Tema 11.

Veniturile, cheltuielile și rezultatele

financiare ale întreprinderii.

Rusu Elena, drd., asist.univ.

Conținutul temei:
Obiective Unități de conținut
- să explice particularităţile şi clasificarea Consumurile şi cheltuielile
veniturilor şi cheltuielilor; întreprinderii
- să determine conţinutul şi componenţa Veniturile întreprinderii
consumurilor şi cheltuielilor; Profitul întreprinderii
- să poată decide utilizarea profitului la Indicatorii rentabilităţii
întreprindere
Cum se poate aprecia dacă finanțele unei întreprinderi sunt gestionate eficient?

Venituri
 Cheltuieli

Rezultat financiar

Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor

economice înregistrate în perioada de gestiune sub
formă de ieşiri, reduceri ale valorii activelor sau de
creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări
ale capitalului propriu (rezultatului financiar),
altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia
proprietarilor.
• costul vânzărilor
Cheltuieli ale • cheltuielile de distribuire;
• cheltuielile administrative;
activităţii operaţionale • alte cheltuieli din activitatea operaţională.

• cheltuielile cu activele imobilizate;

Cheltuielile altor • cheltuielile financiare;
• cheltuielile excepţionale.
activităţi

• în dependență de cota impozitului pe venit

Cheltuielile privind
impozitul pe venit.
Cheltuieli din activitatea operațională
Costul vînzărilor

Cheltuieli cu personalul comercial

Cheltuieli de publicitate şi marketing

Cheltuieli cu personalul administrativ

Cheltuieli privind dobînzile

Cheltuieli din activitatea neoperațională
Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente imobilizărilor
necorporale ieşite
Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente imobilizărilor
corporale ieşite

Cheltuieli din diferenţe de curs valutar

Cheltuieli privind redevenţele

Cheltuieli privind calamităţile

Consumurile reprezintă resursele întreprinderii
utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea
serviciilor în scopul obţinerii venitului.
1) consumurile de materiale cuprind costul materialelor, pieselor de
schimb utilizate în procesul de producţie;

2) consumurile privind retribuirea muncii includ salariile personalului

care participă la procesul de producţie;

3) consumurile indirecte de producţie sunt legate de deservirea şi

gestiunea subdiviziunilor întreprinderii şi includ:
 • cheltuielile de întreţinere şi amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie productivă;
• salariile personalului de conducere şi deservire a subdiviziunilor întreprinderii.

Consumurile indirecte de producţie se subdivizează în:

a) consumuri variabile, a căror mărime depinde de modificarea

volumului producţiei (retribuirea muncii prestată de muncitorii
auxiliari, costul materialelor consumate);

b) consumuri fixe, a căror mărime nu depinde de volumul producţiei

(uzura calculată, cheltuielile de întreţinere şi exploatarea clădirilor şi
utilajului).
Veniturile sunt creşteri ale beneficiilor economice
înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub
forma intrărilor de active sau majorării valorii
acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept
rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia
creşterilor legate de contribuţiile proprietarilor.
Venituri din activitatea operațională
Veniturile din prestarea serviciilor
 Veniturile din vânzarea produselor şi mărfurilor

Veniturile sub formă de dobânzi

Veniturile sub formă de dividende

Venituri din activitatea neoperațională

Venituri din ieşirea imobilizărilor necorporale

Venituri din ieşirea imobilizărilor corporale

 Venituri din diferenţe de curs valutar

Veniturile sub formă de redevenţe

Venituri din compensarea pierderilor din calamităţi

Profitul prezintă principalul rezultat financiar al

activităţii oricărei întreprinderi şi serveşte ca o
orientare specifică şi un criteriu determinant în
procesul organizării activităţii
economicofinanciare.
Funcțiile profitului:
• Indicator sintetic de apreciere a eficienţei folosirii capitalurilor şi a
desfăşurării activităţii.
• Sursă de autofinanţare şi de autodezvoltare a agentului economic.
• Pârghie de cointeresare a acţionarilor, a proprietarilor individuali şi a
salariaţilor, profitul reprezentând principalul factor motivator pentru
proprietarii de capitaluri de a investi.
• Sursă de acoperire a capitalului împrumutat.
• Sursă importantă de alimentare a bugetului public naţional.
• Mijloc de control asupra gestiunii economice şi financiare.
Factorii de influență asupra mărimii profitului:
volumul produselor comercializate sau serviciilor prestate care acţionează
direct proporţional;

calitatea produselor şi serviciilor;

structura produselor şi serviciilor realizate;

repartizarea venitului între factorii de producţie.

Profitul brut

RAO

RAA

PPI

CIV

Profitul net
 Exemplul 1.
•Cunoscând structura veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii să se calculeze indicatorii profitabilităţii (profitul brut, rezultatul activităţii
economico – financiare, rezultatul perioadei de gestiune până la impozitare, profitul net).
• Indicatorii (mii lei)
 Vânzări nete 40300
 Costul vânzărilor 28000
 Alte venituri operaţionale 4000
 Cheltuieli comerciale 3800
 Cheltuieligenerale şi administrative 5500
 Alte cheltuieli operaţionale 1560
 Venituri din ieşirea activelor financiare pe termen lung 5000  Venituri din dividende
2500
 Cheltuieli din ieşirea activelor financiare pe termen lung 3000
 Venituri din diferenţe de curs valutar 1000
• Cheltuieli privind diferenţele de curs valutar 2000

Rezolvare:
• Profitul Brut = 40300-28000 = 12300 mii lei
• Rezultatul activităţii operaţionale = (40300 + 4000) – (28000 + 3800 + 5500 + 1560) =
5440 mii lei
• Rezultatul altor activităţi = (5000+2500 +1000) - (3000 +2000)= 3500 mii lei
• Profitul perioadei de gestiune până la impozitare = 8940 mii lei
• Cheltuieli privind impozitul pe venit = 8940 x 0,12 = 1072,8 mii lei
• Profit net = 8940 – 1072,8 = 7867,2 mii lei

Direcțiile de utilizare ale profitului:

Constituirea rezervelor legale;
Creşterea capitalului;

Constituirea altor rezerve statutare sau facultative;

Repartizarea dividendelor.
Rentabilitatea reprezintă un indicator al eficienţei, care exprimă
capacitatea întreprinderii de a câştiga profit şi se determină ca
raportul dintre efectele economice şi financiare obţinute de către
entitatea economică şi eforturile depuse pentru obţinerea acestora.
Ratele financiare analizate mai sus oferă informaţii despre o latură
sau alta a activităţi ifirmei, pe cînd ratele de profitabilitate reflectă
acţiunea comună a lichidităţii, gestiunii activelor şi a capitalului
împrumutat asupra performanţei entităţii economice.
Formula de bază a calculului rentabilităţii este:
Rentabilitatea
Rata Rata
Rentabilitatea
rentabilităţii rentabilităţii
vânzărilor activelor financiare
Profitul
perioadei de
Profitul brut Profitul net
gestiune până la
impozitare

Venit din vînzări Total activ Capital propriu

Pragul de rentabilitate (punctul critic) reprezintă
volumul din vânzări, la care întreprinderea nu are
nici pierderi, nici profit.
În punctul critic, volumul din vânzări este egal cu
suma totală a consumurilor şi cheltuielilor perioadei,
iar profitul operaţional este egal cu zero.
Prag de rentabilitate
Prag de rentabilitate => Profit = 0
Venit – Cheltuieli = 0
Pret * Q – (Ch. Fixe tot. – Ch.Variabiale tot.)=0
Pret * Q – (CFtot. - Cvunit*Q) = 0
Pret * Q – CFtot. + Cvunit*Q = 0
(Pret –CVunit)*Q = CFtot

CF tot.
Q=
Pret − CVunit.
 Siguranța financiară =(Q-Qmin)/Q*100 (>20%)
Avantajele metodei de analiză a rentabilității pe baza punctului critic sunt:

permite stabilirea dimensiunii la care producția devine rentabilă;

indică volumul producției necesar pentru a obține un anumit profit;

pune în evidență corelațiile dintre dinamica producției, respectiv a

veniturilor și dinamica costurilor grupate pe costuri variabile și fixe;

permite determinarea gradului de utilizare a capacității de producție în

corelație cu un anumit profit dorit.
Exemplul 2:
O societate comercială are costuri fixe care se
ridică la 500000 lei. Costurile variabile unitare
sunt de 125 lei. Preţul produsului este de 150 lei.
Determinaţi pragul de rentabilitate.
Rezolvare:

Cheltuieli fixe
Prag de rentabilitate 
 Pret - Cheltuieli variabile unitare

Prag de rentabilitate   20000 (unitati)

Exemplul 3:
Întreprinderea „Sand” produce două tipuri de produse: genţi şi mape din
piele. Cantitatea producţie alcătuieşte respectiv 470 bucăţi şi 290 bucăţi,
iar preţul de vânzare este respectiv de 147 lei/ 1 bucată şi 209 lei/ 1
bucată. Consumurile variabile totale constituie pentru fiecare produs
49750 lei şi 57500 lei, iar consumurile fixe totale 24000 lei. De calculat
 volumul vânzărilor pentru care întreprinderea va atinge pragul de
rentabilitate. Care este siguranța financiară pentru ambele produse?
Rezolvare:
Articol Q P CVtot CF CVunit VV %VV CFarticol PR (Qmin)

Genți

Mape

Total
 Rezolvare:
Articol Q P CVtot CF CVunit VV %VV CFarticol PR (Qmin)

Genți 470 147 49750 105,8511 69090 53,2690825 12784,58 311

60610

Mape 290 209 57500 24000 198,2759 46,7309175 11215,42 1046

Total 129700 100

• SFgenți = (470-311) / 470*100% = 33,8%
• SFmape = (290-1046) /290 *100% = -260,7% De determinat pragul de
rentabilitate și nivelul siguranței financiare pentru fiecare produs, dacă:

Indicator Produs A Produs B

Venit din vînzări 2400 8400
Cheltuieli variabile, totale 1800 7000
Cantitatea vîndută 100 280
Cheltuieli fixe, total 5000
Vă mulțumesc pentru atenție!!!
 1. Conceptul de finanțe. Esența finanțelor.

1. Conceptul de finanțe. Esența finanțelor.Pagină

2. Obiectul de studiu și conținutul disciplinei finanțe.Pagină

3. Funcțiile finanțelor și rolul lor în economia modernă.Pagină

Din punct de vedere etimologic, cuvîntul “finanţe” este de origine latină şi înseamnă “plată în bani”.
Acesta provine de la latinescul vechi „finis”, adică sfîrșit, cu referire la finalul unui termen de plata.
Pentru prima dată cu sensul de „plată de bani” termenul financia a început să se folosească în Italia
medievală în secolul al XIII-lea, unde un șir de orașe erau mari centre de comerț și activitate bancară. În
înțelesul pe care îl are astăzi termenul de finanțe e utilizat începînd cu secolul XV-lea, XVII-lea.

