Diversitatea muzicală a secolului al XX-lea

Dacă ne referim la muzica din perioada secolului al XX-lea, termenul imprevizibil este
specific acesteia. Deşi compozitorii acestei perioade au fost influenţaţi de trecutul muzical,
aceştia şi-au asumat noi combinaţii de instrumente, noi dinamici, au introdus zgomotul ca mijloc
de expresie etc. Desigur, în acest secol au avut loc o multitudine de evenimente marcante în
evoluţia umană şi mai ales în cea a tehnologiei.

Cronologic, verismul apare primul. Legătura operei veriste cu realitatea, cu cotidianul,

constituie modul în care compozitorii conturează caracterele, personajele controversate,
intensitatea maximă a pasiunilor și trăirilor, finalurile tragice. Reprezentanţi de seamă ai
verismului sunt: Giacomo Puccini (opere precum Tosca, Madama Buterfly, sau Turandot), Pietro
Mascagni şi Ruggero Leoncavallo.

Impresionismul va pune în schimb accentul pe factorii senzoriali, pe exprimarea stării

sufletești și a atmosferei în locul tradiționalei melodii sau armonii. Debussy şi Ravel au creat
impresionismul cu un etos francez. Charles Tomlinson Griffes, este după părerea mea un
impresionist de seamă, chiar dacă nu se bucură de aceeaşi notorietate. În lucrări precum The
Pleasure-Dome of Kubla Khan, The Fountains of the Acqua Paola , sau Three Poems of Fiona
Macleod se foloseşte de scara pentatonică sau scara tonală hexagonală, pentru a creea
ambiguitatea specifică stilului.

La început de secol XX, are loc răspândirea radiodifuziunii, totodată apare filmul mut. De
menţionat faptul că la data 24 decembrie, 1906, pentru prima oară la radio se putea asculta un
mic program de Crăciun, datorită lui Reginald Fessenden.1 În ceea ce priveşte Primul Război
Mondial, apariția sunetelor înregistrate, în special prin intermediul unui gramofon portabil,
aducea muzica și divertismentul direct trupelor, precum și celor dragi rămași acasă. Înregistrările
create în aceste vremuri cuprindeau de la scenete și cântece comice la discursuri ale politicienilor
și membrilor familiilor regale. Personal, consider că această perioadă este transpusă în muzică, în
prima mişcare: Marte – Aducătorul Războiului, din Suita orchestrală Planetele, Op. 32, realizată

1
Jeremy M. Norman, 2004, Jeremy Norman’s
HistoryofInformation.com [ https://www.historyofinformation.com/detail.php?id=1337]
de compozitorul englez Gustav Holst, în deosebi, din cauza punctelor culminante disonante.
Totodată, în această perioadă, are loc o propagare a stilului jazz, anul 1919 este, de exemplu, cel
în care Marea Britanie îl va descoperi prin Original Dixieland Jass Band, din New Orleans, care
interpretează în faţa regelui George al V-lea, acesta fiind impresionat de noul stil.2

În Perioada Interbelică, muzica atonală evoluază spre dodecafonism, prin tehnica lui
Arnold Schonberg, iar metrul, ritmul şi melodia devin imprevizibile. Astfel, va rezulta stilul
expresionist, stil care va pune accentul pe o viziune tragică a lumii, pe conflictul spiritual şi cel
armat, va exista o tendinţă de exprimare a stărilor într-un mod spontan şi tensionat. În lucrarea
lui Schoenberg, Variații pentru orchestră, op. 31, putem sesiza toate cele menţionate anterior. În
aceaşi perioadă apare şi filmul sonor, fapt care denotă o accelerare a evoluţiei tehnologice: Pe 8
octombrie 1927 avea loc una dintre cele mai importante premiere din istoria cinematografiei:
era lansat primul film sonor – „The Jazz Singer“. 3

Perioada celui de al Doilea Război Mondial, a fost una tumultoasă, plină de interdicţii,
însă compozitorii se vor folosi de toată această încărcătură pentru a creea lucrări emoţionante
precum Simfonia Nr.7 , Op. 60 a lui Dmitri Shostakovich sau cunoscutul Cvartet pentru sfârşitul
timpului de Olivier Messiaen. Dacă vorbim despre Messiaen, este de menţionat faptul că acesta
este printre primii care aplică regulile seriale în piesa pentru pian Mode de valeur et d'intensié.4

Renunțare la funcțiunile și legile tonale tradiționale va continua chiar şi după război, un

predecesor de al lui Schoenberg fiind, după părerea mea, Krzysztof Penderecki. În lucrarea
Trena pentru victimele de la Hiroshima, putem observa avangardismul său.

Începând cu anii 60, tehnologia se dezvoltă cu o rapiditate extraordinară, de la calculator,

televizor color, telefon mobil, într-un final la internet, în anii 90. Toate aceste schimbări
accelerate, sunt în contrast cu minimalismul ce ia naştere. Arta minimalistă se caracterizează în
principal prin simplitate, reducerea la esență, la structura fundamentală. Unul din curentele mele
preferate, poate datorită influenţelor uneori orientale, repetitive, dar şi datorită stabilităţii. Ceea
ce trăim în prezent mi se pare că putem regăsi în Koyaanisqatsi: Life out of Balance, un film din

2
Edwards, Tom (May 1950). "Jazz Band Ball: New Orleans to Hammersmith"
[https://nationaljazzarchive.org.uk/explore/journals/jazz-illustrated/vol1-no6-may-1950/1259903-jazz-illustrated-
vol1-no6-may-1950-0007?q=new%20orleans%20to%20hammersmith]
3
Alin Cirtina ,2016, www.romania-muzical.ro
4
Reginald, Smith-Brindl,New York 1966 “Serial Composition”
1983 regizat de Godfrey Reggio, cu muzica compusă de Philip Glass și imaginea de Ron Fricke.
Subiectul este dat chiar de titlul sugestiv, această evoluţie accelerată are consecinţele sale şi
consider că în prezent este imperativ ca omenirea să-şi restabilească relaţia primordială cu
natura.