humerus- are 2 suprafete articulare : -trohleea humerusului(forma de mosoras) se articuleaza cu
ulna ; - condilul humeral- se articuleaza cu radius
*cel al antebraţului, din două oase: radius şi ulna.
Scheletul mâinii este format din oasele carpiene- 8 oase scurte, asezate pe 2 randuri :scafoid,
 semilunar, pyramidal, pisisform (randul 1) ;trapez, trapezoid, osul mare, osul cu carlig(randul 2)
Metacarpiene –nr =5; falange.- degetele II-V- cate 3 falange; degetul 1 –are. 2 falange.
Membrele inferioare se leagă de coloana vertebrală prin centura pelviană=inferioara,
formată din cele două oase coxale care se articulează între ele anterior prin pe linia mediană, la
nivelul simfizei pubiene, iar posterior se articulează cu osul sacrum, formând scheletul bazinului
(pelvisul), care la femei este mai larg.
Scheletul membrului inferior este format din scheletul coapsei, scheletul gambei şi scheletul
piciorului. Scheletul coapsei este reprezentat de femur care , in epifiza proximala prezinta capul
femural, colul si 2 tuberozitati( micul si marele trohanter). Capul femurului se articuleaza cu
cavitatea acetabulara a osului coxal.Epifiza distala prezinta 2 suprafete articulare= condilii
femurali anteriori; intre condili se afla suprafata patelara.
În zona articulaţiei genunchiului se află un os mic, patela (rotula), aflat in tendonul muschiului
cvadriceps.
Scheletul gambei este alcătuit din tibie şi fibulă.
Scheletul piciorului este format din oasele tarsiene (7), metatarsiene (5) şi falange (primul
deget=haluce are 2 falange; degetele 2 -5 au cate3 falange.

SISTEMUL ARTICULAR

Artrologia este ramura anatomiei care se ocupă cu studiul articulaţiilor.

Articulaţiile reprezintă totalitatea elementelor prin care se asigură unirea dintre capetele a
două sau mai multor oase.

După gradul de mobilitate posibilă între oasele componente există trei tipuri de articulaţii:
- articulaţii fixe – sinartroze
- articulaţii semimobile – amfiatroze
- articulaţii mobile – diartroze
Articulaţiile fixe - sinartoze
Sinartrozele sunt articulaţii lipsite de mobilitate sau cu mobilitate foarte redusă. Ele nu au cavitate
articulară. Oasele care se articulează sunt unite prin ţesut fibros, cartilaginos sau osos, de unde şi
clasificarea lor în: sindesmoze, sincondroze şi sinostoze.
1. Sindesmozele sunt articulaţii fixe la care legătura dintre oase se face prin ţesut conjunctiv fibros.
Majoritatea se găsesc la nivelul bolţii craniene unde se numesc suturi. Acestea asigură un anumit
grad de elasticitate a craniului şi-i măresc rezistenţa. În traumatismele capului nu se produce
desfacerea suturilor ci mai degrabă fractura oaselor. (de ex. sutura coronară sau fronto-parietală).

Suturi la nivelul bolţii craniene

2. Sincondrozele sunt articulaţii fixe în care legătura dintre oase se face prin ţesut cartilaginos, de
obicei hialin. Majoritatea se găsesc în baza craniului. Un alt exemplu îl reprezintă simfiza pubiană
care realizează legătura dintre oasele coxale.
3. Sinostozele sunt articulaţii în care legătura dintre oase se face prin ţesut osos. Ele se găsesc în
craniul persoanelor în vârstă şi se formează prin osificarea sindesmozelor şi sincondrozelor. Se mai
întâlnesc şi în cazul osificării suturilor sau a pieselor ce alcătuiesc sternul.
8.1. Articulaţiile semimobile – amfiartroze
 Sunt articulaţii cu mobilitate redusă. Între oasele care se articulează se interpune o
formaţiune fibrocartilaginoasă, ex. discurile intervertebrale care se interpun între două vertebre sau
articulaţiile dintre tarsiene şi metatarsiene.

. Articulaţia vertebrelor regiunii lombare

Articulaţiile mobile – diartroze, sinoviale

Sunt articulaţiile cu cel mai mare grad de mobilitate şi se găsesc mai ales la nivelul
membrelor. Elementele unei diartroze sunt: feţele articulare, cartilajele articulare, capsula articulară,
membrana sinovială, lichidul sinovial, cavitatea articulară, ligamentele articulare, discul sau
meniscul articular, muşchi, tendoane.