Finanțele reprezintă un sistem de relații sociale, de natură economică, exprimate în bani,

care au la bază repartiția PIB, și prin intermediul cărora se asigură constituirea, repartizarea și
utilizarea fondurilor financiare în scopul satisfacerii unor nevoi umane.

Ținînd cont de etimologia cuvîntului, în limbajul comul termenul Finanțe este des utilizat ca
sinonim al cuvîntului bani, însă nu toate relaţiile băneşti, care aparțin relațiilor economice sînt
relaţii financiare. Sfera finanţelor e mai îngustă decît acea a relaţiilor băneşti și cuprinde numai
relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare, nu şi pe cele care reflectă o schimbare a
formelor valorii. La baza finanțelor stau fondurile financiare. Finanțele sunt acea parte a relațiilor
bănești care au funcția de a deplasa și de acumula mijloace bănești în diferite fonduri. Deci
relațiile financiare prin esența lor reprezintă un transfer de valoare exprimat în formă bănească și
fără contraprestație, adică o cedare definitivă a unei valori exprimate în bani.

Finanțele au apărut la oanumită etapă de dezvoltare a societății umane și a relațiilor sociale.

Premisele pentru apariția și evoluția finanțelor au fost:

1. Apariția și dezvoltarea relațiilor marfă-bani în cadrul relațiilor economice;

2. Dezvoltarea producției PIB-ului și necesitatea repartiției lui;
3. Existența subiecților repartiției: formarea menaje(familii), agenți economici și statul.

În evoluția finanțelor se conturează două etape distincte a concepțiilor despre finanțe: clasice
și moderne. Concepţiile clasice reflectă doctrina liberală, potrivit căreia activitatea economică
trebuie să se desfăşoare în conformitate cu principiul laisser-faire, laisser-passer. Sarcina
finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare întreţinerii şi funcţionării normale a
instituţiilor publice; impozitele, împrumuturile trebuie să aibă un caracter neutru; păstrarea
echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare era considerată drept cerinţă fundamentală
cheia de boltă a finanţelor publice. Apariţia deficitului bugetar, generator de inflaţie era
considerată ca un fenomen nedorit. În această etapă,  a statului-jandarm, cînd predomina doctrina
liberalismului economic, conceptul despre finanţe are un pronunţat caracter juridic.

După marea criză economică mondială din 1929 – 1933, după opinia unor economişti, locul
statului-jandarm ar fi fost luat de către statul-providenţă (statul-bunăstării), care îşi lărgeşte sfera
preocupărilor. În legătură cu activitatea economică a statului se afirmă tot mai mult concepţia
intervenţionistă, unde un rol deosebit îl joacă autoritatea publică. Această modificare de poziţie a
 dus la adîncirea contradicţiilor interne şi externe ale modului de producţie capitaliste. Pentru statul
modern, finanţele publice sînt un mijloc de intervenţie în economie.

Vorbind  despre finanţe e necesar să facem deosebire între finanţele publice şi cele private. 
Finanţele publice sînt asociate cu statul, unităţile  administrativ-teritoriale şi alte instituţii de drept
public și includ bugetul de stat, bugetele locale, bugetele de asigurări sociale și medicale.

Finanţele private sînt asociate cu sectorul privat și includ două categorii:

a) finanțele menajelor sau ale populaţiei (gospodăriilor casnice);

b) și finanțele agenţilor economici, care la rîndul lor pot fi:

1. finanțele întreprinderilor;

2. finanțele bancare;

3. finanțele în asigurări.

Între finanţele publice şi cele private există unele asemănări, dar şi o serie de deosebiri.

Asemănări: -atît finanţele publice cît şi cele private au la bază constituirea, repartizarea și
utilizarea unor fonduri financiare; - atît finanţele publice cît şi cele private, se confruntă cu
probleme de echilibru financiar;

Deosebiri: -finanţele publice sînt folosite la satisfacerea nevoilor generale ale societăţii, iar
finanţele private – la realizarea profitului de către întreprinzătorii particulari;

-  gestiunea finanţelor publice este supusă dreptului public, iar gestiunea financiară a
întreprinderilor private – dreptului comercial deoarece resursele necesare realizării funcţiilor şi
sarcinilor statului se procură de la persoane fizice şi juridice prin măsuri de constrîngere, și fără
cost, și doar în proporţie mai mică, pe baze contractuale, iar formarea finanțelor private presupune
atragerea capitalului de pe piața de capital , în baza legilor comerciale, adică contra unui cost, sub
formă de dobîndă sau dividende.

2. Obiectul de studiu și conținutul disciplinei finanțe.

2. Finanţele constituie o ramură a ştiinţelor economice. Deoarece acestea sunt o categorie

economică foarte complexă în cadrul prezentului curs se vor studia finanțele publice și finanțele
întreprinderii. Obiectul de studiu al finanțelor publice în linii generale îl vor constitui cheltuiele publice,
veniturile publice, împrumuturile publice și datoria publică. Se va studia sistemul bugetar și mecanismul
financiar, politica financiară a statului, veniturile și cheltuielile publice. Obiectul de studiu al finanțelor
întreprinderii va include politica de finanțare, politica de investiții și politica de divident a întreprinderii.
În cadrul acestei părți a cursului de finanțe se va studia mecanismul financiar și politica financiară a
întreprinderii, finanțarea activelor curente, finanțarea activelor pe termen lung, veniturile, cheltuielile și
rezultatele financiare ale întreprinderii etc.

3. Funcțiile finanțelor și rolul lor în economia modernă.

Atît finanțele publice, cît și finanțele private exercită două funcții importante, și anume funcția de
repartiție și cea de control, însă forma de manifestare a acestor funcții diferă la cele două categorii de
finanțe. În cazul finanțelor publice funcţia de repartiţie are două faze: constituirea fondurilor băneşti şi
distribuirea acestora.

Constituirea fondurilor financiare. Prima fază a funcţiei de repartiţie se înfăptuieşte prin prelevarea
de către agenţii economici a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială, a amenzilor,
penalităţilor, chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din realizarea mijloacelor fixe ale
statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc. La constituirea fondurilor financiare participă practic toţi
agenţii economici rezidenţi, precum şi persoane nerezidente: întreprinderile cu capital de stat,
întreprinderile cu capital privat sau mixt, instituţiile publice, populaţia etc. Cea mai mare parte a
resurselor financiare o constituie PIB (impozite și taxe) şi într-o măsură mai mică avuţia naţională
(mijloace din dividende, profitul întreprinderilor de stat, privatizări) sau împrumuturi publice.

Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor. Distribuţia resurselor
financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările
sociale, gospodăria comunală şi locuinţele, apărarea naţională, menţinerea ordinii publice, datoria publică.
Această repartiţie se face pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Redistribuirea mijloacelor prin funcţia de
repartiţie are consecinţe cu caracter economic şi social. Prin repartiţie se redistribuie o parte din venitul
naţional sectorului neproductiv, zonelor geografice defavorizate, persoanelor socialmente vulnerabile etc.
Funcţia de repartiţie a finanţelor contribuie la suprimarea inegalităţii dintre diferite categorii de cetăţeni.

Funcţia de control a finanţelor publice. Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice reiese din
faptul că fondurile de resurse financiare puse la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Societatea este
interesată în asigurarea resurselor financiare necesare pentru nevoile obşteşti. La dirijarea resurselor
respective se iau în consideraţie priorităţile stabilite de organele competitive, maximalizarea eficienţei
utilizării resurselor financiare etc.

Controlul financiar public este exercitat de organe specializate, cele mai importante fiind: Curtea de
Conturi și Ministerul Finanţelor, prin intermediul organelor sale specializate: Serviciul Fiscal de Stat,
Serviciul Vamal și Inspecția Financiară.

În cazul finanțelor întreprinderii funcția de repartiție constă în asigurarea întreprinderii în cantitate

optimă și la timpul oportun cu resurse financiare proprii sau atrase necesare activității și avansarea acestor
resurse în elementele de activ (active curente sau mijloace fixe) care, trecînd prin fazele circuitului
economic se transformă în mijloace bănești. Esențial este ca sumele încasate să depășească plăție
efectuate din patrimoniul întreprinderii.

Fucția de control în cadrul întreprinderii urmărește modul de constituire și de repartizare a

fondurilor bănești, asigurarea integrității și utilizării eficiente a capitalului, asigurarea echilibrului
financiar pe termen scurt prin supravegherea intrărilor și ieșirilor de numerar, urmărește modul de
executare a bugetelor, executarea legislației în vigoare etc. pentru a preveni starea de insolvabilitate sau
insolvență a întreprinderii. Controlul poate fi exercitat atît de de persoane abilitate cu funcții în domeniu
din interiorul întreprinderii (director, contabil, economist etc), sau de organe de control financiar de stat,
cînd se verifică relațiile financiare ale întreprinderii cu statul.
Tema 2. Conceptul de sistem și mecanism financiar.

1. Conceptul de sistem și mecanism financiar.

 2. Elementele mecanismului financiar.

 1. Ca sistem, finanţele pot fi privite din mai multe puncte de vedere, cele mai importante abordări fiind
ca un sistem instituții și organe cu funcții în domeniul finanțelor, sistem de fonduri financiare și sistem de
relații financiare:

Ca un sistem de relaţii financiare sistemul financiar este format din sistemul financiar public şi sistemul
financiar privat. Sistemul financiar public cuprinde două grupe mari de relații prin care statul își procură
resursele:

1.   relaţiile financiare publice clasice care exprimă un transfer de resurse băneşti fără contraprestaţie şi cu
titlu nerambursabil (impozite și taxe);

2.   relaţiile financiare publice speciale:

2.1   Împrumuturile publice care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp
determinată, pentru o anumită dobîndă (credit);

2.2   Asigurările de stat relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti obligatoriu sau facultativ în
schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu.

Sistemul financiar privat cuprinde:

-          relaţiile de credit bancar;

-          relaţiile de asigurări şi reasigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

-          relaţiile generate de constituirea fondurilor la dispoziţia întreprinderilor.

Prin urmare, componentele sistemului financiar sunt:

1. bugetul de stat şi bugetele locale;

2. asigurările de stat, sociale și medicale;
3. creditul public şi bancar;
4. asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
5. finanţele întreprinderilor.

Conform definiției date de DEX un mecanism reprezintă un mod în care se desfășoară un fenomen sau
proces. Deci mecanismul financiar este o parte componentă a mecanismului  economic și reprezintă
modul de organizare a fluxurilor financiar-monetare şi modul de constituire, distribuire, utilizare a
fondurilor băneşti financiare. Elementele structurale ale mecanismului financiar sunt:

-          fondurile financiare;

-          pîrghiile financiare;

-          metodele administrative de gestiune financiară;

-          organele cu funcţii în domeniul finanţelor;

-          dreptul financiar.

