JUPITER/ZEUS

În mitologia romană, Jupiter sau Iupiter deținea același rol precum cel al lui
Zeus în panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai
Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman, având în grijă legile
și ordinea socială. Jupiter este o derivare a lui Jove și pater.
Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei Jupiter și a fost punctul
de plecare pentru numele zilei de joi a săptămânii. În mod ironic, studiile
lingvistice îl identifică ca fiind derivat din același zeu precum și zeul germanic
Tiwaz, al cărui nume a fost dat zilei de marți. O altă referință etimologică este
Dyaus Pita, aparținând religiei vedice.
Aspectele de suveranitate implicate în unele dintre titlurile lui Jupiter sunt
explicite în istoria legendară a începuturilor Romei (după cum se transmite, de
exemplu, în "Viețile" romane ale lui Plutarh și în primele puține cărți ale lui
Livius). Astfel războinicul Romulus invocă Jupiter Stator pentru a opri și terifia
inamicii Romei, în timp ce pașnicul legislator Numa Pompilius avea o relație
apropiată cu Dius Fidius, care prezidează deasupra jurămintelor.
De asemenea, Jupiter se află în fruntea Triadei Arhaice a lui Jupiter, Marte și
Quirinus. Această grupare a fost văzută drept o reprezentație religioasă a societății
romane timpurii, în care:
· Jupiter susține autoritatea rituală și augurală a Flamen Dialis (înaltul preot al
lui Jupiter) și șeful colegiilor preotești.
· Marte, cu funcțiile sale războinice și agriculturale, susține puterea regelui și
a tinerilor nobili de a aduce prosperitate și victorie prin magie
compătimitoare în ritualuri precum Calul din octombrie și Lupercalia.
· Quirinus, din co-viri "oameni alături", susține forța combinată a populusului
roman.