Articulaţia genunchiului
 Prin mişcări forţate, în articulaţii se pot produce entorse, caracterizate prin întinderi sau
ruperi de ligament. În cazul în care capsula se rupe şi osul iese din articulaţie se produc luxaţii.

Tipuri de miscari in articulatii

- Flexie-Extensie – apropiere/indepartare
- Abductie- apropiere fata de axul median
- Adductie- indepartare fata de axul median
- Rotatie
- Circumductie- miscare complexa care totalizeaza flexia, extensia, abductia, adductia
si le asociaza cu rotatia.
- Pronatie- miscare de rotatie a mainii prin care policele (degetul mare) se roteste
medial, palma privind in jos
- Supinatie-miscare inversa pronatiei.
La picior, pronatia este cand planta (talpa) priveste spre lateral si marginea externa a
piciorului se ridica; supinatia este invers pronatiei.

Fiziologia oaselor
Oasele sunt organe rigide ce au roluri functionale:

▪ Rezistență, suport și formă: Fără un sistem osos dur și rigid, organismul uman nu poate
sta în picioare, și ar fi doar o pungă de țesuturi moi, fără nici o formă adecvată.
▪ Protecție a organelor delicate: În zone precum cutia toracică și craniu, scheletul
protejează organele interne moi, vitale, cum ar fi inima și creierul de șocurile externe.
Orice deteriorare a acestor organe se pot dovedi fatale, prin urmare, funcția de protecție a
scheletului este foarte importantă.
▪ Pârghie pentru mișcări: Mușchii scheletici sunt fixați pe suporturile dure, osoase, care
servesc ca pârghii pentru menținerea echilibrului și realizarea diferitelor mișcări.
▪ Poziția de echilibru stabil a corpului uman este cea de ortostatism.
▪ Producerea de globule roșii: Oasele, cum ar fi sternul, și măduva osului spongios au rol
hematopoetic (producția de globule roșii).
▪ Rol antitoxic; oasele retin substante toxice: Hg,Pb,F si le elibereaza treptat (renal).

Compzitie chimica:
-apa -20%

-substante organice- oseina alcatuita din colagen (proteina fibrilara) si glicoproteina

- substante proteice obisnuite

- substante minerale :Ca, P, saruri de Na, K, Mg, carbonati, floruri

Din 1200 g de Ca din oase, numai 3-4g participa la schimburile cu mediul intern, restul
reprezentand depozite fixe care se mobilizeaza mai lent. Oasele mai contin si elemente patrunse
intamplator: ex strontiul radioactive care acumulandu-se produce iradierea maduvei rosii , cu
anemii grave.

METABOLISMUL OSULUI

Procesele metabolice din os sunt:

1. Sinteza oseinei – are loc la nivelul ribozomilor osteoblastelor; ritmul sintezei oseinei este
influentat de glandele endocrine:

-hipofiza, prin hormonal somatotrop, gonadele(organelle sexuale) si tiroida prin hormonii lor ,
maresc ritmul sintezelor proteice din os.

-glucocorticoizii stimuleaza activitata osteoclastelor care distrug structura proteica al osului

Ritmul sintezei scade odata cu varsta.

Dupa sinteza, proteinele ajung in spatial pericelular unde se definitiveaza organizarea spatiala a
fibrelor de collagen si are loc impregnarea mineral , rezultand lamele osoase.

2. Mineralizarea oseinei. Rolul cel mai important in acest process il joaca afinitatea
substantei fundamentale a osului pentru sarurile minerale de Ca si P si concentratiei de
Ca si P din sange. Concentratia acestor 2 minerale la nivelul sangelui este mentinuta in
limite stranse de variatie datorita unui ecanism neuro-endocrin de reglarea a
metabolismului fosfo-calcic (parathormonul si calcitoniana- secretate de glandele
paratiroide).

Actiune mineralizanta au hormonii sexuali, somatotropi, timusul, epifiza.

Actiune demineralizanta au ACTH si glucocorticoizii.

Rolul vitaminei D

Vitamina D determina sinteza , la nivelul celulei intestinale a proteinei trasportatoare de

Ca (ionii de Ca se absorb foarte greu din intestinul subtire).

Rolul parathormonului – parathormonul actioneaza la nivelul rinichilor, producand

reabsorbtia Ca si eliminarea fosfatilor.

Rolul calcitoninei – calcitonina favorizeaza formarea de tesut osos prin stimularea

activitatii osteoblastelor.