O altă definiție a conceptului de mecanism financiar dată prin prisma componentelor acestuia este
următoarea: Mecanismul financiar reprezintă un ansamblu de metode şi pîrghii de natură financiară,
reglementate de dreptul financiar şi aplicate în practică de organe cu funcţii în domeniul finanţelor pentru
gestionarea fondurilor financiare cu scopul de a influenţa procesele social-economice din cadrul unei țări.

2. Elementele mecanismului financiar.

Sistemul fondurilor financiare reprezintă componenta de bază a mecanismului financiar şi semnifică

totalitatea fondurilor băneşti ce se constituie la scara economiei naţionale şi între care se manifestă
legături de condiţionare directe şi indirecte.

În funcție de tipul de proprietate distingem următoarele 2 categorii de fonduri financiare: publice și

private. În fondurile publice se includ: fonduri bugetare; fonduri extrabugetare; fonduri speciale
constituite la dispoziţia organelor de stat centrale sau locale; fondurile de asigurare; fondurile de
creditare; fondurile financiare ale întreprinderilor cu capital de stat. În fondurile private se includ:
fondurile întreprinderilor cu capital privat; fondurile de asigurare create de întreprinderile private; fonduri
de creditare private

În funcţie de nivelul la care se administrează diferite fonduri:

1. Centralizate, administrate la nivelul macro- sau mediu economic;

2. Descentralizate, administrate la nivelul microeconomic.

După rolul pe care îl îndeplinesc în procesul reproducţiei: 1. de consum social; 2. de investiţii și 3. de

consum

După scopul urmărit prin constituirea şi utilizarea fondurilor financiare: destinate pentru satisfacerea
nevoii de consum curent și destinate înlocuirii sau creşterii activelor fixe sau finanţării investiţiilor.

În funcţie de dreptul dispoziţiei asupra fondurilor financiare: aflate la dispoziţia statului; la dispoziţia
administraţiei centrale de stat, administraţiei locale de stat, întreprinderilor de stat, instituţiilor financiar-
bancare de stat, instituţiilor operative de stat, la dispoziţia agenţilor economici privaţi

Metodele administrative de gestiune financiară includ:

Previziunea financiară reprezintă activitatea de elaborare a planurilor financiare prin determinarea

volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor de mobilizare a lor, stabilirea indicatorilor
financiari, proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi obiectivelor
de utilizare. Exemple:

-       bugetul de stat;

-       bugetul administraţiei centrale;

-       bugetul unităţilor administrativ-teritoriale;

-       bugetul societăţilor comerciale cu capital de stat;

-       devize de cheltuieli a instituţiilor publice;

-       planuri de casă.

Metode de previziune financiară (Schema 10):

a)     metoda de balanţă – întocmirea planului financiar sub formă de bilanţ în care sînt reflectate
veniturile şi cheltuielile.

b)     metoda bazată pe normative reprezintă determinarea cheltuielilor reieşind din normele şi
normativele de cheltuieli. Instrumentele de previziune financiară: proiecte tehnice, norme de stoc, norme
de amortizare, norme de asigurare, norme de cheltuieli etc.

Controlul financiar reprezintă activitatea de verificare a respectării corecte a normelor juridice ce

reglementează activităţile financiare.

Obiect al controlului financiar: procesele de repartiţie bănească de formare şi utilizare a fondurilor de

resurse financiare la toate nivelurile economiei naţionale.

Controlul financiar se exercită asupra utilizării mijloacelor financiare ale organelor şi instituţiilor de stat
şi asupra respectării reglementărilor financiar-contabile de către regiile autonome, societăţile comerciale
şi alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă de stat .

Pârghiile economico-financiare – sunt instrumente, utilizate de stat în procesul de colectare a veniturilor

sau efectuare a cheltuielilor, prin care statul intervine în economie pentru a încuraja sau descuraja
subiecţii economici, şi chiar ramuri, subramuri, activităţi sau chiar pături sociale. Nu toate instrumentele
de prelevare şi de plată constituie pârghii la dispoziţia statului. Dacă un instrument de prelevare serveşte
numai pentru alimentarea unui fond de resurse financiare, aceasta constituie doar un simplu canal
colector. De asemenea, nici instrumentul prin care se dirijează către beneficiari resursele băneşti
acumulate la un anumit fond, fără să se îndeplinească o altă misiune economică nu poate avea vocaţie de
pârghie. Prin urmare, instrumentul impozitului sau cheltuielilor publice are caracter de pârghie, în măsura
în care, asigurând înfăptuirea funcţiei de repartiţie a finanţelor influenţează pozitiv anumite laturi ale
activităţii economice în diverse faze ale procesului reproducţiei sociale.

Instituţiile şi organele cu atribuţii privind sfera activităţii financiare reprezintă o altă componentă

structurală a mecanismului financiar denumit în practică aparat financiar-bancar.

Atribuţiunile Parlamentului:

a) Dezbaterea şi aprobarea programelor de guvernare, incluzînd componenţa financiară a acestor

programe.

b) Legiferarea activităţii financiare începînd cu aprobarea legii finanţelor publice.

c) Reglementarea prin legi a diferitelor laturi ale activităţii financiare publice printre care:

- sistemul de impozite, taxe şi contribuţii care ţin numai de competenţa acestuia, atunci cînd sînt destinate
bugetului administraţiei centrale;

- legiferarea asigurărilor sociale sau a asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

- legiferarea instituţiilor financiare publice, inclusiv a celor de control financiar (Parlamentul asigură şi
controlul asupra bugetului de stat în faza de închidere a exerciţiului bugetar).
Atribuţiunile Guvernului:

a) Elaborarea proiectului bugetelor administraţiei centrale şi definitivarea proiectului de buget prezentat

Guvernului de Ministerul Finanţelor.

b) Obligaţia de a prezenta Parlamentului atît proiectul de buget în faza supunerii spre aprobare, cît şi a
contului de închidere.

c) Organizarea şi răspunderea pentru desfăşurarea execuţiei prevederilor bugetare, prezentînd propuneri

de revizuire a prevederilor bugetare.

d) Analiza periodică a situaţiei financiare a ţării şi luarea de măsuri pentru asigurarea echilibrului
financiar la nivel macroeconomic.

Ca organ financiar nespecializat se distinge şi Ministerul Sanătății, Muncii și Protecției Sociale cu sfera
asigurărilor medicale și sociale.

Atribuţiunile financiare ale organelor locale: elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetelor locale.

Ministerul Finanţelor exercită administrarea în sfera finanţelor publice şi se preocupă direct de elaborarea

şi urmărirea execuţiei prevederilor bugetare aprobate:

a) Organizarea, coordonarea şi elaborarea proiectului de buget public, inclusiv a bugetului administraţiei

centrale de stat. Din acest punct de vedere, Ministerul Finanţelor emite normele ce reglementează modul
de desfăşurare a lucrărilor privitoare la întocmirea proiectului bugetar şi după definitivarea acestuia la
nivelul său prezintă acest proiect spre aprobare Guvernului.

b) Participă împreună cu Banca Naţională la elaborarea balanţei financiar-monetare şi valutare a ţării.

c) Efectuează studii de oportunitate privitoare la investiţii şi asigură cadrul normativ privind derularea
activităţii financiare, inclusiv la contabilitatea agenţilor economici.

d) Elaborarea şi adaptarea pe parcurs a sistemului cu pîrghii economico-financiare cu stabilirea cadrului

de funcţionare a acestora în cadrul mecanismului financiar.

e) Organizarea şi exercitarea prin organe proprii a controlului financiar de stat.

f) Fundamentează şi propune cadrul legislativ privind activitatea financiară, inclusiv modul de acoperire a
deficitului bugetar şi de gestionare a datoriei publice.

g) Gestionează participarea statului cu capital la diferite societăţi comerciale, inclusiv la societăţile mixte,
şi exercită supravegherea financiară a agenţilor economici cu capital de stat.

Băncile comerciale se constituie într-o reţea de instituţii specializate în efectuarea activităţii financiar-
valutare, constituind un sistem bancar. În centru se situează băncile de emisiune sau naţionale. Această
structură a sistemului bancar este considerată Bancă Centrală de Stat, care asigură supravegherea
activităţii tuturor băncilor:

a) Ca atribuţiune exclusivă este singurul organ de emisiune monetară.

b) Banca Naţională poartă răspundere pentru reglementarea activităţii privind circulaţia monetară,
creditarea bancară şi operaţiile valutare, colaborînd cu Ministerul Finanţelor.
c) Posibilitatea efectuării operaţiunilor de scontare sau rescontare a efectelor de comerţ (primeşte de la
băncile comerciale efecte şi le acordă acestora credite în baza lor; cambia).

d) Acordă credite băncilor comerciale şi instituie obligaţia de constituire a rezervelor de către băncile
comerciale.

Băncile comerciale ca verigi ale aparatului financiar bancar acţionează astfel:

a) Ca intermediari financiari în economie.

b) Efectuează operaţiuni cu plăţi şi încasări, operaţiuni de creditare a agenţilor economici, desfăşurînd

operaţiuni bancare pe teritoriul naţional şi extern.

c) Primesc şi administrează depozite de disponibilităţi băneşti ale persoanelor fizice sau juridice.

d) Efectuează operaţiuni de creditare în monedă naţională sau valută, operaţiuni de scontare a efectelor
comerciale prezentate de agenţii economici şi operaţiuni de vînzare-cumpărare a titlurilor de credit emise
de stat.

Instituţiile de asigurare – activitate de asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă:

a) Organizează şi desfăşoară operaţiunile financiare în raport cu persoanele fizice şi juridice cu care

încheie contracte de asigurare.

b) Emite reglementările interne privind organizarea şi efectuarea asigurărilor, inclusiv stabilirea primelor
de asigurări şi categoriile de acordare a despăgubirilor.

Compartimentele financiare la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor cu caracter operativ atît din sfera
activităţilor materiale şi nemateriale îndeplinesc atribuţiuni financiare legate de:

a) Organizarea şi efectuarea tuturor operaţiunilor băneşti, financiare la acest nivel.

b) Obligaţia elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli sau altor tipuri de buget

c) Urmăresc îndeplinirea obligaţiilor financiare ale fiecărei instituţii şi realizarea creanţelor financiare ale
acestora.

Dreptul financiar. În domeniul finanţelor îşi găsesc reflectarea rezultatele activităţii desfăşurate de
milioane de oameni, participarea acestora la constituirea fondurilor de resurse financiare, redistribuirea
fondurilor băneşti între diverşi beneficiari, precum şi impactul acestora asupra dezvoltării economico-
sociale. Drept urmare, derularea relaţiilor financiare nu este întâmplătoare, fiind necesar să fie riguros
reglementate. Principalele acte normative cu caracter financiar ce reglementează procesele financiare în
Republica Moldova sînt: Constituţia, Codul fiscal, Legile anuale ale bugetului de stat, a bugetului
asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, Legea privind
finanțele publice și responsabilitatear-fiscală, Legea privind sistemul public de asigurări sociale, Legea
privind finanţele publice locale, Legea instituţiilor financiare etc.
Tema 3. Politica financiară a
statului
Covalschi Tatiana,
Dr., lector universitar
 Conținutul temei

Politica social-
Direcţii esenţiale ale
economică a statului. Tipurile de politică
politicii financiare în
Conceptul de politică financiară.
Republica Moldova.
financiară.

Definiții
• Politica este o activitate de realizare a intereselor într-un anumit
domeniu şi reprezintă o activitate concretă care are subiectele,
obiectele, scopurile, metodele, instrumentele, principiile şi regulile
sale.
• Politica social-economică a statului reprezintă o acţiune generală a
puterii publice centrale, conştiente, coerente şi finalizate, care se
exercită în domeniul economiei adică influenţează producţia,
schimbul, consumul bunurilor şi serviciilor şi constituirea
capitalului.
• Politica financiară face parte din politica generală a statului și
exprimă ansamblul metodelor şi mijloacelor concrete privind
procurarea şi gestionarea resurselor financiare, precum şi sistemul
de instituţii abilitate cu funcţii financiare, instrumentele şi
reglementările financiare utilizate de stat pentru influenţarea
proceselor economice şi a relaţiilor sociale, într-o etapă
determinată.

Obiectivele de bază ale politicii

financiare constau în:
• asigurarea dezvoltării şi creşterea economică
• reducerea şomajului
• reducerea inflaţiei
• creşterea nivelului de trai al populaţiei
Politica financiară
Politica bugetar-fiscală Politica monetar-creditară
 • reprezintă activitatea de • reprezintă activitatea de
influenţare a proceselor influenţare a proceselor
social-economice prin social-economice prin
venituri şi cheltuieli oferta de bani în vederea
publice, în vederea
realizării principalelor
realizării principalilor
scopuri
scopuri macroeconomice
macroeconomice.
şi obţinerea echilibrului
general.
Asemănări și deosebiri dintre politica
bugetarfiscală și politica monetar-creditară
ASEMĂNĂRI
1. Dețin instrumente pentru a influența cursul dezvoltării economice.
2. Pot fi politici stimulative și restrictive.
3. Ambele politici urmăresc creșterea și dezvoltarea economiei.
DEOSEBIRI
Politica bugetar-fiscală Politica monetar-creditară
1. Are ca instrumente de intervenție: 1. Are ca instrumente de intervenție:
impozitul, taxa, achizițiile și rata rezervelor minime obligatorii, rata de
transferurile 2. Este promovată de baza a dobînzii, intervenția pe piața
Guvern prin intermediul Ministerului valutară, operațiunile de open-market
Finanțelor. 3. Din cele 4 obiective 2. Este promovată de BNM, care e
impozitelor și
urmărește reducerea șomajului, Crearea a noi
independentă de Guvern.
taxelor, locuri de
creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
sporirea muncă 3.și Din cele 4 obiective urmărește
4. cheltuielilor
Instrumentele de politică
reducereareducerea inflației. Inflația prin
bugetare sunt mult mai rigide salariilor
bugetarfiscală ca 4. Instrumentele de politică cerere
instrumentele politicii monetar- monetarcreditară sunt mult mai flexibile
creditare

Stimularea Sporirea
investițiilor cererii
agregate

Corelația dintre politicabugetar-fiscală și politica

monetar-creditară
Micșorarea
cotelor
 Majorarea ratei de bază a
dobinzii, a ratei rezervei
minime obligatorii, vînzarea Se deprimă creșterea
Se reduc investițiile
valutei băncilor comerciale, economiei
vînzarea HVS băncilor
comerciale

Se micșorează masa monetara Crește rata dobîzii bancare Crește nivelul șomajului.

Se reduc resursele financiare

Se reduce inflația ale băncilor pentru a acorda
credite

• Sarcina nr.2
De elaborat un eseu de o pagină pe tema:
„Direcţii esenţiale ale politicii financiare în
Republica Moldova”.

TEMA 4: BUGETUL DE
STAT ŞI
SISTEMUL BUGETAR
Covalschi
Tatiana, Dr.,
 lector
universitar
Conținutul temei

Bugetul Sistemul Procesul

de stat. bugetelor bugetar Principiile
Concept şi în în bugetare.
funcţii. Republica Republica
Moldova. Moldova.
 Definiția bugetului public.
• Din punct de vedere juridic, bugetul public este definit ca un act în
care se înscriu veniturile şi cheltuielile probabile ale statului pe o
perioadă determinată de timp, de regulă, un an.
• Din punct de vedere economic, bugetul public exprimă relaţii
economice, care iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern
brut, în legătură cu îndeplinirea funcţiilor statului. Aceste relaţii se
manifestă în dublu sens: pe de o parte ca relaţii prin care se prelevează
resurse băneşti la dispoziţia statului, pe de altă parte, ca relaţii prin care
se repartizează aceste resurse.
• Din punct de vedere material, bugetul public poate fi definit ca un fond
centralizat de mijloace băneşti la dispoziţia statului, în care se
încasează veniturile şi din care se efectuiază cheltuieli din partea
statului.
• Din punct de vedere politic, bugetul public este considerat expresie a
opţiunilor Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă
componentele sale (politico-economică, socială, educativă, culturală,
militară etc.)
Funcțiile bugetului public

Controlul Gestiunea
cheltuielilor Proiectarea
eficace a
activităţii statului
activităţii publice
Sistemul bugetar în Republica Moldova
Procesul bugetar sau ciclul bugetar poate fi definit ca ansamblul
de activităţi şi operaţiuni integrate coerent şi orientate spre acelaşi
scop, care derulează stadial, fiind aşezate într-un orar strict şi bine
determinat: elaborarea proiectului de buget; aprobarea bugetului;
execuţia bugetului; încheierea execuţiei bugetului; aprobarea
contului de execuţie bugetară; controlul execuţiei bugetului.

predominant proces
de decizie proces ciclic
politic complex
Autorități implicate în procesul
bugetar la nivelul BPN
Etapele procesului bugetar
1. elaborarea
proiectului de
buget;
6.
controlul 2. aprobarea
execuţiei bugetului;
bugetului.

5. aprobarea
3. execuţia
contului de bugetului;
execuţie bugetară;
4. încheierea
execuţiei
bugetului;
 Principii bugetare

Anualitatea

Unitatea monetară

Unitatea bugetară

Universalitatea

Balansarea

Previzibilitatea

Sustenabilitatea

Performanța

Transparența

Specializarea
Tema 5. VENITURILE BUGETULUI DE
STAT ŞI POLITICA FISCALĂ A
STATULUI
Rusu Elena
Drd., asist.univ.
 Conținutul temei

Tendinţe în
Conţinutul evoluţia
Componentele Impozitele –
economic al Impozitele Impozitele veniturilor
veniturilor noțiuni
veniturilor directe indirecte publice în
publice generale
publice Republica
Moldova
Resursele, ca element a bogăţiei unei
ţări, se pot clasifica astfel:
Resursele
resurse materiale administraţiei de
stat centrale

Resursele financiare
resurse umane ale administraţiei de
resursele financiare stat locale
Resurselenațiunii ale autorităţilor şi
instituţiilor publice Resursele
resurse
întreprinderilor
informaţionale
resursele publice
întreprinderilor
publice şi private;
Resursele
resurse financiare
asigurărilor de stat
resursele
organismelor fără
scop lucrativ;

resursele populaţiei.
 Componentele resurselor
financiare publice

Conţinutuleconomic Regularitateaîncasării Provenienţa lor

Prelevările cu caracter Resursele ordinare

Resurse interne
obligatoriu (curente)

Resursele de Resursele
Resurse externe
trezorerie extraordinare

Resursele provenite din

împrumuturi

Finanţarea prin emisiune monetară fără

acoperire
Impozitele – noțiuni generale
 Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca
obligatorie cu titlu nerambursabil, datorată,
conform legii, statului de către persoanele
fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin
sau pentru averea pe care o posedă.
Principalele trăsături ale impozitelor :
 Legalitatea
impozitelor

Nonechivalenţa Obligativitatea
impozitelor impozitelor

Nerestituirea
impozitelor
 Impozitele la care sunt obligate subiectele
plătitoare îndeplinesc, în principiu, trei funcţii
Contribuţia la Redistribuirea unor
formarea fondurilor venituri primare
generale de dezvoltare sau derivate
a societăţii (fiscală) (socială)
Reglarea unor
fenomene
economice sau
sociale (economică)

Elementele impozitului
1. Obiectul impozitului

2. Baza de calcul (materia impozabilă).

3. Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor).

4. Suportatorul (destinatarul)

5. Sursa impozitului

6. Unitatea de impunere

7. Cota impozitului

8. Asieta (modul de aşezare) impozitului

9. Termenul de plată

10. Înlesnirile fiscale

11. Sancţiunile

Impozitele directe
Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor
persoane fizice sau juridice, în funcţie de venit sau averea
acestora, pe baza cotelor de impunere prevăzute de lege.
 Impozitele Impozitul funciar Impozitul pe clădiri
Impozitul pe
activităţi industriale,
comerciale, bancare,
reale profesii libere

Impozite impozitelor pe venit Impozitul pe avere

personale
Impozitele indirecte
Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc
asupra vânzări bunurilor sau a prestării unor servicii. Ele nu
se stabilesc direct şi normativ asupra contribuabililor.
 Taxele Monopoluri
Taxele de consumaţie
vamale fiscale

TVA Accize

Asemănări și deosebiri dintre impozitele directe

și impozitele indirecte
ASEMĂNĂRI
1.
2.
DEOSEBIRI
Impozite directe Impozite indirecte
1. 1.
2. 2.
3. 3.
4… 4….

Tendinţe în evoluţia veniturilor

publice în Republica Moldova.
Sarcina nr.3
Selectați principalele 7 tipuri de venituri în
cadrul BPN al Republicii Moldova și efectuați
analiza în dinamică și în structură a
indicatorilor selectați.
 Tema 6. SISTEMUL
CHELTUIELILOR PUBLICE
Rusu Elena
Drd., asist.univ.
 Conținutul temei

3. Nivelul, 4. Tendinţe în
1. Conţinutul
2. Clasificarea structura şi evoluţia
economic al
cheltuielilor dinamica cheltuielilor
cheltuielilor
publice cheltuielilor publice în
publice
publice Republica Moldova

1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice

Sub aspect economico-social, cheltuielile
publice, fiind o parte componentă a
finanţelor, exprimă relaţiile economico-sociale
în formă bănească ce se manifestă între stat
pe de o parte, şi persoanele fizice şi juridice,
pe de altă parte, privind repartizarea şi
utilizarea resurselor financiare ale statului în
scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
1. Clasificarea cheltuielilor publice
În Republica Moldova, conform Legii finanţelor
publice şi responsabilității bugetar-fiscale nr.181
din 25 iulie 2014, se foloseşte Clasificaţia
Bugetară (Ordinul privind clasificația bugetară
nr.208 din 24 decembrie 2015).
Clasificaţie bugetară – sistem unificat de coduri
ce grupează şi sistematizează indicatorii bugetari
conform anumitor criterii, pentru asigurarea
comparabilităţii, precum şi normele
metodologice de aplicare a acestora.
 Clasificația bugetară
organizaţional
ă

surselor funcţională

programelor economică
 Clasificația surselor

3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice

Nivelului cheltuielilor publice se realizează cu ajutorul

indicatorilor:

1. Mărimea absolută, exprimată în unități monetare:

• în mărime nominală, (Cpn )preţuri curente ale anului,

• în mărime reală, (Cp r )în preţuri constante.

2. Ponderea cheltuielilor publice în Produsul Intern Brut (PIB).

3. Cheltuielile publice medii pe locuitor.

• Structura cheltuielilor publice se bazează pe calculul proporţiei pe
care o are fiecare dintre categoriile de cheltuieli în total. Indicatorul
poate fi utilizat în cadrul oricărei clasificări a cheltuielilor publice.

unde:
 • gscpi – reprezintă greutatea specifică (gs) a categoriei de cheltuieli

publice i (cp) în totalul cheltuielilor publice;

• cpi – cheltuielile publice ale categoriei i;

• cpt – cheltuieli publice totale;

• i – 1...n categorii de cheltuieli.

Dinamica cheltuielilor publice poate fi analizată pe baza

următorilor indicatori:
1. Modificarea absolută a volumului cheltuielilor publice, se calculă ca diferenţa

dintre nivelul cheltuielilor publice din anul curent şi cheltuieli publice din anul

luat ca bază. Δ Cp 1-0 = Cp1 – Cp0

Cp0 – anul de bază; Cp1 – anul curent.

2. Modificarea relativă a volumului cheltuielilor publice,

exprimă procentul cu care variază cheltuielile publice de la o perioadă la alta,
poate fi calculată ca:
Cp1 – Cp0
Δ Cp 1/0 = x 100%
Cp0
3. Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu PIB, denotă mărirea

sau micşorarea cheltuielilor publice la modificarea PIBului, poate

fi calculată ca:
 Δ Cp1-0 Δ PIB 1-0
Ecp/PIB = /
Cp0 PIB 0

Δ Cp1-0 – modificarea cheltuielilor publice în perioada (1)

faţă de (0);
Δ PIB1-0 – modificarea PIB în perioada (1) faţă de (0).
4. Tendinţe în evoluţia cheltuielilor
publice în Republica Moldova.
Sarcina nr.4
Selectați principalele 7 tipuri de cheltuieli din
cadrul BPN al Republicii Moldova conform
clasificației funcționale și efectuați analiza în
dinamică și în structură a indicatorilor
selectați.
Tema 7. POLITICA FINANCIARĂ A
ÎNTREPRINDERII
Rusu Elena
Drd., asist.univ.
 Conținutul temei

Concept şi
Politica de
sfera de Decizii
credit Politica de Riscuri
cuprindere a financiare la
promovată la dividend financiare
politicii întreprindere
întreprindere
financiare

Conținutul finanțelor
 Finanțe publice
Finanțele Finanțele
Finanțe
menajelor întreprinderilor
Finanţe private
Finanțele
Finanțele
agenţilor
bancare
economici

Finanțele în
asigurări

Finanțele private reprezintă un sistem de relații sociale, de

natură economică, exprimate în bani, care au la bază
distribuirea PIB, și prin intermediul cărora se asigură
constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor financiare
private în scopul satisfacerii unor nevoi individuale.
Finanţele întreprinderii, ca componentă de bază
a finanţelor, reprezintă totalitatea relațiilor
economice, exprimate în bani care apar în
procesele de constituire, repartizare şi gestionare
a resurselor financiare necesare pentru realizarea
obiectivelor economice, financiare şi sociale ale
unei întreprinderi concretizate în: producerea de
bunuri şi servicii în vedere satisfacerii cerinţelor
consumatorilor şi furnizarea lor la timpul oportun
şi în cantităţi optime; asigurarea echilibrului
financiar; obţinerea profitului necesar dezvoltării
activităţii şi remunerării acţionarilor; ocuparea
forţei de muncă ş.a.
Politica financiară a întreprinderii este definită ca
ansamblul de metode şi instrumente cu caracter
financiar antrenate în procurarea, alocarea şi
 gestionarea resurselor băneşti, în vederea realizării
obiectivului suprem al întreprinderii - maximizarea
valorii de piaţă.

Obiectivele politicii financiare a

întreprinderii
Reducerea costului
Constituirea și
Crearea unei capitalului și Maximizarea valorii modificarea
structuri financiare creșterea de piață a structurii financiare
optime rentabilității întreprinderii a întreprinderii
financiare
Decizii ale politicii financiare
Decizii de
finanţare

Decizii de Decizii de
dividend investire
Politica de finanțare
• Politica de finanţare – cuprinde deciziile
referitoare la formarea capitalului financiar al
întreprinderii, la acoperirea nevoilor de
finanţare a proiectelor sale fie prin fonduri
proprii (surse interne), fie din surse externe,
din surse pe termen lung sau termen scurt,
astfel încît să se asigure o structură financiară
optimă.
 Trăsăturile finanţării din surse proprii
și surse împrumutate
Finanțarea din surse proprii Finanțarea din surse
împrumutate

a) nu există obligaţia de a a) este obligaţia legală de a

rambursa sursele proprii; plăti dobânzile şi de a rambursa
b) riscul afacerii este mai mic, datoriile;
deoarece dividendele nu se b) riscul financiar este mai
mare;
plătesc obligatoriu;
c) este mai ieftin.
c) nivelul mai înalt de
autonomie financiară și
posibilitatea de extindere a
afacerii.
d) este mai scump.
Criterii de selectare a strucurii
financiare optime
 1) destinația resurselor

2) costul capitalului

3) efectul de îndatorare.

4) rentabilitatea capitalului
propriu sau financiară.

5) capacitatea de îndatorare

Criteriul destinației resurselor

Active imobilizate Capital permanent
Active circulante
 Datorii pe termen scurt
Fondul de rulment = CP (capital permanent)- ATL ( active pe termen
lung) sau

Fondul de rulment net = AC (active curente) –DTS (datorii pe termen

scurt);

Fondul de rulment pozitiv indică existenţa la întreprindere a unui

excedent de lichidităţi faţă de necesităţile pe termen scurt, a
echilibrului financiar şi o lichiditate înaltă. Fondul de rulment
negativ indică existenţa unor dificultăţi financiare privind
solvabilitatea şi echilibrul financiar al întreprinderii.
Sarcina 1
Să se aprecieze structura financiară a întreprinderii în baza criteriului
destinației resurselor în datelor din bilanţul contabil:
• Active pe termen lung - 46060 mii lei
• Stocuri de mărfuri şi materiale - 31000 mii lei
• Creanţe pe termen scurt - 9900 mii lei
• Investiţii financiare pe termen scurt - 80 mii lei
• Mijloace băneşti - 20 mii lei
• Capital social - 34000 mii lei
• Profit nerepartizat - 20860 mii lei
• Datorii pe termen lung - 8200 mii lei
• Datorii pe termen scurt Formulați - 24000 mii lei
concluziile respective.
Criteriul costului capitalului presupune că
structura financiară optimă se realizează
atunci cînd coraportul dintre capital propriu și
împrumutat asigură un cost minimal al
capitalului.
Efectul de îndatorare. Dacă întreprinderea este rentabilă ea poate şi chiar este
indicat să apeleze la împrumuturi pentru finanţare, deoarece acestea duc la
majorarea rentabilității capitalului propriu.

Eî = datorii totale / capital propriu * (Re – Rd),

Re=PPGPI/TA*100%,

unde Re- rentabilitatea economică,

Rd – rata dobînzii,
PPGPI –profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare,
TA – valoarea medie a total activ.

Legătura dintre Re și Rfin se prezintă astfel prin relația:

Rfin = (Re + Eî)(1-CIV)

Rfin=Pnet/KP*100%,

unde Rf- rentabilitatea capitalului propriu, sau rentabilitate financiară,

Pnet–profitul net,
 TA – valoarea medie a capitalului propriu,
CIV – cota impozitului pe venit.

Sarcina 2

Întreprinderea prezintă următoarea situaţie :

- Capitalul propriu 7000 lei
- Capitalul împrumutat – 16000 lei
- rentabilitatea economică (Re) - 10%
- rata dobânzii (D) – 8%
Să se determine efectul de îndatorare și
mărimea rentabilității capitalului propriu.
Criteriul rentabilității capitalului propriu sau
financiară. Se alege acea structură
financiară care care asigură maximizarea
rentabilităţii financiare.
Rf=Pnet/KP*100%,
unde Pnet – profit net,
KP- capital propriu.
Sarcina 3

Să se decidă asupra structurii optime a

capitalului conform criteriului rentabilităţii
 financiare. Întreprinderea dispune de un
capital propriu în sumă de 60000 u. m. şi
doreşte să-şi majoreze volumul de lucru pe
seama atragerii capitalului împrumutat.
Rentabilitatea globală constituie 10%, iar rata
minimă a dobânzii bancare pentru credite
constituie 8%. Se analizează 4 variante care
indică nivele diferite de îndatorare:
№ Indicatori A B C D
1. Capital propriu (mii u.m.) 60 60 60 60
2. Capital împrumutat (mii u.m.) 15 30 60 90
3. Total capital (mii u.m.) 75 90 120 150
4. Rata rentabilităţii economice, % 10 10 10 10
5. Rata dobânzii, % 8 8 8 8
6. Rata dobânzii bancare, inclusiv şi prima pentru risc, % 8 8,5 9 9,5
( r.2 / r.1 + r.5)
7. Suma profitului brut (r. 4 * r.3), mii lei 7,5 9 12 15
8. Suma dobânzii pentru împrumut 1,2 2,55 5,4 8,55
(r. 6* r. 2), mii lei
9. Profitul perioadei de gestiune până la impozitare 6,3 6,45 6,6 6,45

10. Cota impozitului pe venit 0,12 0,12 0,12 0,12

11. Suma impozitului pe venit (r.9 * r. 10)
12. Profit net (r. 9 – r.11)
13. Rata rentabilităţii financiare (r.12 / r.1)

Criteriul capacității de îndatorare, exprimă posibilităţile unei

societăţi de a primi credite care să fie garantate şi a căror
rambursare, inclusiv şi plata dobânzilor să nu creeze greutăţi
financiare de nesuportat. Capacitatea de îndatorare reprezintă
limita maximă de îndatorare impusă de bănci întreprinderilor. În
vederea aprecierii propriei situaţii, a verificării posibilităţilor de
îndatorare ale întreprinderii şi edificării în raporturile cu băncile se
purcede la calcularea unor indicatori de îndatorare, precum:

CÎG=DatoriiTotale/Capital Propriu
CÎT=Datorii Termen Lung/ Capital Propriu
Rezerva de îndatorare = (2-CÎG)*Capital Propriu
Rezerva de îndatorare Termen Lung=(1-CÎT)*Capital Propriu
Rezerva de îndatorare TermenScurt=Rezerva de îndatorare –
Rezerva de indatorare Termen Lung
Sarcina 4
Pasivul bilanţului unei societăţi comerciale
este compus din:
Capital propriu – 180000 lei
Datorii pe termen lung – 120000 lei
Datorii pe termen scurt – 160000 lei
Proiectul rentabil de finanţat este de 200000
lei. Să se stabilească capacitatea de
îndatorare pentru finanţarea proiectului.
Politica de dividend
Politica de dividend se referă la decizia
adunării generale a acţionarilor de a distribui
profitul net sub formă de dividende
acţionarilor sau de a reinvesti dividendele
cuvenite în proiecte investiţionale ce promit o
creştere a profiturilor în viitor.
Urmărirea politicii de dividend poate fi realizată prin
intermediul unor indicatori, precum:
Sarcina 5
• Capitalul propriu al unei societăţi pe acţiuni însumează
 2 500 000 lei şi este format din 2 500 acţiuni ordinare a câte
1000 lei fiecare. Societatea încasează din vânzarea
producţiei 2 000 000 lei, costul de producţie fiind constituit
din:
– consumuri directe de materii prime şi materiale – 800 000 lei
– consumuri privind retribuirea muncii lucrătorilor din activitatea
de producţie – 600 000 lei
– consumuri indirecte de producţie – 121 000 lei.
• Ştiind că adunarea generală a acţionarilor a hotărât
distribuirea de dividende în proporţie de 40% din profitul
net anual, să se calculeze mărimea dividendelor plătite
pentru fiecare acţiune şi mărimea profitului destinat
modernizării producţiei.
Rezolvare:
Costul vânzărilor = 800 000 + 600 000 + 121 000 = 1 521 000 lei
Profitul brut = Vânzări nete – costul vânzărilor = 2 000 000 – 1 521 000
= 479 000 lei
Întrucât societatea nu are venituri şi cheltuieli generate de alte
activităţi, reiese că profitul perioadei de gestiune până la
impozitare este egal cu profitul brut. Ştiind că sursa de plată a
dividendelor, dar şi cea de formare a fondurilor, este profitul net,
calculăm:
Profitul net = profit până la impozitare – cheltuieli privind plata
impozitului pe venit
Profitul net = 479 000 –(479 000 x 12%/100%) = 392 780 lei
Volumul dividendelor plătite = 392 780 x 40%/100% = 157 112 lei
Dividend / acţiune = 157 112 / 2500 = 62,84 lei/acţ.
Profitul destinat modernizării producţiei:
392 780 – 157 112 = 235 668 lei
Sarcina 6

S.A. „Codru” dispune de un capital statutar format din:

 - 1200 acţiuni categoria „A”, cu valoarea nominală = 150
lei/acţ., cu privilegiu de dividend de 10%;
- 800 acţiuni categoria „B”, cu drept de vot, valoarea de
piaţă constituie 200 000 lei.
În primii 2 ani, societatea respectivă a decis să
repartizeze dividende după cum urmează: în primul an
- 23 400 lei, în anul doi - 42 200 lei. De calculat
mărimea dividendelor şi randamentul celor două
categorii de acţiuni. Argumentaţi răspunsul.
Rezolvare:
I an:
Acţiuni categoria „A” valoarea dividendelor pentru
acţiunile preferenţiale:
1200 x 150 = 180 000 lei x 10% = 18 000 lei
randamentul acţiunilor categoria „A”:
R= dividend pe acţiune / valoarea bursieră a acţiunilor categoria „A” x 100% = 18 000 / 180 000 x 100%
= 10%
Acţiuni categoria „B” valoarea ce rămâne din profitul afectat după plata dividendelor
acţiunilor categoria „A”:
23 400 – 18 000 = 5 400 lei
randamentul acţiunilor categoria „B”:
R= dividend pe acţiune / valoarea bursieră a acţiunilor x 100% = 5 400 / 200 000 x 100% = 2,7%
II an
Acţiuni categoria „A” volumul dividendelor plătite
acţiunilor privilegiate : 1200 x 150 = 180 000 lei x
10% = 18 000 lei randamentul acţiunilor categoria
„A”:
R= 18 000 / 180 000 x 100% = 10% Acţiuni categoria „B” volumul
dividendelor pentru plata dividendelor acţiunilor categoria „B”:
42 200 – 18 000 = 24 200 lei
randamentul acţiunilor categoria „B”:
R= 24 200 / 200 000 x 100% = 12,1%
Concluzie: rezultatele atestă o creştere a randamentului acţiunilor categoria „B” ca urmare a majorării,
în anul II, a profitului net.

Politica de credit
Politica de credit a unei întreprinderi are sarcina de a
stabili comportamentul întreprinderii privind
acordarea clienţilor a creditului comercial. Creditul
comercial se acordă direct participanţilor la relaţiile
 contractuale fără intervenţia verigilor intermediare.
Este vorba de creditul pe care-l acordă furnizorul
cumpărătorului pentru perioada de livrare a mărfurilor
până la încasarea contravalorii lor, sau invers creditul
pe care-l acordă clientul furnizorului sub formă de
avansuri pentru a crea posibilităţi financiare acestuia în
vederea executării comenzilor şi livrării produselor
contractate.

Riscul în activitatea întreprinderii.

Riscul poate fi privit ca reprezentând
incapacitatea unei firme de a se adapta la
timp şi cu cel mai mic cost la modificările de
 mediu. În acest sens, o activitate rentabilă în
prezent poate deveni nerentabilă în viitor ca
urmare a modificării nefavorabile a condiţiilor
de mediu. Din punct de vedere probabilistic,
riscul reprezintă variabilitatea profitului faţă
de media profitabilităţii din ultimii ani.
Din punct de vedere funcţional, riscul
poate fi clasificat astfel:
Riscul de exploatare (risc economic) Riscul financiar
Riscul de exploatare, numit şi risc
economic, se referă la variabilitatea sau
nesiguranţa obţinerii unui anumit rezultat
de exploatare. El exprimă incapacitatea
firmei de a se adapta la timp şi cu cele mai
mici costuri la variaţiile mediului
economico-social şi reflectă variabilitatea
rezultatului economic sau a cash flow-ului
de exploatare în funcţie de condiţiile de
exploatare.
Este cauzat de costurile fixe legate de
structura activelor întreprinderii.
Vă mulțumesc pentru atenție!!!
Riscul financiar exprimă variabilitatea
indicatorilor de rezultate ca urmare a
modificării structurii financiare a
întreprinderii. Riscul financiar constă în
incapacitatea întreprinderii de a face faţă
obligaţiilor de plată către creditori, iar la
un volum mare al datoriilor exigibile
aceasta poate deveni insolvabilă.
Este cauzat de costurile fixe legate de
structura financiară a întrprinderii.
Tema 8. FINANȚAREA
IMOBILIZĂRILOR
Rusu Elena
Drd., asist.univ.
 Conținutul temei

Indicatorii ce
Metode de Surse de
Caracteristica caracterizează
calcul a finanţare a
activelor eficienţa
amortizării activelor
imobilizate utilizării
mijloacelor fixe imobilizate
mijloacelor fixe

Caracteristica activelor imobilizate

• Imobilizările – active deţinute pentru a fi utilizate pe o
perioadă mai mare de un an în activitatea entităţii sau
pentru a fi transmise în folosinţă terţilor. După forma lor de
existență imobilizările pot fi corporale și necorporale.
• Imobilizările necorporale reprezintă imobilizări nemonetare
care nu îmbracă o formă materială, iar imobilizările
corporale – imobilizări sub formă de mijloace fixe, terenuri,
imobilizări corporale în curs de execuţie şi resurse minerale.
• Mijloace fixe – imobilizări corporale transmise în
exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul
valoric prevăzut de legislaţia fiscală (6000 lei în 2020) sau
pragul de semnificaţie stabilit de entitate în politicile
contabile.
Metode de calcul a amortizării mijloacelor fixe

Amortizarea imobilizărilor – repartizarea

sistematică a valorii amortizabile a unei
 imobilizări pe perioade de gestiune ale duratei de
utilizare. Din momentul intrării la întreprindere,
dar mai ales în procesul de folosire, mijloacele
fixe se uzează. Uzura este de două feluri: fizică,
care constituie pierderii valorii mijlocului fix și
morală, care are loc atunci când mijloacele fixe se
învechesc din punct de vedere tehnologic, apar
altele mai performante din punct de vedere al
parametrilor calitativi şi cantitativi.
La calcularea amortizării unei imobilizări pot fi
aplicate următoarele metode:
Metoda unităţilor de Metoda de diminuare a
Metoda liniară
producţie soldului.
• Metoda liniară • Metoda unităţilor de • Metoda de diminuare
prevede producţie prevede a soldului se bazează
 repartizarea calcularea amortizării pe aplicarea unei rate
uniformă a valorii ca produsul mărimii (norme) fixe a
amortizabile pe amortizării pe unitate amortizării care poate
parcursul duratei de de produs (servicii) şi a fi majorată conform
utilizare a volumului de produse politicilor contabile a
obiectului. fabricate (servicii entităţii nu mai mult
prestate) în perioada decît de două ori în
de gestiune. comparaţie cu norma
prevăzută conform
metodei liniare.
Exemplul 1. La o entitate valoarea de intrare a strungului constituie 60 000 lei,
valoarea reziduală a acestuia - 3 000 lei, durata de utilizare - 5 ani.

Rezolvare:
1. Determinăm valoarea uzurabilă Vu=Vi-VPR=60000-3000=57000 lei unde Vi –
valoarea de intrare;
VPR – valoarea probabil rămasă la scoaterea utilajului din funcțiune
2. Determinăm norma anuală a amortizării Na =100% : DFU=100:5=20%
Unde DFU – durata funcționării utile
3. Determinăm suma amortizării anuale Aanuală=Vu*Na= 57000*20%=11400 lei.
Rezultatele calculelor sunt prezentate în Tabelul 1.
Tabelul 1. Calcularea amortizării strungului conform metodei liniare, lei
Perioada Costul de Amortizarea Amortizarea Valoarea
intrare anuală acumulată contabilă
1 2 3 4 5=2–4
1 60 000 11400 11400 52 590
2 60 000 11400 22800 38 910
3 60 000 11400 34200 22 950
4 60 000 11400 45600 9 270
5 60 000 11400 57 000 3 000
Exemplul 2. Conform estimărilor entităţii, cu ajutorul strungului din exemplul 1 pe
parcursul duratei de utilizare pot fi fabricate 500 000 de piese. Efectiv în primul an de
exploatare au fost fabricate 65 000 piese, în cel de-al doilea - 120 000, în cel de-al
treilea - 140 000, în al patrulea - 120 000, în al cincilea an – 55 000 piese.

Rezolvare:
1. Determinăm valoarea uzurabilă Vu=Vi-VPR=60000-3000=57000 lei
2. Determinăm amortizarea calculată pentru o piesă Apiesă = Vu: Npiese=57000 :
500000=0,114 lei/piesă.
Rezultatele calculelor sînt prezentate în tabelul 2.
 Perioada Costul de Mărimea Cantitatea Amortizarea Amortizare Valoarea
intrare amortizării pieselor anuală a contabilă
pe unitate fabricate, acumulată
de produs unităţi

1 2 3 4 5=3x4 6 7=2–6
1 60 000 0,114 65 000 7410 7 410 52 590
2 60 000 0,114 120 000 13 680 21 090 38 910
3 60 000 0,114 140 000 15 960 37 050 22 950
4 60 000 0,114 120 000 13 680 50 730 9 270
5 60 000 0,114 55 000 6 270 57 000 3 000
Tabelul 2. Calcularea amortizării strungului conform metodei unităţilor de producţie,
lei
Exemplul 3. Utilizînd datele din exemplul 1, să presupunem că entitatea aplică metoda
de diminuare a soldului cu majorarea normei amortizării strungului de 2 ori.

Rezolvare:
1. Determinăm valoarea uzurabilă Vu=Vi-VPR=60000-3000=57000 lei
2. Determinăm norma anuală a amortizării Na =100% : DFU=100:5=20% 3.
Determinăm majorată a amortizării anuale Nm=Na*coeficient=20*2=40%.
Rezultatele calculării amortizării prin metoda de diminuare a soldului sînt prezentate
în tabelul 3.
 Tabelul 3. Calcularea amortizării strungului conform metodei de diminuare a soldului
Perioada Costul Norma Baza de Amortizarea Amortizarea Valoarea
de amortizăr calculare a anuală acumulată contabilă
intrare ii, % amortizării
1 2 3 4 5 = [(3 x 4) : 6 7=2–6
100]*
1 60 000 40 60 000 24 000 24 000 36 000
2 60 000 40 36 000 14 400 38 400 21 600
3 60 000 40 21 600 8 640 47 040 12 960
4 60 000 40 12 960 5 184 52 224 7 776
5 60 000 40 7 776 – 3 000 = 57 000 3 000
4 776
Indicatorii ce caracterizează eficienţa utilizării mijloacelor fixe
Surse de finanţare a mijloacelor
fixe
 Sursele interne: Sursele externe :

profitul operaţional acţiunile simple

uzura
acţiunile privilegiate
intrările de numerar de pe urma
vinderii stocurilor
datoriile pe termen lung
recuperarea creanţelor

vinderea activelor pe termen lung leasing-ul

Vă mulțumesc pentru atenție!!!

 Tema 9. FINANŢAREA
ACTIVELOR CIRCULANTE
Rusu Elena
Drd., asist.univ.
 Conținutul temei

Indicatorii de
Conţinutul şi Surse de
Gestiunea apreciere a
structura finanţare a
activelor eficienţei
activelor activelor
circulante activelor
circulante circulante
circulante
Activele circulante sunt o parte a activului economic, care se
caracterizează prin transformarea permanentă a formelor
funcţionale, prin consumarea lor într-un singur ciclu de
exploatare şi transmiterea valorii integral asupra produselor şi
serviciilor în care au fost încorporate.
În structura activelor curente se includ: stocuri de materii
prime şi materiale, creanţe pe termen scurt, investiţii pe
termen scurt, mijloace băneşti.

Caracteristicile specifice ale activelor circulante:

• Valoarea de intrare mai mică de 6000 lei;

• Perioada de recuperare mai mică de un an;
• Se consumă complet într-un singur ciclu de producție (ciclul
normal de activitate);
 • Transferă valoarea integral asupra produselor şi serviciilor în
care au fost încorporate.

Mijloace
băneşti

Stocuri de mărfuri
Creanţe şi materiale

Producţie
finită
Fig.1. Procesul de formare şi transformare a activelor curente
Sursa: Финансовый Менеджмент Теория и Практика - Владимир Ковалев, 2007
Aprovizionare Producere Comercializare

momentul livrarea plata finisarea vînzarea încasarea

comenzii în stoc pentru producerii produselor plăţii timp
furnizori

termenul datoriei creditoare termenul creanţei

Termen de imobilizare a resurselor financiare

Fig. 2 Ciclul operaţional

Sursa: Robert Merton, Zvi Bodie „Finance”, ed. Pretice Hall, 2000

Gestiunea activelor circulante

Gestiunea eficientă a activelor circulante presupune accelerarea
vitezei de rotaţie a activelor circulante, ca urmare a evitării
imobilizărilor de resurse financiare în stocuri de materii prime şi
materiale, de produse finite, prin evitarea apariţiei creanţelor
dubioase şi reducerea perioadei de încasare a datoriilor clienţilor.
În plus, accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante are ca
efect o eliberare de mijloace băneşti, care pot fi plasate rentabil.

Gestiunea
Gestiunea Gestiunea
mijloacelor
stocurilor creanţelor
băneşti
 Gestiunea stocurilor
Principalele probleme legate de gestiunea
stocurilor ce impun a fi rezolvate se referă la
două aspecte esenţiale:
1. Determinarea nivelului stocurilor;
2. Determinarea cantităţii optime de
comandat.
Pentru determinarea cantităţii optime de
comandat se poate utiliza modelul EOQ
 EXEMPLU
O întreprindere are nevoie de 40000 unităţi de
materie primă A pentru a îndeplini planul de
producţie. Determinaţi mărimea optimă a unei
livrări şi cheltuielile legate cu deţinerea stocului
(cele care asigură cheltuielile minime), dacă:
preţul unei unităţi de materie prima A este 20 lei,
cheltuielile de comandă sunt 40 lei / comanda,
cheltuielile de păstrare constituie 25% din preţul
unitar al stocului, iar stocul de siguranţă este 0
unităţi.
Rezolvare
 Gestiunea creanţelor
Gestiunea creanțelor constă în luarea de măsuri care să permită minimizarea sumei
împrumuturilor acordat eclientilor şi costurilor legate de plata efectivă, precum şi
limitarea riscului de nerecuperare a datoriei.
Minimizarea nivelului creanţelor se poate obţine prin diverse modalităţi:
- alegerea unor modalităţi convenabile de plată, rapide şi înscrierea lor ca atare în
contract;
- facturarea operativă a loturilor de mărfuri expediate clienţilor;
- înscrierea explicită în contract a tuturor condiţiilor de plată care să înlăture interpretări
diferite.
Minimizarea riscului ce decurge din creanţă se poate realiza, atît prin măsuri preventive,
cît şi printr-un control ulterior.
Ca măsuri preventive se pot menţiona următoarele:
- selecţia clienţilor cărora li se vor acorda credite comercial;
- stabilirea prealabilă a unor limite maxime pînă la care se poate ridica valoarea
creanţei;
- stabilirea unui plafon total al creanţei în funcţie de cifra de afaceri a întreprinderii;
- rezervarea prin contract a drepturilor de proprietate asupra stocurilor vîndute pe
credit, garanţii cambiare, diverse asigurări împotriva riscului de neplată;
 - vînzarea creanţelor unor societăţi specializate în astfel de preluări, în caz de risc de
neplată.
Gestiunea numerarului

reprezintă activitate de organizare a fluxurilor

de numerar, astfel încît să asigure circulaţia
neîntreruptă, siguranţa şi nivelul optim al
activelor, al rentabilităţii.
În vederea determinării soldului optim de
numerar se poate utiliza următoarele modele:
1. Modelul Baumol permite determinarea soldului optim de numerar. Are la
baza următoarele ipoteze:
-cunoaşterea cu certitudine a fluxurilor nete de trezorerie; -
evoluţia constantă a fluxurilor nete de trezorerie.
Acest model echilibrează costurile de oportunitate apărute în urma deţinerii
fondurilor sub formă de numerar, cu costurile de tranzacţie care apar
atunci cînd trebuie plasată o nouă comandă de numerar.
C = √2*F*Tanual / k, unde
C - mărimea optimă a comenzii de numerar,
F - costul fix pentru realizarea tranzacţiei legate cu plasarea comenzii de
numerar
T – necesarul total previzionat de numerar pentru o perioada determinată
k – costul de oportunitate a capitalului (rata dobînzii)
Costul total anual = Costul de comandă (de tranzacţionare) + costul de
deţinere(de oportunitate)
CT = F (T/C) + k(C/2)
2. Modelul Miller-Orr este o dezvoltare a modelului Baumol şi utilizează
o abordare de tipul controlului stocurilor pentru a include costurile
de comandă şi de deţinere a fondurilor sub formă de numerar
datorită tranzacţiilor imprevizibile. Modelul determină limitele
 superioare şi inferioare pentru soldul de numerar, punctul de
reînnoire a comenzii şi punctul de echilibru.
Z =( ¾ * Fσ2 / v)1/3, unde
Z punctul de echilibru a soldului de mijloace
băneşti σ2 - variaţia zilnică a tranzacţiilor în contul
curent v – rata zilnică a dobînzii
F – costuri de comandă a mijloacelor băneşti
Limita superioară este H = 3*Z.
Cînd soldul ajunge la limita superioară întreprinderea transferă banii în
valori mobiliare, iar cînd se ajunge la limita inferioară (0),
întreprinderea transformă în bani valorile mobiliare.

Indicatori de gestiune a activelor

circulante
Se cunosc şi se urmăresc 2 aspecte referitoare la eficienţa utilizării a.c:
 1. eficienţa utilizării a.c. sub aspect material
2. eficienţa utilizării capitalurilor care sunt imobilizate în a.c.

Modul de folosire a.c. sub aspect material se reflectă în consumul de

materii prime, materiale, combustibil etc. şi în cheltuieli pe unitate de
produs finit. Consumul de materii şi materiale şi celelalte cheltuieli se
reflectă în indicatorul cheltuieli la 1 leu producţie marfă.

Cel de-al doilea aspect al eficienţei este utilizarea capitalului încorporat în

a.c. şi se referă la timpul mai lung sau mai scurt de imobilizare a
acestora în cheltuieli şi stocuri de natura a.c.
Viteza de rotaţie este un indicator de exprimare a
modului în care se utilizează a.c. şi se exprimă
prin:
a) nr. de rotaţii (coef. vitezei de rotaţie) = Venituri
din vînzări / valoarea medie a AC
b) durata în zile a unei rotaţii = 360. / nr. de rotații
Viteza de rotaţie (Vr) este mai mare atunci cînd nr
de rotații este mai mare şi durata în zile mai mică.
c) efectul de încetinire/accelerare
=(D1D0)*VV1/360
Exemplul 2. Să se calculeze eficienţa utilizării
activelor curente, efectul accelerării sau
încetinirii vitezei de rotaţie.
 Rezolvare

1. Calculam valoarea medie a activelor

circulante în anul 2012 și 2013
ACM2012=AC2012+AC2011=39576+31963=
 3. Surse de finanţare a activelor
circulante
Pentru finanţarea activelor curente se utilizează
următoarele surse de finanţare:
1. credite pe termen scurt, care includ: - credite
bancare, - creditul comercial; - datorii faţă de
diverşi creanţieri. Reflectă sumele datorate şi
neplătite de întreprindere şi cuprind în structura
lor următoarele elemente: salarii datorate
personalului, impozite datorate statului,
contribuţii de asigurări sociale, prime de asigurare
neachitate, etc.
2. fondul de rulment net care reprezintă partea din resursele
financiare ce asigură finanţarea permanentă a activelor curente. FR
se determină prin 2 variante:
1) ca diferenţă dintre capital permanent şi active pe termen lung;
2) ca diferenţă dintre active curente şi datorii pe termen scurt.

În baza primei metode se apreciază modalitatea de finanţare a

investiţiilor în a.c., iar metoda a doua creează posibilitatea aprecierii
echilibrului financiar pe TS prin nevoile şi resursele de finanţare a
ciclului operaţinal.

Fondul de rulment pozitiv indică existenţa la întreprindere a unui

excedent de lichidităţi faţă de necesităţile pe termen scurt, a
echilibrului financiar şi o lichiditate înaltă.
Fondul de rulment negativ indică existenţa unor
dificultăţi financiare privind solvabilitatea şi echilibrul
financiar al întreprinderii.
Necesarul de fond de rulment
NFR = UC – RC, unde NFR – necesar de fond de rulment
Utilizările ciclice (UC) sunt determinate de:
1. constituirea stocurilor;
2. finanţarea clienţilor neîncasaţi (creanțe)
Resursele ciclice (RC) înglobează: creditul furnizor (comercial),
salarii, obligaţii faţă de stat, obligaţii faţă de acţionari.

Trezoreria netă se calculează ca diferenţă între utilizările de

trezorerie şi resursele de trezorerie: T = UT – RT
T – trezoreria netă
UT – utilizările de trezorerie (investiții pe termen scurt și mijloace
bănești)
RT – resursele de trezorerie (credite bancare)
 Tema 12. ANALIZA SITUAȚIEI
FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII.
Rusu Elena
Drd., asist.univ.
 Conținutul temei

Necesitatea şi rolul Sistemul de

analizei financiare Surse de date
ca metodă de necesare analizei indicatori utilizaţi în
cadrul analizei
cunoaştere în financiare
procesul decizional financiare

1. Esenţa, rolul şi obiectivele analizei financiare

Analiza financiară reprezintă un domeniu al
activităţii umane, orientat spre cercetarea,
generalizarea teoretică, explicarea şi previziunea
proceselor care se petrec cu resursele financiare
şi fluxurile acestora, prin aplicarea unor metode
şi procedee analitice asupra rapoartelor
financiare şi asupra altor date relevante cu scopul
de a obţine informaţii utile pentru
fundamentarea deciziilor manageriale şi
gestiunea eficientă a entităţii economice.
 Obiectul analizei • reprezintă resursele financiare şi fluxurile acestora.
financiare

Obiectivul de bază• evaluarea situaţiei financiare a entităţii economice cu

scopul identificării oportunităţilor de sporire a eficienţei
al analizei activităţii.
financiare

Analiza financiară îndeplineşte următoarele

funcţii:

de realizare a
de evaluare a de realizare a
gestiunii
potenţialului relaţiilor cu
de informare eficiente a
tehnico- mediul
patrimoniului
economic extern
întreprinderii
 Reieşind din cele expuse rolul analizei
economicofinanciare poate fi sistematizat astfel:

analiza financiară reprezintă un mijloc indispensabil

în elaborarea unor planuri reale, temeinice
fundamentate din punct de vedere ştiinţific;
analiza financiară în acelaşi timp este un
instrument operativ de cunoaştere şi de reglare a
procesului îndeplinirii planului;
analizei financiare îi revine rolul de a contribui la
asigurarea unui echilibru permanent la
îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare.
Sursele de date şi organizarea muncii
de analiză.
Sursele interne Surse externe

• Bilanţul contabil; • Sunt necesare orientării

• Raportul privind profit sau activităţii întreprinderii şi
pierdere; adaptării ei la schimbările ce
• Raportul privind fluxul pot avea loc brusc în mediul
mijloacelor băneşti; economic şi ajută la
dimensionarea unor noi
• Raportul privind fluxul obiective strategice.
capitalului propriu;
• Informaţiile externe în funcţie
• Anexele la situațiile financiare.
de natura domeniului la care se
referă: tehnologice,
economico-financiare, juridice
și fiscale.
Schematic, analiza situaţiei financiare poate fi reprezentată în modul următor:
Sistemul de indicatori utilizaţi în
analiza financiară a întreprinderii
Indicatorii gestionării datoriilor şi ai
stabilităţii financiare

Indicatoriigestionăriiactivelor

Indicatoriicapacitățiide plată

Indicatoriai rezultateloractivităţii
economico-financiareși ai rentabilității
Analiza capacității de plată a întreprinderii
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a
se transforma în mijloace băneşti la valoarea care este indicată în
bilanţul contabil, iar gradul de lichiditate se determină de durata
perioadei în decursul căreia are loc transformarea activelor în
mijloace băneşti.

În vederea evaluării lichidităţii cele mai deseori se calculează ratele

de lichiditate, care se realizează ca o raportare a activelor realizabile
la suma obligaţiilor exigibile.

Insuficienţa lichidităţii generează incapacitatea entităţii economice

de a achita datoriile sale pe termen scurt, ceea ce poate duce la
vânzarea investiţiilor pe termen lung, activelor pe termen lung şi, în
cele din urmă, la faliment. Formula de bază a lichidităţii este:

Lichiditatea = Mijloace de plată / Datorii pe termen scurt

Formule de calculare a ratelor lichidităţii
 Denumirea Intervalul
Modul de calcul
coeficientului optim

1.Lichiditatea
absolută Mijloace băneşti+ Investiţii pe termen scurt /Datorii
pe termen scurt 0,2-0,3

2.Lichiditatea
Mijloace băneşti + Investiţii pe termen scurt + 0,7 – 0,8
intermediară
Creanţe pe termen scurt/Datorii pe termen scurt

3.Lichiditatea
Active circulante/Datorii pe termen scurt 1,0 – 2,0
curentă

Aplicația nr.1
Bilanţul S.A. „Lenox” prezintă următoarea situaţie:
Activ Suma Pasiv Suma
 1. Active imobilizate 63450 3. Capital propriu 68690
2. Active circulante, total, 27630 4. Datorii pe termen
inclusiv: lung 4700
13210
 stocuri de mărfuri şi materiale 12300
 creanţe pe termen scurt 1200
 investiţii pe termen scurt 700 5. Datorii pe termen
17690
220 scurt
 mijloace băneşti
 alte active circulante
Total activ 91080 Total pasiv 91080
Să se aprecieze capacitatea de plată a întreprinderii.
Rezolvare:
Concluzie: Întreprinderea are o capacitate bună de plată, fapt confirmat de rata
solvabilității, rata lichidităţii intermediare şi rata lichidităţii curente. Întreprinderea
poate însă să întâmpine greutăţi la stingerea obligaţiunile imediate, de aceia e nevoie
de a mări cuantumul mijloacelor bănești din conturile bancare. Solvabilitatea > 1,5.
 Indicatorii de rezultate a activității
economico-financiare
• Profit brut = VV-CV
• Profit operațional (RAO)= Pbrut + alte venituri operaționale – cheltuieli
comerciale – cheltuieli generale și administrative – alte cheltuieli
operaționale
• Profit din activitateaa de investiții (RAI) = venituri din activitatea de
investiții – cheltuieli din activitatea de investiții
• Profitul din activitatea finanaciară (RAF)= venituri din activitatea
financiară – cheltuieli din activitatea financiară
• Rezultatul activității economico-financiare ( RAEF)= profit operational +
profit din activitatea de investiții + profitul din activitatea financiară.
• Rezultatul exceptional (RExc) = venituri excepționale – cheltuieli
excepționale
• Profit impozabil (PPGPI)= rezultatul activității economico-financiare –
rezultatul exceptional
• Profit net = profit impozabil – cheltuieli privind impozitul pe venit =
PPGPI – (PPGPI*0,12)
 Analiza rentabilității
Rentabilitatea reprezintă un indicator al eficienţei,
care exprimă capacitatea întreprinderii de a câştiga
profit şi se determină ca raportul dintre efectele
economice şi financiare obţinute de către entitatea
economică şi eforturile depuse pentru obţinerea
acestora. Ratele financiare analizate mai sus oferă
informaţii despre o latură sau alta a activităţi ifirmei,
pe cînd ratele de profitabilitate reflectă acţiunea
comună a lichidităţii, gestiunii activelor şi a capitalului
împrumutat asupra performanţei entităţii economice.
Formula de bază a calculului rentabilităţii este:
 Rentabilitatea
Rentabilitatea Rata rentabilităţii Rata rentabilităţii
vânzărilor activelor financiare

Profitul perioadei
Profitulbrut de gestiunepână Profitulnet
la impozitare

Venitdin vînzări Totalactiv Capital propriu

Aplicația nr.2
În baza informaţiilor privind efortul patrimonial şi efectele realizate de
întreprindere în perioada de gestiune să se determine nivelul
eficienţei economico-financiare exprimată prin indicatorii
rentabilităţii.
Indicatori Suma (mii lei)
1. Vânzări nete 98530
2. Costul vânzărilor 74200
3. Profit brut ?
4. Profitul perioadei de gestiune până la impozitare 9535
5. Profit net ?
7. Valoarea medie anuală a activelor 112350
8. Valoarea medie anuală a capitalului propriu 82680
9. Datorii pe termen lung 7980
Rezolvare:
Concluzie: În urma calculelor efectuate s-a constatat că
întreprinderea are o rentabilitate a vînzărilor bună, la
fiecare leu din vînzări înregistrîndu-se aproximativ 25
bănuți profit. Rentabilitatea financiară este la fel una
bună, la un leu din capitalul propriu înregistrîndu-se 10
bănuți profit . Totuși întreprinderea întîmpină
probleme legate de rentabilitatea activelor, care e mai
mică ca rata medie a dobînzii la creditele acordate
persoanelor juridice, prin urmare avînd loc un efect de
îndatorare negativ, care reduce din averea
acționarilor. De aceia este necesară o analiză mai
amplă a rezultatelor activității economico-financiare a
întreprinderii pentru a identifica activitățile
problematice și a identifica măsuri pentru
îmbunătățirea rezulatelor .